sâmbătă, decembrie 7, 2024

Cand banii fug nu iti gauresti singur buzunarele!

Noile turbulente financiare din economiile emergente (EMs), ca urmare in principal a retragerii stimulului monetar de catre Fed (banca centrala a SUA), ajuta la lamurirea unor aspecte privind combinatia de politici macroeconomice in Romania in anii de criza. Ce se poate constata referitor la retragerea de lichiditati din EM? Mai lovite sunt tarile cu indatorare externa mare, cu deficite externe mari, pe care le finanteaza cu intrari de capital prevalent pe termen scurt, cu deficite bugetare excesive. Totodata, ca indatorarea privata este la fel de periculoasa ca cea publica. Aici reintalnim o lectie a crizei asiatice din anii 1997-1998 ca si a crizei zonei euro. In fine, ca desi numeroase EMs au deficite externe considerabil mai mici decat cu ani in urma, au rezerve internationale crescute si folosesc cursuri de schimb flotante, valul migrator de lichiditate le perturba serios. Pentru a fi evitata o criza de balanta de plati este esential ca ceea ce numim fundamente macroeconomice sa fie in stare buna. In fine, este de notat ca masuri macroprudentiale (intrate in panoplia instrumentelor de politici macro) fac diferenta intre o recesiune (fie incetinirea cresterii economice) si un “suddent stop”, o criza de balanta de plati.

Am facut schita analitica de mai sus avand in minte experienta Romaniei in ultimul deceniu. Exista un curent de gandire (vezi si Radu Craciun, ZF 14 ian, a.c, Sorin Pislaru, ZF, 7 febr, a.c) care sustine ca politica monetara la noi ar fi trebuit sa reactioneze in 2008-2009 printr-o scadere puternica a ratei de referinta. Aceasta teza se sprijina pe teze de manual si anume ca, in recesiune, potrivit este ca banca centrala sa reduca dobanda de politica (policy rate) pentru a diminua costul creditului in economie. La prima vedere, aceasta teza pare in ordine. Dar cum spune o zicala, diavolul este in detalii; teza ignora trasaturi ale situatiei economiei romanesti intre anii 2008-2009. Sa le enumar:

–                      deficite externe, de cont curent foarte mari (-13,5 in 2007 si -11,6% din PIB in 2008);

–                      indatorare externa masiva a sectorului privat, cu scadente multe pe termen scurt;

–                      deficite bugetare mari (peste -9% din PIB, ESA si structural, in 2008 si 2009)

–                      grad de euroizare masiv (in jur de 60% din volumul tranzactiilor), care reduce eficacitatea unei politici de depreciere a cursului de schimb ca mijloc de a ajustare a balantei de plati (intrucat s-ar manifesta un puternic efect bilantier asupra activelor populatiei si firmelor, ceea ce ar lovi in puterea lor de cumparare, in bilanturile bancilor, etc)

–                      o inflatie care, desi sub doua cifre, era inca cea mai ridicata din regiune (peste 6% in 2007 si 2008, inflatia la finele anului) si care intretinea expectatii inflationiste.

Comparatiile ce se fac cu Cehia si Polonia privind rate de politica monetara sunt inselatoare. Aceste doua tari au avut in mod sistematic dezechilibre externe relativ mici (deficite de cont curent sub 5% din PIB in 2007/2008) si un grad de euroizare net inferior, mai ales Cehia. Si inflatia in acele tari a fost inferioara de-a lungul timpului. Coroana este moneda preferata de cehi, de departe. Aici se poate gasi un temei pentru care Cehia nici nu are apetit pentru a adera la zona euro, dincolo de criza acesteia din urma. Cand ai inflatie inalta (in 2008 inflatia medie a fost de aproape 8% in Romania), deficite externe mari, indatorare externa cu scadente ingramadite in viitorul apropiat, deficite bugetare mari si cand pietele financiare ingheata, a reduce drastic dobanda de referinta a bancii centrale apare ca un nonsens. Aici trebuie amintite fenomene caracteristice pentru o criza financiara internationala, cand banii fug:

–                      se manifesta acut “capcana lichiditatii” (liquidity trap), care inseamna ca cei care au lichiditati cauta sa le tezaurizeze, sa le protejeze; banii nu circula prin vinele sistemului, sau cauta sa plece din locuri percepute ca riscante. Iar Romania prezenta riscuri majore din cauza modelului de crestere foarte vulnerabil, bazat pe indatorare, cu deficite externe mari.

–                      apare sindromul de “sudden stop”, adica imposibilitatea acesului la finantare, care poate transforma o criza de lichiditate intr-una de solventa. Romania a mai fost confruntata cu o situatie extrema intre 1998-1999 reusind sa iasa dintr-o situatie foarte complicata. Intre 2008-2009 lucrurile erau nu mai putin grave avand in vedere criza financiara internationala. Fara aranjamente cu UE, FMI si Banca Mondiala, tari baltice, Ungaria, Romania ar fi putut intra lesne in incapacitate de plata.

–                      se manifesta o intensa dezintermediere financiara (deleveraging), care explica comprimarea puternica a activitatii economice, a sectorului privat, a cheltuielilor gospodariilor supraindatorate. Aceasta conduce la recesiune economica, la prabusirea incasarilor fiscale

–                      mecanismul de transmisie monetara se deterioreaza puternic, ceea ce reduce mult eficacitatea politicii monetare conventionale (prin rata de referinta). Dovezi sunt diferenta intre ratele de referinta si dobanzile pe pietele inter-bancare, costul creditului si achizitiile de active (obligatiuni) facute de banci centrale care isi permit acest lucru;

–                      este o diferenta de la cer la pamant intre ce poate face o banca centrala ce emite moneda de rezerva (Fed, Banca Angliei, Banca Japoniei, BCE) si care recurge la mijloace non-conventionale (inclusiv tiparire de bani) si ce pot face celelalte banci centrale;

–                      conteaza dimensiunea economiei, gradul ei de deschidere; o economie mica este mult mai usor in bataia vanturilor.

Daca politica monetara ar fi fost relaxata puternic in conditii de deficit extern si deficit bugetar mari, de inflatie inalta, cu piete internationale tot mai neprielnice (in inghetare), ea ar fi invitat un “sudden stop” in cazul Romaniei. Putem comenta cum sa fi evoluat rata de referinta in raport cu miscarea altor variabile dupa 2009, sa intram in tehnicalitati ale politicii monetare si sa discutam alura reglajului fin. Fapt este insa ca o diminuare puternica a ratei de referinta in 2008-2009 ar fi fost neadecvata. Injectii mari de lichiditate ar fi pus presiune suplimentara pe leu, nu s-ar fi vazut in costul finantarilor. Cand banii fug nu trebuie sa iti gauresti singur buzunarele! O fi leul moneda convertibila, dar el nu este moneda de rezerva, nici nu are in spate o economie impozabila prin dimensiune si forta industriala. Este de mentionat ca pe piata interbancara autohtona dobanzile au fost de doua cifre (peste 10%) intre 2008-2009 intrucat se manifesta capcana lichiditatii –deci nu din cauza ratei de referinta in primul rand. Bancile comerciale au preferat sa plaseze bani in titluri de stat neavand incredere in firme si gospodarii supraindatorate. BCE a ajuns cu rata de politica/referinta la 0,5% intr-un mediu cu o inflatie foarte mica in mod constant. Si tot nu merge creditul in zona euro. BNR a mers in jos cu rata de politica pe masura ce inflatia a coborat. A eliberat lichiditati in economie prin diminuarea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru a influenta conditiile monetare, costul creditului. Si vedem cu cat succes…Oare de ce? Dar, este de repetat, alta era conjunctura intre 2008-2009 fata de cea din ultimii doi ani, cand inflatia a ajuns la 1,6% la finele lui 2013. Nu paradigma s-a schimbat, ci altul  este spatiul de manevra.

BNR si-a permis reducerea ratei de referinta in ultimii ani pe masura ce deficite externe au scazut (fiind in medie cca -4% din PIB in intervalul 2009-2012 si ajungand la cca -1,2% anul trecut), cand deficitele bugetare (cash, ESA, structurale) au intrat sub 3% din PIB, cand inflatia, mai ales din 2011 (fiindca in 2010 a crescut TVA la 24%) a coborat vizibil. Adica, cand fundamente macro cheie s-au ameliorat. Drept este ca datoria publica a crescut mult cu o stabilizare sub 40% in ultimul timp. Putem discuta mersul descendent al ratei de referinta, dinamica reducerii RMO. Dar, noi trebuie sa raspundem la o intrebarea esentiala: cand banii fug si te confrunti cu dezechilibre mari iti permiti sa relaxezi politica monetara in mod drastic?

Ii intreb pe cei cu care port dialog prin acest text, ce ar recomanda bancii centrale de la Ankara? Sa injumatateasca rata de referinta, sa faca injectii mari de lichiditate, in conditiile in care lira turceasca se pravaleste? Fiindca, avem de-a face cu o situatie in buna masura asemanatoare cu cea a Romaniei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei intre 2008-2009. Ce sa faca Banca de rezerve a Indiei acum, sa injumatateasca rata de politica cand rupia este in cadere libera?

Cum nu putini remarca, ce lipseste acum in mod acut economiilor europene este increderea. Nu numai in institutii si piete financiare (care abunda de scandaluri, de abateri de la bune practici si morala in afaceri), ci si in perspectiva de dinamica economica. Spiritul intreprinzator (animal spirits), mai cu seama axat pe investitii (nu pur speculatii), este la o cota foarte scazuta. Si nu este de mirare avand in vedere supraindatorarea ubicua, designul institutional defectuos al zonei euro. De aceea, in mod paradoxal pentru economii de piata, privirile sunt atintite spre guverne. Toata lumea cere de la guverne sa faca ceva! Acestea, pot, uneori, practica masuri contra-ciclice (cand au spatiu fiscal) pentru a atenua caderea economiei, pot ajuta sistemul financiar sa nu se prabuseasca. Dar nu pot depasi anumite limite interventioniste; este nefiresc sa ceri guvernelor sa se transforme intr-un factotum. Opereaza si constrangeri bugetare cand nu beneficiezi de o moneda de rezerva.

Marea problema a economiilor europene, inclusiv a Romaniei, este deficitul de incredere in perspectiva afacerilor. De aceea nu se investeste, de aceea bancile nu prea acorda credite (mai ales ca sunt obsedate sa reduca credite neperformante). Gospodarii supraindatorate, la noi si aiurea, isi reduc inclinatia spre consum –asa cum este de asteptat. Companii nu investesc (inclinatia spre investitii este foarte redusa). Se trag ponoasele consumului si investitilor excesive din deceniul trecut, finantate in numeroase tari prin indatorare. Germania are o situatie atipica datorita “masinii industriale si de export pe care o are. Dar nici ea nu va putea sa-si mentina suflul daca economia europeana nu va iesi din cvasi-stagnare. Sa credem ca economia noastra poate singura atinge rate de crestere de peste 4% anual curand, este ca si cum am incerca, utilizand o expresie, sa zburam tragandu-ne de cozondraci.

Politica monetara la noi nu poate duce rata de referinta la 2% (ca in Cehia) avand in vedere gradul de euroizare, inflatia care probabil o va lua in sus in 2014. Se poate recurge insa la noi eliberari de rezerve minime obligatorii tinand cont de deficitul de cerere interna si marimea deficitului de cont curent. Dar si aici este nevoie de precautie in masura in care banii ar lua drumul strainatatii si tinand cont de efectele schimbarii de macaz la Fed. Esential este sa avansam cu consolidarea fiscala prin asanarea sectorului public, sa reducem CAS combinat cu combaterea evaziunii fiscale (rezultatele de pana acum sunt descurajante), sa sustinem cererea interna si investitiile publice printr-o absorbtie inalta a fondurilor europene si o cheltuire corecta a banului public.

Lectiile crizei financiare, ale turbulentelor actuale din economii emergente subliniaza importanta protejarii echilibrelor, utilitatea masurilor macroprudentiale, nevoia ca o flotare a cursului de schimb (fie ea controlata) sa evite supraprecierea monedei locale (care ar descuraja productia de tradables). Din aceasta perspectiva trebuie judecata si dezvoltarea pietei de capital, care trebuie sa ajute finantarea economiei (sa nu fie un simplu teritoriu pentru speculatii bursiere). Cat priveste costul finantarilor, miscarea banilor in economie, ar fi bine ca cercurile de afaceri sa discute cu bancile pe modelul memorandumului pentru care se pledeaza in relatia cu Guvernul. Consiliul Investitorilor merita sa aiba un asemenea dialog, in pofida vocii pe care o au bancile mari in CIS. Oricum, un miracol nu poate fi asteptat in aceasta privinta intrucat deciziile se iau la bancile mama.

Europa (UE) trebuie sa continue reforma finantei (a sistemului financiar), ceea ce cere o reforma a reglementarii si suprevagherii. Este acuta nevoie de o sustinere a cererii agregate in zona euro, cu impuls de la tarile care au spatiu fiscal –Germania mai ales. Uniunea Bancara are nevoie de un dispozitiv de resurse financiare comune (financial backstop) credibil. Planurile de acum sunt prea putin. Este nevoie totodata de refacerea regimului sistemului monetar international. Trebuie sa se revina la logica si spiritul aranjamentelor de la Bretton Woods pentru a e diminua din anvergura miscarilor de capital destabilizatoare.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Ma „hazardez” eu la un raspuns. Nu stiu cu cine dialogati, articolele dvs. apar si prin Adevarul, Capital sau ZF…aici vad ca nu raspundeti la comentarii. Nu as vrea sa se inteleaga ca vreau musai sa ma bag in seama, raspundeti bine, nu, tot bine..discutam intre noi,anonimii, daca se mai „baga” cineva
    Din cate inteleg eu in Turcia problema este cursul, lira a „venti in cap” incepand cu aprilie 2013(2,3107)ajungand la 3,188 in 24 ian. 2014. Acum avem o rertragere la 3.0043(6 feb) sau 3,0162 in 7 feb.
    http://www.ecb.europa.eu/stats/exchange/eurofxref/html/eurofxref-graph-try.en.html

    De aici si crestera inflatiei (care oricum e mare in Turcia,peste 6% de regula) care a „explodat” incepand cu iulie 2013. In general inflatia se „vede” cu o intarziere de cateva luni fata de cauza care o produce(in caest caz ne raportam la aprilie 2013…explozia lirei, cu efecte masurabile in iulie 2013)
    http://www.tradingeconomics.com/turkey/inflation-cpi

    „In January of 2014, Turkey’s CPI accelerated for the second straight month to 7.75 percent due to higher transport, food and cigarette prices. Inflation has been on an upward trend in recent months driven by a weak lira and higher-than-expected global oil prices. „
    Dupa cum vedem lira slabita si pretul petrolului (ahmmm..va aduceti aminte de „asigurarile” date de guvernul nostru cum ca pretul la carburant nu se va modifica pentru ca pretul petrolului o sa scada, bla, bla?) au avut efect notabil, via transporturi.
    „Year-on-year, transport prices recorded the highest increase (11.95 percent), followed by cost of food and non-alcoholic beverages (10.89 percent),
    Cresterea cea mai marea fost pe transporturi…poate pricepe si Ponta ceva de aici…daca tot e sa ne intrebam ce si cum…
    Intrebarea inteleg ca este daca ar trebui redusa rata de politica monetara, sau daca o infuzie de capital in piata ar rezolva ceva. Pe de o parte avem inflatia in crestere (dar datorata in principal cursului) pe de alta parte avem lira in picaj, datorata in principal retragerii capitaliului specultaiv (bula imobiliara si la ei , din cate am ctitt).
    Dupa mine problema nr. 1 este sustiunerea lirei, nu doar prin interventia bancii centrale, ( de la un punct nicio banca din lume nu mai poate sustine moneda nationala, si nici nu este indicat sa o faca, am vazut ce-a patit lira sterlina cand a castigat Soros miliardu`, practic neincredera in fundamentalele ei a ingropat-o, nu Soros. El doar a simtit si a profitat.)
    Interpretara cum ca daca inflatia este in crestere trebuie „tradusa” musai prin cresterea de ratei de politica monetara este la fel de paguboasa ca si reversul, americanii au o vorba „one size fit all”..nici vorba. Politicile moneatre nu pot rezolva si problemele structurale, sau de curs.
    In primul rand trebuie „cercetata” balanta de plati nu doar din perspectiva defictului de cont curent ci si din cea a finatarii acestui defict, adica a contului finaciar.Nu dezvolt , stiti mult mai bine ca mine,conteaza pondera ISD, sau a investitiilor speculative, dinamica lor, etc
    Daca se face „sanatoas”, sustenabil nu este nicio problema, Turcia este abonata la defict de cont curent, la fel ca si Romania . Important este de unde vin banii care finanteaza..daca vin din investitii speculative este naspa, ele pot sa dispara la fel de repede cum au venit, si creeaza presiuni pe curs sau pe costul finatarii de afara, care ar purta sustine lira.
    Fara a avea toate datele eu as inclina spre o reducere de rata de politica monetara (ptr, ca inflatia este data in principal de curs, as zice) si o infuzie de capital dedicata in special dezvoltarii, investirii. Aceasta trebuie sa creasca, sa scada somajul , sa creasca salariile, productivitate, etc) Usor de spus, mai greu de facut, ca la noi.
    Banca centala si guvernul ar trebui sa se imprumute in valuta, sa sustina lira.
    Pentru a avea insa costuri mici cu finantare de afara ar trebui ca sa fie indusa incredere, evident. Or asta se induce doar prin masuri care sunt sustenabile, cheltuieli guvernamentale axate pe dezvoltare si nu pe „consum salarial”, cum e la noi. Pe macrostabilitate.
    In principal daca reusesc sa tina defictul structural sub 1% cred ca se ofera incredere, ideal ar fi sub 0,5%. Plus curs stabil…o viziune axata pe rationalitate.
    In concluzie eu vad asa:
    -deficit structural sub 0,5%= incredere
    -incredere=costuri cu finatarea externa mai mici
    -costuri mici la imprumuturi externe=sustinerea lirei
    -sustinerea lirei=inflatie mai mica
    Inflatie mai mica=rata de pol. monetara mai mica
    -inflatie mai mica=si deflator mai mic=GDP real mai mare
    -rata de pol. monetara mica= ase dirija catre dezvoltare in primul rand, si abia apoi pe consum(prioritate creditele de investitii nu cele de nevoi personale)
    Etc, etc.

    • Demonstraţia dumneavoastră este logică şi cred că se poate aplica la fel în cazul României. Problema majoră pe care a subliniat-o domnul Daniel Dăianu este încrederea foarte redusă care există în acest moment în mediul de afaceri şi în bănci, iar politicienii actuali nu doresc să renunţe la măsurile populiste care le asigură perpetuarea puterii.

  2. Se pare ca domnul Daniel Daianu apreciaza scaderea RMO!

    Sa nu cunoasca oare faptul ca rezervele fractionare reduse creaza „bani din nimic” si implicit inflatie? Sau ca vulnerabilizarea bancilor poate conduce la falimentul acestora, fara ca statul roman sa poata interveni in mod eficient?
    Sau stie ca s-au discutat deja masurile (injuste, dar de cand se preocupa statul de dreptate sociala?) prin care deponentii sa fie deposedati de bani – vedeti exemplul Ciprului – in caz de „la o adica”?

    Din fericire, eu unul am luat masurile necesare pastrand in banci minimul necesar pentru a putea face tranzactii on-line… iar restul banilor este la adapost. Cand se vor „destepta” si altii prevad probleme: ca banca, nu poti rezista unui „bank run” in conditiile unei RMO de 12% si >20% credite neperformante!

      • @r2

        Depinde pe cine credeti: pe John Tammy sau pe Murray Rothbard, Ron Paul, Jesús Huerta de Soto si altii.

        Functionarea normala a bancilor nu ar implica un prag fix al RMO – si in niciun caz rezerve de 100% – ci pastrarea integrala a banilor din conturile curente, urmand ca cele din depozitele la termen sa fie imprumutate (ca si pana acum).
        Desigur, aceasta ar determina si o modificare a conditiilor financiare privind depozitele… dar deja depasim cadrul articolului.

        • incercati sa urmariti argumentele, mai ales ca e vorba de chestiuni elementare. aia cu depinde in cine credeti e buna la biserica. multe sisteme economice functioneaza pe ideea de rezerve fractionare, nu doar bancile. de ex oricine poate lua tramvaiul 16, dar daca vrem sa-l luam toti in acelasi timp, multi o sa ramanem pe dinafara. inseamna asta cumva ca firma de transport a creat tramvaie din nimic, ca le-a multiplicat pe hartie? daca insistati dvs sa spuneti asa, de acord.

          o criza a tramvaielor ar fi evidtata daca rezerva de tramvaie ar fi 100% (numarul de tramvaie ar acoperi nevoia maxima de folosire), sau daca ar avea voie sa mearga cu tramvaiul doar cei care iau bilet in avans (echivalentul propunerii cu depozitele la termen). astfel de aranjamente sunt intr-adevar mult mai sigure, dar sunt si mult sub-optime. la fel ar fi strazile cu 100 de benzi pe sens, sau retelele electrice care produc de sute de ori mai mult decat consumul mediu. la fel si in cazul capitalului. cine vrea neaparat ca depozitele la vedere sa fie 100% in rezerva n-are decat sa-si cumpere o casa de valori si sa-si tina banii acolo. problem solved.

          http://www.ft.com/intl/cms/s/0/5e70c3b8-1f83-11e3-aa36-00144feab7de.html#axzz2sstQCW53

          • 1. Comparatia cu tramvaiele este gresita: biletul imi permite sa circul cu tramvaiul, nu-mi garantaeaza un loc in primul tramvai sosit in statie.
            Daca doriti o comparatie, corecta este cea cu companiile aeriene care vand mai multe bilete decat locurile disponibile, bazandu-se pe faptul ca unii pasageri nu se vor prezenta la imbarcare (overbooking). Problema este ca uneori pasagerii se prezinta, si iese scandal!
            Desigur, o comparatie corecta ar presupune ca linia aeriana sa permita tuturor pasagerilor sa urce in avion iar acesta sa se prabuseasca din cauza suprasarcinii… Adica exact ceea ce s-ar intampla in caz de „bank run”.

            2. De ce nu-mi cumpar casa de valori? E simplu: pentru ca statul ma obliga sa tranzactionez prin banca, dar presupun ca stiati deja acest lucru, deci intrebarea dumneavoastra este in cel mai bun caz retorica (si in cel mai rau caz sarcastica).

            3. Cat despre functionarea „optima” a sistemului bancar, presupun ca ati uitat interventia Fed pentru salvarea unor banci aflate in dificultate, sau despre „episodul Cipru” (ca este mai aproape de noi). Sau poate ca este optima, dar exclusiv pentru banci iar acestea sunt singurele care conteaza pentru dumneavoastra.

            • in privinta biletului, nici locul in primul tramvai, nici puterea de cumparare a monedei nu sunt garantate de nimeni. dar astea sunt amanunte, ma bucur ca ati prins ideea :) indiferent de domeniu, siguranta absoluta, daca este posibila, in mod sigur este sub-optima. daca totusi vreti siguranta indiferent de cost, s-ar putea sa iesiti mai ieftin cu casa aia de valori.

  3. Acordul de la Bretton Woods presupunea ca dolarul sa fie fix fata de aur si toate celelalte monede fixe fata de dolar intr-o banda de variatie îngustă de +/- 1%. Presupune reconsiderarea aurului ca etalon monetar. Sunteți sigur ca asta vreți?

    • @R4

      Masa monetara (in USD) detinuta de catre China ar fi suficienta pentru a cumpara tot aurul din SUA, inclusiv – dar fara a se limita la – ceasul de aur al lui Benjamin Franklin :)

      Sau altfel spus, dolarul-aur este un mic cosmar pentru Fed dar un mare vis pentru omenire.

  4. Precum in filmele SF, banii s-au nascut in eprubeta dar au devenit o entitate de sine statatoare, cu o viata proprie si un destin la letitudinea bancilor centrale.

    Majoritatea oanenilor uita ca banii nu reprezinta altceva decat un mijloc de schimb menit sa faciliteze tranzactiile de piata. Sau altfel spus, ca banii nu au valoare intrinseca decat in masura in care au acoperire garantata in bunuri: altminteri, devin hartii (sau plastice) fara valoare.
    Mai mult, oamenii uita ca (initial) banii contineau in insasi structura lor contravaloarea in metale pretioase, iar felul in care s-a incercat garantarea valorii intrinseci a banilor fiat a fost unul natural, prin legarea acestora de echivalentul lor in aur.

    Astazi, se vehiculeaza teoria ca valoarea banilor este garantata de catre increderea populatiei in acestia, incredere distrusa de catre practicile inflationiste ale bancilor centrale… Dar statele au avut grija, impunand acceptarea banilor oficiali ca plata (stingere) a datoriilor, atat intre persoane cat si intre acestea si institutiile publice. Ma intreb sincer, cati dintre dumneavoastra ar mai accepta leul ca plata daca, prin absurd, nu ati fi obligati sa o faceti?
    Aproape toate preturile sunt exprimate – direct sau indirect – in EUR iar preturile pe piata autohtona fluctueaza dupa bunul plac al cursului acestei monede, curs manipulat de catre BNR fara vreo preocupare pentru realitatile productivitatii si eficientei economice. Tineti minte ce s-a ales din cursul „oficial” de 8 (sau 11) lei/USD in 1990, atunci cand romanii au avut obtiunea de a detine valuta (si in pofida nationalizarii abuzive a valutei, petrecute sub guvernul Vacaroiu)? Ei bine, nu suntem departe de acele timpuri: leul a incetat sa raga, a devenit o pisica plouata pe care Isarescu o muta in curtea cui doreste, cand doreste!

    Dar pastrati-va economiile in banci, ajutati in mod cert „relansarea”… doar ca a altora, ca dumneavoastra sunteti deja victime, chiar daca nu sunteti constienti de aceasta!

  5. Interesant articolul, nu ma pricep si deci nu ma pot pronunta asupra corectitudinii continutului, insa nu pot sa nu remarc ca intradevar nu, nu ti le gauresti singur … ti le umpli pe ale tale cat poti si cand esti prins bagi capul in pamant, iti ceri un fel de scuze si continui ce faceai. Adica iti umpli in continuare buzunarele tale … halal lup moralist … din pacate …

    Dar modelul functioneaza, ca l-am mai vazut pe unu’ plangand frumos la televizor, cu capu’n jos si uite unde a ajuns :) aveti potential, perseverati. Cu modele de onestitate ca dumneavoastra se formeaza noile generatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Daianu
Daniel Daianu
Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academiei Române, din 2001, preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro