marți, noiembrie 30, 2021

Care e problema cu educația? Scaunul electric de la minister.

„Care e problema cu educația?” este titlul unui capitol important din cartea „O lume ieșită din minţi”, republicată în 2011 a lui Ken Robinson. Poate multă lume a văzut analiza lui asupra educației, prezentată pe scurt pe ted.com . Aparent concluziile lui nu par să aibă legătură directă nici cu copiatul, nici cu conflictele pe integritate sau interese, ori cu bacalaureatul ori cu schimbarea legii de la noi. Dar, din fericire, realitatea nu este așa de simplă.

Campania puternică din presă care a dus la două schimbări de miniștri propuși ori instalați într-un timp așa de scurt arată un interes major asupra subiectului educației din partea societății civile. Caracterul și faptele acestor miniștri sunt la fel de importante ca și calitățile lor manageriale. Dacă acuzația de plagiat era la un alt ministru, ea ar fi trecut mult mai ușor, dar când este vorba de educație, acesta trebuie să aibă o verticalitate care să îi permită să ceară corectitudine în sistem. Lipsa de demnitate favorizează trecerea curentului prin scaunul ministrului.

Interesul pentru educație este cât se poate de firesc, el este o manifestare a dragostei pe care o avem pentru copii noștri. Nu ne este indiferent nici ce fac ei la școală, nici modul în care sunt tratate elementele ce stau la baza unei societăți, respectiv respectul față de ceilalți și față de munca cinstită. Orice beneficiu obținut prin furt este o lipsă de respect față de ceilalți și față de propria demnitate. Dacă omul își calcă demnitatea, nici ceilalți nu îl mai respectă. Un partid de stânga are în mod firesc probleme cu acest lucru. Persoana și meritele ei sunt puse după interesul social, care poate dicta asupra drepturilor persoanei, neglijând uneori demnitatea acesteia.

Nevoia de participare

Adevărul este undeva la mijloc. O exigență academică prea pronunțată, a orientării de dreapta, este la fel de obtuză în gândire ca dorința de a lua nemeritat diplome și de a beneficia de drepturi în baza lor. Ideea unui bacalaureat pe trei nivele ar putea fi o soluție de moment, dar problema este în altă parte și este mult mai gravă. Academismul, ca orientare în educația de bază, își trăiește ultimele clipe în lume. Coșmarului lui cel mai mare, trecerea la competențe, se impune tot mai puternic, chiar dacă încă bâjbâie în căutarea de sine. Societatea contemporană reclamă o altfel de pregătire, în care omul trebuie să judece corect nu numai din punct de vedere rațional ci și emoțional, acțional, estetic, etc.. Această nevoie de schimbare radicală tot mai resimțită de tineri și de societate face ca exigența asupra sistemului educativ să fie tot mai mare, iar scaunul ministrului devine tot mai încărcat cu „electricitate”. Într-o societate democratică tinerii vor tot mai mult să participe la ceea ce se întâmplă. Ori la programe și exerciții impuse, în care totul este decis pentru ei, nu mai vor decât puțini să ia parte. Perseverența în a menține acest tip de educație nu va face decât să crească tensiunea în sistem și societate prin decalajul tot mai pronunțat între cerere și ofertă.

Devierea educației spre academism

Deschiderea spre ființa umană și față de nevoia socială, abandonarea unor poziții rigide, a unui model vechi, de secole, nu se face ușor. Schimbarea legii nu a fost decât un pas mic în această direcție. Greul abia începe deoarece mentalitatea celor care lucrează în sistem se schimbă greu, sistemul este astfel construit încât să conserve drepturi, poziții, scaune, titluri, etc. Ken R., profesor universitar și el, observă corect că „Unul dintre motivele pentru care activitatea academică a ajuns să domine învăţământul general este că nevoia de a avea universităţi a modelat cultura educaţiei de masă atât direct, cât şi indirect… În multe feluri, întregul proces de educaţie elementară şi liceală este un proces de pregătire pentru admiterea la facultate. Tinerii care se înscriu la facultate mai degrabă decât să se angajeze sau să se înscrie în programe de pregătire profesională simt văzuţi ca reuşite reale ale sistemului… Am putea conchide că principalul scop al educaţiei este să formeze profesori universitari, consideraţi un fel de apoteoză a culturii academice.”

În acest context ființa umană este subordonată sistemului, destinul ei real și participarea la prezent este total neglijată. Acest lucru este insuportabil și pentru tineri dar și pentru părinții și profesorii cărora le pasă, care vor să vadă copiii tratați ca scopuri în sine, nu ca mijloace în beneficiul unui sistem. Principalele energii care alimentează cu „electricitate” scaunul ministrului provin de aici, din ciocnirea între un sistem academic îmbătrânit, autosuficient, cu realitatea complexă, dinamică și cu aspirațiile și nevoile normale ale tinerilor.

„Iluzia academică”, un alt capitol al cărții (ce ne arată și cum este distrusă creativitatea iar prin aceasta ființa umană de către educație) debutează cu afirmația lui Schopenhauer: „Orice adevăr trece prin trei etape: la început este ironizat, apoi este violent contestat, pentru ca, în cele din urmă, să fie acceptat ca de la sine înţeles.” Este greu de găsit în mediul academic un ministru care să apere cauza tinerilor și să urmeze nevoia socială tocmai pentru că sistemul respinge oamenii independenți, deschiși și sensibili la problemele altora. Acest demers este unul aproape sinucigaș, dacă vedem cum este primit adevărul, cine își mai asumă riscul de a lupta cu sistemul? Să sperăm însă, de dragul copiilor noștri, că nu va trece prea mult timp până când acest adevăr că abuzăm și distrugem copiii cu sistemul actual, va fi de la sine înțeles pentru a favoriza o schimbare pozitivă în educație.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Adevărul este undeva la mijloc. O exigență academică prea pronunțată, a orientării de dreapta, este la fel de obtuză în gândire ca dorința de a lua nemeritat diplome și de a beneficia de drepturi în baza lor.

    La mijloc!!!

  2. Sistemul educational nu poate fi separat de cel social
    Astfel,intr-un sat primitiv,parintii vor insista ca si copiii lor sa invete la scoala despre cresterea animalelor,agricultura si cum sa-ti construiestio casa,deoarece in comuna primitiva in care ei traiesc ,acestea sunt preocuparile principale
    Intr-un oras sclavagist,parintii vor insista sa se predea f multa religie in scoli ,sa se puna accentul pe respectarea legilor si a ordinii sociale prestabilite
    Intr-o natiune medievala,nationalismul va fi regele oricarei universitati,impreuna cu metodele de a asigura productia in serie pt diverse motoare si subansamble
    Si asa mai departe
    In America vedem deja cum parintii din comunitatile locale isi impun vointa prin vot si traseaza directii de dezvoltare scolilor si universitatilor de stat,in timp ce aceia care vor intr-adevar sa invete ceva util,sunt nevoiti sa plateasca 200000 $/an la Harvard,Yale si alte universitati private bune
    Aceasta este si directia in Romania,desi mai e mult de mers,universitatile noastre particulare fiind destul de slabe acuma ,dar nu esti tratat de sus fiind student acolo,ci ca un partener de dialog si contributor net la buget.
    Singura sansa pt o plus valoare reala este sa se creasca costurile educatiei pt ca doar cei ce vor cu adevarat sa se lase in voia profesorilor lor(si care au parinti deschisi la minte si cu bani multi,care au facut ceva in viata) sa poate beneficia de ea si sa formeze elita de maine

  3. Un pic mai apasat spus, despre sistemul academic actual, este ca el flutura generic in ochii multora idealul de viata -presupus corect- de viata confortabila obtinuta cu mijloace comode.
    Ca plasator de stindarde in cele mai inaccesibile locuri, savantul traditional, si el amestec de cercetator si preceptor- descria in viata o traiectorie care imbratisa simultan extazul nebuniei si si infrigurarea descoperirii. Nu putine biografii ne introduc in intimitatea tulburatoare a acestor oameni mai degraba chinuitoare prin circotelile la adresa diverselor autoritati decat comoda si confortabila prin succesul investigatiilor.
    Avem acum masinarii care integreaza si deriveaza, rezolva sisteme de oricate ecuatii cu oricate necunoscute. Facute de oameni pentru oameni, masinariile, de la intrarea in viata pana la iesire, par sa contribuie insa la cresterea pasivului personal si social deopotriva cat timp se comporta ca veritabile cutii negre. S-ar zice ca stim ce intra in ele, vedem ce iese si, ne place nu ne place, constatam ca nu putem interveni cu nici un chip in mecanismele interne.
    Poate sunt pe langa litera gandului d-voastra d-le Vlasin, dar ce vector este acest sistem academic, nemuritor si rece cum ar zice poetul, orientat sistematic in varianta formativa spre frauda conceptuala si, in varianta explorativa spre sterilitate ? Si mai ales ce fel de credinte si convingeri inoculeaza in masa generatiilor viitoare ?

    • D-le M. Constantin,
      Intii felicitari de ziua numelui!
      Apoi vă mulțumesc de provocări, sunt pline de sens întrebările și pentru a răspunde este nevoie de un studiu serios și foarte atent.
      În urmă cu 3 ani am publicat site-ul http://www.neweducation.ro, unde am abordat această perspectivă. sustinînd unele puncte de vedere cu exemplificari din carti sau filmulete.
      De atunci a trecut „o vesnicie” in care multe lucruri s-au nuantat iar perspectiva de ansamblu a suferit ceva modificari. Acum lucrez la identificarea, conceptualizarea si dezvoltarea unui sistem centrat pe competente, si am multe motive sa fiu optimist.
      Nici nu stiu daca acum mai prezinta interes pentru mine credintele si convingerile, prefer competentele, ca omul sa si le aleaga singur si temeinic. Cele primite dinafara, inoculate, oricum nu sunt functionale și nu schimba omul, nu ii dau putere ci il mentin dependent de sistem.

      • Ce competente?
        Ca si competenta de a fi capabil sa vanezi eficient in jungla e f utila pt cei care traiesc in jungla,adica pt salbatici
        Trebuie dezvoltate competente contemporane cu societatea de azi:calculatoare,internet,engleza,termeni tehnici
        De pilda daca toata lumea ar intelege in Romania conceptul de Productie in Serie si cum se realizeaza ea…am avea acuma o gramada de bani

        • Evident că este vorba de competente de care are nevoie astazi si miine…
          Despre competente si cum ar trebui abordate am mai scris pe acest site, puteti vedea articolele pornind de la profil.

  4. Nu e prea clar ce sugerati: va deranjeaza masificarea invatamantului tertiar? Eticheta ‘academism’ pe care o folositi pare o marota din perioada in care invatamantul era de 4-5 ani, iar studentul invata vrute si nevrute (nu spun ca nu-i strica sa stie si un pic de filosofie, de istorie etc), oricum nu va permite sa observati deplasarea invatamantului tertiar spre competente cu aplicatie mai mare in piata muncii. Dupa Bologna, inclusiv invatamantul romanesc s-a tehnicizat. Dureaza doar 3 ani si nu e interesat decat de formarea de competente pe felia aleasa. E inutil sa va spun ca masificarea invatamantului tertiar merge mana in mana cu economia si cererile ei de competente, mereu mai sofisticate.
    Mai sunt termenii de stanga si dreapta. Ii folositi ca si cum educatia e ideologizata. Daca va intereseaza amprentele pe care guvernele si le-au lasat asupra sistemului de invatament, mi se pare ca termenii astia nu va conduc la natura masurilor. Nu e propriu-zis politica. Sunt interese acolo evident, dar ce au astea cu stanga si dreapta? :)

    • Multumesc de intrebari.
      In legatura cu stinga-dreapta m-am referit la tendinte, stinga este pentru drepturile celor multi, dreapta accentueaza drepturile individului. In invatamint aceasta ar putea insemna ca stinga vrea ca sa treaca cit mai multi bacul (de exemplu), iar dreapta este atenta sa aiba acest drept numai cei buni, putind sa impuna si exigente deplasate, de natura pur academica – de emisfera stinga, in care evdent ca nu toti performeaza.
      Pentru academism am utilizat intelesul pe care il da Ken Robinson. Poate ati vazut filmul si de acolo este destul de clar punctul de vedere.
      La noi, teoretic s-a trecut spre formarea de competente dar practic am ramas la sistemul transmiterii de cunostinte. Nu elevul/studentul dobindeste puterea de a-si folosi propria energie ci profesorul ii tine un discurs/ii arata o metode de lucru ce trebuie repetat(a). Este inca de tip reproductiv, indiferent de directia in care e specializarea. Dezvoltarea competentelor se face altfel decit invatarea cunostintelor. „Actorul” este elevul, nu profesorul. Evident ca nu ne lipsim de cunostite dar ele nu sunt scop in sine, ca acum, ci un instrument.

      • Imi pare rau, abia acum am putut sa revin.
        Nu, de termenii stanga si dreapta pur si simplu abuzati. Mai multi absolventi de bac nu inseamna stanga, iar o exigenta mai mare si ceva mai putin absolventi nu e ceva de dreapta. Incurcam borcanele, lasati cuvintele la locul lor.
        Cat priveste ideile lui Robinson despre natura personala si creativa a invatarii, din textul dvs nu reiese mare lucru; mai multe spuneti in comentarii. Oricum, in articol citati un pasaj ambarasant, care pare sa acuze ca o educatie dominata de invatamantul academic e o eroare sau asa ceva. Pai, dl Robinson e un idealist. Nici el, nici dvs nu sesizati natura competitiva a educatiei. E inutil sa va spun ca pietele de munca sunt dominate de competitie si ca profesiile si joburile bine platite sunt si cele mai interesante; e si mai inutil sa va spun ca muncile care cer pregatiri de nivel secundar sunt in minoritate, asa ca a te gandi din timp la o facultate buna poate fi crucial atat pt cariera ta, cat si pt formarea ta ca om (despre asta discuta Robinson). Clar, si dvs, si Robinson sunteti niste idealisti care nu vad decat formarea, desi amestecati cuvinte precum competente etc. Apropo, cum puteti sa aduceti cuvinte ca creativitate si imaginatie (cruciale in filosofia lui Robinson) intr-un invatamant redus ca timp si extrem de aplicat? Lasati umanioarele deocamdata si uitati-va in invatamantul tehnic. E clar, trebuie sa va reconsiderati conceptia dvs despre transferul de cunostiinte. :)

Dă-i un răspuns lui champyR Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Vlasin
Director Școala „Mihai Eminescu” Ighiu, jud. Alba. Implicat în cadrul unor proiecte realizate la ISJ Alba. Absolvent Facultatea de Fizică, Cluj, studii postuniversitare informatică, management educațional, mediere conflicte, masterand la Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia. Realizator aplicație Amicus – www.educatiealba.ro și site www.neweducation.ro.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro