duminică, septembrie 27, 2020

Calcule și riscuri

Ce fel de și câte riscuri și-a asumat și câte calcule a făcut doamna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă în clipa în care în cursul ședinței de guvern de săptămâna trecută a anunțat că susține propunerea legislativă a ministrului de Finanțe, dl. Eugen Teodorovici, referitoare la impozitarea pensiilor speciale ce depășesc cuantumul de 7000 de lei lunar?
În cursul aceleiași ședințe de guvern d-na Dăncilă le-a solicitat tuturor parlamentarilor partidului să susțină propunerea contabilului-șef al României.
Doamna Dăncilă a vorbit despre funie în casa spânzuratului, aleșii neamului numărându-se printre primii care și-au votat cu nesimțire și în disprețul românilor obișnuiți noian de privilegii printre care și acela de a primi un purcoi de bani doar pentru că au călătorit unde și cât au dorit ei fără să cheltuiască pentru aceasta nici un leu din buzunarul propriu, numai deoarece au avut mașină la scară, șofer, consilieri și secretare, doar fiindcă au dormit, s-au odihnit și ghiftuit, au mâncat la o o cantină de nomenclaturiști care practică prețuri la fel de speciale. Și au făcut toate astea eminamente în numele faptului că au ajuns, adesea contra cost și păcălind electoratul, să zburde liber atunci când vor ei, dar nu prea mult, doar două maximum trei zile pe săptămână în incinta spitalului special reprezentat de Casa Poporului.
În plus, doamna Dăncilă le-a cerut parlamentarilor PSD ceva ce seamănă teribil cu operațiunea de a-i solicita viitorului spânzurat să aducă el însuși de acasă și funia, și săpunul aferent.
Parlamentarii nu sunt însă singurii care beneficiază de astfel de pensii speciale. Magistrații, polițiștii, apeviștii, foștii angajați ai serviciilor speciale au privilegii la fel de greu de justificat prin ceea ce se cheamă simplu și firesc „criterii morale”. Nu însă de moralitate s-au sinchisit aleșii. Ca să fie masa mai bogată și spre a-și afla susținători aceștia au votat cu nesăbuință sinecuri asemănătoare și pentru primari, și pentru președinții Consiliilor județene.
Pentru moment nu s-au înregistrat cine știe ce reacții adverse la solicitările d-nei Dăncilă. Care a avut grijă să precizeze că susține o astfel de măsură nu fiindcă sacul este gol, nu pentru că nu ar mai fi bani la buget, așa cum susține aproape zilnic Opoziția (ai cărei reprezentanți au votat și ei la momentul potrivit acordarea acestor sinecuri socotite şi de ei cum nu se poate mai normale fiindcă, nu-i așa?, neputința lor se cuvine și ea recompensată), ci fiindcă guvernul este preocupat de justiția socială. Nu e deloc exclus ca cei vizați și care ar urma să piardă între 30 și 50% din genul acesta de venituri să își fi spus că totul nu este decât o simplă gargară, un ieftin exercițiu de retorică al căror rost ar fi acela de a mai îndulci amarul și nemulțumirile populației în context electoral.
Numai că tocmai contextul electoral este problema. Cei care vor pierde bani și nu puțini în mod sigur nu vor mai vota cu PSD. Numai că nu privilegiaţii neafiliați politic contează. Interesant este de văzut și de urmărit cum vor reacționa deputații și senatorii puterii, oamenii ei din teritoriu, În primul rând, primarii și președinții de Consilii județene.
Sociologii și analiștii politici susțin că lupta de guerillă dintre președintele Iohannis și premierul Dăncilă, atacurile continue la care o supune dl. Iohannis pe doamna V.V. Dăncilă i-ar fi întărit acesteia poziția în partid. Nu de alta însă, indubitabil, cu toții știu că debarcarea prematură a acesteia de la Palatul Victoria ar însemna pentru PSD pierderea puterii, iar pentru ei dispariția unui noian de privilegii. Diminuarea pensiei speciale prin impozite ce s-ar vărsa în vistieria Statului poate că nu contează pentru moment, însă are importanța ei pentru viitor. Cu atât mai mult că ar urma să fie încasată tot restul vieții. Drept pentru care nu se poate să nu te întrebi ce calcule și-a făcut și ce riscuri și-a asumat d-na V. V. Dăncilă susținând propunerea d-lui Eugen Orlando Teodorovici.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Stimate domn, Teodorovici este contabil asa cum si Secureanu este doctor.
    Nu mai blamati o intreaga armata de oameni constiinciosi alaturandu-le un discotecar de mahala.

Lasă un răspuns la Anton Paul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Asaltul asupra cunoasterii, ratiunii (common sense) si alunecarea spre intuneric

Am fost ispitit sa scriu intoarcerea in Evul Mediu gandindu-ma la faimoasa “e pur si muove” a lui Galileo Galilei, astronomom ,...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.