marți, martie 19, 2024

Când Criticul compromite Critica. Și, la pachet, Uniunea. Actualizat cu un Apel al poetului Claudiu Komartin

[Plecând de la jenanta decernare a premiului Eminescu lui Gabriel Chifu

(la insistențele lui Nicolae Manolescu, președinte al juriului)]

Începând din 15 ianuarie, dl Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, este egalul lui Mircea Ivănescu. Amândoi sunt laureați ai premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia de la Botoșani, distincție decernată de un juriu condus de Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Și, cum scrisul lui Mircea Ivănescu, după Al. Cistelecan, este una dintre cele câteva experiențe fundamentale ale poeziei române, rezultă cu necesitate că și poezia lui Gabriel Chifu este o astfel de experiență.

Începând de alaltăieri, dl Gabriel Chifu este așadar „cel mai avansat teoretic și mai influent poet român de după al doilea război mondial” – fiindcă așa spune Mircea Cărtărescu că ar fi Mircea Ivănescu. Al cărui egal, iată, prin decizia lui Nicolae Manolescu, dl Gabriel Chifu tocmai a devenit.

Gabriel Chifu este, de alaltăieri, egalul lui Gellu Naum. Fiindcă amândoi sunt laureați ai premiului Eminescu, firește. Unul dintre cei mai mari profesori postbelici, Ion Vlad, îmi spunea cândva, cu pasionalitatea care-l caracterizează și la 80 de ani, că Gellu Naum e poetul nostru fundamental, mai poet chiar și decât Eminescu. Prin premiul Eminescu, Gabriel Chifu a ajuns și el mai poet decât Eminescu.

Îl cunosc foarte puțin pe domnul Gabriel Chifu. Am avut de a face direct numai atunci când l-am rugat să accepte să-i selectez, împreună cu Claudiu Komartin, câteva poeme din Însemnări din ținutul misterios pentru antologia noastră de best of ale anului poetic. Acea carte este, după mine, singura lui carte de poezie reală. A fost foarte gentil; după cum gentil a fost și în alte situații care priveau câteva texte despre mine publicate în România literară.

Ei bine, insistența nechibzuită & imorală a lui Nicolae Manolescu de a-l premia pe Gabriel Chifu la Botoșani în detrimentul unor poeți extraordinari a reușit un lucru trist: l-a transformat pe Gabriel Chifu dintr-un poet & un om decent într-un impostor.

Ceea ce, pentru domnul Chifu, tocmai pentru că e un om decent, trebuie de fapt să fie o dramă personală. Pe care o putea evita refuzând net insistențele lui Nicolae Manolescu. S-a temut probabil să nu-l supere; rău a făcut. Dacă l-ar fi supărat, dl Manolescu nu și-ar mai fi trecut în palmaresul josniciilor din ultimul deceniu încă una.

Cred că și membrii juriului prezidat de Nicolae Manolescu s-au temut să nu-l supere. Îi respect enorm pe fiecare dintre ei, chiar și acum, după nefăcuta asta; doi dintre ei, Ion Pop & Al. Cistelecan, m-au ajutat decisiv cândva. Dar nu înțeleg cum de au acceptat mascarada aceasta. Practic, marea noastră critică de poezie postbelică era aproape toată coagulată în acest juriu; cum au putut accepta să supună blazonul ei capriciilor unui om care nu știe să îmbătrânească? Chiar dacă acel om a fost cândva un mare critic, cu nici un chip nu trebuia să fie lăsat Criticul să dezonoreze Critica.

Am mai spus-o, o repet: cele două motive pentru care nu vreau să intru în USR sunt amândouă legate de Nicolae Manolescu. Primul privește comportarea lui jenantă în scandalul Goma-Stoiciu; al doilea, faptul că a modificat statutul USR astfel încât președintele să aibă dreptul la un număr nelimitat de mandate, ca-n Coreea de Nord. Li se adaugă, acum, un al treilea: acela că a compromis definitiv reputația, construită într-un sfert de secol, a unui premiu esențial al sistemului literar de azi.

Dacă Nicolae Manolescu ar fi îmbătrânit urât pe cont propriu, ar fi fost strict problema lui. Însă când atrofia lui morală contagiază și Uniunea Scriitorilor din România, lucrurile se complică. Mă întreb cât rău material & simbolic mai trebuie să facă până ca scriitorii să admită evidența: în ultimul deceniu, Criticul a compromis nu doar Critica, ci și Uniunea.

Nu e vorba doar de un premiu, așadar, fie el cât de esențial simbolic. Ci de felul în care amoralitatea unui om a contaminat un întreg organism literar. Îmi pare enorm de rău că trebuie să constat asta; am învățat lucruri decisive despre literatură din cărțile lui Nicolae Manolescu, ca și de la legendara lui emisiune de la TV. În anii cumpliți ai adolescenței, îmi mai anesteziam crizele recitindu-i compulsiv Temele; învățasem asta de la Mircea Ivănescu, care și el le recitea mereu fiindcă, spunea, „Manolescu pune mereu just problema, ceea ce-ți redă încrederea”. Eu simțeam, recitindu-le, ceva în plus: că are o credință absolută în literatură care dă mereu Nordul. Acum, în ultimul deceniu, busola aceea  a d-lui Manolescu s-a defectat – iar deriva lui duce cu sine deriva unei întregi instituții.

E, de fapt, îngrozitor de trist finalul de destin al acestui mare critic. Dar mă consolez cu gândul că amoralitatea lui impenitentă pune în scenă, totuși, o lecție de morală: de puține ori s-a văzut mai limpede câtă acoperire are vorba aceea a lui Heraclit, care-i plăcea atât lui Nietzsche:

Caracterul e destinul.

Din nenorocire, caracterul lui Nicolae Manolescu e și destinul USR.

Versiune lărgită a unui articol publicat mai întâi pe LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2015/01/17/cand-criticul-compromite-critica-si-la-pachet-uniunea/

P.S. Au mai scris despre acest trist episod doi poeți de mare reputație: Emilian Galaicu-Păun, în rubrica lui de la Europa Liberă, și Claudiu Komartin, pe blogul personal:

http://www.europalibera.org/content/blog/26799139.html

http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2015/01/apel-pentru-o-modesta-propunere.html

Actualizat. Transcriu mai jos un apel al poetului Claudiu Komartin, cauzat de situația dezastruoasă de la Botoșani & precedând o inițiativă care poate fi salutară.

Apel la „O modestă propunere” (Claudiu Komartin)

Pregătesc un text, intitulat probabil „O modestă propunere”, prin care le voi cere şi îi voi îndemna pe membrii juriului „Mihai Eminescu” Opera Omnia, după ceea ce s-a întâmplat anul acesta (deşi nu uit nici alte câteva premieri lipsite de fler şi de argumente serioase – îl menţionez, din ultimii cinci ani, doar pe Nicolae Prelipceanu, şi cred că-i de ajuns), să se retragă.

Nu mă interesează ce consecinţe va avea această scrisoare (ba da, mint: regret că probabil voi jigni sau îmi voi îndepărta trei oameni la care ţin şi pe care-i preţuiesc, dar cred că e timpul pentru o mică revoluţie acolo, altfel e final de partidă).

Repet: nu va fi încă o petiţie, va fi o rugăminte politicoasă, o încurajare plină de respect faţă de nişte critici fundamentali ai ultimelor patru decenii din secolul trecut, de a se retrage într-un moment în care e timpul ca lucrurile să fie citite, reconsiderate şi revalorizate critic altfel.

Sunt încurajat în acest demers de valul de comentarii şi de indignare legitimă pe care l-am văzut în ultimele două zile, care a solidarizat scriitori dintre cei mai diferiţi ca orientări şi gusturi. Probabil că se vor găsi deştepţi care să se apuce de glumiţe, alţii care să arunce în derizoriu o astfel de iniţiativă, cum au aruncat în derizoriu instituţia Premiului „Mihai Eminescu”, dar cred că dacă nu facem acum nimic (în afară de crâcneli pe facebook, bloguri şi câteva reviste nealiniate), lucrurile se vor împuţi tot mai tare.

Sunt deschis la orice propunere în ceea ce priveşte termenii redactării acestei scrisori deschise, atâta timp cât ea va spune clar că le cerem acestor critici venerabili să lase o nouă generaţie să se ocupe de ceea ce ei ne-au dovedit, în frunte cu preşedintele Uniunii Scriitorilor, că nu mai sunt în stare.

Distribuie acest articol

88 COMENTARII

  1. Aveti dreptate d-le Vancu. Si eu l-am respectat, dar acum… M-am format prin Dante, Shakespeare (in trad. M. Gheorghiu), Platon (trad. Noica), Kant, Tolstoi, Dostoievski, Kafka si legendara lui emisiune de la TV a d-lui Manolescu. D. Chifu nu e de Premiul Eminescu, luat de I. malancioiu inclusiv, o mare poeta. Stiu ca sunteti modest, dar Dvs. l-ati fi meritat pt. ca scrieti mult si excelent. Dovada cati va acceseaza aici, pe contributors. Dar astea sunt vremile… Macar univ. unde activati sa va fi dat Premiul acela In Hoc Signo Vincent. Dar n-a facut-o nici ea, condusa fiind de tecemisti gregari, agresiv mediocri. Anyway, mult, mult succes, putere de munca si noroc, ca sa ne binedispuneti cu scrierile Dvs.de mare valoare. Scrieti domnule Vancu, scrieti in continuare, ca noi va citim!

  2. In doua-trei postari din ultimele zile faceam referire la dl N. Manolescu pentru diferite ipostaze recente, care au scos in evidenta si omul, nu doar criticul literar pe care l-am citit 40 de ani, (aprope) saptamina de saptamina.
    Pentru activitatea de la US sa-l judece „colegii sai” scriitorii/criticii.
    Pentru activitatea politica l-am votat, certindu-ma cu unii amici, chiar si cind facuse alianta cu Patriciu (pe care-l percepeam ca pe o pasare de prada, nu om politic). Ma anesteziam cu „nu are fonduri si Patriciu sponzorizeaza politic”.
    Dar incepind cu cenzurarea dnei Zafiu pentru un articol care analiza „Pacatele limbii” in plagiatul prim ministrului, siderat de explicatiile date, ridicole la un fost candidat la prezidentiale, un literat de clasa, unul dintre artizanii dovedirii plagiatului lui Eugen Barbu, parca il vad cu alti ochi pe dl Manolescu.
    Ceva s-a schimbat enorm. Mi-e teama sa spun, dar se pare ca functia bate tot.
    NB,
    pentru mine, cititorul (neimplicat in viata literara) conteaza foarte mult si omul, nu doar scriitorul/criticul.

    • Da, aveți dreptate: cenzurarea doamnei Rodica Zafiu a fost un alt episod trist.
      Pentru mine contează mult, de asemenea, și omul. Distincția între om și scriitor e, de multă vreme, folosită ca alibi pentru imoralitate.
      Și, pe de altă parte, scriem cu propria noastră umanitate. Alt instrument n-avem. Iar când umanitatea diminuează, scrisul va diminua și el. Lent, dar iremediabil.

  3. Lumea asta a poetilor e prea mica pentru niste orgolii atat de mari. Discutam de un mediu irelevant cultural care zamisleste monstrii sacrii fara ocupatie in virtutea inertiei istorice. In lipsa unui public si a unei relevante minimale pentru restul societatii, monstrii se aduna in frumoase cercuri onaniace, se promoveaza si-si dau premii reciproc, se publica reciproc si se citesc in cerc. Fondurile publice sunt sangele care iriga aceasta excrescenta culturala.
    De fapt, nu conteaza cine a primit premiul Eminescu pentru ca nu exista si nu mai poate exista in Romania nici un poet care sa se ridice la importanta culturala a lui Ivanescu sau Naum.

    • Sunt multe inexactități în scurtul dvs. comentariu.
      1) Fondurile publice pentru poezie sunt practic nule.
      2) Poezia nu e un „mediu irelevant cultural”. E drept, e o artă de avangardă, cu un public specializat; dar ea a dat mereu trendul literaturii.
      3) Are un public din ce în ce mai amplu. Sunt lecturi publice cu câte trei sute de oameni în public. Și nu în București.
      4) Poezia română are un public tot mai numeros în Occident. Unde există, de altfel, o imagine foarte bună despre poezia română contemporană, considerată deseori, alături de cea poloneză, cea mai consistentă din Europa.
      5) Există azi poeți de talia lui Ivănescu și Naum: Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop sunt astfel de exemple.

      • Asa este dle Vancu, poezia este in avangarda literaturii mai ales pentru ca duce pe umerii ei evolutia limbii. Oare cum ar fi fost limba romana fara Eminescu? Asta o spun eu care nu sunt un mare fan al poeziei dar inteleg ce inseamna aceasta pentru cultura.

        • Într-adevăr, fără Eminescu limba literară ar fi evoluat mult mai lent. Și, probabil, altfel.
          Mă bucur foarte mult să văd că un om care nu citește în primul rând poezie, cum înțeleg că e cazul dumneavoastră, vede atât de limpede aceasta.
          Chapeau.

          • Si, as indrazni sa zic mai mult: cum va arata limba romana peste 100 de ani fara opera Dvs poetica. Nu exagerez, sunteti mare.

            • uite ptr ce sint indecis pina unde poate merge libertatea de expresie !
              nu,nu e vorba de Mohamed,e vorba de imbecilitate cu staif in cea mai clara forma a ei ex:”tot eu”
              dumneata nene crezi ca esti amuzant cu remarci de pcr ?

  4. Draga Radu, cred că știi că îți asumi multe riscuri scriind și publicînd acest text, e o atitudine absolut singulară în peisajul românesc. Deși îl prețuiesc mult pe Nicolae Manolescu, vreau să te asigur de solidaritatea mea simbolică în situația incomodă pe care ți-ai asumat-o cu un curaj pe care îl admir și pe care, îți mărturisesc, îl vedeam cu greu posibil. Gabriel Chifu, pe care eu, spre deosebire de tine, îl cunosc bine, este un om de foarte bună calitate, de o decență rară printre scriitorii români, plini, în general, de ifose și vedetisme. Dar cred că suferă de o timiditate maladivă și de imposibilitatea de a fi tranșant față de Nicolae Manolescu, din gratitudine și dintr-un fel de delicatețe aproape auto-distructivă. Eu îl înțeleg și înțeleg și contextul. Doar că, da, e foarte adevărat, asumîndu-ți multe riscuri, se poate spune totuși nu. NU. Dar mă întreb cîteodată dacă această capacitate de a spune NU nu vine cumva mai degrabă dintr-un noroc de temperament, decît din altceva. Crede-mă, am făcut o revistă în colaborare cu Uniunea Scriitorilor (de care sînt mîndră, de altfel, cred că nu am rămas cu nimic datoare acestei instituții, a fost, îmi place să cred, o revistă cu totul singulară în peisaj, care a dat USR un beneficiu de imagine cel puțin egal cu investiția făcută, dar numai eu știu cum au fost acei trei ani de supraviețuire în viesparul de la USR) și îmi amintesc bine că doar datorită bunului simț al lui Gabriel Chifu șandramaua stătea în picioare. E adevărat, la fel ca tine, am făcut tot posibilul să nu fiu membră USR, dar știu cît e de greu să refuzi binele care ți se impune aproape cu forța. Oricum ar fi, mă bucur că ți-ai asumat acest risc. Lucrurile trebuie limpezite, în general, cu onestitate și răbdare. Și poate n-ar strica să facem o asociație a ne-membrilor USR.

    • Dragă Luminița, îți mulțumesc pentru încurajare și, mai ales, pentru solidaritate.
      Din scrupul de exactitate, trebuie să spun că nu e singulară poziția mea: a scris și Claudiu Komartin despre situația asta dezolantă.
      Suntem, deci, mai mulți. Solidari, nu și solitari.
      Mă bucur să aflu că impresia mea despre Gabriel Chifu (anume că e un decent pus într-o situație din care n-a știut să iasă) este corectă.
      Și îmi pare cu atât mai rău pentru el.

    • Intr-adevar Luminita, are d. Vancu un curaj extraordinar. De la Paul Goma (1977) eu n-am mai vazut asa ceva! Acest Manolescu l-ar putea, Doamne fereste, rade de de pe fata pamantului! E cunoscut pentru duritatea lui. Oricum, prin acest gest, d. Vancu intra in galeria martirilor neamului romanesc. Felicitari Luminita, brava d. Vancu! Si tineti-o tot asa, cu curaj!

      • Din nou, ironia dumneavoastră e gratuită.
        N-a spus nimeni că am făcut cine știe ce gest de mare curaj.
        Însă, oricum, tot e ceva mai mult decât curajul de a semna comentarii anonime & vitejești pe forumul Contributors, nu credeți?

      • Gresiti profund, nu Nicolae Manolescu e problema, sint sigura ca domnia sa va intelege cum trebuie aceste comentarii, si, un ciuda faptului ca nu-i vor face placere si ca le va considera pe undeva ingrate, nu am nici o indoiala ca va avea o atitudine fireasca, nici vorba de ”duritate”. Problema sînt ci cei care vor sa-i faca pe plac, care ironizeaza, lovesc și trintesc, agatindu-se de ceea ce ei isi imagineaza ca e un scandal, adica asa, cam ca dvs. Si credeti-ma, sint multi, raspinditi prin toate institutiile. Iar noi, nici eu, nici Radu Vancu, nici Kormartin sau cine mai indrazneste sa problematizeze aspecte delicate, nu sintem nici mosieri, nici rentieri, nici nu traim din vreo mostenire. Asadar, sintem vulnerabili. La asta ma refer cind vorbesc despre curaj.

        • Radu V. e vulnerabil intr-adevar. Lucreaza la o univ. condusa de satrapi, care oricand l-ar putea pune pe liber, daca ar carti putin. Din fericire pt. el, nu o face, dimpotriva, e ghiocel.

          Dvs. insa sunteti departe, platita gras in valuta de la stat. Ca si d. Manolescu. Stati linistita, e bine pt. Dvs. Nu sunteti vulnerabila deloc. Doar ingrata fata de d. Manolescu care v-a promovat puternic.

          • Mi se pare interesant ca v-ati gindit imediat la o eventuala dare afara din job, e simptomatic. Eu lucrez la Universitatea din Bucuresti, Radu Vancu la Universitatea din Sibiu, cu posturi luate prin concurs, eu asistent, Radu Vancu, conferentiar, daca nu ma insel. Va asigur ca, cel puțin cit nu sintem, Doamne ferește, invadati de vreo armata straina, nimeni nu ne poate da afara, exista niste reguli, niste contracte, iar in clauzele care ar permite totusi darea afara va asigur ca nu ne incadram nici unul. Nici cu CV-urile nu stam foarte prost. Desigur, experienta de la ICR, cu abuzurile comise de Andrei Marga, ne poate descuraja, eu am trait-o direct, dar chiar și acolo s-a lasat cu procese, deci nu-i chiar asa usor. In plus, sa stiti ca nu am trait niciodata cu frica ca as putea muri de foame, dar repet, mi se pare simptomatic ca va ginditi direct si fara nuante exact la asta, la anihilarea financiara prin ”pusul pe liber”. Este vorba, probabil, de o frica mostenita din comunism, cind, fara jobul de la Partid, nu existai. Din fericire, nu mai traim in acea logica sau, cel putin, nu toti.

            Vulnerabilitatea la care ma refeream avea legatura cu ”mici mizerii”, cu greutati care se pot face recalcitrantilor, astora care nu stau linistiti la locurile lor. Cu repercusiuni asupra cartilor lor, care pot primi tratamente nedrepte, de pilda. Cu izolare, cu pieredere de prieteni, cu reprosuri, iata, cum o faceti dvs., de ingratitudine. Cu greutati legate chiar de publicarea cartilor, caci, asa cum precizam, nefiind oameni bogati, nu avem posibilitatea de a infiinta edituri, ca Virginia Woolf sau de a oferi premii și burse, de pilda, pentru a le contracara pe cele contrafacute, in multe cazuri, in Romania.

            Cit despre ingratitudinea fata de cel care, cum spuneti dvs, m-a sprijinit și promovat, puneti lucrurile intr-o ecuatie profund gresita, imorala si fanariota. Si parintii mei m-au sprijinit, probabil cel mai mult si intr-un fel esential, dar sint deseori in contradictie cu ei, deschis, asumat, dureros, dar in contradictie deschisa, sincera. Gratitudinea nu inseamna lingusire, iar Nicolae Manolescu nu este, din fericire, omul care asteapta asemenea gesturi slugarnice. Cel putin eu asa cred.

        • indraznesc si io,poate parea off topic,oricum sint departe de poezie
          dupa ani destui petrecuti afara,am observat o caracteristica a individului rumin; nu stie sau ii vine greu sa spuna „nu” ,chiar daca asta ar vrea !?
          io imi explic prin educatia „strinsi uniti in jurul partidului”

  5. „…comportarea lui jenantă în scandalul Goma-Stoiciu” pare sa va coloreze cel mai tare lentilele. Despre ce a fost/este vorba?

    • Nu-mi colorează mai tare lentilele decât celelalte episoade jenante amintite deja – cel cu cenzurarea doamnei Rodica Zafiu, cel cu modificarea statutului USR u.s.w.
      Cred că știți prea bine despre ce e vorba – Nicolae Manolescu l-a dat afară pe Liviu Ioan Stoiciu din singura slujbă, cea de redactor-șef adjunct la „Viața Românească”, pentru culpa de a fi publicat un fragment din jurnalul lui Paul Goma. Cam ca-n anii 50.

      • Ati indicat episodul Stoiciu-Goma ca primul motiv care va tine in afara Uniunii Scriitorilor si regret ca refuzati sa va clarificati pozitia in legatura cu el.

        Cum nu stiu nimic despre episod, am incercat sa gasesc pozitia Dlui Stoiciu, pa care dansul a publicat-o intr-un interviu ca revista legionaroida din Romania „Rost” in 2009:

        ” Era normal să fiu pedepsit şi acolo unde aveam cartea de muncă, mai apoi, la revista literară Viaţa Românească (unde am fost până anul trecut redactor-şef), fiindcă l-am publicat iar pe incomodul Paul Goma cu un jurnal literar, în care făcea praf elita românească, în frunte cu N. Manolescu, dovedită coruptă de putere, de „banii puşi la bătaie să cumpere conştiinţe”. Doar că, lipsiţi de demnitate, cei ridiculizaţi, iresponsabili, în frunte cu N. Manolescu şi Comitetul Director al USR (în care sunt recunoscuţi „bursieri Soros”, responsabilii cu alegerea bursierilor; am citit de curând „Lista Soros” în ziarul Ziua, cu bursieri „portocalii” nelipsiţi de pe listele de tot felul de „proteste civice postcomuniste”, şi până la foşti propagandişti PCR, scriitori, chiar membri ai CC al PCR sau foşti colaboratori ai Securităţii!) l-au acuzat abrupt pe Paul Goma de… anti-Semitism – eticheta de antisemit aducând automat blamul public… O mizerie de nedescris, pe care eu o voi condamna în veci. Paul Goma şi-a păstrat mereu independenţa şi curajul de se exprima fără menajamente, ocupându-se inclusiv de teme tabu, precum aceea legată de evreii români compromişi de colaborarea lor condamnabilă cu partidul unic şi Securitatea.”

        Unde va situati in aceasta disputa, domnule Vancu? De partea lui Paul Goma, adica in apararea aberatiilor spuse intre 1941-1944 de Ministerul Propagandei din administratia lui Ion Antonescu pentru justificarea curatirii etnice a Basarabiei si Bucovinei de Nord? De partea lui Liviu Stoiciu si a rasuflatului strigat de lupta „evreii au adus comunismul in Romania”?

        • Mă situez de partea unui scriitor dat afară abuziv de propriul șef (Liviu Ioan Stoiciu).
          Cât privește presupusul antisemitism al lui Paul Goma – din câte știu, instanța l-a infirmat.

          • Nu stiu cum merg treburile in redactia unei reviste literare, dar imi imaginez ca nu se aplica reguli sindicale, ci un set de compatibilitati morale si culturale.

            Stiu insa, cunoscandu-l persoanl din 1966, ca Paul Goma scrie de mai mult de un deceniu texte antisemite.

            Recursul dumneavoastra la argumente legaliste surprinde si dezamageste.

            • Îmi pare rău că v-am dezamăgit. Și eu cred că Paul Goma exagerează și e deseori nedrept, inclusiv față de oameni pe care-i admir; și eu cred că nu are dreptate în teza lui despre Săptămâna Roșie din Basarabia; dar nu aș fi așa de categoric precum dumneavoastră în a-l cataloga drept antisemit. Nu mă limitez la „argumentele legaliste”, dar nici nu văd de ce ar fi de disprețuit.

            • P.S. În redacția oricărei reviste există contracte de muncă, prin care redactorii au drepturi ce nu pot fi încălcate.

          • http://www.inshr-ew.ro/raportul-wiesel

            Referitor la opera lui Goma, Raportul Final al Comisiei Wiesel este cat se poate de explicit: ‘Asa cum se poate observa, cartea lui Goma ilustreazã toate formele de trivializare prin comparatie (accentul cãzând pe comparatia deflectivã). Pe ansamblu însã, aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabilã sintezã a negationismului si antisemitismului, cum rar se poate gãsi în literatura de limbã românã.’ (p. 381)

        • Principiul „a fost dat afara pentru ca publicat un scriitor acuzat de atisemitism” poate fi aplicat impotriva oricui. E suficient sa publici un rand de Eminescu, si gata, esti simpatizant antisemit. Antisemitismul lui Eminescu era militant si fervent, al lui Goma e cel mult presupus. Cata vreme publici texte valoroase in sine, e un abuz sa fii dat afara pentru o perceptie publica asupra autorului.

    • Tocmai de asta contează cine ia premiile importante – ca să se vadă că nu e totul „caca maca”, după cum elegant spuneți.
      Altfel, dacă toate criteriile de valoare sunt călcate în picioare, publicul va ajunge să vadă lucrurile precum dumneavoastră.

      • Nici pomeneală, nu m-am făcut înțeles. Valoarea nu are legătură cu niciun premiu, iar „publicul” o simte că pe ceva natural, fără să ia în seamă criticii. Încă nu v-ați prins? Dumnezeu există pentru că așa ne spun popii? Subestimați publicul, zău așa…

        • Sigur că, judecând în absolut, aveți dreptate.
          Eu însă gândesc mai în relativ. Și e mare păcat că un astfel de premiu e compromis de capriciile unui critic.
          În principiu, prestigiul unui premiu derivă din două chestiuni:
          a) Prestigiul juriului care-l acordă;
          b) Prestigiul listei de premianți.
          În ce privește criteriul a), premiul Eminescu era acordat de cei mai buni critici de poezie de azi – Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Mircea Martin etc. -, prezidați de Nicolae Manolescu.
          În ce privește criteriul b), iată ce listă de premianți reușise să coaguleze acest premiu:
          • 1991 – Mihai Ursachi • 1992 – Gellu Naum • 1993 – Cezar Baltag • 1993 – Petre Stoica
          • 1995 – Ileana Mălăncioiu • 1996 – Ana Blandiana • 1997 – Ştefan Augustin Doinaş
          • 1998 – Mircea Ivănescu • 1999 – Cezar Ivănescu • 2000 – Constanţa Buzea • 2001 – Emil Brumaru
          • 2002 – Ilie Constantin • 2003 – Angela Marinescu • 2004 – Şerban Foarţă • 2005 – Gabriela Melinescu
          • 2006 – Adrian Popescu • 2007 – Mircea Dinescu • 2008 – Cristian Simionescu • 2009 – Dorin Tudoran
          • 2010 – Dinu Flămând • 2011 – Ion Mircea • 2012 – Nicolae Prelipceanu • 2013 – Ion Mureşan • 2014 – Gabriel Chifu

          • Dl. Manolescu a avut un vot! La fel ca cei din comisie. Credeti ca cei din comisie, mari personalitati, sunt yesmani? Va inselati. cIar. Apoi, de unde stiti Dvs. ca d. Chifu nu e la fel de mare ca M. Ivanescu? Puteti demonstra rational? In opinia mea, e cel mai mare poet roman in viata. Nu confundati modestia sa funciara cu geniul poetic recognoscibil.

            L-ati jignit pe d. Chifu tratandu-l impermisibil. Vedeti-va mai bine de siepas-ul dvs. pe 2014, ca n-aveti cu ce-l completa. Luati ex. colegului dv. Terian care scrie in ISI nu pe contributors.

            • Vă mulțumesc pentru grija privind cercetarea mea științifică, vă asigur că indicatorii mei sunt de câteva ori mai mari față de cât e necesar. :)
              Admir mult ceea ce face Andrei Terian. Sper să revină la cronicărie, pe lângă articolele ISI.
              Cât despre faptul că vorbiți peiorativ despre Contributors – sunt onorat să public aici, alături de oameni pe care-i respect enorm.

              Cât despre aprecierea valorică la adresa lui Gabriel Chifu – am suficientă expertiză în critica de poezie pentru a ști exact unde se situează valoric.

  6. Nu am citit vreodata vreun vers de Gabriel Chifu, din lipsa de timp, fireste, dar si de interes. Probabil nu merita premiul. Totusi a-l acuza pe Manolescu ca e un critic sfarsit („a fost CANDVA un mare critic”) e penibil in primul rand pentru dumneata, Radu Vancu. Nu se poate sa nu fi auzit (ori citit?) ultima sa carte – „Istoria” pentru cei care citesc. E o capodopera de critica polemica, de un adevarat calinescianism. Sigur ca deranjeaza pe multi – dumneata nu esti pomenit in carte – caci Manolescu e si pamfletar in multe randuri: „analize second-hand” e nimicitoarea caracterizare a mediocritatii aurite kkdemice Simion, cel care s-a opus cu inversunare atatia ani primirii lui Manolescu la academie,dintr-un jalnic complex de inferioritate. Si „executiile” unor „vaci sacre” political corecte ca Paul Cornea si Norman Manea sunt memorabile. Nu mai vorbesc de carcaterizarea asa-zisilor critici tineri – mediocri si ingamfatzi – este remarcabila – ma mir de ce tace Paul Cernat, Daniel Enache-Cristea doar a enumerat cartea in contextul lui 2014, nu are (inca?) curajul sa-si spuna parerea.
    Desigur, cazul Goma-Stoiciu e la bile negre, dar Parisul merita si acum o liturghie.
    In concluzie, da Criticului ce este al Criticului, Radu Vancu.

    • Nu i-am negat niciodată calitatea de mare critic.
      Însă, după 1990, Nicolae Manolescu n-a mai scris de fapt despre literatură. Mai exact, de prin 1994.
      „Istoria critică” este compusă din topirea cărților anterioare în ea. De aceea e atât de bună în ce privește perioada interbelică – fiindcă acolo sunt capitolele din „Arca lui Noe”; și atât de slabă în ce privește literatura contemporană – fiindcă acolo sunt însăilate cronicile de până la Revoluție, fără să mai urmărească devenirea ulterioară a scriitorilor.
      Vă recomand cronicile lui Alex Goldiș, Bogdan Crețu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache despre „Istoria critică”.
      În ce privește atenția critică – am avut parte din plin de ea, nu-i duc lipsa. :)

      • Aveti atentie critica de la cei de mana a 2-a, credeti-ma. Nu contati practic in cultura romana, spre deosebire de Terian care conteaza si in cea universala. Ziceti ca aveti expertiza critica in poezie… pai daca Dvs. sunteti expert, Terian ce mai e? Doamne, ce ierarhie de valori aveti… Sunteti multumit de Dvs., inclusiv de activitatea de cercetare. Iorga era nemultumit continuu.

        • :) Vă răspund pentru ultima dată. Sunteți amuzant, dar cronofag.
          Să iau lucrurile pe rând.

          1) Habar n-aveți cine a scris despre mine, altfel n-ați emite gogomănia cu „criticii de mâna a 2-a”, jignind zeci de oameni din raftul întâi al criticii de azi.
          2) În 2013, o anchetă la care au răspuns vreo 50 de critici de prima mână a desemnat cei mai buni poeți de azi. Din generația mea, am avut cele mai multe voturi.
          3) Acum două săptămâni, o anchetă din „România literară” (da, revista d-lui Manolescu) a urmărit să răspundă la întrebarea: „Care sunt cele mai bune zece cărți ale generației 2000?”. Revista e pe net, vă las plăcerea să numărați câți critici au socotit despre cărțile mele că sunt printre cele mai bune ale generației.
          4) Poezia mea e tradusă în antologii și reviste în vrei cincisprezece limbi. Urmează să-mi apară o pagină în „Kenyon Review”, legendara revistă americană. (Revistă ISI, apropo.)
          5) Andrei Terian e un scriitor admirabil, repet ce am spus.
          6) Cele de mai sus le-am spus ca să vă liniștesc îngrijorarea față de biata mea activitate. Altfel, aveți dreptate – sunt foarte nemulțumit de ce fac.
          7) Faptul că furați un pseudonim („lucid”) al altui comentator, ca și îndârjirea dvs. în privința persoanei mele, vă califică moral într-un fel pe care nu-l numesc.

          Îmi cer iertare celorlalți cititori pentru exercițiile de lăudăroșenie mai sus. Vanitatea mea nu rezistă la un număr infinit de împunsături. :)

          • Ei da, sa publici poezie sau gargara lesioasa in reviste ISI, l-ar face gelos pana si pe Arghezi. Poezie in revista de stiinta, halal sa va fie! E clar cum va depasiti de cateva ori norma de stahanovist al SIEPAS!

            • Am promis că nu vă mai răspund. E ultima oară.
              Nu am raportat niciodată cărțile de poezie sau publicarea de poezie în revistele străine drept activitate științifică. Se poate verifica oricând.
              Activitatea mea științifică se compune din câteva sute de articole, vreo 50 indexate SCOPUS, câteva ISI, patru cărți de critică literară, traduceri cu aparat critic din John Berryman & Ezra Pound, colaborări la Dicționarul General al Literaturii Române, editat de Academia Română etc.
              Dacă am pomenit de publicarea de poezie în reviste străine, am făcut-o ca să vă bucurați împreună cu mine de succesele mele acolo.
              Iată, vă ofer încă o mostră de bucurie: Ilya Kaminsky, revelația poeziei americane din ultimele două decenii, comparat de critică cu Jospeh Brodsky, spune, scriind despre poezia mea: „one of my favorite poets of younger generation, Radu Vancu”. Sunt sigur că, la fel ca și pe mine, aprecierea lui vă bucură. :)

            • Pentru „Lucid”, „Poezie ISI” sau cum vă mai semnați,
              N-am mai postat de ceva vreme comentarii pe net, însă ura dv. revărsată în replici agramate mă obligă să intervin. Dincolo de faptul că îl calomniați voios pe Radu Vancu ascunzându-vă identitatea, mă întristează mai ales că – v. episodul SIEPAS – dv. păreți a fi coleg(ă) cu Radu și cu mine în ULBS (sper, doamne-ajută, că nu și la Litere!). E evident că nu vă interesează, de fapt, niciunul dintre subiectele despre care scrie R.V., ci încercați – într-o manieră cam jalnică, după părerea mea – să îl hărțuiți cum puteți. Pentru că, însă, pe această platformă citesc & comentează de obicei articolele oameni infinit mai inteligenți și mai onești decât dv., țin să fac câteva precizări:
              – Radu Vancu stă foarte bine cu „siepasul” (sistemul de evaluare a cercetării în ULBS); mai exact, în ultimul clasament al facultății unde predăm amândoi, Radu s-a plasat printre primii 10% (fără cărțile de poezie);
              – Radu Vancu stă foarte bine și cu articolele ISI; anul acesta îi vor apărea cel puțin două în străinătate;
              – Radu Vancu stă mult mai bine decât mine atât în „cultura română”, cât și în „cultura universală”; dacă nu-l interesează articolele academice la fel de mult ca pe mine e pentru că el, spre deosebire de mine, are și talent literar și ar intra oricând într-un Top 3 al poeților români sub 40 de ani; dacă aș putea, eu unul aș face oricând schimb de CV-uri cu Radu Vancu;
              – dacă opinia mea valorează, totuși, ceva pentru dv. (vreau să zic: altceva decât un simplu pretext de a-l calomnia pe Radu), atunci mă declar întru totul de acord cu el în ceea ce privește faptul că acordarea Premiului Mihai Eminescu – Opera Omnia poetului Gabriel Chifu este o aberație, întrucât oricare alt nominalizat de anul acesta era mult mai îndreptățit să-l primească.

            • Mulțumesc frumos, dragă Andrei. Venind de la tine, cuvintele astea fac cât zece premii.
              P.S. Sper că ai vorbit serios cu schimbul de CV-uri. :)

            • Nu ma pricep la tema dezbatuta si dedesubturile ei, dar apreciez foarte mult modul extrem de decent si clar in care dl Vancu (si dl Terian) au raspuns la provocarile unor comentatori care nu si-au declinat identitatea.

            • Vă mulțumesc pentru cuvintele calde, contează întotdeauna.
              Gânduri bune și dumneavoastră.

      • Nu atzi inteles: eu nu vorbeam de „caramida” de acum catziva ani, ci de NOUA sinteza (2014) „Istoria literaturii romane pe intelesul celor care citesc*. Iar cei care citesc, mai ales literatura ultra-mediocra romana contemporana, sunt pe cale de extinctie.

        • Vă înșelați, literatura română contemporană o duce excelent.
          O spun publicații de prima mână din străinătate.
          Trebuie doar ales cu răbdare ce e bun de ce e rău.
          Tocmai de asta sunt importante (și) premiile literare.

          • Domnule Radu Vancu, va rog sa nu va rusinati, sa va lasati coplesit de pudoare intelectuala, dati drumul la toate comentariile domnilor tovarasi. Combat bine, si alta distractie n-avem simbata la prinz.

          • Va imbatati cu apa rece. O fi gadilitor la orgoliu „succesul de stima” abroad, dar o literatura se justifica numai prin numarul de cititori pentru care este scrisa. Iar aici scriitorii contemporani stau jalnic – dovada tirajele.

            • Literatura română nu avea tiraje mai mari nici în interbelic; sper că nu-mi veți spune că interbelicul literar e jalnic sau nu există. :)

            • Domnule lucid, va contrazic, nu mă pricep la poezie, dar în muzică, cei mai buni muzicieni nu se prea vând, mă refer la tiraje, în schimb sunt invitați să cânte la cele mai înalte niveluri, pentru urechi puține, dar pricepute, sunt invitați la workshopuri exclusiviste, sunt adevărate modele pentru cei tineri, și nu numai, deschid drumuri și crează curente, într-un cuvânt dau tonul.

              Nu tirajele sunt criteriul valorii, să fim serioși. De tiraje se ocupă cei care-i administrează pe madona, andre rieux, rolling stones și alții. ..

            • Excelent comentariu, subscriu întru totul.
              Aș mai adăuga doar că există și scriitori români din familia rarissimă care scrie superlativ & face și tiraje bune: Mircea Cărtărescu, în primul rând.

  7. Poeti si critici platiti de la stat… adica dependenti de mila belferilor. Bietul Eminescu, muncea ca ocnasul la ziarul conservatorilor. Iar R.V. si Luminitza iau banii de la guvern. Altfel, cu gandire liberala, nevoie mare, ca si batenka (tatucul) Manolesc.

  8. Fiindca interesantele articole despre atentatul de la Paris si enormul mars de protest si sprijin au ramas in urma dar fiindca aici apare sintagma antisemit in corelare cu Paul Goma pe care eu il admir pentru curajul sau fara sa fiu neaparat de acord cu unele nuante de interpretare, dar fiind convins ca in general faptele la care se refera sunt redate corect adica conform realitatii, caci criticile ce i se aduc nu se refera la prezentarea falsifcata a unor fapte ci la o interpretare poate prea nemiloasa pentru sarmanii eroi ai acestora(sarmani in sensul de subiecti ai unei istorii care evident ca i-a depasit) cred ca pot sa ma amuz si sa va amuz cu urmatorul exemplu de care cei asasinati ar fi facut ,cred eu, un misto crunt:

    http://activenews.ro/libertate-de-exprimare-un-ziar-evreiesc-scos-femeile-din-poza-de-la-marsul-din-paris_1880606.html

    PS Oricum stirea este mai veche dar eu abia azi am aflat-o si m-am amuzat copios.:)

    • Premiile sunt anuale, într-adevăr; dar nu se dau pentru o carte apărută în anul respectiv, ci pentru întreaga operă.
      Prin urmare, comparăm opere întregi, nu cărți. Iar diferențele se văd cu atât mai sesizant.

    • Si Nobelul se acorda pentru o viata de miuncam dar nimeni nu gafeaza sa scrie, precum Dvs., ca Einstein e de talia altui castigator al Nobelului pt. fizica. Adica sa-i echivaleze valoric. Atentie la logica elementara.

        • Logica Dvs. e precara. Eu am scris clar ca nu trebuie echivalata valoarea celor care au luat premiul Nobel intr-un domeniu. Atat.

          Nu stiu si nici nu ma intereseaza pentru ce a luat Nobelul Obama si nici de ce Universul se deplaseaza spre rosu si nici de ce saracia in Africa nu a fost eradicata. Va puteti supune intelectual obiectului unei discutii? E o minima cerinta logica.

  9. Domnule Vancu,

    Ce parere aveti de un alt mare poet al acestui neam, concitadinul dvs. Dumitru Ciocoi Pop? Mie mi se pare genial, o poezie plina de incarcatura emotionala scrisa cu o eleganta diafana. In plus, a scris superb si in engleza. Oare dl. Manolescu nu-l vede?

    O sa rada urmasii nostri ca poetul Ciocoi nu a luat marele premiu, asacum radem noi de faptul ca Eminescu si Caragiale nu au luat Premiul Academiei.

  10. D’eh, anu’ ăsta ca anu’ ăsta, da’ ce ziceți, la anu’ iese sau nu dl. poet Marius Tucă? Nu de alta, da’ dacă tot se dau premiile astea la mișto, măcar să dea la ăștia de-i știe și prostimea, ca să râdem mai bine.

    Cerea cineva pe sus o demonstrație rațională că ista de-a luat premiu’ azi-ieri e mai bun decât Mopete, la care i s-a răspuns: crede-mă că știu ce zic când zic (parafrază), care între spații spune cam așa: dacă am chef, îți tuflesc un articol cu 134 de footnotes de nu știi ce-i cu tine. Cert e însă, domnilor, că răspunsul rațional fiindcă onest e ceva în genu’ ăsta: nu egzistă demonstrațiune, parscă literatura (poezia) [scrierea de cuvinte legate prin sens sau prin lipsa sensului] nu are loc de rațiune [iar dacă vă încăpățânați și înnaiviți să credeți altfel, nu scrieți jdemii de cuvinte ca răspuns, ci fiți raționali, definiți o unitate de măsură pentru valoarea literaturii și inventați un aparat de măsură pentru unitatea asta, ce naiba, doar raționali suntem]. Prin urmare, dl Chifu poate să fie prea bine un Dante sau un Shakespeare [chiar dacă, rațional vorbind, cei doi sunt doar niște constructe arbitrare și nu repere absolute, iar dl. Chifu e oricum la -100% șansă de a capta interesul cum o fac cei doi de niște sute de ani], dar noi nu o vom ști, pen’că nu s’ poate, șî aia e. Problema ajunge să fie astfel nu valoarea operei dlui Chifu prin comparație cu a altora, ci dacă procesul prin care a fost desemnat ‘mnealui mândrul și noul Eminescu a fost imparțial au ba, i.e., indivizii ăia de au stau pe scaune de catifea roșie și și-au pus sceptrul pe umerii de text ai omului zicând „ecce homo literatus” au crezut cu adevărat că aleg ce e mai bine dintre ce e mai bine?

    • Înțeleg prea bine relativismul dumneavoastră, antiesențialist & constructivist.
      Dar problema e mult mai simplă: nominalizații au fost Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu și Gabriel Chifu.
      Orice critic știe bine diferența de valoare dintre Mircea Cărtărescu și Gabriel Chifu. Aici nu mai e vorba despre nuanțe, ci despre evidențe.

      • Nici aceasta lista nu va sustine sentimentul ca s-a comis o injustitie. Sunt Andrew Motion si Carol Ann Duffy cei mai buni poeti pe care I-a avut Anglia in ultimii 30 de ani?

        • Unii dintre cei mai buni, evident.
          Dar eventualele injustiții comise împotriva lor (dacă aici bateți) nu justifică/anulează injustiția de față la adresa lui Cărtărescu, Petreu, Pantea etc.

          • Ma refeream la faptul ca amandoi au fost distinsi ca cea mai inalta acolada nationala, cea de Poet Laureat. Altii mentin ca sunt unii poeti mai buni. So what (to both groups)? Aceste clasificari si ierarhii nu inseamna absolut nimic si e curios ca le puteti da importanta.

            Aveti ceva de imparti cu Nicolae Manolescu? Provocati-l la o dezbatere. Imbufnarile, intepaturile, inclestarea falcilor in fata tastaturii nu sunt niciodata de ajuns pentru o schimbare.

            • În absolut, aveți dreptate – aceste premii nu înseamnă nimic.
              Pentru bunele practici din interiorul sistemului literar, sunt totuși esențiale. În sistemele literare evoluate importanța lor e enormă. Se pun în mișcare mașinării de lobby imense; se fac eforturi de PR & dimplomație demne de cauze geostrategice mai bune; nimic nu e cruțat în această bătălie. Arbitrariul deciziei juriului, firește, nu poate fi înlăturat complet; însă, în orice caz, lista premiaților arată întotdeauna foarte consistent. Luând, de pildă, listele laureaților marilor premii de acum 70-80 de ani din Statele Unite, vedem că trei sferturi dintre ele rezistă și azi; prin comparație, din listele premiilor interbelice românești pentru literatură, trei sferturi nu rezistă. Și mă tem, on good grounds, că situația e mult mai dezastruoasă în ce privește premiile literare de azi.
              Prin urmare, se subînțelege că pledoaria mea e pentru o politică transparentă și corectă a premiilor literare. Nominalizările să se facă public, prin justificarea (de asemenea publică) a fiecărei opțiuni; deliberarea să se facă de asemenea prin discuție publică, la care să poată asista oricine; iar decizia finală să fie de asemenea însoțită de o justificare publică a criteriilor luate în calcul. Sunt absolut convins că, după doar un deceniu de astfel de bune practici, nu doar premiile literare ar câștiga în relevanță – dar și efectul lor sanitar & igienic asupra lumii literare ar fi vizibil.
              Chiar greutatea în sine a premiului literar ar fi alta; în România, premiul înseamnă, în cel mai bun caz, vreo trei mii de lei & cinci minute sub reflector. În Occident, un premiu literar serios poate garanta o carieră academică (în Statele Unite) sau o creștere reală a vânzărilor. Nici unul dintre aceste efecte nu e imaginabil în România. Cel puțin nu deocamdată.

            • Am inteles, draga Domnule Vancu. Vreti ca Romania sa se schimbe si (inca) credeti ca acest lucru este posibil. Si eu care credeam ca radacinile noi, anglo-saxone, atat de puternice, atat de adinci, v-au scapat de iluzii.

    • Face tiraje și ca poet; mai mici, evident, decât cele de proză, dar comaprabile (sau chiar mai mari) decât cele ale poeziei din Statele Unite, de pildă. (Dana Gioia, într-un articol publicat în 1991 în Atlantic Monthly, spune că un poet poate spera la maxim 2.000 de exemplare; știu sigur că poezia lui MC se vinde în mai multe exemplare decât atât.)
      Ce-i reproșez concret lui N.M. se regăsește în articol & în comentarii, e inutil să repet dacă nu s-a înțeles până acum.

  11. Stimate tânăr domn!
    Vă cam surescitaţi, să nu vi se facă rău.
    Eu îl citesc pe Manolescu de aproape 50 de ani. Rar s-a întâmplat să se înşele privind valoare literară.
    Poate aici e vorba de anumite orgolii şi interese.
    Nu prea mă interesează Chifu, i-am citit en passant câteva versuri. Văd ca-i apreciat romanul apărut anul trecut.
    Aşa ca v-aţi aprins prea tare şi sunteţi nedrept cu una din marele personalităţi ale culturii române.
    Ceilalţi poeţi şi scriitori tineri au tot timpul să cunoască gustul şi savoarea celebrităţii şi gloriei, doar să aveţi răbdare!
    PS Vă apreciez traducerile din engleză.

  12. E regretabil ca se intampla chestii de astea, dar schema e al dracului de simpla. Un barosan face si drege, iar ceilalti il tot lasa din respect, din comoditate, din nepasare (ca stie el mai bine), pana cand nu mai e bine.
    Cine-i de vina?

  13. Domnule Vancu,
    aprig combateti inspirand non stop aerul cu diamante autohton. Fapt este ca o multime de aspiranti la gloriola poetica, investind 2000 lei trag un tiraj de 500 exemplare si cu bunavointa critica, riguros asezonata cu un sac de nuci si o damigeana de tuica/vin, acced -dupa doua trei incercari in Pantheonul Uniunii. Carevasazica avem scritori, iar Tataie are grija si de o mica pensioara in contrapartida cu lustruirea propriei statui. Nu se intampla numai la Botosani ci aiurea pe intinsul patriei, unde Uniunea are filiale tot mai grafomane. Vi se pare ca noua generatie de critici, hiperexperta in decelarea talentelor, este straina de fenomen? Sau poate incurajarea excesiva a harniciei obediente, devenita canon, predispune la lehamitea si exilul talentelor?
    Un dumnezeu al literelor, ascuns prin balarii ori atipit prin spa-uri exotice, nu poate sustine slava arzatoare; poate doar profita de stricarea limbilor croite sa ridice in Babel un turn pana la el, acolo in cer. In aceste conditii, turnirul poetic nu este tocmai o reverenta in ringul de dans. Mai degraba seamana cu razboiul de cucerire si stapanire a teritoriului literar doar asa, intrucat se poate. Altfel spus, generatia Manolescu, prin intreaga gesticulatie, indica mai fragezilor confrati un insistent „ciocul mic”.

  14. Domnu Vancu,

    Aveti perfecta dreptate, va felicit pt. curaj. Nicky a facut-o… nefacuta, iar. Nu e prima data.

    Totusi… cum premiul asta se da an de an, e inevitabil la un moment dat sa-l ia un neica nimeni, ca doar excelentza e limitata totusi, nu e chiar inflatie de excelentza. Iar apoi… nu e Nobelul, e premiul de la Botosani, totusi. Sa ne pastram masura.

    Va doresc din suflet ca la finele carierei dvs. sa luati acest premiu botosanean, de renume in toata tara, totusi. Sunt sigur ca veti confirma, sunteti un tanar poet de mare perspectiva, in opinia mea si nu numai. Nicky Manolescu nu va va mai putea ignora mult timp. peste 20 de ani va fi silit sa va recunoasca valoarea poetica.

    P.S. Felicitari pt. curajul contra lui Iohannis. Nu va e frica de eventuale urmari? Aveti grija de dvs. ca nu va mai apartineti, sunteti al nostru al tuturor. Salutari d-lor Oprean si Bondrea – doi intelectuali de mare tinuta (chiar daca sunt absolventi de teceme).

  15. Combatantii domnului Radu Vancu,par a se situa in extreme.Il pretuiesc pe domnul N. Manolescu dar stiu si am vazut ca face greseli.Ii dau dreptate domnului Radu Vancu .Precizez ca sint un cititor,un amator,atit .

  16. De acord ca premiile in Romania, inclusiv ale kkdemiei (eu am doua, pot fi obiectiv) nu mai inseamna mare lucru. In Franta un Goncourt salta mult tirajul. Totusi poezie fara cititori nu merita sa fie publicata decat poate pe banii poetului. Ar trebui introdus si numarul cititorilor drept criteriu. Turnul de fildes e absurd azi ca si recunoasterea eventuala a posteritatii.

    • Rimbaud a publicat „Anotimpul în infern” în 300 de exemplare.
      Rene Char a debutat cu o carte publicată în… 27 (!) de exemplare.
      Bacovia tot cu 300 de exemplare.
      Etc.
      Lăsați editorii de poezie să decidă ei în cine merită sau nu să-și investească banii.

  17. N. M :” M. C. Este cel mai mare scriitor contemporan” Credeţi că şi-a schimbat părerea? A influenţat juriul pentru a-l contrazice? Ce-i reproşaţi concret în acest caz,nu erorile făcute în cei 74 de ani.

    • Vă pot face repede o listă de poeți bine primiți în străinătate – de la Ioan Es. Pop și Daniel Bănulescu până la Claudiu Komartin.
      E drept, reputația lor s-a construit abia în ultimii zece ani, pe durata mandatului Patapievici al ICR.
      Nefiind scrisă într-o limbă de circulație internațională, literatura română e strict dependentă, în ce privește integrarea ei în „world literature”, de politicile culturale. Cum în anii 90 acestea au fost nule, singura perioadă de expunere internațională a durat șapte ani – din 2005 în 2012.
      Cu toate că a fost o perioadă scurtă, rezultatele sunt spectaculoase. Ca să rămânem la poezie, vă dau un singur exemplu: citez din cronica lui Ilya Kaminsky (nume de referință în literatura americană contemporană) la o antologie de poezie română contemporană făcută de Martin Woodside; e doldora de superlative, venite de la un om zgârcit în superlative:

      „reading this anthology one can’t help but think about the rich multiplicity of stylistic innovation going on right now in contemporary Romanian poetry. And, I found myself, again and again marveling at how, despite all the innovation, the Romanians included in this book are able to retain a sense of spiritual urgency in their work. This seems particularly relevant, I believe, for the North American reader. Today in the United States we seem to have no shortage of innovation–new styles are tried and re-tried by the day, even by the hour, and our poets prize highly the ability to do something else, ‘something new.’ But I wonder if we misunderstood Pound, and took his proposal to „make it new” too narrowly. What one sees in North American poetry is a lot of „new” material that is utterly boring, lifeless, much stylistic variation with very little soul involved, very little at stake. The „new” Pound wanted us to deliver was „fresh.” Much of what is delivered, however, is like engineering: curious structures, but no color, no senses. This does not have to be the case, and contemporary Romanian poets are an excellent example in how to avoid such a shortcoming.”

      (cronica în întregime e aici: http://wdsreviewofbooks.webdelsol.com/Woodside.htm )

  18. Viata literara romanesca se pare ca este dominata de grupuri de interese (nu doar literare). Valoarea este destul de rara, deseori marginalizata (daca nu este afiliata grupurilor „la putere”) iar ideea ca peste 50 ani vom vedea cine a contat este deplasata – avand sustinerea criticilor de azi si a pupilelor lor dpdv oficial nu poti face parte din clasamentul acceptat chiar daca exista succes la public. Singura metoda credibila de validare consta in receptarea internationala, dar aici conteaza traducatorul, editorul strain, etc. Iesirea pe piata straina a validat „noul val” in cinematografie; o solutie similara e necesara pt literatura.

    Cum putem avea o ierarhie corecta a valorilor literare (care maine poimaine trebuie sa intre in manualele de liceu) in absenta unei constante critici de intampinare si a unor critici literari care se raporteaza la reperele internationale curente? Pana acum am trait in cercul nostru stramt (de tara izolata) si se pare ca ne-am laudat reciproc mediocritatea pana a ajuns sa fie asimilata genialitatii. Asa au ajuns sa fie marginalizate valorile autentice. USR a ajuns un fel de „cimitir al elefantilor”, desi multi din cei ce fac parte din organizatie nu sunt nici macar pseudo-elefanti ai literaturii romane.

    Sper sa vad in timpul vietii mele un progres semnificativ in viata literara romaneasca dar sunt destul de sceptic ca va fi posibil fara o regandire a intregului proiect cultural. Cum vedeti dvs. iesirea din dezastrul actual?

  19. Pe mine m-a întristat, în ultimii ani, prin câteva lucruri care umbresc. Soclul lui e ciobit. Dar rămâne pe soclu, firește. Îl ador ca critic și profesor, însă nu credeam că o să ajung să-l pun vreodată la îndoială ca persoană. Până recent, era nu doar reper literar vital (critica, pentru mine, asta face), ci și reper moral indiscutabil. Însă:
    – episodul Rodica Zafiu
    – episodul Alex. Ștefănescu („Mineriada în cultură” http://www.revista22.ro/-mineriada-n-cultura-articol-refuzat-de-romania-literara-19266.html)
    – atitudinea în episodul Lilian Zamfiroiu
    M-am întrebat de multe ori de ce din USR lipsesc nume mari. Și asta în timp ce USR are un prim vice-președinte (doctor în economie) talentat, premiat, citit, apreciat, stimat etc – Varujan Vosganian. Dar nu e unul și același cu personajul politic care vocifera, în toiul evenimentelor din cumplita vară 2012, că „douăzeci de mii de morți nu sunt de ajuns!”(ca să menționez numai atât)? De asta nu pot să-l citesc. [aștept de mult să scrie cineva o versiune modernă a „Istoriei Ieroglifice” a lui Dimitrie Cantemir, România anilor 1989-2014] După cum, de exemplu, n-am putut să-l mai citesc pe Horia Gârbea, cel care, la un moment dat, a acceptat postul de vicepreședinte al ICR-calorifer: singura carte pe care i-am citit-o a fost „Căderea Bastiliei”, o carte care m-a lămurit definitiv asupra verticalității lui și m-a făcut, de atunci încolo (anul 1998), să nu mai vreau să-l citesc vreodată, indiferent de cât de multe și de bune cărți ar fi scris după. Dar astea-s strict părerile mele – implicit subiective, parțiale și neavizate. S-ar zice că politicul mi-a afectat percepțiile literare. De fapt, nu e vorba deloc de politic, ci de moral. Sunt extrem de sensibilă la subiectul „Nicolae Manolescu”. De asta m-am trezit comentând aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro