vineri, martie 29, 2024

Canaliile, nerușinarea si restaurația. „Apelul către lichele” după un sfert de veac

Mottto: Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.–Gabriel Liiceanu, „Apel catre lichele”

Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitură, “Apelul către lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa execuția cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morală, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede că tovarăsii vechi si noi nu erau dispusi să accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika românească. Voiau să rămană la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am făcut placinta ca s-o mănance altii”. Adica, de pildă, victimele regimului, fostii deținuți politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidenții, participanții la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov, revoluționarii reali de la Timisoara, Bucuresti, Cluj si Iasi.

Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Regimul comunist a fost unul lichelocratic. Lichelele domnea pretutindeni, isi făceau de cap si călcau in picioare tot ce era firesc. Lichelele de la CC al PCR, lichelele de la CC al UTC, de la UASCR, de la sindicate, din Securitate, din planificare, lichelele de la Departamentul Cultelor, lichelele din Directia Politică a Armatei, lichelele de la centrele universitare de partid, de la cenzură (pasămite desfiintata), de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, de la „Scanteia” si „Scanteia Tineretului”, de la la „Era Socialistă” (fosta „Lupta de clasă”), de la „Stefan Gheorghiu”, din TVR, de la Radio, din fruntea Ministerul Sănătatii (Iulian Mincu, cel cu „alimentatia ratională”) si a Ministerului Educatiei. Lichele gen Dumitru Popescu, Olivia Clătici, Ilie Rădulescu, Radu Pantazi, Tamara Dobrin, Gh. Al Cazan, Eugen Florescu, Ion Traian Stefănescu, Constantin Bostină, Mihai Dulea, Constantin Mitea sau Aurelian Bondrea (actualul uber-rector de la „Spiru Haret”, fostul lacheu al Elenei Ceausescu, a carui unica diploma provine de la Scoala Superioara de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”). Lichelele care dadeau tonul desăntatului cult al personalitătii, in frunte cu menestrelul de serviciu Adrian Păunescu, politrucul Nicolae Dragos si alti vadimi. Lichele onctuoase si lichele agresive, lichele bonome si lichele inchizitoriale, lichele surazatoare si lichele sumbre.

https://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/

„Apelul” mie mi se pare că poate fi comparat cu „Poemul pentru adulți” al lui Adam Wazyk in Polonia, text exploziv din 1955, cu „Tovarasul Kucsera” al lui Gyula Hay in Ungaria, un articol care a grăbit inceperea Revolutiei din 1956 si cu „Cele 2000 de cuvinte” de Ludvik Vaculik din vara anului 1968. Se inscrie in filosofia vieții trăită in adevăr (Aleksandr Soljenițin si Vaclav Havel). In 275 de cuvinte, Gabriel Liiceanu a captat speranțele a milioane de romani. Piața Universității, zona liberă de neocomunism, a fost direct legată de revendicările din „Apel”, precum si de acelea din „Proclamația de la Timisoara”. Nu intamplător umblau minerii indrumati de securisti să-l prinda pe „legionarul” Liiceanu si să-i aplice o lecție definitivă…

Prin acel text de o admirabilă limpezime, Gabriel Liiceanu sfida pălăvrageala iliesciană despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere călăilor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revoluție de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lăsese in urma teroare, foamete, masacre. Facuse din minciună regula existenței umane, falsificase noțiunile esentiale de Bine, Adevăr, Dreptate.

Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune că a inceput razboiul fățis al noilor potentați impotriva intelectualilor critici. Este un război care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicații “Romania Mare”. A făcut-o pentru că Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis că-i vor amuți pe intelectualii rebeli.

Gabriel Liiceanu a fomulat atunci, in acea intensă, concisă si impresionantă sinteză principiile unei revoluții care nu se lasa deturnată. Saga lunilor si anilor ce aveau să urmeze este direct legată de angoasele nomenclaturii, de frica lichelelor că vor trebui sa dea socoteală intr-o bună zi pentru infamiile pe care le-au comis. Dacă nu in justiție, macar in fata semenilor.

După un sfert de veac, lichelele prosperă, s-au reprodus si luptă cu disperare impotriva statului de drept. Avem azi lichele traseiste, experti in contorsiuni biografice, acrobați ai salturilor mortale cameleonice. In 1990, oficiosul FSN, ziarul “Azi” a condus cele mai infecte campanii impotriva GDS. Acolo lucra, ca tanăr jurnalist, Dan Mihalache, azi fruntas penelist si consilier al presedintelui Klaus Iohannis. L-a auzit cineva pe Dan Mihalache regretand public asocierea cu acea imundă, reptiliană fițuica? Si-a cerut vreodată scuze pentru mult mai recentele sale declarații anti-occidentale, pentru susținerea frenetică a loviturii de stat avortată din iulie 2012? La urma urmei, care este marea diferență intre dl Mihalache si un Octav Cozmâncă? Eventual, una de varstă. Pontocrația nu este altceva decat expresia adusă la zi a lichelocrației. „Coabitarea” silențioasă dintre democrație si pontocrație (lichelocrație) inseamnă, mi-e teamă, o abandonare a promisiunilor care au dus la votul istoric din 16 noiembrie 2014.

Cum imi spunea recent filosoful, ” Apelul” era adresat nu doar lichelelor, ci tuturor celor care ieseau din infern. Era o invitație la eliberare interioară, la recuperarea „omului interior” distrus de comunism, inclusiv pentru cei care trecuseră prin anii dictaturii nepătați, dar prin pasivitate, nu prin rezistență activa. Era un indemn la delichelizare sociala si la auto-delichelizare, incepand cu propriile noastre abdicări si frici. Era un gest de o normalitate coplesitoare si, in acelasi timp, era o declarație publică asupra adevărului elementar că a fi liber nu e nimic extraordinar, ci reprezintă condiția noastra firească. A fi lichea, canalie, torționar, delator, iata ceea ce reprezintă opusul umanului.

Expresie a marilor polarizări ale acelui decembrie insangerat, preludiu al nevrozelor si tensiunilor adesori explozive ce aveau să vină, “Apelul” a fost si ramane cel mai influent text politic al iesirii Romaniei din totalitarism. Scris cu maxima viteză, patetic si simplu in acelasi timp, de o sinceritate răvăsitoare pe care nici inamicii nu i-au putut-o contesta, „Apelul” a devenit bun public, a circulat in mii si mii de copii, cum s-ar spune azi, viral. Eliberandu-se pe sine grație acestui text iluminat si iluminant, Gabriel Liiceanu a contribuit la eliberarea noastra, a tuturor celor care credem că fără libertate subiectivitatea se usucă, se sufocă si moare.

Iată textul “Apelului”:

“Sunteți puțini în mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regăsi peste noapte cu o asemenea forță și grație; și totuși mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea vreme de 40 de ani. Vouă, acestor mulți-puțini, vă adresez următoarea chemare:

Lăsați o respirație mai lungă între ultimul omagiu pe care l-ați scris, între ultima ședință în care v-ați exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea Congres și adeziunea grăbită pe care ați venit să v-o dați în zilele în care timișorenii nu terminaseră să-și îngroape morții și în care sângele de pe bulevardul Magheru și din Piața Palatului nu se zvântase încă.

Nu mai strângeți o vreme, bărbătește, mâna colegilor voștri și nu-i mai priviți senini în ochi.

Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.

Nu mai apăreți la televiziune.

Nu mai scrieți în ziare.

Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună.

Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.

Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.

Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi.

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi.”

Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989

http://www.humanitas.ro/humanitas/apel-catre-lichele-1

http://inliniedreapta.net/insemnare/un-sfert-de-secol-de-la-apel-catre-lichele/

Textul de mai sus este versiunea lărgită si actualizata a articolului apărut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/canaliile-nerusinarea-si-restauratia-apelul-catre-lichele-dupa-un-sfert-de-veac.html

Articolul este continuarea textului despre adevăr văzut drept conditie a libertătii, aparut pe „Contributors”, pe 31 decembrie 2014:

https://www.contributors.ro/global-europa/o-vitala-condi%C8%9Bie-a-libertatii-a-privi-adevarul-in-fa%C8%9Ba/

Sugestii de lectura:

https://www.contributors.ro/cultura/vechilul-ideologic-popescu-dumnezeu-tezele-din-iulie-si-mitul-omului-nou/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-eugen-florescu-revansa-rinocerilor/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/

https://www.contributors.ro/global-europa/nowa-huta-sau-despre-ora%c8%99e-nascute-din-imaginarul-stalinist/

https://www.contributors.ro/cultura/credo-despre-adevarurile-factuale-si-dreptul-la-apostazie/

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-06-30/intelectualii-si-sfirsitul-comunismului-criza-din-1956.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/21/eternul-tovaras-cozmanca-nomenklaturist-cadrist-si-campaign-manager/

https://tismaneanu.wordpress.com/2012/03/08/caidul-bondrea-si-imperiul-imposturii-pro-memoria/

Distribuie acest articol

59 COMENTARII

  1. si, l-a urmat cineva?
    A fost ascultat de catre cineva?
    MRU nu are cum fi vizat de catre APEL, deoarece se plimba prin CLUJ cand a alunecat cu adidasii (albi, cu 3 dungi laterale) pe sangele varsat, pentru ca la CONGRES a facut doar ce au facut toti ceilalti tovarasi comunisti mai tineri sau mai batrani in frunte cu Alina Mungiu Pipidi si Emil Boc!
    L-au reales pe CESUSECU cu o luna inainte de declasarea evenimenteleor. niciunul din cei trei nu a fost dizident, ori macar poet zarghit submediocru (privind la Nichita Stanescu si comparand Moartea citeste ziarul cu Un pamant numit ROMANIA.

  2. o scriitura idealista fara nici un efect practic
    de altfel,ei au continuat sa foloseasca” “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”
    si uite ce popor mindru a iesit !

  3. Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura……..asa incepe acest articol.
    Este foarte frumos spus, dar nu s-a vazut nici un efect palpabil pentru romanul de rand, pentru ca Iliescu a spus la acele vremuri, ca cei aproximativ 4 milioane de fosti membri PCR (din circa 18 milioane de adulti) nu pot fi scosi din viata politica ! Desigur, Iliescu nu se referea la orice membru PCR ci doar la cei favorizati de vechiul regim. Ca atare, multi au emigrat, in special intelectualitatea tehnica.

    • Nu erau atatia adulti, avand in vedere ce nici toti cei aparuti dupa 1948 nu au reusit sa ajunga adulti pe picioarele lor singure in orice conditii si regime! CRED CA ERAU VREO 4 MILIOANE DE MEMBRI DE PARTID, utecisti, spionieri si shoimi ai patriei (peste 4ani), insa activisti comiternisti, secu rishti si mili tzieni colaboratori si informatori erau cu mult mai putini desi surprinzator de multi cum si AZI, in zilele noastre!
      Deci, pe atunci, 20-25% din pop totala a tzarii era minora, adica drept de vot aveau vreo 16 milioane din 23 (conform numaratorilor din 1988) prinsi inca in liste in 1990-1992.

  4. Domnule dusu; sa inteleg ca (citez din postarea dvs. „toti membri pcr au fost favorizati ! ei au favorizat regimul si regimul pe ei”), inclusiv toti anti-comunistii de azi fostii membri PCR de dinainte de 1989?

    • nu inteleg intrebarea !? oricum, am dorit sa spun ca membri pcr au sustinut regimul,poate la fel cum spuneti azi acolo anticomunistii practica anticomunismul original.

  5. “Apelul mie mi se pare că poate fi comparat cu “Poemul pentru adulți” al lui Adam Wazyk in Polonia, text exploziv din 1955, cu “Tovarasul Kucsera” al lui Gyula Hay in Ungaria, un articol care a grăbit inceperea Revolutiei din 1956 si cu “Cele 2000 de cuvinte” de Ludvik Vaculik din vara anului 1968.”

    Se prea poate ca textele sa fie in vreun fel inrudite. Le separa insa un amanunt atat de irelevant ca momentul publicarii: cele 3 texte straine apar in plin comunism, cel al domnului Liiceanu la cateva zile dupa uciderea dictatorilor. Suntem insa de acord ca acest lucru este neglijabil, ca tine de contingenta istorica. Ce relevanta poate avea momentul aparitiei unui text? Este chiar o problema absurda: se va gasi oare cineva sa-i reproseze lui Kant, de exemplu, ca si-a publicat prima Critica in 1781? Si apoi, chiar de s-ar gasi unii care sa se zgaiasca la acest amanunt atat de irelevant, va trebui sa-i declaram neciopliti si frustrati. Pentru ca adevarul este altul: textul domnului Liiceanu, aparut dupa terminarea procesului, este expresia curajului pur. Domnul Liiceanu a tacut pana n-a mai tacut, si pentru asta, domnilor, e nevoie de curaj.

    • Textul lui Vaculik a aparut in vara anului 1968, in plina Primavara de la de Praga, cand nu mai exista niciun fel de cenzura. Textul lui Gabriel Liiceanu este primul de acest gen in Romania, dupa abolirea cenzurii. Decalajele dintre Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, pe de o parte, si Romania, pe de alta, in privinta destalinizarii sunt stiute. Vorba cuiva: Elementary, my dear Watson :)

    • „Domnul Liiceanu a tacut pana n-a mai tacut, si pentru asta, domnilor, e nevoie de curaj.” Același lucru mă pregăteam să îl observ și eu, și anume că textele menționate comparativ au apărut în plin comunism, pe cînd al domnului Liiceanu cînd zarurile erau aruncate. Însă nu mi-am imaginat o concluzie ca a dumneavoastră, care m-a făcut să mă umfle rîsul, pur și simplu. Dacă ăla e curaj, atunci ce să mai spunem despre cei care au scris texte în plin comunism, cînd își riscau în cel mai concret mod viața?
      De ce nu a scris domnul Liiceanu apelul înainte de 89? „Dizidența” aceasta postcomunistă este hilară, dacă n-ar fi întristătoare. În timp ce anumiți domni rezistau prin cultură sau prin Primăverii, alții luau bocanci în cap sau erau torturați. Dar tot ei sînt cei care încearcă să ne convingă că eu au fost adevărații salvatori ai conștiinței neamului. Așa că să o lăsăm mai moale cu acest „curaj” al apelului!

      • @Otniel Vereș

        Si pentru ca diavolul sta-n detalii, in loc sa luati act de continutul apelului, aveti o problema cu autorul. De unde si rezultatele – patologiile societatii noastre, care nu ocolesc nici Komentariatul contributors, iata..

        Care rezultate, daca ar fi ilare (nu „hilare” de la „hil” stimate, care inseamna altceva, mai deschideti dictionarul) n-ar fi bai, ne-am amuza. Doar ca nu-s.

        Ilar ati putea fi, pe de alta parte, cel multdvs, in interventia dvs – o itzeala iritanta, proptita-ntr-o idiosincrazie fata de Gabriel Liiceanu. Din pacate nici asta nu-i amuzanta. Pacat. Mai radeam si noi umpic.

        • @ Ioana Hincu
          Doamna sau domnisoara,

          da, continutul ma lasa rece. Adesea contextul poate arunca in derizoriu continutul.
          p.s. spre informarea dvs, forma hilar este acceptata. ce nu exista, insa, este acel „umpic”, din finalul comentariului dumneavoastra. UN PIC mai multa atentie nu strica.

          • In plus, ceea ce am taxat a fost elogierea „curajului” acestui apel. Asa ca am sa ma repet, in CONTEXTUL in care a aparut (istorico-temporal), a vorbi despre curajul apelului este amuzant.

      • Sa nu uitam ca nu putem compara regimul comunist din Romania ( de stil stalinist,as spune) cu regimurile din Cehia ,Ungaria sau Polonia (mult mai permisive).
        Pe de alta parte nu putem pune pe picior de egalitate un cetatean roman condamnat (poate si torturat) de regimul comunist pentru curajul de a protesta sau de a-si spune deschis parerea cu cineva care a luat o anumita atitudine dupa decembrie 89 .Este clar cine a fost mai curajos/”nebun”/patriot.
        Cu toate astea sa adauga ca textul d-lui Liiceanu transmite clar un mesaj ,in timp ce multi dintre protestatarii contemporani lui Ceausescu nu au transmis vreun mesaj societatii (eventual doar ceva de genul „daca faceti ca mine uite ce patiti).
        Una peste alta este dificil sa comparam situatiile,persoanle sau tarile.
        Fiecare a avut si are specificl sau (meritele si decaderile sale).Cred ca e mai util doar sa tragem invatamintele si sa cunoastem cat mai mult si ami exact ce si cum s-a intamplat.

  6. Stimate domnule profesor, ca român get-beget va urez sarbatori fericite si un an nou bun. Alaturi de alti patrioti români (va consider român si pe dv ba chiar mai mult decit pe unii dintre criticii dv. care cred ca s-au nascut din „casatoria civila” a lui Decebal cu Traian (-:), ati contribuit mult la un 2014 mai bun. Nu atit la victoria lui Iohannis, care trebuie inca sa demonstreze ca a meritat-o ci, foarte important, la infringerea lui Ponta, care a fost ceva pozitiv, prin comparatie, oricum am lua-o.

    Ma rusineaza atacurile celor care va ataca etnic si barbar, stil Romania Mare, pentru ca nu va auto-cenzurati atunci cind se incearca scuzarea, relativizarea pegrei legionare, extremista precum pegra comunista pe care de asemenea o analizati si demantelati iscusit.

    Credeti-ma, sint multi cititori care va apreciaza demersurile si echidistanta judecatii intre relele de stinga si cele de dreapta. Continuati-va munca si nu lasati chibitii sa va descurajeze.

    • Ma alatur cu placere dnei Mariana, adaugand ca faptul ca ati definit comunismul ca un sistem(regim) ilegitim si criminal va da o statura speciala. Multi o stiam, dar dvs ati avut posibilitatea dar si curajul sa o scriti fara fasoane asa cum si Liiceanu a avut curaj cand a publicat acel Apel. Numai bine si sanatate.

  7. Domnule Tismaneanu, desi am convingerea ca nu veti permite publicarea comentariului meu, eu am sa depasesc sentimentul zadarniciei si am sa-l scriu.
    Cum va spuneam si in precedentul meu comentariu, va citesc cu mare atentie textele. Arhivez cu acrivie toate referintele bibliografice si incerc sa aflu cat mai mult despre autorii citati de dvs,precum si despre operele lor. Daca le pot procura,le citesc. Din nefericire,nu sunt cunoscator de limba engleza(dvs. ignorati faptul ca majoritatea cititorilor platformei contributors nu au cunostinte superioare de limba engleza,astfel incat trimiterile frecvente pe care dvs. le faceti la lucrari netraduse cred ca tintesc aerul) si de aceea ma limitez la traducerile existente.
    Am inceput cu trei autori despre care am constatat ca va sunt foarte dragi: Kolakowski, Arendt si Raymond Aron. Am lecturat deja urmatoarele volume: Horror Metaphysicus, Este Dumnezeu fericit?, Conditia umana si Introducere in filosofia istoriei.
    La concurenta cu acestia imi permit sa va sugerez si eu trei autori care rezolva intr’alt mod problemele ridicate de autorii aminti de dumneavoastra: Sf. Grigorie Palama, Sf. Nicolae Cabasila(prin exegetul sau contemporan,Panayotis Nellas), si Vasile Bancila(eseurile publicate in perioada „Gandirea”).
    Nu pot sa nu va marturisesc ca citind „Horror Metaphysicus” m-a urmarit amintirea placuta a „Cursului de metafizica” a profesorului Nae Ionescu. Sincer va spun, nu stiu ce conteaza mai mult,excesele facute de Profesor in apostrofarea si persiflarea acida a evreilor,ori consistenta si limpezimea sclipitoare a ideilor sale.
    Consider ca nu se poate face cultura si cunoastere eludand complet autori de factura celor amintiti de mine.

    In urmatoarele postari o sa revin cu reflectii personale despre opera lui Kolakowski si lui Arendt. Pe Raymond Aron il gasesc atat de arid si lipsit de originalitate incat nu stiu ce as putea sa comentez pe marginea scrierii lui. Nici nu stiu daca voi avea suficienta determinare pentru a o citi pana la sfarsit.
    Anticipand faptul ca dvs. o sa continuati sa refuzati publicarea comentariilor mele,eu le voi arhiva si,la un moment dat, am sa formulez un punct de vedere cu privire la libertatea de exprimare,despre civilizatia dezbaterilor si polemicilor,precum si despre ethosul special al mediului on-line.

  8. Stimate V.Tismaneanu, daca tineti la acest popor cu adevarat, nu mai folositi o vreme cuvinte ca „lichele, canalii, nerusinare…”, care nu fac altceva decat sa mentina vii ura si frustrarea oamenilor, facandu-i sa continue sa se considere abuzati si nerazbunati, adica exact acele sentimente distrugatoare care s-au exacerbat timp de 25 de ani, cu consecintele pe care le cunoastem prea bine cu totii…
    Pot sa inteleg ca fiecare-si apara domeniul de predilectie, la un moment dat insa, interesul colectiv trebuie sa aiba si el prioritatea…macar o vreme…
    Daca românii ar fi fost atat de inversunati si de intransigenti, incat sa va fie dvs pe plac, ar fi ales-o pe M.Macovei presedinte, dar pentru ca, din fericire, n-a fost cazul, nu mi se pare corect sa insistati in a-i alimenta cu fraze asasine ca, de ex:
    „Coabitarea silențioasă dintre democrație si pontocrație (lichelocrație) inseamnă, mi-e teamă, o abandonare a promisiunilor care au dus la votul istoric din 16 noiembrie 2014.”,
    Stimate V. Tismaneanu, stiti foarte bine ca, daca iluziile reprezinta, neindoielnic(!), o placere costisitoare, distrugerea lor costa infinit mai mult !!! Nu cred ca ne putem permite acest lux!
    De ce n-ar avea si romanii dreptul sa-si hraneasca spiritul si sufletul cu vorbe frumoase, cu speranta, indulgenta si gratitudine, cu incredere intr-un viitor luminos?
    Macar un timp…

    • Permiteti-mi sa va multumesc pentru prezenta activa pe acest forum si sa va urez La Multi Ani! Cat priveste ceea ce numiti „fraze asasine”, chiar ma bate gandul sa scriu un articol pe subiectul coabitarii silentioase :)

      • La multi ani fericiti, si dvs, multumesc!

        p.s. orice subiect poate fi sursa de inspiratie pentru cei dornici de a-si impartasi ideile, eu va multumesc anticipat pentru cuvintele alese de care va veti servi pentru a le exprima.
        (imi amintesc acum ca traducerea substantivului „culoare” in ebraica este „seva”, adica nuanta, coloratura…De ce oare, o limba atat de veche nu este mai „precisa”? Poate, pentru aceleasi motiva pentru care „toledot” inseamna si istorie dar si nastere…ca sa nu devenim psihorigizi :) )

    • Va felicit pentru postare! As mai adauga ca, pana s-o inventa altceva, democratia functioneaza asa: studiez bine candidatii, aleg un presedinte, si mi-l asum 5 ani, cat e mandatul, cu bune si cu rele (asta daca nu incalca grav constitutia sau nu comite inalta tradare, c-asa scrie la constitutie). E evident ca nu putem spera ca cel pe care l-am ales sa faca exact ce ne asteptam fiecare dintre noi sa faca (pe cine sa gratieze, decoreze, etc). In cazul lui Basescu, pana la urma lumea a fost multumita ca a fost jucator, a tinut tara orientata spre vest si a redat demnitatea justitiei, desi se putea face mult mai mult. Votantii sai nu au fost de acord cu nenumarate alte actiuni, comportamente ale sale, s-a comentat pana la isterie fiecare greseala (sau presupusa greseala) a sa, si 10 ani a fost un scandal aproape perpetuu, contraproductiv. Prin urmare, daca l-am ales pe johannis si dupa nici o luna incep sa-i dau in cap, e total contraproductiv, cum am spus. Daca Johannis va fi perceput ca fiind slab, Romania va fi slaba! In rest, fiecare cu interesele si misiunea lui..

  9. Revin cu o precizare. In inima mea,alaturi de profesorul Nae Ionescu sunt profesorul Yannaras si mitropolitul Ioannis Zizioulas. Scrierile lor mi-au influentat in mod decisiv viata. Consider ca pentru intelegerea sensului existentei si al istoriei,lectura lor este necesara.
    Iar cel mai profund filosof al tuturor timpurilor ramane -cine altcineva!- Apostolul Neamurilor. Lecturarea sa depaseste necesarul. Este obligatorie.

  10. La Muti Ani tuturor! Rusine lichelelor, credeti-ma ca inca sunt destul de multi.. si afirm asta cu credinta ca vom gasi mijloace de a-i inlatura din verigile importante ale oricarei structuri institutionale – o lupta continua… Insa, ignoranta acestora domina, iar noi, cei frumosi, onesti in actiuni, in realizare de fapte bune suntem manipulati de catre acestia prin diferite metode opresive si, de aici… durata lunga de finalizare sau nefinalizarea acestora. Personalitati umane ca dvs D-le Tismaneanu si cei de la DS sunteti modelul meu, pe care eu ii urmez si pe care ii respect, iubesc! Va multumesc pentru acurateatea gandurilor dvs exprimate in acest articol! Sper ca dorinta din mesajul dvs sa fie implinita si cei vizati sa purceada la fapte! Cu respect.

  11. Opinia mea e ca pomenirea in contexte negative (din punctul dvs. de vedere) prin asociere fie cu Mihalache fie cu Muraru a lui Johannis e exagerata. Insa dupa cum merge treaba prevad ca aceasta obsesie se va mentine din simplul motiv ca nimeni nu e atit de perfect ca Basescu… care a avut consilieri numai ne-traseisti (ex. C. Diaconescu, participant la „puciul” din 2012 si pe care l-ati criticat aspru de circa zero ori).
    Claritate morala…

      • Asa este d-le Tismaneanu: intotdeuna gasiti un contr-argument sa demonstrati ca afirmatiile dvs. sunt purul si singurul adevar ! Desigur nu veti publica acest comentariu, pentru ca asa-i in democratie…ca sa-l parafrazez pe marele Toma Caragiu (se intampla prin 1970).

        • Na mai diferitule persecutat, ca ti-a publicat comentariul inutil. Ai de gand sa vii acum si cu argumente sau poti raspunde doar cu atacuri ad-hominem?

      • „Cristian Diaconescu nu a fost redactor la “Azi” si nu are la activ declaratii anti-occidentale.”

        Ceea ce, desigur, il absolva de traseism politic si de orice alte pacate, inclusiv de sustinerea puciului din 2012… In schimb, Iohannis nu era bun de presedinte pentru ca nu s-a „delimitat public” de acelasi puci.
        Poate n-ar strica un cantar mai echilibrat?!

  12. Un scris mai linistit sau niste urari ar fi fost, probabil, mai nimerit, in prima zi a lui 2015, decat niste cuvinte contorsionante. Nu de alta, dar cred cu sinceritate ca ati fi avut nevoie de linistea sarbatorii, ca toata lumea. In anul care urmeaza va fi timp pentru toate. Frustrarea si neputinta nu trebuie sa ia locul optimismului si increderii, cu care toti ne incarcam in aceste zile. Ceea ce vine din fata este mai important decat ceea ce lasam in urma, este si motivul pentru care parbrizul este mai mare decat oglinda retrovizoare. Cineva a remarcat irelevanta momentului aparitiei unui text filosofic, dar analogia cu „Apelul catre lichele” este neinspirata. Textul lui Gabriel Liiceanu nu este filosofic, ci unul politic, or, stim cu totii (si D-stra cel mai bine, pana in 1981), conditiile politice sunt fundamentale pentru respiratia unui text politic. „Apelul” nu a facut exceptie, indraznesc insa sa-l suspectez bantuit de acelasi lichelism conjunctural, ca un scut al noilor parveniti impotriva celor vechi. Post-revolutia i-a adus lui GL fosta Editura Politica, rebotezata Humanitas, in timp ce altora li s-au luat, cei mai multi ramanand fara mijloacele de subzistenta oferite de locurile de munca. A fost nevoie, deci, ca autorul „Apelului” sa-si apere noua pozitie materiala, implicit pe a capitalistilor peste noapte, livrand celorlalti niste cuvinte ieftine. Prin urmare, este o impietate a compara un „viteaz” de dupa razboi cu vitejii autentici, din timpul razboiului (va mai amintiti, cred, zicala ca dupa razboi multi viteji se-arata). La multi ani, un 2015 cu sanatate si spor in toate!

  13. Capitalismul este unica restauratie, si este eterna. Pentru comunisti, care au ingropat comunismul, restauratia comunista este o prostie si o utopie. Mai degraba, parintii capitalismului par sedusi de ideea reinvierii comunismului.

  14. Mă tem, dragă Volo, că te afli în plină confuzie, și încă de mai multă vreme, vai. Restaurația criptocomunistă și criptosecuristă e în curs de desfășurare, da, însă într-un mod mult mai insidios decât o vezi domnia ta, iar „ieroii” acestei restaurații nu sunt fosilele comuniste ori securiste ultravizibile, cele știute de toată lumea și stigmatizabile prin insemnele clasice ale lui Roș Împărat-PSD (acestea sunt doar fantoșele de contrast, cu rol de decor intoxicator), ci sunt disimulate subt flamura Spânului („nu spui ține, persoană însemnată”, vba ceea), care după ce l-a abscons pe Nepotul Împăratului Verde în fontana de la Berevoiești și și-a pecetluit măștile de ceară în sutele de mii de dosare clasificate cică din motive de securitate națională, nu pur și simplu de Securitate, n-așa?, se zbate să-i arate lui Verde-Împărat of America & UE că el e – cum cine, bre ? – uite-l nu e!, imitându-l viclean pe Nepotul de 14 carate, cel ce merită să moștenească împărățiile Libertății și Democrației toate, dimpreună cu alaiul de suite și elite zmecheros legendate (care la momentele indicate l-au servit pe „nobilul” Nepot disciplinate, legitimându-l erga omnes, ca la carte). Zău, nu te supăra, frate, însă eu nu pot asista impasibil la păcălirea nației ăsteia mai credulă ca cei 3 iezi cucuieți, numai pentru că tu îmi ești prieten și, din motive care îmi scapă, refuzi ori nu poți să vezi caii portokaki de pe pereți. Ar fi suficient să observi ce tabără îl venerează, în mod absolut evident, pe Big Brother, ca să relizezi unde sunt, de fapt, criptocomuniștii și criptosecuriștii Ro (cei reali, nu pensionari).

    În ce mă privește, după ce la un moment dat am crezut că asta e situația și nația (http://hypertexte-avp.blogspot.ro/2005/11/copiii-iepocii-ieroii-civilizatori-ro.html), iar din moment ce veritabilul Nepot de Împărat oricum fusese deturnat din drumu-i predestinat, meritându-și, într-un anume fel, de altfel, surghiunul din fontană, prin naivitatea-i de idealist cam sonat și cam exaltat, „răul cel mic” ar fi fost de-acum reprezentat – și fortuit, și forțat – de Spânul criptosecurist european și nord-atlantic ce ni s-a dat, însă m-am convins mai la vale că un astfel de eon, oricât de corecte ar fi intențiile sale inițiale, nu poate evolua, prin criptostructura sa, tale quale, decât tot spre Lagărul de Fier din vremurile „iepocale”, și mai urât decât atât: spre Big Brother-ul statal absolut (după ce mai întâi ar fi trecut printr-un tyran prefăcut în scut hiperboreean și ioropean rezolut…) :shock: Atât și nimic mai mult.

    La mulți ani mult mai luminoși, my friend !

  15. Stiu ca mesajul meu nu va trece de cenzura dar totusi voi face o incercare futila :
    Poate ca de aici de la Toronto, fara manie si fara partinire, lucrurile se vad mai clar; faptul ca poporul roman nu v-a ascultat si a votat presedinte pe cineva care nu are avizul dumneavoastra domnule Tismaneanu e o greseala (in ochii dumneavoastra) impardonabila.
    De la sublim la ridicol nu e decat un singur pas, pe care dumneavoastra domnule Tismaneanu l-ati facut deja prin atacul voalat dar violent la adresa Presedintelui care a avut curajul sa-l decoreze pe reprezentantul celor care au luptat impotriva sistemului comunist cand nu era „chic” sa o faci, ba chiar putea „dauna grav sanatatii” si putea avea „consecinte mortale”…
    „Anti-comunismul” dumneavoastra mimat e atat de cinic si superflu ca (daca nu am vorbi de suferinta a sute de milioane de oameni ) ar fi chiar amuzant.
    Daca tot vorbiti de un apel catre lichele ce-ar fi sa luati o bine-meritata pauza de sters la gura dupa ce ati folosit-o din plin pentru a aduce osanale unei alte lichele ( T.B.) ?
    Citind comentariile cititorilor realizez ca incercarea dumneavoastra de a amesteca din nou victimile cu calaii e sortita esecului.
    Ma intreb cum reusiti sa va barbieriti cu ochii inchisi :-)

  16. Observ niste reactii halucinante:
    – si ce efect a avut „Apelul catre lichele?”
    – dar ce rost si urmari a avut Raportul Final de condamnare a comunismului?
    – ce rost are o petitie de condamnare a plagiatului lui dottore prim sinistru? ori a ordonantei care vrea sa-l scuteasca de rigorile legii?
    Nimic nu are rost inafara circotelii de Gica-contra.

  17. Domnul Tismaneanu strikes back !

    S-a folosit de acel ” apel catre lichele”, naiv, inefectiv, slab intelectualizat, pentru a mai sapa putin in statura lui Iohannis. Pentru a mai sapa putin in acest popor. Cum adica, un german la carma Romaniei, un german ce da o sansa acestei tari? Nu ! El trebuie calcat in picioare pentru fiecare scama de pe pantaloni. Bjoza avea 2 ani la in timpul revoltei legionare, Mihalache avea 20 de ani cand scria in Azi. Dar dumneavoastra care sunteti fiul unuia dintre multii satrapi ce au distrus aceasta tara cum mai puteti sa fiti ceva? De ce nu sunteti lovit cu pietre sistematic?
    Va este frica ca la Muzeul pentru Crimele Comunismului va fi un roman, poate Muraru si nu dumneavoastra, un alogen? Va este frica ca pe panteonul acelui monument vor fi mult prea multi alogeni, ” tradatori de neam si tara” cum in numea Bjoza?

    Iohannis da un ton de evolutie si un model de comportament. Calm, precis, efectiv. Romanii au incredere in el si nu au decat a-i copia comportamentul si a uita scandalul si mitocania induse de Basescu.

    • @Dan: daca-ti inchipui ca sunt fan Tismaneanu, te inseli! Nu pot insa sa nu intervin (desi sunt convins ca Dl. Tismaneanu se poate apara si singur) citind cee ce ati scris! Ce inseamna „a mai sapa putin in acest popor” daca nu-ti place Johannis? Nici mie nu-mi place Johannis, iar asta nu are nimic de-a face cu etnia din care face parte (dovada: nur ein Idiot kann behaupten dass in diesem Fall ich irgendwelche Bedenken bezüglich Johannis’s Herkunft hätte. (lamurit?)), iar faptul ca nu-mi place Johannis si o spun explicit nu inseamna ca sap in poporul roman. Sau in orice alt popor.
      Ca Johannis a fost ales doar pentru a nu fi ales Ponta, nu inseamna neaparat ca a fost o alegere. In opinia mea, Johannis tot o nealegere este.
      A-l apara pe Bjoza mi se pare a fi ceva cel putin de prost gust, asta ca sa ma exprim, totusi, moderat. Asta este valabil si vis-a-vis de Mihalache.
      Nu am acelasi punct de vedere cu Dl. Tismaneanu in marea majoritate a problemelor discutate. Cred ca stie asta, de altfel. Cu toate acestea, nu cred, de data asta, ca l-a criticat pe Dl. Johannis din considerente etnice, asa cum sustineti Dv.. Asa cum nu cred ca faptul ca daca Dl. Bjoza avea doar doi ani in timpul revoltei legionare spune automat ca Dl. Boja nu are (sau ar putea avea) simpatii legionare. Argumentul ca Mihalache avea doar 20 ani cand scria in Azi este irelevant, este un nonargument. Traseismul politic al lui Mihalache nu a avut loc la douazeci de ani. Atunci abia a inceput ;)
      Faptul ca Tismaneanu este fiul cui este imi aduce aminte de (aproape) pamfletul lui Goma impotriva lui Tismaneanu. Repet, nu este vorba de a-l apara pe Tismaneanu (cu care, oricum, ar mai fi destule pozitii si pareri de clarificat), este vorba de maniera in care este atacat. Atacati-l, nicio problema! Insa nu cu astfel de argumente, nu cu o astfel de constructie. Interesant este ca aparati un „alogen” ca Johannis, de un „alogen” ca Tismaneanu. Dupa parerea Dv., un „alogen” ca Johannis (ok, stim, sunt adusi si colonizati de regele maghiar Gheza (parca) acum vreo 800 ani, dar nefiind romani, tot „alogeni” sunt, nu? Pen’ca si ungurii tot alogeni sunt.) este OK, iar un „alogen” ca Tismaneanu nu este OK. Eu cred ca trebuie folosita aceeasi „unitate de masura”, aceeasi balanta, daca incerci sa compari ceva.
      Nu stiu daca lui Tismaneanu ii este teama ca la Muzeul pentru Crimele Comunismului va fi un roman sau un chinez. Inclin sa cred ca-i este indiferenta natia celui care va conduce acel muzeu. Mai cred insa si ca indiferent de natia caruia ii va apartine viitorul director al muzeului, in situatia in care omul acela nu se va ridica la „asteptarile” sale, daca nu va fi pe linia politica asteptata de el, il va ataca. Daca o va face fair, nu cu argumente „scoase din maneca”, este OK. Daca o va face intr-o maniera pentru care l-am condamnat deja, sunt unul dintre primii care il va contrazice. Inca o data, ca sa nu las loc de nelamuriri: nu-l apar pe Tismaneanu pentru ca-l plac! Insa nu pot sa nu intervin in momentul in care este agresat la modul asta, pe considerente care nu tin de convingerile sale, de pozitiile sale, ci de parinti, etnie, etc.

      Johannis nu este un model moral. La fel cum Ponta nu este un model moral. La fel cum Basescu nu este un model moral. Daca romanii au incredere in Johannis, cred ca vor fi la fel de deziluzionati ca si de Basescu. Si atunci, foarte probabil, vor incepe sa-l critice pe „neamt” si vor incepe discutiile despre „alogen” si „venitura”. Ceea ce ar fi, la randul sau, nedrept, pentru ca Johannis este asa cum este nu pentru ca este neamt, la fel cum Basescu si Ponta sunt asa cum sunt nu pentru ca sunt romani, la fel cum Tismaneanu este asa cum este nu pentru ca este evreu!

      @bugsy: damn right! ;)

  18. Asa cum era de asteptat comentariul meu anterior nu a trecut de cenzura. Ma intreb inca odata domnule Tismaneanu cum reusiti sa va barbieriti fara sa va uitati in oglinda !!?? Poate ca ar trebui sa va duceti la „America’s got talent” pentru aceasta performanta ….:-)

    • http://civitas.dogaru.net/nu-modificarii-legii-educatiei-care-va-face-posibil-ca-doctorii-sa-poata-renunta-la-titlul-de-doctor/

      Cat priveste mesajul Dvs, va asigur ca nu serveste detensionarii unei situatii nefericite. Dimpotriva. Intr-un stat al UE, nu originea etnica este criteriul calificarii cuiva pentru o functie. De fapt, intr-un stat democratic modern, full stop. Va asigur ca nu urmaresc niciun fel de functii in Romania. Dar am acelasi drept la opinie, sub semnatura proprie, ca orice alt cetatean al acestei tari. Este un drept constitutional, veti fi de acord. Prin urmare, v-as sugera sa va ocupati de articol, nu de biografia (reala ori contrafacuta) a autorului.

    • Nu ma pot stapani sa nu ma bag in seama…
      Si spui ,domnule Daniel G. , ca nu trecu comentariul dumitale de „cenzura”…Tu-le muma lor de „dictatori'” :-)) Traiasca „presecutatii politici ” Bombonel si Felix !Uraaa! :-))
      Nu va mai autovictimzati atat ca nu e cazul.
      Eu unul gasesc ca comentariul d-voastra nu era de asa o „calitate” sa-si castige dreptul de a fi cenzurat.Sanatate!

  19. Mai multa retinere in a eticheta asa de repede pe toata lumea ar fi binevenita.
    Acest text nu convinge si chiar oboseste. Ar fi mai bine sa asteptam sa vedem ce se intampla.
    In istoria religioasa avem de a face cu persoane care au avut un parcurs de viata greu de anticipat daca se tine cont de situatia lor la un moment dat.
    Prea multe verdicte
    Extrem de obositor.
    Cred ca voi inceta sa va mai citesc daca continuati in aceiasi nota.

  20. Oare de cand se pregateste dosarul pentru decorarea d-lui Bjoza? Poate fi cineva atat de naiv incat sa-si inchipuie ca administratia Iohannis a executat aceasta misiune in chiar prima sa zi de activitate? Eu cred ca faptasii trebuie cautati mai curand in echipa presedintelui Basescu. Iar in cel priveste pe dl. Muraru ce ar fi de zis!! Este exclus ca dansul sa fie vreun eretic. A trecut prin prea multe filtre ca sa ne mai facem vreo iluzie in cel priveste. Singura lui problema ar putea fi un posibil conflict cu dvs. d-le profesor Tismaneanu. Cine poate sti adevarul!? Oricum,faptul care conteaza este acela ca orice voce nationalista trebuie suprimata fara judecata. Sansele nationalismului nu se negociaza,nationalismul trebuie starpit.
    E limpede ca ne este refuzata insasi suveranitatea dar,nu-i bai. Poate e mai bine asa. Istoria nu cruta pe nimeni.

  21. ” Această carte ţine să pună în discuţie, fără inhibiţii, dar în limitele discursului conceptual politic, o biografie de excepţie, care s-a intersectat, în câteva rânduri, în chip determinant, cu destinul României în ultimele decenii ale veacului douăzeci. Mai mult, opiniile preşedintelui Iliescu vor marca dinamica vieţii politice româneşti la începutul noului secol. Ca intelectual public, am fost, în repetate rânduri, un critic al guvernării FSN de după decembrie 1989, inclusiv al unora din acţiunile asociate direct cu preşedintele Iliescu. Pe de altă parte, cred că anii trăiţi în opoziţie (1996-2000) au produs, în cazul domnului Iliescu, schimbări de mentalitate şi comportament politic ce nu pot fi ignorate. Ca politolog, eram curios să văd în ce măsură s-a produs un fenomen de învăţare politică şi, nu mai puţin semnificativ, în ce măsură există reconsiderări legate de unele opţiuni şi decizii politice. Am fost întrebat: „Nu te temi că, prin simpla angajare în acest dialog, contribui la legitimarea lui Ion Iliescu?” Am răspuns cât se poate de simplu: legitimitatea unui lider în democraţie se naşte din alegeri libere, din acceptarea regulilor şi procedurilor jocului democratic, inclusiv a alternanţei la putere”

    (…) „ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace – pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar, după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi”
    „Marele Soc-Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu”

    Un fals silogism de la o persoana care are multe afinitati (si nu numai culturale; si subliniez acest lucru) cu orice miscare care combate anti-semitismul :
    A. Domnul Bjoza a declarat ca a avut de invatat, in negrele (ca regim de teroare) puscarii comuniste, cate ceva de la anumite persoane cu simpatii legionare sau cu aderenta la Miscarea Legionara . Concluzie: Domnul Bjoza este un simpatizant al legionarilor, al ideilor acestora si, prin translatie, chiar un anti-semit notoriu.
    B. Domnul Tismaneanu declara ca domnul fost presedinte Iliescu este „un lider legitimat prin alegeri libere, in jocul democratiei, o personalitate de extrema importanta nu numai a tranzitiei”, dar a intregii epoci comuniste, din 1960 incoace. Concluzie: Este domnul Tismaneanu un simpatizant al domnului Iliescu si al comunismului? Evident ca nu, dar aplicand acelasi silogism ca in cazul domnului Bjoza, am putea spune ca da.

    Domnul Tismaneanu, demersul dvs. este unul just. Insa il purtati in tuse infiorator de exagerate, ceea ce ii reduce enorm din credibilitate. Asa percep eu lucrurile, o persoana cu sensibilitati personale si culturale fata de orice forma de anti-semitism.

  22. O precizare fata de o afirmatie a mea, care, scoasa din context, poate lasa loc unei interpretari contrarii a sensului dat de mine: am sensibilitati personale si culturale fata de orice forma de anti-semitism: sensibilitati negative, de respingere si, atunci cand este cazul, de combatere a acestei viziuni, idei, perceptii, etc(cum vrem sa ii spunem, in functie de context) -monstruoase.
    Ca sa nu mai repet „cu miscarea care combate anti-semitismul’, deja folosita o data in comentariul meu, am preferat o forma mai scurta de exprimare, al carei sens ar putea fi usor denaturat. O persoana care nu se poate exprima decat in termeni foarte precisi (cazul meu) face aceasta necesara precizare.

  23. Ion Ratiu!
    Unde ar fi fost Romania daca nu ar fi sugrumat-o Iliescu in ’89? Daca scest criminal, sprijinit atunci de nomenclaturistii PCR si de securisti, ar fi admis sa trateze cu Ion Ratiu o tranzirie pasnica, a tarii, pe drumul democratiei autentice, pe care o cunostea atat de bine pasnicul (din fire si prin educatie) Ion Ratiu, cel ce isi dedicase viata readucerii patriei lui – Romania-, in randul tarilor democratice, moderne.
    Pasnicul Ion Ratiu le demonstrase, lui Ilescu si armatei de nomenclaturisti si securisti, ca intelege contextul istoric, circumstantele care au pus tara la discretia lor, ca el, democratul pur sange Ion Ratiu (din nastere si prin educatie!) ii invita sa trateze pasnic, sa isi afle, si ei, un loc, ca varianta, intr-un larg evantai politic democratic.
    Criminalii care au schimonosit tara decenii in sir nu-si inchipuiau ca poate exista un astfel de om, ca on Ratiu, un om sincer, cinstit, ne-diversionist. Ei il considerau ‘dusmanul poporului’, trimis de capitalistii verosi ca sa suga sangele poporului si, mai ales, pe al lor.
    L-au anihilat pe Ion Ratiu. Au continuat, si dupa ’89, sa conduca discretionar un popor caruia ii infipsesera carligul in nas.
    Cei 7,4 milioane au crezut si mai cred ca Traian Basescu a adus tara in mizeria materiala si morala in care este azi. Lui Iliescu nu-i gasesc nicio vina.
    Iliescu a mazgalit tone de hartie ca sa demonstreze ca a fost si este eroul salvator al tarii. Foarte multi romani il cred, il stimeaza si considera ca ‘solutia Iliescu’ era singura justa pentru viitorul tarii.
    Nebunul bolnav de dorinta puterii maxime, de a conduce o tara comunista ‘, Iliescu, a transformat tara in jucaria lui ‘neintinata’.
    Jos palaria, romani, in memoria celui pe care l-ati ratat in Duminica Orbului 20 Aprilie ’90, cand ati dat cu piciorul norocului vostru!

  24. „Odata cu Revolutia Franceza democratia a incetat sa mai fie doar un cuvant literar si a devenit parte a vocabularului politic.”
    Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii. Este guvernarea de catre popor, puterea suprema revenind poporului si fiind exercitata direct de el sau de catre reprezentantii alesi conform unui sistem electoral liber.
    Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.
    In toate tarile in care functioneaza democratia sau este in curs de aplicare, este predominanta ‘democratia reprezentativa’. Pentru reziovarea unor probleme extrem de importante, exista posibilitatea implicarii directe a intregului popor, prin referendumuri – o democratie reprezentativa.
    La noi, politicienii afirma ca functioneaza democratia reprezentativa, ca ei sunt alesi de popor ca sa guverneze tara, la centru si in teritoriu.
    In realitate, noi avem ‘la lucru’, o democratie ‘discretionara’ :
    „Reprezentantii” ii cumpara pe alegatori cu doi litri de ulei, cu cizme de cauciuc, cu promisiunea ca ii vor pune in posturi aducatoare de putere si de imbogatire rapida, ca li se vor mari salariile si pensiile, ca se va asigura functionarea statului de drept, ca se vor face legi drepte, ca va fi o prosperitate generalizata, ca se vor construi scoli, spitate, infrastructura, toate promisiunile fiind fara acoperire
    De fapt, in campania electorala, majoritatea candidatilor sunt niste monumente ale minciunii.
    Pe cel mai inalt piedestal (virtual) se afla inscriptia ‘Mitomanul’
    Mincinosii profita de saracia, de incultura politica cvasi totala a celei mai mari parti a populatiei, aceasta fiind convinsa ca cel pe care il vor alege sa ii guverneze va fi un Mesia care le va da de toate, din mila lui, discretionar, le va da ‘de la el’. Stau in fata lui cu mana intinsa, dupa ce l-au ales; ei sunt acea parte a poporului ce se defineste ca ‘milogii’.
    Ajunsi astfel la guvernare (la putere!), politicienii instaleaza ‘democratia discretionara’.
    Politicienii ce isi zic ‘socialisti’ speculeaza magistral aceasta ‘mentalitate politica’ a poporului milog.
    Milogi sunt peste 50% din populatie. Aceasta situatie explica de ce acesti falsi socialisti de la noi sunt cam tot timpul la putere, fiindca sunt iubiti de milogi, ei – socialistii fiind ‘ultima speranta’.
    Milogii n-au nevoie de democratie ‘ca la carte’, nici n-o inteleg. Ei au nevoie de painea zilnica pe care s-o puna pe masa copiiilor..Pe ei nu-i intereseaza viitorul tarii, sunt arsi de grijile lor prezente, nu-i intereseaza statul de drept, politica internationala, suveranitatea efectiva a tarii, infrastuctura nationala, etc.
    In acest fel s-a ajuns sa functioneze ‘DEMOCRAIA DISCRETIONARA – mana cereasca pentru politicieni

  25. sunt oarecum stupefiat, comentati mai mult sau mai putin doct scrierile unui intelectual adevarat, filozof si om care cel putin are o tinuta si nimeni(sau poate indolenta mea e devina) nu comenteaza murdarirea standurilor librariilor (pentru ca asa o consider) cu diferite „carti” sau scriituri produse de un puscarias de drept comun (nu politic) care s-a lasat mituit manjind demnitatea cuvenita functiei de prim ministru -Detinutul Adrian Nastase. Incerc sa aduc in atentie institutia RESPECTULUI deficitara de mai mult timp.
    Ba culmea lichelismului pentru aceste „scriei” executarea sentintei i-a fost scurtata. Cu toate ca suntem in UE as propune sa adoptam sistemul american acela al pedepselor de 100 si uneori mai mult de ani de ispasit.
    Mie teama ca in curand vom avea si „memoriile si invatamintele lui Felix catre romani”

    • Mai curând de cand crezi „învățăturile lui Felix a rabufnit in piata. La targul de carte din noiembrie anul trecut, in prezenta lui Nastase si a lui Roșca-Stănescu. Așa că, speranțe puține!!

  26. Hmm, e bun apelul către lichele, dar acum ar fi necesar şi unul pentru .. iresponsabili. E cam prea mult „foc” pe planetă(!) plus bonusul de la încălzirea climei ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro