sâmbătă, august 15, 2020

Campanie electorală în care COVID-ul va fi folosit pe post de ghioagă?

Cele două incidente cărora le-a căzut victimă dl. Nicușor Dan, candidatul oficial și comun al PNL și al USR la Primăria Capitalei, mi se par mai mult decât îngrijorătoare. E implicat în ele până în gât PSD care și-a mai dovedit o dată natura comunistoidă. Faptul că, precum PMR în anii 1945-1946, nu se poate despărți de ghioagă.
Sigur, figurile sunt altele. Unele mai din topor, mai mizere, mai „proletare”, așa cum stau lucrurile în cazul viceprimarului Aurelian Bădulescu care, orice ar face, nu depășește stadiul de individ proaspăt absolvent al școlii de alfabetizare, pus de partid șef de post sau gardian la nu știu care închisoare și căruia nu îi este la îndemână decât să bată. Altele, ceva mai rafinate. Îl am în vedere când scriu asta pe primarul Sectorului 5, Daniel Florea. Moțatul care a auzit că pe lumea asta există pixuri marca Montegrappa.Cu care a încercat să cumpere, desigur, pe banii contribuabililor, la finele anului trecut, conștiința și – de ce nu?- și voturile profesorilor de la școlile din Sector. Între timp, dl. Daniel Florea a evoluat. A făcut apel la serviciile unei firme de salubritate. Că doar gunoaiele la gunoaie trag.
Sunt destule indicii că foarte curând până și boala, adică infectările cu COVID, vor fi folosite mai abitir drept elemente de propagandă. În acest scop vor fi amplificate și diversificate serviciile unor televiziuni arondate PSD. De la România 9 la Antena 3, de la TVR 1, cu pestilențiala România 9, girată de Ionuț Cristache și de Doina Gradea, la nou inventatele Mediafax live, prin Marius Tucă Șhow, de la caraghioasa cristoiutv (dl. Coroiu s-a și dezlănțuit vineri seara) la nu știu ce altă oficină de propagandă. La România tv, de pildă, se va spune că infectarea e o prostie anume inventată de PNL în vederea terorizării conștiinței populației, în vreme ce la Antena 3, al cărei patron vrea locuri eligibile pe listele PSD pentru nou veniții fantomaticul său partid, se va vorbi despre manipularea cifrelor și a numărului infectaților. Care, din păcate, este în creștere. Și asta fiindcă nici Mihai Gâdea, nici Mircea Badea nu vor mai putea susține (ar fi prea de tot) că virusul nu există de vreme ce acesta tocmai a făcut ravagii cu ocazia filmărilor pentru emisiunea Te cunosc de undeva. Respectivul binom va spune însă mai mult ca sigur că cifrele sunt exagerate, umflate din pix, guvernul, PNL-ul urmărind să înspăimânte astfel populația. Să o terorizeze.
Vor fi mobilizate în scop electoral tot felul de forțe. Se va recurge pe scară largă la manipulare. Precum a fost, zilele trecute, apelul celor 1000 și mai bine de așa-zise personalități ale lumii teatrale, apel care- ce să vezi?- a apărut taman la două zile după ce d-na Gabriela Firea a anunțat, cu de la sine putere, redeschiderea Teatrelor din subordine. Contrazisă de guvern, primărița generală a Capitalei a cerut să fie ajutată. Respectivul Apel, creația unui corigent la Limba română, a fost confecționat în interiorul Primăriei Capitalei, vârât pe gât directorilor de Teatre din subordinea Primăriei generale care s-au dovedit a avea spinări de gelatină, indivizi gata să îndeplinească orice ordin, asemenea postacilor despre care vorbește d-na Ana Birchall. Respectivii au primit sarcina precisă- se adoptă și se semnează. Zis și făcut. S-a semnat în devălmășie.
Când am dezvăluit (în comentariul publicat vinerea trecută pe adevărul.ro) mizerabila operațiune, s-a dezlănțuit asupra mea furia manageriței Teatrului Sputnik, perpetuată în post prin reexaminare și mărire de notă date exact de doamna Firea. Manageriță care prin tot ceea ce făcut, asociată fiind cu no name-uri de aceeași teapă, inclusiv ambuscata așa-zisă reprezentantă legală, înfiptă de PSD în fruntea Teatrului Regina Maria din Oradea, dar și cu un pretins coleg celebru prin nimicuri, a confirmat că a transformat Teatrul pe care îl conduce spre dezastru în filială a Antenei 3. În focar de antenită.
Tot ceea ce am enumerat mai sus nu reprezintă decât uvertura. PSD nu se lasă. De lăsat nu se va lăsa nici d-na Gabriela Firea. Noua Ana Pauker. Mai mult ca sigur zilele și săptămânile viitoare vor fi din ce în ce nu mai interesante, ci mai primejdioase. PSD e angajat în lupta pentru supraviețuire. Urnele pot să îi pecetluaiască, în anul 2020, decesul. Deocamdată, totul se petrece precum în Starea de asediu din Camus. Să sperăm că și finalul va fi tot ca acolo.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. D-lui Nicușor Dan i se poate reproșa, după părerea mea, faptul că a susținu-o pe d-na G Firea în introducerea taxei aberante pe accesul autoturismelor în București. Dacă dorește cu adevărat reducerea noxelor din Capitală, atunci firesc este să înceapă cu înlăturarea principalelor surse de poluare, anume, arderea deșeurilor în preajma Bucureștiului, șantierele neacoperite de plase de protecție, din care sunt spulberate de vânt maldărele de pământ și nisip, arderea combustibililor fosili în centralele termice.

    În acest context, nu sunt sigur dacă nu există o înțelegere între d-na G Firea și dl N Dan, pentru a se valida reciproc drept adversari, din „bătălia mediatică” ieșind victorioasă de fapt d-na Firea. Ar fi tare trist să asistăm la un nou „blat” PNL-PSD, așa cum s-a întâmplat la alegerile precedente.

    Despre mijloacele folosite de PSD în campania electorală cred că nu mai este vreun secret pentru nimeni că PSD NU are nici un fel de scrupule! La ce ne putem aștepta?! La balet și maniere elegante? Pe bune?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Gaslighting și puterea manipulării

But I saw you with my own eyes! Well, who you gonna believe?

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

Zâmbetele peste deşert şi improbabila solidaritate (câteva gânduri despre deschiderea şcolilor)

V-au spus cu un zâmbet hotărât că şcoala va în-ce-pe pe 14-septembrie! Cu-copiii-în-clase. Că aşa e normal. Că numai ce se desfăşoară...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.