sâmbătă, septembrie 18, 2021

Când iubirea de țară încape într-un bagaj de cală

Educatoarea a fost prima care m-a învățat să mă port frumos la nivel de instituție. Când m-a trimis în ultima bancă, după ce am rămas cu mâna jos la întrebarea „credeți că lupul ar trebui omorât pentru ceea ce i-a făcut Scufiței?”, m-am gândit de unde vine puterea ei de a-mi decide locul între oameni. Din scaunul de lângă ușă, clasa redevenea camera de zi a unei case în care, până mai ieri, locuise o familie, iar personajul tăcut, care în primele rânduri era parte din grup, se retrăgea cu totul în rama din mijlocul peretelui. Dacă îmi aplecam ușor capul, îl puteam face să dispară, înghițit de lumină – o pedeapsă potrivită, îmi imaginam, pentru un lup.

Am interiorizat atunci distanțarea ca mijloc de control și lipsa participării ca încercare de a contracara puterea nou descoperitei autorități. Astfel s-a conturat contractul meu social formal, pe care l-am consolidat cu încrâncenare în anii care au urmat, presupunând, la fiecare pas, că subtextul lui este dreptatea. Distanțarea a devenit în timp dezinteres, poate chiar apatie, iar lipsa de implicare a făcut ca mai toate formele de autoritate să fie întâmpinate cu rezistență.

Ce nu am intuit a fost că rezistența, practicată pe termen lung, te forțează spre extreme, acolo unde intensitatea este constantă. Mai mult decât atât, ne puteam hrăni reciproc, întrucât atunci când ea nu se năștea în mod natural, o fabricam eu din evenimente dintre cele mai banale.

Cum nu am putut să îmi îndrăgesc țara pentru ceea ce era, am preferat să plec, să nu fiu încă unul dintre cei care ajung să o urască. Primii cinci ani de după plecare mi i-am petrecut, printre altele, în sevraj. Pentru un dependent de haos, siguranța este plictisitoare, până la a nu te mai simți viu. Lipsa unei rețele de suport a fost atunci dublată, poate chiar dominată, de pierderea intensității. Nici până astăzi nu știu care dintre cele două fenomene a devenit principala mea sursă de melancolie, haosul s-a simțit mai mereu ca „acasă”.

Dacă sună familiar este pentru că, probabil, nu am fost singura care a continuat să ducă o luptă, pe alocuri îndreptățită, dar ale cărei practici epuizante nu justificau contextul prezentului. În ceea ce mă privește, această etapă descrie o evoluție iminentă, o consecință directă a felului în care am experimentat libertatea. Libertatea noastră a fost urmarea unei revoluții, și nu a unei reforme – ne-a intrat direct în sânge, lăsându-ne bulversați, fericiți, dar încă flămânzi. Ne-am petrecut zeci de ani încercând să reproducem sentimentul de atunci, convinși fiind că adevărata libertate presupune o trăire mereu intensă, iar dacă nu se simte așa, atunci probabil este altceva. Dependența este însă opusul libertății, iar dependența de un sentiment nu este cu nimic diferită.

Ceea ce educatoarea nu a reușit prin metode disciplinare, a reușit prin naturalețea cu care își purta apretul în dunga ce se rupea din cot de fiecare dată când gesticula și fusta maro care se mișca în contratimp cu picioarele ei îmbrăcate într-un ciorap al cărui nuanță se numea „culoarea pielii”. M-am identificat, fără să știu, cu imaginea unei sărăcii demne, atât de importantă pentru noi atunci. Astfel s-a conturat contractul meu social informal, regăsit, zeci de ani mai târziu, odată cu nevoia de renegociere a celui formal, după tipicul unei alte țări.

Ce luăm cu noi când plecăm, nu putem ști decât atunci când distanțarea devine rupere, deși plecarea nu înseamnă mereu desprindere. Atunci când se întâmplă însă, raportul de forțe se schimbă și te găsești de cealaltă parte a istoriei – nu mai ești printre cei care o scriu, prin experiență vie, și nu îți mai alimentezi trăirile zilnice din nevoi vechi, chiar și de la distanță de oceane. Desprinderea mea nu a însemnat, în final, abandon, ci șansa unei actualizări. Din ultima bancă, România redevine locul în care am copilărit, spre care pot privi, din nou, cu tandrețe, fie ea și tandrețea unei iubiri neîmplinite.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Tara este acolo unde esti multumit, traiesti decent si munca iti este corect platita, unde legile se respecta, unde oameni mint mai putin, coruptia are limite. Tara unde ai parte de mult haos este locul unde la fiecare pas esti stresat, umilit, batjocorit, unde legile sunt oentru fraieri, unde ai parte de nervi si iti macini inutil sanatatea.

  2. Iubirea fara de care nici unul dintre noi nu am putea exista . Iubirea fara de care nu am putea visa nu am putea a ne aduce in fata gindurile nostre atit de felurite . Oare cine nu isi aminteste primii ani de scoala , oare cine nu a suferit atunci cind cei din jurul lui mai faceau cite vreo nazbitie ce te afecta direct . Oare cine nu a vazut cum totul se schimba in jurul nostru , cum eram obligati la a accepta directivele venite pe linie de partid , cum simplul fapt ca ai tai parinti nu faceau parte din clasa muncitoare iti atrageau oprobriul celor din jur ce nu erau asemeni tie .Am invatat sa traim si cu asta .Unii dintre noi sau retras in propria carapace imuni la tot ceea ce se intimpla in jur , altii sau adaptat si si-au faurit cariere uneori dependete de decizia luata la partid , altii au incercat sa plece din tara . Unii au reusit altii nu .Cu toate acestea am ramas cu totii romani . Asta nu s-a putut schimba . Inegalabila modalitate . a limbii romane ,ce permite atitea forme de exprimare ,de prezentare a unei situatii , toate cuvintele ce pot exprima un singur sens , au facut din noi un popor de neegalat in lume dar in acelasi timp plictiseala ce intervine ,atit de repede ,atunci cind ne apucam sa facem ceva ca si entuziasmul primelor clipe urmat de renuntarea fara nici o parere de rau ne trage mult inapoi .Totusi exista printre noi si cetateni ce nu se mai uita in urma si notiunea ce noua ne pare fara de egal , acea de roman , pentru ei devine inexistenta . O fi bine ? O fi rau ?Toti sintem datori cu o singura viata .

    • @ mafalda 24/04/2021 At 19:42
      Am plecat din tara de 26 de ani si de atunci s-au schimbat unele norme ortografice.
      Am citit comentariul dvs. si ma intreb care din forme de mai jos este corecta. Ma refer la folosirea conjunctiei si respectiv a diatezei reflexive a verbului.
      Am o profesie tehnica si-mi aduc aminte de vorbele profesoarei de limba romana care ne-a spus in prima ora (a domniei sale) cu noi:
      Stiu ca multi vor imbratisa profesii din domenniul tehnic sau al stiintelor exacte si voi considera ca mi-am indeplinit misiunea mea daca voi reusi sa va invat sa scrieti si sa vorbiti CORECT romaneste conform normele ortografice si fara dezacorduri.

      „Unii dintre noi sau retras…..”,
      „altii sau adaptat….”,
      „Asta nu s-a putut schimba…..”

      Sunt de acord cu remarca dvs.

      „Inegalabila modalitate . a limbii romane ,ce permite atitea forme de exprimare……”.
      Rog moderatorul sa nu cenzureze acest comentariu cat si pe ceilalti contributori sa ma ajute sa ma actualizez cu regulile limbii romane.
      Multumesc.

    • frumos, spiritual, elevat, plin de subtilitate. totul invaluit intr-un limbaj atit de nobil! pacat ca mult prea putini pricep, as zice eu.
      va multumesc!

  3. Foarte frumoase si foarte triste aceste randuri. Ai reusit cumva sa captezi ce simt, cred eu, multi romani care nu se mai regasesc in tara. E ceva ce cred ca incepem sa simtim din ce in ce mai multi.

  4. După 20 de ani
    Undeva in Canada sevraj : singurele știri sunt din România. Generația a doua spera la o Românie normala. Între timp își fac datoria ca voluntari in armata Canadiana, dar visează la o Românie care ar putea fi. Prima generație este fiica învățătoarei cu mâneci apretate, învățătoare ucisă de un sistem medical tâmp și fără mila. O bula de știri cu antene, formule AS și miracole care nu se întâmpla. Un contract social care nu a ajuns in est, o lipsa care l-a făcut pe regele Carol I sa plece și apoi sa renunțe sa plece. Pentru ca fără contractul social nimic nu e posibil dar orice se poate întâmpla. Miracolul Romaniei este ca exista: fără contract social fără celula de baza familia lui Weber și fără etica protestanta fără nimic. Miracolul existentei acolo unde nu ar trebui sa existe nimic, miracolul Bizanțului supraviețuind in otomanism , miracolul lui zi ca ei și fa ca tine. Tara oierilor care au crescut porci când musulmanii le-au cerut tribut oi. Țara care a învins armatele imperiului otomani cu niște lăutari beți care au ademenit armata otomană in mocirla de la Vaslui. Nu și cum sa iubești asta dacă crezi ca exista un contract social. Armatele lui Constantin cel Mare trimise aici șanse civilizeze s-au răsculat , a fost a doua retragere a romanilor de aici. Goții plecați din România nu au plecat cu nici un contract social , au luat o șpagă de la Țarigrad, au cucerit Roma S-o apoi au făcut Spania modernă, nu aveau nimic in bagaj au lasat tot ce aveau aici : și Cloșca si puii de aur.
    Slavii de după ei au preferat Grecia. Și motivul era unul singur : aici nu exista contract social
    Și asta e din vremea lui Burebista ( e unul Jordanes care ar putea depune mărturie)

    • Contractul social nu exista si n-a existat in nici o tara, este o idee naiva a lui Rousseau. Cand un cetatean delega altui individ dreptul de a hotara pentru sine nu exista nici un contact scris, doar unul implicit care nu are clauze care sa-l faca obligatoriu. Practic in orice sistem polituc un ales se reprezinta pe sine si mai putin pe cei care l-au desemnat sa-i reprezinte in organisme de decizie. Societatile mai avansate nu au contracte sociale, au doar domnia legii, si asta, cand se respecta, este un instrument foarte eficient in drumul spre progres economic si minima armonie sociala.

    • La Vaslui in Ianuarie 1475 mai erau, pe langa betzivani, si soldati secui, mercenari germani, si diverse alte corpuri de armata. S-a creat o diversiune/s-au creat mai multe diversiuni, conditiile meteorologice nu mai putin decat vitejia „betivanilor” au facut posibila victoria. Sa nu uitam ca otomanii au preluat mai totul de la „Bizant”: administratia, armata, metehnele. Nu erau chiar o adunatura de pecenegi.
      Alternativa ar fi fost desfiintarea Moldovei ca atare.
      N-am mai fi scris azi despre „betivani”.

  5. Aud uneori spunându-se că lucrurile se văd mai limpede atunci când sunt privite de la depărtare. Eu zic că se pot vedea mai puțin emoțional, dar nu mai clar.

    Un sfert din populația României a decis să-și mute iubirea de țară pe alte meleaguri. Este acea parte activă și curajoasă dintre români, care ar fi putut determina schimbarea instituțională profundă. Cele mai multe dintre educatoarele de la grădiniță sunt la fel și astăzi, pentru că nici instituțiile nu s-au schimbat esențial. Iar ele reflectă voința cetățenilor exprimată periodic la urne.

    Sărăcia demnă reprezintă și astăzi un mod de a trăi într-o țară în care trei sferturi dintre angajați primesc salariul minim pe economie și riscul sărăciei extreme este cel mai mare din Uniunea Europeană. Iar asta amintește inevitabil de cele două Nogales din cartea profesorilor Daron Acemoglu și James A. Robinson, a cărei concluzie este că bunăstarea reprezintă o opțiune [politică] a cetățenilor.

    … Nu, nu mă depărtez de tema articolului. Învățământul românesc este subfinanțat și intens politizat, iar rata abandonului școlar este printre cele mai mari din Uniunea Europeană, în vreme ce numărul de absolvenți de învățământ terțiar la mia de locuitori este cel mai mic.

    De peste 30 de ani, România este un stat capturat de un grup securisto-comunist de tip mafiot, care extrage resurse din averea publică și le transferă în mod ilegal în proprietatea privată a câtorva oligarhi și a apropiaților acestora. O cleptocrație, care folosește resursele publice furate pentru a-și finanța menținerea la putere, inclusiv prin manipularea cetățenilor, într-un cerc vicios pe care doar creșterea nivelului de educație îl poate rupe.

    Vă aștept să reveniți acasă, doamnă Laura Munteanu, să le spunem celor care își bat joc de noi de peste trei decenii că într-un stat democratic, așa cum vrem să devină România, a sosit timpul ca hoții fie să muncească, fie să meargă la pușcărie. …Desigur, asta ar putea reduce haosul și ar crește siguranța (nouă și copiilor noștri), ceea ce ar face ca traiul să ne devină mult mai plictisitor.

    • La acest „grup securisto-comunist de tip mafiot” ar trebui sa adaugati si politicienii.

      Si ca fim concreti: pe de o parte guvernul actual declara ca vor face reforme iar pe de alta parte sustin ne-schimbarea.

      Iata doi ministri liberali au decalarat ca atata vreme cat vor fi in posturile respective pensiile militarilor si ale politistilor nu vor fi atinse.

      Chiar daca unii vor argumenta ca banii rezultati n-ar fi suficienti pentru invatamant, sunt totusi niste sume care ar contribui la ridicarea acestuia.

      Eu fiind diasporean, nu prea am auzit de/intilnit: militari, politisti, juristi si alte categorii speciale din sistemele de forta sa emigreze. In schimb am auzit de/intilnit: ingineri, doctori, invatatori/profesori etc.

      Indemnul dvs. la intoarcerea in tara este frumos si patriotic si folosit, mai ales, in campaniile electorale inclusiv cele prezidentiale, dar poate se va indeplini, pentru unii, doar la pensie.

      • La pensie trebuie sa iti lipseasca mintea cu desavarsire pentru a reveni. Baietii/fetele din sistemul medical abia asteapta sa te bage-n groapa.
        Iar alde Mario abia asteapta sa te faca placinta pe zebra.

  6. Vad ca reveniti la tema nostalgiei reziduale a emigrantilor. Nu cred ca exista prea multi emigranti care sa nu simta ca au facut un compromis moral optand pentru emigrare, in fond cei mai multi emigranti pleaca doar pentru un trai mai imbelsugat, o masina de de 5000 cm3 si 6 locuri, un casoi cat sa incapa trei familii si concedii in trai foarte sarace (Maroc, Mexic, Tailanda, Tunisia) in care sa se simta importanti, etc. Povestea cu realizarea profesionala este valabila poate pentru maximum 10% din emigranti, ceilalti fac un pas inapoi in ierarhia sociala.
    Am cunocut emigranti din toate continentele locuite, cei mai adaptabili sunt asiaticii, in special sunt chinezii, nu au nici o nostalgie, saracia si lipsa de cultura ii face sa uite repede locul de unde au plecat. Ba mai mult, intr-o generatie aduc pe langa ei intreg satul.
    Daca ai plecat după aproximativ 21-25 ani, când valorilor indivizilor sunt in general formate, ramai atârnat intre doua lumi, stai cum spune plastic romanul, cu c…ul in doua luntri. Exista evident si oameni care faca tranzitia mai rapid, dar acestia sunt cei mai superficiali, cei pe care-i fac fericiti masinile mari si condeiile in tari sarace.
    Cel mai greu este cel care isi clădesc familii cu persoane din alte culturi. E foarte greu sa faci pe cineva din alta cultura sa priceapă un banc romanesc, obiceiurile noaste arhaice (slujba de Inviere de la miezul notii), sau sa înțeleaga de ce anumite bucate, e drept nu prea sanatoase, plac asa de mult romanilor. Cunosc o romanca care gateste cateodata de doua ori, o data pentru sotul ei si a doua pentru ea. Si asta chiar si la mic dejun. Cum sa-ti placa sa mananci zilnic fulgi de ovaz?
    Pentru mine cea mai mare frustrare a emigratiei este lipsa unei comunicari efective cu oameni interesati de cultura romana, platitudinea conversatiilor cu colegii de serviciu care imi povestesc ce au mai vazut in week end pe Netflix, imposiblitatea de a merge la un teatru precum cele din Bucuresti, si intelegerea ca eu sunt vinovat de toate acestea. Poate si de asta bat campii scriind pe acest portal.

    • In asociatia de romani din orasul in care am stat multa vreme, undeva in vest, aceleasi preocupari culturale ca si acas’ : smenuri, bete-n roate, barfe diverse, combinatzii, nu care cumva sa le „iei dreptul” (se incadreaza la bete-n roate). Multa invidie, multe zambete de cutite.
      Unii chiar nu au ce lua cu ei.

  7. In Romania:
    „Distanțarea a devenit în timp DEZINTERES, poate chiar APATIE, iar lipsa de implicare a făcut ca mai toate formele de autoritate să fie întâmpinate cu rezistență.”

    In afara Romaniei:
    „Pentru un DEPENDENT DE HAOS, siguranța este plictisitoare, până la a nu te mai simți viu.”

    Ori contradictie (daca haosul „macro” v-a manat in afara Romaniei), ori dezinteresul/apatia/lipsa de implicare erau pt. „macro”(evenimente/circumstante), iar dependenta de haos era pt. „micro”(evenimente/circumstante).

  8. Un stat care nu-și iubește cetățenii îi duce la faliment. Deci, vorba lui Isus, ,,All you need is love”. Restul sînt chestii practice, de copiat de la cei cărora le-au reușit.

  9. Să vorbim și despre problema lupului: „credeți că lupul ar trebui omorât pentru ceea ce i-a făcut Scufiței?”
    Lupul este doar un animal care își urmează instinctele iar opțiunea copilului trimis în ultima bancă a fost corectă – dacă ținem cont și de situația lupului.

    Morala poveștii ar trebui adaptată – oamenii sunt atât de evoluați încât pot găsi diferite feluri de a înțelege și respecta viața altor specii.

    La fel și cu iubirea de țară – încercăm să ne concentrăm atenția spre viitor (trăim într-o țară a Uniunii Europene).

  10. 1. …”m-am gândit de unde vine puterea ei de a-mi decide locul între oameni.” – frumos spus pentru un inceput de dialog.
    Unde se termina disciplina (perfect necesara) si unde incepe abuzul „autoritatii” (absolut contraproductiv)? Este etichetarea utila? Este etichetarea indreptatita in baza unui singur gest (fapt?) Stia invatatoarea ca nici macar un test poligraf administrat de specialisti cu ani de experienta nu are specificitate mai mare de 90%? Daca v-a luat mai mult de o secunda sa condamnati la moarte lupul, este pentru ca ati vazut si alta cale sau pentru ca nu ati dovedit „fibra morala”? In fine, aveti simpatia mea pentru ca si eu am fost etichetat gresit de o invatatoare, care insa a avut taria sa-si recunoasca ulterior greseala (la multi ani dupa ce am terminat facultatea am sunat sa-i multumesc, si pentru ca a avut demnitatea sa isi recunoasca greseala)
    2. …”Libertatea noastră a fost urmarea unei revoluții, și nu a unei reforme – ne-a intrat direct în sânge, lăsându-ne bulversați, fericiți, dar încă flămânzi. Ne-am petrecut zeci de ani încercând să reproducem sentimentul de atunci, convinși fiind că adevărata libertate presupune o trăire mereu intensă.”
    Aici va contrazic; foamea a fost si este nu pentru trairea intensa (poate va spun noutati, dar „revolutia perpetua” a fost o paradigma a inter-com-ishtilor anilor 20-50) ci pentru acea idee de dreptate care insoteste orice contract social si sta la baza oricarei civilizatii (nu si bananiere): rasplata (efortului individual) e proportionala cu contributia (la mentinerea si progresul societatii).

  11. @ Constantin 25/04/2021 At 7:59
    Intr-un ziar publicat in diaspora (Observatorul) avea pe frontispiciu urmatorul text:
    ” Vrei să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe. (Ion Luca Caragiale)”.

  12. Avem cam doua secole de cint practicam iubirea de tara si rezultatele sint un loc constant codas in clasamentul european al performantei de tara. Oare nu e un motiv sa cadem pe ginduri?

    • Performanta se vede in curtea institutiilor publice/spitalelor publice: oameni lasati s-astepte afara, personalul „se protejeaza” (fara masti evident), purcei si oratanii zburdand prin curti, curti care imprejmuiesc cladiri in stare avansata de degradare. Salariile de nababi nu lasa loc de bani de tencuit si zugravit.
      Sa fi fost amplasata Ro prin Africa, era de mult campie de oase.
      Nu indraznesc a-mi imagina ce-ar fi fost dac-ar fi fost amplasata prin vest.
      Cu atat mai putin dac-ar fi fost amplasata prin America latina.
      Cat despre Asia…

    • „POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului.” (DEX 2009)

      Dacă nu mă interesează „Polis”-ul și nu-mi pasă de rezolvarea treburilor lui, atunci ce fel de iubire este aceea? Nepăsarea, depărtarea de „orice vecinătate”, este mai rea decât ura față de țară. Este absența oricărei emoții. Dacă iubești ceva, lupți pentru binele lui atunci când acesta este amenințat.

      Așa văd eu lucrurile… Dar poate mă înșel. Și, cred că mă înșel, pentru că am cunoscut români care zic că-și iubesc țara în intimitatea lor, dar sunt hotărâți să n-o mai vadă vreodată, se străduiesc să-i uite limba și preferă să se creadă despre ei, acolo unde sunt, că aparțin altor etnii. Își privesc soarta ca pe o evadare reușită dintr-un infern de care vor să uite cât mai repede.

      …Ce politică?! Odată scăpați din „haos” nu vor să le mai fie tulburată liniștea nici măcar de rudele apropiate, astfel că eventualele convorbiri telefonice ar fi bine să nu depășeqască o anumită frecvență. După caz. Îi înțeleg și nu-i condamn, dar văzând diferențele față de emigrația italiană, greacă, irlandeză, poloneză șamd. parcă mă încearcă gândul că s-ar putea ca nu acesta să fie firescul iubirii de țară.

  13. Viata ofera peste tot si bune si rele.
    Nimic nu este doar incarcat de bunatate si frumusete.
    Haosul aduce multa agresivitate, diversitate cu un consum enorme de resurse.
    Linistea poate produce rutina perfecta, aduce plictiseala, poate chiar prosteala dar si predictibilitatea, lipsa riscurilor

    Viata linistita in continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

România, septembrie 2021: radiografia unui impas

Septembrie 2021 este, în România, momentul unui alt impas istoric. Scenele de pugilat din Parlament, isteria mediatică, confuzia guvernamentală, toate acestea sunt...

Despre educația morală a copiilor

Motto: V-am dat clasă cu opt clase /S-a terminat șmecheria / Sunt rege pe România! (Abi Talent)

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale

Germania pășește inevitabil în direcția unei tranziții politice de importanță majoră, provocată de sfârșitul guvernării cancelarului Angela Merkel, care a durat neîntrerupt...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.