22 octombrie 1922: Benito Mussolini declanşează Marşul asupra Romei, în fruntea unei mişcări populare şi politice cvasi-spontane (Partidul Naţional Fascist fusese înfiinţat doar cu un an în urmă), bazându-se exclusiv pe exaltarea sentimentului de nemulţumire generală dintr-o ţară debusolată, săracă şi coruptă. O săptămână mai târziu, Regele Victor Emanuel III este presat să îl „invite” pe Il Duce să formeze guvernul, în calitate de prim-ministru, deşi Armata îi garantase superioritatea netă în cazul unei confruntări cu grupurile rebele de muncitori grevişti care porniseră spre capitală. Prin acest gest, aventura fascistă a Italiei şi lungul delir ideologic al Europei tocmai începuseră. Simplu, fulgerător, ca o expresie spasmodică a unei revolte populare îmbrăcată histrionic în cămăşi negre, instrumentată de fostul tânăr editor al ziarului socialist Avanti!, devenit ulterior editor al propriului ziar fascist Il Popolo d’Italia. Era, într-un fel, o formă extremă a bufoneriei politice ajunsă la putere, o expresie a neputinţei unei ţări istovite de a mai alege altceva decât spectacolul total şi fascia, ca răspuns la adânci frustrări economice şi sociale.
27 februarie 2013: Preşedintele Giorgio Napolitano anulează o cină programată cu Peer Steinbrueck, liderul opoziţiei din Germania şi candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar în alegerile din această toamnă, după ce importantul politician german s-a declarat „îngrozit că doi clovni au câştigat alegerile în Italia”. Privind cu atenţie rezultatele recentului scrutin, vedem că, într-adevăr şi surprinzător, bufoneria a avut câştig de cauză după guvernarea tehnocrată de centru a lui Mario Monti, atât de apreciată de europeni: comicul (la propriu) Beppe Grillo şi controversatul Silvio Berlusconi, septuagenarul veşnic îndrăgostit şi mare amator de petreceri cu prostituate goale („un clovn cu testosteronul crescut” şi-a explicat declaraţia, metodic, politicianul german, fiind întrebat cum e cu al doilea clovn câştigător), au colectat împreună practic majoritatea voturilor italienilor. Cum cei doi nu sunt aliaţi (are şi circul limitele şi categoriile lui distincte), nimeni nu are practic o majoritate în parlament, iar cele 29-30% obţinute de blocul de centru-stânga a lui Pier Luigi Bersani sunt insuficiente pentru a forma un guvern funcţional, în special la Senat, având în vedere că la Cameră va exista totuşi un bonus acordat partidului de pe prima poziţie, pentru a atinge 54%. În perspectivă însă, fără participarea sau cel puţin susţinerea din partea incredibilei facţiuni parlamentare de peste 25% rezultată în urma votului masiv acordat Mişcării de 5 stele (cam puţine în raport cu cele 12 stele de pe steagul Uniunii, însă un nume pe măsura a ceea ce a ajuns astăzi politica într-o Europă a crizei), Italia nu va putea avea un guvern care „să guverneze efectiv”. Nici măcar cu adăugarea puţinelor mandate obţinute de Centrul reformist al lui Monti.
Fondată ca un „non-partid” (?!) acum trei ani, ca un banc bun la o şuetă de seară, apoi ca un virulent discurs anti-sistem de tip catch-all, pe un blog, de un comediant cu priză la popor, Mişcarea de 5 stele a fost se pare tragi-comica speranţă a italienilor de a scăpa de suferinţele crizei economice, de meschinele calcule bugetare ale unui contabil-şef şi de plata datoriilor prin apelul la comedie, „soluţie” ajunsă acum nr. 2 în ierarhia politică naţională. Grillo spune deocamdată că nu negociază nimic cu nimeni. Nu se ştie dacă vorbeşte serios sau glumeşte. Lumea aşteptă acum cu răsuflarea tăiată finalul bancului, poanta…care întârzie. Urmează în schimb, se pare, o primăvară grea la Roma, un sfârşit de epocă (încheierea în mai a mandatului preşedintelui comunist Napolitano, 87 de ani) şi începutul altei ere politice, veselă şi sumbră în acelaşi timp, pe care cel puţin germanii refuză să o creadă o epocă a comediei politice ajunsă la putere.
Nu ştim astăzi deznodământul blocajului parlamentar italian, un tablou cu trei partide aproximativ egale care se detestă reciproc dar în care se distinge „victoria morală” a unui outsider, ajuns peste noapte factor de decizie privind balanţa guvernării ori intrarea pe drumul riscant şi imprevizibil al alegerilor anticipate. Situaţia seamănă destul de mult cu impasul rezultat după alegerile din Grecia devastată de furtuna crizei datoriilor. S-ar putea să semene şi cu alte rezultate din Europa. S-ar putea să vină rândul italienilor să fie îngroziţi la toamnă de rezultatul alegerilor din Germania, sau din alte democraţii care „se răzbună” astfel pe degradarea continuă a nivelului de viaţă. E vremea dezamăgirilor şi a iluziilor care se vând bine. Iar nemţii ştiu cel mai bine boala aceasta: odată au cumpărat şi ei iluzii de pe piaţă, dar după „comédia” care a urmat scaunele au cam rămas goale.
Într-o Europă aflată într-un lung declin de competitivitate, în profund dezacord intern şi cronică lipsă de soluţii, orice se poate întâmpla. Inclusiv să începem să privim cu speranţă spre comici şi soluţiile lor. Aviz comicilor români. DD n-a fost suficient de amuzant.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
decit clovni amatori, nu mai bine profesionisti ?
oamenii sint sinceri, nu au nimic de ascuns
avanti o popolo, alla riscossa,
bandiera rossa, bandiera rossa.
ar trebui sa privim adevarul din spatele ironiei.
cu ce sint mai bune marionetele sforarite de papusari verosi, care populeaza scena politica, decit un clown adevarat ? ne fac bufoneriile semianalfabetilor sa ridem ? nici macar.
votul de blam impotriva mediocritatii si coruptiei din politica nu este surprinzator.
oamenii au inteles si nu vor sa mai perpetueze raul cel mai mic.
Ai dreptate, persoana in sine poate fi inteligenta, dar votul asta are cu totul alta semnificatie – asteptarile electoratului. Cand te duci la vot si pui stampila pe un clovn, oare ce te astepti sa iasa? Democratia si-a cam atins limitele in Europa. Castiga mediocritatea si astfel ratam constant sansa de a evolua. Germania si tarile din nord au reusit sa treaca peste impasul acesta prin educatie. In sud si est… cum il mai educam pe Dorel?
Ar trebui ca prostii sa-si vada varful nasului, nu numai bunga/contul cu bani. De curand am citit o carte despre Kand si mi-am dat seama de ce Germania e altfel, pentru ca acolo critica este permisa si considerata ca atare, iar ratiunea pura (speculatiile financiare ce sunt oare?!) e obiectul criticii. La noi critica nu prea e permisa, altfel pierzi locul de munca…
Încercând să evite extrema stângă sau extrema dreaptă – tentaţii pe care Europa le-a „fumat”, cu care s-a drogat în zbuciumatul secol 20 şi de care pare că s-a lecuit; pare… – italienii, ca şi alţi „colegi” de suferinţă continentală, au ales extrema… prostie a celui mai cras populism. Atâta doar că populismul (indiferent că „pur şi dur”, lat şi lătăreţ, punctat cu bancuri, zeflemele şi râs a pagubă) nu este decât anticamera… totalitarismului. Cam miroase a stafii reşapate care se pregătesc să bântuie prin Europa; întâi prin sud şi de la est spre vest, apoi…
Brrr!, mi-e şi teamă să mă gândesc că s-ar mai putea întâpla.
Poate s-o fi saturat Europa (centru, sud si vest) de prea multe hotii si de prea multi hoti de dreapta , centru-dreapta (aia inca nu au auzit si nici nu isi imagineaza stanga-centru-dreapta sau centru stang-centru dreapta). Poate o fi obosit sa ii categoriseasca, sau sa le determine apartenenta si revendicare la un subgrup
De socialisti puri, sau de comunisti nu am mai auzit din 89′; pe cale de consecinta nici de hoti socialisti, comunisti, … etc.. Poate de anarhisti de stanga si centru stanga (desi este cam deplasata forma, anarhismul implicand lipsa conducerii; indiferent de latura).
Poate s-o fi saturat Europa de atatea hotii liberale, neo-liberalle sau pur liberale.
Ce credeti? Aveti emotii?
Au nu avem si noi clownii nostri? DD, CVT, funar, Crin , putin mai scrobit, dar tot clown, nu este si politica romaneasca un nesfarsit spectacol burlesc?
Stimate Domnule Naumescu, ce-ati zice daca am folosi sustinut varianta „claun” (care exista si ea in limba romana) si e mai corecta decit „clovn” (unde „w” de la „clown” a fost preluat ca „v”)? Ar fi bine – este contra spiritului limbii iar cuvintul „clovn” nu exista ca sonoritate nici macar in limba de origine!
Cam ciudata comparatia Beppe Grillo cu Dan Diaconescu. Foarte ciudata.
Dan Diaconescu a bagat in parlament numai indivizi cel putin dubiosi cu procese penale pe rol, el insusi fiind cu foarte multe bube negre, procese penale si belele din aceiasi serie.
Daca as avea de ales intre Berlusconi si Grillo as alege direct pe Grillo.
Mi se pare mai degraba ingrozitor ca iarasi a iesit Berlusconi la rampa, desi se stie cine este si ce hram poarta de peste 10 ani. Faptul ca este modelul de politician pentru cei din Romania probabil nu e pentru nimeni o surpriza.
Gâlceava politicienilor cu lumea. Sau: Beppe Grillo vs Peer Steinbruck. Sau: cum să-ţi cauţi popularitatea cu lumânarea într-un butoi cu pulbere.
Cine este acest Peer Steinbruck care s-a trezit vorbind in presa germană? Să întrebăm zeul Gugăl: un nene cu moacă de măcelar care adună 4,880,000 rezultate la căutare.
Cine este Beppe Grillo, aşa-zisul clovn câştigător al alegerilor in Italia? Ne zice Gugăl: un individ curentat cu faţă de spiriduş cărunt care strânge peste 96,400,000 de rezultate.
Deci un pitic de grădină german, burdihănos şi hrăpăreţ, cu 4,8 milioane menţiuni se cocoaţă pe un satir nevrozat italian, gigant media cu 96,4 milioane şi acest neamţ viteaz ar dori să-l credem când se pronunţă asupra ocupaţiei monstrului politic Beppe.
Dar cine e totuşi omul Peer Steinbruck? Zice wikipedia aşa: un ofiţeraş rezervist, birocrat şi politruc de carieră. Nu-i un om politic cu o carieră construită prin eforturi personale in direcţia atragerii şi convingerii electoratului, ci un politruc sadea care s-a născut in sistem şi s-a hrănit toată viaţa lui din bugetul public. N-a făcut niciodată un ban cinstit in mediul privat, ci a supt la ţâţa bugetului. Deci se crede extraordinar de dăştept, preţios şi efectiv indispensabil statului german. Fără El, Germania s-ar prăbuşi in neant. Ce delicatese serveşte Peer când se află in exerciţiul funcţiunii? dude financiare: critică băncile elveţiene şi in general sistemul bancar. Aşa fac toţi socialiştii. In toată Europa. Şarm: cam cât un pantof funerar de muşama.
Dar cine e totuşi omul Beppe? păi tot Wiki ne luminează: un contabil transformat in comediant, actor, realizator de emisiuni, autor de satiră politică, condamnat pentru omor din culpă, eseist redutabil in spaţiul virtual, orator electrizant deopotrivă in pieţele oraşelor şi agora virtuală, critic şi reformator al sistemului politic, adept al democraţiei directe, luptător îndârjit cu mafia politico-financiară, critic al uniunii europene, om politic de anvergură, iniţiator şi lider al unei formaţiuni care a obţinut cele mai multe voturi pentru Camera Deputaţilor [25,5%, faţă de PD – 25,4 % si PDL -21,5%] de la prima participare. Şarm: caută pe youtube.
Păi cine-i bufonul* în gâlceava asta? Mi se pare că piticul Peer este cu musca pe bască, că domnia sa este cel care a sărit la gâtul lui Beppe, într-un acces de meschinărie, fără să-i treacă prin cap că acest ‘clovn’ pe care-l dispreţuieşte este foarte preţuit de 8,6 milioane de italieni şi că, intr-o ţară in care şomajul in rîndul tinerii se apropie de 40% o asemenea declaraţie nu face altceva decât să pună paie pe foc. Dacă vrea radicalizare a electoratului italian n-are decât să continue să toarne in public glumiţele lui nesărate la adresa unui om mult mai serios decît îşi imaginează un politruc german că ar putea fi un italian. Dar cinismul tentativei de a-ţi creşte popularitatea cocoţîndu-te pe umerii lui Beppe şi de a specula demagogic alegerile partenerilor de Uniune s-ar putea să nu fie gustat in afara partidului său de oameni serioşi [care nu râd in afara graniţelor şi fără ordin de sus], ci să trezească resentimente antigermane şi prin alte părţi ale Europei. Că aerele astea superioriste nu prea dau bine in vremuri de restrişte.
*Aflu la o căutare amănunţită că presa italiană a dezgropat deja trecut de bufon al domnului Peer, pasămite poreclit de colegii săi de şcoală “der Kasper” (pagliaccio) .
Corect. Peer s-a mai plins si de leafa mica de cancelar, in bunul spirit socialist, mai tine si cite un discurs bine remunerat pe la simpozioanele „dusmanului de clasa capitalist”, timp in care ar trebui sa activeze in Bundestag.
E o iubire, de care spera Ponta sa aiba parte in toamna, dupa victoria zdrobitoare a stingii in Germania.
Totusi, vedeti cit e de usor? Iti poti face un partid pe un blog!
Spuneti-le asta lui MRU, Macovei si toti ceilalti care au tot urlat ca nu poate exista miscare de dreapta in afara comunistilor din PDL!
E mai greu asa ceva în Romania Daca nu ai structuri în teritoriu, nu ai nici o șansă. Cand o sa lase nea Ilie televizorul și antenele și o sa înceapă sa se informeze pe net, atunci poate va merge și la noi un partid on-line. Dar câteva procente, cat sa intri în Parlament, cred ca s-ar putea lua și la noi. In lipsa unei mase critice de entuziaști ca sa pornească mașinăria, la noi lipsește un indignat ca Beppe Grillo, unul care sa-i trezească din somn pe cei care și-au băgat picioarele în politica și politicieni… ca și cum democrația ar funcționa bine de la sine, cu prezente la vot ridicol de mici.
Un articol care incepe si se termina cu paralele absurde. Nici una din cele 3 coalitii n-aduce cu Mussolini. Impasul politic n-are nici o legatura cu cine ar fi clovn sau nu. Au rezidat 3 forte quasi egale ce nu pot conlucra. Un risc al democratiei dar nu o tragedie. Belgia a avut multa vreme un guvern provizoriu minoritar. Beppe Grillo nu deloc un clovn ci un comic care si-a folosit talentul pt a spune lucrurilor pe nume, chair daca de o maniera populista. El nici nu a canditat, au candidat oameni normali si respectabili nu agramati si borfasi a la PPDD. Cele doua blocuri de centru stanga si centru dreapta sunt chipurile fardate ale politicii corupte si prafuite din peninsula. Faptul ca Bersani e un tip civilizat nu inseamna ca blocul lui ar fi o varianta mai buna decat cel al lui Berlusconi. Singurul lucru trist e ca electoratul italian a intors complet spatele unui partid si lider (Mario Monti) care care a actionat responsabil in timp de criza. Oare unde am mai vazut noi asta?
simplificand, Beppe spune ce NU vrea, dar a spus vreodata ce VREA? ca este [aceea] o stiu multi, dar cum faci [cealalta]? aici e diferenta intre un anarhist simpatic si un guvernant plictisitor. Vorba lui Ilf si Petrov „vii aici si spui ce vrei, nimeni nu se ia de tine pt. ce spui”, numai ca acel „aici”” era ospiciul de nebuni.
Politicienii actuali sunt cei care au împins Italia acolo unde este. Din păcate, politica austera a lui Monti, nu a găsit ecou în primul rand printre politicienii „serioși” iar aliații putini pe care i-a găsit sunt niște dinozauri politici, fără o fărâma de credibilitate. Monti a fost discreditat nu atât de italieni cat de politicienii celor doua partide care l-au folosit doar pentru a scoate castanele din foc. Monti voia mult mai multe reforme, impopulare, dar ghici cine s-a opus în parlament? Berlusconi si Bersani. Toți l-au atacat nemilos, de parca nu tot ei l-au adus acolo. In condițiile acestea lui Monti i-s dat liber la tăieri dar nu i s-au acceptat masuri de liberalizare a economiei și reforma a administrației publice. De teama ca aceste doua mari partide sa nu piardă voturi. In ochii italienilor Monti a tăiat dar nu a pus nimic în loc, și nu din vina lui cat din vina castei politice. Grillo vine ca o soluție disperata, când te saturi sa tot alegi răul cel mai mic. Poate ca va claca și acest elan, se va dovedi un flop, dar cine poate ști acum? Italienilor li s-a cam luat, mai pe românește, și sunt dispuși sa riște. Rămâne de văzut cu ce rezultate. Nu poți discredita o mișcare-experiment, cu multe diferențe fata de un partid clasic (la nivel de doctrina, organizare, comunicare, reprezentare) ca fiind fascista sau populista, și cu asta sa crezi ca ai spus tot. Atunci când o analizezi trebuie sa găsești nu doar punctele care o aseamănă cu ceea ce deja cunoști din istorie ci trebuie sa cunoști și noutățile ei, care sunt lucrurile care o individualizează. Ori în presa româneasca analizele acestei mișcări sunt absolut hilare, de o superficialitate crasa. De exemplu, cat s-a menționat de faptul ca Sicilia funcționează de ceva vreme cu o junta a PD-ului sprijinita punctual de facțiunea M5S. Si funcționează bine, se pot lua decizii importante pentru aceasta regiune. Sa fie ignoranta, sa fie rea intenție?
@Dan
Pai „politician actual” este si Beppe Grillo.
O Societate este la fel ca o bicicleta-tandem (ca sa scoatem termenul „corabie” din ecuatie
pentru ca daca ponta n-a inteles nimic, nici cei pe care-i reprezinta … nici cat el) care are tot
atatea randuri de locuri pentru ciclisti (sa + pedale) cat electorat este in liste si atatea locuri
(sei in cazul persoanelor pana-n 18 ani, sau cosuri pentru copii mici si invalizi) cata populatie are tara.
Ca orice bicicleta are un singur ghidon.
Daca e monarhie sau presedinte de forma, mai trebuiesc prevazute niste locuri (fara
legatura cu pedalele in fata ghidonului.
Daca e vorba de „presedinte jucator” el nu doar ca e la ghidon ci trage si la pedale
iar primul lui ministru (cel care sta pe scaunul pe care sta cocotat ponta azi) sta spate
in spate cu presedintele si bate ritmul precum bate nenea ala in toba in „Ramming
Speed” (Ben Hur – Youtube).
Daca e vorba de ce gandeste ponta, el vrea ghidon dar nu si pedale, sau cel mult
niste pedale de forma (si pana la urma nici ghidon n-ar vrea ca ar putea sa conduca
prin telecomanda).
Acuma … bine, daca intre pedalisti ai „franari” care in loc sa traga normal (cat sa se
duca pe ei insisi plus inca ceva in plus), se fac ca trag, opun rezistenta sau trag inapoi
e usor de inteles ca nu te poti situa pe un loc fruntas in clasamentul pe natiuni.
Dar vina pentru faptul ca bicicleta ajunge doar acolo unde o gasim situata la un
determinat moment nu poate apartine celui de la ghidon (decat daca a iesit „in decor”)
ci fiecaruia dintre aceia care in spatele cuvantului dat la un moment dat (sa zicem, la vot)
nu au pus si fapte care sa cantareasca un pic mai mult decat cuvantul ci au lasat
cuvantul sa fie gol.
Nu are importanta ce este omul (poate sa-si castige painea chiar si facand pe clownul)
dar are importanta ce model este, ce model se propune spre a fi imitat.
Din clownerii nu rasare grau, nu iese paine („paine” in sens de „hrana”) iar fara paine
nu se poate trai, iar fara hrana omul inceteaza a mai fi om si se reantoarce a fi cel
mai crunt dintre animale
Italia (ca si Spania, si ca si Romania) a marsat pe sclavagism ascuns in spatele
aparentelor democratice.
Atat Italia cat si Spania nu au mai mers sa cucereasca continente, sa puna la cale
plantatii pe care sa aduca sclavi din orice colt al lumii ci in loc de „explozie” au pus
la cale „implozia”. Acelasi efect dar … patronul a trecut la „munca la domiciliu”.
Romania a vandut, Spania si Italia au cumparat en-gros.
Romania a avut noroc ca „Caritasul” (de data asta mondial) a dat chix pentru ca se
baga si ea in ipoteci mai ceva ca Spania si Italia luate la un loc.
Acum, atat Spania cat si Italia ar da marfa inapoi dar nu le-o cumpara nimeni.
Romania zice mersi ca si-a vandut „surplusul” si ar rasufla usurata daca ar
putea tranti usa in nas Europei si maine (lasand deschisa o ferestruica pe unde
sa scoata mana ca sa ceara.
Toate trei ar intoarce spatele Europei si maine, daca ar fi doar dupa cei ce au
profitat. Numai ca nici o societate nu este alcatuita dintr-o singura substanta
fiecare societate este o alta „disolutie” iar substantele asemanatoare se atrag
incercand coagularea si uite-asa trapa pe care nu o poti tranti cand dai plasa
nu o poti tranti nici cand e sa o iei.
Atat Italia cat si Spania (dar si Romania) s-au comportat fata de Europa „ponteste”,
s-au facut ca trag la pedale dar de fapt au scapat mainile pana peste coate in tot
ce au prins iar acum arata cu degetul catre cel care a dus greul pentru ca asa se
intampla de regula in „insotiri”, bacii cei care nu-s pe primul loc ramnesc la
mioarele celui din frunte si pun mana de la mana nu sa-l intreaca, nu sa se
ridice pe ai la acel nivel ci sa-l coboare si pe el la un nivel accesibil lor.
Ca la saritura cu prajina. In loc sa ne chinuim sa sarim cat Bubka mai bine
il ologim, coboram stacheta de la 6 m la 1,30 si o sarim care vrea muschii
„nostri”.
„pedalist” = „jucator”
Grillo nu este un politician, și cu atât mai puțin nu este „actual”. Nu trăiește din cotizațiile nici unui partid, nu are nici o funcție publica și nici un salariu de la stat. El este un actor, o portavoce a unei platforme de idei. Aceasta platforma de idei ai cărei utilizatori au o medie de vârsta cat jumătate a foștilor parlamentari, nu au nici o vina pentru situația economica în care se afla Italia. Puterea în aceasta tara au avut-o politicienii actuali și ei trebuie să-și asume falimentul. Si la stânga, și la dreapta, și la centru. Politicienii ăștia le stiu pe toate, au răspunsuri la toate, te „fac” din vorbe și promisiuni din patru în patru ani, cat sa le dai votul, numai ca, vai, o data ce se vad la putere fac o fracțiune din ce promit, o fac și prost sau o fac contrar spiritului a ceea ce au promis. Tu de ce i-ai mai vota, over and over? Poate o sa te miri, dar în Italia se mai plătesc și taxe, lumea mai merge la lucru, se creează bogăție destulă dar lumea s-a cam saturat de lecții de austeritate de la politicieni opulenți, de la evazioniști fără scrupule, de la clienții banului public. Daca e sa fie austeritate, atunci sa fie pentru toți. De ce ar fi în stare politicienii actuali sa schimbe ceva dacă zeci de ani nu a fost în stare? S-a ajuns in situație sa numai conteze cine e la putere, unicul lucru important pentru a realiza reforme este integritatea celor care le inițiază. Aici este marea necunoscuta, dacă aceasta mișcare reușește sa mențină o echipa de oameni care să-și aducă aminte pentru ce au fost trimiși în parlament și nu sa se lase duși de val ca înaintașii lor.
@Dan
De cand omul a parasit lumea animala (ne-conventionala) si a devenit
„conventional” adica de cand a ajuns sa „rationeze” de atunci omul
a devenit „politic” ( de cand a inceput sa comunice printr-un sir de semne
si de sunete conventionale) si nu mai poate oricat ar vrea sa faca abstractie
de asta (nu mai poate deveni ceea ce era inainte de a fi „politic”).
Oricum a-i da-o (ca fiinta umana) tot politica se cheama (inseamna) ca faci.
Poti insa sa o faci in mod organizat (ca pe orice alta activitate umana) sau
in haos (nu stiu nici macar in randul animalelor ceva care s-ar face sub
imperiul haosului decat, probabil, strechea, turbarea si alte chestii din astea.
Inainte vreme diferendele se rezolvau cu muschii fizici si se bateau gloatele
intre ele. S-a mai urcat pe scara evolutiei si s-a ajuns la concluzia ca nu are
rost sa se faca atata moarte de om si mai bine sa se bata doar Preda
Buzescu cu han-tatarul.
Apoi cand s-a mai avansat in omenie s-a ajuns la concluzia ca skandembergul
cel mai plin de eficienta este cel cu mintea.
Politica nu este altceva decat o lupta, iar ca orice lupta (cum e fotbalul, rugby,
lupte, box, etc) se desfasoara dupa un regulament propriu.
Bineinteles ca aici e mai greu de observat cine face hent, cine faulteaza, si
ca arbitrul nu e altcineva decat .. fiecare pentru el.
Daca nu te pregatesti bine ca sa intelegi care face hent, care faulteaza, etc
nu ei sunt cei care te pacalesc ci tu esti cel ce nu poate discerne corect
intre „grau” si „neghina”.
Eu nu-l contest si nici nu-l aprob pe acest Beppe Grillo ca nu l-am vazut decat
acum vreo doua seri la actualitati (si dupa cum l-am vazut mie imi e de-ajuns
sa-l bag in tagma lui Vadim). E treaba italienilor (deocamdata).
Spun doar ca cine crede ca vreun fel de „manifestare publica” nu este „politica”
se inseala. Singurul lucru pe care-l poate face individul uman si nu se incadreaza
in categoria „politica” este … masturbarea.
Restul, de la primul scancet pana la ultima suflare tot ce miscam este …politic.
Comentarii pertinente în alte dăți, pe teme pe care autorul le cunoaște mai bine. Cu Italia, nu și-a făcut lecția. Comentariul lui Red este mai aproape de realitate. Sunt convins ca în afara de urletele isterice ale lui Grillo de la spectacolele din piețe, singurele de altfel care sunt larg publicate în mass-media mondiala, autorul nu cred ca cunoaște profilul actualilor parlamentari ai M5S și în sens larg a votanților lui. Nu poți face un articol despre M5S plecând de la paralela dintre Grillo si fasciști. Este o analiza simplista, imediata și suficienta. Lucrurile sunt infinit mai complexe și nuanțate și ești capabil sa le înțelegi doar când cunoști foarte bine realitățile.
http://www.spectator.co.uk/features/8854261/italys-new-duce/
Poate ca dl. Naumescu s-a inspirat din articolul de mai sus …
Destule asemănări în articol. Dar ar fi foarte interesat de citit un articol și despre diferențe. Fascismul se vinde mai bine decât non-fascismul (non fascismul este considerat a fi o atitudine normala și nu face titluri). Iata câteva: Grillo nu a candidat pentru Parlament și nu și-a declarat vreodată intenția de a ocupa vreo funcție în stat, Grillo nu ataca democrația partinica în sens larg ci susține ca partidele au creat o casta în tara lui. Ele trebuie înlocuite. Atât. Grillo da interviuri numai presei străine fiindcă presa audio-vizuala italiana în marea ei parte este promotoarea unor interese politice de grup (afaceri, mafie, bănci) Noi în Romania ar trebui sa știm mai bine despre ce e vorba. Atitudinea are atât o latura simbolica, cat și una comerciala, având în vedere ca el își „vinde” propriile declarații prin bloguri și turnee dar și una practica fiindcă omul nu este expert în toate, fata de bravii noștri politicieni, nu are răspunsuri ultime la marile probleme ale tarii. Grillo nu are o ideologie clara și răspunsuri pe măsura la multe probleme fiindcă el nu este factorul de decizie, nu este ducele. Deciziile se iau pe o platforma online unde utilizatorii dezbat și eventual votează diferite soluții, la care logic nu se cunoaște răspunsul apriori. Reprezentanții în structurile puterii nu sunt (sau nu ar trebui sa fie) decât intermediari, purtători de decizii. Toți candidații M5S la parlamentare au fost votați on-line în modul cel mai transparent cu putință de către membrii partidului, în general oameni tineri medie 30-35 ani, foarte multe femei, indivizi cu educație cel puțin medie, neimplicați pana acum în politica, în scandaluri financiare, „insospettabili”, din toate categoriile sociale.