Cu puțin timp în urmă, într-o librărie, atenția mi-a fost atrasă de o carte. Avea pe copertă mutrișoara unui pisoi portocaliu ascuns în iarbă, ai cărui ochi albaștri priveau enigmatic cititorul. Cam sceptic, am început să răsfoiesc volumul. Am fost surprins să descopăr că nu era un roman ușurel.
Scriitorul descrie povestea unui tânăr agent imobiliar de succes, a cărui viață începe să se desprindă în mod neașteptat de planificările carierei (Thomas Leoncini, Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el, Humanitas, 2024). Întâlnirea cu un cumpărător neobișnuit – dispus să dubleze suma cerută pentru casa pusă în vânzare –, o discuție despre introspecție și atenția față de prezent, apoi tot felul de mesaje scrise pe bilețele, pe care Christian, eroul nostru, va continua să le primească neașteptat, dar mai ales întâlnirea lui cu un pisoi încep să-i clatine tânărului certitudinile și, implicit, strategia bunăstării.
Autorul (care are treizeci și opt de ani) vorbește pe limba tinerilor. Dovedind bună cunoaștere a generației on-line, dar și a succesului contabilizat exclusiv în cifre, el nu uită să includă în roman fragilitatea ființei, irosirile și, mai ales, complicata povară care amenință orice realitate interioară. „Ajungem să avem obsesia inconștientă a ecranului” – spune Christian –, „ne uităm dacă am primit vreun mesaj sau dacă e vreun comentariu care ne privește, dacă cineva, undeva, se gândește la noi sau dacă a dat de înțeles public c-ar avea nevoie de noi. Cu alte cuvinte, ne asigurăm ca nu cumva să pierdem ocazia de a ne simți importanți sau utili”. Intriga romanului tocmai îmi oferea o pildă despre forța răscumpărătoare a vieții.
O lectură întâmplătoare în preajma Paștelui îmi apărea ca un exercițiu spiritual. Soarta nedeslușită a războiului din țara vecină, debandada societății, mediocritatea cu sonoritățile ei fatale, sărăcia și nesiguranța oamenilor nu sunt poveri obișnuite. Sensul sărbătorii într-o lume chinuită, împărțită între dorința nemăsurată a divertismentului și teama de pierderea echilibrului interior, se retrage tot mai mult în fața freneziei confortului și a distracției. Or viața nu „se întâmplă” doar atunci când pofta de paradă ne vădește mizele deșarte sau când ne anesteziază sufletește prin indiferență, de îndată ce problemele încep să dea năvală.
Credința și bucuria pascală, de netăgăduit pentru faptul că toți oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu – temă la care, ne place sau nu, Isus revine cu insistență –, reprezintă mult mai mult decât conformismul religios și gustul îndoielnic față de o anumită idee (ostentativă) de tradiție. Cuvintele, alegerile și viața lui Isus – Cel „vinovat” că Paștele e sărbătoare! – sunt temeiul în care se articulează existența de credință și nu decorul festivist al autosuficienței naționale!
Abia după pandemie, mi-am dat seama că omul credincios nu e chemat să facă lucruri bune fiindcă i-ar fi mai comod sau ar găsi mai ușor cheful de a le împlini. Binele nu se primește de la sine, nu se obține doar prin forțele proprii, iar dacă ne ajunge din urmă, merită să fim recunoscători, fiindcă – într-un fel sau altul – el ne este acordat. Toate lucrurile de valoare ale vieții ascund prețul unui sacrificiu. Dacă alegem să ne concentrăm atenția asupra evlaviei de paradă, însuflețiți de emoții care ne ascund mai degrabă pofta de parvenire, vom crede că avem simțul Providenței numai atunci când o confundăm cu așteptările noastre. De aceea, Evangheliile ne pun în gardă că lui Dumnezeu nu-i plac lucrurile făcute cu zgârcenie și că intrarea în bucuria Paștelui nu se face printr-un bilet greu de obținut ca la petrecerile exclusiviste din lumea VIP-urilor.
Neplăcut surprinși că Isus nu-și întreține popularitatea, nu se ferește și nu fuge din fața criticilor săi, ucenicii nu ajung să pătrundă realitatea jertfei și a crucii. Sunt singurele ocazii în care Învățătorul, obosit de îndărătnicia lor, îi dojenește. Mai târziu, înainte de a fi arestat, îi asigură că: „Nimeni nu-mi ia viața, Eu o dau!” (Ioan 10, 18). A crede în Înviere nu înseamnă, așadar, să ne prefacem că răstignirea n-a avut loc sau că ar fi fost simplă închipuire. A sărbători Paștele, astăzi ca întotdeauna, nu e sinonim cu fastul subiectiv al mulțumirii de sine. Fiindcă ne sustragem ocaziilor de a ne schimba sufletește – pisoiul din roman ne-ar putea inspira! –, Viața e obligată să ne strice oarecum socotelile și să ne surprindă. Fără moarte, învierea n-ar mai avea cum să fie. De la Înviere, esențialul se află în altă parte…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Toti oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu … Isus revine cu insistenta” – unde? „Iubiti pe vrajmasii vostri… si (atunci) veti fi fiii Celui Preainalt” (Luca 6:35)
„Iubiti pe vrajmasii vostri !” – Da, doar ca va trebui sa-i nimicim, pentru ca in caz contrar ne vor nimici ei pe noi! Bineinteles ca nimicirea lor va insemna un pacat, dar Dumnezeu ne va ierta acest pacat, pentru ca, nu-i asa, una dintre principalele activitati ale lui Dumnezeu este iertarea pacatelor. Si daca nu ne va ierta, e problema lui, pentru ca nimicindu-ne vrajmasii, pe care evident ii iubim, ca asa vrea Dumnezeu, noi ne-am salvat viata, deci nu am gresit cu nimic, pentru ca viata omului e un dat de la Dumnezeu, deci noi am salvat un dat al Domnului!
Da, dar si vietile vrajmasilor erau tot un dat al lui Dumnezeu, deci ati salvat un dat al lui Dumnezeu, suprimand un alt dat al lui Dumnezeu!
Atunci Dumnezeu ar face bine sa actioneze astfel incat sa nu mai ajunga toti nemernicii sa vietuiasca pe Pamant, iar el, sa ne mai puna sa-i si iubim pe acesti nemernici! Daca nu poate face asta, atunci cum sa credem in EL, cum sa credem ca a facut lumea, ca a facut Universul, ca e cel ce a adus viata pe Pamant, ca e cel ce randuieste tot ceea ce se intampla, ca e atotputernic….cum sa credem toate astea atata timp cat el nu e in stare sa puna capat nemerniciei pe Pamant?
( Vladimir Greiko – Ucraina – 12:150)
Evangheliile au fost scrise in limba greaca. Aceasta avea patru termeni desemnand afectiunea pentru aproapele nostru, toate traduse in limbile moderne prin iubire/dragoste, desi…
Nu-i deajuns sa citim, mai trebuie si meditat…
A medita asupra acestor lucruri nu e deloc suficient, mai trebuie sa si gandim asupra lor, sa facem deductii logice si corecte atunci cand gandim asupra lor……sa evaluam toate aspectele si toate datele pe care le avem……sa gandim corect, logic si in afara oricaror dogme si indoctrinari ! In caz contrar, riscam sa confundam realitatea cu un tablou construit in mod pur subiectiv, in baza unor chestiuni cu totul si cu totul artificiale si astfel sa ne traim viata intr-o iluzie nonbenefica din niciun punct de vedere pentru nimeni de pe aceasta planeta!
De la „ Inviere”esentialul se afla in alta parte- poate chiar in partea de lume necunoscuta noua ,poate chiar atunci cind, in timpul copilariei mele, acolo unde am tot asteptat ,pret de multe ore, Invierea celui numit Fiul Omului, undeva in Bucurestii anilor 60 , intr-o bisericuta aflata pe straduta numita cindva Ceaus Radu am tot sperat sa am revelatia tuturor revelatiilor .Nu a fost sa fie . Cum virsta momentului nu imi permitea filozofia atasata mortii si invierii lui Hristos asteptarea mea s-a dovedit zadarnica . Acum ,peste vremuri, inca devin nelinistit atunci cind cineva face referire la invierea lui Hristos .Poate oare cineva numi intimplarea ca si revelatie a tuturor momentelor din existenta omenirii sau ne vom imparti constant Credinta asa cum este ea impartita acum ?Daca UE a reusit si- a adus aproape toate natiunile componente oare nu este timpul ca si „Credinta” sa faca acelasi lucru ? Oare Hristos nu poate deveni liantul nostru al tuturor crestinilor ? Sa ne intoarcem cu totii la Invierea Domnului este poate imensa dorinta a cretinatatii .
Sunt oameni care-L iubesc pe Cristos. Sunt oameni care-L ignora. Sunt oameni care s-au lepădat de Isus. Războiul „sfânt” pe care Nesfanta Rusie l-a declanșat crestinilor ucraineni ridica multe semne de întrebare privind credința sinceră intru Hristos al tuturor preoților teroriști ruși atunci când stropesc cu agheasmă tancurile, tunurile, bombele, rachetele cu care vor să-i silească pe „frații” lor de Cruce sa se contopească cu „lumea funesta rusă”. Nu din întâmplare s-a născut Isus în Staul. „Lumea păcătoasă rusă” nu-i oare un staul, in care mujicii -zisi creștini rumega, beau și se baligă? Apoi, se tolănesc pe grămezile de murdărie, parandu-li-se că aceasta înseamnă „Pace vouă” și „a se bucura”. Apoi, îl vedem pe Lucifericul Dictator într-un lăcaș, cu fața la icoane și cu gândul la Satan, la câinii săi de companie, nicidecum la grămezile de morți. Isus s-a ferit să atingă cu mâinile sale un ban. Lui, căruia nu-i era silă să atingă carnea putrezită a leproșilor și morților, de bani îi era scârbă. Banul are in el, pe lângă rapănul mâinilor care l-au pipăit, molima necruțătoare a crimei. Cel care înhață ruble și pleacă bucuros să ucidă ucraineni, se da pe fata cu Uciga-l-Toaca. De aceea, Biserica Odioasă rusă este considerată escrementul stricat al Diavolului. Și nu-i pasa că „cel ce pune mana pe sabie, de sabie va să piară”. Isus a fost vândut precum se vinde mielul. Ca sa fie omorât și mâncat. De două milenii creștinii se hrănesc din „mielul” acela. Și încă e întreg. Isus a fost trădat. „Atunci – mărturisește Matei – toți ucenicii îl lăsară in voia scoarței și-o rupseră la fugă”. Doar doi dintre cei unsprezece se luaseră pe urmele felinarelor ce-l duceau pe Cristos la Peștera ucigașilor. FetideNatia rusă, departandu-se de Evanghelie, este „Peștera Ucigașilor”! Căci prea multa barbarie, prea multa ortodoxie știreata s-au adunat în grosolanele creiere ale slugilor lui Mammon. Sfântul Vladimir al Kievului a înălțat credința în Cruce. Vladimir cel Sângeros al Moscovei pune cruce pe credință.
Foarte frumoasa incercare de a ne arata perenetitatea si semnificatia Invierii. Cu fiecare primavara, natura renaste dar noi devenim mai batrani cu an. Cu fiecare Inviere a Domnului ar trebui sa devenim mai intelepti, cumpatati, mai buni cu cei din jur. Sa pretuim mai mult toate darurile naturii si sa fim mai toleranti cu cei din jur. Sa fim mai hotarati fata de cei care sunt doar niste farisei, sa alegem binele de ceea ce este rau.
Foarte frumos si profund articol citit cu cateva ore inainte de a merge la biserica sa luam lumina inivierii. Ce s-ar mai putea spune decat ca ” Eu iubesc pe cei ce ma iubesc şi cei ce ma cauta ma vor gasi” . Deci viata noastra e o cautare .. altfel e o simpla trecere prin lume.
Frumoase gânduri și spuse cu simplitatea necesară transmiterii lucrurilor esențiale.
Paște binecuvântat!
Invierea a fost celebrata atat la Moskova, Kiew cat si la Bucuresti, cei o fi mintile celor de la Mosova sau Kiew ?
Acelasi ganduri de pace si bunatate ! pt ca toti sunt copii lui Dumnezeu, care o fi cei mai neascultatori ?