Își mai aduce cineva aminte de cuvintele provocatoare și anti-semite pe care John Galliano le-a adresat unor amici într-o cafenea din Paris în 2011 (vezi aici )? La numai câteva ore după incident, toate agențiile de presă din lume sancționau atitudinea designerului de la Christian Dior. Dinamitate erau nu numai reputația excentricului designer, dar și viitorul haute couture brandul Galliano. Nimeni nu l-a compătimit pe Mr. John. Nici nu l-a trimis nimeni să viziteze Muzeul Holocaustului din Washington ori lagărele de la Auschwitz, Buchenwald, Dachau. Îngăduințele nu prea funcționează într-o lume unde regulile se respectă. Pentru câteva minute de furie Galliano a pierdut reputație, unul din cele mai bine plătite job-uri din lume, liberatatea pe termen scurt. O anchetă penală a fost imediat demarată. Pe scurt, nimeni nu i-a tolerat furia și aroganța. Nu l-au putut apăra nici relațiile, nici geniul, nici brandul construit cu trudă și talent în cea mai faimoasă casă de modă din lume. L-a durut pe Galliano furia antisemită? L-a durut! L-a costat pe Galliano momentul de ură ? L-a costat!
Negarea Holocaustului, întocmai furiilor antisemite de aiurea, nu sunt nici pe departe episoade străine spațiului public românesc. Dan Şova a declarat cu câteva luni în urmă următoarele: „ (…) pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu [i.e Ion Antonescu]”; “ (…) Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei”; “(…) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lămurit istoric”, a fost răspunsul la întrebarea privitoare la progromul de la Iași din iunie 1941, la care au participat și soldați români. Bibliografia lui Șova se referă exclusiv la lucrările lui Teșu Solomovici, scriitor și jurnalist evreu născut la Focșani, ale cărui texte sunt reciclate cu aplomb pe blog-ul lui Victor Roncea. Bun, dacă istoricul Șova se limitează la bibliografia de tip autobiografic, trebuie să-i amintim că sursele de primă mână sunt chiar cele generate de către Generalul Ion Antonescu, mai precis setul de legi antiseminte de a cărui semnătura niciun grafolog nu se îndoiește [e.g. vezi col. de documente publicate de către L. Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944. Legislația antievreiască, Ed. Hasefer, București 1993, vol. I; alte detalii vezi aici. Documentele, nu, nu-i timp să fie studiate!
Se suprapun și se intersectează mai multe tipuri de negații: Holocaustul, progromurile din 1941, competențele istoricilor, informațiile arheologice, memoriile colective, toate la un loc, diferit și totuși complementare. A nega Holocaustul înseamnă să ignori drama colectivă a evreilor, dar și surse istorice de primă mână, sesizează Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România (vezi aici ). Mai apoi, în orice stat european, negarea Holocaustului neste tipul de negație care se pedepsește prin lege: ”Ordonanţa 31/2002, art. 6: “ (…) negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. Iată, o ordonanță semnată de către fostul premier social-democrat Adrian Năstase! Șova, mult mai bine decât Galliano, se descurcă! Colegii, grijulii pentru ignoranța sa, se îngrijesc să-i rezerve cât mai repede un bilet de avion spre Washington. După demiterea din funcția de purtător de cuvânt, un tur pe la Muzeul Holocaustului, ceva întâlniri la nivel înalt, un pic de shopping prin market-rile americane, îi vor împrospăta rapid și irevocabil memoria. A greșit, iertați-l! No problem! Dar ce-i va spune istoricul Șova colegului său de breaslă Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie A. D. Xenopol) la o adică? Îl va felicita pentru descoperirea gropilor comune din pădurea Vulturi din Popricani din 2010? Adevărul spus sec, este că au fost identificate cadavre ale evreilor – în mod special copii – în groapa comună ce încerca să șteargă urmele progromului din iunie 1941, foarte strâns legat de masacrele din Bucovina și Basarabia (detalii aici și aici). Ce, n-au negat și rușii atâta amar de timp masacrul de la Katyn? Uite ce bun precedent! În plus, câți bani mai face descoperirea lui Cioflâncă dacă istoricul Șova are așa certitudini și argumente irefutabile? Cum judecăm istoria și istoricii până la urmă? De ce Șova și nu Cioflâncă? Ce preț au speculațiile unui diletant spuse la ore de maximă audiență în raport cu anonimatul lucrător și grijuliu al cercetătorilor? Cum discernem ? Ah, da, uitasem, istoricii sunt și ăștia niște intelectuali, nu prea fac rating, nu prea au audiență, în plus, sunt niște tipi cu sinecură, numai buni de destituit și de marginalizat. A, cine, Cioflâncă ăsta a lu’ Tismăneanu? Nu merită să fie ascultat și, în general, intelectualii lu’ Băsescu! Înainte măcar duceam intelectualii la Canal sau în temnițele comuniste, îi șantajam sau le îngrădeam libertatea. Acum este muuuult mai simplu. Le dinamităm competențele: avem titluri academice, titluri universitare, certificate pentru două săptămâni de stagiu în străinătate!
L-am provocat pe istoricul religiilor și cercetătorul Andrei Oișteanu la dialog, încercând să lămuresc un pic chestiunea amestecului negațiilor de tip Șova. Adică să înțelegem împreună, un pic mai articulat, chestiunea clișeelor legate de Holocaust și cea a dezavuării conținutului și substanței mesajului intelectualului astăzi. Pe 5 iunie a.c., la o oră târzie, pe când încercam să derulăm firul discuției, nu ne trecea deloc prin minte și nici nu aveam cum să anticipăm: ordonanța de urgență prin care istoricul Dorin Dobrincu a fost destituit de la conducerea Arhivelor Nationale, faptul că se va schimba conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), decizia de a pune ICR-ul în subordinea Senatului, faptul că ministrul interimar la Min. Educației va propune trecerea în subordinea Parlamantului a Consiliului Național de Etică, asta după ce componența CNE a fost deja modificată. Se întâmplă! Expertiza academică și culturală astăzi o face politica prin instituțiile sale, cumulat trusturilor de televiziune sau de tip tabloid. Profesioniștii, intelectualii, întocmai evreilor, sunt toți angajati într-o conspirație universală sau sunt vânduți intereselor meschine. Am realizat, împreună cu Andrei Oișteanu, în marginea considerațiilor lui Amos Oz sau mai ales datorită acestor considerații (Cum să lecuiești un fanatic), că fanatismul poate fi în fiecare din noi, în cel de lângă noi. Doar că nu prea avem experți în analiza comparată a fanatismelor, iar când dau semne că apar, pare că îi circumscriem într-un spațiu al urii, îi marginalizăm. Ce facem totuși cu ei?
I. HOLOCAUSTUL NEGAT ȘI INFORMAREA LA WASHINGTON
De ce reprezintă o miză negarea Holocaustului încă?
- Negaționismul Holocaustului nu este ceva nou.
- Ce-i mână pe ei în luptă, să aibă o astfel de atitudine ? Ce ne mână pe noi în luptă să îi oprim sau să explicăm, ca să zic așa, comunității tăcute, să le arătăm unde este adevărul?
- Miza există, antisemitismul și lupta împotriva antisemitismului este doar o rotiță a unui mecanism mai mare, care se cheamă toleranță, drepturile omului, democrație.
- Este un fel de fluiditate, un fel de degrinoladă gândind încrederea în valorile tradiționale ale democrației datorită eșecurilor economice ale economiei de piață. Democrația merge mână în mână cu capitalismul. Când capitalismul dă rateuri, începe să tușească și democrația.
- … se întâmplă destul de frecvent, fie folosirea unor clișee antisemite clasice sau mai noi, fie negarea Holocaustului, cazul Dan Șova este unul dintre ele.
Purtător de cuvânt al unui partid important din România, absolvent al Facultății de Istorie și al Facultății de Drept, ignoră datele progromului de la Iași…
- … mi se pare foarte grav și faptul că după revenirea lui nu a făcut o contra afirmație, nu a organizat o conferință de presă pentru a spune ce a învățat în călătoria sa la Muzeul Holocaustului din Washington.
- Mi se pare destul de grav și faptul că domnul Victor Ponta l-a trimis la Washington să ”i-a lecții”. Acest lucru este defapt extrem de inteligent, transmite un mesaj complet fals și anume că Holocaustul este o problemă a evreilor. Acesta este primul mesaj fals și primul clișeu.
Holocaustul împotriva evreilor este în primul rând o problemă a celor care au făcut ca Holocaustul să existe.
- …al doilea clișeu în ceea ce privește Holocaustul este că tine de domeniul unei Sublime Porți. Trebuie să te duci undeva la Washington, cum pe vremuri te duceai la Moscova sau la Bruxelles, pentru că ei ne impun acest lucru, noi nu vrem să comemorăm Holocaustul , noi nu avem documente, noi nu știm nimic.
- Ne spune Washington-ul și Bruxelles-ul că nu-i bine și atunci, un domn ca Șova, trebuie să se ducă acolo.
- Ei bine, nu! Există și aici un muzeu, există și aici un institut, există și un raport final, există rafturi de cărți, nu trebuie să se ducă peste țări și mări ca să se poată documenta.
- Muzeul Holocaustului din Washington în balans cu Auschwitz, Buchenwald, Dachau?
- … lagărul de la Dachau era un fel de lagăr de protocol unde erau duși reprezentanții cancelariilor străine, a Crucii Roșii…Am văzut și eu Dachau și este sinistru, dar vreu să zic că era un sinistru de ”protocol”, Auschwitz este infinit mai rău decât Dachau.
II. INTELECTUALII: SPAȚIUL PUBLIC ȘI AULA UNIVERSITARĂ
Spunea Mircea Cărtărescu că există în România o cultură a urii. De ce această cultură a urii îndreptată împotriva intelectualului?
- Cultura urii: acesta este un bun barometru în măsurarea unei societăți care s-a așezat prost pe șine.
- Să nu uităm că această cultură a urii a funcționat în anii 40-50, la începutul la începutul regimului comunist, când toate elitele au fost exterminate și nu vorbesc numai despre elitele intelectuale…cine nu a ajuns la stuf în lagărele de muncă sau la Aiud, sau la Sighet au fost marginalizați…și nu vorbesc numai de elita intelectuală.
- Asta spuneam că, nimeni nu pare a avea nevoie de elita intelectuală. Toți sunt considerați sinecuriști care fac treabă numai pentru bani, elitiști, dar atunci când societatea intră într-un fel sau altul în criză, toată lumea se întreabă: păi unde sunt intelectualii? Ce au făcut intelectualii până acum?
- Intelectualul este ceea ce se poate numi un formator de opini. Mai mult de atât nu putem sa-i cerem. Nu este un om de acțiune. El nu ajunge decât în cazuri rare și excepționale la guvernare, deci nu ajunge în ariile de decizie ale unui executiv, ca să zic așa. El stă în planul doi, trei, patru și este o voce pe care dacă societatea vrea să o asculte este ok, dacă nu, este treaba ei, își asumă acest risc.
De regulă, bătrânii și intelectualii, cam trebuie ascultați.
- … intelectualii au și ei viciile lor. Fac constructe intelectuale, construiesc societăți ideale, câteodată utopice. Le plac ideile perfecte și societățile perfecte.
- … în principiu, cred că vocea intelectualului este puțin auzită, intelctualul în România de astăzi, vocea lui a fost, practic, sufocată; a fost intimidat și scos din circuitul public. … s-a mers pe intimidarea lor și cred că, cu rezultate eficiente, dar înfricoșătoare.
- Pentru a-i putea mai usor distruge, îți trebuie o listă scurtă, o bandă a celor trei, cum ar fi numit-o propaganda maoistă.
- … vocea intelectualului ar trebui regândită, reinventată, reascultată. Ea funcționează în universități, mai puțin în presă și din ce în ce mai puțin în spațiul public.
Să punem lucrurile invers, rolul intelectualului dinspre spațiul public spre aula universitară?
- … studentul român nu are îndrăzneala pe care știu că o au studenții străini.
Studentii reușesc să înțeleagă mecanismele resentimentului?
- Da, în principiu, simt comuncarea cu studenții…
- … însă, punem afișele unor conferințe ale noastre pe holurile universității, în câteva ore sunt sfâșiate, distruse, ceea ce-mi arată că, într-o oarecare măsură, studențimea nu vibrează la acest tip de valori.
- … stereotipuri care erau valabile în secolul XVIII –XIX și-au diminuat din actualitate, în schimb altele nasc sau se regenerează în diferite alte forme. Unele erau stereotipurile în anii 30 – 40 când în România erau aproape un milion de evrei, circa opt sute de mii;
- în schimb evreul virtual a câștigat, iar nu cel real…
- în prim planul scenei stereotipiilor și anume conspirația mondială iudeo-masonică, oculta financiară, guvernul mondial care produce criza, schimbă guverne, declanșează războaie, crește prețul la petrol…
- Evreul…se ocupă de toate si deci manipulează lumea și iată, criza asta este o conspirație iudeo-masonică pentru ca ea nu știu ce avantaje să aibă pe burse sau în alt fel, lucru care este chiar mai periculos decât ura evreului de la colțul străzii.
- Este o ură surdă și virtuală împotriva unei fantome care bântuie prin Europa, cum definea Marx comunismul.
De ce conspirație și nu analiza adecvată a fenomenelor?
- Un filtru critic înseamnă un exercițiu al spiritului critic pe care oamenii simplii nu-l au, nu-l posedă.
- Este vorba de informare, de analiză, de a trage niste concluzii, de a ți le modifica în funcție de modificarea datelor ecuatiei. Este un proces mental și intelectual extrem de complicat.
- Este mult mai ușor să iei o ”conservă” de acest tip: avem nevoie de un vinovat; vinovatul de serviciu cel mai simplu este evreul si am rezolvat problemele, fară sa mai treci prin acest mecanism de analiză complicat și care cere un anume exercitiu, anumite mentalități, o anumită educație, inclusiv religioasă, socială, dar și educatie laică propriu-zis, pentru a gestiona cum trebuie un astfel de caz.
În loc de concluzii: ”[…] Simțul umorului, capacitatea de a ne pune în locul celuilalt, capacitatea de a recunoaște calitatea de peninsulă a fiecăruia dintre noi ne pot apăra cel puțin parțial de gena fanatismului care zace în fiecare dintre noi.” Amos Oz, Cum să lecuiești un fanatic.
Andrei Oișteanu este cercetător al Institutului de Istoria Religiilor, Academia Română și președinte al Asociației Române de Istoria Religiilor, profesor asociat la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucureşti. Autor a numeroase volume academice publicate în țară, traduse ulterior în mai multe limbi de circulație internațională, a devenit o voce competentă în domenii precum imagologie, istoria religiilor, antropologie și etnografie. Este membru al Grupului de Dialog Social.
Se afirma faptul
Holocaustul împotriva evreilor este în primul rând o problemă a celor care au făcut ca Holocaustul să existe.
Aceasta inseamna ca Holocastul nu este o problema limitata la faptasi ci a devenit problema societatii si de aceea trebui spus adevar pina la capat fara ca Holocaustul sa fie trecut in istorie in citeva rinduri care nu sunt analizate.
Crimele de atunci au fost de amploare si au exista cazuri inclusiv in Romania in care oamenii au intervenit in apararea unor victime din populatia evreiasca si au incercat si in unele cazuri au reusit sa salveze.
Familiile parintilor mei au fos tmartorii unor evenimente violente si la pogromul impotriva populatiei evreiesti. Ele au actionat din instinct in mod umanist dar cel mai interesant este ca un evreu imediat ce a iesit din inchisoare a sprijinit familia mameni si i-a salvat de urgii si foamete.
Dupa citeva luni acesta a disparut.
Faptele lui de umanist adevarat au fost transmise peste generatii si exprim recunoastinta.
Revenirea unor idelogii si practii naziste si fasciste si in special sub forme mascate care pot sa inceapa de la ura impotriva unor minoritatii,rromi, tigani sau grupuri minuscule si care incep cu propaganda care vizeaza metode rasiste, la inceput de izolare si apoi de condamnare la vinovatiei eterna a minoritatilor arata ca pericolul este latent si poate izbucni in orice moment.
Mai grava este negarea tragediei Holocaustului si invocarea minciunilor pentru a distruge valorile societatii si otravi cu tot ce este mai periculos.
Dom’le poporul evreu a fost persecutat de-a lungul timpului, nu doar de Hitler. Am înțeles. A fost Holocaust. A fost o tragedie. Dar nu este singura și nici ultima. Ce mă irită pe mine este transformarea acestui episod tragic din existența poporului evreu într-o armă pentru desființarea adversarilor.
Dacă eu susțin că Revoluția Franceză nu a existat, în cel mai rău caz sunt luat de prost, se râde de mine sau nu sunt luat în seamă. Revoluția de la 1789 a existat, dar în virtutea dreptului la liberă exprimare eu pot susține orice enormitate legată de acest eveniment istoric (apropo, și atunci s-au produs crime la grămadă). Dacă spun că progromul armenilor nu a existat, nu mă condamnă nimeni. Dacă susțin că în comunism nu a fost nimeni închis în vreun lagăr, nu mă condamnă nimeni. Dar dacă susțin aberația că Holocaustul nu a existat, atunci nu doar că sunt pus public la zid, dar risc să fiu cercetat și penal. De ce?
Daca citeati atent textul materialului,ati fi inteles de ce : pentru ca exista o ordonanta in acest sens !
Citez : „…”Ordonanţa 31/2002, art. 6: “ (…) negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. Am incheiat citatul.
A lega capitalismul de democratie este cel putin o eroare, o premisa falsa pe care se construieste orice sofism. Pe de alta parte, autoarea isi incepe articolul cu o idee represiva: cine va avea idei ca ale lui Galiano, precis il vor durea si il vor costa! Cineva mai jos zice ceva de nu stiu ce ordonanta care condamna opiniile de indoiala. In cazul asta, toate opiniile pe aceasta tema nu pot suna decat ca o dogma politica, ceea ce mi se pare a intra in conflict cu democratia, in care pana si pe Dumnezeu il poti nega…
Prin respectiva ordonanta se legifereaza ce avem voie sau nu sa spunem in public. Adica ni se ingradeste libertatea de expresie. Pot accepta ideea ca exista niste subiecte tabu sau de un anumit interes pentru societate despre care e bine sa vorbesti dupa un canon impus. De ce insa doar Holocaustul intra in aceasta categorie? De ce nu se ingradeste libertatea de exprimare si pe alte subiecte? Cine a hotarat ca nu e voie sa exprimi public anumite opinii?
Constitutia zice la art.30, al.2
Cenzura de orice fel este interzisa.
rapuns lui Malcom x. In tari cum sunt Canada si Statele Unite unde libertatea cuvantului este garanta prin constitutie, exista totusi limitari la ce se poate spune public. In Statele Unite de exemplu incitarea la ura de rasa de exemplu sau la violentza sunt ilegale. La fel si in Canada. In plus, in Canada negarea Holocaustului si exprimarea publca a sentimentelor antisemite de asemenea sunt ilegale . In Statele Unite desi legal se poate nega public Holocaustul, din cauza educatiei populatiei de respect pentru adevar si pentru concetateni cine ar nega Holocaustul ar fi considerat ca cineva la marginea extrema a societatii. Va imaginati ce s-ar intampla in tarile astea multiculturale daca s-ar incuraja o politica de subminare si enervare a diverselor rase si religii. Imprastirea minciunilor nu reprezinta libertatea cuvantului in nici o tara democrata. Dupa parerea mea asta ar trebui sa fie preocuparea principala legata de libertatea de cuvant, , imprastierea adevarului.
Da, antisemitismul este o racila care face mult rau societatii noastre. Printre cei afectati de aceasta deviere patologica a judecatii se numara insa nu doar cei pe buna dreptate mentionati in interviu si indivizii care-si descarca veninul In „comentariile” in favoarea dreptului la opinia negationista ci si reprezentanti ai intelectualitatii romanesti. A se vedea si articolul e mai jos.
http://revistacultura.ro/nou/2012/06/portret-mircea-ivanescu-un-esec-ireparabil/