vineri, mai 20, 2022

Caini, papagali, corbi si soareci: Fabule anti-nostalgice despre comunism

Muzeul imaginar al comunismului este un bestiarium, o colectie de chipuri incremenite in obsesiile constrangatoare ale unei religii seculare degradate. Asemeni fascismului, comunismul (fie in faza sa internationalista, fie in aceea nationalist-primordialista) a inlocuit individualitatea prin apartenenta la colectivitati ce se credeau posesoare ale unei misiuni izbavitoare. Acest conflict intre drepturile persoanei (Eu) si presiunile colectivitatii (Noi, adica Partid, Clasa, Natiune, Rasa, Trib) este departe de a se fi incheiat (daca se va incheia vreodata).

Slavenka Drakulic, cunoscuta scriitoare croata care traieste in Suedia, ne invita sa vizitam acest muzeu in compania unor animale care ne pot spune lucruri insolite, insa cat se poate de revelatoare despre experimentele practicate de comunisti. Absurdul sistemului este descoperit (devoalat, demascat, demistificat) prin ochii fiintelor necuvantatoare, dar extrem de lucide. Un corb care este cumva implicat in sinuciderea misterioasa a premierului albanez Mehmet Shehu (mai tineti minte romanul lui Ismail Kadare, „Succesorul”, aparut acum cativa ani la Polirom?), un caine din Romania care mediteaza orwellian la injustitiile unui sistem ce se pretinde egalitarist, loialul caine al lui Jaruzelski, numit „Napoleon”, toata aceasta zoologie fantastica este de fapt de un crud, neiertator realism.  Ma intreb ce-ar fi avut de povestit labradorii lui Ceausescu si in primul rand faimosul „tovaras Corbu” in fata caruie se prosterna sicofantul aparatcik Emil Bobu?  O sursa de incredere imi povestea ca, la un moment dat, cand labradorul favorit al cuplului dictatorial a inceput sa maraie amenintator, secretarul CC al PCR, membru al cercului intim al puterii, principalul aghiotant al Elenei Ceausescu la Comisia de Cadre a PCR (unde lucra si Octav Cozmanca), deci Emil Bobu, s-a adresat dulaului cu cuvintele: „Fiti cuminte, va rog, tovarase Corbu!”  Mai lipsea sa-l numeasca „mult iubit si stimat”.

In eseurile si povestirile sale, Slavenka Drakulic reabiliteaza subiectivitatea, scrie cu nedisimulata durere, dar si cu un contagios sarcasm, nu mimeaza o imposibila, fictiva neutralitate.  Feminismul acestei autoare nu este catusi de putin schematic ori dogmatic. La fel, asemeni unor Vaclav Havel si Adam Michnik, ea refuza radicalismul vindicativ, manicheismul pietrificat, si propune o viziune subtila, nuantata si angajata moral despre lumea care a fost.  In egala masura, stie ca a existat o linie despartitoare intre calai si victime.  Comunismul s-a exercitat pe si prin oameni in carne si oase, cu pasiuni, drame, amintiri, temeri, emotii, abdicari, unii mai onesti, alti mai putin, unii mai ticalosi, altii dimpotriva.  Pe langa ceea ce a fost istoria politica, a existat si nivelul cotidianitatii, al supravietuirii prin interiorizarea, mai mult sau mai putin efectiva, a miturilor sistemului.  A existat, in unele momente, ceea ce putem numi consensul conformismului (ori conformismul consensual).  Sistemul se voia vesnic si nu erau multi cei care ii anticipau finalul. Scria candva Leszek Kolalowski ca toti stiam ca formatiunile de tip sovietic nu aveau cum sa reziste, dar nimeni nu a putut prefigura momentul si modalitatile in care se va intampla marele naufragiu. Au existat cativa disidenti faimosi, intre care Andrei Amalrik, care pariau pe un sfarsit mai degraba apropiat in timp, dar si ei se bazau, in mare masura, pe ceea ce cheama gandire deziderativa.  Spre a relua titlul cartii antropologului Aleksei Yurchak de la Universitatea California din Berkeley, aparuta la Princeton University Press, „Everything Was Forever, Until It Was No More”.

Slavenka Drakulić_A Guided Tour

Pentru ca s-a opus tribalismului militarist, Slavenka Drakulic a fost candva denuntata de regimul Tudjman ca una dintre „vrajitoarele din Zagreb”. Buna ei prietena, profesoara de sociologie politica Vesna Pusic, a scris in acei ani un articol care a surprins perfect natura unor regimuri de genul Iliescu, Tudjman, Milosevic: „dictaturi cu legitimitate democratica”. 

Inzestrata cu un admirabil talent de prozatoare si cu o exceptionala acuitate de reporter , Slavenka Drakulic a  scris carti de o mare valoare morala, intre care „N-ar face rau nici unei muste” despre criminalii de razboi din fosta Iugoslavie adusi in fata Tribunalului de la Haga. Volumul, ecou original al faimoasei carti de Hannah Arendt despre procesul Eichmann, tradus de Catrinel Plesu, a aparut in romaneste in colectia „Constelatii” pe care o coordonez la editura Curtea Veche.  Reiau aici cuvintele de sustinere de pe coperta a patra datorate bunului ei prieten Andrei Plesu:

Am fost cucerit de farmecul sângeros al acestei cărţi. Farmec: textul se desfăşoară prietenos, direct, obţinând adâncimea fără afectare metafizică, fără abuz analitic. Sângeros: un sondaj în «banalitatea» cruzimii, în «firescul» aiuritor al inumanităţii, în misterul cotidian al răului. Slavenka e în acelaşi timp tandră şi intransigentă, înţelegătoare şi nemiloasă. Nu rămâne în alb-negru, dar nu cade niciodată în cenuşiu. Suita de portrete pe care o oferă echivalează cu o întreagă bibliotecă de etică sau de filosofie a istoriei.

Recenta ei carte, „A Guided Tour Through the Museum of Communism: Fables from a Mouse, a Parrot, a Bear, a Cat, a Mole, a Pig, a Dog, and a Raven”, aparuta la Penguin Books, este recenzata de Timothy Snyder in The New Republic.

Slavenka va vorbi studentilor mei la Universitatea Maryland pe 5 aprilie si la Universitatea Georgetown pe 6 aprilie (invitata de Cristina Bejan care este anul acesta Ion Ratiu Post-Doctoral Fellow).  Inainte de a sosi la Washington, ea va vorbi la Boca Raton, invitata de profesoara Noemi Marin, la Florida Atlantic University.  Timothy Snyder, profesor de istorie la Universitatea Yale, va vorbi la Universitatea Maryland pe 15 martie despre cartea sa „Bloodlands” (seara va conferentia la Ambasada Poloniei).

Dintre cartile Slavenkai Drakulic, toate recomandate studentilor mei si pe care le recomand aici celor interesati de marile tensiuni din ultimele decenii ale veacului trecut ca si de natura nationalismului si populismului in zilele noastre,  as aminti „How We Survived Communism and Even Laughed”, „Cafe Europa” si „The Balkan Express”.  Este vorba in aceste carti despre onoare, singuratete, demnitate, exil, despre iluzii si deziluzii, despre rezistenta, dragoste, boala, distrugere si moarte.  Nu vreau sa intru aici in detalii, dar as adauga faptul ca Slavenka este o supravietuitoare, ca luptat si lupta cu grave probleme de sanatate.

Ma leaga de scriitoarea croata o veche prietenie intemeiata pe valori si sperante comune (as pomeni si coincidenta pe care ea mi-o aminteste de cate ori ne revedem  ca suntem amandoi nascuti pe 4 iulie). Ne-am cunoscut in martie 1992 la conferinta organizata de „Partisan Review” pe tema rolului intelectualilor in schimbarile politice din Europa de Est. Sa-i mentionez, dintre participanti, pe Saul Bellow, Czeslaw Milosz, Adriana Babeti, George Konrad, Susan Sontag, Norman Manea, Edith Kurzweil, Mircea Mihaies, Adam Michnik, Doris Lessing, Vasili Aksionov, Ralph Ellison, Adam Zagajewski, Hans Magnus Enzensberger, Dubravka Ugresic, Ivan Klima, Jacob Weissberg (dezbaterile pot fi citite in numarul special al revistei aparut in toamna anului 2002). A venit apoi la Washington unde am petrecut, impreuna cu Mircea Mihaies, pe atunci burseier la Woodrow Wilson Center, o seara de neuitat.  Ne-am vazut in toti acesti ani de multe ori, corespondam frecvent pe e-mail, ne-am imprietenit, Mary si cu mine, cu sotul ei, Richard Schwartz, romancier si jurnalist suedez de o mare cultura si sensibilitate istorica (autorul excelentului volum „Room Service” in care scrie si despre enigmaticele consecinte ale al Revolutiei din decembrie 1989).  Nu cunosc vreun alt jurnalist occidental, cu exceptia lui Paul Lendvai, care sa fie atat de informat precum Richard privind viata intelectuala din Romania in anii 70 si 80.

Cartea Slavenkai Drakulic, ironica si amara, recenzata acum elogios de Timothy Snyder, ar trebui tradusa cat mai curand in romaneste. Scrisa de o autoare pentru care luciditatea este o conditie existentiala, o ganditoare care care stie sa destrame curajos deghizarile abile ale minciunii si ipocriziei, cartea nu este un tratat erudit despre comunism (exista de-acum destule, unele pasionante, altele aseptice), ci un necrolog definitiv al unei formatiuni care a esuat lamentabil in visul de a construi o noua civilizatie. 

Orwell taught that a satirical fable could introduce us to Stalinism. For our own post-communist age, Slavenka Drakulić summons her own group of animals, each with its own literary genre, and each with a story to tell about life in a communist country. The mouse and the mole, the pig and the parrot, the raven and the bear, the cat and the dog, all seek and find ways to remind us of a time and place, and to teach us the difference between our habitually stale commemoration of the graying past and the warmth and wetness and dread and darkness of life truly and bravely recalled. This daring triumph of literary style transforms a receding epoch into the eternal present, beautifully rendering the dilemmas of life under communism as sharp instances of moral tragedy and poignant examples of the limits of self-knowledge. Literature here is an aide de mémoire of why we choose to forget.

http://www.tnr.com/book/review/museum-communism-slavenka-drakulic

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu,

    Foarte bine ati spus bestiar de „chipuri” a caror individualiate a fost înlocuită de apartenenta la colectivitate.

    Acum imaginea poate fi mai larga. Nu este numai colectivitatea definita ideologic de nazism sau comunism. Astazi avem colectivitatea gastii. Identificarea cu sistemul ticalosit pana ‘ntr’atat incat ceea ce se poate vedea cu ochiul liber… este ignorat cu buna masura.

    Si stiti ceva ? Nu trebuie sa faceti un exercitiu de imaginatie pentru a va inchiupui astfel de „bestii”… nu… puteti veni sa vedeti in Bucuresti cum arata un proces de despagubiri pentru o viata distrusa de regimul comunist. Sa va uitati la fata si gesturile procurorului, sa proviti pe juristul ministerului de finante, expresia judecatorului. Mergeti o data cand aveti timp, va rog. Este o experienta !

    Comunismul nu ar fi existat, ca de altfel si nazismul, fara de aceste cozi de topor, oameni care au ca singur idel a face pe plac sefilor. Este extraordinar… pentru ca ei trebuie sa intampine, sa prevada dorintele si placerile sefilor. Ei dau adevarata masura a directiei institutiilor statului. Nu au pic de personalitate. E un fel de reactie instinctuala. Asa cum râmele se feresc de lumina asa se feresc ei de propria judecata. Le spune statul, statul-partid parca iarasi, ce sa judece si ei judeca bucurosi, cu zel chiar. Si ca si altii inaintea lor, de vor fi trasi vre’odata la raspundere… vor avea aceiasi privire tîmpă a „tehnoicratului” care si’a facut treaba, ba chiar si’a facut’o foarte bine in folosul natiunii.

    Mergeti o data sa vedeti acest bestiar! Si as incuraja pe oricine studiaza comunismul si fascismul sa mearga sa vada aceste creaturi. Da un anume sens naturii umane si ideii de rezitenta, de demnitate, de majestate a omului. Abia atunci vom putea vorbi mai bine despre ce inseamna sa rezisti unui sistem… cand vedem mecanismele acestui sistem rotinduse cu clantanitul firesc oricarui mecanism.

    Mergeti nu numai in sala de judecata. Mergeti si in primarii si prefecturi unde stau dosarele „la coada” intr’un sistem extrem de eficient de a trage de timp orice fel de despagubiri, cu exceptia evidenta a celor ale prietenilor „prietenilor” lor. Rotitele s’au prins care este momentul mecanic al masinariei numita stat. Ele stiu ca nu isi pot permite nici o clipa de independenta… pentru ca insasi conditia lor este de parte a partii, de epsilon al intregului.

    De aceea mi’am si permis comentariile referitoare la discutiile privitoare la vina colectiva, rezistente prin cultura si toate celelalte. Sitemul nu poate fi invins prin el insusi. Sistemul trebuie sa se prabuseasca. Si se va prabusi numai atunci cand tot mai multi, pana vor fi majoritati, vor cere fara nici un fel de virgula accesul neingradit la toate (toate !) informatiile statului-partid de pana la 1989. Nu colaboratori. Toti ! securisit si ofiteri, militari, militieni, toti ! Trebuie stiut adevarul mai inainte de orice si pentru asta trebuie stiut ce dosare avea acest stat. La urma urmei asta inseamna o republica, ca lucrurile sa fie publice, nu?

    Pana atunci sitemul va invinge de fiecare data iar orice incercare va fi doar praf in ochi si eventual oportunitati pentru parvenitii de serviciu.

    Asa s’a petrecut si in anii ’80. De frica rusilor (pastrata cu multa grija din anii ’50) multi rabdau un regim criminal mizand pe raul cel mai mic. Nu exista rau mai mic! Raul se hraneste cu rau si creste cu fiecare alt mic rau. Doar adevarul poate rupe acest cerc vicios. Si astazi vedem exact acest lucru. Jumatati de adevar… si mult zgomot mass-media, fiecare se intreba ce avantaj are sau poate avea inamicul sau politic din orice conjunctura. Nimeni nu se mai gandeste la adevar ci la micul lui avantaj. Nimeni nu se gandeste la principiile care ar trebui sa stea la baza unui stat de drept.

    Imi pare rau sa folosesc un termen asa lipsit de imaginatie cum este acela de principiu. A fost expus public recent de dl. Plesu. Dar eu sunt dintre aceia care cred ca un stat de drept nu poate exista fara niste principii si ca oricate legi am avea aceastea nu vor putea niciodata sa inlocuiasca principiile necesare. Un stat fara principii nu poate fi un stat de drept, si atunci este fara indoiala un despotat.

    Imi aduc aminte de versurile atat de inspirate ale lui Lermontov din Jelaniile unui turc

    „Cunoşti tu ţara cruntă în care floarea piere
    Şi’n luncă şi’n dumbravă sub arşiţa de foc ?
    Şi unde viclenia şi lenea îşi fac loc ?
    Şi inimile’şi află în chinuiri mângâierea ?
    Şi se mai nasc din an în an
    Minţi fără de prihană, ca daltuite’n piatră ?
    Dar li’i puterea roasă de’un timpuriu alean
    Şi prea curand se stinge jăraticul din vatră;
    Acolo întristarea e preţul bucuriei,
    Acolo prea devreme viaţa devine grea,
    Acolo omul geme în fiarele robiei;
    Prietene, ţărâmul acela’i … ţara mea!”

    Se potrivesc atat de bine. Tot o lume fara imaginatie era si lumea lui Lermontov… credea in prabusirea puterilor despotice care distrug spiritul uman, credea in eliberarea individului, credea ca sclavia distruge spiritul uman… credea inlucruri nobile. Si la ce bun ? Nu i’a folosit la nimic, nu’i asa ? Lipsa de imaginatie !

  2. Va inteleg perfect mahnirea si revolta, cred ca si Dvs ca adevarul trebuie cunoscut fara pagini ascunse, secretizate, conspirate din false ratiuni de „siguranta nationala”. Acest lucru se petrece in Polonia gratie Institutului National al Memoriei. Ca si Dvs, sunt convins ca fara un numar de principii non-negociabile, ori, daca vreti de norme care definesc binele public, statul de drept este doar o mascarada. Aceste norme nu pot credibile daca raman doar fraze asternute pe varii declaratii juridice ori parlamentare. Este nevoie de interiorizarea lor, de trairea lor, de constructia unui ethos democratic.

    Cand militantii din „Soldarnosc”, in mare masura inspirati de gandirea Papei Ioan Paul al II-lea, vorbeau despre ethosul acestui sindicat liber si autoguvernat, cred ca la acest lucru se gandeau ei. Societatea civila nu este doar un ideal, un imperatic democratic, ci si parte a spiritului pluralist. Daca vor exista unii care se vor mira ca folosesc acest concept, cel de spirit democratic, poate ca ar merita sa-si reaminteasca titlul celei mai cunoscute carti a lui Max Weber: „Etica protestanta si spiritul capitalismului”. Va multumesc pentru citatul din Lermontov. M-a tulburat profund.

    • Domnule Tismaneanu,
      imi pare bine sa sunteti de acord cu aceasta, dealtfel nu as fi banuit ca ati crede altcum.

      Tocmai vedeam un film (Fair Game, 2010) unde imi pare ca un pasaj de la sfarsit se potriveste

      „Când Benjamin Franklin a iesit din Constitution Hall, după ultima sesiune, a fost oprit de o femeie pe stradă, care i-a spus: „Ce fel de guvernare ne’ati lăsat mostenire?” Si Franklin i’a spus: „O republică, doamnă. Dacă veti putea s’o păstraţi.”

      Responsabilitatea pentru o ţară nu stă doar în mâna câtorva privilegiaţi.
      Suntem puternici si liberi de tiranie doar dacă fiecare dintre noi ne amintim de îndatoririle de cetăţeni. Fie cã e vorba de o groapă de pe stradã, fie de o minciunii în discursul presedintelui, vorbiti! Puneţi întrebările alea! Cereti să se spună adevãrul! Democratia se câstigă, nu se dă gratis. Asta vă spun!
      Dar aici trăim si, dacă ne facem treaba, aici vor trăi şi copiii nostri.”

      Noi nu am avut un Benjamin Franklin ! Nici atunci, nici dupa 1989 si nici acum. „Intelectualii” si’au continuat micile lor galcevi de dinainte de ’89 (Nu nu sunt anti-intelectualist, numai ca deplor uzul acestui termen). Ei nu au trait momentul unui nou inceput… nu l’au simtit. Nu au pasit inainte… ci doar in fata. Da, pricipiu are ceva a face cu un nou inceput…

      Zicea cineva despre The King’s Speach… ca si’ar dori si el sa simta oarece mandrie fata de conducatorul tarii sau conducatorii tarii. Asta are legatura cu speranta, cu locul unde vor trai copii nostri. Din cauza asta mi s’a parut triviala discutia despre Adam Michnik, dar mai ales atitudinea celor care au incercat sa il foloseasca in micile lor bucatarii (si de stanga si de dreapta). Oameni mici si mai ales oameni din bucati. Ce sa inteleaga ei dintr’un spirit liber ? Vai de capul nostru !

  3. Cartea Slavenkai Drakulic, ironica si amara, recenzata acum elogios de Timothy Snyder, ar trebui tradusa cat mai curand in romaneste. Scrisa de o autoare pentru care luciditatea este o conditie existentiala, o ganditoare care care stie sa destrame curajos deghizarile abile ale minciunii si ipocriziei, cartea nu este un tratat erudit despre comunism (exista de-acum destule, unele pasionante, altele aseptice), ci un necrolog definitiv al unei formatiuni care a esuat lamentabil in visul de a construi o noua civilizatie.

    D-le Tismaneanu,
    Dincolo de eleganta punere la zid a ceea ce a insemnat degradarea homo sapiens la nivelul unui animal posesor de maduva (pt coordonarea reflexelor) mi-as ingadui sa va sugerez ca o asemenea traducere ar fi sortita esecului. Si nu ma refer (doar) la partea economica.
    Desigur ca prietena dvs e lucida. Fireste ca devoaleaza tarele unei societati falimentare inca din abecedarul ideologic. Numai ca, pe aceste plaiuri, cu mult mai mult decat prin alte zone, luciditatea e inca un deziderat, impartasit de o f.mica parte. Ignorand „iesperientilii” trecutului nu f. indepartat, recent, am avut neplacuta ocazie de a constata tocmai absenta vreuni umbre a acestei… (sa-i spunem) calitati umane. Neplacuta tocmai pt ca mi-a fost furnizata de prs erudite (plus anturajul dumnealor) despre care nu cred c-ar avea sens sa pomenesc. Luciditatea ar da acestor prs (de la restul de peste 80% nici n-as avea pretentii) puterea de a recunoaste tarele acestei societati, de a si le asuma impreuna cu identificarea corecta a cauzelor, eliminarea acestora….etc. Este ceea ce lipseste aestei gloate cu pretentii de popor. Si daca de la cei care se considera elita obtii negarea evidentei… (sau chiar, din varii motive, acceptarea) ma-ntreb cate secole ii va mai trebui acestui popor pt a ajunge sa faca parte din lumea civilizata. …

  4. Vi se pare ca traim intr-o societate cu mult diferita fata de ideea initiala care a stat la bazele comunismului?
    Globalizarea inseamna generalizare, iar pilonul de baza al comunismului era exact … generalizarea.

    In plus, suntem controlati de o serie de interese guvernamentale care sunt mai mult dictate de interesele corporatiste, si printr-o serie de deductii , ajungem la concluzii foarte tulburatoare, legate inclusiv de consumerism,piata libera si asa numitul capitalism in general.

    Sa nu mai mentionez ca, piata libera este controlata in ultimul hal, sfidand pana si cele mai relevante elemente din ideea de libertate pana la ultimul principiu, consumerismul este destul de evident cat de stricator e , iar capitalismul transforma oamenii in sclavi daca nu este controlat de catre popualtie, ci de catre interese platite.

    • Dincolo de globalizare, dupa parerea mea (citita pe undeva probabil) intr’o lume totalitara statul e opac iar societatea e transparenta (pentru organele statului); intr’o lume democratica sociatatea este opaca si institutiile statului trebuie sa fie transparente. Ramane de vazut spre care parte a spectrului ne aflam noi… Eu sunt sceptic in privinta rezultatului.

  5. Din nou neobositul V Tismaneanu, ne pune din NOU ! ( a citea oara ?, oare..) in fata fenomenului comunism, aducind in plin plan cartea scrisa de o mare scriitoare est europeana…!
    Voi fi la Noemi la B Raton la Atlantic University la prezentare…si am cumparat deja cartea pe care o savurez…!!
    Felicitari din nou pentru neobosita dvs activitate de desvaluire a fenomenului cominism, cel mai viciat sistem…Asteptam si urmatoarea surpriza… jb

  6. Un exercitiu de gandire pt domnul Tismaneanu: ce fel de animal este dansul.

    Cateva puncte pt a-l ajuta in conturarea personajului:

    Asa cum in comunism existau persoane care se aprobau reciproc , in capitalim dl Tismaneanu impreuna cu prietenii dansului si multi wannabes isi aproba vederile si nu ies de loc din tipar.
    Nu comenteaza absolut nimic negativ despre perioada dinainte de comunism (cu toate ca majoritatea lumii traia in saracie), sau despre sistemul capitalist (care din punct de vedere economic e absurd.

    Echivaleaza regimul Ceausist cu intreg comunismul si nu intra in profunzime ci iroseste tot arsenalul sau de expresii pentru a denigra un concept general.

    Scrie cu ardoare un „raport” pentru ca acesta sa ii poarte numele.

    Il las pe dl Tismaneanu sa continue restul preferabil intr-un articol scris cu oglinda in fata.

Dă-i un răspuns lui Vladimir Tismaneanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro