joi, martie 28, 2024

Cârcotașul

Românul și mai ales intelectualul român este – ne pare rău s-o spunem – cârcotaș. Nu mai știi cum să-i intri în voie! Până nu de­mult, se plângea că oamenii citesc tot mai puține cărți, că tineretul dis­prețuiește cartea și învățătura, că școala nu fa­ce nimic spre a îndrepta lucrurile, că situațiunea cu cercetarea științifică la noi e gravă. Și de­o­dată, taman când cartea științifică revine ma­siv în aten­ția publică, dovedindu-se un instrument de preț și în reeducare, și în mo­delarea morală a tinerei ge­nerații, și mai ales în dezvoltarea multilaterală a cu­noaș­terii în patria noastră, el se opune. Ba chiar strigă, se indignează, proclamă impostura. Cum? zice, VIP-urile din pușcării scriu și publică sute de vo­lume, spre a-și scurta pe­depsele! Opriți-i! Dar noi spunem, dom­ni­lor, că asta e cârcoteală!

Căci să cugetăm responsabil: ce poate fi mai înăl­ță­tor moral decât că un con­ce­tă­țean condamnat – nu contestăm actul de jus­tiție – vrea să se rea­bi­li­teze în ochii noș­tri, ai lumii și ai lui, nu bătând cu­ie în pin­gele, nici sădind salcâmi, ci oferindu-ne co­­mori de gândire, de tipul: Omenirea, în­co­tro? În­trebarea, de primă însemnătate, e fi­losofică și na­țională. Și tot „Dom’ Profesor“ (Dan Voiculescu) răspunde printr-un alt vo­lum, ce are șanse să de­vină un best-seller: A patra cale. Nu-i așa că sun­teți curioși să aflați pe ce cale se va mântui lumea, după ce nici comunismul, nici capitalismul, nici „a treia cale“ a lui Blair n-au reușit? Ce? Vă gân­diți că a patra cale ar putea fi „mân­tuirea prin șpăgi“? Gândiți urât…

Sau să luăm un fost primar, precum An­to­nie So­lo­mon. Și-a băgat până la coate, ba chiar până la sub­suori brațele în banul pu­blic, craiovean și eu­ro­pean, e adevărat. Dar, tocmai de asta, omul are ce împărtăși ma­relui public. De aceea o contribuție pre­cum Principii europene în administrația pu­blică, apărută la celebra editură cra­io­veană Sitech, nu poate decât trezi un fior de interes, pe care îl putem răsplăti cu șter­gerea a 30 de zile de „mi­ti­tica“. O re­co­mandăm și Comisiei Europene, ca să vadă că „nasc și în Oltenia oameni“.

Cârcotașul protestează: astea nu sunt lu­crări știin­țifice! Dar cine ești dumneata, dom­nule cârcotaș, ca să impui o definiție uni­formă a științei? Poate că lucrezi cu o pa­radigmă autoritară, perimată! Iei în cal­cul numai edituri precum Brill sau Cam­bridge University Press? Greșit. Așa că dă-i voie cunoscutului politolog și analist po­litic Dan Pavel să decidă cu cea mai pură conștiință postmodernă că un vo­lum cu titlul Becali și politica. În­ce­pu­tu­rile nu poate fi decât o notabilă con­tribuție la pro­gresul cunoașterii „vie­tății politice“, vorba lui Aris­totel. La urma-urmelor, dacă „Gabi“ (Oprea) dă doc­torate, de ce n-ar face „Gigi“ știin­ță? Ce? „Vie­tatea Gigi“ e anal­fabetă? (Și „vietatea Gabi“ cre­dem că nu-i de­parte.) Nu-i nimic, vechiul lui con­­si­lier i-a transferat pe hârtie, pesemne, adânca-i știință orală. Ce? Platon n-a făcut la fel cu Socrate?

Și fiindcă veni vorba despre Platon: n-a spus el undeva că cel care știe cel mai bine să fure știe și să pă­zească cel mai bine (sau viceversa)? Păi și atunci, dragă cârcotașule, de ce te superi că fostul deputat Păsat Dan, închis pen­tru corupție, vrea să aibă beneficiul legii scriind o car­te intitulată Corupția ca fenomen? Doar nu voiai să scrie des­pre Platon ca fenomen! Asta s-o faci dum­nea­ta, dacă roata destinului te va pră­văli în locul lui Păsat – ceea ce nu-ți dorim.

Sunt multe exemple minunate, dar unul mai ales ar trebui să ne miște prin sublimitatea lui: Dan Dia­co­nes­cu, indiscutabil, cel mai mare om de te­le­viziune român din toate tim­purile, con­damnat pentru șan­taj, a publicat, la edi­tura Aius, volumul Teh­nici știin­ți­fi­ce de rea­lizare a in­terviului mo­dern. Sun­tem convinși că, alături de șantaj, și tehnica mo­dernă a căutării Elo­diei figurează acolo la loc de cinste.

Nemulțumiți în continuare, câr­co­tașii cer acum ministrului să anu­leze prin ordonanță de urgență po­si­bilitatea re­du­cerii pedepsei pen­tru cercetătorii de după gratii. Ce nedreptate! Adică, dacă tâl­ha­rul manual face traforaj în ate­lierul închisorii, obține re­du­c­e­re, dar dacă tâlharul in­te­lec­tu­al Cătălin Voi­cu asudă cu frun­tea, scriind Stările de criză în de­mocrație – să nu obțină ace­eași înțelegere? Traforarea unui pla­caj e mai de preț decât tra­forarea de­mocrației? Se poate o mai mare dis­cri­minare a mun­cii intelectuale? Și cât de­zin­teres au acei intelectuali bom­­bă­nitori pentru binele in­dustriei cărții! Și câtă ne­în­cre­dere au în mediul aca­demic, ca­re, prin recomandările sale, s-a dedicat fără rest depistării unor valoroase talente, care, pâ­nă acum trei ani, somnolau în taina nescrisului! Cică me­diul academic e corupt, ori in­competent, ori ambele! Cum, fostul pro­curor militar Dan Voi­nea, cel cu ne­soluționarea timp de 15 ani a do­sarului Re­voluției și care i-a dat re­co­mandarea lui Cătălin Voicu, să fie co­rupt, sau incompetent, sau ambele? Nu se poate!

Dar avem și o veste re­con­for­tantă: d-na ministru al Justiției, Raluca Prună, nu va utiliza or­do­nanța de urgență pen­tru schim­barea legii. Cică nu-i ca­zul, nu-i urgență, nu-i bine. De­sigur, va analiza, va pro­pu­ne măsuri. Eventual, va numi o comisie.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Vazand avalansa de „lucrari stiintifice” valoroase (cum altfel?!), nu pot sa nu ma gandesc ca acestor oameni doar timpul de a scrie asa ceva le-a lipsit. In libertate, coplesiti de grija de a face bani si acaparati de rutinele zilnice, nu au avut timp sa se aseze si sa-si impartaseasca stiinta. Odata ajunsi la racoare, in liniste, au gasit timpul sa scrie lucrari stiintifice, uneori in timp record. Au avut linistea si timpul necesar sa contribuie la ridicarea societatii romanesti, impartasind din stiinta lor. Si nu pot sa nu ma gandesc ca legea, intr-adevar, pare stramba: le scurteaza pedepsele si-i arunca din nou in tumultul libertatii, in viata agitata de dinaintea arestarii. Si, facand asta, legea priveaza societatea de alte si alte lucrari stiintifice de valoare, care ar putea fi scrise de Uniunea Scriitorilor Incarcerati. Nu mi se pare in regula, pentru societate…
    Na, ca sunt si eu carcotas!…

  2. Bun.
    De ce nu se ofera si solutia in articol.

    Confiscarea reala a averilor obtinute ilicit. Ma refer la sumele furate-datorate la buget, sumele obtinute prin coruptie, cladirile si terenurile ilegal obtinute.
    De fapt chiar declararea scrierii unei carti poate fi dovedita ca o infractiune.
    Nu cred ca bibliografiile mentionate la resurse sunt carti accesibile cu nume si autori in penintenciarele din Romaia. Si in general.

    Deci procurori pot dovedi un fals. Si un judecator pentru un fals poate oferi o solutie judiciara o pedeapsa de inchisoare mai mare de 30 de zile.Si sa o aplice acolo unde are evidente. Astfel ca pentru 30 de zile sa risti 100 de zile de inchisoare, iar autorul care a girat si instigat sa aiba si el recompensa de la justiei 30 zile.

    0 bani, perspectiva unui cazier judiciar pentru un autor, plus a uneia prelungite pentru cel care fraudeaza -ar echivala 0 carti publicate.

    Sau poate ca trebuie vazut modul cum intelectualii care gireaza ca si consilieri puscariasii notabili functioneaza ca model de afaceri, daca nu sunt infractiuni gen evaziune fiscala, etc.
    Pentru ca evident publicarea cere bani si autori platiti de comanditari beneficiari.
    Primii au interesul de a iesi cat mai repede din inchisoare, ultimii au nevoie de bani.
    Lupta anticoruptie, a fost un semi-succes, totusi sa vedem partea plina a paharului si sa recunoastem meritele DNA. Semi-succes, a reusit sa-i dovedesca si incrimineze pe marii hoti, dar nu a reusit sa le taie accesul la resurse.

    • Este o definitie autohtona a ironiei ceea ce s-a intamplat cu avalansa de „lucrari stiintifice” din inchisori. Sa ataci justitia cu injustitie (frauda) pentru a demonstra ca nu mai esti dispus sa furi …ce poate fi mai lipsit de respect pentru cei in mijlocul carora pretinzi ca vrei sa te intorci reabilitat…. Bine macar ca nu s-a gandit nici unul sa intituleze lucrarea „Lupta mea”. Lasand insa ironia la o parte, iata o propunere simpla de a rezolva problema:
      – tinand cont ca orice lucrare cu caracter pretins stiintific trebuie sa treaca de „peer review” (adica de evaluarea celor din domeniu) TOATE aceste „opere” trebuie validate in fata unei comisii prin examen oral, inregistrat video si facut public pentru a fi evaluat de orice specialist sau comisie (bacalaureatul se supravegheaza cu camera video, nu?). Pot fi adusi de exemplu la o ora de curs in domeniu si orice student din amfietatru sa poata pune o intrebare.
      Si daca acesti pretinsi oameni de stiinta vor putea raspunde rezonabil la intrebarile puse fara sa citeasca sau sa li se sopteasca in aparatul auditiv, demonstrand ca au habar de ce s-a publicat, atunci eu unul nu am nimic impotriva reducerii sentintelor.

  3. Nivelul general a scazut atat de mult, incat n-ar fi de mirare ca sarcasmul acestui text sa nu fie receptat/gustat de toata lumea.
    E poate mai bine sa te adaptezi epocii, renuntand la deliciile jocurilor secunde in favoarea mesajelor clare, cu numirea railor si indicarea solutiilor, ca la Hollywood.
    De altfel, sunt culturi, ca cea germana, care ignora ironia: Jean Paul cerea semne speciale de punctuatie pentru ironie.

    In rest, evident, eroul acestei istorii este probabila linie – in ordine ierarhica – Pruna/Ciolos/Johannis/Mihalache/Whoever.

    • nu va amagiti, procentul celor in stare sa inteleaga un text mai sofisticat, sau sa detecteze sarcasmul aproximativ indiferent de nivelul de finete, e relativ constant de la o generatie la alta; daca ar fi aparut la vreun moment dat vreo generatie mai rasarita, cred ca mi-as fi dat seama. altfel, cadem in ispita discutiei inutile despre epigonii (ai cui..) sau decadenta noilor vremuri.. subiect ‘neperisabil’ si care ‘cade bine’ indiferent de epoca.

    • A scris vreodata autorul vreun articol destins, seren, relaxat? A zambit vreodata din inima, fara sarcasm sau amaraciune? A vazut ceva bun in vreun coltisor de existenta? De zeci de ani ofera critici, incruntaturi, glumite ironice si vrea ca publicul sa raspunda cu politeturi, spirit european, deschidere, etc.

  4. Felicitari pentru articol! Daca pana acum era iritanta bascalia refritoare la „scriitorii din inchisori”, sarcasmul scoate la iveala aberatia revoltatoare ca unii corupti, dovediti de justitie, sa scrie „doct” despre coruptie. Doar o ancheta serioasa va putea demasca toate complicitatile: de la parlamentari care au propus/amendat legea/ articolele care permiteau falsul, la toti cei care au acceptat drept lucrare stiintifica orice maculatura.

    • Ehei, sarcasticii chibițează pe la colțuri, în timp ce cărturarii zvârliți în temnițele opresiunii bășiniste își scuipă-n palme și produc mai dihai ca Blazac :-)

  5. E foarte adevărat, dar sarcasmul şi persiflarea au o problemă majoră pe linia comunicării ideilor. Necesită un traducător în plus. Cineva care să traducă mesajul, celui care îi este adresat.

    Ori, dacă vrem o soluţie urgentă pragmatică, la o problemă socială reală, …ori redactăm texte clare cu soluţii care pot fi citite şi recunoscute de la vlădincă la opincă, ori facem mişto elitist, faţă de alţii, într-un cerc care ne apreciază subtilitatea, cunoştinţele magistrale de gramatică şi vocabular. Prima tendinţă de a scrie printre rânduri a fost mult apreciată în cazul regimului totalitar comunist, unde toţi scriau în aceiaşi simţire şi gândire, dar acum când libertatea de expresie e garantată, cică , nu văd necesitatea de a folosi un dublu limbaj pentru a exprima clar o idee.

    Profesorii universitari care girează conştient (contra unor avantaje) eliberarea unor infractori sunt hoţi şi complici la fraude.

    Există o responsabilitate la nivel legal, de a modifica articolul de Lege altfel încât să elimine o posibilitate de fraudare a ideii în sine(ceea ce se întâmplă) există o responsabilitate instituţională(la nivel de sistem de justiţie- procurori şi judecători) de a găsi o soluţie aplicabilă cu mijloacele legale actuale( eu cred că frauda este un articol în cod penal şi poate fi dovedită, chiar dacă infractorul este în închisoare) şi există o responsabilitate socială, pe care de altfel autorul o manifestă clar de a condamna injustiţia. Ori dacă mesajul e codificat şi adresat direct actualilor decidenţi…probabil efectul nu e acelaşi să spunem scenariului în care orice cetăţean român ar înţelege că avem de a face cu o injustiţie.

    Mă rog, sper să înţelegeţi că nu vreau să critic ideea în sine ci modalitatea de acţiune pentru a atinge un obiectiv , corect de altfel.

  6. Situatia este amuzanta.
    Daca parlamentarii si-au fabricat aceasta usita la puscarie, o folosesc in caz de nevoie. Ce este amuzant? Relatiunea cu cartea, cu subiectul. Va dati seama ca au cautat ceva care sa-i reprezinte cat de cat ? Ma gandesc cat de amuzant ar fi sa se dovedeasca ca trebuie sa raspunda in fata legii fiindca au plagiat. Fiindca sigur „negrii scriitori” au plagiat.
    Pentru mine, umilinta acestor infractori este maxima.

  7. se spune : nu exista viata politica fara partide, democratie fara parlament, dreptate fara justitie.
    dar daca acestea s corupte sau incompetente ? toate aceste institutii exista si n rusia care i oligarhie, si n tarile americii de sud care s dictaturi militare. romania de azi seamana izbitor de mult cu romania lui ceausescu : „elitele” sint aceiasi prosti si ciomagari. e suficient sa scanati bogatanii romaniei, cei care au case cu piscine si salarii de mii de euro lunar (unii chiar zeci de mii) si o sa constatati ca majoritatea sint bugetari : politruci, militieni (cu grade la vedere sau acoperite), judecatori, sefi de regii, comisii si comitete de supraveghere si control. astia centreaza si tot ei dau cu capul. legile sint pentru ei si castele lor de borfasi. ei sint doctorii, legiuitorii, expertii si analistii. restul pleava, prostime, neant.

    • Ce-i de facut?Dezamagirea,neputinta…te face in cel mai bun caz carcotas.’Opriti istoria,cobor la prima „-a zis Dinescu,iar noi o tinem una si buna sa-i dam jos pe ei,da,doctorii,legiuitorii.,expertii si analistii,care tin volanul ,Mai,mai ,ce tupeu avem,sa credem ca putem dovedi ceva cand sistemul de corupti incepe de langa noi,santem chiar neamuri cu unii ,desigur apelam la serviciile lor,santem niste oameni retinuti,politicosi,aici pe fb mai indraznim sa-i scuipam pe spate.

  8. Ispita este mare dragi cercetatori. Nu trebuie sa mai cersiti fonduri de la cine stie ce functionar obtuz. Faceti o frauda de ‘spe milioane, intrati la mititica si gasiti linistea si timpul plus atmosfera de studiu necesara pentru a desavarsi proiecte de cercetare care va framanta de ani si ani. Intre timp, statul va asigura casa/masa nu trebuie sa va faceti probleme cu cozile la pui, faina, ulei, oua (pardon, asta era inainte) … nu trebuie decat sa furi MULT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Cornea
Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro