joi, septembrie 23, 2021

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                    

            Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte, spune că – în urmă cu un veac şi jumătate, la Congresul de la Paris din 1856 – reprezentantul Angliei, contele Clarendon[1], excedat de insistenţa cu care ministrul de externe al Imperiului Francez, contele Walewski, susţinea cauza unirii Principatelor române (ceea ce însemna şi autonomizarea lor deopotrivă de sub tutela otomană şi de sub cea rusă) i-ar fi obiectat: “Bine, să se unească; dar credeţi că vor fi capabili să se guverneze singuri?” Dacă credităm această vorbă, dincolo de butada reprezentantului unei mari naţiuni la adresa unui popor care abia se pregătea să intre în istorie, e în ea ceva serios (și foarte englezesc): cum se va putea guverna o ţară căreia-i lipsesc şcolile, instituţiile şi elita pe care acestea o produc ?

            Ei bine – se va putea spune – până la urmă s-a guvernat. Da, dar cum? La Belle Epoque a lui Carol I – timp pe care astăzi suntem tentaţi să-l mitizăm, uitându-ne doar la o infimă parte a urbanului – s-a terminat, să nu uităm, cu ultima jacquerie a Europei, cea din 1907[2] (fenomen pe care Occidentul nu-l mai cunoştea de la finele Evului Mediu). Violenţa răscoalei şi cea a represiunii prin care a fost înăbuşită ne-a situat nu în Evropa spre care aspiram, ci în proximitatea Rusiei unde, cu doi ani mai înainte, manifestaţia preotului Gapon (culmea – de susţinere a Ţarului!) sfârşise sub baionetele cazacilor din Gardă și unde pogromurile erau curente. Am intrat în Marele Război complet nepregătiţi şi, în doar trei luni, am pierdut tot ce era de pierdut. A urmat mizeria – cu tifoida ei – şi foametea, care au făcut incomparabil mai multe victime decât războiul[3]. Când, la capătul lui, ne-am regăsit în noul stat – România Mare –, datorând aproape totul conjuncturii, ne-a prins bine Petre P. Carp: “Ţara asta are atâta noroc, că nu mai are nevoie de oameni politici!” Nu îndrăznim a o spune, însă Marea Unire – la care nici n-am fi visat înainte de cele 14 puncte ale Președintelui Wilson – n-au făcut-o câțiva intelectuali romantici din orașele transilvane, ci acordul marilor puteri, pe fondul expansiunii comunismului într-o lume epuizată de război. Apoi am trăit “visul nostru milenar”: cu abdicări şi reveniri, cu guverne la câteva luni și de câteva zile, cu defilări de ţărani desculţi în noroi, cu averi făcute (şi pierdute) în casa Duduii şi, finalmente, cu Carol al II-lea (ce-şi încheia tragicomedia de dictator latino-american) fugind sub gloanţe. Am intrat într-un alt război pentru care eram – iarăşi! – nepregătiţi, ne-am jucat de-a măcelul (pe spezele unor evrei nefericiţi) în Transnistria, apoi ne-am înglodat în Stepa Calmucă şi la Cotul Donului luând de bună promisiunea unui dezaxat. Am sfârşit cu ruşii peste noi şi cu comuniştii la putere, fără “cobeligeranţă” (doar luptasem 37 de luni de partea Germaniei naziste!) şi în regim de ocupaţie militară. Pe-aceasta am înlocuit-o, în ’58, cu ocupaţia internă (uneori mai feroce decât cea străină), care a părut a se destinde la finele anilor ’60 şi-a ne lăsa să întrezărim paradisul consumerismului, pentru a sfârşi – după doar un deceniu – în mizerie, turnătorie şi încă o lovitură de stat.

Ne-am compromis intrarea în lume cu Târgu Mureş-ul şi mineriadele, am refuzat două decenii schimbarea, am înlocuit o oligarhie cu alta (sau, poate, nici măcar atât, doar o aripă a oligarhiei cu alta), am încercat să legiferăm privilegiile feudale şi am sfârşit urmărind meduzaţi un spectacol de bâlci, fără a mai şti cu cât suntem datori şi de unde o să ne plătim datoria. Am dat jos şi am omorât doi şefi ai statului, am alungat din ţară alţi doi, pe unul l-am suspendat de două ori, prim-miniştrii (sau Preşedinţii de Consilii, cum se numeau odată) morţi de glonţ, de frig sau de foame sunt o mulţime, am schimbat vreo 7 Constituţii, am construit şi am dărâmat industrii, şi, la capătul tuturor acestora, am rămas ţara cea mai săracă a Europei, cea care stă cel mai prost la toţi indicatorii vieţii civilizate: infrastructură, cultură, educaţie, sănătate, servicii. E adevărat, distanţa ce ne separă de Occident nu mai e veacuri sau de decenii, ci de cinci milioane de suflete, care şi-au luat lumea în cap şi s-au dus – mai ceva ca refugiaţii războaielor şi ai sahelului – să-şi facă, cu mâinile lor, în altă parte ceea ce nu pot face în propria lor ţară. Creşte distanţa dintre provinciile ţării, dintre judeţe, dintre oraşe şi dintre acestea şi sate. Unitatea – pe care-am celebrat-o nu demult cu atâta pompă – se scorojeşte şi se fărâmiţează sub ochii noştri. Ar fi greu să spunem că englezul acela, de-acum un veac şi jumătate, nu ştia ce vorbeşte!

            Cu toată superbia unei puteri coloniale la apogeu, diplomatul englez se întreba (şi, prin ricoşeu, ne întreba): cum se poate guverna o ţară ai cărei conducători – în mod fatal, autoproclamaţi – nu fac nimic altceva decât să caute, în lungi reglări de conturi între clanuri (bazate pe rudenie sau pe alianțe), ce iau aparenţa unui război civil (chiar dacă purtat doar în seraiul puterii), să-şi însuşească privilegiile reprezentanţilor fostelor puteri tutelare? Nouă ne place să credem că suntem europeni, înţelegând prin aceasta că ne supunem aceleiaşi logici a modernității ca ţările prospere ale continentului. În fapt, semănăm mai mult cu fostele colonii ale acestora. Am intrat foarte târziu în Modernitate și am participat foarte puțin la crearea acesteia; mai mult i-am suportat efectele și – cel mai adesea – am pendulat între fascinația pentru módele și produsele ei și dezamăgirea dislocării pe care o produce, cea care ne-a scos din lumea în care am trăit veacuri întregi și ne-a lăsat nicăieri după ce visul consumerist s-a destrămat.

Ironia sorții face ca singurii noștri oameni politici adevărați să fie cei din vremea Congresului de la Paris; ei au știut să profite de incredibila șansă a acelui moment, lor le datorăm întâia Unire (fără de care n-am fi existat ca stat) și – apoi – Independența, crearea instituțiilor statului modern și, nu în ultimul rând, a unei generații de oameni de cultură ce au reprezentat adevăratul unificator al lumii noastre. După aceea nimic n-a mai fost la fel: 1907 a fost urmat de împroprietărirea din 1921 care s-a împotmolit administrativ și a sfârșit în criza din 1929; Primul Război a fost un dezastru complet, răscumpărat de victoria Aliaților, parlamentarismul interbelic s-a stins în dictatura regală, nerezolvarea problemelor ruralului și a  primei urbanizări a dus la dezvoltarea extremelor, 1940 a dat – cu adevărat – măsura unui interbelic atât de idealizat ulterior. Apoi a venit a Războiul, cu dictatura lui militară și cu decizii total neinspirate și pline de consecințe, care ne-au marcat mult după după 1944.

După aceea, un deceniu, am fost o țară ocupată de o armată străină și condusă de niște Quisling-i locali, atenți doar la faptul de a-și mulțumi stăpânul din altă parte. Când am scăpat de ruși ne-am trezit că aceiași oameni de pe vremea lor, sub pretextul naționalismului, au devenit ocupanți interni. Industrializarea fără noimă a distrus satele și a sfârșit – odată cu încetarea schimburilor tehnologice – în ruină. Totul s-a terminat cu un carnaval sângeros în decembrie 1989. Am ratat racordarea la Europa în anii ’90, dar ne-a recuperat Occidentul după 2000, am risipit aproape tot ce-am avut, ne-am certat și ne-am împăcat toți cu toți, am profitat de valul de produse ieftine și de calitate mediocră (produse de China și de alte țări ale fostei Lumi a Treia) pentru a ne construi mai mult o imagine decât o realitate și – ratând adevărata schimbare – ne-am pomenit cu o treime din populație peste granițe.

            Aici suntem acum: nici mai bine și nici mai rău ca altădată. Nici mai bine, pentru că – la fel ca-n interbelic (cu Versailles-ul lui și cu ”garanțiile franco-engleze”) – toată stabilitatea noastră stă pe niște realități externe, pe care, în fapt, nu le putem controla: NATO, Uniunea Europeană, producția ieftină a țărilor rapid industrializate din alte continente. Orice mișcare în interiorul acestora s-ar traduce printr-un seism în lumea noastră. Iar capacitatea noastră de rezistență la un seism economic n-ar fi mai mare decât în anii ’80, nici cea militară n-ar depăși-o pe cea din 1940. La limită, n-avem decât cele două măsuri clasice în istoria noastră: ”strângerea șurubului” (adică creșterea taxării și majorarea prețurilor, dublate de ”consolidarea” autoritarismului) și – dacă nu mai funcționeză aceasta – fatalismul nostru etern: ”ce-o da Domnul!” Dar nici mai rău nu suntem: urbanizarea a atins cote semnificative și e inevitabilă pentru majoritatea celor rămași în rural, de bine – de rău, cu materialele ieftine ale altora am reușit, mai toți, să ne încropim o existență decentă (și mai asemănătoare cu cea europeană de azi, decât cu cea din ”tradiționalul” nostru de până acum 50 de ani) și – atâta timp cât ne putem sprijini pe cei trei piloni: UE, NATO și producția ieftină din exteriorul acestora – avem șansa de a crește în continuare. Numai că, lipsită de o direcție și de o organizare, creșterea aceasta – atâta câtă e – este haotică și nu produce efecte de multiplicare la scară socială. Odată ce avem posibilitatea de-a o compara cu ceea ce se întâmplă în alte părți, realizăm că e mult mai înceată (cifrele mai mari ale statisticii nu atestă decât faptul că avem de recuperat mai mult) și că încetineala ei – grevată de corupție, neseriozitate și lipsă de imaginație – erodează viețile celor rămași în țară.

            Pentru ca dezvoltarea să-ți găsească un ritm bun și susținut ar trebui ca decidenții – în speță oamenii politici – să-și înțeleagă rostul și să acționeze în consecință. Numai că, din păcate, politica noastră nu e construită pe acțiune și pe responsabilități, ci pe privilegii și pe orgolii. Cu atât mai mari, acestea din urmă, cu cât oamenii ce le revendică sunt mai mici. Să-i vedem, pe rând, pe cei cu care-avem de-a face.

            Președintele. Prima dată a fost ales în lipsă de ceva mai bun, iar a doua oară din inerție. Marele lui merit a constat în cvasi-absența sa din viața publică. Într-o țară în care – până foarte recent – funcția supremă în stat a fost personificată în exces (reducând astfel decizia politică a șefului statului la capriciile unui om), placiditatea d-lui Iohannis prezenta șansa de-a ne decupla de la conspirațiile și scandalurile Cotroceniului. Personificând vreme de trei ani opoziția, tăcerea Președintelui era grăitoare iar cuvintele lui – atunci când le rostea – aveau impact. Dacă s-ar fi mărginit la funcția de reprezentare (mai ales pe plan extern) și dac-ar fi adăugat o picătură de bonomie în cele de mediere și de patronaj, d-l Iohannis ar fi fost un președinte meritoriu pentru o țară ca România. Însă – în mod fatal – s-a trezit și dânsul (la fel ca mai toți predesorii săi) vorbind cu Istoria. A vrut ”guvernul lui” și pentru asta și-a forjat partidul lui. Dacă din contrastul cu Dragnea d-l Iohannis ieșea mare, din alăturarea cu Bușoi și cu Cîțu iese mic. Deși, probobabil, dânsul își imaginează că pe fondul unor asemenea no name-uri, până și tăcerile îi sunt grandioase. Partea tristă e aceea că d-l Iohannis nu are idei, nu e în stare să dea o direcție (s-a văzut ad oculos cu ”România Educată”) și nu e în măsură nici să inspire, nici să conducă oamenii. Dânsul se topește în majestatea funcției și cel mai bun lucru ar fi fost acela de-a nu agita deloc mantia prezidențială, deoarece sub ea nu se vede decât vidul unui om ales faute de mieux.

            Președintele Camerei. D-l Orban nu e decât o sumă de istorioare din care a compus o baladă mediocră. Greu de spus dacă înțelege ceva din liberalism; larghețea cu care a împărțit fonduri guvernamentale și pasiunile (reale sau de circumstanță) conservatoare n-o arată. Cât l-a condus, PNL-ul n-a fost unit nici printr-o ideologie coerentă, nici printr-un program clar și nici prin fapte memorabile. Nu d-l Orban l-a dat jos pe Dragnea; acesta a s-a dus pe mâna – și pre limba – lui. În puțina lui guvernare, președintele PNL n-a făcut nimic notabil, doar a dat funcții oamenilor pe care și-i considera fideli (ceea ce n-a fost întotdeauna cazul – și de aici se vede ce bine își alege colaboratorii), a chefuit în grup restrâns și a debitat platitudini cu o voce sforăitoare pe la diverse televiziuni. Dincolo de astea, e greu să-i treci ceva la activ. Principala caracteristică a dânsului pare a fi un soi de combinatorică de întâlniri prin diverse sălițe, pe fondul unui laissez faire ce nu mărturisește pasiunea pentru economie, ci – dimpotrivă – dezinteresul total pentru ea. Om de mâna a treia a în PNL-ul precedentelor decenii, d-l Orban pare a avea sentimentul că acum, când i-a venit rândul, merită să conducă partidul până la funerariile naționale. Partea proastă e aceea că nu știe încotro să-l conducă; pentru dânsul conducerea înseamnă să mențină echilibrul între diversele tabere, grupuri, aripi și coterii ale unui partid care nu e mare decât pentru că e la putere.

            Primul Ministru. D-l Cîțu are un aer de ”băiat de băiat”: șmecher de cartier (sau de provincie), cu aere de șef, dar și cu mari complexe, de care caută să scape supralicitînd. Nu are nimic din desperados-ul carismatic, ce strălucește prin temeritate și cinism, ci pare a fi contabilul mafiei ajuns ”la butoane” după ce șeful real a pierit într-o ambuscadă (în punerea la cale a căreia a participat și acest personaj șters). D-l Cîțu nu are nici o ideologie, exceptând beția puterii. La orice capitol – inclusiv la cel la care pretinde că se pricepe, economia – dânsul e ca o pastă vâscoasă care deopotrivă ia forma vasului în care e pusă și dă nițel peste margini. Nu știu alții cum sunt, însă mie unuia îmi aduce aminte de liberți, de acei sclavi eliberați în lumea romană, care – atunci când se ajungeau – păstrau intactă umilința în fața celor puternici, dar căutau s-o răzbune prin brutalitate față de cei slabi. Din posura în care se află, d-l Cîțu are un stăpân, la care se uită de jos în sus, și o imensă masă de servitori (care suntem cu toții), la care se uită de sus în jos.

            Viceprimministrul. D-l Barna știe una și bună: că dacă râmâne în fruntea USR sau în 2024, sau în 2029 va fi Președinte (și, prin urmare, mediocritățile precum Cîțu sau Ciolacu îl avantajează). Pentru dânsul, partidul pe care-l conduce e vehicolul spre funcția supremă în stat. Și, de aceea, acest vehicol trebuie să-i fie perfect supus și să lucreze cu acest singur scop: ca președintele său să treacă de p-ul mic la P-ul mare. Nici d-l Barna nu strălucește prin idei: anticorupția e o treabă foarte bună, deoarece ea predică doar ceea ce nu trebuie făcut, însă e teribil de discretă cu privire la ceea ce s-ar cuveni făcut.

            Co-președintele USR-PLUS. D-l Cioloș trăiește din mitul funcționarului superior, mereu în anturajul puterii, și din cel al bunei cuviințe ardelenești căreia-i dă glas cu vorba dânsului molcomă. În afară de asta, deși e de multă vreme un personaj public, e greu de spus ceva despre dânsul. Pare a face parte din acea categorie de oameni care ajung unde ajung pentru că cei care fac alegerile nu se hotărăsc ce să aleagă și, finalmente, optează pentru cel care – neavând nici o calitate – nu riscă să dezamăgească pe nimeni și nici să facă probleme cuiva. Deși nu a fost niciodată în pol position, dânsul – grație pozițiilor europene ocupate – e întotdeauna în încăperea în care se fac alegerile.

            Opoziția. D-l Ciolacu e un amestec – incomplet omogenizat – de Mircea Geoană fără școală și de Dragnea edentat. E PSD-ul ajuns la ceasul la care lumea-l ignoră. Nici dânsul nu e nimic altceva decât un soi de soluție de circumstanță, aleasă cam în gol, după naufragiul d-nei Dăncilă în mocirla moștenirii lui Daddy. De la d-l Ciolacu nici măcar ciracii dânsului nu așteaptă nimic. D-l Simion e ca un personaj de Picasso (cel cu ”Domnișoarele din Avignon”), făcut din bucăți care nu se unesc cum – și unde – trebuie: patriotism haiducesc, creștinism legionaroid, dacisme și numerologii, toate debitate, cu voce gângavă, într-un vocabular sărac.

            Cam acestea ne sunt personajele la ora actuală. Vom avea două congrese de partid în luna ce vine: unul al marii dezuniuni, celălalt sub semnul unității (căci d-l Cioloș e prea inteligent ca să părăsească o funcție europeană pentru a armoniza exberanța oengistă a mereu tânărului USR-PLUS). La PNL se va demonstra câtă dreptate a avut Marx când a spus că ceea ce ni se odată ca tragedie, revine a doua oară ca farsă. Căci, în marele partid, acum d-l Orban e distribuit în rolul lui Ceaușescu în drum spre Târgoviște. De ce se face un congres al PNL-ului dacă nu pentru a celebra – trei luni de zile, pe toate ecranele – ”schimbarea”? Or, de ce schimbare poate fi vorba dacă toate personajele din frunte, mai puțin președintele partidului, rămân aceleași? Acolo vor fi, în continuare, cu tăria fatalității, d-na Turcan, d-na Gorghiu, d-l Sighiartău, d-l Flutur, de la Bruxelles d-nii Rareș și Stolojan. Ca să fie schimbare, trebuie schimbat ceva și – cu acordul Cotroceniului – va fi schimbat d-l Orban. Tot așa cum, în decembrie 1989, schimbarea lui Ceaușescu a permis întregii garnituri de la conducere să se perpetueze traversând ”evenimentele” (presa franceză numea, în epocă, guvernul Roman ”guvernul viceminiștrilor lui Ceaușescu”). În treacăt fie spus, cred că acesta e motivul pentru care un om ca d-l Bolojan nu intră în cursă (deși acum ar avea toate șansele să câștige, chiar și împotriva Președintelui): căci știe bine că, flancat de această camarilă, ar fi lipsit de libertatea de acțiune fără de care n-ar putea să se apuce de lucru. Cum nu cultura e partea tare a dânsului, d-l Orban pare a nu înțelege că, acum, nu mai e o persoană care hotărăște și alege, ci un personaj care joacă într-o piesă mediocră și cu final anunțat.

            Dincolo de toate, ceea ce e trist e faptul că, acum, lipsa de direcție și măcinarea în lupte intestine din politica națională ne fac mai dependenți ca niciodată de ceea ce se întâmplă pe scena internațională. Să nu uităm: depindem de Uniunea Europeană și orice criză acesteia – economică (în siajul pandemiei), sanitară (dacă revine COVID-ul), a migrației, a presiunii externe (a Rusiei, Chinei, Turciei) – ne poate bloca și arunca înapoi, în timp și în sărăcie. Orice tensiune în NATO sau orice dezangajare a acestuia ”pe flancul estic” ne-ar expune presiunilor – directe și indirecte – ale marelui vecin de la Răsărit și orice dubiu cu privire la ”garanțiile de securitate” ale marilor puteri în ceea ce ne privește ne poate împinge pe toboganul istoriei. În fine, reducerea productivității globale – ca urmare a tensiunilor din alte părți ale lumii sau a șantajului economic al Chinei – riscă să ne priveze de afluxul de produse ieftine pe care s-a construit prosperitatea ultimelor decenii, atâta câtă e ea. O criză financiară globală ne-ar îngenunchea complet.

            Sau, cine știe? Poate un asemenea seism ne-ar da – încă odată – șansa de-a ne justifica toate eșecurile, incapacitatea de-a duce până la capăt modernizarea, ineficiența administrației, impotența clasei politice, jaful generalizat și corupția ce-l adăposește prin marea catastrofă mondială care a spulberat visurile noastre. Ne-am jeli și ne-am căina ca fiind oropsiții soartei, cei care-au vrut, au luptat, au rezistat, dar au fost – iarăși! – înfrânți de puteri mai presus de cea a noastră. Căci, la retroeroizare și la autocompătimire nu ne bate nimeni.

            Dar de condus, fi-vom oare în stare să conducem? Întrebarea englezului aceluia rămâne – ca surâsul pisicii din Cheshire – să lumineze (deopotrivă grav și ironic) cerul tuturor catastrofelor noastre.


[1] Cunoscut în ţara lui nu doar pentru că a fost de două ori Ministru de Externe al Marii Britanii, ci şi pentru ancheta întreprinsă în 1862 asupra “şcolilor publice” engleze (care, pe atunci, aveau o mulţime de probmele).

[2] Noi am uitat-o, străinii nu; dovadă remarcabila monografie a lui Philip Gabriel Eidelberg – The Great Roumanian Peasant Revolt of 1907, Brill, Leiden, 1974. 

[3] Şi am ratat ocazia de-a medita asupra tuturor acestora cu ocazia Centenarului…

Distribuie acest articol

122 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol! Zugraveste cu talent si cu exactitate realitati pe care o buna parte dintre romani nu vor sa le recunoasca in ruptul capului. Pana cand macar jumatate dintre noi, romanii, nu vom constientiza adevarurile de felul celor consemnate in acest articol de catre domnul Maci, Romania nu are nicio sansa de a se schimba in sensul bun al lucrurilor!

    • In conditiile in care se estimeaza in jur de 40% rata analfabetismului functional in Romania, chiar presupunand ca acest articol ar fi citit…si mai departe, ce?

      • Nu cred ca ati inteles! Este vorba despre constientizarea adevarului( mai precis a acelei multimi de adevaruri neconvenabile, greu de acceptat)….constientizarea, nu luarea la cunostinta….si e clar ca nu este vorba despre citirea sau nu a acestui articol.

        Dupa constientizare, in mod normal, urmeaza sa actionezi in consecinta. In mod paradoxal, exista romani, si nu putini, care constientizeaza adevarul, dar actioneaza contrar oricarei reguli de normalitate. Printre altele, asta ma face sa cred ca rata analfabetismului functional e mai mare cu mult decat cea precizata de dumneavostra si ma face sa ma intreb care e rata de moralitate in randurile romanilor!

        In legatura cu aceste adevaruri, sa nu ma contraziceti expunand teorii despre relativismul adevarului! Aici e vorba despre adevaruri simple, elementare, fara echivoc, care nu au nicio legatura cu problematica stiintifico-filozofica a adevarurilor relative sau absolute.

        A propos, puteti sa-mi dati un exemplu de adevar care, conform cunoasterii stiintifice din momentul actual, este in mod cert un adevar absolut?

  2. Un articol care spune cam tot ce se putea zice despre România. Nu am ce să comentez, aștept doar să văd ce se va întîmpla cu toate slugile care au făcut din bucile lui Cîțu muzicuță în cazul în care panarama asta cu pretenții de prim ministru este trimisă la plimbare. Urmăresc deci situațiunea cu deosebit interes și preocupare, cum ar zice gospodarul nostru care își petrece de opt ani vacanța mare între Cotroceni și Sibiu. Caragiale este depășit, acum avem în plină desfășurare o piesă care face din Cațavencu, Trahanache, Farfuridi & Cie un grup de politicieni serioși și responsabili, pe care te poți baza la o adică.

  3. Un popor care nu a vrut sa fie niciodata o tara pt ca a stat prea mult slugi la altii
    Un popor incapabil sa aleaga persoanele potrivite (cu mici exceptii) si nici sa isi faca ordine la nivel comunitar

    Si KI mai isi zice si etnic german, cand el e un balcanic turbat in al doilea mandat.

    • Dar Raluca lui va ajunge Presedintă a Romaniei !
      E adevarat ce scrie articolul despre deceniul ulterior lui 1944: ”am fost o țară ocupată de o armată străină și condusă de niște Quisling-i locali, atenți doar la faptul de a-și mulțumi stăpânul din altă parte”
      Dar daca suntem onesti fraza asta asta e deplin aplicabila si ACUM.
      Iar Quisling-i locali , inclusiv cei caraora li s-a repartizat scrierea de eseuri , nu observa că,
      desi presedintia viitoare pare că se dispută intre ciudetenii masculine precum Barna, Csolshi, Rareș, Boc, Geoană …rezultatul va fi cel din PLIC.
      Iar la modă sunt PLICURILE CU NUME DE FETE !
      Asa ca in 2024 cand FORUMUL TUTELAR ne va cere – poate – un nume
      de Presedintă pe care să ne-o repartizeze
      numele marțafoilor citati se vor dovedi inutile. Si doar n-o sa ne-o atribuie pe Firea !
      Un indiciu suplimentar in acest sens e nivelul cheltuielilor ostentative pentru cizelarea permanenta a propriilor imagini – cursuri de retorica, operatii estetice, toalete innoite – pe care le fac unele FETE din politica, in special Firea, Turcan si Năsui.

  4. Admirabil eseu, o analiza lucida, cu tais fin, dar si tuse subtile de persiflare. Realitatile actuale ale unor personaje politice care se doresc de mare anvergura arata ca sunt niste jalnice figuri. Pacat ca tara aceasta nu a gasit niste oameni adevarati care sa reseteze totul, ci doar ipocriti si dornici de parvenire pentru care partidele au fost doar instrumentele de a deveni mai cinici si mai bogati.

  5. Felicitari pentru articol, cu toate ca mi-au biciuit sufletul randurile astea, sunt unul din acei cinci milioane(oricat de bine mi-ar fi tara care m a înfiat tot mama vitrega e)care așteaptă de cativa ani o schimbare in bine in tara NOASTRA ..nu mai vine, Domnule profesor, poate acolo este soluția la 1907, cei mai multi dintre noi nu stiu sa mânuie cuvintele ca dumneavoastră, (si oricat de bine le-ati spune aștia nu stiu de rusine sau onoare)dar mai sunt unii cu secerile in pod.

  6. De acord cu antevorbitorii: foarte bună analiză. O singură observaţie numai, care ar putea fi şi dătătoare de speranţe: când oamenii mici lasă umbre mari poata însemna că soarele e la asfințit, dar şi că abia a răsărit.

  7. da, cam adevarat; o sa va sara in cap postacii dedicati si aurolacii credulismului in mai bine cu unul sau altul din carcalacii astia politici; insa chiar ii meritam, asta e tot ce putem sa avem vreodata ca elita politica? poate ca da, soarele e la asfintit daca ne uitam si la licuriciul democratiei unde se infrunta 2 esuati de genul Biden si Trump

  8. Frumos articol, toti cei care se erijeaza in conucatori ai Romaniei au noroc cu EU, se ascund in spatele Ursulei si sunt gata sa justifice, fara sa gindeasca, absolut orice absurditate. Cica ne aliniem la valorile europene…ha,.. ha.. ha

    • Mi-a trecut astazi pe la ureche ca premierul a hotarat sa mearga cu para la Brussel.
      Imi pare rau dar dovedeste ca-i croit dupa acelasi tipar cu doamna Viorica Vasilica si tine sa se dea si acest domn cu origini sanatoase in stamba, chit ca se exprima in limba lui Biden mai nazal decat consiliera domnului Isarescu.
      Este atat de penibil ce se intampla in acest moment incat din ce in ce mai multi compatrioti incep sa isi caute stramosi bulgari, unguri sau polonezi cu gandul la o viitoare emigrare, mai pe langa casa.

  9. „Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit” – foarte bine sintetizat.
    ma repet (am spus o de sute de ori) : orice constructie pe o fundatie subreda se va narui intotdeauna (ca n legenda mesterului manole). pe scheletul statului comunist / bolsevic, cu institutii schimbate in pronuntie nu in esenta, c un aparat administrativ / birocratic urias ce mentine masa dependenta / votantul ce nclina balanta alegerilor, nu se poate vorbi de liberalism si democratie. asta i si secretul ascensiunii pigmeilor in politica – in spatele lor misuna putorile, prostii institutionalizati cu doctorat, militienii cu salarii uriase, justitiari de spiru haret cu pensii speciale, interesi nationali cu studii in „securitate”, si cite si mai cite lichele bransate la buget. romanii ar trebui sa reflecteze la imaginea afganilor agatindu se de avioane atunci cind bunastarea adusa de altii va nceta sa i invadeze.

  10. Nu va dau dreptate in privinta lui Orban. Nu sint un simpatizant al d-lui, dar s-a comportat surprinzator de onorabil in timpul pandemiei. Imaginati-va cum ar fi fost cu un guvern PSD sau cu unul Citu. Nu s-ar fi luat nici o restrictie pana urgenta n-ar fi fost plina de coviditi, asa cum s-a intamplat in alte tari.

    Si am fi fost lideri si acolo.

  11. Curioasa abordarea textului . Daca la inceput parea a arata o situatie concreta a unor timpuri trecute din istoria neamului romanesc si descria niste principii general valabile acestui neam m-am trezit ,intr-un final,cu aruncarea in spatiul public a unor consideratii sau mai bine zis a unor aprecieri personale nesustinute mai de nimic .Unora le va placea ,altora nu zicerile textului.Ca sa fiu sincer, nici nu imi trecea prin minte cum textierul va ajunge in acest punct final . Hai sa le luam pe rind .PRESEDINTELE
    Din capul locului vreau sa va spun doar propria mea realitate cu care, puteti sau nu, sa fiti de acord .Intii trebuie aratat,in clar, cum un Presedinte de tara nu este nici un satrap ,nici un dictator , nici un factotum , el este supus rigorilor ce tin de respectarea unor prerogative constitutionale .Apoi presedintele ,ale carui decizii sunt supuse aprecierilor din text (nefericite din punctul meu de vedere ) , are in bagajul exceptionalitatii personale multe fapte palpabile .In primul rind nu a avut , in primul mandat , un guvern asociat ideilor lui de tara . Mai mult de atit guvernele succesive ce au condus tara au incercat sa duca Romania spre ceea ce noi numim ileberalism .Cu totii (guvernantii )au pornit la acest drum fara macar sa il intrebe pe presedinte daca accepta si fara sa creada vreodata ca presedintele se va impotrivi .Aici intervine istoria si ea ne arata faptic cum presedintele Iohannis nu numai ca nu a acceptat iliberalismul ci a si reactionat prin toate formele posibile si legale ce ii erau la indemina . Asa s-a ajuns ca 70 % dintre legile propuse , spre validare,de catre coalitiile de guvernare sa fie respinse si iliberalismul atit de mult visat de unii sa nu poata fi pus in practica . Este meritul presedintelui si al echipei . A fost o munca titanica facuta cu oameni putini dar priceputi . Rezultatul final il stiti sii voi .Sa nu uitam totusi Romania educata . Despre al doilea mandat al presedintelui nu putem inca a ne pronunta , abia in 2024 vom spune ce si cum .Nu trebuie decit sa va imaginati unde am fi fost cu totii daca presedintele intorcea spatele si ii lasa pe guvernati sa faca ce vor . INTELEGETI?
    PRESEDINTELE CAMEREI DOMNUL ORBAN
    Aici este alta poveste . Hai sa vedem . Presedintele PNL incepe impreuna cu presedintele tarii un ciclu electoral unde cistiga alaturi de acesta toate alegerile si referendumul pe justitie , dar surpriza cea mare vine tocmai la urma cind premierul pierde alegerile parlamentare .Din acel moment povestea de iubire intre Orban si Iohannis s-a rupt . Un cumul de decizii nonnecesare luate de Orban chiar cu putina vreme inaintea alegerilor au determinat pierderea acestora si micsorarea substantiala a votantilor ce sustin PNL.In acest moment in joc este nu numai disputa CITU -ORBAN si PNDL3 ci este in disputa diferendumul intre Orban si Presedintele natiunii .Curind aflam cum se incheie si asta . Surprixa (a doua cel putinpentru mine ) este intelegerea facuta de USRPLUS cu AUR. Si aici pare a fi o intelegere in care apare pe fundal seful PNL.Vom vedea curind .
    PRIMUL MINISTRU
    Am revenit in cotidian si vedem cum primul ministru ce are evident realizari actuale si imediat viitoare (aici e buba ) este pus in dificultate tocmai de cei cu care era in coalitie . De neinteles cum USRPLUS intra la remorca lui AUR si cum ajuta prin aceasta pe seful inca actual al PNL in confruntarea cu Citu . Chiar daca miza pare PDNL ne putem gindi si la un serviciu facut lui Orban ca un contraserviciu al USR .Si aici avem de asteptat finalul .Despre sefii USRPLUS deja nu mai avem ce spune . Dupa un parcurs de dreapta si cu multe realizari in guvern trec brusc sub patrafirului lui AUR fara ca cineva sa ii mai poata inteleaga . Aceasta suposenie fata de AUR ne face sa ne aducem aminte de celebrele cuvinte „ Something is rotten in the state of Denmark!“,Despre opozitia PSD nu prea avem ce zice, PSD neavind in acest moment un sef carismatic ce poate trece sticla /.Situatia internationala este complicata .UE doreste nu numai unitati proprii de apare rapide sau constant implementate in tarile membre dar doreste si o forma de respectare a democratiei si a tuturor libertatilor ca parte a tratatelor semnate si de Romania . Prevad o extindere a UE si o micsorare a deciziilor interne luate in tarile membre in dauna conducerii UE, ca multitudine de legi .UE se regrupeza – nu are ce face .Avem un noroc chior sa fim parte a NATO si UE.

    • V-as fi indatorat daca ati preciza clar, care sunt realizarile guvernului Citu.

      In privinta USRPlus, atunci cand singura posibilitate de a scapa de un personaj extrem de toxic pentru Romania, precum Citu, este aceea de a utiliza mijloacele posibile, conform votului „inteligent” al „inteleptului” popor roman, nu ai alta solutie decat sa le utilizezi.

      Ca acest Citu este un impostor, care a dovedit lipsa totala de empatie fata de concetatenii sai, prin actiuni legate de pandemie total haotice si neinspirate( ca sa nu spun ca de fapt nu l-a interesat nimic altceva decat popularitatea sa relativ la multimea imensa a romanilor cu minte putina, care contesta vaccinarea, existenta pandemiei, etc) era clar de mult, inca de la scandalul Vlad Voiculescu, si este vina USRPlus ca s-a complacut in a ramane alaturi de acest personaj toxic, pana acum.

      Nu mai e cazul sa comentez asupra faptului ca USRPlus a fost blocat complet in privinta desfiintarii SIIJ si a repunerii justitiei pe niste baze cat de cat mai solide, in raport cu legile construite de mafia PSD. A fost blocat de catre toti, in frunte cu Presedintele cu antecedente Grivco, blocaj clar care arata cum se raporteaza PNL, UDMR si Johannis la cerintele impuse de comisia europeana si comisia de la Venetia.

      • Catu e un om care a avut functii mari, cu responsabilitati, in sectorul bancar. A avut ceva probleme si acolo, era repezit si fara inclinatii de a forma sau conduce echipe. Dar iresponsabilitatea lui in functia de prim-ministru e cu adevarat socanta. Nu se explica, dupa mine, decat intr-un singur fel: nu el e cel care ia deciziile, asadar nu-si pune problema responsabilitatii, nici nu face calcule de viitor pentru ca aceste calcule, presupune el, le face altcineva. Intrebarea este, cine e acel „cineva”? O fi Johannis? „Echipa castigatoare”? Sau cei care sunt in spatele „echipei castigatoare”, adica cei care asteapta, de multisor, banii promisi?

    • Ca de obicei draga Mafalda vorbe multe si idei putine.
      In plus ,de data asta,si o incercare nemaiastra de a „lustrui ” ca sa nu zic altfel,un personaj care incepe sa dezamageasca din ce in ce mai multi romani.

      Si daca cumva nu pricepi la cine ma refer,fiind prea preocupat cu lustruitul, iti spun in clar,la KWJ.
      Face greseli si nu-l mai intereseaza deoarece un al treilea mandat oricum nu-l mai poate avea iar amenintarea cu suspendarea nu mai poate sa-l atinga.
      Din acest motiv il intereseaza prea putin urmarile actiunilor lui iar rezultattul se vede !

    • Arnie esti in totala eroare . Stelian ,ministrul justitiei,la ora aceea , a declansat ,fara sa anunte pe nimeni , un concurs pentru numirea Sefilor de Parchete folosind vechea lege a lui Dragnea ce elimina presedintele natiunii (atentie votat de 6,5 milioane de cetateni si nu numit asa cum este cazul unui ministru ). Legea in cauza era supusa anularii de catre nenumaratele interventii cetatenesti si ale presedintelui natiunii si de referendumul pe justitie .Realizarile guvernului Citu sunt nenumarate . nu ai decit sa citesti toate deciziile, legile , ordonantele de urgenta si deasemnea toate realizarile ministerelor din subordine .E un tabel cit roata carului de mare .

      • mafalda tata, ca de obicei, in „bunul” stil pesedisto-pnl-ist, incerci sa pui in carca USR+ – in speta Stelian Ion – ceva fals, acreditand ideea ca acele concursuri organizate pentru sefia Parchetelor, ar fi avut ca scop excluderea lui KWJ din schema de numire a lor. Nimic mai fals. Ideea lui Stelian Ion era sa aleaga niste oameni capabili, nu slugi numite de mafia de partid, care sa-i fie propuse lui KWJ pentru a-si da acordul de numire. In plus, Stelian Ion dorea implicarea CSM in numirea acestor procurori, ca principal factor de decizie. Evident ca mafia s-a opus vehement acestei modalitati de numire, atacandu-l pe fostul ministru al justitiei, KWJ ordonandu-i parnaiasului/betivului de la palatul Victoria sa-l demita.

  12. „Vice prim-ministrul. D-l Barna …”

    Se poate ca din grabă autorul articolului să fi trecut cu puțin prea mare ușurință peste structura guvernului României, lucru care l-ar putea deranja pe domnul Hunor KELEMEN, spre exemplu:
    https://www.gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri

    Apoi, mi-ar fi crescut inima de bucurie dacă aș fi găsit atâta obiectivitate în analiza Guvernului Dăncilă, spre alt exemplu.

    Astfel, dacă cineva chiar este curios să afle cum de a fost posibilă schimbarea unei oligarhii cu o alta, o cleptocrație, iar România este un stat captiv cu o națiune parțial eșuată, poate desluși răspunsul. Domnul Dragnea a fost în fond „băiat de treabă, de’al nostru, din popor”! Iar despre UDMR, un PSD al maghiarilor, numai de bine!

  13. Felicitări! Vă rog să continuați cu ceva propuneri concrete, măcar în domeniul politic, pentru că politicul este capul perisabil al peștelui numit România.

  14. Offf, nu stiu daca sa ii multumesc autorului pentru un articol atat de bine scris sau sa il injur pentru ca mi-a stricat seara…

  15. Bun articol, cu ceva nu sunt de acord. Din ce spuneti reiese ca, in mod obiectiv, toti marii actori politici ai momentului sunt niste oameni mici care merita in mod egal dispretul nostru. Nu vreau sa lungesc vorba, dar una din consecintele genului asta de atitudine este ca orice om normal care s-ar putea gandi vreodata sa intre in politica is poate face singur un portret de tipul celor din articolele astea – poate nu asa reusit din punct de vedere stilistic, dar ideea conteaza. Poate sti dinainte ca va fi dispretuit si injurat de tot felul de oameni cu pretentii pentru ca are ambitii si vrea functii, cand el de fapt este un biet nimeni – sa ne lase in pace. Motiv pentru care va si lasa in pace atat de bine incat nici nu o sa le stiti vreodata numele. Having said that, cu Florin Citu exista o problema. Un om care pleaca din tara fara sa-si plateasca datoria de 7000 de dolari de pe cartea de credit e un tepar. Am trecut de la procurorul care si-a obtinut doctoratul in drept penal prin furt la finantistul tepar. Asa ceva e prea mult si pentru o tara cu o istorie ca a Romaniei si trebuie trasa o linie. In privinta altor politicieni, trebuie sa fim atenti daca sunt fix ceea ce meritam, mai buni decat meritam, sau mai rai. Iar ce meritam e destul de putin.

  16. Frumos scris si descris.
    Cat despre Bolojan e doar o copie a ficusului. Hot local care nu ajuns inca Toto Schilaci ,,salvatore de la patria”. Cum isi va face suma va intra in forta in politica mare.
    Vedeti ca la Oradea e o licitatie pe termoficare, lumea zice ca o sa castige din nou Elsaco, cred ca stiti de ce!

    • @ PIFu
      Ma puneti pe ganduri..Intentionam sa schimb capitala cu Oradea.
      Deja ma incercau unele indoieli din pricina proximitatii unor depozite de gunoi plantate in natura maculata la mica intelegere cu vamesii si a centrului de super-inteligenta si supraveghere informatica „Marca
      Noastra” .
      Oare primaria din Oradea publica lunar valorile de poluare a solului si aerului , cum procedeaza edilii oraselor civilizate din Europa ailalta?

  17. „Violenţa răscoalei şi cea a represiunii prin care a fost înăbuşită ne-a situat nu în Evropa spre care aspiram, ci în proximitatea Rusiei ”

    Dar de ce nu in proximitatea Belgiei? desigur, in Belgia africană, unde in aceleași vremuri barbarii soldățoi ai unei sinistre monarhii produceau niște atrocități de te dor ochii citind despre ele, iaca o mostră:
    „The severing of workers’ hands achieved particular international notoriety. These were sometimes cut off by Force Publique soldiers who were made to account for every shot they fired by bringing back the hands of their victims. ”

    In rest, ca de obicei, fatalism mioritic, cenușă-n cap, vai ce proști și nepricepuți sunt rumânii și tot-așa o văicăreala cap-coadă. De criminalii germani, francezi, englezi, americani, turci, ruși, japonezi ce masacrau popoare intregi in aceeași epocă descrisă nu se spune nimic. De ce? E titlu de glorie carevasăzică să ajungi criminal cu imperiu-in-coadă? Așa devine un popor civilizat, dorindu-și să copieze un comportament violent, o agresivitate ieșită din comun, o aroganță bestială, o mentalitate colectivistă, ultranaționalistă, imperialistă sau pur și simplu ucigașă? prin crime și violuri, prin jafuri sistematice, prin genocid? Chiar uităm așa ușor și așa iute ce au produs aceste „civilizații”? și ce dezastre umanitare generează in continuare prin tâmpeniile propriilor elite politice impuse de-acum asupra intregii lumi (pentru că acești tembeli cu aere de semizei se cred și se proclamă ca frunce și lumina a lumii)..

    Nu ne bate nimeni la retroeroizare (sic)? păi poate nu știți ce se intâmplă prin Turcia, Iran, China, Rusia.
    Nu ne bate nimeni la autocompătimire? serios? De neamul evreiesc ați auzit? Uite vă recomand un scriitor de excepție ce descrie in romanele sale și acest sentiment colectiv: Philip Roth (e tradus in română). Dar, pe de altă parte, dacă ați participa la o Olimpiadă Internațională de Lamentații Etnice probabil ați obține cel puțin o mențiune..

    • Da, multe adevaruri dar care nu anuleaza fondul articolului Dlui Maci !
      Ce ma supara pe mine este lipsa solutiilor, un fatalism care pare ca se generalizeaza …
      Si cat s-a discutat candva, in comunism, despre Istorie : cine o face ? Ei ziceau ca „masele”, dar si eroii au rolul lor. Ca fara ei …
      Eroii nostri unde sunt ?
      Care dintre noi are capacitatea, forta, nebunia necesare unui Erou ?

    • tipic romanesc: daca si altii au ucis si violat, si noi suntem in randul lumii…suntem cei mai buni la gasit scuze si explicatii de autoabsolvire, pentru a inventa un lant cauzal din care noi suntem mereu exclusi ….in America anilor 1929 ar fi trebuie sa fie o revolutie bolsevica ca in Rusia tarista, dar nu a avut loc, pentru ca americanii s-au invinuit in primul rand pe ei de criza in care au intrat, nu pe altii…. ar fi bine sa avem si noi complexe si culpe de trecut colonial, dar sa traim in societatile de azi din Portugalia, Spania sau UK…

      • „tipic romanesc: daca si altii au ucis si violat,”
        serios? păi unde anume in ce am scris eu e vorba de justificări/scuze pentru tâmpeniile/crimele comise de rumâni?

        să vă aduc aminte cine a început cu comparațiile și profilele etnice aberante? știți, in alte țări, ceva mai civilizate -după opinia autorului- acest stil de a profila moral popoare este pur și simplu rasism. nu mai face nimeni așa ceva in mediul academic occidental, nici măcar CoPo americană nu își propune să-și pună tichia de cel mai neghiob/criminal/violent popor, chit că se exagerează cu cultura anulării și își distrug și ostracizează postmortem eroii de altădată. Măcar țintele wokerilor sunt personale, directe, și nu anulează in masă calitățile unui popor prin punerea in evidență a unor defecte mai mult sau mai puțin imaginare dar sigur…patibulare.

        Chiar și sintagma „tipic românesc” este o sechelă a unor vremuri pe care unii nu le-au depășit. Cu ea vă încadrați nonșalant in profilul etnic alcătuit de domnul Maci care vede pretutindeni autocompătimire. Cum să fie tipic românesc să ai o reacție și să participi la o dezbatere pe teme istorice invocînd argumente istorice? Cum ar putea fi polemica -zic io civilizată- ceva tipic românesc? Dacă vreți neapărat, puteți evidenția altceva in replica mea ce ar putea fi atins de un sentiment oarecum românesc, dar in realitate prezent peste tot in Balcani, anume tendința de a aluneca in bășcălie: spre deosebire de domnul Maci dumneavoastră nu ați prinde nici măcar o mențiune la Olimpiada aia de care vorbeam…

        • „Măcar țintele wokerilor sunt personale”

          serios ?
          de aceea defecheaza pe monumentele celor cazuti in cel de-al doilea rm ?

          de aceea fura din walmart ?

          • aveți dreptate, probabil sunt io in urmă cu informațiile de peste ocean, căci iată că și wokerii americani au ajuns la nivelul celor rumâni…își bat joc de monumente, de istoria propriului popor și, in plus disprețuiesc proprietatea privată…un moft consumerist.

    • Nu înțeleg ce vreți să spuneti. Așa e, istoria omenirii e plină de grozăvii, niciun popor nu a fost scutit. Dar, la acest moment de timp, deși multe țări au plecat din același punct, unele au ajuns state de drept, altele bâjbâie între feudalism și comunism (adică noi).

      • Păi să vă explic, atunci: conform definiției de manual, precum și Constituției noastre, precum și tratatelor și convențiilor pe care le-am semnat ca stat și in baza cărora am fost primiți in NATO și UE, noi suntem un stat de drept. Dar dumneavoastră insistați, ne loviți cu marota feudalismului-comunist și pretindeți că nu, nu suntem stat de drept. Deci, deși evidențiele arată un stat relativ prosper in care există domnia legii și in care până și prim miniștrii pot fi judecați și condamnați pentru corupție, dumneavoastră, fiind cufundată in fatalismul fals mioritic, negați realitatea și vă cufundați intr-o peltea morbidă de defetism. Și o faceți cu voluptate, ca și domnul Maci ( care merită totuși citit pentru stil și divagațiile interesante), ca și călugării catolici din evul mediu ce nutreau simțăminte nu tocmai pozitive față de partea decăzută a ființei și nu reușeau să scape de ele altfel decât prin pedepsirea trupului ce-i ‘corupea’. Adică masochism, recte, in cazul intelectualilor publici români complexați de fibra națională (pasămite tarată), sado-masochism spiritual (unde sado- vine de la exersarea in public a unei retorici cu valențe contondente, dureroase chiar pentru cei mai slabi, mai sentimentali).

        • Suntem sau nu suntem stat de drept? Constitutia, legile tarii si institutiile ne dau dreptul sa pretindem ca suntem. Felul in care procedam, adica punem in practica, aduce indoiala. Uite, zilele astea am anulat motiunea de cenzura. Un instrument democratic, inscris in Constitutie, este anulat prin refuzul majoritatii parlamentarilor de a-l pune in aplicare. Sunt nenumarate astfel de exemple. Formal suntem stat de drept.

    • Asta dorea și Marx, întoarcerea înapoi în comuna primitivă. Fără proprietate, fără dorințe de înavuțire, la limita supravietuirii, într-un fel de existenta adamica și într-o economie in devalmașie. Comuniștii s-au prins că pentru asta e nevoie de o noua umanitate, un om nou. La fel de bine poti sa le faci oamenilor și șocuri electrice și să îi transformi în legume. De ce? Pentru că, așa cum zicea Frank Zappa, comunismul nu a funcționat pentru ca oamenilor le place să posede lucruri.

      Comunismul a fost si este o ticalosie. Cum zicea odată Panait Istrati, comunismul a scos la suprafața toate gunoaiele clasei muncitoare. Oameni cu mintea cât o nucă care găseau în incantațiile ideologice un mod de afirmare politică și ascensiune socială. Și, guess what!, când ajungeau la putere se comportau cu mult mult mai urât decât „imperialiștii”, „burghezo-moșierii”, „militariștii” etc. pe care cu atâta patimă îi înfierau.

      Nimeni nu zice că istoria civilizației este o poveste idilică. Dar până la mânia asta proletară anti-imperialistă afișată de mediile stângiste este multă ticăloșie. Ea omite în primul rând sălbăticia lumii necivilizate, sălbăticie descrisă cu multă bunăvoință ca o particulatitate/tradiție/cultură locală. Bine, nici mediile așa-zis conservatoare nu sunt mai breze. Ele acuza tot…. imperialismul Europei, și fac prohodul civilizatiei moderne. Și ele închid ochii de pildă la… consumul de poloniu din Rusia. Ii doare mai mult corectitudinea politică decât întunericul ce crește mai la est. Și asta e tot o ticăloșie.

      În ce privește cele spuse de Dl. Maci i-aș reproșa tabloul cam sumbru făcut acestei istorii. Dar cred că această atitudine ține mai mult de prezent și mai puțin de trecut, și este cumva de înțeles. La urma urmei însăoamenii aceia din sec. 19 au reușit să smulgă o țară din mâna altor două imperii (Otoman și Rus) și au reușit să pună pe hartă o țară căreia i-au pus o fundație. Fără „eliberarea” sovietică povestea ar fi fost altfel, mult altfel. Elitele, bune rele așa cum erau ele, nu ar fi fost elimitate atât de violent. Regimul democrației populare a dat adevăratul conținut cuvintelui acelui englez. Și azi continăm de fapt pe aceiași linie. Așa avem în fruntea țării toți pliznoții imposturii. Uite aici reclamă în dreapta paginii: Anatomia unei imposturi. Școala populară… școala care nu reușește să îi învațe pe bieții copii altceva decât să schiaune ca pisicile pe acoperișul fierbinte. Caricatura aia de serbare de la Putna este o dovadă… dar și la fiecare Crăciun vedem cum tinerii sunt complet lipsiți de cultură muzicală. Nu mai zic de alte materii. Nu mai zic de adevărata impostură în care se bălăcesc universitățile. Dar asta e o altă poveste…

    • nu ai dreptate, la 1907 tăranu român era sub condiția tăranului rus,
      1907 este un episod nefericit, ca si solutia carol I, precum si afacerea sa preferata strousberg,
      episodu 1907 este o rusine pt, istoria noastră și pt. istoria armatei,
      efectele s-au văzut in ww1,

      genocid fara vinovati,
      cam de 100 de ori dacă nu de 1.000 de ori mai mare ca la revolutia din 89 – cu paranteza ca tara era formata doar din Tara Românească și Moldova,
      dar mergem spre bine că exista unii istorici de mucava care zic ca la 1907 ar fi de vina arendașii evreii, n-are cum sa fie de vină boierii români, care până la urmă încasau prețul mai mare oferit de arendaș de pe urma jupuirii țăranuluji român,

      n-are treabă nici un fatalism este coruptie, infracțiune si lipsa oricărei dorinte de afla adevarul,
      intrebări întrebătore:
      1. de ce nu se finalizează dosarele revolutiei din 89 ?
      2. de ce nu se finalizeaza dosarele cu mineriadele ?
      3. de ce judecatorii patriei care au invatat, la toate scolile de drept din tara, lucru elementar ca victima sub 14 nu se poate considera că are discernamânt, cu toate acestea in peste 10.000 de cazuri recente aceiasi judecatori si-au facut nevoile pe ce au invatat in scoală si au zis ca victima minoră a provocat violatoru sau l-a incurajat ? – normal că activitatea de judecată e grea și judecătoru trebuie să iasă la pensie la 25 de ani si cu o pensie adevărată

      sigur ca au exista excese si la altii belgieni, englezi, francezi etc. dar acestea nu justifică politica noastră de partid si de stat care este toată un exces dupa abdicarea lui Cuza,

      istoria vorbeste despre fapte cu caracter de certitudine,
      din nefericire conducătorii de azi si de ieri, de la noi, își închipuie că pot cosmetiza hoția, tâlhăria și furtul din bujetu de stat
      își închipuie că dacă plătesc trusturi de presă pot influența trecutu, prezentu și viitoru

      si în alte părți se fură și se săvârșesc infracțiuni,
      dar există niște limite,
      se aplică o lege,
      există o stabilitate,
      oameni stiu ca pot sa isi faca un plan: pe maine, pe poimâine, pe următorii ani,
      să viseze un viitor,

      singura certitudine de azi este că exista mulți hoti și tâlhari ajunși nevinovati și urmează ca număru lor să crească

    • Sa nu uitam … Leopod al II lea era considerat cel mai coruot om din Europa!
      Pana-ntr-atat incat Wolly Zweite i-a foeit o mita de cca 4 milioane lire sterline ca sa permita armtei germane sa traverseze Belgia ca sa poata ataca Franta.
      Amdoi maonrii au fots surprinsi ..mai ales Willy care a fots refuzat cu indignare!!!!

  18. 1.Cu unele exceptii oamenii politici provin dintre personajele mediocre, deoarece cei dotati intelectual s-au indreptat catre activitati intelectuale si tehnice de virf, lasind altora limba de lemn si arsul gazului in institutiile politice.
    Mediocrii au o calitate speciala, capacitatea de a se situa vremelnic in fruntea partidelor si institutiilor politice, asa cum vedem personajele politice prezentate de autor!
    Cei de sus si altii ca ei nu au fost cercetatori economici ori sociologici pentru a intelege ce este tranzitia sistemica economica la capitalism si dezvoltare, pentru a construi metode, tehnici si proiecte operationale in acest scop!Cu toate aceste, pot deveni politicieni providentiali, daca li se pun in brate, proiecte de tara!
    2.Nici macar marii economisti n-au reusit acest lucru, deoarece nimeni nu putea oferi Romaniei un ACQUIS cu metode, tehnici si instrumentele unei dezvoltari economice-industriale, de la fiascoul industrial national de pina in 1989!Dar trebuie incercat mereu si din nou de cei care au esuat pina acum!
    Sigur ca Iliescu a fost mereu criticat pentru proiectul sau de economie de stat postcomunista, dar nimeni n-a oferit de 30 de ani o ALTERNATIVA-PROIECT de schimbare, de reconstructie industriala capitalista a tarii, pe modelul ,,tigrilor asiatici”!
    In consecinta, distructia industriala si economica a continuat pina la situatia de azi, cind analistii se pling in cor, asteptind in van ca ,,decidentii – in speta oamenii politici sa-si inteleaga rostul si sa actioneze in consecinta”, pentru ca ,,dezvoltarea sa-si gaseasca un ritm bun si sustinut”!Politicii au fost anterior cercetatori economici si nu vor sa construiasca singuri proiecte de dezvoltare operationale?
    Are oare careva din politicii de mai sus sau altii ca ei capacitatea de viziune si constructie programatica de iesire din criza subdezvoltarii, pentru a aduce acasa macar o parte dintre emigrantii economici si a se sista plecarile? Cu toata criza pandemica, anul trecut au plecat din tara 141 de mii de persoane!
    3.Nu numai ca elita intelectuala a tarii n-a realizat ori sustinut un ,,proiect de tara”, dar fie-mi iertata constatarea ca, mai mult de atit, ea da vina pe clasa politica, pentru ceeace nu face singura!
    Aceasta atitudine are un efect de asteptare falsa de la politici a constructiei unor politici industriale operationale, sau mai mult ca atit a unor programe de reindustrializare!
    4.Cred ca universitarii si elita intelectuala care sustine prin articole CONTRIBUTOR-ul ar putea sa organizeze intilniri de lucru, cu schite sau proiecte de iesire din criza economica, asa cum face CURSDEGUVERNARE, dar fara invitati ai puterii, pina va avea ceva concret de oferit!
    Criza din Romania a intrat in faza in care surogatele economice fie ele si PNRR sau altele, nu fac decit sa creieze aparenta scaparii din prapastia financiara si a datoriei externe. Fara o directie realista de dezvoltare, fara busola programatica care sa conduca la o dezvoltare industriala rapida, imposibile de realizat fara ele, nici macar UE nu va putea salva Romania de soarta ce care a cunoscut-o Grecia anilor trecuti!

    • Stimate domnule Căliman, mă văd obligat să mă repet:
      Deși în principiu aveți dreptate, lipsa de viziune și coeziune socială împiedică nu doar adoptarea unui astfel de Proiect de Țară (PdT), dar și crearea lui. De fapt, ceea ce propuneți dvs. este doar un schelet pentru viitoare consultații cu restul populației, care are dreptul, în calitate de cobai, să ia la cunoștință și eventual să se opună planurilor specialiștilor, care NU sunt atotștiutori, ba chiar dimpotrivă. Orice plan, în contact cu realitatea, suferă drastice corecții.
      Nu poți crea un astfel de PdT din burtă. Este necesară consultarea, nu doar a partidelor sau ONG-urilor, dar și a populației. Apoi concentrarea și rafinarea consultației, raportarea la situația și principiile de dezvoltare ale UE; toate aceste stadii necesare implică o complexă inter-relaționare dintre partide, instituții, ONG-uri, inter-relaționare necesară, dar care nu există nici măcar în chestiuni mult mai triviale. Am vorbit doar de elaborarea PdT, darmite adoptarea lui în formă finală!

  19. Tragic titlu si excelente portrete ale politicienilor actuali.

    „ar credeţi că vor fi capabili să se guverneze singuri?”
    Peste vreo 20 ani Carol I ii scria tatălui sau ca romanii nu sunt in stare sa se conducă singuri, dar nici pe alții nu-i lasă sa-i guverneze.

  20. Remarcabila imagine a realitatilor romanesti !Toata stima pentru autor,,am citit si alte articole ale d-lui Maci la fel de bune!

  21. „..apoi ne-am înglodat în Stepa Calmucă şi la Cotul Donului luând de bună promisiunea unui dezaxat. Am sfârşit cu ruşii peste noi..” As umbla putin la formulare, deoarece lasa impresia ca sfarsitul cu rusii peste noi, ar fi consecinta directa si cauzala a inglodarii dupa dezaxatul …

    • E Literatura, dom-le, doar ei acolo au fost ELIBERATI de rusi dupa ce RR i-a lasat prada ungurilor fara sa traga un foc de arma – la fel ca si in cazul celorlalti. Dupa cum obs. nu spune nimic despre faptul ca intorcand armele si ELIBERAND pentru rusi pe unguri si cehoslovaci am impins de fapt linia de demacatie mult peste ce sperau rusii sa obtina la impartirea Europei de dupa razboi – noroc cu Tito, care a fost si norocul austriecilor de a trece de partea cealalta a cortinei!

  22. discutia este mai amplă, o vorbă veche de pe la noi spune: situatia e groasă si prezinta umflaturi…
    si nu de azi de ieri, ci de mai de mult,
    si incepe de la conducerea serviciilor, a ministerului public si a autoritatii judecatoresti
    astia ar trebui sa faca ordine in tara,
    dar au obosit de la pensionarea anticipată, salarii mărite și pensii mărite,
    este aceiași retetă care se aplică și la polonezi cu binecuvântarea moskva

    actualu ministru demis al justitie stelianu ionului nu era un profesionist. punct.
    ca si marea majoritate a multor oameni din conducerea tarii, era un urmas demn al ministrilor din epoca comunistă, epoca fesene și cedere
    omu care urmează fără șovăire linia partidului – parcă așa se spunea înainte de 89
    poți să ai zece facultăți dacă nu respecți linia partidului nu e bine,

    asa când nu ai neuronu tău ca să raționezi cu el
    asa se intampla cand o sleahta de profitori se inscriu pe lista furtului din bujetu de stat,
    serviciile, justitia, drumurile, educatia, sanatatea si restu sunt detalii nesemnificative atunci cand e vorba de bani,
    si ca sa demonstrez ca si stelianu ionului nu e un profesionst am sa citez din dan barna, legat de sectia speciala:
    in luna iunie la 6 luni de la preluarea puterii dan barna cauta inca sa acopere lipsa de performanta in desfiintarea sectiei speciale
    https://www.g4media.ro/dan-barna-dupa-sedinta-coalitiei-am-convenit-sa-asteptam-raportul-comisiei-de-la-venetia-cu-privire-la-desfiintarea-siij.html
    lipsa de performanta posibila la justitie cu ajutoru udemereu via budapesta via moskva

    lipsa de performanta in justie se vede in fiecare zi,
    clanurile mafiote ca ala de la calnu pian care se intalnea cu sefu politiei,
    pedepsele alea gen amenzi de parcare date de prima instanta a tarii in cazurile de mare coruptie,
    cu ajutoru nemijlocit al curtii constitutionale care a descoiperit drepturile infrcatorilor la viol, la talharia si la furtu din bujetu de stat,

    era sa uit, in 1940 tara a cazut nu doar pt ca nu am avut conducatori ci si pt ca serviciile noastre erau penetrate total,
    nu intamplator guvernu goga a dat legile alea antisemite,
    astazi e cam la fel ca in 1940 numai ca starea inzestrarii armatei este mult mai proasta,

    tara presedintelui cu somnu bine facut.

  23. Domnule Maci, excepțional! Mă descopăr și mă înclin. Admirabil articol.
    Dar rămânem, iar și iar, la stadiul de concluzii. Eu unul aș avea nevoie de ceva soluții. Sau, articolul dumneavoastră, este o „invitație” spre găsirea soluției de către fiecare cititor în parte?
    Oricum ar fi vă mulțumesc domnule Maci!

  24. Multumiri pentru articol si pentru mentionarea carismaticei Pisici din Cheshire…
    Insa adevarul e ca Pisica din Cheshire nu zambeste cat ranjeste („grinning” 😺), asadar ceea ce ne pare un suras, eventual simpatic, e de fapt un ranjet, oarecum salbatic; ne amintim si de bebelusul alergic la piper care s-a dovedit repede a fi un purcelus fericit sa zburde liber spre padure…

  25. Bravo dar populimea 35% vrea tot comuniști PSD iar 15% legionari HAUR. Restul plecăm iar, tot de râul lor – și nu ne mai uităm în urmă. Să aibe țara lor cum o vor.

  26. Va multumesc foarte mult pentru articol Domnule Maci!
    As observa ca politicienii in democratii sint reprezentarea fidela a poporului din care fac parte – atita putem.
    Si ca sa intelegem ca asta ne este nivelul e de citit ciclul „Paravanul de Aur” de I. Ludo care prezinta in stil „Academia Catavencu” istoria „regala” a Romaniei – daca inlocuim citeva nume cu cele ale epigonilor ce ocupa aceleasi posturi obtinem EXACT presa de azi. Atita doar ca ultima carte a ciclului a fost terminata in 1960….
    In general astazi sociopatii se reped sa ocupe ORICE POST DE SEF indiferent de domeniu; ii vezi, ii citesti si sint absolut determinati si se consuma strict pentru asta. Nu au constiinta lipsei lor de competenta.
    In plus, asa cum a observat Octavian Paller traim in Evul lui Apollo – acolo unde aparenta a inlocuit esenta. In care jocul, imaginea, falsul tine loc de Adevar (mai nou se vorbeste de epoca post-adevar). Toate astea se datoreaza faptului ca destinele cetatii au ajuns pe mina celor foarte needucati – votanti care habar nu au de ei si voteaza strict pe principiul „ne da si noua ceva”. E adevarat nu e politically correct sa spui asta si nici nu poate fi acceptat dar asta este adevarul – si trebuia sa fie limpede pericolul din momentul in care clientii si fanii au trimis-o pe cicciolina in parlamentul italian!!!
    Haosul din lumea Occidentala se datoreaza exact dreptului oricui din gramada de a avea o opinie despre orice, indiferent de nivelul lui de pricepere sau intelegere.- si „prostul pina nu e si fudul nu e prost destul”
    Democratura actuala nu ne fereste nici de coruptie, nici de impostura nici de erori masive. Da doar „legitimitate” tuturor acestor tare prin faptul ca „asa a ales poporul”. Dictaturile sit si mai rele prin faptul ca aceeasi sociopati veleitari capata putere neingradita.

  27. Pe ansamblu analiza este corecta.
    As putea enumera cateva lucruri usor disonante dar nu doresc sa intru in amanunte nesemnificative.

    Ceea ce as vrea insa sa semnalez este faptul ca asemenea analize vin sa confirme apetitul nostru de a discuta,combate,critica,filozofa etc si mai putin de a incerca ceva mai consistent in a indrepta starea de fapt.

    Nu stiu de ce dar mi se pare ca suna precum vorba aceea populara :
    Cainii latra ,Caravana trece !

    Cand ma refer la incercarea de a face ceva mai consistent am in vedere urmatorul lucru.
    Ce-ar fi ca toti acei cu un IQ peste medie ( de pilda 120 ) si cu cariere serioase in domenii necesare unei bune guvernari sa se constituie intr-un partid care sa participe la alegeri,sa le castige si sa guverneze apoi in beneficiul national .

    Am scapa astfel de senzatia pe care mi-o lasa fanii fotbalistilor care striga din tribune…Hai Popescule,paseaza…hai Georgescule da gol…nu sunteti buni de nimic daca nu dati golul pe care il vrem noi.
    Daca vrei si crezi ca esti bun la fotbal intra in teren, ia mingea si da gol !

    PS.
    Mi s-ar putea spune ca un partid precum cel propus de mine nu ar avea sanse de victorii electorale.
    Foarte posibil dar abia atunci am putea spune ,cu durere in suflet ,ca tara asta e pierduta pentru vecie.
    Pana atunci cred insa ca daca cei inteligenti,rationali,capabili intelectual se dau deoparte si-i lasa pe ceilalti sa acceada la putere rezultatul nu poate fi altul decat cel descris de autorul articolului si atunci chiar ne meritam cu totii soarta !

    • Eu va imbratisez propunerea si ma inscriu chiar maine! Cu conditia sa fiu pus EU Presedinte si nevasta-mea- Secretar General; iar copilul, in fruntea Tineretului Intelectual.
      P.S. Puteti conta pe IQ-ul nostru!

      • O mare personalitate spunea :
        – Increderea e buna dar controlul e si mai bun !

        Asadar veniti cu dovezi concrete ( certificate de pe la MENSA sau alte organizatii internationale specializate in testarea IQ-ului ) si PRECIS o sa vi se respecte ( de catre cei in drept ) conditiile puse .

        Va doresc mult noroc in demersul dvs pentru ca s-ar parea ca chiar aveti nevoie !

  28. Da, un text remarcabil. Dar problema e mai adanca si mai generala, chiar mondiala as zice. Si totul a inceput cu scrantirea elitei intelectuale. Nu toata, dar mare parte din ea. Ea a inceput cu ideile LGBTQI..XYZ, apoi cu cele Ecologiste si la urma cu cele Globaliste. Dar toate aceste idei nu sunt noi, ele au mai fost emise si chiar puse in practica cu mii de ani in urma. De exemplu primul globalism a fost pe vremes turnului BABEL, acum 6000 de ani, prima incercare de punere in practica a ideolor LGBTQI..XYZ s-a facut in Sodoma si Gomora acum 5000 de ani. Deci nimic nou sub soare, cum spune Biblia, doar aceste idei sunt invelite acum in staniol si sclipici sa ia ochii si prezentate ca noi, ca progres al omenirii, cand de fapt e invers, e regres, nu progres. Deci totul e pe invers prezentat de asa-zisii progresisiti: regresul ca progres, raul ca bine, imoralitatea ca moralitate, vechiul ca nou. Doar retorica e noua, mai unsa cu alifii si invelita in sclipici sa ia ochii, dar continutul e vechi si putred. Iar politicienii nu numai ai nostrii, ci de pretutindeni in lumea zisa „moderna” se uita cu nesat in gura acestor „iluminati progresisti” si vor sa „implementeze” ideile lor CRETE. Desigur nu toti politicienii fac asta dar majoritatea se aliniaza la astfel de idei si ideologii. La noi, fiind mai in urma cu cultura mai sunt si din cei ce nu se aliniaza cu ideologiile crete. Unul e Orban, desi are si el alte bube, totusi nu s-a aliniat cu „progresismul” si „globalismul” si nici cu LGBTQI..XYZ-istii. KWI desi nu se arata pe fata „progresist”, din umbra ii dirijeaza, ca asa primeste ordin de undeva. Si PNL si PSD au aripioare „progresiste”, in timp ce USR+ a fost deja cucerit de „progresisti” si neomarxisti. Catu se vrea „progresist”, desi nu o recunoaste cu toata gura, ca de, la noi nu e mare zaravera sa fii „progresist”. AUR e singurul ce are curajul sa spuna ca lupta contra acestor idei crete, dar patineaza uneori pe alte gheturi periculoase. Totusi cred ca el va creste in sondaje pe greselile si derapajele mai evidente ale celorlalti. Dar boala e grava si pleaca de la elite, ce dau tonul si muzica. E si multa confuzie la noi, plus coruptie la nivele inalte. E de facut curatenie in politica si idei cat cuprinde.

    • Avem toate motivele sa ne lamentam.
      Ganditi-va ca Doina face parte din inestimabilul Patrimoniu Cultural al Umanitatii.
      Actualmente nici raul ,nici ramul nu ne mai pot consola fiind devastate, otravite, instrainate pe timp de pace.
      Si apoi, ne-au zidit femeile cu pruncii in pantece si comunistii si progresistii , Mesterii nostri mari fiind incapabili sa inteleaga Planul dupa care se poate inalta o cetate, o tara armonioasa, trainica, demna si responsabila in faţa urmasilor urmasilor lor.
      Referindu-ne la evrei, daca ei au obligatia de a se lamenta, nu vad de ce noi, crestini ortodocsi apostolici care ne-am asumat integral Psalmii ,nu am avea dreptul sa ne lamentam ( vaitam, tanguim, jelim), macar 121 de zile din an.

  29. Un articol remarcabil ! Mă alătur tuturor acelora, care l-au apreciat ca atare. Ce aș dori, ar fi întradevăr să văd colacul de salvare-soluția și să vă cunosc, deși îmi dau seama, că sunteți atât de tânăr, comparativ cu mine. Odată
    la o discuție mai concretă, despre cauzele și urmările așa numitei revoluții din 1989, am întrebat pe un personaj,
    bine cunoscut în politica nostră, fost student al meu…: ce se întâmplă că lucrurile merg atât de anapoda? Răspun-
    sul său m-a lăsat perplex, căci foarte bine informat, a fost: …e dle profesor, în politică e altfel…?!????
    Apoi trebuie să ne întrebăm: PENTRU CE AU TREBUIT OMORÂȚI NEVINOVAȚI ? Răspunsul unui alt perso-
    naj a fost: așa-i la revoluție, căci întodeauna, la revoluție, trebuie să moară cineva…Culmea este, că cei care au murit nevinovați, au lăsat în urma lor doar suferință, dezamăgire dând posibilitatea celor ce ne conduc astăzi, să ne distrugă ca popor…, chiar dacă beneficiarii, afirmă cu ipocrizie că suntem liberi și noi (adică ei) suntem pe drumul visat în apusa dictatură. Domnule Mihai Maci, v-am admirat și v-am apreciat la superlativ, articolul Dv.!
    Elementul cel mai dezamăgitor pentru mine însă, de unde vin toate relele blestemate peste acest popor, de veacuri în suferință este cred DEZBINAREA, dar și toate cele enumarate și de alții. În decembrie 2019, am fost
    invitat la Cluj, unde ca în fiecare an, se comemora pretinsa revoluție la 30 de ani…În fiecare an însă, din ce în ce mai șters pentru cei ce nu mai sunt…chiar dacă spre neuitare (cred), apar pe placa de marmură neagră a plăcii ce s-a plasat la intrarea în Librăria Universității (fostă pe vremea mea librăria cartea rusă) și au primit titlul de EROU POST MORTEM…Dar destul cu perorațiile și în cazul că nu vă deranjează, în totalitate, vă invit cu toată dragostea părintescă, să ne vedem aici în București, unde fortuit am ajuns…plecând de la Cluj.
    Cu cele mai bune gânduri,
    Gh.P. Ț

  30. Un domn, ex-parlamentar român post-revoluționar, zicea că a avut ocazia, de-a lungul anilor, să întâlnească mulți politicieni cu putere de decizie în țările lor și că, cunoscându-i, a tras concluzia că există un Dumnezeu, care îndreaptă greșelile neaveniților din fruntea popoarelor.

    ”Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.” Se pare că domnul Iohanis îl susține pe domnul CÎțu. Președintele trebuie să-și asume consecințele de imagine ce derivă din asta. Pare că și le asumă, așa că eu deduc că miza e mare.
    Sincer să fiu, față de alții, domnul Orban mi s-a părut un prim-ministru decent (și a avut câțiva miniștri decenți, în cabinet), mai ales că a guvernat în plină pandemie. Chiar m-a surpins schimbarea sa din funcție. Habar n-am cum e privit în PNL.
    Nu știu de ce (n-am dovezi), dar, instinctiv, eu îl consider pe domnul Câțu un fel de cârtiță a PSD -ului. Sau cel puțin un simpatizant al modului de operare pesedist.
    Până la urmă, chiar și moțiunea de cenzură face parte din exercițiul democratic, iar votul în parlament e suveran. Rămîne de văzut dacă chiar ajunge în parlament moțiunea, sau PNL -ul o lasă în pace pe doamna Armand.
    Of, nu se mai face mare, odată, Inteligența Artificială, să ia locul politicienilor!

  31. ..ca de obicei, o plăcere să vă citesc, deși în loc de prăjitura așteptată, am dat peste un hap amar (pe măsura bolii de altfel..) de această dată. Aș fi zis, un articol nerecomandat depresivilor, dacă n-ar fi existat și acel intermezzo, plin de umor, dedicat celor din fruntea statului..

    Era într-adevăr nevoie de un diagnostic precis, chiar dacă dureros. Din păcate nu e suficient. E nevoie de terapie și de terapeuți competenți. Ori, ce vine de la tineret sau juniori în ale politicii, lasă mult de dorit (nu și de sperat..). Se simte acut lipsa școlirii..

    Spre exemplu, prefigurata asociere (chiar și vremelnică) între un partid ce se dorea al elitelor, cu un altul care s-a remarcat doar prin limbaj violent, indecent, xenofob și antieuropean, mi se pare de-a dreptul aiuritoare. Ce să mai înțeleagă electoratul .. ?

    E ca o asociere fistichie de verde cu albastru, întâlnită în tablourile lui Picasso.. Și dacă maestrul a avut succes cu stilul său adesea șocant, n-aș paria nici măcar o ceapă degerată pe succesul acestei combinații politice ad-hoc.. Deși politicienii sunt precum culorile, iar în politică totul pare posibil.. https://www.youtube.com/watch?v=gg2U8prDloc

  32. Titlul are o nuanta poetica foarte faina. Insa articolul in sine, bombastic si pretentios, e dezamagitor. Un fel de forma fara fond, pusa in slujba unei critici indiscriminatorii, fara nici o urma de sugestie constructiva ori apreciere.

    Toti putem fi niste mici chibiti frustrati, care sa bombane neintrerupt de pe margine ca viata satului e proasta, fara insa a fi vreodata capabili sa de a si sugera vreo schimbare. Mai mult, pericolul e ca atunci cand esti pus pe gasit nod in papura oriunde, sa uiti sa observi si partile bune.

    De exemplu, Johannis cred ca merita apreciat. Sigur ca nu e perfect, insa a reprezentat un punct de echilibru intern si extern, un punct de calm intr-o lume inflamata. Pastrand proportiile, cu cine vi se pare ca seamana mai mult Johannis: cu Donald Trump si Boris Johnson, cu Macron, ori cu Angela Merkel?

    La fel Ciolos. Ca functionar public a fost exemplar, atat pe plan european cat si intern. Cand a fost prim ministru, masurile imediate de debirocratizare si profesionalizare a administratiei au fost clare, transparente, si foarte binevenite.

    Cred ca problema majora, pe care articolul asta pseudo-intelectual o ilustreaza perfect, nu e ca toti sunt praf. Problema o reprezinta pretentiile exagerate si nerealiste (de-a dreptul utopice), care ne impiedica sa progresam pentru ca nu suntem in stare sa apreciem Johannisi si Ciolosi pe care ii avem; daca am face-o in mod constant, probabil ca am progresa mai rapid.

    • Iohannis ( nu Johannis, despre care vorbiti) este principalul vinovat ca a adus la guvernare- impotriva votului cetatenilor- partidele perdante in alegeri, incalcand Constitutia. Acestea si-au dovedit incompetenta in a conduce tara, ducand-o la „performante „greu de imaginat. Si, pentru a intelege asta, e deajuns sa citim datele oficiale ( datorie publica, inflatie, curs valutar, preturi energie, sa traim mizeria din Bucuresti cu perspectiva unei ierni in care cea mai calda apa va fi cea rece, etc., etc., toate astea „corelate” cu inghetarea salariilor , pensiilor, alocatiilor. Mi se pare exagerat sa trebuiasca sa-l mai si apreciem pentru asta!

  33. Într-o singură privință majoră se înșeală autorul: visul consumerist este departe de a se fi destrămat, a devenit comportamentul dominant (și) al românilor. Iar treaba asta la un popor care nu a ajuns încă la o cultură politică de tip civic este catastrofală pentru că îi distrage atenția și îi deturnează energiile de la adevăratele/marile probleme ale societății. Restul este istorie și a ne căina/autoflagela pentru ea acum nu rezolvă nimic. Problema este cum să-i facem pe oameni să devină cetățeni, nu doar consumatori -de bunuri și servicii (de cele mai multe ori de utilitate redusă dacă nu și de calitate îndoielnică), de informații senzaționale tălmăcite (dacă nu fabricate de-a dreptul) de ”analiști/ influenceri” și chiar de ”drepturi” pe care puterea le acordă din când în când pentru a menține presiunea socială sub control.

  34. – incep cu cateva contra-exemple la teoria pseudo-argumentata de Dl Maci: Burebista; Gelu/ Vlad/ Menumorut; Dragos-Voda, Mircea-cel-Batran, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, (si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista…) A I Cuza.
    – se poate argumenta si faptul ca ei au sadit germenii comunitatilor pentru „alogenii” Negru Voda, Neagoe Basarab, dinastiile Brancoveanu si Cantacuzino si Hohenzollern.
    – ca verificare trebuie comparat cu istoriile popoarelor din Estul si centrul Europei (au fost Polonezii obliterati ca stat in repetate randuri pentru ca nu au avut conducatori?)
    – deci pe romaneste mai usor cu pianul pe scari cand puneti etichete pe un popor dle Maci!
    Daca ideea articolului este ca Romania este guvernata azi in mod condamnabil , ok, nu o o contrazic, insa de aici la facut inferente despre un popor de-a lungul mai multor generatii e o ….nesabuinta, ca sa ma exprim elegant.

    • Ave, Imperatore! Comentatores te salutant!
      Vorba străveche valahă vi se cam protrivește, împărăția voastră: Escepțiile învârtoșează pravila! Preaîmpărăteasca voastră înălțime ați înșirat excepțiile de la situația generală înfățoșată în analiza autorului. Quot erat demonstrandum, imperatore!

  35. Se lasă întunericul? Nu-i nimic, și mâine va fi o zi. Până atunci, mai bine să aprindem o lumânare decât să înjurăm întunericul.

    Și să ne amintim vorbele lui Churchill spuse într-un moment în care Imperiul Britanic era în genunchi, groggy, cu spatele la zid și totul părea fără speranță pierdut: „We shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender…”

    Să sperăm că „teoria circuitului bărbațillor în natură” e corectă, fiindcă vremurile sînt grele și e mare nevoie de bărbați puternici: “Hard times create strong men, strong men create good times, good times create weak men, and weak men create hard times.” („Vremurile grele creează bărbați puternici, bărbații puternici creează vremuri bune, vremurile bune creează bărbați slabi, iar bărbații slabi creează vremuri grele.”)

    Lamentațiile defetiste, în schimb, sînt doar semne ale adâncirii nevroticilor în propria boală, care, în loc să fie purtată ca un blazon, ar trebui mai degrabă să fie tratată cu un pahar de vin roșu la fiecare masă, un steak cât cartea de istorie din clasa a patra la prânz, gym de 3 ori pe săptămână și sex on a daily basis până la vindecarea completă.

    • ..bună zicerea cu circuitul vremurilor și al bărbaților.. Dârzenia unora precum britanicii se vede astăzi, mai ales în sport.
      E drept că nici noi n-am fost chiar mămăligiki (cum ne „alinta” talentatul, dar prost-crescutul Stoichkov..), dacă oglinda retrovizoare a istoriei nu ne minte iarăși..

      Cât despre lamentație, băieții din blues sunt șefii supremi. O țin dungă, (chiar și când coboară din Cadillac-uri la 18 locuri) cu „No food on my table. And no shoes to go on my feet”(John Lee Hooker – Hard Times), sau „I can’t count the tears I cry/ Life is hard and then you die” (Johnny Winter – Life is hard)

      Așa că propun un cinstit „Slightly Hung Over” https://www.youtube.com/watch?v=RR8-m7AtzvM Se asortează (cred..) cu paharul de vin roșu, friptura și variatele metode de ardere a caloriilor..

  36. D-le Maci,
    Credeti ca Romania a trait, traieste (si va trai) datorita celor ce au condus-o, o conduc ori datorita „rezistentei”/rezilientei native a „omului de rand”. N-ati amintit nimic de acesti „anonimi”. De altfel, nu prea exista „bibliografie” legata de aceste fapte! Scholastica ne omoara!

  37. Mi-a plăcut articolul foarte mult. Dar mă deranjează trecerea în oarecare derizoriu:
    – a Marii Uniri (care pentru autor e exlusiv rolul marilor puteri si al expansiunii bolșevicilor). Totuși, dacă intelectualii la care se referă autorul stăteau degeaba, nu era nici o mare unire.
    – a revoltei populare din decembrie 1989 (care pentru autor e doar o lovitură de stat). Oamenii ieșiți in stradă începând din 16 decembrie (nu mai zic de morții acelor zile) merită recunoaștere pentru curajul lor, chiar dacă ulterior le-a fost furata revoluția.
    Știu că țara asta (așa cum de altfel ne arată foarte coerent si autorul) a avut, cu foarte puține excepții, niște lideri mediocri și de aceea avem tentația de a trece aproape totul sub acest spectru al mediocritatii. Dar am avut și câteva momente când, ca popor, am mai spălat puțin obrazul de mediocritatea asta.

  38. Clasa politica a unei tari este „emanatia”, ca sa citam un clasic in viata, a poporului din care provine. Nu este nici mai buna si nici mai rea ca poporul care a trimis-o in parlament si la guvernare. Este de vina educatia? Da. Scoala, facultatea, cei 7 ani de acasa, mediul in care traim si in care crestem, mentalitatea colectiva, totul isi pune amprenta pe clasa politica si, deci pe poporul din care privine aceasta. Degeaba incercam sa ne falim cu geto dacii care au disparut de aproape doua mii de ani sau cu nu stiu ce civilizatii ancestrale care ar fi trait pe meleagurile carpato dunarene acum 4000-5000 de ani si care se pare ca ar fi dat prima scriere din istorie, conform unor descoperiri arheologioce mai noi. Nu conteaza ce era aici cu mii de ani inainte. Noi traim acum si nu acum 6000 de ani. Astia suntem, cu astia defilam.
    Zilele trecuta un prieten de al meu, suparat foc pe ceea ce se intampla zilele acestea in politica romaneasca, a inceput sa strige ca actuala clasa romaneasca ar trebui rasa complet. Eu i-am raspuns: ok, o facem. Si ce punem in schimb? Au incercat si altii sa faca asa ceva. Bolsevicii in Rusia si nazistii in Gemania, de exemplu, au ras toata clasa politica si au pus o clasa politica complet noua. Ce a iest de aici? Zeci de milionane de morti, si mai multi deportati in lagare de munca, distrugeri incomensurabile si o lume bulverstata. Si expemplele pot continua cu orice dictatura care a fost sau este acum in lume. Vezi ce se intampla acum in Afaganistan. Si ei rad to acolo, mai putin isi rad barbile.
    Sa nu se inteleaga ca nu trebuie facut nimic. Dimpotriva, trebuie facut ceva. Dar in momentul in care cea mai mare parte a politicienilor nu au nici un fel de idee ce ar trebui sa faca daca ar veni la putere, nici un plan, nici un discurs programatic, atunci la ce putem spera? Si aici nu ma refer neaparat la discursul lui Dragnea care promitea dublarea salariilor si a pensiilor si in realitate doar s-a luptat cu justitia in propruil interes. Dar cu asa un discurs a castigat (de fapt a furat) puterea si a folosit-o in interes personal. Martin Luther King a avut o vorba mare: „I Have a Dream”. Si visul lui s-a indeplinit, chiar cu pretul propriei vieti. Iar Winston Churchill a spus in discursul din 4 iunie 1940′ „We shall fight on the beaches”. Si au lupatat in aer, pe apa, pe pamant si pe plajele din Normandia, pana cand marea Britanie si SUA au invins Germania nazista. A avut si Churchill un vis si si l-a indeplinit: a invins nazismul. Ronald Reagan, Papa Ioan Paul au avut si ei un vis: sa alunge comunismul din Europa. Si l-au realizat. Ce vis au oare politicienii Romaniei? Sa nu vina iar cu dublarea salariilor si pensiilor, caci este cea mai mare minciuna. Sa vine cu un program logic, credibil, sustenabil finaciar si uman de ridicare economica, sociala, educationala, morala si politica a Romaniei, pentru urmatorii 20-30 de ani. Daca vin numai cu franturi de idei, de genul dublarea venituirilor, compensarea pretului la gaze si electricitate, bilete gratuite pentru pensionari si copii de scoala, etc. va fi din nou un mare rateu. Aceste tipuri de idei nu pot fi idei programatice, pot fi numei consecintele bune a unor programe pe termen lung de dezvoltare a Romaniei. Si in situatii de criza, astfel de probleme trebuie abordate in folosul categoriilor defavorizate, in acel moment. Dar ele nu pot reprezente un program de guvernare al unor mari oameni politici. Intr-o tara dezvoltata si condusa de politicieni de inalta clasa, nu trebuie sa mai existe mari categorii de populatie defoavorizate, ci numai anumite mici comunitati defavorizate, datorita unor fenoimene conjucturale. Deci, o clasa politica din care sa apara acei oameni politici cu mari idei pe termen mediu si lung, cu programe de dezvoltare pe toate planurile si cu dorinta de a pastra si dezvolta democratia si satul de drept este nevoie. Ei pot fi exemplele de urmat pentru ceilelti politicieni si exemple pozitive pentru cetatatenii unei tari. Altfel, daca vedem iar puscariasi in fruntea tarii, analfabeti, idioti si foste dame de companie, mai bine plecam, ca toti ceilalti 5 milioane de ramani, pe unde vedem cu ochii si uitam de meleagurile carpato dunarene. le lasam in plata hotilor, a analfabetilor si a sfertodoctilor sa se scalde in manele, gratare si bere de proasta calitate.

    • ..”Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele.” (Am plagiat din dreapta ecranului..)

      Trăim, nu de azi de ieri, în zodia descurcatului în viață. PCR însemna de fapt Pile-Cunoștințe-Relații. Și imediat după decembrie ’89, descurcăreții și-au tras partide. Ei au fost și sunt cei care știu să vorbească pe limba poporului. Populismele și promisiunile deșarte se țin lanț, de vreo 30 de ani, succesul lor având la bază educația precară combinată cu lipsa de discernământ și dezinformarea agresivă (câinii de bază ai democrației lătrând adesea fals).

      În condițiile date, ce șanse să aibă eventualii „politicieni de înaltă clasă” să fie băgați în seamă de electorat ?
      Iar dacă pentru a ne fi bine, ar trebui ca pentru început să ne fie mai rău, ce șanse ar avea aceștia să se mențină la o eventuală guvernare ?
      Aș merge pe un 0-0, dar m-aș bucura să pierd pariul..

  39. Stimate domnule profesor,
    articolul Domniei Voastre mi-a atras atentia. Sper sa gasesc timpul necesar pentru a avea o replica mai elaborata.
    Cu toata consideratia,
    Constantin-Valeriu Trifan

  40. Multumim D-le Profesor,

    <1% ! Aceasta este cifra celor care inteleg aceste mesaje si care mai au rabdare sa citeasca mai mult de 2 randuri.

  41. Un text ca cel de fata incepe cu evocarea nimicniciei istorice a acestui popor (din fericire abia de la Congresul de la Paris) si continua cronologic pana la scopul real de a-i picta in culori sinistre pe liderii actuali. Nu puteati, Dle Maci sa faceti aceasta treaba si fara sa-i desfiintati cu gratie suficienta pe toti cei ce au construit cu truda, adevarat patriotism chiar daca ajutati si de noroc, temeliile acestui stat in care noi inca mai traim?

    Pot sa pariez ca mai mult de jumatate dintre comentatori nu traiesc in tara, dar sunt cu ochii pe tot ce se intampla aici. Textul acesta depresiv ii unge la inima din motive pe care nu vreau sa le expun caci as jigni mult laudatele IQ-uri ale admiratorilor d-lui Maci.

    • ..ca admirator al domnului Maci, vă spun că nu mă unge pe nicăieri acest diagnostic trist, dar precis.
      Desigur se poate administra și un placebo, dar numai pentru a testa hapul amar (cel care ne dă șansa vindecării) înainte de a fi pus pe piață. Iar lauda de sine.. Haideți să-i lăsăm pe alții să ne admire.

  42. Domnule profesor,

    cum am spus mai zilele trecute, articolul dumneavoastră mi s-a parut interesant. Îmi este greu să explic de ce dar, atât scriitura cu talent cât şi conţinutul, îmi aduc aminte de perioada când, la începutul anilor ’60 ai secolului trecut, eram elev la secţia serală a Liceului Moise Nicoară (fost Ioan Slavici) din Arad. Lucram la Uzina de vagoane şi aveam colegi din aceeaşi categorie, toţi salariaţi în prima parte a zilei şi elevi seara. Unul dintre aceştia, ceferist, mi-a devenit mai apropiat şi nutream reciproc sentimente de stimă, chiar prietenie. Asta în ciuda faptului că, din punct de vedere politic, aveam convingeri total opuse. Prin clasele terminale, ni s-au predat materiile „Socialism ştiinţific” şi „Materialism dialectic şi istoric”. Aici polemica noastră atingea maxime frecvente, el fiind un marxist convins, adept al „adevărurilor” care ni se propovăduiau de la catedra acelor materii, eu fiind contrariat de distanţa dintre cele predate şi ce vedeam în fiecare zi în uzină. „Cum, mă Macule, tu nu vezi că ceea ce ni se predă nouă sunt vorbe goale, chiar minciuni? La locul tău de muncă nu ai şefi de secţie făcuţi „ingineri” în doi ani la aşazisele facultăţi muncitoreşti, care acum se chinuie să-şi ia bacalaureatul? Nu ai colegi terchea-berchea promovaţi în funcţii de conducere exclusiv pe criterii de apartenenţă la partid?” Mai târziu, în maualul de limba română aveam un capitol intitulat „Din literatura antimonarhică şi antidinastică” în care un flecar, care în presa vremii se semna cu pseudonimul Tradem, era citat cu următorul catren la adresa Regelui Carol I:
    „La mine scot profil, adică / Numai un umăr şi-un ureche / Numai un ochi şi un mustaţă / Si jumătate nas şi faţă”
    Despre epoca Regelui Carol al II-lea ştiam doar din pamfletul „Viţelul de aur” (N.D.Cocea fiind dealtfel bun prieten cu…Lenin!)
    Despre manualul de istorie modernă a României ce să mai vorbim? De la Cuza şi până la 23 August 1944 tot ce s-a întâmplat în Romania era exclusiv mişcare socialistă şi muncitorească. Părea că manualul de istorie este făcut cu scopul precis ca generaţii întregi de elevi să nu ştie Istoria României, să nu-şi cunoască „părinţii”.
    Polemica a continuat şi pe aceste teme, inclusiv pe teme religioase, el fiind ateu convins. Dar, eu si colegul meu am continuat să fim prieteni! După liceu, el a făcut studii de Drept şi a lucrat în Arad, iar eu am făcut o licenţă în Matematici şi am lucrat în Bucureşti. Nu ne-am mai vazut decât în primii ani postdecembrişti la Arad. Ne-am întâlnit cu plăcere dar nu mi-a trecut prin cap să-l întreb dacă a rămas toată viaţa un adept al socialismului. Nu mai ştiu nimic despre el.
    Am făcut această lungă paranteză pentru că, dacă la începutul anilor ’60 noi, cei de 20 de ani, mai puteam avea iluzii, scuzabile la vârsta tinereţii şi a educaţiei şcolare fatalmente precare, după trecerea atâtor decenii de „experienţă comunistă”, nu cred că noi mai avem dreptul să persiflăm istoria naţională, să reducem întreaga epocă a Marelui Rege Carol I la „1907”, să ne alăturăm unui Alexandru Vlahuţă cu al său „1907” în care „Minciuna stă cu regele la masă…” Sau să reducem perioada de maximă inflorire economică şi culturală a României la „averile făcute (şi pierdute) în casa Duduii”.
    Şi, ca rândurile mele să nu fie gratuite, am putea să ne punem nişte întrebări. De exemplu, cum a fost posibil ca, în anii Regelui Carol I, România extracarpatică să aibă un spor al populaţiei de la 4 la 7 milioane de locuitori? Cum a fost posibil ca, în aceeaşi perioadă, infrastructura României să plece de la zero km de cale ferată şi să ajungă la cca. 4000 km în preajma primului război? Inclusiv şoselele şi drumurile adiacente. Sau, nu se cunoaşte că infrastructura de transport constituie baza oricărei dezvoltări durabile? Dar instituţiile de credit în frunte cu BNR? Cum a fost posibilă o stabilitate guvernamentală, un guvern liberal de 12 ani, între 1876 şi 1888? Cum a fost posibilă apariţia unor oameni de stat ca Lascăr Catargiu, Ion C. Brătianu, Petre Carp, Titu Maiorescu, Ion I.C.Brătianu, Take Ionescu, Iuliu Maniu? Cum au ajuns aceştia şefi de guvern? Cum se face că, în toţi acei ani de până la cel de-al doilea Razboi Mondial, nu am avut în fruntea guvernelor nici o puşlama gen Victor Ponta sau Florin Cîţu? Cum a fost posibilă apariţia unor veritabili reformatori ca Spiru Haret în învăţământ, un Carol Davilla în sistemul de sănătate, un constructor de talia unui Anghel Saligny, directori de cultură naţională ca Titu Maiorescu, întemeietori de catedre universitare şi domenii de cercetare ca Emil Racoviţă, Gheorghe Ţiţeica sau Dimitrie Gusti, ca să dau numai câteva exemple? Cum a fost posibil ca, în guvernări liberale din interbelic, un ministru al instrucţiunii publice ca Dr.C.Angelescu să construiască sau să reabiliteze cca. 2500 de şcoli? Cum a fost posibil ca, în anii ’30 ai secolului trecut, învăţământul să se bucure de o alocaţie bugetară de cca. 15%? Cum a fost posibil ca, tot atunci, să apară un monument de cultură ca Marea Enciclopedie Română? În aceiaşi ani, în Bucureşti, pe Soseaua Iancului, exista un restaurant intitulat „7”, în care se putea consuma un prânz decent pentru numai 7 lei, în condiţiile în care măturătorul de stradă, considerat etalon al salariului de mizerie, câştiga 60 lei pe zi? România interbelică era supranumită „Belgia Orientului” iar Bucureştiul era „Micul Paris”! Erau acestea vorbe goale? Putem trece cu uşurinţă peste realizări, epocale le-aş zice, cum ar fi obţinerea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României? Peste extinderea teritorială cu Dobrogea din aceeaşi epocă? Putem să uităm demersurile decisive ale Reginei Maria din întâlnirile de la Paris cu prim-ministrul Clemenceau şi cu Preşedintele Wilson în vederea obţinerii consacrării României Mari? Sau Constituţia din 1923, considerată încă de atunci ca fiind una dintre cele mai moderne din Europa? Şi pe care eu îndrăznesc să o consider superioară chiar şi Constituţiei SUA! Cred că am şi argumente în acest sens. Am enumerat doar câteva exemple care vin să ne îndemne, cred eu, să ne tratăm istoria naţională cu mai multă aplecare. Chiar mă întreb: cu ce probleme se confruntă România de azi şi care să nu mai fi fost întâlnite în perioada pe care eu aş numi-o „Secolul de Aur al României (1848-1948)”? Am şi aici o întrebare: cum se face că în acel secol am avut exclusiv guverne monocolore, în timp ce, în virtutea nonConstituţiei din 1991, avem mai cu seamă guverne de coaliţie, în care partenerii se comportă, fireşte, ca racul, broasca şi ştiuca din fabula lui Donici? Si vă mai pun o întrebare, de data aceasta dumneavoastră personal: să presupunem că aţi fi pus în fruntea unui minister şi aveţi în faţă o mulţime de proiecte cărora trebuie să le daţi viaţă. Ce aţi face: v-aţi concentra pe ce este de făcut sau veţi trage tot timpul cu coada ochiului la sondajele de opinie, aşa cum vă obligă nonConstituţia din 1991? Şi ce faceţi dacă realizarea unui proiect cere un interval de timp de câţiva ani şi nu sunteţi sigur dacă mâine veţi mai fi ministru, ceea ce vedem că se întâmplă chiar acum sub ochii noştri? Vă îndemn chiar să scrieţi o carte cu titlul pe care l-am sugerat mai sus. Vi-l cedez cu plăcere! Aveţi suficientă informaţie! Dar, dacă ne apucăm acum să darâmăm statuia Regelui Carol I, cu ce ne deosebim de Antifa care, în Statele Unite ale Americii, darâmă statuile Părinţilor Fondatori?
    Cu deosebită consideraţie,
    Constantin-Valeriu Trifan

    • @ D-lui Constantin-Valeriu Trifan
      Minunata interventie, m-a uns la inima. Multor desfasurari de dupa revolutia din 1989 li se potriveste
      intelepciunea populara „Nemultumitului i se ia darul”. Nu stim sa apreciem nimic bun din ce (inca) mai avem, carcoteala este singura actiune unanima, nu (mai) suntem solidari, empatici si inventivi asa cum au fost oamenii extraordinari carora le-ati facut dreptate prin aceasta interventie. Felicitari!

    • Stimate Domnule Trifan,

      vă mulțumesc și pentru observații, și pentru amintiri. Și vă asigur că nu sunt nici un apocaliptic, nici un pesimist incurabil, nici un declinist, nici un antimonarhist, și nici nu cred să fi moștenit idiosincraziile tatălui meu (care – și ele – au variat în timp). Scopul meu nu a fost – și nu este – acela de a portretiza catastrofic istoria modernă a României și nici acela de-a ponegri poporul român. Asemenea atitudini mi se par a fi doar versantul agresiv a ceea ce, pe panta lacrimogenă, e autovictimizarea. Am scris lucrurile din acest text (și din multe altele), căutând – atât cât pot eu – să-mi aduc obolul la ceea ce s-ar cuveni a fi o reflecție publică și încercând să formulez câteva probleme ale vieții noastre cotidiene. Formația (am studii de Filosofie), interesele (în mai multe domenii) și experiența (trecând de la o facultate la alta și având ocazia de-a vedea și câte ceva din administrație) m-au învățat că aceste probleme au mai multe cauze și că tentativa de-a le reduce la una singură (comunismul, rușii, derapajele umane, hoția etc.) sfârșește – cel mai adesea – într-un blocaj retoric.
      În ceea ce privește observațiile concrete pe care le formulați, vă asigur, și de astă dată, că nu am nimic dintr-un demolator de statui. Dar – trebuie s-o recunosc – nici dintr-un venerator de statui. Prefer o istorie la scară umană, a cărei menire să fie aceea de-a ne restitui timpul antecesorilor noștri ca pe o lume la fel de complexă, de policromă și de problematică precum cea în care trăim și nu ca pe o ”epocă de aur” sau ca pe un ”întunecat ev mediu” la care să ne raportăm pasional. Nu neg deloc faptul că în cinci generații România s-a modernizat, parcurgând un drum care – în alte părți – a necesitat veacuri întregi. Nu neg nici faptul că – oricât de critici am fi față de peisajul în care trăim – astăzi, acesta seamănă mai mult cu ceea ce vedem în Europa, decât cu lumea în care s-a născut și a copilărit tatăl meu. Aș mai adăuga un lucru: tocmai această schimbare de anvergură ne permite să vedem și problemele unei modernizări făcute ”pe repede înainte” și care n-a apucat – decât pe ici, pe colo – să se stabilizeze și să se instituționalizeze irevocabil. Tocmai tentativa noastră – mereu reluată – de a ne smulge din trecut, mărturisește că, pentru noi, trecutul e (încă) foarte prezent. Și nu ca istorie, ci ca pattern comportamental.
      Acum, în ceea ce privește epoca regelui Carol I – n-aș îndrăzni să pretind că sunt un cunoscător al ei. Lucrurile cele mai așezate pe care le cunosc eu despre această perioadă provin din cursurile de ”Istorie Contemporană a Românilor” (din anii 1931 – 1934) ale lui Constantin C. Giurescu de la Universitatea din București. Giurescu nu e un antimonarhist, dimpotrivă, dar e un istoric onest, care reconstituie peisajul unei epoci mult mai agitate decât o lasă se vadă jurnalele regale sau cele ale domnișoarelor de onoare. Citindu-l, am înțeles – cel puțin în parte – câteva din problemele la care trimite gazetăria lui Eminescu și teatrul lui Caragiale. În ceea ce privește economia, îngăduiți-mi să citez doar prima frază din monografia ”Industria Românească 1930 – 1940” (publicată de Ministerul Economiei Naționale în iunie 1940): ”Față de slaba industrie de care țara noastră dispunea înainte de 1916, i se putea spune că este o țară eminamente agricolă.” Cred că acesta e motivul principal pentru care Răscoala din 1907 s-ar cuveni lecturată ”în timpul ei” (și nu în proiecțiile ”luptei de clasă”). Iar imaginea acestei lumi rurale o dă, cred eu, mai curând masivul număr al ”Revistei de Igienă Socială” din 1939, care arată starea deplorabilă de sănătate și condițiile jalnice de viață a populației majoritare a țării decât speculațiile poetice ale lui Blaga. Am citat aceste lucruri, dat fiind că nu e vorba de literatură ”antimonarhică și antidinastică”, ci de lucrările unor oameni din epocă ce căutau să observe, să înțeleagă și să schimbe datele problematice ale lumii în care trăiau.
      Și câteva răspunsuri la întrebările pe care le puneți (deși, sunt convins, alții – cu adevărat cunoscători ai perioadei – vor putea da răspunsuri mai bune): 1) creșterea demografică masivă e mai curând proprie țărilor sărace decât celor bogate. În lumea prosperă indivizii au tendința de a trăi pentru ei înșiși și, ajunși bătrâni, de a se încredința sistemelor sociale. În lumea săracă, a face copii revine la a produce mână de lucru și a avea de cine să fii ținut la bătrânețe. Plus imensa mortalitate infantilă, care are ca efect decimarea sporului de natalitate (în epoca menționată, la noi era în jur de 20 % până la 1 an (un copil din cinci murea înainte de această vârstă). 2. Căile ferate: erau cam ce sunt autostrăzile de azi – lucruri făcute cu bugete uriașe (și corupție pe măsură) de firme străine. Și care, în plus, nu conectează decât marile orașe. Impactul lor economic asupra ruralului e minim. În timpul Primului Război Mondial, parte din eficiența rezistenței franceze la agresiunea germană se explică prin posibilitatea rapidă a mobilizării și a deplasării trupelor pe căile ferate (plus ”taxiurile de pe Marna”, plus multe altele). N-am auzit ca, la noi, să se vorbească de eficiența sistemului de material rulant într-o asemenea situație de criză (rezistența noastră se concentrează pe apărarea trecătorilor montane). 3. Instituțiile de credit aveau, pe vremea aceea (ca și azi), o mare componentă politică (fiind un cvasi-monopol al liberalilor). În plus, chiar în sens larg, se adresau aproape exclusiv burgheziei urbane (care constituia baza electorală a PNL-ului). Creditul rural rămâne un capitol nerezolvat nici după împroprietărirea lui Ferdinand și constituie unul din motivele semi-eșecului acesteia. 4. În ceea ce privește personalitățile pe care le citați: mulți dintre ei provin din boierimea anterioară Unirii Principatelor, erau (de prea multe ori) cam singurii oameni cu studii efective (nu școală primară) ai vremii și sunt mari mai ales pentru că sunt întemeietori. Să nu uităm: Haret generalizează școala elementară (cele patru clase). Davilla introduce un sistem medical de bază (și crează mediul universitar de formare al acestuia). Abia următoarea generație – cea a lui Racoviță (el însuși ”os domnesc”) – face saltul în universalitate. Să mai adăugăm și faptul că această elită duce în modernitate nu doar virtuțile boierimii noastre medievale, ci și defectele ei (de unde și instabilitatea cronică a politicii autohtone. Și nu doar pe vremea lui Carol al II-lea; în timpul bunicului său conservatorii nu sunt nici suficient de stabili, nici suficient de majoritari pentru ca Titu Maiorescu să-și treacă Legea Educației.) 5. Școlile rurale construite/modernizate de Angelescu erau adesea simple case cu o cameră sau două, pe care le frecventau (nu neapărat continuu) copii desculți. 6) Enciclopedia lui Gusti e, așa cum știți, neterminată. 7) ”Micul Paris” se rezuma la câteva străzi din capitală (imaginea lui apare la Rosie Waldeck și la Olivia Manning) 8) Guvernele monocolore se datorau – după cum bine știți – ciudatului obicei local ca Regele să numească guvernul, iar acesta să organizeze alegeri care să-l plebisciteze. 9) Păcatul Constituției din 1923 e acela că era prea bună (copiată fiind!) pentru lumea noastră. N-a putut împiedica nici crizele dinastice, nici deriva interbelicului, nici autoritarismele ce i-au urmat. 10) Din păcate, peste tot în lume astăzi politica se face pe bază de sondaje. De aici impresia generală a faptului că oamenii politici nu mai sunt capabili să gândească în perspectivă și să implementeze politici necesare, dar nu neapărat populare.
      N-aș vrea să luați aceste lucruri ca pe un soi de ”văz enorm și simț monstruos”; ele nu sunt decât necesarul contrast al tabloului pe care-l conturează întrebările d-voastră. Viața fiecăruia dintre noi – la fel ca istoria noastră comună – nu e alcătuită nici doar din lumini orbitoare și nici din întuneric impenetrabil, ci din lumini și umbre care alternează, adesea în funcție de timpul și de locul din care o privim.

      Cu toată considerația,

      Mihai Maci

  43. Bccetul vadanei intelctuale ….”vai de mine ce ma fac m-am nascut plnag Carpati” …..

    De acord ca „Marea Unire n-au făcut-o câțiva intelectuali romantici din orașele transilvane caci Marea Unire s-a bazat pe 2 piloni : Tratatul si Dorobanțul (Ion I.C . Bratianu)
    pe fondul expansiunii comunismului într-o lume epuizată de război expansiune oprita si de , ei da! Romani!
    Cum asa?
    ASA :
    – Viena .. toamna anului 1918, Locotenetul (!!) Iuliu Maniu, trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania cu spijinul 1. Feldmarschalleutnant Ioan Boeriu, baron de Polichna preia conanda trupelor de romani . Intasmplator singura forta militara oragnizata din Viena .
    In Viena erau ceva agitatii .. poa nu chiar bolsevice dar putand duce la o revolutie bolsevica (ce credeti ca in Skt Petesburg circu debuta cu o revolutie bolsevica? Pai dinatai a fots bardac i bacaleinia lavka .. si apoi iesi ca a fost „cotitura” bolsevica!)

    – Praga , cam aceisi epoca „Legiunea Română” sub comanda aceluoasi baron Boeriu.. asigura ordinea. Atat impoitriva revendicarilor monarho-austriece, ungare cat si .. „revolutionare”
    Trupele , exgabsburge, compuse din romani au facut ORDINE !

    – – 4 august 1919 Romania „reactionara” cu mama ei „sangeroasa” lichideaza al doilea stat sovietic din lume (scuze ma inceput sa uit toatd epitetele la moda prin anii 50 …) Dorobanțul ridica … opinca peste a 2a capitala sovietica!!!!

    In paralel si in fara de aceste fapte azi ocultate , in 1920 la 13–25 augisdt are loc Miracolul de pe Vistula ….

    A da… la data aia a semnarii tratatului de la Trianon (nu la el se referea Ionel) Ungatia era jumate ocupata de armia romana . Numai jumate la cererea expresa a asa-zisilor „aliati” care se pare ca agreau mai mult revolutia comunista decat pe aliatii romani!!!

    parlamentarismul interbelic s-a stins în dictatura regală
    Auuuu!!!!!
    Pai ia sa vedem :
    – 1922 , Italia, octombrie 1922, are loc „Marșul asupra Romei”. Adopa parlamentarism!!!
    – 1933, Germania republicii de la Weimar se arunca in bratele nazismului
    – 1934 Austria introduce „austrofascismul”

    Si are legatura cu
    nerezolvarea problemelor ruralului și a primei urbanizări a dus la dezvoltarea extremelor?
    Pai hai sa vedem cum stam cu statele de mai la est , dominate de partide „agrariene” .
    – Ungaria , regatu fara rege (regele este inb viata bine mersi) da cu regent este o strutocamila semiparlamentara si in acelasi timp semiautocratica .
    – Polonia in 1934 isi face o constitutie pe masura lui Piłsudski .. care zicea despre Dieta ca era o „prostituata” . A! De Sanatie atu auzit ?
    – Iugoslavia .. rpin 1930 Alexandru I Karađorđević devine dictatir de facto. El zicea ca din necesitate. Avea motive.
    – Bulgaria in 1935 Boris III instituie o doctaira personala.
    = Grecia .. dupa multe .. tulburari in 1936 se instaleaza dictatuira lui Metaxas….

    In estul agrar Romaia este singurul stat ce ramane parlamentar democratic pana in februarie 1938.

    Prefer sa ma opresc aici .

  44. Știți cine a votat si finanțat punerea monumentului brati enilor in rondul de la Universitate, ca peneleul n-avea cum?
    Poi, nu e pesedeul partid neocomunist, ce sa aiba el cu bratienii care nu erau nici măcar pe jumatate asa de religiosi ca habotnica Firea- Vrinceanu?
    De useleu va mai aduceti aminte, de regele mult decorat, alungat, mai apoi adoptat si onorat? Culmea, tot de catre neocomunistii pesedisti!
    De ce-ar iubesc deci hungrovlahii, impreunati cu toti ungurenii lor, Romania?

    • Toate astea insemana, intru-totul, ca vorbim despre false partide, de chestii orchestrate – ca cineva scrie partiturile si orchestreaza – ca cineva regizeaza, dupa un scenariu, care simuleaza o CONTINUITATE imposibila – jucata -, totul in scopuri foate paractice si pragmatice, in folosul unor persoane foarte concrete, cu nume si prenume, care pot fi si descoperide, daca cineva ar dori, daca acest avorton statal … ar fi cu adevarat un stat european, democratic si prosper in mileniul 3!
      Idiosyncratic, habar n-am, ce insemana preluarea unor mituri ciudate fatate de ciudati in subdezvoltare si primitivism demn de AFRICA renascuta in ceausism si transmisa intr-un postceausism perpetuu care trebuie sa distruga pe veci orice ROMANIE – plina insa de patrioti olteni, de mihai viteji fasi istorici academicieni de parada si multe alte statui si morminte care asteapta sa fie batjocorite si rase pe veci in urmatoarele decenii!

  45. Excelent comentariu. Felicitari domnului Maci pentru stilul sau de analiza, care trece cu sange rece, asa cum merita, personajele in derizoriul din care incearca sa se ridice. Sper ca nu mi-a scapat, dar mai erau cateva personaje de tocat, care se agita de ani de zile sa ramana in ecuatia puterii – ilustrele nestiutoare Raluca Turcan si Alina Gorghiu si istetul Kelemen Hunor. Sanatate!

  46. Eu ma bucur. Ma bucur mult. Pentru ca atunci cand „latram” ca acest chiolhanes este un nimeni in drum era facut psd-ist, neliberal, you name it. Cu fata aceasta noua a acestui presedinte nul mi s-a facut macart dreptate.
    P.S. L-am votat cu mana la nas impotriva lui ponta si am anulat votul impotriva lui dancila (pentru mine erau agali pentru functia respectiva, vasilica era insa din PSD, adik mai putin frecventabila).
    Oricum, ma bucur ca au ajuns si cei neconvinsi si care ma convingeau si pe mine de calitatile acestui nimeni ca intr-adevar e un nimeni. Multam.

    • Asa este. Probabil e o lectie pentru milioane de romani ca atunci cand unul tace nu e neaparat inteligent, ci e destul de probabil sa fie foarte prost (a se citi incompetent), dar suficient de oportunist de a pacali diversi alegatori ca este o optiune mai buna decat altul poate mai hot, poate mai istet, poate mai putin frecventabil, insa cu siguranta peste nivelul acestui presedinte nul, cuvinte cu care l-ati descris perfect. Pe principiul yin – yang, daca presedintele dinainte a avut 10 ani activi, chiar obositori pentru tara asta, a avut unul la capatul diametral opus, un nimeni lenes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

Stigmatizarea USR PLUS. Cum o campanie ipocrită ia mințile oamenilor

Un studiu din luna august 2021 indica următoarele intenții de vot la eventuale  alegeri:...

Despre educația morală a copiilor

Motto: V-am dat clasă cu opt clase /S-a terminat șmecheria / Sunt rege pe România! (Abi Talent)

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.