vineri, martie 29, 2024

… cand problema democratiei reprezentative incepe in fata computerului

… si nu, nu e vorba de a arunca vina pe computer, internet, FaceBook sau alte retele de socializare. Dimpotriva. Daca e s-o aruncam undeva, e pe la sfrasitul secolului al XVI-lea. Spuneam in episoadele precedente (vezi aici si aici) ca actuala criza nu e doar una economica ci, in primul rand, una politica. O criza a democratiei. O criza a democratiei reprezentative, daca preferati. Pana aici, nimic nou sub soare. Degetul acuzator s-a indreptat ba, in ograda noastra stramta, asupra lui Traian Basescu (sau, dupa preferinte, asupra USL), ba asupra « deficitului democratic » manifestat la nivelul Uniunii Europene, ba asupra « socialistului » Obama. Rand pe rand, s-au perindat pe banca acuzatilor capitalismul, in general, FMI-ul in particular, consumerismul, sistemul de finantare al partidelor, diverse constitutii, statul asistential (un pleonasm, dupa cum am mai zis, cata vreme asta e rolul statului – sa asiste), corputia reprezentantilor alesi, sistemele electorale, s.a.m.d.. Nu va mai plictisesc, ca le stiti. Asemenea explicatii ar fi credibile daca criza n-ar afecta deopotriva Uniunea Europeana si SUA, democratiile vechi si pe cele noi, statele « asistentiale » si pe cele mai putin asa.

Niciodata, dar niciodata, degetul acuzator nu s-a batosit in oglinda. La noi insine. La reprezentati.

Nici nu-i de mirare. Dupa cum observa deja Tocqueville, pe la 1835, toamna, democratia are acest efect pervers – ne pamperizeaza (in fine, ne flateaza, ca nici macar Revolutia Franceza n-a putut merge atat de departe pana la pampersi, desi a fost revolutia celor « fara chiloti »). Cata vreme suveranitatea e a poporului, « poporul » va fi mangaiat cu blandete pe crestet, pus sa se distreze, spunandu-i-se ca e cel mai inalt, frumos si destept popor din lume, indiferent in ce parte a globului se afla. Apud Tocqueville, sicofantii de la curtea Regelui Soare erau, prin comparatie, mici copii. A sosit, asadar, timpul sa nu ne mai ascundem dupa degete, ci sa privim adevarul in fata. Sa ne privim in fata, altfel spus. Daca avem o problema cu reprezentantii, cauza trebuie cautata in reprezentati. Iar sa spui ca reprezentatii sunt, in general, prosti si needucati nu ajuta mai mult decat luarea la cunostiinta a faptului ca Ana are mere, spre deosebire de Xenia, care are pix.

Explicatia e deopotriva simpla si complicata. Simpla, pentru ca se gaseste in fata computerului pe ecranul caruia care cititi aceste randuri. Complicata, pentru ca presupune o regandire a « reprezentarii de sine ». Inainte de a va vaita ca X sau Y nu « va » mai reprezinta sau ca nu « va » reprezinta cum se cuvine, ce-ar fi sa va ganditi ca NU puteti fi reprezentati ? Daca nu de altceva, atunci macar pentru ca sunteti unici. Gicu de la Scularie e unic, dupa cum Einstein a fost unic. Obscurantistii aia din Evul Mediu – s-o recunoastem – aveau o mult mai sofisticata auto-intelegere a eu-lui decat noi, modernii. Obsedati de eficienta cum suntem, ne-am simplificat pana la un eu unidimensional si-acum ne scarpinam derutati in crestet, incercand sa iesim din multiple antagonisme : intre individ si societate, intre eu-l dezradacinat (post-modern) si eu-l inradacinat in diverse traditii, comunitati, etc., intre atomizarea societatii si inabusirea lui, intre spatiul public si cel privat, drepturile omului si drepturile statului, s.a.m.d..

Cum era, prin comparatie, intelegerea eu-lui in intunecatul Ev Mediu ? Simpla, ca Sfanta Treime – adicatelea nici vorba, dar sofisticaria asta era asumata cu naturaletea babei cu talpile crapate care, vorba lui Tutea, se roaga intr-o bisericuta de la tara. Omul nu era unidimensional. Avea un forum externum si un forum internum. In forum externum erai un « eu » in masura in care apartineai, erai un membru in diferite comunitati. Erai, sa zicem, crestin, din parohia X, fiul lui Y, din breasla Z, etc. Aveai, cu alte cuvinte, o id-entitate in masura in care erai id-entic cu altii. Si doar in masura asta puteai fi “reprezentat” (ca si crestin, din parohia X, din breasla Z, etc.). Toata prima Renastere a secolului al XII-lea, cu aparitia numelor de familie, a insemnelor, etc. – reflecta aceasta dialectica : esti Ion Avarvarei, sau Lancelot du Lac, cavaler al mesei Rotunde. Esti unic, pentru ca esti la fel.

[Nota : Dupa cum spunea Fericitul Augustin, ochiul e egal cu degetul, in masura in are amandoua sunt membre ale acleuiasi corp. Da, ochiul e diferit de deget, dar nimeni n-are motiv sa fie invidios : dupa cum degetul nu poate vedea, nici ochiul nu poate apuca.]

Pe de alta parte, peste forum internum nu putea intra nimeni – asta era forul tau intim, in care nici macar Biserica nu se putea vari cu bocancii (ca nici nu prea avea cum). Asadar, n-avea nici cum sa-l reprezinte cineva. Nimeni nu poate fi virtuos in locul tau. Aici erai tu cu tine, fata in fata cu Dumnezeu, ca persoana unica. Vi se pare complicat ? Mai ganditi-va o data : de ce nu vi se pare complicat sa acceptati ca suntem cu totii « facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu », si totusi unici si personal responsabili in fata Lui ?

In fine, ca sa n-o mai lungesc, toata aceasta subtila dialectica intre unicitate si asemanare, la lucru atat intre cele doua fora, cat si inlauntrul fiecareia dintre ele, a inceput sa se piarda pe undeva pe la sfarsitul secolului al saisprezecelea, facandu-se tandari in secolul al saptesprezecelea, cand, in Marea Britanie, apare « individualismul centrifug » – in care forum internum colapseaza in forum externum si se manifesta prin « vointa individului » (care nu mai poate fi « divizat »), iar pe continent prin distantarea pana la rupere a acelorasi fora – individualismul centripet (gandesc cum vreau, da’ fac cum trebuie). Pe urma, avem noua varianta a « contractului social », intre indivizi care-si cedeaza de buna voie si nesiliti de nimeni drepturile pentru a crea nu doar o societate, ci si o comunitate. De parca nasu’, creieru’ si ochii umblau de nebuni prin padure si au decis dintr-o data sa se faca englezi (sau romani). O vreme, varianta descendenta a reprezentarii, in care reprezentantii sunt reprezentanti ai comunitatii, nu ai indivizilor (pentru ca, repet, indivizii sunt unici), s-a mai zbatut sa reziste. Varianta britanica, insa, s-a dovedit pe termen lung mai apetisanta.

Si-acu’ tragem ponoasele unei intelegeri a reprezentarii intoarsa cu capul in jos. Pentru ca, daca autoritatea reprezentantilor e indisputabila (ca doar vine de la noi, prin alegeri), putem schimba doar reprezentantii, nu si sistemul.

Asa ca nu va mai vaitati ca nu « sunteti reprezentati » cum se cuvine. Nici n-aveti cum. De reprezentat cu totul, nu va poate nimeni reprezenta. Asta s-ar cuveni sa fie motiv de bucurie, nu de intristare. Nu va poate reprezenta, pentru ca sunteti unici. Cum ar putea cineva reprezenta in mode egal mii, sute de mii sau sute de milioane de oameni unici ? Puteti si trebuie sa fiti reprezentati in forum externum : ca romani,ca olteni, clujeni, ingineri sau asistente, ca homo- sau heterosexuali, ca femei, ca barbati, ortodocsi, catolici, evrei, musulmani sau atei, social-democrati sau comunisti, ca oameni « de dreapta » (care dreapta ?) sau de stanga (care stanga ?) s.a.m.d.. Estimp, va pastrati intacta nu doar unicitatea, ci si capacitatea de a protesta eficient – pentru ca nu confundati borcanele.

Pana aici, toate bune si frumoase (daca e sa ma credeti pe cuvant). Greul de-abia acum incepe. Se poate schimba « reprezentarea de sine care nu miroase-a bine » peste noapte, dintr-un text, doua sau trei ? Zece sau o mie ? De buna seama ca nu, mai cu seama cand folosesti cuvinte pretioase, latinesti. Dar – si aici tragem cu totii adanc aer in piept – e posibil, vag, dar posibil, sa asistam la un proces de neo-medievalizare a omului, inteles in sensul unei schimbari in reprezentarea de sine, si asta tocmai datorita (nu din cauza) internetului, FaceBook-ului si altor retele de socializare virtuala.

Aici e insa un joc pe muchie de cutit. La bal sau la spital, insa, oriunde se va sfarsi, un lucru e sigur : batalia se da acum in fata computerului (sau orice alt gadget) de pe care cititi aceste randuri.

PS Pentru cei interesati de mai multe detalii si de o abordare academica a problemei reprezentarii vezi :

–          Lost in Translation: Centripetal Individualism and the Classical Concept of Descending Representation, European Journal of Political Theory – 10:2/2011

–          The Dialectic of the Individual and the Paradox of French Absolutism, European Legacy – 16:6/ 2011

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Din pacate manipularea se face la televiziuni unde oamenii raman sa se uite ca niste legume. Asa se face ca avem tembeliziunile unui fost colaborator a Securitatii si a autorului celui mai mare jaf financiar cu audienta foarte mare printre cei saraci cu duhul.

    Asta nu se intampla pe net, unde daca nu-ti place sau te simti manipulat ai schimbat pagina.

    • @toni – „Asta nu se intampla pe net, unde daca nu-ti place sau te simti manipulat ai schimbat pagina”

      Si in cazul TV, „daca nu-ti place sau te simti manipulat ai schimbat” postul. Poti comuta, folosind telecomanda, pe un alt post tv. De exemplu, poti comuta pe B1TV, acolo unde un Turcescu, un Cristoiu si altii ca ei te vor lumina cu cele mai recente linii de „gandire” de la Cotroceni. Sau poti schimba pe TVR pentru a te informa cu privire la ultimele realizari ale conducerii de partid si de stat… chiar daca urmarind TVR vei avea o puternica senzatie de „deja vu portocaliu” atunci cand vei da cu ochii de aceiasi Mircea Marian, Ioana Lupea si toata cohorta de propagandisti portocalii mutati rapid de la B1TV la TVR imediat ce Puterea a pus mana pe conducerea televiziunii nationale

    • @Toni: Chestia cu manipularea este valabila pt orice nivel media. Si la TV poti sa schimbi canalul daca vrei. Dar si pe net, Google sau Facebook, yahoo etc. iti vor servi informatii dupa cum vor ei; poate net-ul a fost candva liber (ca si presa scrisa, radio-ul si tv-ul la inceputuri) dar acum nu mai e cazul.

      Ei bine, suntem unici. Si ? Cum socializam ? Cum formam o societate ? Ne trebuie cumva un numitor comun ?

  2. Premise, argumentatie, concluzii – corecte. Cand lucrurile pareau excesiv entropice, O.Paler le numea ,,neo-barbarie de lux.” Acum, cand par a se aseza, dumneavoastra le numiti ,,neo-medievalizare a omului.” Avand in vedere ca ,,ceea ce invatam din istorie este ca nu invatam nimic din istorie”, ar fi bine sa ajungem la bal, dar caracterul implacabil al spitalului se impune.

  3. Am indoieli in privinta acestei afirmatii: „Niciodata, dar niciodata, degetul acuzator nu s-a batosit in oglinda. La noi insine. La reprezentati.”

    Din punct de vedere al argumentului sunt de acord cu sublinierea aceasta dar daca vrem sa verificam putin si alte optiuni trebuie sa tinem cont de ceea ce s’a numit Kulturkritik.
    De la cca 1871 pana la al doilea Razboi Mondial, o serie enorma de scrieri a atacat bazele regimului politic reprezentativ. „Politica disperarii culturale” cum a numit’o Fritz Stern a alimentat continuu etosul radical al celor ce erau gata sa atace sistemul.

    La noi lucrurile astea se citesc mai putin in aceasta cheie pentru ca se cheama ca pana la 1918 toti luptau pentru idealul multimilenar. Or, aceasta lectura ideologica sterge diferentele dintre diversele curente, persoane si idei pruducand o mâzgă greu inteligibila. La aceasta se adauga si faptul ca Razboiul mondial este o limita (artificiala si imbecila) intre domenii ale istoriei, si anume „epoca moderna” si „epoca contemporana”. Dintr’un fel de parohialism prost inteles cei ce studiaza o epoca se feresc a depasi limitele acesteia, producant interpretari trunchiate si confuze.

    Eu ma pot gandi cu mare usurinta la multe articole si brosuri care tocmai ca degetul aratator s’a batosit la noi insine si la reprezentanti cu multa vehementa chiar… pana acolo incat unii au si fost asasinati.

  4. Computerul nu e decit un instrument (deocamdata chiar o moda). Important e cum si mai ales in ce scop il folosim.Si factorul care hotaraste asta e tot omul(individul).Cu democratia e cam aceeas poveste. Pentru ca daca facem din ea un scop in sine n-am facut nici o brinza.Revenind la gramatica de gimnaziu exista complement circumstantial de loc de mod de timp si de scop. daca imi amintesc corect. In momentul in care noi uitam scopul in care folosim democratia se alege praful de ea.Inainte de a deveni un instrument controlabil si util computerul si internetul , trec asemeni celorlalte instrumente create de om prin faza da jucarie de moda pina invatam sa le stapinim noi pe ele , nu ele pe noi( sa nu devii robul lucrului miinilor tale).Si laserul a fost construit inainte de a cunoaste toate scopurile in care poate fi folosit.Ergo sa nu uitam scopul in care folosim democratia O zi buna !

  5. Oare n-ar fi cazul sa se intrebe si reprezentanţii-politicienii, daca democraţia e cel mai bun regim si implicit, daca actualul regim in care traim mai are ceva democratic?
    Aducand in ecuatie procesul de neo-medievalizare a omului imi amintiti de radacinile ideatice ale proiectului Uniunii europene ransforsate acum in ceea ce se anunţă a deveni o distopie/kakotopie.

    • @ xenia – daca vi s-a parut ca propun un model anti-democratic inseamna ca nu m-am facut bine inteles. Dar cu Uniunea Europeana atingeti o idee asupra careia voi reveni in viitorul apropiat.

  6. Probabil ca nici nu va dati seama cat va asemanati cu modelul dumneavoastra de naturalete si autenticitate, baba superstitioasa cu greieri in calcaie.
    In evul mediu, discursul bisericii crea omul analfabet asa cum dorea. Nostalgiile dumneavoastra medievale nu ma surprind, si nici argumentarile dvs. deplorabile.

    • Si care este modelul corect? Inainte de a critica, ar trebui sa propui ceva mai bun… daca ai. Daca nu, oricine poate critica orice, este dreptul respectivei persoane, dar daca nu are nimic altceva de spus, atunci critica distructiva seamana cu demolarea unei case fara sa ai macar un cort in care sa locuiesti.

      • @Cocosila:
        Iti place sau nu, in Evul Mediu oamenii erau mai oameni din motivele enuntate nu foarte clar de autor: identitatea iti era data de clasa in care faceai parte, dar si de in/capacitatile tale; din secolul al XVII-lea au aparut miscarile politice care au masluit identitatea pentru ca sa poata inrola sub steagurile lor oamenii. Extremismul a dus la maximum aceasta masluire identitara: nu mai era Gica, ci un arian, un proletar, etc. …. Nu mai erai responsabil tu, ci Fuhrerul, Maretul Conducator, s.a.m.d.
        Sunt interesat de istoria tehnicii si stiintei, si e uimitor cate descoperiri si cum au fost ele facute in Evul Mediu. Cred ca ar trebui sa ne ferim de clishee shi clisheul Evul Mediu Intunecat e unul dintre ele.

        • Aveti o idee foarte statica despre identitate. Identitatea este un proces dinamic, fiind modelata de circumstante sociale, culturale, istorice. Daca exista cu adevarat modele de identitate sociala si personala care ne pot inspira, ele nu se prea gasesc in evul mediu. Insa nostalgia unei ordini a lucrurilor de natura divina, a unui paradis pierdut, a conservatorilor precum autorul acestui eseu, are explicatii psihologice, ci nu necesita dezbateri informate si argumentate rational.

          Este destul de rusinos pentru un intelectual sa idealizeze ‘dialectica’ medievala a identitatii. Da dovada fie de ignoranta crasa, fie de un dogmatism care il descalifica. Ca sa nu mai vorbesc de incoerenta bizantina si de cliseele metafizicoide menite sa umple golul de idei interesante si de sugestii plauzibile.

          • @ Cocosila – Imaginea Evului Mediu „intunecat” e un cliseu in care mai cred doar manualele dupa care ati invatat Dvs. In plus, nu incercam sa militez pentru o intoarcere la Evul Mediu – ar fi, mai intai de toate, imposibil. Nu de re-medievalizare, ci de neo-medievalizare, vorbeam. Poate va cazniti si cititi articolele indicate in post-scriptum.

  7. „Sînteți unici”. Ete, na. Păi dacă sîntem unici, cum de-o potrivesc exit-pollurile, focus-grupurile și sondajele în general? Degeaba ați plecat în US, că tot român, adică metafizician, ați rămas.

    • @ fem! – Pai tocmai din aceasta cauza! Ca ne-am „unidimensionat”. Arendt spunea ca problema statisticii nu e ca nue adevarata, ci ca devine din ce in ce mai adevarata. Am devenit oameni statistici.

      • Adică sondajele de opinie n-ar fi funcționat în Evul Mediu? Iată altă ipoteză nefalsificabilă, încă o marcă a gîndirii metafizice (inteligență suficientă sieși :) ). N-aș vrea să fiu rău înțeles. Platon și Heidegger sînt filosofii mei preferați. Însă a scurtcircuita două universuri de discurs, cel al subiecitvității – ca să zic așa – și cel politic, mi se pare inutil și contraproductiv. Nu văd cum o minte cultivată poate nega autonomia politicului sau a economicului pînă a propune, la problemele ce le sînt specifice, soluții cu totul exterioare. N-am timp, și poate nici capacitatea de intra în amănunte. Dar tocmai am urmărit un interviu cu Mort Zuckerman în care vorbea despre defectele democrației american (și nu dădea vina nici pe Obama, nici pe republicani), iar discursul lui era infinit mai productiv decît toate recursurile la spirit pe care le citesc prin Ro. Dacă aș fi în situația să impun ceva electorilor români, i-aș obliga mai degrabă să urmărească cursurl de cosmologie al Universității Stanford, disponibil pe youtube, decît să citească Martin Buber. Din punctul meu de vedere, avem de fapt un exces de spirit și un deficit de rațiune.

        • @ fem! – nu inteleg nici unde am discutat (negat?) autonomia politicului – desi pe tema asta se mai poate discuta – si nici ce „solutii exterioare” am incercat sa propun, exceptand faptul ca mise pare steril sa discutam problema reprezentarii politice fara a o lamuri mai intai pe cea a self-reprezentarii. Nu e vorba de nici un „recurs la spirit”. O oarescare reprezentare de sine are si Gicu de la Scularie si Albert Einstein.
          Cat despre sondajele de opinie – daca ar fi functionat sau nu in Evul Mediu – da, problema nu e falsifiabila. Dar poate e gresit pusa. Atunci nu si-ar fi pus nimeni problema sondajelor de opinie, si nu pentru ca erau stupizi. Dupa cum unele studii recente arata suficient de convingator, problema sondajelor de opinie nu e ca „sondeaza” opinia, ci ca o formeaza, prezentand-o cu intrebari la care se poate raspunde doar prin x, y, sau z. In fine, discutia ar mai lunga …

  8. Păi cînd explicați insuficiențele sistemului politic prin pierderea dimensiunii subiective a reprezentării de sine, cînd vedeți în asta rădăcina răului din politică, afirmînd totodată că putem schimba reprezentații, nu și sistemul, ce faceți altceva decît să negați autonomia politicului?
    E posibil să nu vă fi înțeles cum trebuie. Dumneavoastră spuneți că nu putem fi reprezentați cu totul, ci doar în calitatea noastră de români, de homosexuali sau heterosexuali etc. Ori mie mi se pare că în România oamenii sînt nemulțumiți de reprezentarea lor în calitate de bugetari, pensionari, patroni, etc și, neînțelegînd exact cine anume se plînge că nu este reprezentat „cu totul”, am presupus că e vorba de manifestări gen „Noua Dreaptă”. Iar de aici, cum în Ro astfel de dezbateri sînt cu totul marginale, am presupus că vă gîndiți la războiul cultural din SUA. Sînt de acord – deși n-aș băga mîna în foc că asta spuneți – că acolo se supralicitează politicul, că se cere de la politică lucruri pe care ea nu este menită să le ofere. Dar nu vă mai pot urma în speculația prin care pretindeți că această stare de fapt este cauzată de lipsa forului interior și că ar trebui să ne preocupe reconstrucția acestuia. Pur și simplu nu cred că presupusa dispariție a forului interior a făcut posibil ca un candidat la președinția Statelor Unite să promită desfințarea Ambasadei US din Teheran :)

    • @ fem! – Se prea poate sa nu ma fi facut bine inteles. Asta deja nu mai re legatura nici cu SUA, nici cu Romania. Problema, dupa cum spuneam, se extinde in toate democratiile reprezentative. Dovada? Scaderea participarii la alegeri in democratiile mai mult sau mai putin consolidate, dublata de cresterea neincrederii in „alesi”/reprezentanti. (In SUA, ca tot veni vorba, increderea in Congres e la 8%, adica cam tot atati cat cred ca i-au rapit alienii si i-au insamantat :) Poate-s tot aia :)

  9. Sincer nu am inteles sensul acestui articol. Ati spus la inceput ca „actuala criza nu e doar una economica ci, in primul rand, una politica. O criza a democratiei. O criza a democratiei reprezentative”. Da, de acord. Apoi ati spus ca „De reprezentat cu totul, nu va poate nimeni reprezenta. … Nu va poate reprezenta, pentru ca sunteti unici”. De acord si cu aceasta afirmatie, destul de simplu de inteles si fara incursiunea istorica. Ce nu inteleg este ce vreti sa spuneti mai departe?! De acord, la modul absolut nimeni nu poate reprezenta pe nimeni.Si la ce foloseste aceasta constatare filozofica?! Care este relevanta ei politica si practica? Sa nu mai incercam sa ne cautam alti reprezentanti fiindca tot nemultumiti vom fi? De aici vine criza, de la imposibilitatea de a fi multumiti de repezentanti? Cred ca nu asta ati dorit sa spuneti, dar cam asa se poate intelege.

  10. @ Vlad Ionescu – sunteti un exemplu perfect. Ziceti ca ati inteles argumentul, pe urma va intrebati „sa nu NE mai cautam alti reprezentanti”? DA! Sa nu VA mai cautati alti reprezentanti! – asta e relevanta politica si practica. Sa cautati reprezentanti ai ideilor in care credeti, ai grupurilor de care va simtiti aproape, s.a.m.d., dar NU ai Dvs.
    Sa va dau un exemplu mai aproape de casa: Daca PD ar fi fost votat ca reprezentant al ideilor de stanga, si-ar fi pierdut automat electoratul (si membrii) in clipa in care a trecut la dreapta. Nu s-a intamplat asa, pentru ca nu a fost perceput ca reprezentand idei, ci oameni.

    • Ok, sunt de acord ca trebuie sa ne gasim reprezentate ideile. Eu oricum asa am gandit si gandesc. Dar nu cred ca putem absolutiza. Am intalnit de prea multe ori in viata si in istorie idei fermecatoare care au produs rezultate discutabile sau catastrofale. Sunt de acord si cu ideea reprezentativitatii specializate, adica pe domenii de interes. Daca doresc conservarea padurilor virgine, spre exemplu, caut sa fiu reprezentat de o cineva (persoana sau grup) care imi impartaseste aceasta optiune, si tot asa. Asta ar duce la o crestere importanta a fortei societatii civile, iar mecanismele de influentare a deciziilor politice ar fi mult mai eficiente si mai reprezentative. Daca asta ati dorit sa spuneti, sunt intrutotul de acord; eu gandesc asa de mult timp. Problema este ce facem cu pasivitatea cvasigeneralizata a populatiei ca sa nu mai spun de calitatea acesteia? Si aici probabil ca revenim la problemele expuse de dumneavoastra in articolele anterioare.
      Totusi, prin reprezentare nu se intelege in primul rand reprezentarea ideilor si a valorilor? Incerc sa-mi imaginez cum ar arata o reprezentare a persoanei, iar nu a ideilor si a valorilor sale. Cred ca aici nu prea am inteles.

    • Nu cred ca principala problema a scaderii increderii in reprezentantii politici tine, in primul rand, de modul in care reprezentatul se intelege pe sine. Cred ca acesta problema tine de modelul de societate in care traim in care relatiile dintre oameni sunt din ce in ce mai mediate si mai putin organice.

  11. Nu stiu prin alte parti cum e, dar stiu sigur ca la noi nici un reprezentant nu a avut vreodata pretentia a ne reprezenta pe fiecare in intregime.

    Stiu sigur ca PSD si stramosii i-au reprezinta pe pensionari, bolnavi, asistati sociali (venit minim garantat), mai in trecut pe nostalgicii comunisti care au dorit sa-si prezerve privilegiile (securisti cu pensii mari, nomenclaturisti dornici sa-si pastreze scaunul caldut), pe aia rezistenti la schimbare (ion iliescu – un om pentru linistea noastra sau asa ceva era).

    Aialti i-au reprezentat pe anticomunisti (CDR), anti-corupti, anti-baroni locali, yuppies si lucratorii in mediul privat, adepti ai capitalismului (voteaza schimbarea sau asa ceva), cel putin teoretic.

    Ce s-a intamplat in ambele situatii nu este ca, odata ajuns la putere, reprezentantul s-a confuzat deodata, confruntat cu unicitatea reprezentatului, s-a scarpinat in cap, s-a intimidat si n-a mai stiut ce sa faca … si iata … am ajuns in criza. Cred ca Nastase s-ar prapadi de ras citind acest articol!

    Realitatea este ca odata ajunsi la putere, si aia, si astia au avut un singur obiectiv: sa deturneze banii publici in folosul propriu si al firmelor de partid, pastrand aparenta ca, de fapt, ceea ce ii motiveaza e grija pentru cei multi si oropsiti si ‘investitiile si locurile de munca’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro