Când negrul are nuanțe

Cum nu se poate mai surprinzător detaliul că o piesă despre credință, speranță, salvare, iluzie, îndoială și abandon, așa cum este Mesia a binecunoscutului dramaturg, regizor și actor american Martin Sherman, a intrat în repertoriul unui teatru din România doar la mai bine de 40 de ani de la momentul premierei absolute. Are el teatrul românesc de azi încă destule hibe, însă acea fugă de prezent, detectată la începutul anilor ‘90 de Marian Popescu, a fost totuși depășită. Așa că foarte adesea pe afișe apar relativ ușor scrieri de ultimă oră. Aflate, slavă Domnului!, în pașnică și profitabilă conviețuire și cu cele scrise de Shakespeare și Cehov.

E adevărat, Mesia nu e un text tocmai la îndemână. Buna lui înțelegere presupune un solid bagaj de cunoștințe despre patimile, relele și catastrofele cu care s-au confruntat de-a lungul timpului evreii, acestora adăugându-li-se cunoștințe ce țin de un specific. De mentalitate, de relație cu cele sfinte, ca și cu realitatea de zi cu zi. Punerea în scenă a piesei presupune sine qua non un regizor cult, documentat, dar și nepredispus la compromisuri. În primul rând la compromisuri de ordin comercial. Spun asta fiindcă, din păcate, azi, până și credința a devenit ceva care se vinde. Care dă bine în repertoriile teatrelor și se supune unui circumstanțial de joasă speță. Andrei Măjeri este un astfel de regizor, citit, meticulos, preocupat de rigoarea informației care nu se apleacă asupra unui anume text doar fiindcă în el este vorba despre ceva care se cere.

Bref! Măjeri a descoperit textul lui Sherman, l-a tradus împreună cu Lorena Luchian și Alexandru Panait și l-a propus Teatrului Evreiesc de Stat. Și astfel s-a născut spectacolul pe care l-am văzut și despre care încerc să dau seama în rândurile ce urmează. 

Mesia lui Marin Sherman pornește de la un moment tragic din istoria evreilor. În secolul al XVII lea,  în satul polonez Yultishk, cazacii au comis un măcel etnic de mari proporții. Au decimat comunitatea evreiască. Celor puțini rămași în viață nerămânându-le decât speranța unei noi veniri a lui Mesia care să îi salveze și să îi conducă la Ierusalim. Sabatai Zevi, un misterios rabin din Asia Mică, devine în ochii multora un substitut al lui Mesia. Sabatai, altminteri închis de sultanul turc la Constantinopol, trimite scrisori mustind de îndemnuri la speranță, de promisiuni, ori de reformulări ale vechilor dogme. Care nu au cum să nu rezoneze în urechile și mintea unor oameni care au cunoscut deja prea multe pogromuri. Tânărul Asher, unul dintre personajele piesei, se lasă fascinat de ele, de fascinație se contaminează la un moment dat și unchiul lui, Robb Ellis, negustor de fructe, până atunci cum nu se poate mai materialist. Robb Ellis face abstracție de îndemnurile la rațiune și îndoială ale tinerei lui soții, Rahela. Omul își înstrăinează averea și pleacă în căutarea noului Mesia. Rahela este la rându-i cuprinsă însă mult mai cu măsură de nebunia mistico-religioasă. Asta firește și din cauză că este îndrăgostită până peste cap de Asher. Îl însoțește la Constantinopol și așteaptă înfăptuirea minunii. Însă urmează deziluzia. Sabatay nu doar că nu i-a condus pe evrei la Ierusalim, ci a acceptat oferta Sultanului de a trece la islamism. De unde concluzia piesei lui Sherman că adevărata credință se află în suflet și nu în promisiunile falșilor profeți.

De la aceste date, dramaturgul american construiește o piesă de tip parabolă pe care o transformă în spectacol regizorul Andrei Măjeri. Măjeri riscă de la bun început enorm. Riscă o anume cădere într-o capcană cromatică. Își construiește spectacolul eminamente în negru. Sfâșiat câteodată ba de lumina unei lumânări, ba de albul dintr-o rochie de mireasă.  Grație light-designul creat de regizor în colaborare cu Andrei Ignat,  în spectacolul lui Andrei Măjeri negrul are nuanțe.  Unul e negrul din viața cotidiană a comunității, altul e negrul spațiului (imaginat de Irina Chirilă) altfel e negrul din  existența Rahelei (excelentă în rol, volubilă, extrem de naturală Lorena Luchian), femeie încă tânără, de 28 de ani care mai are în grijă o mamă devenită mută ( după ce i-a fost ucis soțul), ce se căsătorește din motive de supraviețuire cu mult mai vârstnicul Robb Ellis (Neculai Predică) la îndemnul extrem de persuasivei tanti Rose ( cu un exces de gesturi și autobăgare în seamă adusă în scenă  de Geni Brenda Vexler) .Și mai departe. Altul e negrul costumelor personajelor ( costume gândite tot de Irina Chirilă)- celor deja numite li se adaugă Asher (iarăși foarte bun tânărul Alex Iezdimir, unul dintre actorii din distribuția altui spectacol al regizorului, Cine l-a ucis pe tata de la Metropolis) sau controversata Sarah (sigură pe sine, expansivă Cabiria Morgenstern). Alt fel de negru aduce în scenă ținuta înaltă, suplă, insinuantă, dilematică  a lui Vlad Corb, interpretul Spiritului. Cel care îi urmărește, îi veghează pe toți, unora dublându-le mișcările. Spiritul  deschide spectaculos montarea cu un cântec spaniol și acompaniament de castaniete. Sonurile iberice (o preferință evidentă a regizorului) asociindu-se cu cele evreiești aduse în scenă de vocile actorilor, în solo-uri sau în coruri (este de remarcat pregătirea muzicală asigurată de Antonela Barnat) ori de Feras Sarmini.  Spiritul apare de pretutindeni, e omniprezent, fapt ce conferă un plus de dinamism montării. Asigurat și de folosirea la maximum a virtuților turnantei care dă posibilitatea ca uneori personajele să fie reflectate în oglindă, alteori să aibă în spate ceva ce amintește de scoarța copacilor.

Andrei Măjeri mizează mult pe plastică, pe retorica aparte a imaginilor, pe rafinament și eleganță. Pe jocul scenă-sală. Pe inserturi de ritual. Nu cade însă în exagerări calofile. Și asta e bine. Montarea are totuși anumite carențe în ceea ce privește coerența (pe alocuri diegesisul e sincopat, uneori lucrurile nu sunt chiar foarte clare), ansamblul nu este întotdeauna riguros omogen actoricește.  Oscilează între vechi și nou.  Cîteodată lasă impresia de vetust. De soluții lesne la îndemână. Dacă nu cumva chiar de déjà vu. 

Teatrul Evreiesc de Stat din București

MESIA de Martin Sherman

Traducerea: Lorena Luchian, Alexandru Panait, Andrei Măjeri

Regia: Andrei Măjeri

Scenografia: Irina Chirilă

Light design: Andrei Ignat, Andrei Măjeri

Pregătirea muzicală: Antonela Barnat

Cu: Lorena Luchian (Rahela), Geni Brenda Vexler (Tanti Rose), Neculai Predică (Rob Ellis), Alex Iezdimir (Asher), Viorica Predică (Rebecca), Cabiria Morgenstern (Sarah), Vlad Corb (Spiritul), Feras Sarmini (Politiki Lyra)