miercuri, iulie 28, 2021

Cântecul de sirenă: Regulile între exhibare și exhibiționism

Motto: „We are gonna blow this place away

With volume higher

Than anything today the only way

(…)

With all our screaming

We are gonna rip right through your brain

We got the lethal power

It is causing you sweet pain, Oh, sweet pain”

Metallica, Hit the Lights (1983)

În copilărie, am aflat din Legendele Olimpului (și apoi din Odiseea) povestea lui Ulise care, în mijlocul aventuroasei sale călătorii, rezistă cu greu cântecului amăgitor al sirenelor care-l ademeneau spre pieire. O prezentare vizuală extrem de sugestivă au întâlnit-o și copiii mei în Ice Age 4. Continental Drift. La școală, am învățat apoi despre „sirena lui Vasile Roaită”, un mit care s-a dovedit ulterior o eroare a istoriografiei comuniste. În versiunea „mea”, Vasile Roaită ar fi pornit sirena de pe acoperișul Atelierelor CFR Grivița în timpul grevelor din 1933 pentru a-i anunța pe muncitori că vine poliția. Ulterior s-a descoperit că era de fapt un informator al Siguranței, care astfel a anunțat forțele de ordine să vină să înăbușe mișcarea muncitorească. Sirena devenea din nou o amăgire… Se pare că ambele (tipuri de) „cântec” de sirenă sunt menite a ne amăgi.

Îmi petrec mare parte din zi în zona Facultății de Drept a Universității București, o zonă care de obicei este destul de liniștită. În definitiv, Opera nu este un obiectiv suficient de interesat pentru a genera ambuteiaje. Doar nodul de transport de la Eroilor mai revendică acest loc în zonă. În ultima vreme am descoperit însă câte obiective „strategice” se află în zonă. Iar „revelația” are legătură cu… sirenele. Eram obișnuit cu ocazionalele ambulanțe care „alimentau” Spitalul Municipal și chiar identificasem detașamentul de pompieri din spatele Primăriei mari. De când s-a deschis „străpungerea” Buzești, au apărut și echipajele de poliție care asigură din când în când „eliberarea traseului” pentru delegațiile care fac turul între palate: Victoria, Cotroceni, Parlament, dar sirenele erau relativ rare.

Ei bine, pandemia a venit în sunet de sirene. Primele au fost sirenele ambulanțelor ce transportau cu „izoleta” persoanele infectate. S-au înmulțit pe măsură ce gradul de infectare urca exponențial. Apoi au venit megafoanele poliției care ne „linișteau” cu imnul național în miez de noapte, precum Garda Civică din O noapte furtunoasă a lui Caragiale. Anul acesta a fost cel al „convoaielor medical-militare” care transportă vaccinul. Și așa am descoperit că zona aceasta este kilometrul-zero al sănătății naționale, întrucât aici este amplasat Institutul Cantacuzino… Aici veneau vaccinurile de la aeroport pentru a fi depozitate și sortate, de aici plecau către centrele de vaccinare. Iar fiecare „transport special” era alcătuit dintr-un antemergător de la Poliție, urmat de furgoneta frigorifică a Armatei și în ariergardă de o dubă a Jandarmeriei. Fiecare vehicul din escortă era dotat cu „semnale luminoase și acustice” și le folosea din plin. Mă întreb cum ajungeau acasă persoanele din acele vehicule la sfârșitul unei zile de muncă…

M-am întrebat în iarnă oare unde se duc atâtea transporturi zilnice, pentru că în platforma de vaccinare erau doar câteva centre disponibile. Ulterior m-am lămurit că în zonă sunt multe instituții „militare” care aveau centre de vaccinare, dar numai pentru „inițiați”. Cred că un serviciu de informații ar fi putut să facă o hartă a obiectivelor militare din România doar pe baza sunetului de sirenă. Un banc din anii ’80 „lăuda” mașina sovietică pentru performanțele sale, dar consemna că acestea nu sunt atât de evidente pentru utilizator pentru că pierde multă parte din energie pe claxon. Acesta a fost sentimentul pe care l-am încercat auzind sirenele zilnice.

O dată cu „relaxarea”, am sperat că se va atenua și cântecul de sirenă al vehiculelor de intervenție. Dar se pare că m-am înșelat. Se pare că acestea au dobândit propria lor personalitate (precum în Cars) și le place să facă zgomot. Privit din colțul meu de București, pare că trăim într-o continuă urgență. Toate „serviciile” au treburi extrem de urgente și țin să ne anunțe și pe noi, muritorii, despre acest lucru. Ambulanțele s-au rărit (au ajuns la numărul de dinainte de pandemie), dar vehiculele Poliției, Jandarmeriei și unele cu alură oficială, dar fără însemne, se vântură prin oraș cu alaiul de zgomote specifice. Mărturisesc că am încetat să mai încerc să discern tipologia sunetelor care identifică fiecare tip de serviciu de urgență, pentru că urechea mea agresată le clasează pe toate în categoria „zgomot”. Suntem zilnic anunțați cu privire la poluarea cu particule din Capitală, dar aș fi curios să văd indici cu privire la poluarea sonoră[1]

Ce treabă au toate acestea cu regulile? Am scris la un moment dat despre nevoia de a expune (și explica) regulile cât mai vizibil (și lizibil)[2]. Dar nu mi-am imaginat că se poate ajunge la un exhibiționism al lor. Ceea ce vedem astăzi este o paradă de arătare a regulii care, ca orice exagerare, ajunge să se transforme în opusul său. Atunci când folosești sirena pentru orice, ea devine o simplă vuvuzea (iar Bucureștiul are stadioane pentru așa ceva, nu străzi). Țin minte cum profesorul Iorgovan ne spunea la un moment dat la curs despre cum miniștrii nu ar trebui să vină la Facultate cu mașina „cu girofar”. Dincolo de invidia față de un coleg de catedră, afirmația avea totuși un sâmbure de adevăr. Deplasarea către un loc de muncă lipsit de atributul puterii publice nu impunea utilizarea însemnelor puterii. (Ca o ironie a istoriei, un alt ministru, într-o epocă recentă, refuzând să utilizeze aceste resurse, a avut parte de un incident în curtea Facultății…)

Regulile trebuie să fie făcute publice pentru a fi cunoscute de toată lumea. Statul trebuie să arate că le respectă și le pune în aplicare. Celebra frază a Lordului Hewart („Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.”) arată (și) că autoritățile statului trebuie să demonstreze că își fac treaba (bine și imparțial). Dar este o mare distanță între a face publice rezultatele acțiunii administrative și a face paradă cu mijlocele folosite. Această ultimă formă (pe care o critic aici) seamănă mai degrabă cu celebra frază decembristă „Mircea, fă-te că lucrezi!”. În definitiv, acțiunea administrativă este eficientă (mai ales) atunci când mijloacele folosite nu se văd, ci rezultatele sunt cele care asigură pacea socială. Zgomotul, luminile, sunt mai degrabă elemente din recuzita unui scamator care încearcă să (ne) distragă atenția.

Oare ce diferență există între un șmecher care depășește coloana staționată la semafor cu bolidul său cu geamuri fumurii și mașina de poliție care circulă pe contrasens cu „semnalele acustice și luminoase” date la maxim? Mai ales atunci când cea din urmă ipoteză devine extrem de frecventă pentru a sugera fie o catastrofă generală, fie o simplă dorință de a ajunge mai repede la destinație? Nu demult, un procuror a fost oprit în trafic de către agenții rutieri pentru că circula cu viteză nepermis de mare. Argumentul său era că se ducea la lucru și că, prin urmare, nu trebuia să respecte regulile edictate pentru „ceilalți”. Când a fost amendat, a ajuns la birou unde a întocmit el un act prin care îi sancționa pe polițiști… Așadar, nu orice deplasare în interes de serviciu este una care să justifice etalarea însemnelor oficiale.

Oare nu folosesc semnalele acustice pentru că pot să o facă și pentru că nimeni nu îi va sancționa, dat fiind rolul din ce în ce mai marcant al „instituțiilor de forță” în pandemie? DSP cu comandă militară, vaccinuri produse sub comandă militară și, desigur, vaccinare sub comandă militară… Se constituie un nucleu de forțe care atrage impunitatea: posibilitatea de a face orice fără să fie controlați și/sau sancționați de puterea civilă. Oare cine o să amendeze o mașină de poliție pentru că folosește dincolo de cazurile unde este obiectiv necesar semnalele acustice. Colegii lor?

O să fiu criticat că nu înțeleg „tactica” acțiunilor de asigurare a ordinii publice. Că forțele de ordine au (în principal) un rol preventiv și acesta se asigură (și) prin vizibilitatea prezenței lor „în stradă”. După avalanșa de atacuri teroriste din vestul Europei de acum câțiva ani, știu că am văzut această „tactică” și la Paris, și la Bruxelles, și la Roma. La Bruxelles chiar m-a frapat cum soldați din cadrul armatei regulate patrulau pe străzi cu arme automate la vedere și echipați ca pentru un teatru de război. Dar o făceau în tăcere… Chiar și la Roma (spațiul civilizațional de care și astăzi ne simțim cel mai aproape), vedeai mașinile inscripționate vizibil „Carabinieri” și jandarmii aferenți, dar tăcerea și atitudinea lor erau la fel de liniștitoare.

Acum ceva vreme am vizitat o expoziție temporară itinerantă (pe când se afla la Versailles) dedicată tronurilor privite ca simboluri ale puterii. În cadrul acesteia, tema era că autoritatea este mereu „așezată”; ea nu are nevoie de spectacole grotești, de impunere zgomotoasă. Poate vă amintiți modul în care personajul genial interpretat de Marin Moraru descrie prinderea „Monstrului” în filmul eponim: „Controlez… Simt… Văd cum lingura se scufundă încet spre el și el se mișcă încet, conștient de forța lui. Recuperez… Încet! Încet! Înceet… Caalm… Calm, știi, calm. Și, deodată, el brusc atacă! O bulboană uriașă. Coada lui pleoscăie, aruncând apa la mari înălțimi. Se repede direct – torpilă neagră în străfunduri. Îl țin. Nu, nu-mi vei scăpa! Ești al meu, al meu, te-am prins! Mulineta cârâie, când la stânga, când la dreapta. Nu, nu acolo unde vrei tu, nu în stuf. Mușchii îmi vibrează. Îl simt. Îl simt în brațe. (…) Am prins Monstrul. Asta-i tot. De fapt, e simplu. În fond nu-i nicio scofală.” Autoritățile noastre ar putea învăța ceva din acest monolog…


[1] Chiar dacă volumul acestor sirene respectă un standard european (https://www.stiridecluj.ro/social/un-clujean-e-nemultumit-de-zgomotul-facut-de-ambulante-in-cluj-vezi-ce-spune-primaria)…

[2] A se vedea R. Rizoiu, „Nu cerceta aceste legi că ești prea prost să le-nțelegi”. Despre justificarea normei, disponibil la adresa http://www.contributors.ro/administratie/%e2%80%9enu-cerceta-aceste-legi-ca-e%c8%99ti-prea-prost-sa-le-n%c8%9belegi%e2%80%9d-despre-justificarea-normei/#comment-407927.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Personajul genial interpretat de Marin Moraru sau genialul actor Marin Moraru ce interpreteza personajul ?Oricum ,nici unul nici altul, nu am auzit a fi depozitarul vreunui fel de premiu OSCAR , fie el si echivalentul acestuia-in alta moneda cinematografica si parca nici critica de film ,din acele timpuri ,nu a radiat de fericire scriind despre comedioara cu Monstrul . Pina la urma chiar nu are nici o importanta -bolbocitiul apelor – sau zgomotul sirenelor ,doar nu or fi toti nebuni sa SIRENEZE(probabil un nou cuvint inventat )ce ne framinta ratiunea .Uneori am tot invatat , de la viata , cum niste sirene , dar nu acelea ce ar fi atit de mult fermecatoare ca in legenda lui Ulise- cel nascut in Itaca -ne pot salva de la moarte .

    • Într-adevăr, și eu m-am întrebat de ce critica din epocă (și mai recentă) preferă să catalogheze filmul în cauză ca o comedie minoră. Mie mi se pare genială portretizarea unor apucături ale nomenclaturii comuniste. Cât de spre Oscar, nu cred că se punea atunci problema :-) Copiii mei au înțeles mai multe din vizionarea acelui film decât din toată istoria de la școală despre ce a încemnat regimul comunist la noi.
      Cât despre sirenele care salvează vieți, sunt de acord cu Dvs. și tocmai de aceea accentul nu este pus pe echipajele de salvare, ci pe cele de ordine. Dar vă dau și de acolo un exemplu (de fapt două) văzute astăzi: (i) o ambulanță cu toate avertizările la maxim mergea (că nu părea să se grăbească) pe Splai, dinspre Eroilor spre Izvor pentru a face dreapta pe Dr. Staicovici. Nu era nicio mașină pe banda I de circulație pe unde mergea „Salvarea”. De ce avea nevoie de sunete? În plus, dacă ar fi avut vreun pacient înăuntru, oare cum se simțea bietul de el în așa vacarm? Tot azi: (ii) pe Kogălniceanu o ambulanță venea dinpre Piața Kogălniceanu spre Eroilor. Avea luminile de avertizare pornite, dar fără sunet. Când a ajuns în intersecția de la Operă, a utilizat o singură dată claxonul special de avertizare pentru a se asigura că traficul o ia în seamă și apoi și-a continuat drumul fără probleme. Părea să se deplaseze chiar mai repede decât cea din primul exemplu…

  2. Un prieten de-al meu din Constanța îmi povestea că prin 1995 sau 2000 Poliția a primit o donație din partea Poliției franceze – un lot de Renaul Chamade moderne (pe atunci) cu girofaruri franțuzești, măi tată măi! Aveau 10 niveluri de intensitate sonoră, la al 10-lea(cel maxim) scopul era paralizarea prin frică a infractorilor.
    Ce credeți că făceau ai noștri polițai? Păi timp de o lună-două au mers cu sirenele pornite non-stop! evident la nivelul maxim! Prietenul meu îmi relata că în Constanța se auzeau și dintr-un apartament care nu era la strada principală, iar în localitățile limitrofe, omologii canini ai polițiștilor își salutau colegii de pază și ordine cu urlături prelungi……

    • Această istorie îmi amintește de o altă scenă celebră dintr-un film românesc – Asfalt Tango. Este acolo o fază cu un polișist mare fan Arnold Schwarzenegger care conducea „din podul palmei” o mașină de poliție Renault Chamade cu toate semnalele activate. Se dovedește că greșește drumul la cât de preocupat era de aparențe :-), iar în final rămâne și fără „autospeciala de intervenție”.

      • Apropos de Renault Chamade, primul ajuns la noi în târg a avut o soartă tragică. Un cunoscut de al tatălui meu ce lucra în poliția economică a fost invitat de colegii de la circulație, într-o seară când mergea spre casă, să-l ducă cu minunăția tehnicii franțuzești – Renault Chamade. Pe drum văd un biciclist beat căzut într-un șant. În mod cu totul și cu totul neobișnuit polițaii opresc să vadă ce-i cu el. Portierele deschise. Seară târziu pe șoseaua spre o comună suburbană circulația era aproape 0. În timp ce încercau să-l ridice pe bețiv a trecut în viteză o mașină ce le-a zburat ambele porteire din stânga. Au rămas toți trei blocați ca jandarmii din filmele lui Louis de Funes. Nici măcar nu-și mai aminteau ce model de mașină a fost și cu atât mai puțin numărul.

        Între timp s-a trezit și bețivul. Stăteau toți patru pe marginea șanțului, fumau și înjurau mama ei de viață. Bețivul nu era încă destul de întremat să plece. Ăia cu mașina așteptau să treacă miezul nopții să fie mai puțină lume în centru, iar polițaiul economic se simțea vinovat și nu îndrăznea să plece acasă.

        Primul care și-a luat inima în dinți a fost bețivul ce s-a ridicat voinicește și sprijinindu-se de bicicleta îndoită s-a topit împleticindu-se în noapte cîntând o melopee monotonă. Apoi și-au luat și polițaii inimile în dinți. Au aruncat portierele zburate în protbagajul deschis al mașinii și au luat-o la drum strecurându-se rușlinați cu Chamada mutilată în curtea poliției…

        După câte știu eu mașina ce le-a zburat portierele n-a fost niciodată găsită.

  3. Bine spus!

    Intrucit sirenele au la alegere mai multe nivele, trebuie o minte care nu e de taran-militian ca sa ,,imagineze” ca nu sirenele nu trebuie tinute pe 10 tot timpul. In functie de loc si misiune, pot fi suficiente semnale luminoase (lumina merge mai repede decit sunetul si strabate mai departe). Daca de la sectia ,,Ilfov” a salvarii de pe micuta strada Suvenir iesi in miez de noapte sau zi cu sirena pornita esti un dobitoc. Pe strada nu circula mai nimeni, iar orice sofer, in afara de cei de tancuri si blindate (care au liber sa turteasca pe oricine) trebuie oricum sa se asigure cind iese din curte. Dupa aceea poate pune si sirena, dar de multe ori nu e cazul.
    Sa nu mai vorbim ca de la Iliescu exista Legea Linistii care printre altele protejeaza somnul pensionarilor intre 13.00 si 14.00. Pai cu sirene, tovarasi? Un Chopin stia ca poti sa lovesti in clapa pianului in zeci de feluri. Pentru un militian sau sofer ar fi suficient ca cineva (cine?) sa-l invete vreo 4 niveluri: tacere, molcom, hotarit si cu turbare sonora. Explicat cu poze (nu soferului, ci managerului) poate ca ar merge.
    Cu cit esti mai timpit, cu atit crezi ca daca dai mai tare iese mai bine.

  4. Chestia cu girofarurile și sirenele revine periodic în România.

    Dacă vă mai amintiți pe vremea lui Năstase fusese o adevărată epidemie de girofare și sirene. Era bag seama un semn al statutului social. De acum nu mai încăpeau ăia cu girofar unii de alții. La un moment dat s-au ciocnit frontal făcându-se piftie girofarurile șefului nu știu cărei pescării județene cu antrenorul echipei de divizia D Viitorul Bobohalma. Amândoi deplasându-se cu girofar și șirenă pentru rezolvarea unor probleme de serviciu ce nu suportau amânare. Din nefericire problemele ardente au trebuit cumva să se rezolve de la sine, ambii slujbași ai statului cu drept de girofar, pierind î exercițiul funcțiunii în tragicul accident.

    Morala e că sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit. Cu sau fără girofar…

  5. Pai n-aveti „harta de zgomot”? :O
    Pana si orasul meu are, de peste 10 ani – si CULMEA!! au mai supus-o si dezbaterii!!
    Bineee… ca la „dezbatere” n-am participat decat eu, asta tine de „spiritul civic” (cam lipsa pe aici) – dar asta e alta poveste >:
    Harta aia (in functie de care, teoretic, ar trebui sa se stabileasca pana unde ar trebui sa fie acceptate alte zgomote pentru ca sa nu se ajunga la „poluare sonora”) ar trebui sa existe pe site-ul Primariei – probabil, daca exista, e bine ascunsa, pe undeva, pe acolo… ;)

    • În București umblă vorba că nanosecunda a fost definită în SI ca fiind diferența de timp dintre momentul în care semaforul aprinde culoarea verde și primul claxon. Așadar, cu zgomotul stăm bine, ce ne mai trebuie hartă… Apropo de asta, parcă nu mai aud atâtea claxoane în ultima vreme. Sau o fi din cauza sirenelor?

  6. Stimate Domnule Conferentiar,
    va dau dreptate in privinta poluarii sonore, cred insa ca facem progrese tinand cont ca acum 3 ani un antemergator de coloana oficiala si-a dat viata deschizand drumul unui functionar public catre o destinatie neoficiala.
    Va propun insa un alt subiect, mai aproape de dumneavoastra:
    Tinand cont ca Justitia se bazeaza exclusiv pe legi si principii (constitutional vorbind), este categoric domeniul social care se preteaza prin excelenta la o analiza obiectiva utilizand inteligenta artificiala (AI). Cred ca puteti face relativ usor un program sau algoritm care sa analizeze cu AI procesele pe rol (civile si penale) si sa ajute magistratii la solutionarea cu celeritate a cauzelor folosind criterii (A-B-C etc) gradate de la 0 la 3, iar nota finala este produsul acestor grade (nota 0 inseamna recurs, nota mare inseamna un proces bun).
    0 – fara legatura/neaplicabil; 1 – dovada/argumentatie logica slaba; 2 – d/a medie; 3 – d/a puternica
    A. baza legislativa (articole lege, principii); B. rationament/argumentatie (dovedirea cauzalitatii); C. tipul de redres judiciar recomandat (I. punitiv pentru inculpat, II. despagubire a victimei, III. pericolul social, IV. implicatii de exemplificare etica pentru societate, V. responsabilitate civica, daune aduse colectivitatii, etc)
    In medicina, domeniu mult mai complex (prin faptul ca pe langa principii si logica are si o parte fizica pe care in destul de mare masura nu o cunoastem), exista deja aceasta abordare prin recomandarile de practica cu niveluri IA…IIIC)

    • Propunerea Dvs. mă preocupă de ceva vreme. Am descoperit însă că mintea mea de informatician ratat (pe la începutul anilor 90 am făcut un progrămel care să facă hyphenation în română doar pe baza regulilor, fără thesaurus, iar apoi m-am împotmolit într-un soft pentru notari care să le calculeze automat cotele de moșteniri) nu reușește să găsească algoritmul pentru soluționarea litigiilor. Au încercat și unii de la o bancă să facă un program de AI cu Politehnica acum recent și au renunțat după ce și-au dat seama că softul nu poate să citească hotărârile judecătorești deja pronunțate pentru că fiecare instanță folosește alt „algoritm” de redactare (pe lângă erorile de scriere de pe fiecare rând).
      Dincolo de aceste sincope temporare, însă, cred că va fi dificil să automatizăm justiția, pentru că aici nu există nici măcar partea fizică din medicină. Adică dreptul nu e făcut de natură, ci de oameni și implică (și) judecăți de valoare sau etice sau cum vreți să le spuneți, adică exact ceea ce inteligența artificială nu știe (încă?) să prelucreze. Tot ce s-a reușit (în Lituania și Polonia) a fost să se automatizeze cererile repetitive extrem de simple (bazate pe neplata unor facturi scadente).
      Dar poate sunt eu orbit de faptul că fezabilitatea unui proiect de judecător IA ar face inutilă Facultatea de Drept (sau ar transforma-o într-o secție la Facultatea de Matematică-Informatică)…

      • Ati cam intarziat doar cu vreo zece ani cu programul cu hyphenation in Romania… ;)
        Vorba bancuului cu Napoleon: daca stirile se raspundeau atunci cum este in URSS, nici acum nu s-ar fi stiut ca am pierdut la Waterloo.

  7. Ma intorc, din cand in cand, in casa parinteasca dintr-un oras de provincie- situata pe o strada linistita, dar langa sediul Politiei. Pentru ca, in jurul pranzului, cand se intorceau din „misiuni” de rutina – la colt de strada , la 100m. de sediu- se porneau sirenele, m-am interesat de cauza fenomenului. Un vecin mi-a spus (gluma sa fi fost?!) ca anunta astfel „centrul” sa puna ciorba la-ncalzit.

  8. Propunerea Dvs. mă preocupă de ceva vreme. Am descoperit însă că mintea mea de informatician ratat (pe la începutul anilor 90 am făcut un progrămel care să facă hyphenation în română doar pe baza regulilor, fără thesaurus, iar apoi m-am împotmolit într-un soft pentru notari care să le calculeze automat cotele de moșteniri) nu reușește să găsească algoritmul pentru soluționarea litigiilor. Au încercat și unii de la o bancă să facă un program de AI cu Politehnica acum recent și au renunțat după ce și-au dat seama că softul nu poate să citească hotărârile judecătorești deja pronunțate pentru că fiecare instanță folosește alt „algoritm” de redactare (pe lângă erorile de scriere de pe fiecare rând).
    Dincolo de aceste sincope temporare, însă, cred că va fi dificil să automatizăm justiția, pentru că aici nu există nici măcar partea fizică din medicină. Adică dreptul nu e făcut de natură, ci de oameni și implică (și) judecăți de valoare sau etice sau cum vreți să le spuneți, adică exact ceea ce inteligența artificială nu știe (încă?) să prelucreze. Tot ce s-a reușit (în Lituania și Polonia) a fost să se automatizeze cererile repetitive extrem de simple (bazate pe neplata unor facturi scadente).
    Dar poate sunt eu orbit de faptul că fezabilitatea unui proiect de judecător IA ar face inutilă Facultatea de Drept (sau ar transforma-o într-o secție la Facultatea de Matematică-Informatică)…
    Pentru o primă încercare de a pune pe hârtie unele idei în acest sens, a se vedea R. Rizoiu, M. Dumitru, Diamantul de pe inel: Despre incompletitudinea Dreptului (obiectiv) și nevoia de drepturi (subiective), publicat în „Revista română de drept privat” nr. 1/2021, p. 673-703…

    • Multumesc pentru raspuns, felicitari pentru abordare, onestitate si absenta orgoliului!
      Articolul dumneavoastra (Diamantul de pe inel) este bine fundamentat atat matematic (Kurt Goedel, Teorema incompletitudinii sistemelor formale) cat si filosofic (Hegel, Critica ratiunii pure) si practic sta la baza argumentului ca un algoritm sau un program AI NU POATE inlocui un proces juridic, deci nu se pune problema inlocuirii judecatorului cu un computer, doar a asistarii, automatizarii, standardizarii si poate obiectivizarii.
      Este necesar ajutorul AI in sisteme formale in care exista adevaruri axiomatice (legi) si norme de implementare (algoritm); sistemul bancar a fost primul care a implementat AI, medicina mai greu, iar in Justitie cred ca ar fi de mare ajutor pentru asigurarea celeritatii cat si pentru a asigura un cadru mai clar, obiectiv.
      Inteleg si rezistenta sistemica la un reper obiectiv (ma gandesc la reticenta UEFA de a accepta video ca ajutor pentru arbitraj; din punct de vedere tehnic este insa relativ usor de facut iar din pacate Politehnica nu este un exemplu; ganditi-va ca in SUA exista de cateva decenii soft-uri de interpretare EKG, histologie, radiografii, etc, unde nivelul de complexitate este mult mai mare decat discombobulatia produsa de negarea negatiei din redactarea unei fraze (in cel mai rau caz se poate impune un stil de redactare standard, care sa evite/limiteze ambiguitatile).
      Inca o data felicitari pentru raspunsul dumneavoastra!

  9. DLAD (deep learning based automatic detection) radiografiaza si detecteaza celulele anormale (asa incepe si se dezvolta cancerul). rezultatele depasesc analizele celor mai buni medici. spuneti le lui dorneanu, ciordache, tudorel si celorlalte ciurucuri ca ce fac ei este irelevant si nu si merita jumatatea de milion in leafa si pensiile speciale. spuneti le ca nu sint elite si lumea i o sa i bata cu parul intr o buna zi. mai spuneti le sa condenseze frazele stufoase si imbecile din legile absurde si sa le reduca la esenta (daca ei nu pot, sa i lase pe altii inzestrati cu morala si un iq mai mare). altfel mentinem in viata aceste putori nerusinate ce distorsioneaza realitatea – justitie, militie, armata, securitate – pilonii dictaturii de ieri si de azi, ce isi fac simtita prezenta cu sirena si girofarul.

  10. O rezolvare tehnica a problemei ar fi utilizarea unor sirene care directioneaza sunetul doar in directia de deplasare a autospecialei; exista deja aceasta tehnologie insa e aplicata pentru controlul multimilor, muzee etc
    https://www.browninnovations.com/
    https://www.amazon.com/PROPA-U100-Outdoor-Directional-Loudspeaker-Ultrasonic/dp/B08HYVRL7R/ref=sr_1_5?dchild=1&keywords=Directional+Sound+Speaker&qid=1624967936&sr=8-5

    Practic se poate limita sirena sa fie intens audibila pe un culoar sonic de o inaltime de 2 m, adancime variabila 5-50 m, latime 10 m, astfel incat autospeciala sa isi poata face culoar de deplasare fara sa deranjeze toata lumea, in special noaptea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universități București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil.

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Orfani de știință

Undeva în Transilvania. Masca obligatorie pe stradă și în instituțiile publice. Unitatea militară, la intrare. În uniforme și în civil, un grup...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro