Am credinţa că este necesară o Integrală Cantemir, măcar pentru ca tricentenarul morţii cărturarului să nu ne găsească avînd această veche datorie. Seria iniţiată de Academie la tricentenarul naşterii este exemplară; pînă cînd vor apărea specialişti în stare să o completeze şi să o reia, publicului i se poate oferi o serie de volume bilingve de uz larg, cu note minimale şi cu o traducere nouă. Rostul lor este acela de a stîrni interesul cititorilor, fie ei specialişti ori amatori.
Seria acestei editări a operelor scrise de Cantemir în latină a început cu Istoria Imperiului othman, continuă cu un volum care cuprinde De antiquis nominibus, Historia Moldo-Vlachica, Vita Constantini Cantemyrii şi Descriptio Moldaviae şi se va încheia cu alte două volume. Nota asupra ediţiei lămureşte relaţia noii ediţii cu ediţiile critice ale prof. Sluşanschi: o recitire a manuscriselor, cu confruntarea lor punctuală cu ediţiile anterioare.
Toate aceste lucrări (dar nu şi cele din ultimele două volume) au fost traduse de prof. Sluşanschi, într-o minunată limbă românească aflată în armonie cu scrierile lui Cantemir în limba română. Aceste traduceri sînt de-acum parte a culturii române şi încîntă publicul iubitor de limbă veche românească. O nouă traducere nu anulează acest bun, ci, dimpotrivă, îl lasă întreg. O reeditare a traducerilor prof. Sluşanschi ar fi implicat intervenţii în text (mai cu seamă în cazul Istoriei Imperiului othman, traducere care nu a putut beneficia de o ultimă corectură din partea autorului său); inevitabil, aceste intervenţii s-ar fi înscris într-una din cele două variante: (1) modificări tacite (indezirabile din punctul de vedere al unui filolog onest) sau (2) modificări marcate prin note ale editorului (care ar fi avut înfăţişarea unei impietăţi). Moştenitorii legali ai prof. Sluşanschi au decis publicarea traducerii în forma lăsată de autorul ei (traducerea, făcută de prof. Sluşanschi pentru Editura Roza Vînturilor, a apărut pentru prima dată în 2011, la Paideia, sub egida Universităţii Cantemir, fără numele traducătorului; a apărut apoi în 2012, ca multiplicare a paginilor printate din calculatorul personal şi, într-o a doua ediţie, imediat după aceea, cu un paragraf de încheiere a Prefeţei traducărului prin care mulţumeşte Editurii Paideia).
O cultură matură are în mod firesc mai multe traduceri ale textelor fundamentale. Diferenţele dintre două traduceri – o ştie bine oricine a tradus ori măcar a fost interesat de această realitate – nu se văd pe frînturi de frază, care nu pot să nu aibă acelaşi conţinut (exprimat însă cu alte cuvinte ori cu alte nuanţe). Deosebirile ţin de registrul lingvistic, de opţiunea constantă pentru un anumit palier, de structurarea frazelor, de topică. Pe de altă parte, corectitudinea redării unui text scris într-o altă limbă nu înseamnă identitatea traducerilor care rezultă de aici.
Există cititori pentru traduceri diferite, în registre diferite; este firesc şi salutar să fie aşa. Tot aşa cum este salutar ca orice discuţie asupra unei traduceri să se poarte numai după citirea ei.
Va rog sa-mi scuzati interventia , cam impertinenta .Daca-mi este permis , nu era oare mai bine daca se incepea cu ultimele doua volume , macar am fi beneficiat , vreau sa spun cultura noastra , matura , in ingenuitatea provincialismului ei , ar fi beneficiat astfel de o integrala oarecare .Nu de alta , dar la noi o integrala dureaza , in medie , cam doua decenii . Ca ex. , Summa lui Thoma – nu stiu daca poate intra la categoria textelor fundamentale – , s-a impotmolit pe undeva , ar avea nevoie , probabil , de secole .Nu avem inca o integrala a lui Aristotel , desi au aparut cite trei sau chiar patru traduceri ale unor opere deja traduse ale stagiritului , dar de opera biologica nu se atinge nimeni . O performanta , s-a tinut seama , probabil , de idiosincraziile cititorilor peripatetici .
Întrebarea dumneavoastra este îndreptăţită, vă mulţumesc că îmi daţi prilejul de a adăuga o lămurire. Ultimele două volume vor conţine mai multe lucrări, de dimensiuni diferite. La Biblioteca Academiei sînt în prezent 25 de volume de facsimile ale manuscriselor cantemiriene; celor 25 de volume li se vor alătura alte zeci de volume. Am preferat să lăsăm la sfîrşitul proiectului spaţiul editorial pentru eventuale texte care vor apărea în aceste facsimile. Constrîngerile tipografice au impus această desfăşurare a seriei, care începe cu lucrări relativ uşor de repartizat în volume.
Aveţi dreptate şi în privinţa proiectelor care îşi pierd suflul pe parcurs. Aş adăuga totuşi că nu mi s-a întîmplat încă să nu duc un proiect la capăt. Sigur, viitorul este pe genunchii zeilor.
Nu vreau să fac alte remarci (privitoare la necesitatea unei noi traduceri etc.). Pe una mă simt însă dator să o exprim: Din fraza „Nota asupra ediţiei lămureşte relaţia noii ediţii cu ediţiile critice ale prof. Sluşanschi: o recitire a manuscriselor, cu confruntarea lor punctuală cu ediţiile anterioare”, s-ar înţelege că această nouă ediţie – lucru coroborat cu absenţa de pe pagina de titlu a numelui Dan Sluşanschi şi atribuirea către alţi trei editori: Octavian Gordon, Monica Vasileanu şi Florentina Nicolae – este o cu totul altă ediţie decît a lui Dan Sluşanschi. Or, de fapt, este ediţia Dan Sluşanschi revizuită! Nu numai de el însuşi, ci şi de noi, cei trei „editori”. Am explicat – zic eu că limpede – care este relaţia între această nouă ediţie şi ediţiile vechi în Dezminţirea pe care am dat-o: http://dilemaveche.ro/sect…/dileme-line/articol/dezmintire.
Un exemplu, în acest sens, este bine-cunoscuta ediţie a Noului Testament „Nestle-Aland”. A ajuns, dacă nu mă înşel, la a 28-a ediţie, revizuită de mai multe generaţii după alcătuirea ei de către Nestle şi Aland, dar tot poartă pe pagina de gardă numele „Nestle-Aland”. Nu este o altă ediţie, alcătuită de alţii.
Stimata doamna profesoara,
Interventia Dumneavoastra este foarte binevenita, desi mie personal – ca una care v-a avut ca profesori eminenti si pe Domnul Slusanschi si pe Dumneavoastra – mi se pare ca mai tare nelamureste situatia decat o explica. Inteleg ca dati aceasta replica din pozitia de traducator al unui text cu probleme. Bun, in volum scrie ca optiunea diferita de traducere este un omagiu adus profesorului Slusanschi (desi contributia dumnealui nu este mentionata nicaieri altundeva…) si de aici fiecare fiecare persoana interesata cred ca va citi traducerea si se va lamuri in aceasta privinta. Cine credeti insa ca este editorul de iure si de facto al textului latinesc pe care l-ati tradus, Dan Slusanschi sau Octavian Gordon et alii – cum apare pe prima pagina – sau si unul si altii? Credeti ca, intr-un mod mai mult sau mai putin direct, domnul profesor Slusanschi si-a adus contributia la acest volum publicat de Academie? Considerati ca i s-a facut o nedreptate Profesorului nostru prin publicarea acestui volum, in aceste conditii? Daca da, in ce fel, din ce cauza si cum se poate remedia acest lucru? Daca nu, cum va explicati aceste acuzatii care vi se aduc? Indraznesc sa intreb toate aceste lucruri ca o persoana nelamurita ce sunt – desi am frecventat cursul de critica de text din primul an de facultate – dar care imi pretuiesc profesorii, si pe cei vii, si pe cei dusi, care se vede ca sunt mai vii decat noi. Va multumesc.
Draga Ana-Maria,
Profesorii nostri ne dau invatatura si ne formeaza. Iar marii profesori ne imping, la inceput impotriva vointei noastre, sa ne definim ca personalitati distincte. Anii in care am lucrat la teza de doctorat cu prof. Slusanschi mi-au aratat cit de mult pretuia asezarea neechivoca a discipolului pe o pozitie diferita de a magistrului. In felul acesta trebuie citita fraza pe care ai citat-o. O traducere facuta in alt stil este un omagiu pentru un mare profesor, caruia multe generatii de studenti ii pastreaza o iubire vie, pe care si-o arata fiind filologi onesti.
In privinta editarii manuscrisului Harvardiensis (editare de manuscris unic, daca iti mai amintesti cursul de critica de text), te-as ruga sa citesti volumele. Ar fi pacat sa pierdem timpul vorbind fara a avea temeiul textului tiparit.
Doamna Ioana Costa, cum nu v-am fost studentă, trag nădejde că nu ma veti trimite si pe mine, ca pe Ana-Maria, înapoi la cursul de critica de text, nici nu veti insinua, așa cum o faceti la sfîrșitul articolului, că aceia care vă reprosează o traducere mult prea apropiata de traducerea profesorului Slusanschi, de fapt, n-au citit traducerea dvs. ca sa constate cît de diferită e. Nu voi intra in detalii, desi, poate, cineva va face la un moment dat o comparatie intre cele doua versiuni ca sa ne lamurim cum stau lucrurile. Dar fondul problemei este cu totul altul si dvs. o stiti foarte bine, desi in acest articol ocoliti ambele intrebari legitime care s-au pus in spatiul public in ultimul timp. Vi le rezum eu aici inca o data, cu rugamintea de a va face timp sa raspundeti punctual, daca tot ati deschis discutia pe Contributors.
1. De ce nu apare pe pagina in romaneste mentiunea privitoare la contributia profesorului Slusanschi? Daca a fost o scăpare regretabilă, vă delimitati de ea si propuneti topirea tirajului, așa cum o face Octavian Gordon? E simplu.
2. Considerati ca traducerea dvs. este suficient de inovatoare/diferita de cea realizata de Dan Slusanschi incit sa poata fi prezentata ca una noua? Iarasi e simplu. Cititorii, criticii, comentatorii vor decide la un moment dat, dar pina atunci, dvs. va puteti asuma cu indreptatita mindrie munca, daca credeti suficient in ea, fara alte insinuari. Noi, ceilalti, o sa vedem daca Andrei Plesu are sau nu dreptate, dar pina atunci dvs. va puteti apara punctul de vedere si implicit traducerea. In loc de asta insa, eu constat ca ne explicati cum ca e legitim sa existe mai multe traduceri ale operelor fundamentale. Va reamintesc ca sinteti pe Contributors, mai știm cite ceva despre lucrurile astea pe aici, nu e cazul sa insistati.
Stimată doamnă,
Nu am ocolit chestiunea traducerii mele şi nici nu am insinuat ceva: am spus-o limpede. Traducerea este una nouă, diferită de cea a prof. Sluşanschi, aşa cum este orice traducere care, pornind de la textul originar, reflectă opţiunile personale ale traducătorului prin structura frazei, topică, asumarea unui anumit registru lexical. Cei care o vor citi şi vor dori să o compare cu traducerea apărută la Ed. Paideia vor putea constata acest fapt.
Cealaltă chestiune, a editării textului latinesc, nu a fost responsabilitatea mea. Dacă doriţi totuşi să-mi exprim părerea, o voi face ca latinist, nu ca „decident”: editarea unui text care se bazează pe un manuscris unic nu le lasă editorilor prea multe variante, dincolo de transcrierea textului, marcarea însemnărilor marginale sau interlineare, observaţii legate de corecturi, ştersături, prescurtări, posibile erori de copiere/scriere. Nota asupra ediţiei (aşa concisă cum este – dar concizia este o virtute filologică, sper că sînteţi de acord cu mine) vorbeşte şi despre ediţia apărută la Amarcord (2001), şi despre corecturile făcute de prof. Sluşanschi şi păstrate în arhiva Fondului „Dan Sluşanschi” de la Colegiul Noua Europă. Aparatul critic înregistrează „intervenţiile editoriale faţă de versiunea latinească tipărită în 2001” (citez din Nota asupra ediţiei, p. XLIX); acestea sunt marcate „prin indicaţia (Eds.) [=Editores] versus indicaţia DS [=Dan Sluşanschi].”
Penutr ca am vazut abia acum textul intervin scurt. In ce priveste Dimitrie Cantemir sarbatorit cred ca trebuie completata evocarea nitel (nu mult) si cu partea muzicala. LA Bruxelles Dimitrie Cantemir a fost promovat de Festivalul Europalia la debut ca fiind compozitor otoman exact sub nasul ICR Bruxelles (da, e adevarat ca au modificat in scurt timp dupa ce au fost atentionati). Insa pe scena dupa ce a aparut muzicianul Jordi Savall si a vorbit la superlativ despre muzica atat de sofisticata pentru acele vremuri, cu o notatie cu totul speciala a Printului roman, dupa ce sala intreaga a auzit multumirile Directorului Centrului BOZAR adresate ICR Bruxelles care l-a adus pe Jordi Savall si formatia „Hesperion” cu instrumentatie atat de variata si veche si dupa ce s-a declinat la sfarsit public apartenenta nationala a celor de pe scena am simtit ca Romania a pierdut din stralucirea momentului pe scena lumii. Nimeni nu a reprezentat Romania printre muzicienii atat de sofisticati si nu inteleg de ce. CA de talente spune ca suntem plini… Cineva trebuia sa fie acolo si sa puna sufletul in acea constructie muzicala uluitoare. Nu de altceva decat de dragul si respectul pentru munca acestei ilustre minti a neamului nostru. Cat despre facsimilelel aduse de dl BArbu le-am privit si eu cu jind…si inca mai sper ca poate voi ajunge sa parcurg ca simplu muritor- si altceva decat DM….Succes tuturor celor care se incumeta in aceasta munca dificila. Le doresc sa se ridice la inaltimea staturii pe care o evoca!