Despre cultura politica II – economie si politica
În precedentul articol m-am angajat să propun un punct de plecare pentru a identifica trăsăturile şi mecanismele reale ale culturii politice româneşti. Obiectivul final este de a amorsa o dezbatere constituţională pe baze sănătoase, pornind de la realitatea românească. Dar înainte de a aborda direct subiectul, este important a plasa România în contextul politic European, un context caracterizat de o tendinţă extrem de periculoasă. Este vorba despre ceea ce profesorul de filozofie politică Larry Siedentop de la Oxford numeşte „noul economism european”. Ideea este expusă de profesorul Siedentop în contextul dezbaterii privind sistemul şi cultura politică a Uniunii Europene (Democracy in Europe, Penguin Books 2001), dar vom vedea că ea este cel puţin la fel de pertinentă şi în contextul sistemului şi culturii politice româneşti.
La nivel general, economismul lui Siedentop se referă la dominanţa argumentaţiei economice asupra argumentaţiei politice în discursul public de astăzi. Unde economismul se focalizează pe concepte precum inflaţie, şomaj, sărăcie, mediu de afaceri, PIB pe cap de locuitor, deficit, sau creştere economică, subiectele propriu-zis politice se focalizează pe consens, implicare civică, dreptate, reprezentativitate, transparenţă, suveranitate, sau stabilitate. Tendinţa europeană până foarte recent, reflectată şi în discursul public românesc, a fost către o focalizare aproape exclusivă asupra limbajului economist, în detrimentul limbajului politic. Rezultatul îl vedem în consecinţele crizei economice, şi la nivel european, şi în România: ea a scos în relief inadecvarea totală a proceselor formale de consens (i.e. a sistemului politic) care nu permit sau permit doar cu foarte mare dificultate şi întârziere adoptarea deciziilor ce se impun, şi la nivelul UE, şi la nivel naţional în România. Explicaţia este simplă: sistemul politic este nefuncţional pentru că a fost neglijat cu bună ştiinţă, pentru a focaliza atenţia pe sistemul economic.
La prima vedere, economismul ar putea părea un rezultat conjunctural al crizei financiare globale din 2008. În realitate însă, el are rădăcini mai profunde, încă de la lansarea construcţiei europene, după Al Doilea Război Mondial. Nu este deloc întâmplător că structura menită a garanta pacea în Europa nu a fost denumită „Comunitatea Europeană pentru Pace, Stabilitate şi Libertate” ci mult mai puţin inspirat „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. În mod evident, dorinţa fondatorilor Comunităţii a fost de a se concentra pe aspecte tehnice şi economice, evitând dezbateri politice de natură să reaprindă rivalităţi ideologice sau naţionaliste. Rezultatul neintenţionat, jumătate de secol mai târziu, este o sărăcire accentuată şi foarte periculoasă a discursului propriu-zis politic european. Uniunea Europeană nu are la bază şi nu este legitimată de vocile a jumătate de miliard de cetăţeni ci de gurile a jumătate de miliard de consumatori. Criza monedei euro este cea mai bună ilustrare. Rezultatul paradoxal, subliniat de Siedentop, este că la nivel ideologic, baza conceptuală a structurii europene are mai mult în comun cu doctrina Marxistă, economistă prin excelenţă, decât cu liberalismul clasic. Nu implicarea activă în viaţa cetăţii pare să conteze, ci doar dimensiunea tortului economic şi accesul fiecăruia la o felie satisfăcătoare. Mai mult, după cum argumentează Siedentop, „aspecte esenţiale ale administraţiei publice precum politica fiscală, dobânzile, investiţiile, sunt percepute ca fiind înţelese şi controlate de experţi apolitici care controlează sistemul politic şi politicienii în numele unei productivităţi tot mai mari”. Această percepţie atrage un cinism şi chiar dispreţ tot mai mare al cetăţenilor pentru clasele politice, în toate ţările europene. „E ca şi cum [politicienii] ar accepta că politicile publice sunt acum o problemă a experţilor şi nu a cetăţenilor şi a reprezentanţilor lor”. Regăsim, la nivel european, aceeaşi abordare condescendentă din România, de a lucra „pentru popor, în pofida poporului”. Devine evident că nu gradul de educaţie al europenilor (sau românilor) este problema aici, ci ruptura tot mai vizibilă între cetăţeni şi elitele care îi guvernează, şi în Europa, şi în România.
Impactul economismului asupra comportamentului individual al europeanului, de aproape 3 generaţii, a fost ca acesta să uite limbajul democratic al implicării civice, şi să se replieze pe consum şi pe revendicarea drepturilor economice garantate. La nivel simbolic, spaţiul dezbaterii publice, Agora europeană, a fost înlocuit cu un centru comercial şi cu un tribunal în care individul îşi poate revendica drepturile şi protecţiile, în special asistenţa socială. Capitalismul şi socialismul au devenit cu adevărat singurii actori pe scena ideologică. Auto-determinarea liberală, implicarea activă în făurirea legilor, pare abandonată, sau cel puţin temporar uitată. Valorile liberale ale participării şi datoriei civice au fost înlocuite cu cele economiste ale comfortului şi consumului. Printre altele, aceasta explică şi cultura antreprenorială slabă în UE în general şi în estul Europei în special, dar puternică în ţări precum SUA sau Elveţia.
Această ascendenţă a economismului are cel puţin două rezultate politice majore. În primul rând, o parte a puterii politice a devenit mult mai puţin transparentă, fiind transferată către „mâna invizibilă” a pieţei, şi a diferitelor interese economice particulare. În al doilea rând, pentru clasele politice europene, şi mai ales cea românească, creşterea economică a devenit soluţia universală pentru linişte şi armonie socială. Atât timp cât dimensiunea tortului creşte, problemele asociate cu modul de împărţire al acestuia sunt ţinute sub control, ascunse sub preşul bunăstării. Soluţia este însă amăgitoare, iar demonii tensiunilor politice reapar, cu şi mai multă forţă, atunci când economia slăbeşte. O prea mare greutate acordată noului limbaj şi mentalităţi economiste este aşadar un pericol major pentru calitatea democraţiei în orice ţară, pe termen lung. În consecinţă, în cele ce urmează, mă voi strădui să menţin foarte clară distincţia între cele două problematici: ce resurse avem, pe de o parte, şi cum decidem ce să facem cu ele, pe de altă parte. O dezbatere constituţională propriu zisă ar trebui să se focalizeze în principal pe a doua chestiune, mecanismul formal de consens.
Rezumând, România nu trebuie să cadă în capcana noului economism european. Măsura succesului unui aranjament politic şi constituţional democratic, şi a clasei politice corespunzătoare, nu este bunăstarea, ci stabilitatea. Cea mai edificatoare ilustrare a acestui adevăr este situaţia politică din SUA în anii 30. Preşedintele F. D. Roosevelt este cel mai longeviv din întreaga istorie a Statelor Unite, câştigând 4 alegeri consecutive, în mijlocul celei mai brutale crize economice cunoscute vreodată de această ţară. Sistemul politic american şi-a arătat atunci soliditatea nu prin rezultatele sale economice (acestea au fost dezastruoase) ci prin menţinerea stabilităţii politice în perioada cea mai dificilă. Iar odată cu stabilitatea, în timp, a venit şi bunăstarea, un mesaj repetat frecvent şi de reprezentanţii mediului de afaceri din România.
În următoarea contribuţie, voi folosi stabilitatea politică pe post de hârtie de turnesol pentru a analiza sistemul şi cultura politică românească, în comparaţie şi contrast cu alte sisteme politice liberale, mai mult sau mai puţin înrudite.
- Citeste si Despre cultura politică a românilor (I)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stati sa inteleg: dumneavoastra ne spuneti ca in Romania problema este ca politica a fost ignorata in favoarea economismului? ma scuzati, dar pe ce planeta traiti? in Romania numai politica e, deloc economie, ce sa mai vorbim de economism. Poate taierile salariale, un fel de responsabilitate de ultima ora si doar pe jumate, sa fi reprezentat singurul moment de constientizare a economicului si a resurselor reale ale tarii. Argumentul profesorului englez este unul care are aceeiasi filiatie ca si cea a marilor nobelisti de astazi: deficitul fiscal si problemele de competitivitate nu exista de fapt, problema e politica. Sa lasam la o parte ca acest argument este extrem de discutabil, insa e cert ca el nu are nici un fel de pertinenta pentru un spatiu pseudo-politic in care binele comun nu exista (Romania).
Ideea este că se discută doar despre creşteri salariale, scăderi salariale, inflaţie, şomaj, acorduri cu FMI, sau investiţii străine. Dar nimeni nu vorbeşte despre elefantul din cameră: 60% dintre români nu participă la vot, deci nu se simt nici măcar marginal reprezentaţi de nicio opţiune politică existentă, iar procentul este în creştere, în special în ultimele 12 luni. Aceasta este o problemă de o gravitate cel puţin egală cu cea a sărăciei, dar nimeni din clasa politică nu îi acordă atenţie.
Pusa in termenii astia sunt de acord cu dumneavoastra. Problema e insa de fond. In Romania nu exista o dezbatere cu privire la subiectele politice pentru ca nu exista un „corp politic al natiunii” sau cu alte cuvinte oamenii nu se considera parte a unui „bine comun”, sunt in logica sumei nule: nu ma intereseaza deloc de concetateni, doar de mine si am impresia ca ma pot descurca singur impotriva tuturor. Or asta este o problema de cultura politica generala si nu doar a „elitei politice”. Clasa politica traduce pana la urma preocuparile generale publice. Or daca publicul nu este interesat de binele public ci doar de binele privat, cum sa ne asteptam de la politicieni la o dezbatere politica adica care sa trateze „trebile publice”. Or economia e si ea o treaba publica. Economismul vest-european este expresia unei anumite constructii politice a natiunilor (germana, poate franceza, etc.). Ei trateaza in felul asta „treburile publice”, interesul general. La noi cum interesul general e aproape absent (nu din vina politicienilor) nu se dezbate nici politica serioasa, nici economie serios. Ca doar nu puteti sustine ca la noi se dezbate cu aplicare si seriozitate politica economica. La noi e o cearta cu injuraturi, fara subiecte reale. Iar asta e vina noastra ca natiune, ca nivel de cultura economica si politica. Nu poti sa acuzi etern trei baieti si patru fete din Parlament ca ar face o „cabala” , o intelegere oculta sa nu discute nimic serios si saracii cetateni seriosi si sobri nu reusesc sa aiba reprezentantii pe care si-i doresc. E ridicol.
Ar fi chiar bine daca am avea un pic mai multa dezbatere serioasa despre economie in tara asta in care politica economica se rezuma la cota unica/impozit progresiv si nivelul ratei de schimb leu euro…..
Despre participare/neparticipare la vot
http://www.stat.columbia.edu/~gelman/research/unpublished/rational_final5.pdf
Daca acel ceva reuseste sa te scoata din barlog si efortul merita din punctul tau de vedere…
Poza participarii la vot in 5 tari – actualizata la nivel de 2010
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/4/44/Turnout.png.
Interesant, si cred ca asa va ramane si in viitor, participarea la alegerile Parlamentului European este cea mai scazuta – comparativ cu cele pentru alegerile locale, parlamentare, presidentiale
frumos scris
elitele din text au o conotatie ironica banuiesc
mintea creativa inlocuita de cea speculativa, valoarea reala cu valoarea din nimic sau de nimic.
noul limbaj de lemn iti vorbeste despre micro si macro economie, injectii salvatoare sau letale de capital aplicate planetei, derivative si inovatii financiare (gainarii camataresti translatate n integrale si imobiliare).
inventiile au un adresant (populatia) un executant (politrucul) si un beneficiar (elita)
cum afecteaza caderea bursei din burkina faso productia de fasole din romania? sau colectia coco chanel (de chiloti invizibili) din paris pe cea de funduri goale din bucuresti?
Era sa imi cada mainile de pe taste cand am citit articolul.
Pentru contraargumente aici o inregistrare cu pozitia dnei „de fier” – I love this lady!
Sper sa fie suficient, dar daca va fi nevoie o sa mai adaug!
Incepand cu 1:00″…that rather the poors are poorer, and richers are less richer that will never create the wealth or better social services as we have it now…” si retineti va rog ca Anglia atunci a fost mult mai puternica decat este acum sau mai apoi….si tocmai iesea dintr-o recesiune economica…
http://www.youtube.com/watch?v=rv5t6rC6yvg
O pozitie similara a avut si candidatul republic la alegerile din Nov. 2012 din USA, care a pierdut la o diferenta de 1,6% la votul popular…
Spor!
Politica duetului Thatcher/Reagan şi impactul acesteia asupra evoluţiei liberalismului occidental sunt discutate pe larg şi în profunzime de către Larry Siedentop. Stimate eu*****, vă recomand cu căldură Democracy in Europe, Penguin Press, 2001, de Larry Siedentop. Dacă nu o găsiţi în format hârtie, contactaţi-mă prin acest formular:
http://www.ad-astra.ro/whoswho/mail.php?user_id=884&lang=en
O, am uitat sa mai adaug.
Iata obiectivele FED din USA
– maximum employment,
– stable prices, and
– moderate long-term interest rates.
si iata obiectul BCE:
„The primary objective of the ECB’s monetary policy is to maintain price stability.”
Oare exista oarece diferente?
Exista abordari interesante la nivel de BNR si va recomand sa sapati dupa ele.
Va asigur ca merita.
Guvernatorul BNR spunea ca Jean- Claude Trichet avea un carnetel unde nota „creatiile” de la BNR…
Nu stiu, este de bine sau nu?
Cum vi se pare?
„economismul lui Siedentop se referă la dominanţa argumentaţiei economice asupra argumentaţiei politice în discursul public de astăzi.”
Raportul dintre politica si economie nu poate fi definit in mod dihotomic. Opozitia de care vorbeste autorul pomenit este falsa. Nu exista argumentatie strict politica, in care economicul sa poata fi eliminat din sfera resorturilor unor proiecte/platforme sau simple discursuri politice.
Este adevarat: politicienii regimurilor comuniste [=nomenklatura] au incercat sa distruga motivatia economica, insa au esuat lamentabil, daca nu chiar oribil. Economicul face parte din natura umana, nu poate fi extirpat sau dimunuat, iar gandirea economica nu poate fi cu totul delegata unor tehnocrati [auto]desemnati. Cand perceptia asupra economicului devine negativa exista intotdeauna riscul alunecarii intr’o doctrina politico-religioasa de tip comunist, in care capitulalul si pietele sint demonizate iar „grijile” economice sint preluate de un aparat central de planificare si dirijare [corp birocratic cu valente sacerdotale]; iar acest risc de izolare mentala fata de mecanismele economiei/pietei este prezent in special in randul elitelor etatiste, nu in randul populatiei.
Confortul, bunastarea si consumul nu pot fi incriminate decat in mod ipocrit, din moment ce orice individ sanatos la cap si le doreste si se bucura de diversitatea actuala a pietelor/produselor/serviciilor. Desigur, exista si indivizi refractari, inadaptati, care nu pot digera ideea de corn al abundentei, insa acestia de obicei se retrag in munti, prin manastari sau schituri, nu se apuca sa publice tomuri de economie politica.
„România nu trebuie să cadă în capcana noului economism european. Măsura succesului unui aranjament politic şi constituţional democratic, şi a clasei politice corespunzătoare, nu este bunăstarea, ci stabilitatea.”
Pai, vad ca ati ajuns la o concluzie imperativa fara sa fi consultat in prealabil cetatenii sau un grup de cetateni, ci doar niste volume de specialitate. Cadeti in exact acelasi pacat pe care’l identificati in tabara politicienilor: desprinderea de agora democratica, de curentele de opinie dominante, de mentalitatea si atitudinea indivizilor ca actanti in procesele economice. chiar ma intreb daca ati avut ocazia de a audia lucrarile unui focus-grup pe chestiuni economice, ca sa aflati din sursa directa opiniile oamenilor asupra consumului si abuzului lingvistic de terminologie economica. Iar in ceea ce priveste stabilitatea: ati uitat sa’l mentionati pe Stalin, alt lider ce a obtinut un „consens general” si chiar l’a surclasat pe Roosevelt cu ale lui 3 mandate [care, printre altele, a comis o grava deraiere in „economism” initiind si implementind un program politic intitulat simplu, cu o expresie din jargonul de bussines, „New Deal”]. Este insa bizar sa vorbesti de „stabilitate” in legatura cu un sef de stat ce a participat la cea mai dementa conflagratie mondiala ce a distrus efectiv state si economii nationale, milioane de familii si milioane de averi acumulate pasnic.
Dimpotrivă, comunismul este economist prin excelenţă, deoarece urmăreşte mai presus de ORICE ca nu cumva cineva să câştige prea mult, pe seama altuia, în mod „abuziv”. Comunismul se focalizează pe lupta de clasă, care e economică, şi nu lupta de idei, ceea ce înţeleg eu prin politică. Ca urmare a acestei focalizări, comunismul amputează complet latura politică, componenta de autodeterminare, dreptul la vot, dreptul la exprimare, dreptul la dezbatere publică deschisă. Tocmai asta încerc să spun, că această focalizare exclusivă pe distribuţia banilor, neglijează rolul politic al cetăţeanului în sensul nobil, clasic, şi îl înlocuieşte cu un spectator pasiv: consumatorul.
Mă aşteptam ca cineva să menţioneze pe Stalin sau şi mai bine Coreea de Nord! De aceea am fost foarte atent să precizez: „aranjament politic şi constituţional DEMOCRATIC”. Într-adevăr, afirmaţia nu este valabilă în alte cazuri.
„Dimpotrivă, comunismul este economist prin excelenţă, deoarece urmăreşte mai presus de ORICE ca nu cumva cineva să câştige prea mult, pe seama altuia, în mod „abuziv”.”
Nu. Maniera de guvernare prin nivelarie inseamna ca executivul este contaminat de anti-economism, pentru ca incearca sa amputeze gandirea economica individuala, concentrind cat mai multe functii economice in sarcina unui aparat central compus din politruci [sau, in fine, tehnocrati], si nu din economisti si oameni de afaceri autonomi. Studiati va rog componenta Partidelor Comuniste din faza lor incipienta si din etapa cuceririi [de obicei, prin forta] a puterii de stat: cati economisti si oameni de afaceri sint in structurile centrale ale acestor formatiuni politice? va spun eu: procentul tinde catre zero. Asta pentru ca socialismul NU este economist ci anti-economist, prin execelenta. Si totul porneste de la o critica diallectica si escastologica a societatii capitaliste, a capitalului si a grupurilor de indivizi consacrati in sfera econmicului [demonizati prin inventarea unei clase – burghezia – ce ar conspira pasamite pentru tinerea in „ignoranta” a saracilor – o alta clasa plasmuita- forta de munca „exploatata”].
Nu stiu de ce mentionati Corea de Nord apropo de exemplul meu. Este o ironie? Cred, inteleg ca va este greu sa acceptati ca Roosevelt si Stalin sint 2 exemple de „retineti si evitati” in materie de politici economice prin faptul ca amandoi au fost colectivisti si s’au raportat in acelasi mod morbid la economic, piete, capital. Singura diferenta este de nivel al represiunii organizate de catre aparatul de stat [la capitolele stabilitate si consens general, liderul suprem genocidar l’a „batut” decisiv pe nano-dictatorul american]. Nu eu vorbean de „consens”, ci dumneavoastra, iar eu doar v’am amintit ca aceeasi marota era comuna celor 2 sefi de stat ai epocii si, ca veni vorba, lui Ion Ilici Iliescu.
„comunismul amputează complet latura politică, ”
?!? comunismul este extremizarea politicului in dauna economicului, NU amputeaza, ci potenteaza la maximum aparatul de stat si deopotriva augmenteaza functiile socio-economice ale sferei politice. Politicul domina efectiv economicul in comunism. Dar, desigur, poate dumneavoastra ati cunoscut/studiat vreun alt soi de comunism, de pilda cel persan din secolul 6 [mazdakism], sau cel cistercian din sec 12, si nu am inteles eu bine la va refereati. Cel putin in cazul cistercienilor putem vorbi de o tentativa de emasculare politica a membrilor unei comunitati.
Cat timp romanii se chinuie sa supravietuiasca, tragand de salariu/pensie dela o luna la alta, cat timp vor mai ramane cu o educatie precara, neizbutind sa faca legatura intre politica si situatia lor economica nenorocita, ASA vor judeca !
Domnule Dorin Valeriu, totul e relativ. La momentul elaborării ŞI adoptării prin referendum, în fiecare din cele 13 colonii, a constituţiei americane, unul din cele mai celebrate texte politice în existenţă, rata de alfabetizare a populaţiei ALBE MASCULINE ale celor 13 colonii era undeva în jur de 70%, cu 90% în nord, şi vreo 50% în sud, se estimează. Femeile nici nu erau considerate cetăţeni, fără să mai vorbim de negri, deci gradul lor de alfabetizare era probabil mult inferior. Mortalitatea infantilă, malnutriţia, bolile infecţioase, erau încomparabil mai răspândite atunci decât în România de azi. Nu exista niciun sistem de educaţie, iar îngrijirea medicală de atunci ar fi calificată azi drept crimă împotriva umanităţii.
Deci sofisticarea şi consensul politic nu au nimic de a face cu starea de sărăcie sau bogăţie, şi nici măcar de gradul de educaţie al populaţiei, ci doar cu 2 factori. 1. Gradul de sofisticare al elitei şi 2. Apropierea între mentalitatea elitei şi mentalitatea predominantă în rândul populaţiei. Acest al doilea factor poate fi rezumat într-un singur cuvânt: reprezentativitate.
România stă extraordinar de prost la această a doua categorie: reprezentativitatea.
Şi aş mai adăuga un lucru. Dacă vă uitaţi la orice date statistice privind bunăstarea populaţiei din România, legat de sănătate (speranţă de viaţă, mortalitate infantilă, boli infecţioase), educaţie (alfabetizare, procentaj cu studii superioare), infrastructură, calitatea şi cantitatea alimentaţiei, PIB pe cap de locuitor, productivitate, veţi constata că pe aproape toate dimensiunile, dacă nu chiar pe absolut toate, România stă mai bine în 2012 decât oricând în istoria sa. Şi atunci de ce idealizăm perioada interbelică, când tuberculoza şi poliomelita făceau ravagii, iar guvernele se schimbau în fiecare an?
Daca esti polician ar trebui sa sti sa vorbesti cu fiecare persoana – pre limba sa…
Politicianul ar trebui sa poate „sa faca din vorbe” pe oricine, problema este cand ajunge la guvernare…Cel mai bun exemplu USLasii de astazi: ce buni organizatori de mitinguri erau ei, cum au presat guvernele BOC si cand au ajuns la conducere cum au facut FASSSS…
Cu sau fara Basescu, USL a prezentat un FASSS care le apartine.
Iata, din perspectiva mea, cel mai bun exemplu de politicianism care se intoarce ca un bumerang nu numai impotriva votantilor lor, in cel mai scurt timp, dar impotriva unei natiuni intregi.
Valul asta de „populism de cartier” se vede in mai multe tari din Europa.
Presedintele noun ales in Franta tocmai ce se „bucura” de promisiunile sale electorale…
Abordarea in acest fel a politicii economice duce la moarte sigura – este adevarat ca putin le pasa unora ca in cca. 2-3-4 ani isi strang ei, pentru ei, ceva averi…
Exemplul cu Roosevelt are mai multe conotatii. Dvs. v-ati oprit la ratiunea stabilitatii.
Criza de atunci a fost profunda, a adus schimbari importantein multe planuri. Acolo, au lucrat economistii ca sa poata sa apara New Deal. Nimic nu se intampla daca nu exista confidenta – increderea. Rezultatele modeste, asa cum le apreciati Dvs., insa net mai performante decat in alte tari, in conditii de razboi.
Revin la RO.
Personal nu pot sa am incredere intr-un personaj politic care se grabeste sa dea in stanga si in dreapta recompense, dar nu este in stare sa dovedeasca ca stie ce are de facut ca si PM.
Din punctul meu de vedere poate sa lipseasca politicienii – vreau profesionisti – suntem inca in criza, si nu o ducem bine.
Are mare importanta cine va conduce in viitoare perioada pentru ca poate sa ne traga in jos, prin promisiuni populiste, sau sa incerce sa ne ridice in sus, prin masuri dificile, poate nepopulare.
Este un punct de inflexiune unde ne-a readus Ponta si gasca sa!
Raman la ideea ca macroeconomia face mult mai mult decat politica, si exemplul care imi place mereu sa il dau este stabilitatea si relansarea economica pe care au adus-o Mugur Isarescu in calitate de guvernator BNR si PM.
P.S. Ati vrut politica? Aveti politica!
Suntem într-un punct de turbulenţe puternice, şi cred că e important să nu ne focalizăm pe detalii, pentru că acestea sunt… turbulente, adică n-au nicio noimă. Faptul în sine al existenţei turbulenţelor este însă extrem de semnificativ, dar era perfect predictibil şi de fapt inevitabil, după cum voi arăta în următoarea intervenţie.
În ce priveşte situaţia politică actuală, concret, cred că ea poate fi caracterizată cel mai pertinent parafrazând o formulare a umoristului britanic de geniu, Douglas Adams: problemele superficiale ale politicii româneşti de azi ascund aproape complet problemele fundamentale. De aceea o proporţie atât de mare din energia intelectuală a elitei, inclusiv a celei reprezentate pe contributors.ro, se cheltuie pe probleme imediate, care fac parte din turbulenţa şi haosul de moment, dar fără relevanţă reală pe termen lung. Dar poate că este o critică injustă având în vedere că suntem exact în ceea ce am putea numi… „săptămâna patimilor electorale”…
Multumesc pentru raspuns.
Dar vai, vai, vai….
„Ceea ce astazi poti sa faci nu lasa pe maine, ca s-ar putea sa nu mai fie necesar!”
Am fost asistenta tehnica pentru un anume minister cand s-a schimbat regimul Isarescu cu cel a lui Nastase. Stiu ff bine ce s-a intamplat atunci si unde s-a ajuns atunci.Istoria se repeta, este ceea ce Dvs. imi pare ca nu vedeti si.sau doriti sa discutam despre mersul spre soare…
Daca s-a ajuns la stadiul de urgenta pentru nimicuri este pentru ca lucrurile mari nu au fost uitate, ci ca practic a existat o imposibilitate de a prognoza – ganditi-va la cresterea TVA-ului si la cum si mai ales de ce s-a facut ea – si un grup cu interese infractionale doreste intoarcerea prea inapoi…Repet: grup constituit cu scop infractional!!!!!
Nu cred ca nu au existat sau nu exista preocupari pentru a gandi viitorul, inclusiv exemplul din mesajul meu anterior a incercat sa spuna ca exista preocupari, extrem de rationale, care intr-un anume climat s-au manifestat si au dat rezultate.
Imi pare insa ca vorbim diferit – pacientul este pe masa si poate va muri, urmeaza posibil,, ultima sa operatie…
Putem vorbi despre viitor NUMAI atat timp cat „rule of law” exista!
Cineva spunea ca suntem inca in epoca „Vestului salbatic”,regretabil…
Personal am exprimat opinia ca inca nu am reusit sa aruncam peste bord „ceaiul englezesc” adica sa ne definim independenta si interesul ca si natie…
Mai cred ca nu putem aseza puzzle-ul in forma atat timp cat fundamentele sale nu sunt corecte.
Imi place cum incepe constitutia USA si mai mereu citez preambului ei:
” We, the people of the United States, in order to form a more perfect Union, establish Justice, insure domestic Tranquility, provide for the common defence, promote the general Welfare, and secure the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity…”
Sau in alte cuvinte asezarea prioritatilor ar putea sa fie:
– spiritul civic – we, the people;
– justitia – domnia legii;
– promovarea bunastarii generale- prosperitatea economica;
Care vor asigura pastrarea Libertatii si a Prosperitatii Noastre!
Daca unul dintre pilonii acestia:
1. fie spiritul civic,
2. fie justitia,
3. fie promovarea bunastarii generale – pentru mine in varianta prezentata in clip-ul de mai sus-
este lipsa, atunci suntem in marele pericol ca Libertatea si/sau Bunastarea sa fie este PUTERNIC declarate lipsa!
Nimic nu este perfect, dar mereu totul este perfectibil!
RO – ca tara de studiu – era in pozitia de a isi consolida 1,2, cu deschidere spre 3 in 2012.
Tavalugul politic ne-a intors, si pune un picior pe grumazul pilonilor de la 1, 2 si 3.
Deci se poate discuta despre prosperitate, in general, dar ea nu se poate aplica pana nu se consolideaza 1 si 2, caci pana una alta este „pohta ce pohteste unul cu gasca sa”.
Nimic nu vine de la sine ci numai prin asezarea intr-un consens aliniat interesului general evident bazat pe resursele existente exploatabile in unitatea de timp data.
Resursele se pot lista, unitatea de timp se poate stabili, mai ramane sa fie definit interesul general/national.
” I Have a Dream!”
Pentru societatile fragmentate, cum sunt in general cele care ies din totalitarism, ramane ca visul cel mare sa fie impartit in pasi mici. Si daca nu este acum gata VISUL, incet, incet se pot croi mici initiative!
Adica, pentru cei mai putini ambitiosi, ce initiative aveti?
PS
Un om de afaceri turc imi spunea in 2000 ca oamenii de afaceri romani inca nu au invatat ce este un business plan timp de 10 ani, si ca el in 3 ani a invatat romaneste… Sa fie oare o chestiune de IQ la nivel national?
Deacord cu punctul dvs. de vedere, desi, la capitolul sanatatea populatiei nu stam asa de bine cum credeti. Este foarte interesant, din acest punct de vedere video de pe you tube : 200 de ani si 200 de natiuni, ofera o viziune sinoptica a subiectului discutat.
In cea ce priveste raporul elitelor cu populatia , teoria care este acceptata acum este ca : dezvoltarea statelor depinde de gradul de egalitate economica si politica din societate. Cu alte cuvinte , in societatile „extractive” unde elitele blocheaza libertatea economica , pentru perpetuarea dominatiei, dezvoltarea societatii este handicapate de blocarea spiritului anteprenorial al cetatenilor at large. In societatile care promoveaza egalitatea economica , egalitatea reprezentarii politice devine importanta pentru a limita puterea de extragere a elitelor.
Cu alte cuvinte, In Romania se perpetueaza sistemul extractiv al elitelor , la care se adauga , acum, factori extractivi externi, egalitatea economica fiind grav afectata de monopolurile elitelor, egalitatea politica fiind deasemeni afectata prin coruperea masiva a politicului, a statului infiltrat de mafiile elitelor.Pentru refereinta cititi : why the nations fail, de Acemoglu profesor de la MIT.
„economismul se focalizează pe concepte precum inflaţie, şomaj, sărăcie, mediu de afaceri, PIB pe cap de locuitor, deficit, sau creştere economică, subiectele propriu-zis politice se focalizează pe consens, implicare civică, dreptate, reprezentativitate, transparenţă, suveranitate, sau stabilitate. Tendinţa europeană până foarte recent, reflectată şi în discursul public românesc, a fost către o focalizare aproape exclusivă asupra limbajului economist, în detrimentul limbajului politic. Rezultatul îl vedem în consecinţele crizei economice”
Este pur si simplu absurd să aşezi in acelaşi context [al ştiinţelor politice?] abuzul prezumat de terminologie economică şi criza economică actuală. Este cu atît mai aiuritor cu cît acest context fabricat ia chipul unei legături cauzale între cele 2 categorii cvasi-ştiinţifice.
In primul rînd abuzul invocat nu este documentat suficient, căci, dacă ar fi fost ar fi putut fi constatat contrariul, anume deficitul de argumente, concepte şi in general cunoaştere economică in discursul politicienilor europeni. Care-s termenii şi conceptele prevalente in ringul politic contemporan? Păi simplu de decelat: stat social, stat de drept, justitie sociala, uniune politica [pasămite insuficientă in prezent], armonizare, unificare, extindere, integrare, incluziune [o aberaţie lingvistică, termenul fiind preluat de politicul incult din chimie/logica/matematica], toleranta religioasa, corectitudine politica, multiculturalism, pacte [fiscale, financiare, de competitivitate etc – acorduri ce nu există sau se încalcă in mod cotidian, dar se vorbeşte intens despre ele şi se negociază in continuu], zone, regiuni, asistenţă socială, politică comună [agricolă, fiscală, comerţ etc], adeziune, coeziune, etc. Arareori aceste noţiuni sînt folosite cu sensul lor propriu, şi mai rar utilizate in mod adecvat in cadrul unei construcţii logice, iară nu într-o tiradă demagogică. Iar despre „inflaţie, şomaj, mediu de afaceri, PIB pe cap de locuitor, deficit, sau creştere economică” nu vorbeşte in mod deschis, onest şi informat niciun politruc…pentru că şi-ar sabota propria platformă politică. Despre aceste chestiuni se discuta exclusiv şi mod natural in mediile de afaceri, in lumea finanţelor, in agora şi in tîrguri. Politicienii „serioşi” expediază toate aceste chestiuni intr-o paranteză cu artificii ridicole [unde domniile lor nu se coboară], şi niciodată nu se vor preta la analize economice sau măcar invita vreun finanţist la televizor, in direct, pentru a explica populaţiei raportul dintre şomaj şi salariul minim pe economie fixat de către stat [asta aşa, ca exemplu de chestiune de interes general]. Pentru o astfel de informaţie trebuie ca omul obişnuit să desfăşoare o activitate intensă de cercetare, in sfera economicului academic rămasă necontaminată de politicianism, colectivism şi etatism.
Deci focalizarea asupra economicului de care vorbiţi este pură închipuire, cel puţin in Ro, unde preşedintele ţării, in plină criză, scotea pe bandă rulantă declaraţii politicianiste in care se încăpăţîna să eludeze sau să combată insăşi realitatea crizei economice globale, iar un prim ministru al epocii dădea peste nas crizei mărind salariile bugetarilor in plină depresiune economică. Pentru mulţi oameni politici români statul nostru era „prea mărunt” ca să fie „ţintit” de „maleficii autori” ai crizei. Şi uite aşa au evitat cu graţie subiectul crizei timp de 3 ani in care economia noastră s-a scufundat încet dar sigur [dar fără nicio legătura cu apetenţa pentru treminologie economică sau lipsa ei in mediile politice]. Am avut aşadar consens in privinţa „participării” statului român la criza globalizată şi efectelor „insignifiante” ale acesteia asupra economiei noastre. Am avut şi stabilitate, cel puţin in viziunea acestor politruci, pînă in februarie 2012. In realitate „stabilitatea” politică dispăruse de multă vreme, guvernul pierzindu-şi efectiv susţinerea parlamentară pe o suită de chestiuni importante precum legea pensiilor, legea sănătăţii, reforma administrativă. Stabilitatea politică veritabilă presupune un parcurs lin şi rapid al unui proiect de lege între guvern şi parlament, precum şi o dezbatere fără blocaje şi incidente in acest For legislativ, urmată de adoptare. Tot procesul nu ar trebui sa depăşeasca un an parlamentar [diferit de cel pămîntean]. Se pare că stabilitatea şi consensul au împiedicat activitatea normativă a instituţiilor atît in România, cît şi in multe alte ţări europene şi, mai ales, la nivel de Centrală a UE, unde oricum Parlamentul a fost parţial eliminat din procesul de legiferare [pentru că nici măcar nu mai are atribuţia fundamentală a iniţiativei legislative]. Blocajul legislativ actual la nivel continental nu se datorează in niciun caz proeminenţei argumentului economic, ci desprinderii elitelor politice de raţiunile şi realităţile economice in paralel cu angrenarea structurilor statale şi a entităţilor politice într-o mocirlă ideologică…senzaţională prin multitudinea de noi concepte fără sens sau ambigue, baliverne pompoase, frazeologii găunoase şi reţele inextricabile de programare şi planificare [menite a „îmblînzi” economia şi pieţele].
Orice ideologie care face din bunastare tema principala este o ideologie pentru cocina, pentru grajd. Iar cei care o predica sunt imbecili si/sau canalii. Exact fauna politica romaneasca. Oamenilor le trebuie maretie si putere. Bunastarea este subsecventa acestora.
Domnule Cabuz, imi pare bine ca ati remarcat dominatia economicului asupra politicului in planul societatii civile a secolului XX. Daca imi permiteti, as merge mai departe si as spune ca ideologia pietei libere, laissez faire capitalism a devenit universala predandu-se in impresionanta majoritate a universitatilor europene si americane. Mai mult, celelalte puncte de vedere socialiste, institutionalistii etc. au fost scoase totalmente din curriculum. Bineinteles ca in asemenea conditii , Margaret Tatcher a pronuntat celebra fraza a liberalismului : „alta cale nu exista”!! Nu imi amintesc cine a zis: ” diavolul castiga cand societatea nu este constiienta ca exista” !! De fapt, asistam la o conspiratie a elitelor din domeniul bancar-corporatist , intinsa pe mai multe generatii, cu scopul de a „ideologiza” sub pretext economic, evolutia capitalismului industrial , generator de civilizatie si bunastare, spre capitalismul financiar destructiv destinat serbizarii popoarelor, in tarile unde si-au dobandit suprematia politica si, reinstaurarea oligarhiei similare cu cea aristocratica a secolului XIX. Cea ce in economia clasica era renta, venit fara corespondet economic, extractiv , venit nemuncit este tradus in termeni liberali de profit, „wealth creation”. Dobanda excesiva devine „cheltuieli de capital” . Legatura dintre un pret echitabil si cheltuielile de productie nu mai este recunoscuta, profitul cu orice pret , devenind regula. Astfel , capitalismul financiar s-a substituit si , din punct de vedere ideologic , capitalismului industrial clasic. Oligarhii euro-americani au inceput sa desmembreze sucesele The Progresive Era, The New Deal si cuceririle sindicatelor europene folosidu-se de armele financiare. Astfe, criza datoriilor statelor suverane , datorata substituirii capitalului generat de state, fara dobanda, cu capitalui si creditul
bancilor comerciale cu dobanda, a devenit motivare politica pentru impunerea austeritatii , „internal devaluation” regresul standardelor de viata din Europa si America, praduirea domeniului public prin, asa zisa, ” privatizare” cu credit bancar cu dobanda. In America finacializarea invatamantului universitar a facut ca fiecare student sa plateasca imprumut de scolarizare 10-20 de ani dupa absolvire. Privatizarea monopolurilor statelor, domeniului public a dus la instalarea unui sistem rentier de tollbooth economy, care percepe o plata pentru folosirea serviciilor si sistemelor care , in trecut au fost creeate cu banii investiti de state in infrastructura si sisteme. Costul vietii, costul desfasurarii unui business , imprumuturi pe viata pentru case, toate acestea sunt rezultatul capitalismului financiar care a inceput sa devoreze natiunile. Interesele bancherilor, a creditorilor, detinatori de bonduri primeaza in toate statele in care alianta stat-banci- corporatii au devenit dominante in viata politica !!
Cazul Romaniei este unul special, bancile straine in colaborare cu guvernele ultimilor ani au trecut la serbizarea progresiva a cetatenilor romani ! Diktatul IMF si BCE au inscris deja Romania pe orbita inrobirii financiare, tot surplusul creeat in economie fiind „extras” pentru plata dobanzilor la datorie, renta, chirie, liberalizarea preturilor etc.etc. tollbooth economy.
Promovarea prin media a ideologiei ” pietei libere” este menita sa justifice jaful populatiei ca fiind „inerent capitalismului”. Besmeticii astia de socialisti au ajuns in asa un hal ca, nici nu mai contesta liberalismul, habar nu au de cultura si traditia economiei clasice si a continuatorilor socialisti , propaganda capitalismului industrial i-a redus la tacere, acum , in epoca capitalismului financiar nici nu mai stiu pe ce lume se afla !!
Felicitări dle. Cabuz, consider că aţi surprins corect deconectarea aceasta între elite şi restul populaţiei. Aştept sugestii realiste despre cum pot acţiona elitele în vederea reconectării.
Este important sa avem in vedere acest mod de a vedea lucrurile, prin care sa intelegem adevarata natura a economicului.
Punctarea faptului ca lucrurile merg relativ usor atat timp cat exista crestere economica, este fundamentala in abordarea economica de azi. Numai ca tocmai intram intr-o perioada in care stagnarea si descresterea economica vor deveni regula de baza pentru mult timp de acum inainte… Si din acest moment decisiv, totul va trebui regandit pe cu totul alte baze, ce ar trebui sa fie mai umane, cu un adevarat caracter social si nu doar la nivel declarativ.
Probabil vor iesi in evidenta falsitatea unor concepte economice de baza, cu care suntem atat de obisnuiti, incat nici nu le mai analizam intr-un mod adaptat vremurilor actuale. Ma refer la proprietate, capital, forta de munca vazuta ca marfa, rolul banilor, depasirea spiritului concurential, inserarea moralitatii in afaceri. Toate acestea au fost vazute intr-un anume fel in comunism (pe care l-am experimentat anterior), intr-un alt fel in capitalism (care il vietuim acum, intr-o forma mai mult sau mai putin evoluata).
Societatea romaneasca are nevoie sa-si redefineasca in mod propriu toate aceste valori, depasind contradictiile dintr-un sistem sau altul. Nu cred ca mai are sens sa asteptam un alt „model” de succes, care de fapt nu ni se va potrivi, caci nu va tine cont de specificul nostru ca natiune.
Partea proasta dar si progresista , totodata, este ca un asemenea model propriu romanesc nu va putea apare de la o personalitate, caci va fi de imediat in parte contestata, in parte adulata. Necesar ar fi sa se creeze un grup sau mai multe, care sa dezbata aceste subiecte. Si mai e ceva : dintr-un asemena grup, care desi dezbate subiecte aparent doar economice, ar trebui sa faca parte persoane de calitate din alte domenii ale vietii sociale.
Una din problemele majore este tocmai faptul ca am ajuns ca economicul sa domine toate celelalte sfere ale socialului. A fost un timp in trecut, in care religia (spiritualul) domina intreaga societate umana; a urmat un alt timp, in care politicul (statul – juridicul prin forta) domina complet; acum traim dominatia economicului. Si pare a fi normal ca aceste trei sectoare ale vietii umane sa fie separate cu adevarat unele de altele, dar sa colaboreze intre ele (cam asa cum interactioneaza in om gandirea, simtirea si voirea).
Oare cine, unde si cand, in societatea romaneasca, va avea puterea si curajul de a forma un asemena grup de lucru inter-disciplinar, in care sa se defineasca strategia de urmat pentru Romania? Politicul nu are interes sa faca asa ceva – si-ar submina singur autoritatea -; la fel si puterea economica.
E relativ usor de sesizat probleme. Mai important e sa vedem care sunt adevaratele probleme. Altfel, vom continua sa ne lamentam in zadar…