joi, martie 28, 2024

Când spiritul de grup întunecă judecata

Remarcam într-un articol mai vechi că intelectualii care se revendică de la dreapta evită, în general, discuţia despre subiectele dureroase (sărăcia, inegalitatea socială, munca salariată etc.) îngăduind oponenţilor de stânga să preia iniţiativa. Arătam, în plus, că tăcerea intelectualilor de dreapta prilejuieşte o dizgraţioasă asimetrie care opune unor autori implicaţi în tematica socială ca G. M. Tamas sau Claude Karnoouh, doar pe liderii politici ai momentului, Traian Băsescu, Elena Udrea sau Ioan Botiş.

Urmarea a fost o tumultoasă replică din partea lui Dragoş Paul Aligică, care îmi impută că nu recunosc valoarea dreptei intelectuale, atribuind, chipurile, stângii o nemeritată superioritate. Este o răstălmăcire stângace. O lectură fie şi neatentă a textului dovedeşte că nu m-am referit nicidecum la “dreapta intelectuală românească”, aşa cum sugerează încă din titlu, ci la o sumă de intelectuali care se revendică de la dreapta, ceea ce este, evident, altceva. N-am avut în vedere o realitate impersonală cum ar fi “viaţa intelectuală din România” sau “mişcarea dreptei intelectuale”, ci o societate concretă, cu figurile ei proeminente, care, prin gesturi şi discurs, îi orientează acesteia preocupările.

Dacă nu ar fi comis abuzul graţios de a invoca relaţia noastră de amiciţie, probabil că nici nu aş fi răspuns. Dar aşa mă văd obligat să-i întorc amabilitatea.

Să arăt mai întâi că Dragoş, cam neglijent cu propria-i reputaţie, îşi construieşte expunerea pe un sofism. Stabilind, ilicit, echivalenţa între două lucruri diferite ca natură (viaţa intelectuală pe de o parte şi intelectualii pe de alta), el documentează apoi, abundent şi redundant, aserţiuni deduse dintr-o premisă falsificată. E profitabil aşa: dacă intelectualii sunt fatalmente puţini, “dreapta intelectuală” în schimb e o etichetă generoasă în care încap şuete pe bloguri, mici recenzii, polemici de ocazie şi orice altceva fără distincţie. Amicul meu pare totuşi exigent atunci când acordă un spaţiu larg unei dări de seamă privind activităţile organizate în diferite think tank-uri, care ar fi menite să demonstreze “efervescenţa intelectuală a dreptei româneşti”. Deşi s-ar spune că e vorba mai curând de o campanie de fund raising.

Va fi o surpriză pentru Dragoş să constate că singurul exemplu adecvat, cartea de interviuri a lui Cristian Pătrăşconiu, (“Repere intelectuale ale dreptei româneşti”) este, în realitate, cel mai bun contra-exemplu. După ce-l va citi, va remarca cu siguranţă că acest volum încărcat de amintiri personale, de evocări istorice, şi, în câteva cazuri de reflecţii elaborate, ilustrează foarte bine ceea ce am vrut să spun. Iar ironia este că unul dintre interlocutori are mari dificultăţi în a se plasa cu adevărat la dreapta, deşi păstrează discret convenţia din titlu.

S-ar putea obiecta că nu e o dovadă suficientă. Într-adevăr, atunci când afirmi că ceva există, e suficient să dai un singur exemplu, dar când pretinzi că ceva nu există, ţi se poate cere să parcurgi întreaga gamă de posibilităţi. Dar pentru că aşa ceva nu e cu putinţă, un critic onest ar fi trebuit să caute el însuşi un contra exemplu. Să prezinte, (pentru că aşa progresează dezbaterea publică!), un singur caz, în care cineva purtând datele prestigiului intelectual, ar fi crezut de cuviinţă să gândească tema inegalităţii sociale pe cont propriu şi să propună public, dinspre dreapta, una din concluziile sale.

Ar fi greşit însă să se creadă că tema inegalităţii a fost deja conţinută în discursul împotriva egalitarismului sau în procesul comunismului, pentru că ar fi un alt sofism. Să combaţi egalitarismul e una şi să gândeşti /justifici inegalitatea e alta. Să vorbeşti despre crearea prosperităţii e un lucru şi să declini cuvântul sărăcie e ceva diferit. Aici se găseşte miezul neînţelegerii sau locul făţărniciei. De aceea îi simpatizez uneori pe oamenii de stânga care au curajul să privească lucrurile în faţă, riscând oprobriul doctrinei oficiale.

Dar să nu se înţeleagă că aş pretinde cuiva să asume misiuni dinainte trasate. Era doar o constatare, chiar dacă una melancolică. Una pe care aş putea să o reafirm, arătând că în viaţa noastră publică temele cele mai delicate ale inegalităţii sociale au fost evitate, de regulă, cu subterfugiul crimelor comuniste. Dacă o vreme ororile comunismului au putut trece drept cel mai bun argument, de la un punct încolo, adevărul flagrant al inegalităţii şi sărăciei nu mai poate fi ascuns şi nici abordat doar cu mesaje edulcorat progresiste. Ar putea fi, poate, trecut pe mai departe sub tăcere, cu indiferenţă cinică sau cu suferinţă discretă, ar putea fi asumat laolaltă cu ghemul tuturor contradicţiilor vieţii, dar tocmai asta spuneam în textul meu intitulat cu premeditare “Despre sărăcie”( şi nu “Despre dreapta intelectuală”) şi anume că, în situaţia în care oamenii de dreapta tac, cei de stânga preiau cu siguranţă iniţiativa. Pentru că ei sunt expliciţi şi investigatori. Problema trece însă mult dincolo de ştiinţele politice şi economice şi de aceea îi priveşte cu adevărat pe intelectuali în sens esenţial şi nu neapărat pe cineva anume.

Dar dacă Dragoş a trecut atât de grăbit peste ideile mele este pentru că nu l-au interesat cu adevărat. Altceva pare să-l doară şi să-l îndemne la scris. Iritarea vădită şi pentru mine de neînţeles cu care a întâmpinat anumite referinţe, tonul idiosincratic şi nepotrivit unei dezbateri intelectuale dezvăluie preocupări de altă natură. Ierarhia dintre  “dreapta intelectuală” şi “stânga intelectuală”, ambiţia de a deţine supremaţia pe un plan, de altfel, atât de vag definit, prestigiul, întâietea unui grup în faţa altuia sunt mobiluri care nu mă privesc. El nici nu ascunde de altfel că face o politică de grup, căutând să restaureze poziţia “ameninţată” a companionilor săi, care, nu sunt deloc sigur că i-au cerut ajutorul. E deprimant până la urmă să vezi că tocmai  “efervescenta dreaptă intelectuală” se risipeşte în stratageme de grup.

Citeste si „Despre dreapta intelectuala romaneasca” de Dragos Paul Aligica

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. Istiric vorbind, stanga intelectuala din Romania a fost intotdeauna „subtire”, fara mari personalitati (sa nu-mi vorbiti de Patrascanu si altii ca el, insignifianti ca profunzime, cultura, angajament intelectual – nu politic !), fapt ce a avut consecinte asupra comunismului real din Romania, plin de semidocti, ori profitori, comunism ce nu a putut naste o adevarata disidenta intelectuala, situatie ale carei tragice consecinte pantru tara le-am putut aprecia in postcomunism.
    Totusi, Dle Pepine, chiar credeti ca Tamas si cu Karnaoouh reprezinta stanga romaneasca ? O fi tragic, o fi ridicol, or fi amandoua ?

  2. „. N-am avut în vedere o realitate impersonală cum ar fi “viaţa intelectuală din România” sau “mişcarea dreptei intelectuale”, ci o societate concretă, cu figurile ei proeminente, care, prin gesturi şi discurs, îi orientează acesteia preocupările.”
    Bun. Si care sint figurile alea proeminente, concret. Doar GM Tamas si Claude Karnoouh? alte nume nu ati dat.
    Dl Aligica e recunoscut de dreapta. Dumneavoastra sinteti impartialul?

    • La fotbal. In disputa intelectuala domnul Pepine inca nu reuseste sa marcheze (pacat Romanesc). Sustine asertiuni nedovedite si critica adverasur de idei tocmai pentru argumentele pe care le foloseste. In loc sa prezinte exact care sunt corifei intelectualitatii de stanga nee sunt prezentate personaje in margine ridicolului si cateva presupuse realizari. Istoric stanga Romaneasca nu a existat si atunci cand curentele de stanga au invadat Europa (1968) la comunismul nu a permis aparitia unor veritabili intelectuali de stanga. Dupa 1989 e greu de crezut ca cineva ar adera la programe si idei vetuste doar pentru a „fi de stanga”. Stanga intelectuala are inca sa-si dovedeasca valoarea prin opera. pana atunci, vorba lui Ilici al nostru, intelectualii de stanga sunt mai mult ingineri si contabili.

      • Domnule Bogdan, eu sunt inginer iar sotia mea este economista. Am cunoscut-o pe cand ne alergau minerii lui Ilici prin Bucuresti si ne strigau „moarte intelectualilor!”. Hotarati-va, ca ne-am saturat sa fim ciomagiti, cand cu stanga, cand cu dreaptai.
        Altfel, pentru ca pareti a fi un intelectual fin, va urez noroc bun!

      • Stimabile, n-ai inteles despre ce e vorba in articol: despre anvergura dezbaterii publice. Personalitatile „de dreapta” sunt tacute pe mai toate subiectele. Si nu-mi da exemplu de CADI, ei, „mai au inca de demonstrat valoarea operei”.

  3. „discursul despre societate şi despre politică, în sens larg, este mai intelectual şi mai rafinat la stânga decât la dreapta, care preferă să lase tema sărăciei şi a conflictelor sociale în zona lucrurilor nespuse şi asumate implicit. Stânga este în schimb explicită, analitică şi investigatoare.”

    explicatia acestei impresii si in gerneral a stilului sententios de a judeca binomul politic este simpla, iar amicul dumneavoasta Aligica, din prea multa delicatete, s’a ferit probabil sa o rosteasca: dumneavoastra sinteti un intelectual de stanga, dar va este inca jena s’o afirmati raspicat asa ca va furnizati singur justificari, si inca de multa vreme, in speranta de a depasi faza reticentei naturale fata de marxism si comunism. Va doriti mult sa fiti aproape de popor, de durerile lui, de saracia si nevoile lui, intentionati sa militati in favoarea norodului de pe o platforma de stanga dar aveti inca o problema cu vetusta ideologie ce a marcat aceast culuoar politic in veacul trecut. Tamjiti dupa o doctrina noua, nepangarita de extremismul leninist, stalinst, ceasusist, un curent moderat conectat inca la iluminism, o grupare care sa reverbereze de pilda social-democratia germana. Va doresc succes. Puteti face acest lucru din momentul in care o sa va asumati onest si public aceasta pozitie si idealurile egalitare, in cadrul unui grup care sa nu va altereze in niciun fel gandirea si comportamentul. Fiti dumneavoastra capitanul viitoarei echipe social-democrate ce marseaza pe interesele colectiviste fara a dauna personalitatilor si manifestarilor individuale. Iar daca nu puteti face pasul acesta veti ramane pe veci acelasi chitibusar disperat sa’si ascunda simpatiile socialiste inlauntrul unor materiale de ‘presa’ ce judeca cu exigenta si formuleaza caustic portrete ale unei drepte imaginare, cea rupta de realitatea saraciei si infipta in tabara bogatilor exploatatori.

  4. Acest contraatac se întemeiază pe o distincţie foarte netă între “dreapta intelectuală românească” şi o “sumă de intelectuali care se revendică de la dreapta”. În timp ce dl. Pepine s-ar fi referit în textul sau iniţial (site-ul Deutsche Welle 29.04.2011) exclusiv la acea “sumă de intelectuali care se revendică de la dreapta”, dl. Aligică, răstălmăcindu-l stângaci, a introdus nosţiunea de “dreapta intelectuală românească”, deturnând astfel sensul celor scrise iniţial de dl. Pepine şi criticând de fapt ceea ce nu exista în textul criticat.

    Grav, mi-am zis, foarte grav – să invenţi fraze, concepte, idei atribuindu-le cuiva pentru a putea mai lesne să-l critici, recurgând adică la tactica cunoscută drept “strawman”, iată un lucru urât şi nepermis. Din deformare profesională am verificat.

    Textul “Despre sărăcie” al d-lui Pepine conţine următoarele referiri la subiect:

    “o separare între stânga şi dreapta … în … discursul despre sărăcie”
    “discursul stângii … este … de sursă intelectuală, … dreapta se nutreşte dintr-o experienţă socială elementară şi abruptă”
    “…intelectualii se declară, îndeobşte, de dreapta…”
    “alţi publicişti „de dreapta””
    “Intelectualii dreptei par să-şi fi epuizat mesajul”
    “discursul …este … rafinat la stânga decât la dreapta”
    “dreapta intelectuală tace cu tâlc”
    “politicienii … de … dreapta adoptă un ton incult şi elementar”
    “dreapta se mulţumeşte cu consideraţiile …(lui) Traian Băsescu”
    “nu discursul dreptei este nou”
    “ataşaţi dreptei”
    “din partea dreptei”
    “opinia politicienilor dreptei”
    “lipsa unei veritabile culturi a dreptei”

    Interesant: din 15 evocări ale subiectului, 10 se referă la dreapta în general, 2 la intelectualii şi publicistii de dreapta şi 2 la politicienii de dreapta. Foarte important: expresia “dreapta intelectuală” de care dl- Pepine se dezice cu violenţă, transformând-o în mărul discordiei, este chiar creaţia lui, prezentă în text.

    Dincolo însă de analiza cantitativă, din text reiese fără dubiu că autorul se referă la producţia intelectuală a dreptei în general, iar atunci când se referă la intelectualii dreptei o face tot în mod general, pentru a ilustra lipsa temei sărăciei şi cantonarea într-un discurs preponderent moralizator. Nici un moment textul d-lui Pepine nu se limitează „o sumă de intelectuali de dreapta”, ori la toţi intelectualii de drepata, ci la dreapta în general şi la discursul acesteia.

    Aşadar, cel ce inventă fapte nepetrecute şi-şi întemeiază argumentaţia pe diferenţieri inexistente în text, este chiar dl. Pepine.

    Cam atât despre onestitate intelectuală.

    Mult mai interesantă este însă problema de fond ridicată de dl. Pepine în textul iniţial: în discursurile dreptei, problema sărăciei nu este abordată frontal, aşa cum ar trebui: “Să vorbeşti despre crearea prosperităţii e un lucru şi să declini cuvântul sărăcie e ceva diferit.” Asupra acestui aspect împărtăşesc opinia autorului.

    În textul actual însă, autorul merge mult mai departe decât pot fi capabil să admit, introducând alături de sărăcie şi inegalitatea. Or, am o veste foarte proastă pentru adepţii nobilelor idealuri: nu doar că inegalitate socială există întotdeauna în orice societate, dar este şi o consecinţă necesară a funcţionării sociale (uitaţi ce v-au învăţat la şcoală despre “comuna primitivă”, egalitară). De altfel, acestea ar trebui să fie informaţii sociologice de clasa a VI-a.

    Hai totuşi ca din această polemică să rămânem cu ideile valabile:
    – articularea teoretică a dreptei este consistentă, diversă şi viguroasă
    – totuşi, discursul public al dreptei nu abordează frontal problema sărăciei şi înapoierii

    • În plus, dl. Pepine e de rea-credinţă.
      La stînga vede intelectuali – Karnoouh, Tamaş şi discipolii lor -, la dreapta politicieni ca Băsescu, Udrea, Botiş, ca să vadă publicul ce prost stă dreapta la capitolul ‘telectuali. De-abia acum, vorbeşte despre „reperele” menţionate de Aligică.

      Apoi, dacă ar fi la fel de exigent cu sine cum pretinde de la alţii, nu l-ar pomeni pe Karnoouh în legătură cu stînga romînească.
      E dl. Karnoouh romîn?
      Dacă dreapta nu are intelectuali autentici, atunci stînga are cu atît mai puţin.

    • Desigur ca nu se poate vorbi despre saracie inainte de a vorbi despre munca. As dori sa aud un discurs de stanga despre munca, despre eficienta acesteia, despre performanta si stimularea ei, despre produsul intelectual, etc, mai pe scurt despre toate trasaturile care au facut din munca o sursa a prosperitatii.
      Saracia nu este decat o regretabila consecinta. Sa mergem direct la cauza acesteia si sa o operam cu termenii care conduc la prosperitate si numai dupa aceea sa ne repezim sa o distribuim intro curajoasa maniera comunista.

  5. Foarte buna replica, H.P., dar de unde naivitatea de a angaja o discutie cu D.P. Aligica? Come on…
    Pe de alta parte, nu mi se pare ca inegalitatea ar fi eludata de ideologii dreptei. Din contra, e promovata activ

  6. Domnule Pepine,

    Daca primul articol l-am inteles, cel de fata, in care pare ca vreti sa va lamuriti ideile, ma baga in ceata. Spuneti:

    „Să combaţi egalitarismul e una şi să gândeşti /justifici inegalitatea e alta. Să vorbeşti despre crearea prosperităţii e un lucru şi să declini cuvântul sărăcie e ceva diferit. Aici se găseşte miezul neînţelegerii sau locul făţărniciei. De aceea îi simpatizez uneori pe oamenii de stânga care au curajul să privească lucrurile în faţă, riscând oprobriul doctrinei oficiale.”

    Nu prea inteleg ce inseamna inegalitate sociala. Sa avem toti Maibach ca Becali? Sau sa-i luam lui Becali Maibachul si sa dam la toata lumea Logan? Pentru ca in orice fel ma uit la povestea asta, a combate egalitarismul inseamna a imbratisa inegalitatea. Si, evident, a o justifica doctrinar si moral. E oare ipocrit sa spunem ca oamenii nu se nasc egali pe lumea asta si sunt egali doar in fata lui Dumnezeu?

    In chestiunea prosperitatii, sunteti tendentios. Rezulta ca cineva, din dreapta asta amarata pe care o certati – dar din nou e neclar cui faceti procesul de intentie – ar face apologia saraciei in textele pe care le produce. (presupunind ca asta ati vrut sa spuneti prin „a declina”) Eu unul nu conosc un astfel de caz.

    Concluzionati: „Aici se găseşte miezul neînţelegerii sau locul făţărniciei. De aceea îi simpatizez uneori pe oamenii de stânga care au curajul să privească lucrurile în faţă, riscând oprobriul doctrinei oficiale.”

    Aici nu se gaseste nici un miez, e doar o teribila confuzie. Chestiunea inegalitatii sociale nu e un subiect al dreptei. Insasi ideea egalitatii sociale e absurda si, lucru demonstrat, cu un teribil potential ucigas. Pentru „oamenii de stanga” inegalitatea e ratiunea principala de a lupta. E normal sa scrie despre ea zi si noapte. Pentru un om de dreapta, a te apleca teoretic asupra chestiunii inegalitati e in primul rand absurd iar in al doilea, un gest profund ateu. Pentru ca numai un ateu poate sa gandeasca ca inegalitatea „de la natura” poate fi corectata prin interventie umana.

    Mai aveti cateva paragrafe in aceeasi cheie, toate in jurul sablonului ca intelectualii dreptei evita subiectul saraciei in timp ce stanga curajoasa il abordeaza frontal. De parca de o teorie noua a luptei de clasa ar fi nevoie pentru a scapa de saracie.

    Asadar, dupa primul articol am inteles – gresit, se pare – ca certati intelectualii dreptei pentru forma discursului. Acum, daca e sa inteleg ceva, inteleg ca aveti simpatii de stanga si ganditi ca un om de stanga. Ceea ce foarte onorabil, pacat ca e nevoie de atata efort din partea noastra ca sa ne dam seama. Si de atatea volte stilistice din partea dumneavoastra pentru a ascunde acest lucru.

    • Citesc mai sus o argumentatie tipica de dreapta: „Nu prea inteleg ce inseamna inegalitate sociala. Sa avem toti Maibach ca Becali? Sau sa-i luam lui Becali Maibachul si sa dam la toata lumea Logan? Pentru ca in orice fel ma uit la povestea asta, a combate egalitarismul inseamna a imbratisa inegalitatea”. Probabil ca sintagma „inegalitate sociala” nu a fost cea mai fericita, insa sa te faci ca nu intelegi despre ce este vorba este chiar dovada faptului ca „ca intelectualii care se revendica de la dreapta evita, in general, discutia despre subiectele dureroase (saracia, inegalitatea sociala, munca salariata etc.)”. Ca sa nu fie nici o confuzie la ce ma refer, voi da cateva date statistice din SUA (tara cu economia cea mai puternica din lume) aparute in articolul din iulie 2010 intitulat „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” („The Middle Class in America Is Radically Shrinking”), articol aparut pe „Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe „Business Insider”, site care este deseori citat de alte mari publicatii, ca de exemplu New York Times – „Their original works are often times cited by other larger global publications such as the New York Times” – http://en.wikipedia.org/wiki/Business_Insider

      ( http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html )

      – 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
      – 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
      – 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
      – Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor „de rand” este de pana la 500 la 1.
      – 10% dintre americani castiga 50% din venitul total.
      – Timpul mediu necesar pentru a gasi o slujba este de 35,2 saptamani.
      – Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente („food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente ( http://www.ssa.gov/pubs/10101.html ).
      – Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
      – 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
      – In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” („whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

      Aceste date arata ca regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte. Aceste reguli au fost stabilite de cei bogati si puternici (prin legi). Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale „jocului” economic si social. „Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (dar asta este o alta discutie). Un singur exemplu: „Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”. („Wealth provides an important mechanism in the intergenerational transmission of inequality. Approximately one half of the wealthiest people in America inherited family fortunes” – http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments – „Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002”). Dar nu au mostenit doar averea (ceea ce nu este de condamnat, insa nici nu este meritul lor) ci au mostenit si regulile „jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
      Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
      1. Regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
      2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
      Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
      Avand in vedere ca 61% dintre oameni traiesc de la un salar la altul (si asta in America nu in Romania), este evident ca trebuie schimbate regulile „jocului” economic. Schimbarea acestor reguli nu i-ar dezavantaja pe cei muncitori si bine pregatiti. Nu ar dezavantaja clasa de mijloc. Aceasta clasa de mijloc este mai afectata de actualele reguli de „joc” dupa cum se vede si din articolul „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, din care am citat mai sus.
      Dupa cum vedeti, introduc in argumentatie „clasa de mijloc” (care se cam „subtiaza” dramatic pana si in SUA). Recunoscand necesitatea existentei unei „clase de mijloc” consistente, este evident (logic) ca ma gandesc si la o „clasa de sus” si la o „clasa de jos” pe scara bunastarii materiale. Este astfel evident ca nu sunt adeptul egalitarismului. Insa statistica este edificatoare. Despre aceasta statistica evita intelectualii de dreapta sa discute. Orice teorie credibila trebuie sa tina cont de aceste realitati, daca este de buna credinta. Nu se poate construi o societate echitabila si stabila ignorand (sau si mai rau, justificand) discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci. Comunismul a aparut tocmai datorita ignorarii acestor realitati. Este necesara o „a treia cale” pentru ca sa nu riscam alte evolutii totalitare.

      • @ Victor – cu tot riscul de a parea infantil, imi permit o intrebare: Statisticile fiind, foarte probabil corecte (cel putin din punctul meu de vedere, aproape dureros de corecte :)), cum se face ca lumea inca viseaza sa emigreze in SUA? NU in Romania, nu in China, nu in Rusia, nu in Cuba? Cum se face ca aia din Coreea de Nord fac tot ce pot sa ajunga exploatati in Coreea de Sud? Ca vietnemezii se inghesuie la Coca Cola?
        In absenta unui raspuns serios la aceasta intrebare, restul ramane – iertati-ma, n-am gasit alta rima – masturbare intelectuala.
        PS Ceea ce nu inseamna ca nu-i dau dreptate si lui HP pe ici, pe colo, si-anume prin partile ne-esentiale. Dreapta din Romania de astazi a devenit prea „cerebrala”. Si-a pierdut, dupa cum zicea un prieten, Mihnea Maruta, inima. Iar ASTA e o problema pe care va trebui, mai devreme sau mai tarziu, s-o confrunte.

        • Voi raspunde cu o alta intrebare: cum se face ca lumea joaca la 6 din 49 cu toate ca probabilitatea de a castiga (cu o singura varianta) este de 1 la 13.983.816. Este vorba despre faptul ca exista o sansa, exista speranta. In SUA exista libertate spre deosebire de China si Cuba si exista justitie (coruptie redusa), spre deosebire de Romania si Rusia. Din aceste cauze, oamenii muncitori si onesti spera „sa reuseasca” in SUA. Totusi, vazand statisticile prezentate mai sus, sansa lor de a ajunge in „clasa de sus” este (aproape) echivalenta cu sansa de a castiga la loterie. „Visul American” („a promise of the possibility of prosperity and success”) este expresia acestei sperante de a deveni prosper insa se pare ca cei care emigreaza in SUA nu se gandesc la „probabilitatea” realizarii lui (nu ma refer la oamenii de exceptie care merg la sigur, dar care sunt putini). Orice speranta, cat de mica, este mai buna decat lipsa ei. De aceea aleg oamenii sa emigreze in SUA. Dupa cum se vede din statistica, si in SUA exista „probleme” insa acolo exista libertate iar regulile „jocului” economic sunt transparente, stabile si respectate, chiar daca ii favorizeaza pe cei putini si bogati. Iar cei care emigreaza in SUA sunt oameni care au incredere in fortele lor si spera sa traga lozul castigator.

        • @Alin:
          Pricipalul motiv al emigrarii in SUA, Europa de Vest si nu China sau Rusia e nivelul PIB/locuitor in SUA si Europa de Vest. Acum majoritatea tarilor din lume au alegeri dar singurele zone dezvoltate raman America de Nord, Europa de Vest si Australia.
          De ex, India e o democratie, China e comunista dar economic mai dezvoltata. Multe tari in timp de dictatura au avut crestere econmica, altele dimpotriva. Exista o bogata literatura economica pe aceasta tema.
          Motivele pentru care Romania (si toata zona balcanica) e inapoiata vin probabil din istorie. Aceste state nicioadata nu si-au decis singure soarta, ci au fost mereu Marile Puteri care au decis pt ele. In prezent nu e cu mult diferit si probabil nici nu ar avea cum sa fie altfel. Domniile fanariaote au adus in Tarile Romane o elita care nici macar nu e romaneasca si care s-a perpetuat pana astazi. Aceste elite pur si simplu nu isi iubesc tara. Nimeni nu poate contrazice faptul ca romanii, probabil influentati de elitele lor, nu au nici un respect fata de drapel, istorie, neam, ceea ce contrasteaza puternic cu alte tari care au un puternic sentiment national (ex Ungaria). De fapt Romania ca stat actual nu are nici macar 100 de ani, timp de 2000 de ani romanii au trait separat in trei state. La urma urmei, Stefan cel Mare a fost moldovean, nu roman, si a trebuit sa se lupte cu muntenii si transilvanenii, nu sa coopereze.
          Inchei cu o intrebare: cati din tinerii romani de astazi sunt dispusi sa-si riste viata intr-un razboi pentru tara lor asa cum fac mii de tineri din SUA? Romania nu are cum sa progreseze pentru ca exista doar pe hartie, nu in inimile oamenilor.

      • Comunismul dar si fascismul au aparut profitind de inegalitate , inercind sa arunce saracii contra bogatilor pentru ca liderii comunisti si fascisti sa o duca bine. Stim toti Capitalismul are imperfectiuni dar nu exista altceva mai bun.
        Toti vrem o a treia cale. Mai buna decit capitalismul. Ne poti da si exemple ?: Chavez ?

      • @Victor: Las la o parte sursa articolului (Yahoo Finance e o adevarata fantana a cunoasterii sociologice la care se adapa omenirea), precum si definitiile fanteziste ale saraciei. (Apropos, poti trai de la un salariu la altul si daca castigi 20.000 de dolari pe luna, problema poate fi economisirea nu saracia). Nu mai discut ca treaba intelectualilor din Romania ar trebui sa fie in primul rand Romania si abia apoi amarata clasa de mijloc americana.

        Vreau sa va intreb altceva:
        1. Cum ar trebui sa arate statisticile la care faceti referire pentru a vorbi de echitate? Luati punct cu punct lista si spuneti-ne cum ar arata datele in situatia ideala. (de pilda, in situatia ideala, cati americani ar trebui sa traiasca de la un salariu la altul? Cat e tolerabil? In 2007, de pilda, 47% traiau de la un salariu la altul)

        2. De ce nu voteaza oamenii astia cu stanga? Pentru ca e clar ca la ultimele legislative dreapta a castigat.

        @casandra: sa stiti ca intelectualii privati de dreapta au argumente. Dar ii opreseaza intelectualii publici.

        • Ati inceput comentariul cu o dezinformare: sursa statisticii este „Business Insider”, site care este deseori citat de alte mari publicatii, ca de exemplu New York Times – „Their original works are often times cited by other larger global publications such as the New York Times – http://en.wikipedia.org/wiki/Business_Insider „. Yahoo Finance doar ii citeaza.
          Ati spus: „poti trai de la un salariu la altul si daca castigi 20.000 de dolari pe luna, problema poate fi economisirea nu saracia”. Asta arata ca nu ati citit cu atentie statistica. Faptul ca „61% dintre americani traiesc de la un salar la altul” trebuie coroborat cu faptul ca „43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie” si cu faptul ca „mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente”. Deci este vorba despre saracie si nu despre economisire.
          Ati mai spus: „Nu mai discut ca treaba intelectualilor din Romania ar trebui sa fie in primul rand Romania si abia apoi amarata clasa de mijloc americana”. Credeam ca discutam despre sisteme economice (despre principii) si nu despre Romania. Daca si in tara cea mai dezvoltata economic avem astfel de statistici, atunci inseamna ca sistemul economic este incorect.
          Vreau sa va intreb si eu altceva: aveti impresia ca statisticile prezentate „arata” bine ? Putem vorbi de echitate ? O problema nu poate fi rezolvata daca nu se accepta ca ea exista. Daca nici statisticile prezentate nu sunt edificatoare pentru dumneavoastra, atunci putem vorbi despre rea-credinta.

          • @Victor:
            1. Dumneavoastra ati precizat Yahoo Finance ca sursa, nu eu
            2. Nu ati raspuns la intrebare. Ok, parametrii arata rau, dar cat ar trebui sa arate ei ca sa fie bine? La obiect, nu broderii meta-economice. Daca nu puteti defini binele ar trebui sa va opriti sa vorbiti despre rau.

          • Ma vad obligat sa va atrag din nou atentia ca ati citit superficial comentariul meu. Am spus, citez: „Ca sa nu fie nici o confuzie la ce ma refer, voi da cateva DATE STATISTICE din SUA … articol aparut pe Yahoo Finance cu DATE STATISTICE preluate de pe BUSINESS INSIDER”. Ceea ce ati contestat dumneavoastra a fost corectitudinea datelor statistice, deoarece eu nu am citat nici o interpretare a acestor date din articolul de pe Yahoo Finance.
            Ceea ce arata datele statistice sunt realitati nu „broderii meta-economice”. „Broderii meta-economice” sunt teoriile care nu tin cont de aceste realitati. Spuneti: „Ok, parametrii arata rau, dar cat ar trebui sa arate ei ca sa fie bine?” E acelasi tip de intrebare ca si: „cat de cald trebuie sa fie afara ca sa va simtiti confortabil? Depinde de cel care raspunde la intrebare dar este evident ca la 50 grade Celsius, nimeni nu se va simti confortabil. Despre aceasta este vorba. Parametrii respectivi trebuie sa se incadreze intre niste limite de bun-simt, care pot fi negociate intre sustinatorii diferitelor teorii economice. Asa cum arata statistica prezentata mai sus, parametrii respectivi sunt departe de a se incadra in niste limite de bun simtt

          • Problema e ca Yahoo citeaza Business Insider, care la randul lui nu citeaza nicio alta sursa. Pur si simplu arunca niste cifre pe care noi ar trebui sa le luam de bune.

            Mai interesant ar fi sa ne uitam peste factfinder.census.gov

            Am vedea acolo tot felul de chestii interesante, gen:
            -1) sunt vreo 8 milioane de familii milionare in USA
            -2) dimensiunea medie a unei familii in USA este de 3,2 -> 3,3 persoane
            -3) vreo 9,9% din familii si aproximativ 13,5% din indivizi traiesc in saracie

            Din 1) si 2) rezulta ca vreo 8-9% din populatia USA o duce foarte bine. Asta inseamna ca ai cam 1 din 11-12 sanse de a reusi sa duci o viata foarte buna in USA. Ori comparatia ta cu castigarea potului la loterie, unde sansa este de 1 din aproximativ 14 000 000 e cel putin deplasata si lipsita de fundament. Genul asta de „argument” demonstreaza ca ori nu intelegi mare lucru din aritmetica de clasa a 3-a ori te folosesti de astfel de artificii retorice din rea intentie.

            Nu in ultimul rand, venitul median la nivel de familii in USA trece de 62 000 $ pe an (nota: sper ca intelegi diferenta dintre medie si mediana, in statistica). Deci, teoretic, macar 50% din familii n-ar trebui sa o duca rau deloc (presupunand ca respectivii nu se arunca sa-si cheltuiasca salariile in intregime, pe tot felul de prostii, sau se mai si imprumuta pe langa asta, doar ca sa continue sa cheltuiasca)

          • Problema e alta: intotdeauna cand sunt date statistice care ii pun in dificultate, cei de „dreapta” cauta sa le conteste. Asta se numeste rea-intentie si nu o ANALOGIE cu castigarea potului la loterie. Voi da mai jos link-ul unde se pot vedea toate sursele datelor din care a citat Business Insider. Sunt 23 de pagini si la fiecare pagina este indicata sursa (in josul tabelului sau fotografiei).

            http://www.businessinsider.com/22-statistics-that-prove-the-middle-class-is-being-systematically-wiped-out-of-existence-in-america-2010-7#83-percent-of-all-us-stocks-are-in-the-hands-of-1-percent-of-the-people-1

      • Domnule, una peste alta, ca unul care a fost in SUA de mai ori, pot sa spun ca diferenta intre realitate si imaginea din presa (mai ales presa europeana) despre SUA aminteste de aceeasi diferenta privind Romania prin presa anilor ’90 de care ne plangeam (in presa, numai orfelinate, SIDA, si copiii strazii, pe cand realitatea avea si lucruri pozitive, care nu erau mentionate).
        Pe scurt, hai sa fim seriosi „saracii” in America nu sunt saracii din tarile lumii a treia, sau chiar emergente. In orice caz nu atatia cat spun statisticile. Viata in America este *BUNA*. Asta nu se spune niciodata in presa europeana. Chiar daca fac parte din paturile „joase” prin comparatie, americanii au un standard de viata ridicat. Mancarea e suficienta si ieftina, hainele sunt ieftine, benzina e ieftina etc. Da, e stresant, e instabil, dar nu traiesc in mizerie, calitatea vietii e una buna. Credeti ca de asta rup zeci de milioane de mexicani gardul in fiecare an sa traiasca in SUA, ca e mizerie ?
        Hai sa fim seriosi, mai multa experienta directa de bun simt si mai putine statistici inselatoare. Si daca ne uitam la statistici, hai mai bine sa comparam in cifre absolute calitatea vietii intre SUA si alte tari (inclusiv multe de prin Europa), decat sa ne uitam la „cifre relative” in interiorul SUA.

        • Nu „statisticile sunt inselatoare” ci perceptia omului care „a fost in SUA de mai ori”. La fel se intampla si in Romania cu cei carora nu le vine sa creada ca sunt oameni care mananca carne numai de sarbatori (si nu pentru ca ar fi vegetarieni). Daca mergi numai prin supermarket-uri sau te plimbi pe strada (etc.) nu ii vei intalni.
          O statistica si mai recenta din SUA arata ca numarul celor care au nevoie de tichete de masa de la stat („food stamp”) a crescut. In februarie 2011 erau deja 44.200.000 (de doua ori cat populatia Romaniei).
          http://financemymoney.com/food-stamp-nation-44200000-americans-receiveing-food-assistance-the-never-leave-home-without-it-card/
          „Mancarea e suficienta si ieftina” si totusi acesti oameni au nevoie de ajutor de la stat ca sa o poata cumpara. Ar fi bine sa nu mai faceti aprecieri „dupa ureche”, bazandu-va pe faptul ca „ati fost in SUA de mai ori”. Impresiile de calatorie pot sa fie inselatoare.

        • corect, asa este…. eu stiu un milionar euro in RO si DE care cand vorbeste de SUA supune ca e 50 de ani minim in fata….si ala a pornit de jos, era bagabont pe strazi la 15 ani, stie cum se fac banii, cum merge treaba, cum se aplica concepte. Problema e la intelectuali intradevar…prea multa teorie si fapte putine. E caldut pe muntele Olimp…

    • D/le Florin,

      Ati inteles din pacate exact pe dos si e valabil si pentru alti comentatori care mi-au luat apararea si pe care ma vad nevoit sa-i dezamagesc. Eu nu am cerut oamenilor de dreapta sa combata inegalitatea si am crezut sincer ca lucrul acesta este foarte clar in textul meu. Atunci cind am spus, si reiau citatul:

      “Să combaţi egalitarismul e una şi să gândeşti /justifici inegalitatea e alta. Să vorbeşti despre crearea prosperităţii e un lucru şi să declini cuvântul sărăcie e ceva diferit. Aici se găseşte miezul neînţelegerii sau locul făţărniciei.”

      Am vrut sa spun ca dreapta a facut intr-adevar ceea ce a trebuit sa faca combatind egalitarismul, dar ca nu a indraznit sa faca mai mult si sa duca o justificare a inegalitatii, una care sa dezarmeze idealurile revolutionare.
      Am raspuns in felul acesta la o obiectie, pe care o anticipam ca inevitabila, si anuma ca exista o bogata literatura antiegalitara, dar spuneam ca ar fi trebuit sa se mearga mai departe. Si mai spuneam ca oamenii de dreapta fie asuma implicit inegalitatea fie daca intra in lupta ideologica evoca, ca subterfugiu, crimele comunismului, evitand sa abordeze subiectul direct.

      In fine am vrut la un moment dat sa indica in termeni foarte generali si cum s-ar putea aborda tema inegalitatii, aduncind in discutie un ginditor francez de sursa catolica la care tin foarte mult si anume Gustave Thibon, dar mi s-a parut ca as duce prea mult discutia intr-o unica directie.

      Dar, repet, reprosul meu daca poate fi numit repros cind e vorba de chestiuni atit de delicate, era ca oamenii de dreapta nu isi asuma lupta ideologica pina la capat. Dar repet a mia oara era o constatate in primul rind si nu un fel de a partini stinga, care daca mi-a raspuns favorabil este nu pentru ca ar fi vazut in ce spun o confirmare a punctelor sale de vedere, ci pentru a vazut in ce fac o proba de fair play. Ii multumesc si eu, cu ocazia asta lui C Rogozanu

      • Comentariul dumneavoastra imi pare mult mai limpede decat raspunsul dat lui Dragos in corpul articolului. Probabil ca nimeni nu e ferit de riscurile tumultismului. Sunt de acord ca dreapta romaneasca trebuie sa abordeze frontal problema „inechitatii”. Autocitarea e un obicei prost, sper sa-mi fie iertat ca scurtatura in lipsa de timp. Cu cateva zile inainte scriam unui amic:

        ” libertarianismul nu e despre bani in primul rand, nici despre libertate. E despre dreptate. Iar problema cea mai mare e ca stanga a furat conceptul si a bagat in capul oamenilor ca dreptatea sociala inseamna egalitate. Dreapta nu are o sansa reala in ro pana nu e capabila sa vina cu definitia buna a „dreptatii”. Gandeste-te, revolta e alimentata de nedreptate, doar ca nedreptatea asta inseamna inegalitate la stanga si egalitate cu forta la dreapta.
        Pervertirea conceptului de dreptate a inceput cu statul laic si revolutia franceza. Egalitate si fraternitate care nu prea sunt compatibile cu libertatea, acolo incepe problema, simultan cu alungarea lui Dumnezeu din stat.

        Chestiunea seamana cu problema solidaritatii, care odata rupta de sensul ei original, a redus compasiunea crestina la militantismul sindical.

        Cred ca nici o miscare de innoire nu e posibila in absenta recuperarii sensului real, adevarat, al dreptatii si solidaritatii.”

        Am transcris aici paragraful de mai sus pentru ca mi se pare ca defineste bine esenta polemicilor fara rost cu stanga contemporana si, mai precis, cu criticatac.ro. Ultimul dumneavoastra comentariu imi intareste aceasta impresie. Da, dreapta romaneasca ar trebui sa atace frontal problema si sa recupereze sensul originar al dreptatii si solidaritatii, trecand printr-o solida demontare a miturilor (criminale) egalitariste.

        In fine, nu sunt deloc convins ca „stanga” v-a raspuns favorabil pentru ca va admira fair-play-ul. Timpul va demonstra ce admira acei oameni. (apropos, sunt printre cei care inca de anul trecut au salutat aparitia criticatac: http://www.blogary.ro/2010/09/sa-iesim-putin-din-transee/ Nivelul discutiei a coborat insa semnificativ in ultimele luni iar convingerea mea e ca oamenii de acolo au un proiect de imagine, nu de idei. Ei se hranesc din polemici si atacuri, nu din dezbatere. Curios lucru, au conceptul chiar in titlu si nimeni nu pare a baga de seama.)

        • dar dacă le-ai spune să-l citească pe Platon, care chiar are un dialog cu această temă, a dreptăţii, ar spune că e desuet, că-i filosofie idealistă… cine ştie ce-ar mai spune… :)

        • In fizica o teorie nu poate fi acceptata decat atunci cand se verifica prin confruntare cu realitatea. Din pacate, in „stiintele” economice si sociale acest principiu nu este primordial. Altfel, statistica ar trebui sa fie cea care valideaza sau invalideaza teoriile economice. Cand teoriile economice si sociale sunt amestecate cu „alungarea lui Dumnezeu din stat”, atunci este evident ca gradul de subiectivism este ridicat.
          In matematica axa numerelor reale se intinde de la minus infinit pana la plus infinit. Nu este formata doar din -1 si +1. Spuneti ca: „revolta e alimentata de nedreptate, doar ca nedreptatea asta inseamna inegalitate la stanga si egalitate cu forta la dreapta”. Acest mod de a vedea „inegalitatea” este echivalent cu o axa a numerelor care ar avea doar doua valori: -1 si +1. „Stanga” si „dreapta”, „inegalitate” si „egalitarism” sunt concepte simplificatoare. Realitatea este mult mai complexa. Nedreptatea exista chiar daca incercati sa o bagatelizati prin afirmatii de genul celei mai de sus. Atunci cand statistica arata ca cea pe care am prezentat-o in comentariul anterior, atunci este evident ca nedreptatea exista si ca teoriile economice de dreapta au pierdut contactul cu realitatea (nu sustin ca cele de stanga sunt corecte, exista si „a treia cale”). Daca era vorba despre teorii in domeniul fizicii, aceste teorii erau considerate gresite si erau abandonate insa se pare ca teoriile economice sunt mai aproape de arta decat de stiinta si astfel sunt mult mai subiective, fiind sustinute in functie de interesul personal si nu in functie de efectele pe care le produc.

    • Dl Florin Cojocariu,

      Revin de data aceasta pornind chiar de la fraza dumneavoastra

      “Aici nu se gaseste nici un miez, e doar o teribila confuzie. Chestiunea inegalitatii sociale nu e un subiect al dreptei. Insasi ideea egalitatii sociale e absurda si, lucru demonstrat, cu un teribil potential ucigas. Pentru “oamenii de stanga” inegalitatea e ratiunea principala de a lupta. E normal sa scrie despre ea zi si noapte. Pentru un om de dreapta, a te apleca teoretic asupra chestiunii inegalitati e in primul rand absurd iar in al doilea, un gest profund ateu. Pentru ca numai un ateu poate sa gandeasca ca inegalitatea “de la natura” poate fi corectata prin interventie umana.

      Inegalitatea sociala nu este, intr-adevar un subiect al dreptei politice, al partidelor, al limbajului de campanie. Inegalitatea nu face parte desigur din “agenda” electoratului de dreapta si ca atare politicianul de dreapta nu vorbeste despre inegalitate niciodata. E un truism. Sunt perfect de acord cu dumneavoastra si insist sa va raspund pentru ca vad ca in realitate ne aflam pe exact aceleasi pozitii.
      Dar, repet, reflectia intelectula (si nu lupta de campanie) nu poate ocoli o tema centrala a vietii sociale, asa cum este inegalitatea. Nici un intelectual, de stanga sau de dreapta, care asuma ca preocupare personala problematica sociala nu poate evita sa gindeasca asupra inegalitatii. Asadar la un moment dat un om de dreapta care consimte sa renunte la subterfugii (cum ar fi faptul ca “Insasi ideea egalitatii sociale e absurda” ) se va apleca asupra subiectului cautind sa aduca asupra lui mai multa lumina. Ideea egalitatii nu e absurda, ci e gresita. A spune ca e absurda te scuteste te efortul de explica unde se afla greseala si iata descopar chiar la dvs reflexul de care vorbeam, de a gasi subterfugii.
      Dar ma intorc si spun ca ceea ce am scris nu trebuie in nici un caz citit in cheie partizana. Efortul unora de a dovedi ca intelectualii de dreapta sunt mai grozavi decit cei de stinga este cel putin candida. Intelectualii pe care ii apara astfel ar zimbi condescendenti. Nu e vorba, repet de un turnir.
      Mai spun la final ca, pesonal, sunt inclinat sa cred ca nu poti gindi cu adevarat tema inegalitatii in mod complet si fara contradictii decit pe terenul crestinismului. Dar, asa cum am spus si in prima replica, am dorit, asa cum mi se pare firesc, sa las toate orizonturile deschise.

    • Un raspuns prompt si la obiect care mi-a placut la nebunie. Batutul campilor la stanga cu pretentii cultiste este singura realizare a stangiii. Apropo, cum se spune in latineste la stanga? Sinistra? Adica regimurile de stanga sunt cele mai sinistre? Adica cum ar veni, stangismul si catastrofa sunt sinonime?

  7. Domnule Pepine, am citit cu placere si articolul dumneavoastra initial, si pe cel de acum.
    S-au adunat deja multe argumente factuale si de teorie economica pentru ideea ca inegalitatea sociala pronuntata produce nu doar neplaceri sociale, ci si dezastre economice si financiare. Nu mai punem la socoteala turbulentele politice!
    Nu sunt putini economistii care argumenteaza ca Marea Criza din 1929 s-a produs pe fondul unei inegalitati flagrante.
    Sunt si acum mari economisti care demonstreaza ca si criza pe care o parcurgem se explica tot prin mecansimele inegalitatii. Doi profesori la Oxford au analizat crizele bancare din perioada 1911 -2010 din 25 de state cele mai dezvoltate.

    http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic457678.files/ATKINSON%20paper.pdf

    Este surprinzator micul studiu si datele cuprinse in el. Priviti la pag.13 cam cate crize bancare au avut loc in cele trei perioade de referinta (prin politicile publice de ignorare/combatere a inegalitatii sociale).
    Daca in perioada 1911-1944 au avut loc 45 de crize bancare in cele 25 de state, in perioada 1945-1979 (perioada „de aur” a politicilor redistributive, de combatere serioasa a inegalitatilor) au fost doar 3 crize bancare. Dupa 1980, odata cu ascensiunea neoconservatorismului/neoliberalismului , numarul crizelor bancare a crescut iar.
    Economia este evident debalansata de radicalismele dreptei. Alte studii economice demonstreaza ca, in ultimele 3 decenii, capitalismul financiar a extras partea leului din economie, lasand ca investitiile sa se faca prea mult pe credit, obligand populatiile sa consume prea mult pe credit (in special clasa mijlocie). Concentrarea de capital financiar a condus la presiuni majore asupra statelor sa scada impozitele celor bogati si sa creasca impozitele indirecte pe consum (intens regresive!). Asa ca nici statele nu au mai avut bugetele necesare misiunilor lor. si s-au indatorat. Aceste chestiuni sunt gratios ocolite acum in teroriile economistilor neoliberali in viata. sunt activi doar cei de liga secunda, care se straduiesc sa ne convinga ca de vina este „statul social”.
    In aceste conditii, cand economistii mai seriosi ai dreptei alearga in cerc, de la Scoala austriaca la Scoala de la Chicago, intelectualii publici de dreapta din Romania nu au argumente serioase cu care sa abordeze tema inegalitatii. Daca virtutile economice ale inegalitatii sunt fundamental si repetat negate de realitate, ce mai pot face intelectualii dreptei? Ne adorm cu teoria drepturilor naturale sau cu blestemele la adresa comunismului istoric sau „remanent”. Timpul pe care-l traim nu le permite sa abordeze cat de cat credibil aceasta tema. Prefera sa faca un zgomot mare de tot pe alte teme, doar-doar nu vom mai observa realitatea.

    • poti fi citata ca exemplu de superficialitate si incoerenta in analiza.

      ”in perioada 1945-1979 (perioada “de aur” a politicilor redistributive, de combatere serioasa a inegalitatilor) au fost doar 3 crize bancare. Dupa 1980, odata cu ascensiunea neoconservatorismului/neoliberalismului , numarul crizelor bancare a crescut iar.Economia este evident debalansata de radicalismele dreptei.”
      nu-ti trece nici o secunda prin cap ca rata mare a falimentelor poate fi cauzata tocmai de tensiunile tinute in frau in deceniile anterioare, nu-i asa?

      ”capitalismul financiar a extras partea leului din economie, lasand ca investitiile sa se faca prea mult pe credit, obligand populatiile sa consume prea mult pe credit”
      hotaraste-te o data, deplangi falimentele bancare din ultimele decenii, sau le incriminezi ca si-au extras partea leului? oricum, nu prea inteleg reprosul asta, cum adica au lasat prea multe investitii sa se faca pe credit? nu asta fac bancile? si cine pe cine a obligat sa ia credite neperformante? in toata ecuatia asta, nivelul dobanzii de referinta, stabilit de institutii ale statului, n-are nici o contributie?

      • @berenger

        Politicile statului – in tarile libere – au reprodus si aplicat ideile neoconservatoare din 1978 incoace. Statul nu este o entitate izolata de politicile partizane, ba chiar deloc. Cand guvernul american a decis reducerea ratelor marginale ale impozitelor aplicate companiilor de la 50% la 35% a facut politica neoconservatoare si a stimulat concentrarea de capital si, subsecvent, inegalitati ulterioare. Cand guvernul american a decis ca rata marginala de impunere a veniturilor persoanelor sa scada de la 70% la 35% a stimulat inegalitati sociale. Si modificarea raporturilor de forrte in societate. Partidele au devenit mult mai sensibile la cerintele marilor companii si marilor averi.
        Sigur, creditul ieftin a accentuat aceasta situatie. Dar decizia creditului ieftin a fost luata tot de responsabili dedicati ideilor neoliberale/neoconservatoare. Nimeni nu obliga pe nimeni sa se indatoreze, niumeni decat nevoile induse si resimtite. Cand managerii CA al unei companii depin in beneficiile lor de satisfactia imediata a actionarilor, ideea distribuirii unor dividende generoase actionarilor este obligatorie. Iar cand deividendul este prea mare nu mai raman resurse pentru extindere/investitii si se contracteaza „credite ieftine”.
        La fel, cand remuneratiile salariatilor scad de la 70% din PIB in 1978 in SUA la 58% din PIB in 2008, la care se adauga o dispersie salariala tembela (in 1978, raportul cel mai mare salariu/saalriul minim intr-o companie nu depasea valaorea de 50, astazi ajuge si la 1000!), cea mai mare parte a salariatilor sunt tentati sa-si prezerve nivelul de trai prin „credit ieftin”. }n 1978, gradul d eindatorare a familiilor americane era de 23% din PIB. In 2006 depasise 90% din PIB.
        Bref, pentru favorizarea concentrarii de capital la o minoritate in conditii soft de reactivitate sociala s-a incurajat creditul ieftin si pentru companii, si pentru familiile din clasa mijlocie si clasa saraca. Astazi, acest mecansim este complet decontat de catre populatiile obisnuite atat pentru datoriile facute de familii, cat si pentru datoriile facute de companii (reamintesc, indatorarea companiilor s-a facut strict in beneficiul extragerii de rente de capital nerusinat de mari). In anii ’80 ai secolului trecut, o rata de profit de 9-12% era absolut minunata pentru o orice companie. Media era la 6%. Astazi, este deja o nebunie in domeniu. In 1980, industria financiar-bancara extragea 23% din profitul realizat in economia americana. Astazi, extrage 43% din tot aces profit.
        Iar deciziile s-au laut de guverne dedicate ideologiei neoliberale. Statul nu este o robot, el reproduce ideologia dominanta.

        • cred ca faci o confuzie majora intre neoconservatorism (termen cu sens) si (neo-liberalism, termen absurd pentru ca vorbim de impartasuirea valorilor clasic-liberale, deci vechi, in nici intr-un caz noi), fapt care, chiar daca ambele doctrine sunt la dreapta, este incalificabil. asta pentru ca liberalismul militeaza pentru stat minimal (iar acestei idei i se subsumeaza si ideea ca imprumuturile bancare sunt o marfa care se supune principiilor pietii: cu cat cererea e mai mare, cu atat dobanda, deci pretul imprumutului, e mai mare), pe cand in neo-conservatorism implicarea statului, si prin programe sociale majore, este puternica.
          asta face ca neo-conservatorismul sa fie mult mai aproape de stanga in implicarea sociala, or, interesant, tu tocmai asta critici: politicile sociale ale neo-conservatorismului. iar creditul ieftin e consecinta programelor sociale… liberalii (aia adevarati) n-au promovat niciodata creditul ieftin ca factor de dezvoltare economica. din contra…

          ”Cand managerii CA al unei companii depin in beneficiile lor de satisfactia imediata a actionarilor, ideea distribuirii unor dividende generoase actionarilor este obligatorie. Iar cand deividendul este prea mare nu mai raman resurse pentru extindere/investitii si se contracteaza “credite ieftine”.
          imi pare rau, dar aberezi. nici un CA competent nu da dividende grase si apoi se imprumuta (scump, ieftin, cum vrei, n-are legatura) pentru ca asta inseamna faliment.

          spui ca e rau ca au scazut impozitele. sigur, totdeauna impozitele mari au stimulat dezvoltarea economica, iar cand banii au ajuns in administrarea instituțiilor statului, au fost cheltuiti judicios si cu responsabilitate….

          ”remuneratiile salariatilor scad de la 70% din PIB in 1978 in SUA la 58% din PIB in 2008”. dincolo de faptul ca cifra e necredibila (am impresia ca nu realizezi ce inseamna 70% din pib-ul sua), chiar si adevarata, cifra tot o minciuna este, adevarul e dat si de suma absoluta a salariilor corelata cu nivelul inflatiei. stiu ca stangii ii place doar ”raportarea la…”. ce-ar fi sa se faca raportari si la aspecte relevante? inainte de a te uita in curtea vecinului, ce-ar fi daca te-ai uita in curtea ta?

          cifrele de la final, inainte de a fi comentate, trebuie dovedite

          • @berenger

            1. Sigur ca-mi spune ceva reperul calendaristico-fiscal „aniversat” cu exuberanta de cativa ani. Dar mult mai mult imi spun drepturile omului: politice, civice, economice, sociale si culturale. Si respectarea scrupuloasa a acestor drepturi.

            2. Nu crezi cifrele referitoare la ponderea remuneratiei muncii in PIB? Nu gasesc in acest moment studiul european pe care l-am avut in vedere, dar iti dau link la o pagina a unui studiu OECD (sunt mici diferente de definitie a „remuneratiei muncii”, ceea ce duce la mici diferente numerice). Urmareste datele si adu-ti aminte ca cifra umflata a remuneratiilor platite salariatilor din Ro este de 40% din PIB in 2010!
            http://gesd.free.fr/page38.pdf

            3.Spui de rata inflatiei in SUA? A fost in 1976 ceva mai mica de 5%
            http://fr.global-rates.com/statistiques-economiques/inflation/1976.aspx
            Asa ca nu are prea mare importanta.

            4. Finantarea prin credit a companiilor care chiar distribuie dividende generoase este o practica frecventa in ultimele 3-4 decenii, premiata de piete. Se considera ca o companie care isi finanteaza extinderea/dezvoltarea astfel este capabila sa execute bine serviciul datoriei si este in buna-stare. Mai sunt si alte motive pentru care companiile se finanteaza astfel, de exemplu se reduce riscul unei OPA (preluare agresiva). Daca nu crezi, citeste la paginile 48-49
            http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/rfeco_0769-0479_1991_num_6_1_1273

            5. Despre indatorare vezi cateva repere:
            http://www.cairn.info/revue-du-mauss-2006-1-page-322.htm

            http://www.globalix.fr/content/endettement-aux-etats-unis-une-vision-de-long-terme

            Si mai ales aici, vezi pagina 3:

            http://www.oecd.org/dataoecd/40/55/39698999.pdf

            Asa ca, inainte de a utiliza termeni corozivi in dialogul cu mine, nu ar strica un pic de documentare. Este o chestiune de onorabilitate morala si intelectuala. Suport bine contrazicerile, dar tonul trebuie sa fie civilizat, fara recursul la „imi pare rau, dar aberezi”, asa cum ai facut tu. Dialogul cu argumente si cifre verificabile nu face rau nimanui, nu?!

            Acum, despre etichetele puse diferitelor linii idelologice: din perspectiva stangii social-democrate politicile neoconservatoare Reagan-Thatcher sunt cam tot una, la fel cu politicile Bush 1+2. In Europa le mai spunem neoliberale doar din pct. de vedere al politicii economice.
            Sper ca nu vexez sensibilitatile multelor „denominatiuni” conservatoare in viata.

          • sa incepem cu sfarsitul: ”In Europa le mai spunem neoliberale doar din pct. de vedere al politicii economice.” tocmai aici e greseala majora a stangii. confuzia majora. politicile neo-conservatoare sunt diferite de liberalism MAI ALES sub aspect economic. un liberal n-ar fi implementat niciodata, de exemplu, masurile lui bush 2 de impulsionare a creditelor. de la tatcher incoace o dati cu neo-liberalii in sus si in jos, fara macar a avea minimul de rigoare in a va identifica cu claritate adversarii.

            mai vad ca ai probleme serioase in a-ti intemeia convingerile. cand tu imi spui ca o anumita practica economica e frecventa, nu dovedesti adevarul cu referinta la un articol, ci prin analize statistice care sa arate ca, din nr x de firme, procentul y s-a imprumutat dupa ce a platit dividente. mai mult, e cel putin ciudat sa oferi o opinie referitoare la o situatie din 2011, citand niste realitati ale anilor 80, asta intr-un domeniu in care, dincolo de principii, practica se schimba de la o zi la alta.

            oricum, nu mi-ai prezentat dovezi pentru cifrele profiturilor bancilor.

            dincolo de toate astea, un lucru tu, ca si intreaga stanga il percepeti corect: ”Statul nu este o entitate izolata de politicile partizane, ba chiar deloc.” politicile partizane sunt legate, in capitalism, de puterea financiara. cu atat mai mult, nu stiu ce atitudine sa am, sa ma amuze naivitatea voastra legata de speranta ca veti desfiinta, intr-un model statal condus pe principii de stanga, aceste partizanate, sau din contra, sa ma enervez pe cinismul vostru, legat de intentia de a inlocui o oligarhie cu alta, asa cum s-a mai intamplat.
            mai mult, chiar daca ai avea dreptate, de vina e interventionismul statului, cel care faciliteaxza creditul ieftin, nu vreun principiu liberal. din nou, adversarul e gresit.

            ”Spui de rata inflatiei in SUA…” n-ai inteles ce spun eu. eu ti-am spus sa compari veniturile nu doar ca procent din ceva, ci sa le analizezi si in cifre absolute, sa urmaresti, cu alte cuvinte, si alti indicatori, legati de nivelul de trai. caci daca nivelul de trai e mai mare in 2010 decat in anii 70, si e, cifrele stangii sunt apa de ploaie.

  8. intelectualii care se revendică de la dreapta evită, în general, discuţia despre subiectele dureroase […] sărăcia

    Sunt intelectual si de dreapta (in acceptiunea ei clasica liberabla, nu bulibaseala romaneasca). Nu evit nimic. Saracia este creata, intretinuta si adancita de masuri etatiste. Exista doua masuri demonstrate de a o invinge: 1. scoaterea din sclavie a jumatatii feminine a populatiei 2. libertate economica dublata de Rule of Law.

    „inegalitatea socială”

    Oamenii nu sunt egali. Unii sunt mai inteligenti, talentati si muncitori decat ceilalti si produc mai multa VALOARE in societate decat vecinu’. Atrocitatile comise in numele egalitatii si echitatii ar fi trebuit sa ne fi invatat pana acum sa nu mai inghitim aceleasi tampenii cu egalitatea sociala.

    NEXT!

    • Stimabile, nu faci decat sa confirmi cele spuse de dl. Pepine: „dreapta intelectuala” … „o eticheta generoasa in care incap şuete pe bloguri, mici recenzii, polemici de ocazie şi orice altceva fără distincţie”. Cred ca dl. Pepine cere ceva „din alta liga” fata de ce oferi dumneata.

  9. Marturisesc ca nu inteleg la ce va ganditi cand vorbiti de egalitate si inegalitate … Oarecum pare sa rezulte ca egalitate inseamna ca toata lumea sa aiba Maibach sau toata lumea sa aiba Logan! Daca acesta ar fi intelesul unanim, in particular si al Dvs, si al Dlui Pepine, as fi inclinat sa va dau dreptate!

    Dar cred ca egalitatea trebuie inteleasa si in sensul egalitatii de sanse! Si cred ca aici stanga are un potential puternic! Pt ca ne uitam in jur, ne uitam la potentatii zilei, si nu prea vedem asta! Intrebati pe bugetari, inclusiv e cei cu salarii consistente: Poate un bugetar cu un salariu bun, de 50 000 lei pe an, ca Dl Negoita de la Sectorul 3, sa aiba un „mic domeniu” ca cel vazut la televizor, ce costa peste 400 000 euro? Realizat in mai putin de 10 ani! Sau sa vorbim de cel al Dlui Videanu, mai scump, dar si cu mai putin gust arhitectonic? Va rog sa intrebati un bugetar care sa se apropie ca posibilitati materiale oficiale si sa reuseasca sa aiba astfel de „sanse”!

    Problema nu este cu unii potentati ai regimului! Ci cu instituirea unui sistem! Si cred ca aici este chestiunea in care un om de dreapta, ca mine, se simte pus in dificultate … Pentru ca este greu sa sustii idei de dreapta cand esti pus in fata unor astfel de evidente, in care principiile sunt ridiculizate de fapte …

  10. este cel putin o lipsa de bun simt ca in acest text sa nu existe cel putin odata pomenit numele rosti rogozanu. este chiar revoltator. practic un sacrilegiu. o erezie.

  11. Ar fi distractiv, daca n-ar fi dezgustator. Cam asa s-ar putea decrie senzatia despre toata zbaterea „intelectualilor care se revendica de la… stanga”!
    Un munte de fatarnicie.
    Fac pariu ca stati in case de cateva sute de mii de dolari, eventual mostenite de la ilustrii inaintasi care v-au dat numele (sigur, le veti dona saracilor, da’ nu acum, stai sa mai fac ceva in viata asta… Ha, ha, ha!!!)
    Fac pariu ca va imbracati numai cu haine fine sau de firma (macar H&M sau Massimo Dutti), nu cu chinezarii din „Europa lu’ Nicu Gheara”.
    Fac pariu ca va cazati la hoteluri de 3000 de dolari camera „single” pe noapte, atunci cand va deplasati la conferintele unde deplangeti „frontal tema inegalitatii sociale”. Niciodata in Coreea de Nord sau in Venezuela sau Cuba
    Fac pariu ca visati vacante exotice, masini „ecologice” de ‘jdemii de dolari (sau macar una nemteasca, second-hand”), ca investiti bani cu ghiotura in odrasle si amante si in blanuri pentru amortirea spiritul critic al nevestei.
    Fac pariu ca nu va distrugeti ficatul cu trascau, nici cu „adio mama”.
    Fac pariu ca, in timp ce scrieti de pe laptopul de 500 de dolari (sau poate Mac de 2000 de $), pe internetul cu abonament (poate platit de altii, poate nu, dar cu siguranta creat de „niste intelectuali care se revendica de la dreapta”, nu de la stanga), in acest timp visati la bunastare.
    In primul rand la bunastarea dumneavoastra personala si dupa aia a celorlalti, nu?

    Sunteti niste mincinosi fatarnici, domnilor „intelectuali care va revendicati de la stanga”.
    Poate din naivitate, poate din calcul meschin.
    Dar tot mincinosi.

    • Admir stilul elegant in care stie sa poarte o dezbatere dl. Pepine, dar nu sunt de acord cu ideea ca problematica (in)egalitatii se poate pune „in mod complet si fara contradictii doar pe terenul crestinismului”.
      In primul rand pentru ca nu mi se pare corect sa amestecam in discutiile sociale si politice chestiuni de ordin religios, care, pe de o parte, sunt prea inalte, iar, pe de alta, prea echivoce pentru astfel de dezbateri. (Ce relevanta mai poate avea pentru o discutie economica serioasa idealul de pauperitate crestin?!).
      In al doilea rand, deoarece nu cred ca ideile despre cum ar trebui sa arate o lume mai buna, o societate mai dreapta etc. trebuie sa se intemeieze in mod necesar pe idealuri religioase, si asta pentru ca singurul mod in care imi pot imagina ca aceasta idee ar putea fi acceptata ar fi acela in care o suma de idealuri morale ar prevala in discutiile de ordin economic si politic – iar acest lucru este periculos. Este periculos deoarece aceasta idee se bazeaza pe confuzia dintre comandament moral si lege juridica. Raporturile economice dintre indivizi sau dintre indivizi si comunitate tin de sfera publica si trebuie sa fie guvernate de legi – care trebuie sa aiba atat un caracter general valabil, cat si unul constrangator. Comandamentele, idealurile, ideile morale privesc raporturile dintre indivizi in sfera lor privata – si nu exista, si sunt bune temeiuri pentru a crede ca nici nu ar trebui sa existe, nici idealuri morale general valabile si nici constrangatoare. Intr-un cuvant, daca legea trebuie sa fie general valabila si constrangatoare, ea nu trebuie sa aiba a face cu morala, ci doar cu utilitatea publica si sa priveasca interesele minimale ale indivizilor. Taxele si reducerile de taxe datorate donatiilor trebuie sa apartina unui alt domeniu decat cel al pomenilor, compasiunii si idealului ajutorarii aproapelui. Daca aceste lucruri ajung sa se confunde ajungem fie la un stat totalitar si abuziv, fie la un stat slab si ineficient. Legea trebuie sa fie utila pentru toti si nu morala (intr-un sens sau altul, adica arbitrar).
      In al treilea rand, sa sugerezi ca tot ce s-a scris despre dreptatea sociala de la Aristotel la Rawls fara a apela la principii crestine este contradictoriu si incomplet mi se pare cel mult o idiosincrasie, atata vreme cat nu-mi vine in minte macar UN exemplu de tratare crestina – comparabila in complexitate si profunzime – a acestei probleme.

  12. Admir stilul elegant in care stie sa poarte o dezbatere dl. Pepine, dar nu sunt de acord cu ideea ca problematica (in)egalitatii se poate pune “in mod complet si fara contradictii doar pe terenul crestinismului”.
    In primul rand pentru ca nu mi se pare corect sa amestecam in discutiile sociale si politice chestiuni de ordin religios, care, pe de o parte, sunt prea inalte, iar, pe de alta, prea echivoce pentru astfel de dezbateri. (Ce relevanta mai poate avea pentru o discutie economica serioasa idealul de pauperitate crestin?!).
    In al doilea rand, deoarece nu cred ca ideile despre cum ar trebui sa arate o lume mai buna, o societate mai dreapta etc. trebuie sa se intemeieze in mod necesar pe idealuri religioase, si asta pentru ca singurul mod in care imi pot imagina ca aceasta idee ar putea fi acceptata ar fi acela in care o suma de idealuri morale ar prevala in discutiile de ordin economic si politic – iar acest lucru este periculos. Este periculos deoarece aceasta idee se bazeaza pe confuzia dintre comandament moral si lege juridica. Raporturile economice dintre indivizi sau dintre indivizi si comunitate tin de sfera publica si trebuie sa fie guvernate de legi – care trebuie sa aiba atat un caracter general valabil, cat si unul constrangator. Comandamentele, idealurile, ideile morale privesc raporturile dintre indivizi in sfera lor privata – si nu exista, si sunt bune temeiuri pentru a crede ca nici nu ar trebui sa existe, nici idealuri morale general valabile si nici constrangatoare. Intr-un cuvant, daca legea trebuie sa fie general valabila si constrangatoare, ea nu trebuie sa aiba a face cu morala, ci doar cu utilitatea publica si sa priveasca interesele minimale ale indivizilor. Taxele si reducerile de taxe datorate donatiilor trebuie sa apartina unui alt domeniu decat cel al pomenilor, compasiunii si idealului ajutorarii aproapelui. Daca aceste lucruri ajung sa se confunde ajungem fie la un stat totalitar si abuziv, fie la un stat slab si ineficient. Legea trebuie sa fie utila pentru toti si nu morala (intr-un sens sau altul, adica arbitrar).
    In al treilea rand, sa sugerezi ca tot ce s-a scris despre dreptatea sociala de la Aristotel la Rawls fara a apela la principii crestine este contradictoriu si incomplet mi se pare cel mult o idiosincrasie, atata vreme cat nu-mi vine in minte macar UN exemplu de tratare crestina – comparabila in complexitate si profunzime – a acestei probleme.

  13. Mai ales in Ro discutiile dintre cele doua tabere dr. stg. sunt mai intotdeauna duse spre extremism. In ziua de azi nici macar partidele de stinga, vezi Linku nemtesc, nu mai vorbeste de egalitate totala, egalitate care-i sperie pe dreptaci, dreptaci care la rindu lor se considera, ca persoane, mult superioare celorlati.
    Domnu Pepine pune problema f. corect, sau cel putin asa am inteles eu mesaju lui. O societate nu e si nici nu poate fi compusa numa din geniali, sunt si vor fi intotdeauna oameni slabi, cum rezolva dreptii problema acestora? Vor sa-i extermine, vor sa-i inchida in lagare, vor sa-i castreze?

    Am mai dat ex. meu pe bloguri, nemtii m-au sustinut si m-au ajutat la inceput, mai tirziu am platit cu virf si indesat datoria inapoi.
    Oare a ajuta pa cineva sa iasa din mizerie, a baga scoala gratuita de calitate, nu poate fi o masura de dreapta, nu poate fi gindita ca o investitie in viitor?

  14. „Dreapta” nu evita neaparat subiectul saraciei, cum spune dl. Pepine, ci il rezolva in unele cazuri prin culpabilizarea saracilor si prin fantezii sadice, insotite de indemnul la evaziune fiscala adresat companiilor:

    „…“amărăștenii” trebuie exploatați la sânge. Trebuie sa geamă sub bici. Cui nu-i convine – afara! Ca doar nu e sclavagism: ești liber sa lucrezi unde-ti convine, drăgălașule! Daca te angajează cineva, desigur! Ca si patronii sunt liberi sa angajeze pe cine vor ei…Hehehe…”
    http://standard.money.ro/macro/o-putere-de-rahat-se-lupta-cu-o-opozitie-de-rahat-18616.html

    Interesanta e si bucuria desantata cu care autorul articolului citat comenteaza ca o fata participanta la manifestatiile din Spania a primit „un ditamai bocancul peste gura” si cum „l-a uns pe suflet” ca politia i-a „izbit cu salbaticie peste bot cu bastoanele de cauciuc” pe manifestanti. Aceasta este gandirea de dreapta? „Muriti, ba, cu totii”?

    • Nu, nu asta e gandirea „de dreapta”, asta e gandirea unui amarastean submediocru care observa, in cel mai bun stil tabloid, ca violenta vinde, si ca atare se straduie cu disperare sa compuna texte care mai de care mai fatis violente. Gandire tipic de ziarist de tabloid.

      E gresit sa judecam cu gandul la extreme din astea.

  15. Si acum ca m-am intors de la munca…

    Simt nevoia sa mai adaug ceva. De fapt ,”intelectualii care se revendica de la stanga” ascund o mare spaima: aceea de a nu le fi descoperite dubla masura a discursului, duplicitatea, fariseismul. Ascunzand ani si ani de zile faptul ca isi doresc, in mod natural, mai intai propria lor bunastare (a lor, a familiei lor, a famaliei lor politice etc.) si abia mai apoi a celorlalti „inegali”, teama de deconspirare a acestui adevarat „deviationism” se transforma in ura. Pentru ca trebuia sa sune stiintific, i-au spus „ura de clasa” si au pus-o pe seama, evident, „intelectualilor care se revendica de la dreapta”.

    Si au inceput macelul. Iarsi, previzibil, in numele „clasei muncitoare”, a „inegalilor” si al saraciei care, nu-i asa, „trebuie abordata frontal”. Cu glont pe teava.

    Stiu, stiu… „intelectualii care se revendica de la stanga” vor spune: „clisee, sabloane, ce sa spuneti si voi intelectualii care va revendicarti de la dreapta, decat ca sigur, noi v-am omorat, v-am bagat in puscarii si la reeeducare, v-am torturat, v-am mutilat pe voi si popoarele voastre. Da, da, siguuur… De fapt n-ati inteles: noi am incercat doar sa va convingem cu forta argumentelor ideatice sa abordati frontal problema saraciei si a inegalitatilor. Nu v-am confiscat proprietatile decat profilactic, in scop academic, era un exercitiu. Ce, voi ati crezut ca era pe bune? Urma sa vi le dam inapoi peste 50 de ani. Nu vedeti? Pfui, bai da’ prostuti mai sunteti voi astia, intelectuali care va revendicati de la dreapta”:-)))))))

    Bref: n-am cunoscut in viata mea de pana in acest moment (si am o varsta!) un singur om – unul singur! – care sa nu-si doreasca PENTRU EL o viata comoda, relaxata, cu zambetul pe buze, in bunastare. In schimb am cunoscut o gramada de impostori care ii caineaza pe saraci pe-o parte, si pe alta sparg 5000 de euroi in vacanta in Inslulele Cayman, sau 10.000 de „cocofici” pe o excursie de „documentare privind decadenta imperialismului american” hat, tocmai la „Neviorc”.

    Impostorilor, care sunteti voi fatarnici! He, he, he, he…

  16. cafeaua nebauta inca mi-a jucat niste feste: păaragraful care incepe cu: ”dincolo de toate astea…” e ultimul. iar urmatorul, care incepe cu ”mai mult, chiar daca ai avea dreptate”, vine in continuarea celui care se termina cu ”practica se schimba de la o zi la alta.” mea culpa

  17. Nu cred că inegalitatea poate fi judecată doar pe teren creștin, deși, dată fiind istoria Europei, e greu să separi evoluția filozofiei și eticii pe continent de evoluția creștinismului. Reacția celor care spun că egalitatea socială e absurdă, este până la urmă firească. Oamenii nu sunt egali fizic și intelectual. Acest lucru este evident și nu trebuie demonstrat. Ori să pleci de la elemente inegale (oamenii) și să ajungi la egalitate între ele într-un sistem nu se poate, în mod evident, fără mecanisme de reglare. Orice biolog, matematician sau inginer va înțelege chestia asta din însăși natura formării lui. Pentru alții poate nu e atât de evident, dar tot ar trebui să fie în zona bunului simț.

    Ori aici intervine problema. Aproape nimeni, nici măcar la dreapta politicii, nu susține că orice intervenție cu scopul de a regla/armoniza/tempera diverse sisteme sociale e nocivă. Pericolul principal nu este actul reglajului în sine, ci recursul la reglarea de către stat. Reglajele sociale sunt operațiuni complexe care depind de faptele lumii reale: resurse, context, comportamentu și psihologia oamenilor, fapte inconstante în timp. Ingineria socială pe scară mare este o activitate imprevizibilă, marcată adesea de sincope și eșecuri. Dar la nivel de stat, sincopele și eșecurile aduc după ele faliment de stat, instabilitate socială și pun în pericol valorile culturale și istorice pe care respectivul stat le reprezintă.

    Din punct de vedere moral, putem să enunțăm o serie întreagă de principii, concepte și drepturi care să asigure libertatea individului. Dar aceste principii și drepturi trebuie să se limiteze la a defini gradele de libertate ale ființei umane. Utilizarea acestor drepturi rămâne la latitudinea și capacitatea individului. În momentul în care ceri statului nu doar să permită (muncă, liberă exprimare, liberă credință, etc.) ci să participe activ la asigurarea capacității indivizilor de a-și exercita aceste drepturi încep să apară problemele. Mai devreme sau mai tarziu resursele sau conditiile nu vor mai permite implicarea activa a statului în reglarea inegalităților dintre indivizi. Și atunci ce facem cu o egalitate care va fi fost deja ridicată la rang de principiu universal? Nimic nu e mai periculos pentru un sistem de gândire decât proliferarea axiomelor. Fiecare axiomă este un călcâi al lui Ahile, iar stânga, cu intervenționsimul ei social și pasiunea pentru inginerie socială, produce axiome cu găleata.

    • Cred ca dvs. comiteti in primul paragraf ceea ce se numeste „eroarea naturalista”, adica sa consideri ca daca inegalitatea exista de la natura ea este si dreapta. Or, ceva nu este drept doar pentru ca exista, decat daca sunteti hegelian si considerati ca tot ce este real este si rational, fatalist crestin (probabil, ca dl. Cojocariu, care spune ca tema egalitatii este atee, probabil pentru ca nu poti interveni sa egalizezi acolo unde Dzeu a lasat diferente) sau evolutionist radical, ca Spencer. In toate aceste conceptii despre dreptate sunt implicate „axiome” la fel de substantiale ca si cele ale stangii pe care le denuntati.
      Dreptatea este o notiune normativa, nu descriptiva. Asta presupune, desigur, sa crezi ca oamenii au puterea de a schimba ceva in viata lor. Care sunt mijloacele – pomeni, donatii sau redistributie centrala… asta e o discutie mult mai complicata. Dar daca e sa gandim in privinta statelor asa cum ganditi dvs. in privinta indivizilor, atunci daca exista state inseamna ca ele trebuie sa fie bune la ceva si ca ar fi un abuz impotriva Spiritului, impotriva lui Dzeu sau a naturii sa dorim sa le desfiintam! :)
      Pe de alta parte, se poate argumenta ca exista in oameni, tot „de la natura” nu doar dorinta de competitie si inzestrarile inegale, ci si un spirit de compasiune – sper, nu numai fata de cei apropiati – samd. In natura Rousseau vede altceva decat Spencer…
      In fine, din punct de vedere darwinist, nu pot fi ierarhizate „inzestrarile naturale” decat dupa un numar mare de generatii. Nu exista inzestrari superioare prin natura lor, care pot fi recunoscute independent de mediul in care traiesc vietuitoarele sau de alte circumstante. Altfel spus, diferentele sunt sesizabile, dar superioritatea nu. Asa ca darwinismul autentic nu poate fi folosit pentru a argumenta viziuni politice sau sociale.

      • Până la urmă, orice sistem de gândire are axiome. Întrebarea este câte axiome? Personal, nu încercam să mă aliniez la unul din curentele filozofice pe care le menționați, și nici să rezolv problema dreptății. Încercam doar să atrag atenția că e greu și riscant să te bați cu realitatea. Un avocat sau politician nu poate să stabilească accelerația gravitațională la altă valoare decât 9,81m/(s^2), chiar dacă scoate o lege pe tema asta. Cam la fel și cu inegalitatea naturală a oamenilor. Realitățile naturale nu sunt drepte sau nedrepte. Ele doar sunt. Dreptatea este într-adevăr normativă și face parte din construcțiile artificiale ale omului, ca și recompensa și pedeapsa din educație.

        Asta nu înseamnă că natura nu poate fi ajutată prin intervenții și reglaje. Dar este greu și riscant. Din punctul meu de vedere, atât guvernele și instituțiile statului cât și managerii de firme și ONGuri sunt în situația de a menține și proiecta sisteme. Aceste sisteme conțin și mecanisme de reglare, dar ele trebuie proiectate și întreținute, și nu pot fi niciodată perfecte. Ori dacă doctrina politică, sau etica universalistă îmi toarnă cu axiome (e.g. dreptul salarial cîștigat – nici acum nu știm de cine și de la cine), la un moment dat eu, un biet truditor căutător de soluții practice nu voi mai avea loc de întors. Iar în acel moment mi se va prăbuși în brațe toată șandramaua.

        În plus, susțineam că e mai puțin periculos să lași reglajele sociale dure pe mâna altor entități a căror creștere și descreștere nu afectează încrederea populației în ideea națională și în autoritatea statului. Până la urmă de-aia e mai bine să avem multe companii și nu un stat-companie. Pentru că atunci când o companie moare, alta îi ia locul fără a produce dezastru economic pe zone geografice continue și fără a duce la instabilitate și dezagregare statală.

        Cât despre intervenția omului (stat sau privat) în proiectarea și operarea sistemelor sociale, cred că ea e utilă și necesară (ca inginer nu pot gândi altfel), dar cred că e un domeniu în care trebuie manifestat mult bun simț, respect pentru tradiții și modele și o bună doză de modestie. De ce? Pentru că fenomenele implicate sunt foarte complexe, nu pot fi satisfăcător modelate numeric, iar costurile eșecurilor experimentale sunt enorme și produc victime umane. În privința asta susțin cu totul părerile lui Edmund Burke, omul care ne învață de altfel și faptul că nu trebuie să punem semnul egal între conservatorism și stagnare și că poate exista conservatorism nereacționar.

  18. Vrei date despre profiturile industriei financiar-bancare USA?
    Uite:
    http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2009/05/the-quiet-coup/7364/

    Le gasesti in graficul din articolul de mai sus, scris de fostul economist-sef la FMI, Simon Johnson.

    Si aici, la e-pagina 2:
    http://www.ifri.org/files/politique_etrangere/Dervis_PE_1_09.pdf

    E bine sa ai convingeri ferme, dar trebuie sa fie fundamentate pe realitati, pe cifre, nu pe dogme. Tonul ascutit si ofensator nu tine loc de adevar!

    • da, casandra, dar in rest nu reactionezi deloc. esti indreptatita sa critici, ca toata stanga, melanjul interesului politicului cu a lumii financiare, dar asta critica si liberalii adevarati. nu identificarea problemei e gresita, ci solutiile stangii. voi spuneti ca lipsa de reglementare a cauzat criza, dar tot voi recunoasteti ca a existat reglementare in favoarea lumii financiare. repet, nu stiu cum sa cataloghez reactia voastra: naiva fiidca crede ca alte reglemenrari nu ar fi in interesate sau cinica fiindca stie ca va inlocui o oligarhie cu alta.

      • Tu esti convins ca, in principiu, orice reglementare a pietii duce inevitabil la aparitia unei oligarhii.
        Dar de ce logica functionarii in spatiul economic ar fi altfel decat in societate, in general? Economia este parte a vietii sociale.
        Din aceasta perspectiva, tu nu ai fi de acord cu Moise, care a daramat „vitelul de aur” (si regulile lui) cu Tablele Legii (si regulile respective). Chiar ar fi acelasi lucru?
        Sau tu vrei fara-de-lege intr-un domeniu atat de sensibil ca cel al resurselor de viata ale omenirii?

        • corect si, probabil, una dintre intrebarile cele mai inteligente din tot maldarul asta de comentarii. de ce nu am dereglementa si viata sociala. desfiintam politia, de exemplu, si ne cumparam toti pistoale, femeile isi pun cearceafuri in cap si se duc in grupuri de douazeci la cumparaturi, reinfiintam institutia duelului judiciar etc. ar fi mult mai ieftin si nici n-am mai fi egalizati de lege.

  19. un singur lucru, „egalitatea sociala” este o idee stingista. un om de dreapta, economic vorbind, nu este preocupat de „egalitatea sociala”, ci de modul in care este creata prosperitatea, de responsabilitatea si libertatea fiecaruia de a o dobindi sau nu. eu nu vreau sa fiu egal cu Bill Gates, nici macar cu Becali, si nu am insomnii noaptea pentru ca exista miliardari in lume. „egalitatea sociala” a dus, duce si va duce mereu la egalitatea in mizerie. foarte inconsistenta replica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Horatiu Pepine
Horatiu Pepine
Editor Deutsche Welle

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro