miercuri, decembrie 8, 2021

Campanie electorală în care COVID-ul va fi folosit pe post de ghioagă?

Cele două incidente cărora le-a căzut victimă dl. Nicușor Dan, candidatul oficial și comun al PNL și al USR la Primăria Capitalei, mi se par mai mult decât îngrijorătoare. E implicat în ele până în gât PSD care și-a mai dovedit o dată natura comunistoidă. Faptul că, precum PMR în anii 1945-1946, nu se poate despărți de ghioagă.
Sigur, figurile sunt altele. Unele mai din topor, mai mizere, mai „proletare”, așa cum stau lucrurile în cazul viceprimarului Aurelian Bădulescu care, orice ar face, nu depășește stadiul de individ proaspăt absolvent al școlii de alfabetizare, pus de partid șef de post sau gardian la nu știu care închisoare și căruia nu îi este la îndemână decât să bată. Altele, ceva mai rafinate. Îl am în vedere când scriu asta pe primarul Sectorului 5, Daniel Florea. Moțatul care a auzit că pe lumea asta există pixuri marca Montegrappa.Cu care a încercat să cumpere, desigur, pe banii contribuabililor, la finele anului trecut, conștiința și – de ce nu?- și voturile profesorilor de la școlile din Sector. Între timp, dl. Daniel Florea a evoluat. A făcut apel la serviciile unei firme de salubritate. Că doar gunoaiele la gunoaie trag.
Sunt destule indicii că foarte curând până și boala, adică infectările cu COVID, vor fi folosite mai abitir drept elemente de propagandă. În acest scop vor fi amplificate și diversificate serviciile unor televiziuni arondate PSD. De la România tv la Antena 3, de la TVR 1, cu pestilențiala România 9, girată de Ionuț Cristache și de Doina Gradea, la nou inventatele Mediafax live, prin Marius Tucă Șhow, de la caraghioasa cristoiutv (dl. Coroiu s-a și dezlănțuit vineri seara) la nu știu ce altă oficină de propagandă. La România tv, de pildă, se va spune că infectarea e o prostie anume inventată de PNL în vederea terorizării conștiinței populației, în vreme ce la Antena 3, al cărei patron vrea locuri eligibile pe listele PSD pentru nou veniții fantomaticul său partid, se va vorbi despre manipularea cifrelor și a numărului infectaților. Care, din păcate, este în creștere. Și asta fiindcă nici Mihai Gâdea, nici Mircea Badea nu vor mai putea susține (ar fi prea de tot) că virusul nu există de vreme ce acesta tocmai a făcut ravagii cu ocazia filmărilor pentru emisiunea Te cunosc de undeva. Respectivul binom va spune însă mai mult ca sigur că cifrele sunt exagerate, umflate din pix, guvernul, PNL-ul urmărind să înspăimânte astfel populația. Să o terorizeze.
Vor fi mobilizate în scop electoral tot felul de forțe. Se va recurge pe scară largă la manipulare. Precum a fost, zilele trecute, apelul celor 1000 și mai bine de așa-zise personalități ale lumii teatrale, apel care- ce să vezi?- a apărut taman la două zile după ce d-na Gabriela Firea a anunțat, cu de la sine putere, redeschiderea Teatrelor din subordine. Contrazisă de guvern, primărița generală a Capitalei a cerut să fie ajutată. Respectivul Apel, creația unui corigent la Limba română, a fost confecționat în interiorul Primăriei Capitalei, vârât pe gât directorilor de Teatre din subordinea Primăriei generale care s-au dovedit a avea spinări de gelatină, indivizi gata să îndeplinească orice ordin, asemenea postacilor despre care vorbește d-na Ana Birchall. Respectivii au primit sarcina precisă- se adoptă și se semnează. Zis și făcut. S-a semnat în devălmășie.
Când am dezvăluit (în comentariul publicat vinerea trecută pe adevărul.ro) mizerabila operațiune, s-a dezlănțuit asupra mea furia manageriței Teatrului Sputnik, perpetuată în post prin reexaminare și mărire de notă date exact de doamna Firea. Manageriță care prin tot ceea ce făcut, asociată fiind cu no name-uri de aceeași teapă, inclusiv ambuscata așa-zisă reprezentantă legală, înfiptă de PSD în fruntea Teatrului Regina Maria din Oradea, dar și cu un pretins coleg celebru prin nimicuri, a confirmat că a transformat Teatrul pe care îl conduce spre dezastru în filială a Antenei 3. În focar de antenită.
Tot ceea ce am enumerat mai sus nu reprezintă decât uvertura. PSD nu se lasă. De lăsat nu se va lăsa nici d-na Gabriela Firea. Noua Ana Pauker. Mai mult ca sigur zilele și săptămânile viitoare vor fi din ce în ce nu mai interesante, ci mai primejdioase. PSD e angajat în lupta pentru supraviețuire. Urnele pot să îi pecetluaiască, în anul 2020, decesul. Deocamdată, totul se petrece precum în Starea de asediu din Camus. Să sperăm că și finalul va fi tot ca acolo.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Cine oare nu stie sfirsitul balaurului cu -sapte capete- din poveste .31 de ani au trebuit sa treaca ca lucrurile sa inceapa sa se intimple . Si totusi – calul troian- inca exista si greu va fi de scos din cetate .Priam inca se amageste ca poate – Troia- cea nicicind cucerita va rezista .Pandemia a mutat decisiv ,mai peste tot in lume . In Franta , cei care ,politicieni fiind, au probleme penale sunt scosi in afara jocului . In America noul -maidan ucrainean -este parte a vietii cotidiene .Jocul cu cubul Rubik este din ce in ce mai greu de dezlegat de multa lume -Unui -vice afroamerican – i se sufla cu putere in pinze – In Romania – noul premier – chiar face si nici nu tace . Primarul Bucurestilor isi taie zilnic , ca un facut , crenguta dupa crenguta ,cu ajutorul altora . Incet ,incet , presedintele ii aduce pe toti pe- calea cea dreapta- si inghesuiala va fi mare , nu peste putina vreme in alegerile parlamentare .Pacala , aflat si el la – fundul sacului – inca cere – cu glas tare – banii raspopitului . Sexul devine istorie si doar propria noastra intelegere – este adevarul absolut -nestiut decit de noi si nu de catre altii . La teatre ba ,dar la pacanele da ,este slagarul ultimilor zile . Justitia , mai ceva ca – baba oarba – din poveste, nici nu vrea sa auda de micsorarea pensiilor . Super pensionarii tarii voteaza cu naduf impozitarea pensiilor si pensionarul absolut , numit al poporului , contesta vehement – risipa in favoarea altora – tocmai la cei ce isi indestuleaza buzunarele – din lipsa legii – ce chiar daunazi – le-a fost data spre judecare .Si cum cu totii ne-am cam plictisit de atita politichie ,asteptam cu nerabdare alegerile – ca singura unealta – de prasire – a unei lumi ce deja nu mai exista .

  2. Acum chestia este ca Covid chiar este o ghioaca si asta o confirma faptul ca azi numarul de inbolnaviri a crescut foarte mult, fiind peste 50 la 1000 de teste in timp ce in ultimele zile indicatorul s-a invartit in jurul cifrei de 30 dupa ce acum peste 10 zile era chiar cca 20 .adica chiar s-a peste dublat . Nasol!

  3. 1.
    Gabriela Firea a cerut undeva o aprobare (obligatorie !) ca să facă testare COVID 9 pe STADION.
    A cerut aprobare privind LOCUL, nicidecum aprobare pentru efectuarea testării.

    2.
    Nu a primit aprobarea.
    3.
    Fără aprobare, Gabriela Firea nu a putut să facă testarea PE STADION. Un om normal caută un alt loc, în care să fie permis actul medical.
    Gabriela Firea se plânge pe la televiziuni că a fost împiedicată SA FACA TESTAREA!
    După ce a enunțat ipoteza falsă, urmează concluzii tot false :
    – a fost împiedicată să-și exercite grija față de dragii de bucureșteni,
    – cineva a vrut să facă rău iubiților bucureșteni, dar și ei, etc, etc, etc….

  4. Așa cum am spus și cu alte prilejuri, ca locuitor al Bucureștiului sunt mai interesat decât ceilalți cetățeni ai României de soarta Capitalei.

    În acest context, după părerea mea, d-lui Nicușor Dan i se poate reproșa faptul că a susținut-o pe d-na G Firea în introducerea taxei aberante pe accesul autoturismelor în București.

    În cazul în care domnia-sa dorește cu adevărat reducerea noxelor din Capitală, atunci firesc este să solicite în primul rând înlăturarea principalelor surse de poluare, anume, arderea deșeurilor în preajma Bucureștiului, șantierele neacoperite de plase de protecție, din care sunt spulberate de vânt maldărele de pământ și nisip, arderea combustibililor fosili în centralele termice.

    În lumina recentelor evenimente, nu sunt sigur dacă nu cumva există o înțelegere între d-na G Firea și dl N Dan, pentru a se valida reciproc drept adversari, din „bătălia mediatică” ieșind victorioasă de fapt d-na Firea. Ar fi tare trist să asistăm la un nou „blat” PNL-PSD, așa cum s-a întâmplat la alegerile precedente.

  5. „Urnele pot să îi pecetluaiască, în anul 2020, decesul”
    Poftim?
    Practic, prolifica știristă a Varanului a câștigat deja, detasat, alegerile!
    1.Testarea de Covid nu s-a facut din cauza nemernicilor de liberali si a lui Ciolannis, dar Gabița a VRUT sa ne testeze geratuit, si scos din buzunar o gramada de bani pentru asta!
    2. Cele doua demonstratii de forță împotriva lui Nicușor Dan dau foarte bine la electorat, care nu se da în vânt dupa legalitate, ci apreciază mult descurcăreala și un Primar PUTERNIC!
    3. De o săptămâna, la noi în bulevardul MIhalache nu este apă caldă. Pe cine credetți ca înjură de zor lumea? Pe guvernu liberal și pe Ciolannis!
    Nici mpcar nu mai era nevoie de povestea cu teatrele, Gabița a câștigat deja, detașat, algerile!

Dă-i un răspuns lui Constantin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro