vineri, martie 29, 2024

Când şi cum se produce convertirea nehotărâtului

Pentru cei care trăiesc în România, existenţa pe aceste meleaguri nu e o noutate, mă gândesc. Cunosc realităţile politice şi sociale la fel de bine cum stăpânesc plusurile şi minusurile de a fi român. Atunci cum se explică faptul că, de fiecare dată, rezultatele alegerilor produc consternare, furie şi dezamăgire în cugetul tuturor celor care gândesc despre sine că gândesc?

Ţara noastră e un stat democratic, o dată la câţiva ani, vin alegerile, iar nişte candidaţi promit să schimbe ce e rău în societatea românească şi să planteze, în schimb, sămânţa binelui, care va rodi şi va aduce lapte şi miere. Okey. Apoi au loc alegerile, rezultatele confirmă previziunile şi, zbang, lumea educată se declară (iar) şocată. Şocată că românul nu s-a învăţat minte nici de această dată şi se dedă în continuare aceloraşi obiceiuri proaste. Votează tot cu mălaiul şi făina, în loc a vota cu progresul şi civilizaţia.

Desigur, în această paradigmă se are în vedere aşa-zisul român prost, sărac, ignorant şi needucat care, culmea, votează în consecinţă. Incredibil! Cu acea remarcabilă intuiţie şi ingeniozitate care stă ca un costum de Halloween pe cetăţeanul cool politic, se constată că prostul e prostit de fiecare dată să voteze prost! Pffooa ! Întrebare: dar de ce oare prostul nu e prostit de ăia care vor să ne meargă bine şi înghite doar gogomăniile ălora răi şi corupţi, care vor să pună ţara pe butuci ?

Să fie prostia într-atât de impermeabilă la spiritul civic?

Dar hai mai bine să lăsăm prostu’ să se scarpine de bube-n cap şi să mergem mai departe ! Treaba este că, în afara acestora, rămân oricum foarte mulţi cetăţeni (aproape 50%) care, conform statisticilor, habar nu au cu cine să voteze ori de câte ori vin alegeri. Dintre aceştia, să presupunem acum că jumătate sunt cei care invocă argumentul “toţi candidaţii sunt corupţi” ca să nu-şi mişte fundul din fotoliu în ziua alegerilor. Între noi fie vorba, îmi este greu să cred că persoanele care miorlăie non-stop melodia “Toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ” sunt tot dintre cele cu bube-n cap ! Dacă făceau parte din acea categorie, în loc a sta cuminţei acasă, kilu’ de făină i-ar fi dus spre cabina de vot ca mirosul de mâncare pe Pluto ! Ei, însă, au refuzat impasibili ofertele de ulei şi pixuri şi nu s-au prezentat la vot doar fiindcă nu au avut cu cine. Aici, un detaliu tot sare în ochi: având a face cu o clasă politică coruptă până-n măduva oaselor (cam asta e litania generală), tu să te cruceşti – în condiţiile în care am stabilit deja că nu eşti prost – că niciunul din candidaţi nu afişează un CV impecabil, ridică, fără supărare, un oarecare semn de întrebare ! Mai ales când îi vezi mina dezabuzată afişată în toiul fiecăror alegeri: chiar aşa, domne, să n-ai pe cine vota? Să nu se găsească unul c-un trecut imaculat? Cum să îmi încredinţez eu votul cuiva a cărui carieră nu e curată ca neaua? Şi, ofuscat, bagă frumuşel capul în pământ, zicându-şi că, prin acest boicot simbolic, îi pune la punct pe politicieni. Îmi imaginez că, nefiind cu ciungă-n cap – aşa am stabilit iniţial –, îşi dă seama totuşi că nu pune pe niciun politician cu botul pe labe printr-o asemenea strategie.

Ce e şi mai interesant e că, pentru a da mai multă greutate refuzului său de a vota, îşi cauţionează hotărârea apelând la atenţionarea lui Orwell, aia că “un popor care votează corupţi, hoţi, impostori şi trădători , nu este victimă ci complice!”, iar el, vezi bine, nu vrea să fie complice.

Mda, ce să zic… smart !

Cam tot atât de smart pe cât e şi maniheismul care domneşte în gândirea lui: pe de o parte, în loja principală, tolănit ca un belfer, politicianul cinic şi arogant, ahtiat după putere şi privilegii, iar la strapontină, zgribulit şi înfometat, dar visător şi nevinovat, el, cetăţeanul de bună-credinţă, expus înşelăciunii şi fatal împiedicat de forţe obscure să împlinească destinul grandios care se cuvine acestei ţări. Ai zice, asistând la o asemenea prezentare idilică şi victimizantă despre sine, că non-alegătorul român tocmai a părăsit existenţa netulburată din vreo mănăstire şi, ofticat că niciun candidat la preşedinţie nu e precum stareţul mănăstirii, hotărăşte supărat că niciunul nu e demn de votul său. Adevărat, poate nu o fi niciunul pe cât de cinstit ai vrea, dar e foarte posibil să fie cam tot atât de cinstit pe cât eşti tu. Şi, cu siguranţă, nu cu mult mai ipocrit.

Aşadar, cam asta ar fi, după mine, cu jumătatea aia care nu votează indiferent ce-ar fi. Dar tot mai rămâne cealaltă jumătate care, potenţial, ar putea fi convinsă să voteze comme il faut, right?

Aşa că intervine întrebarea: când se produce iluminarea? Indecisul cumpără un ziar, stă de vorbă la crâşmă cu amicii, citeşte o fiţuică lăsată la uşă, vede un banner căţărat pe doi stâlpi, urmăreşte o emisiune la televizor şi, deodată, i se deschide o supapă în creier: “Băăă, dar ăsta chiar vrea să facă ceva!”, moment în care e străfulgerat de revelaţia candidatului providenţial?

Cum se petrece migraţia cetăţeanului din zona indeciziei în cea a participării la vot? Fiindcă e clar că toţi prezidenţiabilii urlă din toţi bojocii că vor binele ţării. Nu e unul care să o dea cotită când se pune problema înfăptuirii justiţiei, a dreptăţii, a ridicării nivelului de trai şi a locurilor de muncă. Aşadar, ce anume îl determină pe nehotărât, într-un final, să se dea jos din pat şi să se îndrepte spre secţia de votare? Sau ce îl reţine să o facă? Să fie cu putinţă ca acesta, simţind că eventualul său vot ar putea înclina definitiv balanţa spre un anume candidat, să fie de zece ori mai circumspect şi precaut decât cei înregimentaţi politic? Să facă parte din electoratul ultraresponsabil, echilibrat şi echidistant, ăla golit de emoţii ieftine, care nu optează până nu a cântărit atent fiecare platformă electorală ? Să ştie că votul său poate face diferenţa dar să prefere a cinsti, înainte de toate, una din virtuţile fundamentale predicate de Aristotel, phronesis (prudenţa)?

Ha ?

Şi, dacă nimic nu îl convinge, cumva începe a enunţa şi el, întru justificare, avertismentul lui Orwell? Păi, în situaţia asta, de ce nu procedează la fel cu jobul ? Când nu îi convine un job, de ce nu renunţă la el, pur şi simplu? Ca la alegeri: nu am cu cine vota, renunţ să votez. E vreo diferenţă? De ce, când vine vorba de job, face o distincţie netă între ceea ce se poate obţine şi ceea ce e de dorit, dar când vine vorba de alegeri, nu face o diferenţiere asemănătoare între ceea ce este detestabil şi preferabil?

În epoca totalitarismului, evident, Orwell avea dreptate. Dar în epoca actuală, am o bănuială, mult mai complice eşti când să stai pe margine, alegând doar să asişti la o luptă care, fals îţi imaginezi, nu e a ta.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. „de fiecare dată, rezultatele alegerilor produc consternare, furie şi dezamăgire”.. – e ceva ce nu prea inteleg.

    poate o reamprospatare a memoriei: 1996 – Conventia/Constantinescu, 2004 – Basescu/ guvern coalitie pnl sau pnl cu sustinere psd, 2008 – alianta DA/2009 – Basescu.. in 2009 coalitia da coltul, dar nu din vina alegatorilor.

    mi se pare mie sau cel putin la presedentie dreapta a dominat clar perioada post-decembrista. ca guvernarile de dreapta au fost aproape in oglinda (in acuzatii de coruptie si incompetent) cu cele de stanga, nu cred ca e vina alegatorului. Iar ca acum e dezorientat, poate cineva sa’l condamne prea tare?

    • Vorbind doar despre cei care nu ies cred ca a aduce in discutie doctrine, dreapta sau stanga, e prea pretentios. Din obisnuinta, de voie sau de nevoie a domnit si domneste doctrina lui a te descurca. Cand te descurci, pentru ca nu ai incotro, asa esti obisnuit sau nu speri, nu astepti nimic, ba chiar ai prefera sa nu caute nimeni sa umble in treburile tale. Dezinteresul clar pentru ce se intampla si credinta ca nu se schimba nimic rezumat in „oricum iese tot cine trebuie”. Atunci de ce sa te mai incurci de ei? Este un „prin noi insine” inteles gresit. Toti cei care nu ies aleg pe ei insisi si se inhama singuri la fiecare zi. E un alt tablou al lui Grigorescu dar mai bogat in personaje. Problematic pentru ceilalti e faptul ca personajele astea trag fiecare in directia lui, directie mai buna sau mai rea.

  2. Imi cer scuze pentru greselile care, din neatentie, s-au insinuat (si) in acest articol. :D
    Sper sa le minimalizati importanta.

  3. pt multi a vota e doar un moft.
    ar vota de frica („nu ne vindem tara”) si prefera sa o lase baronilor.
    nici nu poti sa-i ameniniti ca ne izoleaza UE, „ce tot isi baga aia nasul?” si alte lozinci PSDiste.
    argumente simple, logice, ca la piata: de ce functioneaz totul mai bine in Sibiu, TM decat Focsani etc, ati fost pe acolo? „pleaca domle de aici, te iei dupa bozgori”
    si in america votau unii de frica lui Obama comunistul (pt ca: asigurarea de sanatate), asa ca nici americanii nu-s mai breji, doar ca votatul acolo e normal ca spalatul pe dinti, si cand ma uit la dintii unora in romania, nu pare ceva asa de banal

  4. Deci tu crezi ca cei care nu gandesc ca tine sunt niste … Si vrei sa ii convertesti la modul tau de gandire. Pentru ca asa suntem noi, intelectuali, toleranti.
    Eu, ca neutru, vad ca antenele(1,3 etc), rtv-ul si altii au un mod ciudat de informa; spun ca albastru e rau si rosu nu e asa rau.
    Cand „ascult” realitatea, hotnews( +contributors/smartwomen) si altii recunosc aceeasi tendinta ca mai sus; numai ca e inversat: rosu e rau si albastru e mai putin rau.
    Deci, toti de mai sus sunt partizani si informatiile lor nu pot fi luate de bune.

    Sunt 3 culori – rosu, galben, portocaliu. De la revolutie incoace, am avut fie 1, fie 2 culori combinate pe primul loc(toate combinatiile posibile).
    La fiecare alegeri, apar acuze de frauda; se fura de se rupe peste tot. Apoi, dupa alegeri, toti care au fost, nu au facut nimic ca sa nu se mai fure la urmatoarele alegeri. Mie, asta imi spune ca fie nu se fura(semnificativ) – si atunci nu are rost sa ia masuri cand sunt la putere; fie toti fura si nu vor sa isi puna bete in roate singuri la urmatoarele alegeri.

  5. Putini expati au votat totusi .. 160k din 3 mil e putin. Cred ca daca ar fi mers multi la vot, ar fi votat cu Ponta la fel cum s-a intamplat in tara. De fapt, s-ar putea sa gresesc, dar cred ca Ponta a castigat alegerile si in afara tarii. Stiu doar ca Macovei a luat 15%. Inteleg prin asta ca oamenii vor Rusia si China, si impostura, ca asta le place si asta voteaza.

    Eu nu cred ca un votant poate fi cumparat sau spalat pe creier. In RO mea super batranii voteaza Ponta pt ca Ceausescu ori Johannis pt ca sunt ardeleni sau pt ca Regele, parintii voteaza dupa cum sunt loviti (pensionari, bugetari, impozite forfetare, privati), iar tinerii 18-40 de ani voteaza mai mult din convingeri ideologice.

    Si asta e concluzia: oamenii vor sa le vina lumina din Rasarit. Sa o aiba! Sigur ca altfel se pune problema daca cei batrani mi-ar spune hai inapoi in tzara, le-as spune nu pot pt ca m-ai votat sa plec. Dar sa vezi chestie, ca de fapt aproape toti tac si accepta ca sunt afara, ba chiar unii ma si felicita si imi spun ca nu am pt ce sa ma intorc.

    Deci care e problema? Problema e ca nu toti oamenii educati au plecat sau vor/pot sa plece. In concluzie nu se simt suficienti de liberi. Totusi libertatea expatilor romani este interpretabila pt ca suntem oameni de rangul trei-patru in afara tarii, si numai din cauza cetateniei romane. Deci suferim cu totii in tacere. Dar oare numai noi? Nu, si votantii Ponta cat si cei ce nu voteaza nimic sufera de saracie perpetuata.

    Si deci suferim dar ne acceptam unii pe altii asta ne face iubiti de Atoatele, de ce ar trebui sa ne convertim la altceva? Mie imi place starea asta, de a fi roman. Imi iau in curand cetatenie dubla si nici nu votez, ca urnele sunt departe si este coada mare.

  6. Am auzit de curând o profeţie despre Romania : ” Când vor ajunge câinii( candidaţii, cei din fruntea clasei politice) să- şi sfâşie beregata( vezi: dosare penale, pedeapsa cu inchisoarea, demiteri,…etc…) atunci o s- o duceţi şi voi bine.” Îmi place să cred că acel timp, a sosit şi pentru mine, om cu supapa demult deschisă , în creer…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Rudoiu
Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro