A sosit din plin momentul ca discutiile in jurul dictaturilor totalitare ale veacului al XX-lea sa iasa din amatorism, sa intre cu adevarat in zona expertizei. Este nevoie de racordarea faptelor (pe care, fireste, trebuie sa le cunoastem, sa le examinam, sa le explicam, in primul rand prin accesul neingradit la arhive, deci nu pe baza unui impresionism
steril) la lumea ideilor din care s-au inspirat militantii noilor credinte. Mai mult, este nevoie de o deconstructie a substratului doctrinar si emotional, a matricii paleo-simbolice (termenul a fost propus de Alvin W. Gouldner) a ideologiilor radicalismului universalist ori particularist. Aceste tiranii ale certitudinii, cum le-a numit sociologul Daniel Chirot, au marcat schimbari esentiale in regimul subiectivitatii, au tradus institutional si in planul actiunii colective tentativa de a substitui sistemele axiologice traditionale prin noi doctrine menite sa inflameze, sa galvanizeze, sa genereze adeziuni fanatice, idolatrii seculare in numele carora milioane de oameni au fost prigoniti, deportati, inchisi, asasinati.
Totalitarismul nu poate fi inteles fara explorarea religiilor politice pe care s-a intemeiat (a se vedea in acest sens excelenta carte despre poezia unei religii politice datorata profesorului Eugen Negrici, un efort de a demonstra natura eclesiologica si soteriologica a ideologiei comuniste in versiunea sa romaneasca). Atunci cand unii il numesc pe Adrian Paunescu un simplu „mascarici de curte”, mi-e teama ca se subestimeaza rolul ritualic al spectacolului totalitar, faptul ca sistemul nu putea functiona in absenta acestor procesiuni cultice care combinau misticismul institutionalizat cu fanatismul si cu partolatria exclusivista.
Colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez la Editura Humanitas are tocmai acest scop, de a oferi perspective istorice, analitice si hermeneutice deopotriva asupra conceptelor moderne privind libertatea cat si privitoare la asaltul impotriva spiritului autonom, la variile ipostaze ale anti-liberalismului. Ma bucur sa pot anunta aparitia uneia dintre
cartile mari ale secolului trecut. Este, daca nu ma insel, prima lucrare de Eric Voegelin (1901-1985) care apare in traducere romaneasca. Salut aici efortul exceptional al istoricului Bogdan Ivascu, autorul traducerii si al studiului introductiv.
Am inceput sa-l citesc pe Voegelin in anii 80, la indemnul profesorului Virgil Nemoianu (care il considera drept unul dintre marii ganditori politici ai modernitatii). In 2009 am participat la un seminar pe tema religiilor politice organizat la Atlanta de filosofii politici Aurelian Craiutu si Daniel Mahoney. Cartea lui Voegelin a fost discutata in adancime, alaturi de contributiile unor Raymond Aron si, mai recent, ale lui Emilio Gentile.
Am citit in acesti ani corespondenta dintre Voegelin si Leo Strauss. Sunt convins ca, alaturi de lucrarile unor Raymond Aron, Elie Halevy, François Furet, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Isaiah Berlin, Franz Borkenau, Leszek Kolakowski, Karl Popper, KarlMannheim, Hannah Arendt, Karl Jaspers, Jacob L. Talmon, Karl Dietrich Bracher, Norman Cohn, Jeanne Hersch, Ernest Gellner, Pierre Manent, Paul Hollander, Jean-François Revel, Ghita Ionescu, Luciano Pellicani, Alain Besançon, spre a ma limita doar la aceste nume, contributiile lui Voegelin traseaza liniile de forta ale rezistentei in raport cu profetismul revolutionar comunist si fascist, cu orice forma de colectivism utopic, de inginerie sociala cu pretentii universal-transformatoare.
Reiau aici doua citate de sustinere a cartii aparute pe pagina editurii Humanitas:
„Originală, profundă, menită să dăinuie, opera lui Eric Voegelin stă
mărturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor
forme de misticism politic. Alătudemistificat religiile politice moderne, calificându-le drept încercări
de a imanentiza eshatonul, deci de a şterge distincţia dintre ceea ce
ţine de regatul imanent şi ceea ce defineşte imperiul transcendent.
Oricine vrea să înţeleagă gramatica ezoterică a comunismului şi pe cea a
fascismului şi substratul lor gnostic trebuie să citească lucrările lui
Voegelin.“ (Vladimir TISMĂNEANU)„Există epoci care interpelează stabilitatea conceptelor filozofice şi
filozofi care depăşesc percepţia comună despre istorie şi timp. Eric
Voegelin face parte din ultima categorie de gânditori, profund marcaţi
de hecatombele secolului XX. Căutând să înţeleagă fascinaţia populară
pentru extremism, el se îndreaptă spre rădăcinile nevăzute ale ororilor
naziste şi comuniste. Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu publicul
român, Religiile politice de Eric Voegelin arată echilibrele fragile ale
modernităţii europene. Pentru a neutraliza patologiile utopiei
totalitare, e nevoie ca simţul etic al indignării şi precizia analizei
conceptuale să întâlnească o sensibilitate teologică. Opunând lumina
spirituală oricărei bezne colectiviste, Eric Voegelin ne vorbeşte ca
martor curajos, erudit comentator şi îndrăzneaţă călăuză.“ (Mihail
NEAMŢU)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doua observatii:
– dupa succesul avut cu excelentul articol de dupa moartea lui Adrian Paunescu reveniti prea des la acesta, mentionandu-l repetat;
– singura idee cu care am ramas dupa lectura de mai sus este ca ar fi timpul ca istoria totalitarismelor din secolul trecut sa fie data pe mana expertilor.
Mi-a scapat ceva?
Buna ziua:
Scopul articolului este sa semnaleze o lucrare exceptionala a unui mare ganditor american de origine germana, un spirit anti-totalitar in sensul cel mai nobil si demn. Nu as fi revenit la subiectul Paunescu daca nu s-ar fi ivit intre timp voci care incearca sa „complexifice” subiectul pana la negarea unor adevaruri factuale incontestabile (rolul crucial al acestuia in articularea discursului dictaturii ca religie politica, fie ea si degradata etc). Va incredintez c voi scrie si despre ideologii regimului (am facut-o in cazurile Rautu si Chisinevschi, voi scrie despre Dumitru Popescu si ale sale memorii, de fapt o tentativa apologetica de justificare a national-stalinismului).
Da, consider ca „lautarismul”, diletantismul trufas, amatorismul agresiv nu pot servi unei analize adecvate a subiectului (istoria, sociologia, psihologia comunismului si fascismului). Este nevoie de repere interpretative, de perspective comparative, de recursul la documente, la arhive. Altminteri, fiecare are ceva de spus, toti suntem „specialisti”, nu mai exista criterii si cadre conceptuale. Pentru a transcende paradigma totalitarismului este nevoie mai intai sa o cunoastem cum se cuvine. In plus, transcenderea implica nu doar abolire, ci si conservare. Exista numeroase elemente care justifica, in opinia mea, utilizarea conceptului de totalitarism, chiar daca altele s-au dovedit discutabile. Nu este vorba de un fetisism conceptual, ci de pertinenta abordarii acestor regimuri din perspectiva rolului esential al ideologiei (intemeierea, legitimarea ideologica a terorii). Este ceea ce accentua regretatul ganditor politic francez Claude Lefort, trecut in 2010 in lumea celor drepti.
Va urez Dvs, cititorilor si admnistratorilor acestui site, un An Nou cu noroc, sanatate si bucurii!
Vladimir Tismaneanu
Nu l-am citit pe Eric Voegelin (multumim pentru semnalare) dar cred ca nu gresesc cand il aduc in discutie (si) pe Erich Hoffer si cartea lui „The True Believer: Thoughts On The Nature Of Mass Movements”. Ce parere aveti?
La multi ani domnule Tismaneanu!
Pentru Emil:
Total de acord. Cartea lui Hoffer face parte din aceeasi traditie a gandirii neinregimentate. Hannah Arendt l-a considerat pe Hoffer, alaturi de Camus, printre cei mai originali si onesti ganditori ai politicului. Hoffer a susprins exceptional natura si efectele resentimentului politic in miscarile revolutionare de masa ale modernitatii. S-ar putea adauga aici si cartea lui Pieter Viereck „Metapolitics”. Va asigur ca vom incerca sa traducem „The True Believer” pentru colectia „Zeitgeist”.
Ganduri bune si La Multi Ani!
VT
Astept cu interes sa citesc cartea lui Voegelin; intra in intentiile colectiei coordonate de dumneavoastra si traducerea unor lucrari precum cele ale lui K. D. Bracher (Dizolvarea Republicii de la Weimar), Emilio Gentile, Ian Kershaw, de ce nu si Sorel (Reflexii asupra violentei/scoasa din planul editorial Humanitas) ? Nu ar fi interesant si un proiect de cercetare asupra Partidului Comunist Roman (structuri, dinamica, mecanisme functionale) coordonat de Intitutul pentru investigarea crimelor comunismului si a memoriei exilului?
Cu respect,
Florin Muller
Va multumesc ptr mesaj. Emilio Gentile (cartea despre religiile politice) intra in planurile de traduceri. Sorel este prevazut sa apara in curand in colectia „Zeitgeist”. Temele pe care le sugerati despre PCR sunt incluse in planul de cercetare pe 2011 in cadrul departamentului „Insitutii” din IICCMER condus de dl Adrian Cioflanca, dar si in celelalte departamente. De acord cu Dvs, ar fi cat se poate de utila publicarea unora din cartile lui K.-D. Bracher. Nu mai vorbesc despre Kershaw, Gellately ori Overy.
Tot anul acesta speram sa apara, in „Constelatii”, la Curtea Veche, traducerea cartii lui Ken Jowitt, „New World Disorder”. Am mai spus-o, este regretabil ca pana acum nu s-au publicat lucrari esentiale de Jowitt, ori cartea lui Daniel Chirot despre „Modern Tyrants”. Mai sunt si alte titluri, inclusiv unele de mare interes datorate unor cercetatori romani. Ati vazut probabil si anuntul legat de pregatirea atat de necesarei enciclopedii despre „Stapanii Romaniei comuniste”. Pretuiesc mult interesul Dvs pentru aceste teme, mai cu seama ca aparitia vol. III din Kolakowski a trecut, pana acum, aproape neobservata. Multa lume vorbeste despre totalitarism (comunist si fascist), dar referintele la lucrarile fundamentale sunt prea adeseori absente.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu