joi, martie 28, 2024

Călcâiul lui Ahile: doctoratul/plagiatul ca armă politică

Prolog. Ahile avea un călcâi, de fapt avea două, dar în special unul care era vulnerabil. De fapt și acesta era bun, dar dacă o săgeată lovea în el, pentru că nu fusese protejat, îl făcea pe eroul antichității grecești vulnerabil în luptă. Numai acolo, în luptă, devenea călcâiul său vulnerabil și din această cauză putea să moară. Pînă atunci, eroul mergea sigur pe picioare și pre mulți ucis-a el în lupte. Călcâiul său a intrat în istorie după ce a pățit-o. De atunci spunem și noi, românii, că, de pildă, ca acum, titlul de doctor devine ‘călcâiul lui Ahile” pentru multe figuri publice.

Să ne grăbim. În ultimii zece ani, în România au fost confirmate peste 25.000 de titluri de doctor. Dacă numai în 2010, cifra e de 4.153, în anul următor ea începe să se micșoreze, și ca efect a altei reforme a învățămîntului produsă de dl. Daniel Funeriu. În bună măsură, însă, răul fusese făcut.

După semnarea acordului de la Bologna din 1999, România se grăbește, odată în plus în istorie, să dilateze de data asta spațiul universitar. Indicatorii pre-aderare arătau destul de sfrijiți, presiunea privind crearea spațiul universitar european comun ca și a celui de cercetare era mare și astfel ministerul a mărit cifra de școlarizare iar universitățile au început să organizeze școli doctorale, apoi comisii, pre-susțineri și susțineri publice a tezelor de doctorat. Titlurile fură apoi validate, excepțiile sunt extrem de rare, de către onorata comisie abilitată în acest scop. Întrebarea care s-a pus dar trebuie pusă în continuare este: au certificat conducătorul de doctorat și apoi comisiile calitatea, probitatea și contribuția științifică personală a candidaților? Adică, la modul serios? Rar. Și atunci, ne dăm seama, o mulțime de resurse, umane și financiare, au fost inutil cheltuite pentru un joc prin care inflația academică, la proporțiile României, a devenit cronică. Și încă ne mai trebuie, conform indicatorilor europeni.

Săgeata și călcâiul. În sfera publică românească călcâiul lui Ahile este acum doctoratul obținut de persoane care au avut și au încă nevoie de această “protecție” socială, academică, de acest unguent, de această “labelizare” pentru a se prezenta public în haina onorabilității academice. Chiar dacă au furat, adică au plagiat, sau au făcut o lucrare unde aportul personal e aproape de zero. Săgeata e trasă acum din arcul politicului. Este extraordinar cum, în perioada agitată din ultimele cîteva luni, s-au înmulțit cazurile de revelare a unor plagiate, declarații inadvertente sau falsuri în CV-uri la rubrica “studii’ sau “competențe”. Cred că putem vorbi acum de o nouă armă politică – acuza de plagiat privind doctoratul sau de trucare a CV-ului pe partea lui academică – prin care, în mod sucit, dușmanul e doborît nu de comisiile și conducătorii științifici de doctorat, cum e normal, ci de “țintași” din zona politicului sau a mass-media care furnizează politicului argumentele. Apreciez efortul jurnalistic de investigație atunci cînd el e rodul “ingenuu” al jurnaliștilor propriu-ziși (ceea ce s-a mai întîmplat) și nu al “sugestiei” politice. Sunt însă semne că încep să se producă reacții, fie din partea unor universitari, fie din partea unor analiști. Ceea ce este legea tăcerii în modieul universitar privind calitatea științifică slabă a unor colegi, nu mai rezistă cînd acești “colegi” intră în lupta politică sau pentru demnități și posturi ori funcții uitînd, de fapt nici nu le pasă, că au călcâiul vulnerabil. Și, astfel, eroii noștri de mucava se trezesc cu săgeata-nfiptă în călcâiul academic. Care mi-i și răpune. Gândiți-vă puțin: aceste personalități au fost și sunt pe state de funcțiuni universitare, încasează, și ei/ele apar în fața studenților cu călcâiul ăla…neprotejat. Dar vezi, săgeata stătuse ea în arc cît stătuse și, cînd ți-e lumea mai dragă, vorba lui Dandanache, “pac cu ea la Răsboiul”.

Complicitate. Cine observă cum, dealungul timpului, multe figuri publice de la noi s-au “doctorizat” rapid nu cu mult înainte de perioade electorale sau de apariții pe liste de numiri în funcții, realizează just că, în aceste situații, academicul servește politicul: cazurile sunt și de la stat și, mai ales, de la privat. De altfel, în urma eforturilor mai ales ale Societății Academice Române, a campaniilor și investigațiilor sale, apare destul de clar faptul că există o complicitate, la diverse nivele, între sfera academică și cea politică. Însăși Academia Română nu a scăpat de penibilul situației, în cazul Mang, de pildă, după ce acceptase (oare, de ce?) să expertizeze printr-o comisie acuzele de plagiat la adresa acestui domn, ca, imediat după demisia “onorabilului”, să desființeze comisia numită de abia 24 de ore pentru că…rămăsese fără obiectul muncii. Iarăși fals.

Nivelul complicității e măsurabil: pe statele de funcțiuni ale diverselor universități se află foarte multe astfel de figuri publice. Dacă te iei după prevederile Codului Muncii, ale contractului unde este stipulat numărul de ore de predare, sau dimensiunea “normei” în alte activități pentru care ești remunerat (de pildă, ca deputat sau senator sau președinte de consiliu județean sau analist ori jurnalist), vei vedea că nu există timp fizic pentru îndeplinirea obligațiilor. Ziua are 24 ore, dar pentru mulți/multe personalități aflate în stare de incompatibilitate, de pildă, ea se dilată magic, ca și veniturile încasate lunar. Cum poate fi la curent un politician cu noutățile din domeniul său (asta presupune să citești, să notezi, să reții, să gândești), ca să poți apoi îndruma un masterand sau un doctorand?  Care este, de fapt, nivelul științific al lucrărilor publicate de aceste persoane înnobilate academic? Răspunsul care clarifică totul este unul singur: se poate (așa) pentru că acești domni, aceste doamne sunt eroi, ca și pomenitul Ahile. Ei/ele “luptă, luptă și dă-i, și dă-i și luptă, și eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară…”? Nu se putea. Personajul caragialean, Dandanache, fusese blocat de partid și nu îl înscrisese în lupta electorală pentru că nu era “marcant” (“…auzi eu să nu fiu marcant…”). Un insemn universitar crește cota, te face puțin mai marcant/ă.

Cezariana doctorală. Caesarean este cuvîntul care desemnează “cezariana”, operația chirurgicală prin care fătul este adus pe lume. Neputând naște altfel, încă din vechime, conform Lex Caesar, s-a permis această operație căci, după o credință și mai veche decît imperiul roman, o femeie nu putea fi îngropată cu fătul din pîntece. Era și este, în bună măsură, o situație de urgență. După travaliul corespunzător, se impunea, în urma examenului medical, realizarea operației. În societățile contemporane, cezariana devine un mod considerat mai sigur de a naște, dincolo de vechiul motiv, al imposibilității pe cale naturală (vaginală), al imposibilității sau al riscului de producere a morții fătului. Rata recursului la cezariană a ajuns la procente de peste 40% în mai multe țări.

În situația abordată aici, urgența și riscul nu sunt asociate decît de alte cauze decît cele științifice. Nu certificarea unui nivel științific, “nașterea” naturală (adică cu propira inteligență) a unei lucrări relevante sunt scopul. Ci obținerea “blazonului” acelei științe sau universități. “Doctorii” care i-au asistat la “nașterea” titlului pe cei în cauză, figuri publice internate formal în facultăți, le dau și note precum asistentele maternale și astfel ‘botează” științific zeci și zeci de imposturi. Cezariana doctorală chiar dacă cere timp, e efectuată cu complicitatea comisiilor din acele facultăți și în absența, adesea, a unui “travaliu” științific corespunzător al “pacientului”. Cel mai simplu e să te duci să consulți tezele de doctorat respective. Pentru cine face acest lucru în specializări din zona filologică sau vocațională (artele spectacolului-teatru, de pildă), șocul poate fi năucitor. Senzația e, adesea, că parcursul doctoral și teza ca rezultat sunt certificarea unei birocrații academice mai degrabă decît validarea nivelului științific.

Politicul și științificul. Cum s-a spus adesea, nu legile ne lipsesc (deși unele pot fi șchioape), ci aplicarea și respectarea lor. În cazul parcursului doctoral, care certifică un nivel ridicat de cercetare, o contribuție vizibilă la dezvoltarea domeniului, faptul că nu sunt aplicate criteriile de evaluare a muncii candidatului, că nu se respectă minime prevederi deontologice privind munca intelectuală, conduce la dezvoltarea complicității menționate. Și la o vizibilitate redusă în plan intern și internațional. Scopul universității nu este să producă profesori universitari, ci să producă cercetare științifică avansată, să pună la dispoziția studenților acel tip de cunoștințe și să le faciliteze accesul la dinamica și creativitatea unei specializări astfel încît, la absolvire, tinerii să aibe o certitudine privind un mod propriu al lor de a gândi. Și asta, într-o lume în care tehnologia informației și a comunicării cucerește rapid teritorii “păzite” cîteodată încă de gardieni universitari din secolul 19. Cînd în 2012, un profesor folosește PowerPoint-ul, cu slide-uri înțesate de text, obligîndu-i pe studenți să copieze ce scrie acolo, te întrebi, vorba lui Zoe către Dandanache, de ce “s-a deranjat”.

În epoca internet-ului, politicul pune și acest tip de presiune asupra adversarului, fie că asta se petrece în România, Ungaria, Germania sau în Statele Unite. Îl strînge de călcâiul vulnerabil, îl lovește acolo pentru a-i produce moartea simbolică. Internetul favorizează, însă, recrudescența acestei străvechi înclinații spre minciună, fals și uz de fals.E trist pentru că mediul academic ar trebui să fie acela care să nu lase să se întîmple astfel de “decese” științifice produse de acuzele și dovezile de plagiat în cazul nu numai al unor posesori de titlu doctoral. Cînd politicul se substituie științificului, rezultatul nu poate fi decît unul singur și nu e bun decît în sens politic. Dacă e.

Ce ne învață pe noi istoria? Dacă ne luăm după “Imperator Traianvs”, statuia deja faimoasă acum în România, plasată pe treptele Muzeului Național de Istorie, ar părea că istoria ne învață că…au alții grijă de noi. (?!) Cum e și cazul, nu mai e un secret din 2007, cu accederea noastră în Uniunea Europeană. Nu voi insista aici. Mai degrabă ar trebui insistat pe inadvertențe, plasări greșite a mizei doctoratului în medii vulnerabile ele însele la schimbările din economie, de pe piața muncii, în general. De ce i se cere unui actor  sau unui compozitor să fie doctor? Ca să poată fi profesor universitar și, astfel, să educe studenți în teatru și în muzică. Că el nu are nevoie, de fapt, de așa ceva pentru a funcționa într-o relație didactică, nu a fost luat în discuție cum ar fi trebuit atunci cînd s-a parafat acordul de la Bologna. În cazul parcursurilor vocaționale “știința” vine din altceva decît din nivelul științific certificat de diplomă.

Documente ale UE și ale Comisiei Europene stimulează evident întărirea rolului cunoașterii în societățile viitorului. Universitățile joacă un rol major aici, alături de politicile publice, de acțiunea sectorului guvernamental. Cînd, la niciun deceniu de la apariția internetului, s-a constatat stadiul critic la care a ajuns recursul la plagiat în mediul studențesc, în Marea Britanie și Statele Unite, de pildă, managementul universitar s-a văzut nevoit să fie mai precis, mai tranșant în ce privește comportamentul față de informație și folosirea ei în mediul universitar. Spre deosebire de România, acolo studentul care a plagiat în lucrarea sa e singurul responsabil. Cu alte cuvinte, vorbim, în această epocă de o nouă alfabetizare în ce privește recursul la informație. Istoria nu numai că se repetă, dar nici noi nu mai suntem ce-am fost. Învățăm altfel acum, pe modul fast learning, fast management of succes. Etica învățării e ca pojarul făcut tîrziu: te miri de ce ți se întîmplă tocmai ție! Ca și cei/cele dovediți că au plagiat.

Ce-ar mai fi (deocamdată) de spus. Cred că plagiatul, obținerea rapidă și nemeritată a unei certificări științifice au ajuns noul călcâi al lui Ahile în mediul universitar. De la zecile de mii de lucrări de licență, de disertație, la miile de teze de doctorat, o zonă largă de complicitate, de indiferență, de neseriozitate în aplicarea simplă a criteriilor de evaluare s-a creat în mediul universitar, fapt care permite și dezvoltă inflația, nivelul mediocru al cunoașterii și, mai grav, impostura folosită pentru obținerea altor certificări, sociale, politice. Pare dramatic, dar e, de fapt, o situație acceptată de toată lumea: ai nevoie de universități, ai nevoie de studenți (mulți?!), care trebuie să absolve, ca să poată fi din nou dată cifra de școlarizare în funcție de care vine subvenția ministerului de care depind și salariile tuturor. Cine studiază cu atenție cum au apărut pachete curiculare noi, cu discipline a căror titulatură are nevoie de “traducere”, poate înțelege unde ne împing graba, forțarea succesului academic, și, în general, lipsa de respect față de etica simplă a efortului propriu recompensat corespunzător.Iar cazurile intens mediatizate în ultima vreme privind nu numai acuzele de plagiat sau date eronate, false din CV-uri, ci și domeniul Educație în ansamblu par să arate că anii electorali sînt ca și gripa; pînă febra nu trece nu ieși din casă cele trei zile. Nu ministrul mi se pare problema. Ci, ca de obicei, politicul. Ne maturizăm greu, învățăm cu greu comportamentul etic în sfera publică, universitară. Stăm pe…treptele muzeului și încă nu știm: am intrat sau am ieșit?

În calendar scrie 2012.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Sa nu dramatizam. In definitiv, la ce foloseste un politician titlul de doctor?!

    Asa cum a fost, procedura de doctorat a provocat macar un efort minimal de invatare la persoane adulte.

    Evident cu exceptia impostorilor. Dar crezi ca un impostor se impiedica de obstacole administrative? Este extrem de simplu sa platesti pe cineva sa faca referatele si lucrarea si gata. Nici un sistem nu este perfect imun la impostura.

    Eu nu mi-as bate capul cu relevanta doctoratului. Pana la urma, intregul invatamant e in galeata, ce mai conteaza cat de grozav e doctoratul?! In plus, cum ar putea cineva sa faca un doctorat relevant, cand in liceu este indopat cu tot felul de bazaconii fara sens?! Eelvii romani folosesc din ce invata cel mult 10%, asta optimist! Restul de 90% este timp pierdut pentru toata lumea, de la parinti ocupati mai mult cu banii decat cu educatia odraselor si elevi lispiti total de repere valorice la profesorii obligati sa predea dupa o programa rupta complet de realitate.

    Doctoratul?! Sincer, prea putin imi pasa daca e pe bune sau nu, cata vreme oricum nu foloseste la absolut nimic.

    • Cum la ce foloseste?Foloseste la ascendente politice.Un nenica de la tara spune:ohhh este doctor,inseamna ca-i inteligent.Omul acela nu gindeste ca doctoratul lui X nu-i obtinut pe intelect ,ci pe bani!
      Am fost „asistent”la discutiile unor oameni de la tara,in leg.cu aceasta tema.
      „Ohh,este baiat destept,are studii universitare si este pe cale sa-si faca doctoratul”
      Si adincindu-ne in discutii,aflu ca bacalaureatul a fost obtinut cu intarziere,fac.a fost facuta mai mult sau mai putin prin nefrecventa la fratii nostri de peste Prut si tot acolo obtinuse(intre timp)si doctoratul!
      Acesta-i efectul!Avem doctori plastici,care ajung politicieni si sunt considerati mai destepti decit nea Ghita,care in realitate are aceasi educatie scolara,dar este unul corect,pe cind politiceanul in spe,este un hot,un hot de intelect si de titluri!
      Asa, societatea deviaza in miticism !
      Nu ma mira si nici surprinde,exodul tinerilori inteligenti,lehamite de aceasta decadere,care parasesc Ro.Ei vor un viitor al lor,un viitor unde sa nu fie in subordinea doctorilori artificiali!
      Daca nu ne schimbam atitudinile,daca stam si ne lalaim pe forumuri,atunci vai de tara asta,care incet incet se va goli de oameni onesti,inteligenti si va fi locuita numai de doctori
      cu diplome la Erevan!

    • Cred ca abordarea ta este un pic stranie. In primul rand este vorba de asumarea unor merite de catre anumite persoane la care evident ele nu au nici o contributie. Deci e vorba de fals, uz de fals si nu in cele din urma furt. Cum poate societatea civila sa admita sa fie condusa si sa i se faca legi de asemenea oameni? Din acest punct de vedere, eu consider este o drama, mai mult o tragedie. Cred ca e vina poporului ca nu se informeaza si se lasa manipulat. Mai mult, ultimul ministru al educatiei a aratat ca e de o stupizenie crasa fiind singurul care a copiat un articol gresit. In alta ordine de idei,pentru mine, doctoratul are relevanta. Cel putin in societatea occidentala inseamna creativitate, capaciatate de leadeship, gandire clara. Daca respectivele doctorate sunt acordate de catre universitati de renume, atunci reprezinta un punct in plus. Nu vad legatura in ce ati scris despre liceu si doctorat. La doctorat, studentul este admis dupa master, adica 5-6 ani de facultate. Iar liceele, daca sunt teoretice au scopul de transmite cunostinte/cultura generala. Scolile de meserii, profesionale, liceele pedagocice, sanitare sau cele cu profil industrial au scopul de a pregati absolventii pentru prima slujba, eventual. Scopul principal al scolii este sa dezvolte capacitati, sa ii invete pe tineri sa gandeasca si nu sa formeze roboti apti pentru munca gata de a fi absorbiti de diversi angajatori.

      • Nu, nu este vorba de asumarea de merite. Personajul stie ca nu le are. Este acea complicitate la furt si jaf, in care comisia X statueaza ca Y are niste merite (doctorat), iar Y la rindul lui membru in alta comisie statueza si el ca un T din comisia X are merite (doctorat). SI asa mai departe. Pentru ca in nebunia anilor 90 s-a statuat non-valoarea ca norma. Acea „vinatoare de vrajitoare” sau „toti am colaborat” a facut sa avem astazi aceasta situatie.
        De ce e „poporul vinovat ca nu se informeaza”? Unde sa se informeze? Antenele? Realitatea? Care televiziune?
        Carti nu mai citeste nimeni. Sau ce se publica au tiraje infime, nu ajung peste tot si preturile sunt uriase. Biblioteci? Cind ati intrat ultima oara intr-o biblioteca sateasca? Dar or mai fi?
        In 1990 am participat la o intilnire intre membri ai PNT si Ion Ratiu. Nu eram membru, dar intilnirea a fost extrem de utila la nivel de schimb de informatie. N-am auzit ca GDS sa fi tinut astfel de turnee. Nici SAR, nici orice alt ONG. Pentru ca asa vad eu patrunzind informatia alternativa.
        Ziarele de opozitie Dreptatea, Cotidianul, Tinerama, etc au disparut. Nici nu prea ajungeau departe.
        Ziaristi? Nu avem (nu stiu eu) nume care sa fie deasupra oricarui comentariu. Extrem de putine si marginalizate.
        Memorialul durerii? Exilat la miezul noptii. Profesionistii Eugeniei Voda, la fel.
        In schimb il aveam la ore de prim-time pe Brucan si profetiile lui, sau tableta lui Everac….

    • :-o „Elevii romani folosesc din ce invata cel mult 10%, asta optimist! Restul de 90% este timp pierdut pentru toata lumea[…]” … really ?

      educatia este pentru dezvoltarea generala a cunostintelor si pentru dezvoltarea personalitatii fiecaruia. Daca fiecare ar sti doar materiile legate de disciplina pe care urmeaza sa o practice am avea oameni complet imbecili in cele din urma, cu un pospai de cultura Discovery, National Geografic sau, de ce nu, OTV. Scoala asa cum o stim noi a fost inventata intr’o lume in care cultura insemna ceva. Oamenii aveau biblioteci acasa, citeau, gaseau o placere in a se informa. Mai mult, lumea se ducea la conferinte stiintifice si era o mandrie sa participi la evenimente de aceasta natura.

      Astazi, tot mai multi oameni inculti vor sa ajunga cat mai repede cat mai sus. Orice le sta in cale ii deranjeaza. Ce sa invete ei geografie cand ei vor sa ajunga ingineri IT (exemplu la intamplare) si asa ajung cu ajung. Exemplele abunda.
      Mai mult, este stiut ca stiintele avanseaza uneori spectaculos datorita dialogului dintre ele. In epoca marilor descoperiri, oamenii de stinta dar si oamenii educati citeau literatura de specialitate in domenii nu numai vecine dar chiar si indepartate de preocuparile lor profesionale. Asa ideile circulau. Astazi… fiecare si’a facut un jargon profesional care este tot mai criptic pentru oricine este in afara domeniului. Aceasta formalizare nu duce decat la incetarea dialogului si in cele din urma la suspedarea gandirii creative.

      Asadar, eu ma manifest complet impotriva ideii cuprinse de acest fragment citat la inceputul comentariului meu. Se poate discuta despre calitatea educatiei… dar asta este altceva. Daca ai un profesor prost de geografie, de ex., nu inseamna ca nu ai nevoie de geografie…

  2. Io cred ca astora nici nu le trece prin cap ca-s vulnerabili, in mintea lor cred ca asa e NORMAL sa se ia doctoratele si titlurile academice. De aia se si arunca in tot felul de posturi, fara sa aibe pic de discernamant. De fapt, de cand nu s-au mai petrecut lucrurile normal, in tarisoara asta?

  3. Un articol foarte bun, dar prea lung…
    Si in final, ce facem cu acuzatiile de plagiat asupra lui Mang?? Se va dilua scandalul?? Va scapa basma-curata acest presupus impostor? Ar putea ca jurnalistii, societatea civila, mediul academic ca urmareasca acest caz Mang-Xerox daca este pedepsit sau nu?
    Acest Mang va beneficia in continuare de titlul si de indemnizatiile de „doctor”????
    Ce face Consiliu National de Etica?

  4. prolog, calcai, sageata, arc, cezariana, travaliu, Caesar, Traianvs, statuie, muzeu, istorie, gripa, maturizare, &c. E un fel de prolog… poetic. Sunt relativ uimit ca autorul se recomanda expert in comunicare, e drept ca independent. O descriere potrivita ar fi una tehnica „semnalul este ingropat in zgomot”. Este greu sa urmarit.

    Revenind la problema plagiatului care este nu numai o problema academica sau morala dar si una de sistem. De ce sistem? Pentru ca inca din scoala generala elevii sunt invatati sa reproduca o serie de idei „frumoase” sau „comformiste”, sa invete repede niste comentarii sau conspecte gata facute. Invatamantul in Romanian NU pune deloc accentul pe partea critica si/sau creativa. Ii tot dam cu Amintiri din copilarie, file de poveste, dumbrava &c…. In liceu apoi elevii deja capata constiinta de oameni moderni, oameni care au la indemana cele mai avansate mijloace de informare… wikipedia, referate.ro, clopotel.ro, &c.

    Treptat nimeni nu mai poate insirui in mod decent o serie de idei pe baza carora sa scrie o compunere. Nimeni nu mai poate construi un argument decent. Textul este fie un puzzle de franturi adunate alandala de aiurea, fie este ingropat in metafore aberante si/sau inutile. O avalansa de metafore care duc oriunde si nicaieri. La un moment dat omul inceteaza atunci sa mai creeze un text al lui propriu, foloseste semi-prefabricate. Ia de aici si de dincolo cate putin, si face o salata din aceste franturi. O salata fara sens, fara argumente. In cel mai bun caz sunt franturi de argumente. De aceea, confuzia si nesiguranta ii face pe multi sa preia parti tot mai mari din texte gata scrise, texte care la raldul lor incep sa fie si ele compilatii similare. Mi s’a intamplat adesea sa vad un text plagiat dupa alt text care la randu’i era tot plagiat si asa mai departe. Introduci un fragment in google si iti da cateva zeci de rezultate identice in locuri complet diferite. Ziare, bloguri, lucrari, comentarii &c. fragmente intregi identitce.

    Mai mult, dupa cum de dovedeste in chestiunea doctoratului Laurei Codruţa Kövesi, nici profesorii nu stiu prea bine ce inseamna un plagiat. E cam dupa ureche ce spun ei. M’as mira sa fi cititi o lucrare despre plagiat. Acesta dovedeste marasmul in care ne gasim. Fie oamenii nu vor sa accepte fie chiar nu stiu, ei incurajeaza plagiatul din fiecare pozitie a lor ocupata in sistem. Aproape ca se revolta daca le spui ca asa ceva nu este admisibil. Ori se revolta ori te iau cu un glas mieros ca nu se poate altfel, ca ce putem face, ca altii o fac si ar putea pica fara vina intr’o pozitie vulnerabila in fata fabricilor de diplome, &c.

    Este o oroare ! Si nu are nimic a face cu politica. Ah, politicienii nu vor pierde prilejul unor critici vehemente… dar adevarul este ca toti stiu care este adevarul. Se vede de altfel treaba ca toata povestea cu Ioan Mang s’a fasait dupa contraofensiva impotriva Laurei Codruţa Kövesi. Era de asteptat. Exista un larg consens pentru „linistea noastra”.

    PS. O observatie se mai impune: a observat cineva calitatea dubioasa a unora din textele plagiate ? D-le, macar il plagiezi pe un autor celebru nu pe un blogger amarat care se zbate in marginea neantului.

    PPS. Imi cer scuze autorului pentru critica initiala. Trebuie spus ca ea nu este una personala ci priveste o intreaga specializare care a aparut recent precum buretii dupa ploaie: Comunicarea. Ar fi binevenit cineva care sa ne spuna si noua de unde au aparut acesti specialisti in comunicare si cum s’au insinuat ei in viata noastra publica. Nu este vorba de persoane ci de institutii. Cum apar aceste facultati noi, cum sunt ele acreditate, si cum probeaza acesti oameni pentru ARACIS calitatea lor de specialisti in comunicare. Spun asta pentru ca am vazut uluit cum un profesor de sport este silit sa isi faca doctoratul in educatie fizica si sport pentru a putea ramane angajatul universitatii in care isi tine orele de sport iar studentii nu sunt cei ai unor facultati care sa aiba vre’o tangenta cu sportul. Fiecare este obligat de lege mai nou sa aiba studiile in domeniul in care preda, nu in unul vecin. O imbecilitate pantenta care incearca sa elimine niste abuzuri colosale. Eh, de unde acesti specialisti in comunicare… ma intreb eu, si va rog sa ma credeti ca nu ma refer la autorul acestui articol.

    :-) Dan Diaconescu ar trebui sa fie un mega specialist in comunicare imi pare mie, nu? Ar trebui sa fie invitat sa predea cursuri ma gandesc. Dar chiar, el nu are doctoratul? Ma gandesc ca nu este timpul pierdut.

    • Dar dumneavoastra de unde stiti ca Kovesi a plagiat? Ce a palgiat si pe cine? In cazul lui Mang presa a indicat clar articolele plagiate…In plus exista si raspunsurile autorilor care au fost plagiati. Si inca ceva, daca ati fi citit cu atentie recomadarile wikipedia, niciun articol din wikipedia nu poate fi citat. Cu alte cuvinte, wikipedia nu este considerata o sursa de referinta in mediul academic. Pot fi indicate eventual articolele indicate la bibliografie. Aceste surse de informatie(wikipedia, clopotel, bla, bla) sunt surse neconventionale care nu pot fi incluse in articole de jurnal, conferinte, etc

      • Well … model de redactare ceva mai pretios si complicat al d-lui profesor tine de stilul literar al fiecarui autor.

        Utilizarea frazelor scrute, sacadate, in modul vocativ, de genul „bă hoţule !” se potrivesc altui tip de comunicare, din pacate des intalnit pe forumuri.

        Din pacate Razvan are dreptate cand spune odata cu evidentierea plagiatului in teza de doctorat a procuroarei Copiutza G”ONG”OŞYi si problema fostului ministru Mongosutu Varadensis devine neinteresanta si usor de musamalizat.

        Oricum „precedentul Mang” aduce ca noutate internationalizarea problemei, element care a lipsit pana acum din cazurile Eugen Barbu (cu exceptia implicarii postului de Radio Europa Libera), Beuran si altii asemenea.

        „Patria si Drepul Meu!”
        .

        • Nea Mitica, eu nu ii iau apararea lui Kovesi. Nu am citit aceasta teza. Pana la proba contrarie trebuie sa ii acord credit autoarei. E un caz diferit. In plus domnul Orasanu (prin actiunile efectuate) este mult mai credibil decat domnul Ciuvica. Nu am auzit inca un autor din cei invocati de domnul Ciuvica sa se planga ca articolul i-a fost plagiat. De ce nu cere prim-ministrul Ponta verificarea tezei respectivei doamne? La Mang a cerut imediat interventia Academiei, asa ca o poate face si acum. Pentru mine, e de mirare ca acest Mang mai este inca profesor si rector pe deasupra. Nu inteleg de ce organele abilitate nu se autosesizeaza. In ceea ce priveste pe Laura Kovesi, imi atrage atentia dimensiunea lucrarii. Mi se pare ca teza e un pic voluminoasa. Potrivit hotnews, de saptamana trecuta are 403 pagini. Cam mult pentru o lucrare de cercetare, dupa parerea mea. Oricum, intr-un caz de plagiat, ar trebui cercetati si profesorul indrumator si comisia care a acordat certificatul de doctor. Falsul apartine si celor care au girat.

  5. multe vorbe pentru NIMIC.
    luati ORICARE politician, la intamplare, daca este Doctor cercetati lucrarea si confirmati PLAGIATUL[ELE].
    e mai simplu decat credeti, e mult mai complicat decat cred EI. O data luat, titlu nu se sterge iar probele sunt acolo…
    Naszpa, si chiar au platit pentru asa contraserviciu…

  6. O sa incerc sa astern cateva pareri legate de prezentul articol. In primul si in primul rand comparatia cu motivul ahilean este mai mult decat potrivita. Faptul ca faceti referire la mizeria academica in contextul largit, anume SI dincolo de tentativa accederii la o functie publica, face argumentatia extrem de solida (fapt remarcat din ce in ce mai rar la analizele jurnalistice). Mai departe este de apreciat faptul ca abordati problema intr-un cadru european, ceea ce dovedeste o informare corespunzatoare, ergo respectul ce decurge din articol pt cititori. Pot deja de acum sa spun ca articolul este unul excelent. Chiar si faptul ca reamintiti principiul legilor nerespectate este de cele mai multe ori ignorat de factorii de decizie, habarnisti de profesie, care bat apa in piua reformei obligatorii, din ratiuni electorale! In definitiv nu de reformarea sistemului are neaparat Romania nevoie, ci de reforma respectarii legilor, care ar avea efecte vizibile asupra sistemului. Sistemul este acuzat mereu, fiindca se doreste deturnarea atentiei asupra actorilor sistemului, cei vinovati de situatia actuala! Sistemul in sus, sitemul in jos e de vina, cand de fapt sunt actorii care submineaza, slabesc si pervertesc sistemul prin impostura lor si prin lipsa de coloana vertebrala!!! Ma identific intru totul cu ideile articolului si cu criticile aduse in legatura cu aceasta tema! Felicitari pt aceasta radiografie in care nu analizati doar efectele ci si cauzele ce au dus la aceasta situatie dezastroasa!

  7. Felicitari autorului pentru curajul de a ataca tema plagiatului, dar mai ales a complicitatilor, a imposturii academice, in general. Impostura, indiferent ca este rezultatul complicitatilor de tot felul (politice, de afaceri, de clan, de familie sau, pur si simplu, de conjunctura) este Raul care macina Universitatile. Scapam greu de ea pentru ca selectia cadrelor in universitati s-a facut in ultimi ani pe criteriul obedientei sau al apartenentei la un grup de interese.
    Si sunt de acord: nu numai sistemul este de vine, ci Actorii care fac regulile jocului.

  8. Grupul de Investigații Politice (GIP) și Miliția Spirituală au dat peste o adevărată mină de aur. Mina de aur a plagiatelor și non-citărilor într-o pleiadă de lucrări, de licență și doctorat, la universități și profiluri diferite, cu singurul numitor comun de a trata despre criminalitatea organizată. Fără să vrea, GIP et. co. au demascat o adevărată rețea de plagiere organizată, cu oameni ai legii în prim-plan.

    http://www.criticatac.ro/16428/mina-de-aur-lui-mugur-ciuvic-reeaua-de-traficani-cercetare/

  9. Problema e una singura. Practic toti detinatorii de diplome false se intorc sa lucreze la STAT. In mediul privat, diplomele atarna foarte putin. Sunt cel mult o conditie necesara dar deloc suficienta. Valoarea unui angajat din domeniul privat trebuie e data exclusiv de rezultatele sale. Nici un patron nu poate plati un trantor cu diploma la nesfarsit. La stat, nu exista prin definitie un sistem credibil de management al performantelor asa ca, avem aproape dexclusiv criterii politice. Concursul de dosare, atat de mult practicat la stat este doar o dovata a acestei gandiri politizate. La stat daca iti iei un doctorat ai automat bani in plus la salariu. Va vine sa credeti sau nu, ploua cu diplome de masterat, doctorat peste semianalfabeti care nu produc nimic la o adica.

    Oamenii astia cu diplome false nu sunt ( toti ) grandomani sa-si faca rost de diplome doar asa, pentru a se lauda la prieteni. Un SISTEM este cel care ii incurajeaza, diploma este o INVESTITIE aducatoare de bani. Diploma cumparata este un fel de SPAGA pentru angajare sau un salariu mai mare. Iar spaga se da in sisteme bolnave, adica la stat.

    • Nu’i adevarat!
      Cunosc personal oameni angajati la multinationale, oameni cu diplome… asa mai subtirele
      in vanzari, in PR, in Resurse Umane, in contabilitate (economistii nu contabilele), marketing, middle management,… sa continui ?
      Nu vei gasi in nici o multinationala angajati fara dimploma in astfel de posturi.
      Apoi nu isi imagineaza nimeni ca privatii nu stiu ce este aia nepotism, pile, si relatii.
      Ah…. bine, de cand nu cruciada asta impotriva „celor de la stat” aia de „la particulari” sunt toti niste ingerasi… :-)
      Toti beneficiaza din plin de acelasi sistem corupt.
      Eu mi’as mai domoli putin nervozitatea si ignoranta in locul dumneavoastra!

      • Problema este ca angajatii la firmele private sunt platiti din veniturile patronului si daca el isi poate permite sa plateasca un nepriceput este treaba lui si banii lui, la stat nepriceputul ala este platit din banii nostri.

  10. Imi inchipui ca ati publicat intr-un spatiu care permite comentarii cu un scop anume. Daca motivul dumneavoastra coincide cu cel cutumiar acestui spatiu, atunci imi permit sa reproduc aici cateva intrebari care au ramas fara raspuns altundeva.

    „Din cate stiu plagiatul este incriminat de lege in cazul in care subiectul activ este calificat, respectiv este cadru didactic sau cercetator stiintific. Care ar fi posibilitatea ca plagiatul sa poata fi cercetat si incriminat si pentru alte categorii, avand in vedere faptul ca un criteriu esential pentru ocuparea unei functii de conducere, atat in domeniul public cat si in cel privat, il constituie competenta profesionala, competenta dovedibila in mare parte prin activitatea stiintifica concretizata in documente publicate ?
    Ne permit ca tara sa nu protejam o valoare sociala atat de importanta cum este probitatea profesionala (si cea morala, prin efectul protejarii celei profesionale), limitand investigarea cazurilor de plagiat doar in cazul cadrelor didactice si a cercetatorilor stiintifici ?
    Va simtiti confortabil in eventualitatea ca unele functii importante din administratia publica si din industrie sa fie ocupate de persoane a caror competenta se bazeaza pe lucrari plagiate si diplome inventate?
    Oare nu ar fi cazul ca cei care se pricep in zona analizei fenomenului de plagiat si de asumare a unor calitati profesionale nedovedite sau masluite sa preia initiativa completarii legislatiei in vigoare, utilizand mecanismele constitutionale care privesc initiativa legislativa?
    Poate ar fi cazul ca cei care sa pricep sa si faca ceva efectiv, decat sa se lamenteze ca gardul e spart si ne musca orice maidanez care are chef sa o faca.
    In asteptarea unei abordari pragmatice,
    primiti, va rog, consideratia mea pentru spiritul dumneavoastra civic.
    Mihai Ionescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în etică și integritate academică, comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro