marți, martie 19, 2024

Care este motivaţia lui Lukaşenko în declanşarea unui război hibrid cu Polonia?

De mai bine de două luni, preşedintele Belarus Alexandr Lukaşenko a generat un război hibrid la graniţele Uniunii Europene, ţinta predilectă fiind Polonia. Un război hibrid bazat pe migranţi, aduşi la graniţa cu Polonia prin implicarea directă a autorităţilor statului. La presiunea Uniunii Europene, regimul de la Minsk a dat câţiva paşi înapoi. Uniunea Europeană a acţionat prompt, a impus sancţiuni Belarus, a intrat într-o dispută greu de gestionat cu Polonia pe marginea oportunităţii folosirii fondurilor UE în vederea construirii unui gard la frontiera cu Belarus, după care propunerea de a modifica regimul acordării azilului a generat o altă controversă cu Polonia.

Dincolo de controversele între Varşovia şi Bruxelles, un fapt este cert: există o abordare unitară faţă de încercarea lui Lukaşenko de a destabiliza Uniunea Europeană. Problema migraţiei este privită astăzi cu foarte mare reticenţă în cancelariile europene, experienţa semi-eşuată a gestionării valului de refugiaţi din 2015 şi-a spus cuvântul odată cu trecerea timpului.

Reacţia Poloniei era previzibilă, guvernul de la Varşovia fiind un critic binecunoscut al regimului autoritar din Belarus şi de asemenea poziţionat foarte ferm împotriva migraţiei. Apărarea graniţei estice a fost şi este un motiv foarte bun pentru a accentua diferenţele politice interne: Donald Tusk şi PO sunt acuzaţi de PiS că ar favoriza o presupusă poziţie a Germaniei în favoarea preluării migranţilor aduşi de Lukaşenko la frontiera externă a UE. Odată cu declanşarea războiului hibrid, adversarii lui Lukaşenko au avut şi continuă să aibe poziţii perfect raţionale, previzibile, iar migranţii au acţionat de asemenea previzibil, încercând să facă orice pentru a intra pe teritoriul UE. Chiar şi comportamentul foarte dur al autorităţilor poloneze care returnează sistematic migranţi şi refuză orice argument pe motive umanitare era previzibil, date fiind antecedentele comportamentului PiS.

Singurul actor din această ecuaţie care nu are un comportament uşor de descifrat este Lukaşenko. Desigur, la o privire superficială, războiul hibrid pe care l-a declanşat ar fi o reacţie la sancţiunile impuse de UE după reprimarea violentă a protestelor din 2020. Aceasta a fost şi este schema de interpretare predilectă a media: Lukaşenko vrea să se răzbune pe un episod din trecutul recent în care a fost umilit, după ce mai bine de 25 de ani opoziţia la regimul său autoritar a fost practic inexistentă, iar Uniunea Europeană s-a rezumat la câteva comunicate de presă prin care condamna abuzurile la adresa opozanţilor. Privind mai atent, ipoteza unei contra-reacţii nu are sens. La graniţa cu Polonia se află în acest moment 50.000 de migranţi, iar alte 20.000 se află în Belarus. Întrucât Uniunea Europeană s-a implicat în repatrierea mai multor migranţi deja ajunşi în Belarus, numărul acestora a început să scadă. Să presupunem că Polonia i-ar lăsa pe toţi aceştia să treacă graniţa fără niciun obstacol. În niciun caz nu s-ar ajunge la situaţia din 2015. 70.000 de solicitanţi de azil reprezintă o cifră care poate fi gestionată de statele membre UE. Lukaşenko nu poate aduce în Belarus mai mulţi migranţi, războiul hibrid pe care l-a declanşat a atins deja un punct maxim şi este pe o pantă descrescătoare. Lukaşenko nu a dorit să provoace o nouă criză a refugiaţilor, deoarece pur şi simplu o asemenea criză nu mai poate fi generată în acest moment decât tot de statul care a declanşat-o pe cea din 2015: Turcia. 

Să fie oare vorba de o motivaţie financiară, în sensul că aducerea de migranţi pe teritoriul Belarus ar fi o afacere pentru regimul aflat la putere? Din datele disponibile, costul pe care îl plăteşte un irakian sau yemenit care doreşte să ajungâ în Belarus se ridică la câteva mii de euro. Din aceşti bani, o mare parte revin traficantului – respectiv statul. Suma totală încasată de Belarus de la aceste persoane este însă mai mică decât cheltuielile pe care Belarus le are cu cazarea migranţilor şi cu plata forţelor de ordine care îi îndrumă la frontieră. Dacă adăugăm la aceasta şi cheltuilele cu drumul înapoi – de la frontieră la aeroportul din Minsk, ca urmare a implicării Uniunii Europene – pentru Belarus aducerea şi întreţinerea migranţilor pe teritoriul său naţional este o afacere păguboasă. Cei aflaţi în cercul de putere a lui Lukaşenko au surse de venit mult mai mari decât orice profit l-ar putea aduce migranţii.

Totuşi, Lukaşenko nu este nebun, nu întreprinde acţiuni iraţionale. Care este în acest caz adevăratul motiv al acestui râzboi hibrid şi de a fost declanşat acum?

O altă ipoteză ar trebui luată serios în considerare. Televiziunea poloneză a redat înregistrări video în care se poate vedea foarte clar cum forţele de ordine belaruse instruiesc migranţi cum să folosească arme albe împotriva grănicierilor polonezi şi le acordâ sume de bani după ce aceştia deprind ce trebuie să facă. Lukaşenko a înţeles foarte bine lecţia provocărilor care dau naştere unui conflict pe scară largă. Provocările la graniţă sunt frecvente dar până acum nu au degenerat. Să presupunem însă că un soldat polonez şi-ar pierde controlul şi ar deschide focul. În această situaţie, o ripostă a forţelor armate ale Belarus ar fi considerată o apărare legitimă. Un alt scenariu ar presupune apariţia unor persoane îmbrăcate în uniforme poloneze dar care de fapt sunt din Belarus şi care încep să comită agresiuni asupra migranţilor. Înscenarea unui conflict violent nu este o sarcină grea. Lukaşenko duce nu numai un război hibrid dar şi un război de aşteptare. Dacă înscenarea reuşeşte, Lukaşenko va avea de partea sa nu numai propriul aparat de propagandă dar şi, mai ales, pe cel rus.

Rusia şi Belarus fac parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, pe modelul NATO: în caz de agresiune asupra unui stat membru al acestei organizaţii, celelalte state trebuie să îl sprijine din punct de vedere militar. Un incident, chiar minor, la graniţa cu UE, l-ar determina pe Lukaşenko să ceară sprijinul lui Putin. Trupele ruse ar putea intra în Belarus cu motivaţia că au fost chemate oficial de Lukaşenko pentru a face faţă “agresiunii Poloniei”. S-ar crea o situaţie în avantajul lui Lukaşenko şi pe placul lui Putin: Belarus lipsit de suveranitate dar condus în continuare formal de Lukaşenko. Putin ar realiza proiectul său de suflet, uniunea Rusia – Belarus, iar Lukaşenko şi-ar asigura menţinerea la putere.

Unui asememea scenariu i s-ar putea contrapune un argument de bun simţ: dacă acesta este scopul urmărit de Lukaşenko, nu era mai simplu să accepte pur şi simplu uniunea Rusia – Belarus? De ce a mai fost nevoie de declanşarea unui război hibrid destul de complex?

Dacă Lukaşenko ar fi acceptat pur şi simplu uniunea Rusia – Belarus, rolul său ulterior ar fi fost de simplu administrator şi nimic nu ar fi garantat rămânerea sa în funcţie. Rolul lui Lukaşenko într-un Belarus ocupat de armata rusă este însă esenţial: el devine astfel garantul legitimităţii forţelor de ocupaţie. La fel s-a întâmplat în Siria: Putin nu a dorit după implicarea Rusiei în conflict să-l dea jos de la putere pe Bashar al-Assad, deşi putea să o facă şi să instaleze un lider şi mai aservit. Assad, ca şi Lukaşenko, acceptă iluzia puterii dată de Putin: doi lideri autoritari care îşi păstrează privilegiile dar nu mai exercită puterea.

Miza scenariului pus în aplicare în prezent este prezenţa trupelor militare ruse pe teritoriul Belarus printr-un act legitim. De ce este însă important ca forţele militare ruse să fie prezente în Belarus la un moment dat? Motivul este acela că scopul războiului hibrid din prezent este de a prefaţa un război clasic, angrenat de Federaţia rusă asupra Ucrainei.

Putin acţionează în prezent simultan pe două fronturi: Belarus şi Ucraina. Dacă diversiunea Belarus va reuşi prin evoluţiile războiului hibrid pus la cale de Lukaşenko, atenţia aliaţilor occidentali va fi focalizată pe Belarus. Planurile militare ale Rusiei împotriva Ucrainei presupun nu doar un atac direct direct de pe teritoriul Federaţiei ruse dar şi de pe teritoriul Belarus. Condiţia preliminară a unui astfel de atac ar fi, desigur, ca trupele ruse să se afle pe teritoriul Belarus la data declanşării conflictului cu Ucraina.

În ciuda tuturor acumulărilor de forţe militare de la graniţa cu Ucraina, nu este sigur dacă Rusia va ataca sau nu Ucraina. Este însă cert că Putin a pus pe tabla de şah piesele pe care poate conta: forţe armate la graniţa cu Ucraina şi Lukaşenko activat pe rol de agresor şi falsă victimă într-un război hibrid. Va fi sau nu o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei în viitorul imediat apropiat? Motivaţia lui Putin este mult mai complexă decât cea a lui Lukaşenko şi, spre deosebire de cea a acestuia, este complet autonomă. Vom formula un răspuns la cea din urmă întrebare într-o contribuţie care va fi publicată foarte curând.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. In caz de conflict in ucraina, va tine ocupati ue pe granita belarus, transnistria? Cand a luat crimea a facut conflict in donbas, cumva a distras atentia de la crimea. E un fel de negociere cand ceri mai mult, primesti mai putin, inghiti si peste un timp repeti.

  2. Care sa fie motivatia ? e simplu, nu este recunoscut de UE ca invingator in urma alegerilor si reactioneaza, in felul sau.

  3. Este deocamdată doar o hârjoneală pe Frontul de Est, pe linia Belarus, Ucraina, Moldova, Georgia. Totul pentru a avea cărţi cât mai bune de negociere în chestiunea principală: „marcarea” teritoriului între Rusia şi SUA/UE/NATO.
    NB. Se pare că soarta Moldovei s-a stabilit deja, fără România…..

  4. Intotdeauna trebuie sa privim totul din perspectiva ambelor parti, pentru a intelege problema si sa tinem cont de faptul ca exista multe informatii cruciale la care nu avem acces.
    Putin doreste desigur sa se mentina cat mai mult la putere si sa nu fie deranjat dupa ce pleaca. Nu sunt sigur nici de faptul ca nu e totusi, in felul lui, un patriot rus conservator, macar partial. Mentinerea actualului status quo nu e posibil decat daca tine occidentul la portile Rusiei, in cel mai bun caz la portile unei zone tampon. As zice ca deocamdata detine cam toti asii, intre robinetul cu gaz in prag de iarna si noul statut incert al Americii. Singura garantie pe care o are Lukasenko ca nu o va sfarsi prost la final de cariera e „colaborarea” cu big brother. Cred ca cei doi (si altii) au mirosit de mult ca occidentul e slab si in plina dezagregare societal-religios-ideologica. USA cea la care visam noi, cu valorile clasice americane, era singura putere vestica de care le era rusilor frica. Acum ca americanii sunt infectati de idei marxiste, ruski mir se poate desfasura cum doreste.
    Cine o sa-i opreasca? Borell?…
    E posibil sa incerce apele cu Ucraina, pastrand linia de „salami tactic”.
    As zice ca vremurile sunt mult mai periculoase decat in razboiul rece.

  5. Putin va ataca uKraina… NumaiDECAT, in ultima instanta, deoarece vrea toata UCRAINA, in forma ei actuala, inclusa in RUSIA – forma ei actula nu e istorica, ci dateaza de prin 1945, minus 2014!
    (in integrum, cum ar zice tzaranistii)
    De ce si-ar ostiliza toti ucraineni, ireversibil, cand interesele geopolitice ale Rusiei in zona noastra de interes sunt cu mult mai mari – ele dateaza inca dinante de Pact si 1940!
    Deci, scopul sau e sa-i faca pe ucraneci sa traiasca cat mai prost, plini de incertitudini/ nesiguranta si macinati de frici in statul ucrainean sub forma lui actuala, ca sa vina/ arunce Ei singuri, peste ani, in bratele sale vin joase.
    Cam asta ar fi STRATEGIA lui care sufera din cauza timpului destul de limitat pe care-l mai are de trait pe aceasta Planeta in postura de fata.
    (evident, ca noi, restul, nu trebuie sa-i facem jocul – ceea ce UE, UK si USA nu fac avand in vedere ca ar prelungi status qouL obtinut de URSS dupa 1945, iar pe noi ne-ar distruge incet si sigur avand vreo 20% din teritoriul national actual BLOCAT si peste un sfert din cetatenii statului traind pe TAMPOANE incel mai sarac inapoiat si fara viitor avorton statal din Europa, artificial din toate punctele de vedere si fara niciun viitor – ca sa aputeti compara, inchipuitiva ca inventata OLTENIE si banatul cat v-a mai ramas reprezinta aproximativ 20% din teritoriu, daca nu ne uitam la Tulcea si Maramu!

    • De mult nu am mai citit un comentariu atat de „inteligent”

      Ultima fraza mai ales,cam lunga e drept dar uimitoare, isi are ,in mod evident,originea intr-un adanc put al gandirii !

  6. “ Va fi sau nu o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei în viitorul imediat apropiat?”
    Decizia se ia la 5811km de Moscova.

  7. Cand au trecut tancurile bieloruse granita cu Polonia?
    Ca daca vorbim de „razboi hibrid” va anunt ca eu personal sunt in razboi hibrid cu facebook, youtube, Kaufland si zombie. Pe bune!
    Inventia americana numita razboi hibrid a alunecat spre penibil.
    Poate ne explicati de ce gardurile unguresti erau verboten iar cele poloneze sunt binecuvantate.

    • Pai nu vedeti ca totul este intre timp hibrid incepand cu autovehicole si pana la oameni, nici alba nici neagra, nici caruta si nici car, nici fata sau baiat !!!

    • Prin Ungaria (vezi regimul vizelor) se puteau mai usor repatria in USA luptatorii moderati pasnici pentru democratie libertate egalitate si fraternitate din Afganistan, Siria si nordul Africii.
      Raboiul hibrid este foarte serios. USA are dreptul sa-si apere interesele , sper ca sunteti de acord. Deci daca are interesul sa-ti ia petrolul, USA nu te ataca ci conduce o actiune militara intru apararea intereselor sale. Se apara, cum ar veni. Daca dumneata te opui sau faci galagie , inseamna ca ii ataci interesele, esti un atacator si porti un razboi hibrid: dai din gura , tipi , te vaiti etc. Daca mai recurgi si la armata nationala esti deja un terorist . Un genocid , un homofob rasist si antisemit. Most likely ne urasti our way of life atat de mult incat nu ne lasi de buna-voie sa luam de la tine ce ne trebuie. Deci X must go. Ca sa fie bine , pace, democratie si libertate si veceuri fara discriminare de sex.

  8. Singurul actor din această ecuaţie care nu are un comportament uşor de descifrat este Lukaşenko.

    Eu cred ca, dimpotriva! Omul se exprima foarte transant si e clar de pe ce pozitie vorbeste. Trebuie doar sa-l ascultam ce zice si cum raspunde la intrebarile incomode. Doar doua exemple:

    (1) 45 de secunde dintr-un interviu (inregistrat la Minsk pe 19 noiembrie 2021) dat de belarusul Lukashenko corespondentului BBC, Steve Rosenberg, un englez care vorbeste surprinzator de bine limba rusa:
    https://twitter.com/GraduatedBen/status/1463657558200225792

    (2) Opinia lui Lukashenko despre sanctiunile UK – pe youtube – sub titlul:
    Belarus’s president tells UK to „choke” on sanctions – BBC News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro