Competenţa, profesionalismul şi buna credinţa continuă să fie simple deziderate pentru o guvernare decentă a României. Mulţumiţi peste măsură cu creşterile economice de pe hârtie, angajând în baza lor cheltuieli ce i-ar duce la apoplexie chiar şi pe studenţii restanţieri de la cea mai bombă facultate de economie din ţărişoară, era de aşteptat să vină şi ziua dreptăţii fiscale: să se ia de la cei mulţi, săraci sau microîntreprinzători, şi să se dea la cei puţini, bogaţi sau speciali, dacă tot o ducem atât de bine! Vorba poetului: „dacă s-ar renunţa de tot la învăţământ, ar fi bani pentru dublarea pensiilor speciale, dar nu se vrea”.
Acum, vizaţi au ajuns văduva şi orfelinul, dar şi alţi oropsiţi ai sorţii, de care doar caţiva îşi mai aduc aminte dincolo de Paşti şi de Crăciun. Iar unealta spolierii lor este Ministerul de finanţe, prin inenarabilul ANAF, care a găsit carne de tun în aceşti câţiva, ONG-uri de data asta, aceste structuri burghezo-moşiereşti cu comportament de căpuşă şi mentalităţi de cerşetori. Drept care, la Cluj şi la Oradea („mâine-n toată ţara”?), a dispus controale pentru readucerea lor pe brazdă, interpretând în mod original un articol din Legea privind sponsorizarea (Legea 32/1994), mai precis art. 3.1, care spune următoarele: „Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activități de sponsorizare sau de mecenat din surse obținute de la buget.”. Nu ştim de la care „buget”, dar e de ştiut că nu se poate! Dacă, din bugetul familiei, vreun Nicu ar vrea s-o sponsorizeze pe Emilia Şercan să investigheze problema plagiatului în rândul politicienilor cu chipiu, să ştie că nu se poate! Tot din bugetul familiei, niciun Marceluş n-ar putea fi mecena pentru Anca Simina şi vreo anchetă privind uzurparea calităţilor de revoluţionar de către antreprenorii de succes ai naţiei!
In substanţă şi în cazul acestor controale, ANAF zice că un ONG1 nu poate sponsoriza mai departe un ONG2, dacă sumele primite de ONG1 de la o firmă provin din creditul fiscal cunoscut sub numele de sponsorizare, motiv pentru care ONG1 trebuie să returneze ANAF sumele în chestiune, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere, în caz că a procedat la o astfel de sponsorizare în cascadă. Pe scurt: un ONG nu poate face regranting dacă sumele provin din deducerea fiscală de 20% din profit /0,75% din cifra de afaceri. In cauză, deci, sunt doar sumele/produsele obţinute urmare a activării facilităţii de credit fiscal.
Abordarea ANAF este problematică din mai multe puncte de vedere:
- cea mai riscantă sau (încă) nedusă până la capăt: dacă abordarea ANAF privind regranting-ul este corectă, atunci devine nelegală însăşi prima „sponsorizare” (granting-ul), chiar şi atunci când sumele au fost direcţionate prin declaraţia D177, numită „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit […]”! Pentru că, dacă „din surse obţinute de la buget” (subînţeles: de stat, adică din impozitul pe profit) „nu [se] pot efectua activităţi de sponsorizare sau mecenat”, asta înseamnă că:
- toate contractele de sponsorizare care au ca sursă creditul fiscal amintit sunt nule, iar ONG-ul sponsorizat trebuie să returneze sumele primite cu acest titlu (în interiorul prescripţiei fiscale, adică 5+1 ani de la data mârşăviei)!!!
- Toate contractele semnate în baza L32/1994 ar trebui redenumite/recalificate în: „Contracte de redirecţionare a impozitului pe profit”, şi nu ar fi trebuit să se numească niciodată „Contracte de sponsorizare”, pentru că asta ar însemna deja o încălcare a legii păzită de ANAF! Care ANAF devine părtaş la mişelie, pentru că sumele redirecţionate prin D177 sunt redirecţionate şi virate chiar de el, prin Trezoreria statului.
Asta nu înseamnă că în capul lui ANAF lucrurile sunt clare, atunci când îl apucă glosa pe texte de lege scrise chiar de el: în cuprinsul aceleiaşi declaraţii D177, primele două din cele cinci scopuri în care se poate face redirecţionarea (nelegală, zice ANAF) sunt sponsorizările, iar acestea se fac în baza unui contract „în formă scrisă” (art. 1.2), indicand valoarea! Mai înţelege ceva: legal ai voie să redirecţionezi (L32/1994), legal trebuie să alegi destinatarul sponsorizării (D177), legal părţile trebuie să aibă un contract scris (L32/1994), dar legal nu poţi sponsoriza (L32/1994), deşi chiar ANAF virează banii, nelegal se pare! Suplimentar, trebuie să declari sponsorizarea pe care nu ai voie să o faci (D107)!
- Ca să fie şi mai frumos, conform art. 1.1 din Lege, „Sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate […]”; ori, dacă aceste sume provin din facilitatea fiscală, asta înseamnă că sponsorul nu este persoana ce a cerut redirecţionarea sumelor (pentru că ea nu mai deţine dreptul de proprietate asupra sumelor în chestiune!), ci însăşi statul, prin organele sale şi, deci, el ar trebui să semneze în numele sponsorului, pentru că el însuşi este sponsorul, fiind singurul şi în totalitate deţinător al dreptului de proprietate asupra acelor sume! Altfel, cum să fii sponsor şi să sponsorizezi în baza facilităţii fiscale, dacă tu nu ai drept de proprietate asupra sumelor sponsorizate (fiind facilitate fiscală, degi banii statului)? Isn’t funny?!
- In cazul regranting-urilor acum în chestiune, ANAF a dispus ONG1 să returneze la bugetul de stat sumele redirecţionate către ONG2, cu dobânzi şi penalităţi, of course, deşi în lege nu este prevăzută consecinţa încălcării art 3.1 din Lege, ci doar dreptul de control al statului. Ca să fie şi mai frumos, presupunând că punctul 1 de mai sus este aberant, în cazul în care sponsorizarea a fost încasată direct de ONG1de la Sponsor (şi nu prin declaraţia D177), în baza unui contract de sponsorizare, fără ca în cuprinsul acestuia Sponsorul să facă trimitere la activarea creditului fiscal (doar el şi ANAF cunosc acest aspect, prin Declaraţia D107, pentru că sponsorizarea poate fi făcută şi în afara facilităţii creditului fiscal, fiind nedeductibilă fiscal), pare perfect aberant ca ANAF să solicite ONG1 returnarea contravalorii sponsorizării (şi accesoriilor!), ONG 1 nefiind cu nimic în culpă şi putând face granting şi regranting cât vrea el, de bună credinţă fiind.
Surprinzător este că ANAF nu a mers pe filiera regranting-ului la ONG 2 şi pe urmă până la beneficiarul final. Ar fi fost amuzant, perfect legal şi justificat să ceară de la beneficiarii finali să returneze ghetele de iarnă, ghiozdanele şi merdenelele primite cu încălcarea legii.
- Dacă am lua de bună interpretarea art. 3.1 făcută acum de ANAF, consecinţa ar fi că, de fapt, din bani primiţi de la firme graţie creditului fiscal nu se pot desfăşura niciun fel de activităţi de sponsorizare sau mecenat, adică sponsorizarea ar putea fi folosită strict pentru organizarea activităţii administrative a beneficiarului. Iar dacă se întâmplă ca sponsorizarea să fie în natură, beneficiarul n-are decât să-şi decoreze locaţia cu ce a primit: tone de cartofi, paleţi de pastă de dinţi sau baxuri de prezervative; că, dacă le dă mai departe (fie ele ajutoare umanitare, act de mecenat cf. art. 1.3), se cheamă sponsorizare sau mecenat, iar legea interzice! Pentru că, după cum spuneam mai sus, guvernanţii noştri au ajuns în postura să ia de la gura celor mulţi, săraci şi oropsiţi, pentru a-şi hrăni specialii, puţini, bogaţi şi influenţi şi dintre care chiar ei fac parte. Şi pentru că, aşa cum spunea liberalul ministru al finaţelor într-o întâlnire cu ONG-urile, „filantropia nu se face pe banii statului”.
Să dezvoltăm un pic şi această temă, punând-o în perspectivă societală, pentru că, om dus la biserică, ministrul liberal al finanţelor pare să confunde grav filantropia cu sponsorizarea. Pe scurt: filantropia are la bază un sistem de credinţe ce duce la o aplecare către aproapele nostru fără nicio formă contractuală (ba chiar dimpotrivă!), din pură şi exclusivă dragoste. Iar dragostea nu condiţionează, fiind un act unilateral de voinţă, donaţie în formă pură şi fără contrapartidă aşteptată; pentru detalii, domnul ministru Marcel Boloş îl poate consulta pe părintele Boloş Marcel, care i-ar putea reaminti ce spune Sfântul Pavel despre dragoste în Prima epistolă către Corinteni, cap. 13,4-8; tot părintele Boloş i-ar putea aminti ministrului şi ce spune Ioan Evanghelistul, în cap 3,16. Asta este filantropia, în formele ei extreme.
Sponsorizarea, în schimb, zice chiar art. 1 din Legea 32/1994, păstorită de ministru, „este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități fără scop lucrativ desfășurate de către una dintre părți, denumita beneficiarul sponsorizarii.(2) Contractul de sponsorizare se încheie în forma scrisă, cu specificarea obiectului, valorii și duratei sponsorizarii, precum și a drepturilor și obligațiilor părților.” Sponsorul (mai ales cel ce se limitează la creditul fiscal) sau beneficiarul sponsorizării nu sunt neapărat nişte filantropi, ei acţionând în baza unui contract (deci a unui interes comun), având fiecare anumite scopuri, iar sponsorizarea este o investiţie fără aşteptări de profit („fără scop lucrativ” -zice legea). Sponsorul este un furnizor de capital, circumspect şi cu capul pe umeri în privinţa fondurilor direcţionate prin sponsorizare, iar beneficiarul este un actor al societăţii civile (în orice caz, neguvernamentale) şi fin cunoscător al unor realităţi din comunitate, pe măsură ce este mai aproape de beneficiarul final al acţiunii, cu notorietate şi credibilitate mai mari sau mai mici, oricum funcţie de foarte mulţi factori.
Interpretând legea aşa cum o face acum, absurd şi abuziv, Ministerul de finanţe nu face decât să demonstreze că statul român ignoră complet atât importanţa ONG-urilor, cât şi mecanismele de sponsorizare din societatea civilă (https://www.ey.com/ro_ro/news/2022/creditul-fiscal–regimul-sponsorizarilor-in-romania) şi pare să nu cunoască tipologia celor implicaţi în acte de caritate (https://arcromania.ro/arc/cat-de-generosi-sunt-romanii-editorial/), care arată că sponsorii direcţionează sumele către organizaţii (ONG1) în care au încredere sau care au capacitatea de a urmări implementarea de soluţii pentru probleme ce interesează părţile, raportând ulterior modul de acţiune şi impactul către sponsorul iniţial. Aceste organizaţii (ONG1), în funcţie de gradul lor de cunoaştere a micro-realităţilor dintr-o comunitate, pot direcţiona fondurile către alte organizaţii (ONG2 etc.), aflate mai la firul ierbii decât prima organizaţie şi mai apte în rezolvarea problemelor ce se doreau rezolvate de toţi cei implicaţi în circuit. Procedeul este cunoscut sub numele de regranting şi este folosit pe scară largă.
Nu există stat totalitar cu societate civilă dezvoltată şi cultivată. Invers spus, calea spre totalitarism începe cu distrugerea societăţii civile, a ONG-urilor, adică a acelui tip de asocieri voluntare, formale sau informale, de mai mică sau mai mare anvergură, dar oricum capabile să genereze îmbunătăţiri ale unor stări de fapt nemulţumitoare, pe diverse paliere societale, mai ales acolo unde statul nu ştie, nu poate, nu vrea, sau nu are interes să intervină, din diverse motive. De cele mai multe ori, când părţi ale societăţii civile au un interes comun, restrâns, dar programatic, ele se structurează şi iau forma ONG-urilor, un fel de partide cu scopuri voit apolitice.
Acestea fiind zise, nu poţi decât să fii năucit în aceste zile, când Ministerul de finanţe, condus de un liberal, a decis să pună şi mai mult tunurile pe ONG-uri. Primul atac brutal a fost lansat în vară, invocând nevoia „sustenabilităţii financiare a României pe termen lung”, începând cu excluderea marilor contribuabili din circuitul de beneficiari de credit fiscal, şi a continuat spre sfârşitul anului cu excluderea microîntreprinderilor şi al altor tipuri de organizare economică din circuitul de susţinere a societăţii civile, tot prin eliminarea facilităţii de credit fiscal, adică de redirecţionare către ONG-uri a unei părţi din impozit, în condiţiile în care subvenţiile pentru partidele politice au crescut la cote revoltătoare. Crevasăzică, statul finanţează la cote obscene partidele politice, în timp ce taie substanţial finanţările potenţiale ale „partidelor” apolitice, deşi doar un orb sau un răuvoitor ar putea constata ineficienţa acestora -fie şi dacă ne uităm doar la implicarea lor în rezolvarea problemelor societăţii din timpul pandemiei (https://arcromania.ro/arc/sectorul-nonguvernamental-a-dotat-spitalele-cu-echipamente-si-aparatura-in-valoare-de-14-milioane-de-euro-si-a-sprijinit-mii-de-persoane-vulnerabile-in-toate-judetele/) sau, mai recent în timpul crizei refugiaţilor ucraineni (https://arcromania.ro/arc/implicarea-ong-urilor-in-criza-refugiatilor-din-ucraina/).
Astfel, cu cât o societate este mai democratică şi mai liberală, cu atât vor fi mai prezente şi vor prospera mai mult ONG-urile, pentru că ele răspund unor nevoi sau aşteptări ale cetăţenilor pe care un stat mai degrabă minimal nu are nici cum, nici de ce să le cunoască -ceea ce nu înseamnă că ele nu există. Doar un stat totalitar, cu aspiraţii maximale de ingerinţă social(ist)ă în viaţa supuşilor se poate lipsi de ONG-uri, pentru că pretenţia lui este că ştie precis unde, cum, când şi cât să intervină. Mecanismul sponsorizării nu este milă publică, ci o recunoaştere a statului liberal că nu e rolul lui să facă micro-management societal, lucru care, însă, nu se poate întâmpla decât şi cu banii statului, adică ai tuturor contribuabililor ce produc valoare adaugată şi aduc profit într-o societate, câştigul fiind reciproc, iar relaţia de cooperare. Este problematic când într-un stat un ONG ajunge să construiască un spital, după cum problematic este când statul are pretenţia să facă micro-management de cartier. Dar cel mai problematic este când liberalismul omoară oengismul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Felicitari autorului pentru aceasta laborioasa documentare. Din pacate dupa 1990 toate guvernarile din Ro nu au creat nimic liberal si constructiv. Totul este mimetism ieftin si forme fara fond. In realitatea de acum avem o democratie aparenta si o economie de piata doar declarativa. In rest zero. Preotul Bolos nu stie bine nici Biblia si nici stiinta fiscalitatii ci doar ce ii livreaza subalternii. ONG sunt valoroase pt ca actioneaza acolo unde institutiile publice nu pot sa o faca.
Cumva – cineva ar trebui să definească ce inseamnă foarte exact ceea ce scrie la art 3.1, mai exact acel … de la buget.
Dacă ar fi sa fim avocații .. diavolului (anaf) am putea spune că sponsorizarea directă nu este de la buget. Nu este si pentru ca bugetul nu se incarca cu acel venit. Bugetul se … încarcă doar cu impozitul pe profit încasat efectiv de la companie.
Și da, din păcate, dacă mergem pe raționamentul de la punctul precedent, sponsorizările încasate prin D177, ar putea fi încadrate ca fiind din … buget Asta dacă ar fi să ne raportăm doar la faptul că ajung în contul ONG-ului de la bugetul statului, din conturile ANAF dar sunt redirectionati.
Cred (sper) că instanta nu ar da dreptate ANAF-ului.
Guvernele sint cei mai mari tilhari din economie . Bugetarii fac tot posibilul sa obtina beneficii imense prin jecmanire legala a celor care trudesc . uniunea europeana este o constructie de tip socialist – colectivist care incalca nenumarate libertati ale omului . Restul e ,,corectitudine politica ” .
Credeti ca are legatura cu obligatia depunerii unei noi declaratii anuale de catre ONG-uri, instituita prin OUG 115 din 2023:
„Articolul LXXVI
Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 34, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exercițiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenții, sponsorizări, sume redirecționate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum și alte forme similare de finanțare, indiferent de valoarea cumulată a acestora, întocmesc o declarație care însoțește situațiile financiare anuale și evidențiază sumele astfel primite, respectiv utilizate”?
Pare sa fie ca un cleste care se strange, pe de o parte obliga ONG-urile sa spuna la ce au cheltuit donatiile primite din sponsorizari, iar pe de alta parte vin in control si aplica aceasta prevedere cu privire la interdictia „re-sponsorizarii”. Pare mecanismul perfect pentru recuperarea unor sume din impozite precum si pentru descurajarea celor care „re-sponsorizeaza” pe cine nu trebuie sau chiar pentru inchiderea ONG-urilor care deranjeaza. De exemplu, cum returneaza catre ANAF un ONG precum Daruieste viata sumele primite din sponsorizari si apoi transferate catre spital prin „re-sponsorizare”? E clar ca nu are cum si pasul urmator este dizolvarea ONG-ului pentru ca datoreaza ANAF sume pe care nu are de unde sa le scoata acum.
Din 20-21 sunt pensionar, deci traiesc pe banii Statului.
Asta inseman ca NU am voie sa dau bani la ONG-uri?
Daca ANAF zice ca:
„filantropia nu se face pe banii statului” ?
Traiti pe banii celor care acum trudesc si platesc CAS .( Nu mai numiti ,,stat ” instituiile bugetare tilharesti ale statului ). Pentru ca tilharii astia de guvernanti platesc pensii in plata din ceea ce colecteaza de la angajati si angajatori acum . Ceea ce ati platit dumneavoastra cind erati in cimpul muncii s-a dus pe platile pensionarilor de atunci . Platile dumneavoastra de atunci nu va sustine pensia de acum . In plus , daca guvernul asta de tilhari si mincinosi nu stringe bani suficienti pentru plata pensiilor din impozitarea muncii pentru diferenta neacoperita se imprumuta . La banci , emite tiluri tezaur si fidelis pe care le cumpara inconstientii si iresponsabilii…..
Filantropie nu trebuie sa faca guvernul pe banii celor care trudesc . Filantropie sa faca in mod direct cel care trudeste . Pentru filantropie mediul privat sa se organizeze ; in ONG-uri filantropice . Guvernului de tilhari ii este foarte usor sa ofere pomeni din bani care nu sint truditi de ei . Cu astfel de ,,filantropie” guvernantii isi fac imagine pozitiva ca sa obtina voturi .
Pensia este un drept de creanță pe care dumneavoastră îl aveți asupra statului reprezentat prin casa de pensii pentru prelevările din venituri efectuate prin Contribuția la Asigurările Sociale și pentru contribuțiile angajatorilor la Asigurările sociale din perioada când exista acest sistem. Dacă aveți pensie specială este vorba de un venit asimilabil salariului.
Prin urmare pensia nu este din banii statului, ci din banii dumneavoastră. ANAF nu poate să se lege de asta. Puteți liniștit sponsoriza când vreți, pe cine vreți și cât vreți.
Nu te lua după orice popa-prostu. Tu redirecționează și o să vadă acea ONG ce se întâmplă mai departe
Dle Răzvan,
Așa e că nu se poate comenta făra o jignire, fără un mahalagism, fără o batjocură?
Ar fi împotriva eticii comentatorului anonim, nu-i așa?
@ Rares Tobogan
Sint de acceasi parere cu dumneavoastra . In plus , consider ca jignire si batjocura la adresa celor care produc valoare adaugata ( 1.500.000 dintre ei fac aceasta pe imbecilitatea numita ,,salariu minim pe economie ” ) este guvernarea actuala si clasa politica din Romania .
Banii statului sint banii cetatenilor ( statul = cetatenii truditori . Institutiile statului nu sint statul . Sint institutii care trebuie sa actioneze in folosul cetateanului . Ele actioneaza in folosul lor ) . Bugetarul sa faca filantropie pe banii truditi de el nu pe bani luati cu japca legala .
Pensia este un drept pe care fiecare cetatean educat ( si nu pomanagiu al guvernului ) trebuie sa si-l acorde din economii si investitii pe care le face personal in conturi nominative din prima zi in care incepe sa trudeasca . Zi de zi . Pensia trebuie sa vina din economii si investitii proprii nu din roata norocului . Nu din impartirea ( discretionara a guvernantului tilhar ) a jecmanirii legale pe rodul trudei celui care produce valoare adaugata .
https://www.g4media.ro/unde-duce-deriva-socialista-si-ecologista-a-ue-sectoare-economice-intregi-in-pericol-de-colaps-declin-accentuat-al-nivelului-de-trai-retard-digital.html
,,Dar ce au făcut atât de grav politicile cunoscute sub numele Green Deal (Pactul Verde) și From Farm to Fork, lansate de Comisia Europeană sub președinta Ursula von der Leyen? Au negat regulile pieței, reguli care nu pot fi schimbate pentru că ele derivă pur și simplu din comportamentul uman. Or, istoria ne arată că nici o utopie și nici o inginerie socială, oricât de generoasă a părut la prima vedere, nu au putut modifica natura umană.”
Realitatea bate utopia din capul unor aiuriti . Sint unii care ar vrea sa le puna in mina fermierilor ( de exemplu ) cartile lui Milton Friedman . Nu am nimic cu MF si nici cu ideile sale dar ele nu pot fi aplicate litera cu litera realitatii economice de astazi . Daca e piata libera sa fie piata libera . Daca nu sa fie aiureala din capul unor fixisti si constipati mintal . Sau poate tilhari care nu se ( mai ) satura ….
Deducerile fiscale nu sunt, din punctul meu de vedere, surse obtinute de la stat (cum sunt, de exemplu, subventiile). Ele sunt stimulente fiscale si nu presupune o operatiune de creditare, ci pur si simplu de reducere a venitului impozabil. Cine are timp si bani pentru asta, merita mers in instanta ca sa se opreasca practica asta abuziva a ANAF.
Aici mi se pare ca sunt 2 aspecte distincte care ar trebui recunoscute si tratate separat.
1. Forma vaga a Legii sponsorizarii, legea respectiva contine si alte prevederi interpretabile in baza carora ANAF poate considera ca sponsorizarea nu este eligibila pentru credit fiscal. Ca si contribuabil nu ai cum sa anticipezi interpretarea autoritatii fiscale, vei afla daca esti in regula d-abia la control atunci cand deja e prea tarziu de fapt.
2. Abuzul facilitatii de credit fiscal. De multe ori totusi se abuzeaza de aceste facilitati, acordarea de sponsorizari fiind facuta doar cu scopul de a muta banii intrun ONG/fundatie din care apoi sa fie cheltuiti in beneficiul patronului/sefului etc. Una din tehnicile folosite pentru a masca utilizarea de sponsorizari ca si bani de cheltuit este si aceasta forma de sponsorizare „in cascada”, nu stiu care a fost situatia la ONG 1 si ONG 2 dar… orice e posibil totusi, si contribuabilii pot fi de rea credinta, nu doar ANAF-ul.
Din pacate se pare ca aceasta interpretare abuziva a celor de la ANAF s-a extins …. Daca se poate, ne puteti spune cum s-a finalizat situatia respectiva?
Si eu as vrea sa stiu cum s-a finalizat situatia.