vineri, martie 29, 2024

Când aliatul devine o povară în loc să fie un câștig: calculele Chinei în fața comportamentului nebunesc al Coreei de Nord

În dimineața zilei de 29 august, liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a ordonat armatei sale, una dintre cele mai numeroase din lume (peste un million de militari) să efectueze un tir de rachetă peste insula japoneză Hokkaido, într-un gest de extremă sfidare nu doar față de statul japonez, ci, mai ales, față de protectorul principal al niponilor și sud-coreenilor, SUA. Racheta a zburat  nederanjată de nimeni circa 2700 de km, la o altitudine de 550 km. Și motivul pare clar – forțele militare americane și cele sud-coreene participă la exerciții militare intense în peninsulă, spre disperarea liderului de la Phenian. Noul președinte sud-coreean, pacifistul Moon Jae-in, pare să fi acceptat necesitatea aducerii de noi platforme militare americane în peninsulă, după ce initial se opusese instalării sistemului anti-rachetă THAAD. O făcuse mai ales ca să nu pericliteze relațiile economice înfloritoare ale Sudului cu China și în speranța că Beijingul își va potoli finalmente aliatul deviant. Speranță care deocamdată nu s-a confirmat. Racheta pare să fie de tip Hwasong-12, cu rază medie de acțiune. Și nu e prima data când comuniștii coreeni își plimbă rachetele peste teritoriul sau apele teritoriale ale japonezilor.[i] De fiecare data aceștia au protestat dar au evitat să treacă la manevre defensive directe, care să antagonizeze regimul comunist. De fiecare dată s-au plâns americanilor și celorlalte puteri din cadrul ONU, rezultatul fiind măsuri punitive, sancțiuni economice, care au șubrezit economia paupera Nordului, dar nu i-au diminuat voința de a continua experimentele balistice și nucleare. Populatia flamânzeste, pentru armată se vor găsi însă mereu bani. Iar liderul care își bate joc de regulile internaționale pare de neclintit. Niciun complot, nicio revoluție/insurecție nu se întrevăd deocamdată la orizont.

Totuși, întrebarea este: cât de mult ar fi dispus Beijingul să riște pentru a își proteja aliatul turbulent? Să ne amintim că abia fusese creat statul comunist nord-coreean iar Republica Populară Chineză (RPC) s-a simțit obligată să intervină în războiul ce opunea Phenianul unei coaliții conduse de SUA, sub egida ONU, după ce nordul comunist sperase în mod eronat să poată cuceri prin blitzkrieg sudul capitalist. PLA avea să piardă mii de militari în 1951-1953 (provocând pagube serioase armatei americane) și, cu toate că URSS a sprijinit și ea satelitul comunist, în ultimele decenii, marele protector și sprijinitor economic și politic al Phanianului a rămas RPC. În era “marelui cârmaci” Mao Zedong, China a îmbrățișat o doctrină militară destul de agresivă, ce prevedea recursul masiv la forță când se considera că țara e îndreptățită să lupte și că războiul e just.[ii] De aceea, a ajuns să lupte și contra Indiei în 1962 pentru ajustarea granițelor moștenite de indieni din era colonială britanică, apoi contra Vietnamului (1979), spre a nu mai menționa luptele de graniță sângeroase de pe fluvial Ussuri contra forțelor sovietice (1969). Deși afirmă constant că e o țară pașnică și fără intenții ascunse, statistica ne arată că de fapt China a avut conflicte militare de graniță cu mai mulți dintre vecini, neezitând să atace atunci când considera că e îndreptățită moral să o facă. Pentru a modifica granițe sau a pedepsi țări ce îi agresau protejații. De ce ar ezita acum să apere Coreea de Nord în cazul unui atac american? Mai ales că în afară de Pakistan și Coreea de Nord nu are alți aliați (Rusia fiind doar partener strategic) și ar fi greu de digerat pierderea lor.

Problema e că acum Coreea de Nord e un stat extrem de agresiv și imprevizibil, iar amenințările la adresa SUA au devenit act de rutină. La nivel verbal, Phenianul e un agresor sadea, iar Carta ONU interzice nu doar recursul la forță, ci și la amenințarea cu aceasta. La fel, testele cu rachete balistice și înarmarea nucleară accelerată au transformat statul comunist coreean în cea mai mare provocare a comunității internaționale. China e iritată de presiunile SUA asupra sa, spre a convinge RPD Coreeană să nu mai facă teste balistice și să se dezarmeze nuclear, insistând că nu are destule pârghii spre a schimba radical acțiunile Phenianului. Totuși pe 5-6 august 2017 R.P.C. a votat alături de SUA în C.S. al ONU o rezoluție ce impune noi sancțiuni Coreei de Nord (pentru continuarea programului nuclear, trecerea la miniaturizarea bombei atomice pentru a intra pe racheta purtătoare și primele două teste reușite cu rachetă balistică intercontinentală), afectându-i grav economia (veniturile reduse de la trei la două miliarde USD). Sunt interzise exporturile de cărbune, fier, cupru, fructe de mare ale statului nord-coreean iar statele terțe nu au voie să angajeze alți lucrători nord-coreeni pe teritoriul lor, de asemenea nu sunt premise asocierile de tip joint-ventures cu parteneri nord-coreeni. Votul chinez din C.S. al ONU arată fie că Beijingul a pierdut controlul asupra micului său aliat rebel, fie că dorește cu orice preț să prevină un atac militar american asupra acestuia. Beijingul e nemulțumit că SUA aduce tehnică militară suplimentară în Coreea de Sud și Japonia spre a contracara Coreea de Nord, inclusiv sistemul antirachetă THAAD și radarul afarent instalate în Coreea de Sud, care de fapt pot acționa spre a bloca și atacurile chineze ce ar putea avea loc ca reacție la eventuale agresiuni americane. China se plânge că, implementând embargoul decis de C.S. al ONU, va suporta un cost mărit din cauza relațiilor sale economice tradiționale cu Phenianul (de pildă, importul de cărbune ieftin coreean). Amenințările Nordului față de SUA și Sud se leagă de prezența unor trupe americane în peninsulă, participând la exerciții alături de trupele sudiste – Phenianul ar vrea să vadă plecate aceste trupe și SUA să retragă cei 30.000 de militari din zona sudică, înainte de a accepta orice discuții despre dezarmarea nucleară. Evident, și China ar dori acest lucru deci nu are de ce să se dezică radical de cererile Phenianului…

Deși presată de SUA, China dă senzația că nu vrea sau nu poate să influențeze în bine comportamentul liderului Coreei de Nord spre a îl determina să stopeze programul nuclear și pe cel de testare agresivă a rachetelor balistice. Racheta lansată în iulie 2017 a arătat că statul comunist coreean poate atinge ținte din teritoriul SUA, fapt considerat inacceptabil de către americani. Pe 9 august a.c., președintele de la Phenian a permis generalului Kim Rak Gyom, comandant al Forţei strategice din Armata Poporului Coreean (KPA) să amenințe SUA că RPDC va lovi cu rachete balistice Hwasong-12 ținte la 30-40 de km de insulele Guam[iii] („They will fly 3 356.7 km for 1,065 seconds and hit the waters 30 to 40 km away from Guam”), după ce Donald Trump a afirmat că statul comunist riscă un război devastator („foc și furie”). În Guam se găsesc soldați americani iar uciderea unuia dintre ei ca urmare a tirului coreean ar obliga Washingtonul să dea o replică viguroasă. Desigur, nu există nicio dovadă că rachetele Hwansong 12 pot străbate acea distanță și că pot fi precise. Însă devine clar că posibilitatea unui atac american contra Phenianului a crescut. China nu poate rămâne impasibilă în caz de atac american, soldat cu mari distrugeri materiale, cu refugiați nord-coreeni luând cu asalt granițele chineze (și rusești, deși accesul e mult mai dificil) sau în ipoteza oarecum plauzibilă că popualația nord-coreeană furioasă ar încerca alungarea regimului comunist de la Phenian și eventual reunificarea cu Coreea de Sud. Un mare stat coreean dominat de SUA și Japonia ar fi inacceptabil pentru Beijing (ar pierde un buffer strategic valoros), care ar putea tolera o intervenție străină doar dacă i se garantează păstrarea sferei de influență în peninsulă sau neutralitatea perpetuă a noului stat unificat, cu garanții din partea membrilor permanenți ai C.S. al ONU. Însă nu ar fi rațional să așteptăm o intervenție militară a R.P Chineze (nici măcar împreună cu Rusia) spre a apăra Coreea de Nord de un atac al SUA, cu condiția ca Phenianul să atace primul. Cum e deocamdată improbabil ca Washington să decidă un atac preemptiv contra Phenianului (mai ales că ar fi condamnat internațional ca agresor și nu ar putea convinge toți ceilalți membri permanenți din C.S. al ONU, spre a nu mai vorbi de riscul real ca Phenianul să lovească cu rachete și artilerie grea ținte din Coreea de Sud și Japonia), devine clar că riscul unui război sino-american sau sino-ruso-americano-coreean (cu sau fără prezența unor state NATO precum Marea Britanie și Canada) e scăzut.[iv]

Armata Populară de Eliberare (PLA) este cu siguranță posesoarea unor planuri de intervenție în Coreea de Nord, cu scopul de a preveni schimbarea de regim și reunificarea grabnică sub controlul Washingtonului.  Ea va interveni în situație de război civil și chiar intervenție externă subtilă (război hibrid), dar credem că nu va risca un război contra unor state NATO sau partenere (Japonia, Australia) conduse de SUA. Pe 11 august, unul dintre ziarele semi-oficiale ale Beijingului, Global Times, a afirmat că RPC ar trebui să rămână neutră in cazul in care Phenianul atacă neprovocat SUA: „China should also make clear that if North Korea launches missiles that threaten U.S. soil first and the U.S. retaliates, China will stay neutral„.[v] Totuși China va interveni cumva dacă Washingtonul și Seulul vor încerca să schimbe regimul politic din Nord, și să modifice statu-quo-ul din peninsulă. Dar e posibil să intervină folosind metode specifice războiului hibrid, camuflându-și cât mai bine prezența în teatrul de luptă.

În cazul în care, prin absurd (și contra oricăror predicții specifice modelului actorului rational din științele sociale) Kim Jong Un chiar ar decide să atace un obiectiv american (sau ținte din Coreea de Sud ori Japonia), China va fi pusă în situația dramatică de a decide rapid dacă își sprijină aliatul cu riscul de a fi angrenată într-un război regional devastator și nedorit (mai ales inutil din punct de vedere economic) sau nu se amestecă și pierde un pion strategic, asistând la schimbarea ultimului regim comunist de tip Stalinist din lume și transformarea Coreei unite într-un mare stat pro-american (cu trupe yankee ajunse inclusiv la granița cu China, în nordul peninsulei). Păstrând proporțiile și în alt context strategic, ar fi precum Rusia țaristă în iulie 1914, când Austro-Ungaria se pregătea să atace Serbia, după ce aceasta îi respinsese parțial ultimatum-ul. Cu precizarea că regimul de la Beijing nu se confruntă deocamdată cu riscuri revoluționare masive în rândul propriei populații cum era cazul Rusiei de acum mai bine de un secol.

Ceea ce devine clar pe zi ce trece este faptul că R.P. Chineză și Rusia au tolerat înarmarea nucleară a unui stat condus de un lider iresponsabil, care își făurește legitimitatea cultivând un comportament extrem de conflictual cu cea mai mare putere militară a lumii. Beijingul nu poate fi sută la sută sigur că un regim comunist loial va mai controla in viitor nordul coreean, de aceea posibilitatea ca un regim ostil să aibă acces la armele nucleare pe care acum cel comunist le dezvoltă pune probleme de planificare a apărării prin sistem antirachetă avansat. Logic, China nu și-a dorit ca RPDC să aibă acces la arme nucleare dar nu a putut bloca această evoluție fără riscul de a își pierde aliatul, unul din puținii pe care îi are. Cel mai tare se teme China de un război contra SUA, care ar presupune la un moment dat probabil și recursul la arme nucleare. Ca să evite orice accident de acest fel, chinezii au oficial doctrina no first use, adică nu vor folosi niciodată primii asemenea arme, decât în caz de atac din partea unui stat dotat cu arme nucleare. Și totuși ce vor face dacă americanii le atacă cu rachete cu încărcătură convențională instalațiile nucleare? Se mai aplică doctrina respectivă?

Decizia SUA de a cere și impune sancțiuni Rusiei și Coreei de Nord în august 2017 afectează în mod clar și calculele Rusiei, nu doar pe cele ale Chinei. Rusia îi e partener strategic și posibil aliat într-o confruntare cu SUA, de asemenea principala sursă pentru importul de arme, dar economia rusă e tot mai slabită (de sancțiunile aferente agresiunii din Ucraina), de aceea nu mai poate face decât să îi ofere Beijingului acces convenabil la energie naturală (petrol, gaz) și la arme convenționale (submarine, avioane etc). Intuim că nici Rusia nu are capacitatea de a calma Phenianul, nici soluții viabile în caz de exacerbare a tensiunilor est-asiatice. În China, președintele Xi Jinping se pregătește de congresul P.C.C. din luna noiembrie și nu dorește să dea impresia că ar fi un lider slab, dar nici nu are vreun interes să se ajungă la ciocniri americano-coreene exact înainte de congresul care îi va permite să își continue activitatea în fruntea statului și a partidului. Și în Rusia vor fi alegeri prezidențiale, primul tur pe 18 martie 2018, iar Vladimir Putin desigur că nu concepe să rateze păstrarea funcției supreme în stat. Așadar nu ar dori să se amestece în criza coreeană decât in extremis, dacă ar constata că și China stă ferm de partea Phenianului, iar acesta nu e agresor, ci victima. Ceea ce nu e cazul deocamdată. Prin urmare Kim Jong Un își mai poate continua o vreme nestingherit acțiunile destabilizatoare, într-o țară pe care sancțiunile impuse de ONU o vor slei și mai mult de resurse. Chiar azi se va reuni în ședință de urgență Consilul de Securitate al ONU însă e greu de crezut că membrii permanenți vor scoate din joben, miraculous, iepurele care să aducă pacea și calmul în Coreea.

Note:


[i] North Korea’s ‘reckless’ missile launch over Japan sharply escalates tensions, http://www.reuters.com/article/us-northkorea-missiles-idUSKCN1B8283, 29 august 2017.

[ii] Alastair I. Johnston, “Cultural Realism and Strategy in Maoist China” in Peter Katzenstein, The Culture of National Security: Norms and Identity in World Politics, Columbia University Press, 1996, pp. 216-269.

[iii] North Korea gets specific with its Guam threat, https://worldview.stratfor.com/article/north-korea-gets-specific-its-guam-threat?utm_source=Topics%2C%20Themes%20and%20Regions&utm_campaign=610a01c390-EMAIL_CAMPAIGN_2017_08_10&utm_medium=email&utm_term=0_743c2bc617-610a01c390-53665973&mc_cid=610a01c390&mc_eid=e458c217a3, 19 August 2017.

[iv] Valentin Naumescu, Este posibilă schimbarea regimului din Coreea de Nord? Momentul „exploziei” în Asia se apropie, https://www.contributors.ro/global-europa/este-posibila-schimbarea-regimului-din-coreea-de-nord-momentul-%E2%80%9Eexploziei%E2%80%9D-in-asia-se-apropie/, 16 august 2017.

[v] http://www.reuters.com/article/us-northkorea-missiles-china-idUSKBN1AO011, accesat pe 11 asugust 2017.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. In trecut China a considerat Coreea de N ca un fel de cordon sanitar care s-o separe ideologic si militar de zona capitalista din Corea de S. Acum cand China este la fel de capitalista precum Seulul aceasta motivatie nu mai exista.
    Mai ramane doar problema cand va decide China sa opereze o schimbarea de regim la Phenian si cine va controla tranzitia acestei tari catre capitalism. In ciuda dezvoltarii sale economice Coreea de S nu va putea integra singura Nordul, mult mai ramas in urma de cat era Germania de Est in 1990. Pe de o parte este o chestiune de bani (Germania de Vest a pompat in Est peste 1000 miliarde DM), dar, mai ales, de ambitii de hegemonie regionala. Daca n-ar exista niste rani adanci din trecut Japonia ar putea fi un jucator important.
    Unificarea Germaniei s-a facut, in ciuda manevrelor meschine ale Mme Thatcher +/- Mitterrand, pentru ca a avut sprijinul USA si acceptul nolens volens al rusilor. Nu vad un consens chino-american asupra viiitorului Nordului.
    Amenintarea militara reprezentata de Nord este un spectacol de artificii. Suprematia aeriana si navala la USA este atat de mare ca poate tranforma intr-o saptamana Corea de N intr-o ruina de recunoscut. Mai complicat este ce se intampla dupa.

  2. Intr-un fel sau altul, China isi va face ordine „in ograda”. Probabil, printr-o solutie foarte creativa. Cred ca negocierile discrete se vor purta intre China si SUA si ma indoiesc ca Rusia va fi tratata ca partener egal de discutie.

    Nu trebuie neglijata nici posibilitatea ca Rusia sa pice prost in fata Chinei, daca se va putea dovedi, la un moment dat, ca a ajutat voluntar regimul nord-corean sa aiba ogive nucleare.

    Era un banc, despre un detinut nou-venit, cam pirpiriu, care se duce in grupul veteranilor inchisorii si intreaba, pe un ton agresiv:
    – Cine e cel mai tare la bataie, dintre voi?
    – Eu!, raspunde un malac plin de cicatrici si face un pas in fata.
    – Si cum te numesti?, zice pirpiriul.
    – Costel.
    Pirpiriul vine langa malac si le zice, sfidator, detinutilor:
    – Cine are curaj sa se bata cu mine si cu prietenul meu Costel?

    Bancul se termina aici, dar, in viata reala, e posibil ca detinutul Costel sa se enerveze si sa faca un pas in spate. Sau chiar sa-i dea un pumn in cap pirpiriului… :)

    • Gluma dvs este ilustratie excelenta a situatiei, numai ca Nordul s-ar putea sa primeasca mai mult decat in pumn in nas. Precum copiii de 3 ani Kim III se joaca cu focul si s-ar putea sa-si arda casa.

  3. Ceea ce se intampla acolo are o alta semnificatie. Trebuie sa ne uitam si la partenerii de „joaca”.

    Coreea de sud detine in momentul asta afaceri in nord , (samsung , LG , etc au fabrici in nord datorita costurilor mici de productie . De accea nici nu prea ii intereseaza asa tare sa se agite.

    Este fapt stiut ca atunci cand nordul moare de foame sau are nevoie de bani da un tel la vecin si primieste . A fost un status pana acum .

    Japonia e dependenta de material prime de mare valoare (metale rare ) din china de aceea nici nu ii preseaza prea tare pe chinezi cu acest lucru .

    Astia de sus sunt „aliati” USA in afacerea asta …… de aia ii vezi ca „indeamna la calm” si nu iau nici unu masuri ferme de a stinge problema .

    China are o mare problema – prezenta americana puternica in asia (malaezia , filipine , coreea , japonia , guam …etc) .

    Normal ca nordul nu va ataca niciodata voit USA , pentru ca oricum ar pierde , ar fi sinuciderere curata . Dar este impins de China sa traga USA intr-un razboi de aiurea acolo . Acest lucru ar aliena vechi aliati si mass media . (s-a vazut cum lucreaza propaganda) .

    Defapt China si Rusia is doresc ca USA sa atace Nordul . Pentru ca vor sprijini nordul ( cum au facut pana acum – ca de aia are motoare de rachete) .

    Pana la urma eu sper ca Trump sa nu faca prostia . Pentru ca nordul este asa de indoctrinat incat va trebui sa faca genocid (sa omoare si vrabiile ) ca sa castige .

  4. O singura observatie la fraza „Pe 9 august a.c., președintele de la Phenian a permis generalului Kim Rak Gyom…”. Nu exista si nu a existat niciodata functia oficiala de presedinte al Coreei de Nord. Kim Jong-Un este Prim-Secretar al Partidului Muncitorilor si Președinte al Comisiei Naționale de Apărare a Poporului nord-coreean, avand si titulatura de Coducator Suprem. In nici un caz insa functia de presedinte al Coreei de Nord, care nu exista….Nu e un amanunt neaparat important, dar ma astept la un specialist pe aceasta problematica sa nu faca astfel de greseli…

  5. Situația începe să semene cu criza rachetelor nucleare din Cuba 1962.
    Așa cum atunci în cele din urmă americanii au intervenit, la fel vor face
    și acum.

  6. Foarte bună analiză.Dar mai există o soluţie în ceea ce priveşte relaţiile SUA-China asupra Coreei de Nord.China mai are o problemă cu SUA şi anume Taiwanul,pe care China o consideră parte a teritoriului chinez şi pe care o revendică.SUA şi restul lumii acceptă parţial poziţia chineză.Vreau să spun că poate exista o soluţie de tip Hong-Kong ca Taiwanul să treacă în administrarea Chinei,iar Coreea de Nord să fie controlată de SUA+Coreea de Sud(poate chiar o unificare…).Pentru asta însă SUA şi China ar trebui să acţioneze împreună contra Coreei de Nord,poate inclusiv militar.Eu nu aş neglija o astfel de soluţie politico-militară care ar mulţumi pe toată lumea,inclusiv TOT poporul coreean.

    • „…,inclusiv TOT poporul coreean.”
      Bine-bine, dar de „poporul” taivanez nu tii cont?
      Eu nu cred ca SUA vor face trocul preconizat :P

    • Fraza la tine : ,, Pentru asta însă SUA şi China ar trebui să acţioneze împreună contra Coreei de Nord,poate inclusiv militar.Eu nu aş neglija o astfel de soluţie politico-militară care ar mulţumi pe toată lumea,inclusiv TOT poporul coreean. ”
      Instigi rau de tot, la razboi !. In plus, de unde stii tu, ce isi doresc etniile / poporul koreean ?
      Diferentele intre diverse neamuri de koreeni, sunt mai mari decat intre moldoveni si olteni.
      Asta spusa, pentru ca se vede, ca nu ai aflat treaba asta pana acum.

  7. De mute ori vecinul e mai aproape decît fratele. Nu intotdeauna, dar de multe ori între vecini buni.
    Situația în zona Pacificului cu cea mai mare creștere economică în secolul 21 si cu o pondere tot mai mare în BIPul mondial este perturbată de un mic dictator din dinastia KIM. Are vreo importantă pentru zona asiatică în Pacific? Autorul se referă la două din cele cinci „mari puteri” din consiliul de securitate ONU cu drept de veto, de la crearea în 1945 pînă azi în ONU.

    … „ …. Intuim că nici Rusia nu are capacitatea de a calma Phenianul, nici soluții viabile în caz de exacerbare a tensiunilor est-asiatice. În China, președintele Xi Jinping se pregătește de congresul P.C.C. din luna noiembrie și nu dorește să dea impresia că ar fi un lider slab, dar nici nu are vreun interes să se ajungă la ciocniri americano-coreene exact înainte de congresul care îi va permite să își continue activitatea în fruntea statului și a partidului. Și în Rusia vor fi alegeri prezidențiale, primul tur pe 18 martie 2018, iar Vladimir Putin desigur că nu concepe să rateze păstrarea funcției supreme în stat. … „…..

    Nu cred că se va schimba repede ceva esențial în consiliul de securitate ONU. Nu văd ce se va schimba acum în raporturile dintre cei 3 mari: SUA, Rusia, China. Jocul cu focul al dictatorului pitic din Corea de Nord (titanul carpaților s-a inspirat 1972 după o vizită la primul-bunicul KIM in tezele sale pentru reformarea patriei) afectează în primul rînd interesele de securitatela la Seul și Tokio. Care sunt interesele vecinilor Corea de Sud și Japonia în raport cu dictatura dinastică naționalcomunistă de la Feniang și ale potentaților de la Peking și Moscova? Cred că ne privesc numai un pic în UE și în raporturile transatlantice. Pacea? Da. E un interes esențial la Bruessel, Paris, Londra și București.
    E în pericol pacea în peninsula Corea? Un conflict nuclear 2017 elimină în scurt timp dictatura și regimul Kim Jong-un. Nu e în interesul Chinei și Rusiei să vadă o Coree Unită la granita din est. Sunt afectate interesele Chinei și Rusiei la înlăturarea dictaturii în Corea de Nord?
    Moscova a dat răspunsul în Crimea, Ucraina, zona Balică, Transnistria, Georgia, în estul continentului. Grijile autorului sunt intemeiate.
    Care e interesul UE în această situație descrisă de autor?
    Cred că ne privește mult mai puțin cea ce decide China și Rusia 2017 în Pacific decît „refondarea” UE.27 anunțată de E. Macron la București 2017 și salutată de președinția de la Cotroceni.

    Cum e vecinătatea între noi veniți în UE 2004/2007, între fostele state socialiste „înfrățite tovărășește” în pactul de la Varsovia 1948-1989? Cum se comportă „naționaliștii-suveraniști” cu ideologia lor „identitară” nouă (veche de 100 de ani) la Varșovia, Bratislava, Praga, Budapesta în problema „refondarea” UE.27? Sunt probleme pe care le văd mult mai arzătoare, ami aprope și mai directe decît grija intemeiată a autorului în zona îndepărtată din Pacific.

    Cum e vecinătatea la aniversare 2018 între locuitorii Ardealului (s-au evitat cu succes 1000 de ani, cei cu limba maternă română și maghiară, s-au evitat cu succes 600 de ani locuitorii în orașele Cluj, Sibiu, Brasov, Sighișoara, Oradea, românii, ungurii, sașii, rromii…?).
    Speranță și încredere poate oferi TM2021 cu locuitori de ieri, de azi și de mîine care sunt multumiți de orașul lor, sunt multumiți de buna vecinătate trăită de 300 de ani, sunt multumiți de soarta lor azi, în libertate și democrație.

    Care sunt aspirațiile tinerilor în țară 2017? Care probleme arzătoare de azi asteaptă dezbateri, răspunsuri și soluții?

    Publicația contributors oferă în spațiul public dezbateri și prezentări, ca cea prezentă a autorului, mai apoape sau mai departe de interesele si conflictele interne/externe. Dezbaterea publică a conflictelor interne este starea normală în democrație. Spațiul public necenzurat și dezbaterile în libertate de 27 de ani sunt un izvor de bucurie și crează încredere între locuitorii țării. Aici e diferența enormă între democrația de azi în țară și NATIUNEA ceaușistă inspirată 1972 în Corea de Nord.

    Care UE 2017-2019- 2022 îsi doresc tinerii din țară?

  8. Sincer, eu nu inteleg cum o saracie de tara precum Coreea de Nord, a avut capacitatea de a dezvolta astfel de rachete in timp. Cu siguranta inginerii lor au urmat niste „specializari” prin Rusia si China si au mai primit si „fonduri” pentru asa ceva.
    Asadar, cred ca cine ataca Coreea de Nord, ataca de fapt un teritoriu strategic (precum o baza militara) pentru China si Rusia prin pozitia sa geografica, iar acestea nu vor ezita sa apere teritoriul nord- coreean.

    • Rationamentul dumneavoastra poate fi corect, insa numai pana la un punct: pana in momentul in care protectorul Coreei de Nord ajunge sa-l considere pe tovarasul Kim un „loose cannon” – un partener devenit incontrolabil. In acel moment, cred ca se schimba datele problemei…

      • Desigur, ar putea sa devina incontrolabil in megalomania lui, insa daca face asta cred ca va fi anihilat de China, mai ales ca economia coreeana depinde de schimburile comerciale cu China prin tot felul de firme fantoma. China ar putea sa organizeze imediat o „revolutie” pentru a-l inlatura pe Kim de la putere insa nu doreste acest lucru.
        Si Belarus este stat independent, insa doar pe hartie.

  9. In articol se precizeaza:
    „Racheta a zburat nederanjată de nimeni circa 2700 de km, la o altitudine de 550 de km. Și motivul pare clar – forțele militare americane și cele sud-coreene participă la exerciții militare intense în peninsulă, spre disperarea liderului de la Phenian.”

    Putea fi „deranjata” daca nu se desfasurau exercitiile militare?

    Japonezii au considerat ca nu a fost o amenintare conform NYT.
    „Lt. Gen. Hiroaki Maehara, the commander of the Japan Air Self-Defense Force’s Air Defense Command, said that the armed forces did not try to shoot down the missile from North Korea on Tuesday because they did not detect a threat to Japanese territory.”

  10. Ideea că China ţine în viaţă Coreea de Nord cu scopul de a o utiliza ca monedă de schimb pentru Taiwan nu cred că e fezabilă acum, dar nu se ştie dacă în viitor n-ar fi totuşi posibilă. Însă mai aproape de adevăr mi se pare ideea utilizării lui Kim ca să-l ţină ocupat pe Trump, în timp ce China îşi poate amplifica prezenţa în Marea Chinei de Sud, bogată în zăcăminte de petrol şi gaze. Rezolvarea problemei coreene nu-i ajută deloc pe chinezi pentru că atunci SUA ar avea mai mult timp să se ocupe de ei şi, în plus, le-ar lipsi şi o armă de şantaj în chestiunea taiwaneză. Nici Rusia nu are interesul să vadă rezolvată problema coreeană pentru că şi ei au nevoie de un atu major în problema insulei Sahalin, disputată cu Japonia. Acolo e un ghem de probleme pe care China şi Rusia îl vor rezolvat doar dacă se aleg şi ele cu ceva „saci în căruţă”. Însă nu e exclus să apară şi o situaţie neprevăzută: o revoltă internă în Coreea de Nord cu câţiva generali trădându-l pe Kim, care să provoace un conflict în speranţa că îi vor lua locul.

  11. Dincolo de interese nationale, strategii, razboiul depinde de efortul militar presupus. Mai exact, de capabilitatile militare ale celor interesati. Daca Coreea ajunge sa detina rachete nucleare intercontinentale (asa-zisele ICBN), nu vor mai conta interesele rusilor sau chinezilor. Odata lansate, rachetele intercontinentale sunt aproapre imposibil de distrus, cu toate scuturile din lume. Sansele de reusita sunt sub 10%. Asta, pentru ca zboara cu cca 10 km/s si nu exista alte vehicole mai rapide care sa le ajunga si sa le distruga. De aceea, un razboi bazat pe asa ceva, va fi unul simetric: tu dai una, eu dau tot ce am sa te impiedec pe tine sa dai a doua oara. Castiga ala care scoate din joc capabilitatile celuilalt, cu pretul cernobalizarii unui teritoriu de marimea unui continent.
    O lovitura nucleara nord-coreana pe teritoriul american va insemna steregerea Coreei de nord de pe harta, pentru simplul fapt ca nu exista alta solutie. La asta se refera Trump cand spunea „foc si furie”. Echilibrul mondial se bazeaza acum pe tratate: eu ma angajez sa nu trag, si tu faci tot asa.
    In schimb, politica lui kim sung un cu bagatul batului prin gard, se bazeaza pe existenta unui „gard” destul de solid, construit cu materiale ideologice comuniste, a caror rezistenta a fost testata de bunicul si de tatal sau. Ma indoiesc ca intelege ca se joaca cu focul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban F. Cioculescu
Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro