joi, martie 28, 2024

Care politica externa a Romaniei?

Pe vremuri, in randul specialistilor in politica externa circula o gluma: “intr-un ziar elvetian aparea un anunt: cedez politica externa foarte buna, pentru o locatia geografica mai ferita. Semnat: Romania!”

Ce s-a schimbat intre timp? Nu am gasit doritori, drept pentru care am ramas in aceeasi pozitie expusa, in schimb nu mai avem ce sa oferim la schimb … Caci politica noastra externa este, cum ar spune nenea Iancu, “sublima, dar lipseste cu desavarsire”.

Prima si cea mai mare greseala pe care am putut sa o savarsim a fost sa consideram ca, prin admiterea noastra in NATO si UE, ne-am atins toate obiectivele si ne putem lasa pe tanjala … Ba, mai mult, ne-am simtit liberi de orice obligatie de a ne purta civilizat in fata lumii bune in care am intrat si ne-am pus pe o cearta in “familie”, ca la usa cortului!? Ca sa folosesc o imagine plastica, as spune ca, odata intrati la bal si anuntati fiind, in loc sa urcam la brat scarile spre salonul oficial, ne-am oprit la baza lor si am inceput o bataie ca in filme, ceea ce i-a facut pe toti ceilalti invitati sa treaca pe langa noi, amuzati sau, din contra, oripilati, dupa personalitatea fiecaruia …

Rezultatul este ca am ramas in ante-camera institutiilor respective, gata sa “racim” ori de cate ori se deschide usa si ne prinde curentul furtunii de afara … Ce bal, ce companie, ce bunatati pe masa, nimic din toate acestea nu ne-au devenit accesibile, fiind plasate in saloanele de la etaj, acolo unde noi, din propria noastra vina, ne-am incapatanat sa nu ajungem …

Am mai spus-o, dar ma vad nevoit sa ma repet: daca tot stiam ca intram in UE la 1 ianuarie 2007, deci la doi ani de la preluarea puterii de coalitia D.A., de ce nu am pregatit in acest rastimp dosarele marilor proiecte, prin care sa incepem sa utilizam banii pusi la dispozitie de UE, pentru recuperarea decalajului care ne desparte de celelalte tari membre? Pentru ce nu am prevazut in bugetele pentru 2007 si 2008 sumele pentru co-finantare din partea noastra, astfel incat sa incepem sa incasam fondurile puse la dispozitie inca de la 1 ianuarie 2007,  trecand la demararea implementarii proiectelor respective? Cine raspunde pentru aceasta? Cel mai probabil, nimeni …

Care au fost consecintele acestei situatii?

In primul rand, in loc sa recuperam decalajul de dezvoltare care ne separa de ceilalti membri, l-am adancit, iar cu criza actuala, l-am amplificat exponential, cantonandu-ne, pentru multa vreme, la marginea Uniunii. In al doilea rand, nu am facut decat sa starnim invidia celor care au contribuit la fondurile respective, pe care noi ne incapatanam sa nu le accesam decat cu taraita, si care, pe buna dreptate, au inceput sa le revendice pentru nevoile lor, mai ales in conditiile crizei actuale … In al treilea rand, cel mai daunator, ne-am cantonat singuri si din punct de vedere politic intr-o liga aparte, in care suntem numai noi si bulgarii, o liga situata intre undeva intre calitatea de membru cu drepturi depline si cea de candidat care mai are de indeplinit o serie de conditii pentru a ajunge la acel statut (vezi monitorizarea pe justitie si interzicerea accesului la spatiul Schengen). In sfarsit, in al patrulea rand, am devenit astfel tinta predilecta pentru tot felul de masuri restrictive si discrimnatorii pe care unii membri le-au introdus, chiar si impotriva valorilor comune ale Uniunii in ansamblul ei (vezi discriminarile deschise la care sunt supusi romanii in Italia si Franta, sau cele mai putin vizibile la care trebuie sa faca fata zi de zi compatriotii nostri stabiliti in alte tari membre …).

In ansamblu, putem spune ca Romania se situeaza astazi intr-o zona “gri” a UE, care, chiar si daca teoretic numai, are dezavantajul posibil de a permite un potential “droit de regard” asupra noastra din partea unor puteri aflate in afara Uniunii!?  (Pe care, iata, ne si straduim sa le starnim cat mai mult impotriva noastra …)

Daca acestea au fost toate consecinte ale erorii strategice de a inceta orice efort in domeniul conturarii unui profil propriu dupa admiterea in NATO si UE, am mai comis si greseala tactica de a anunta retragerea unilaterala a fortelor noastre din Iraq in 2006!?

Ce consecinte a avut acest gest intempestiv si, pana la urma, neconstitutional (un singur partid din coalitie nu poate decide singur acest lucru, cu atat mai putin, fara consimtamantul Parlamentului, care aprobase trimiterea initiala a militarilor nostri acolo)? Gandul ma duce doar la doua dintre ele: prima,  de natura externa, a doua de natura interna.

In ce priveste planul extern, Romania, care si asa avea o anumita problema de loialitate in urma celor doua razboaie mondiale (pe care eu, personal, nu o accept, caci, in ambele situatii, deciziile conducatorilor noastri au avut in vedere interesul national, la fel ca si tara care s-a considerat tradata in ambele situatii), a confirmat-o astfel din plin, readucand-o din nou in actualitate.

De-a lungul lungilor si anevoioaselor negocieri pentru admiterea in NATO (aduc aminte ca noi am negociat cca un deceniu, din 1993 pana in 2004), unul din obstacolele majore  de care ne-am lovit mereu a fost dubiul ca Romania ar putea fi un aliat loial! Ca acest dubiu, cum ne arata Larry Watts (in recenta sa lucrare “Cu asa prieteni …” aparuta in Editura RAO) era rezultatul unei persistente politici de discreditare a eforturilor noastre de a ne apara interesul national in cadrul Tratatului de la Varsovia, nu mai conta in fata faptului ca obstacolul era real si trebuia depasit.

(L-am depasit pana la urma, aratand ca daca Romania fusese obligata sa procedeze asa in cadrul Pactului de la Varsovia, intrucat Pactul era o alianta nedemocratica, in NATO, o alianta, din contra, democratica, Romania nu ar mai fi avut nevoie sa se “bata” pentru respectarea intereselor sale, urmand sa fie, deci, un aliat la fel ca toti ceilalti, nu unul “aparte”. Iar primul test la care am fost suspusi a fost ca Romania, care nu acceptase manevre militare pe teritoriul ei in timpul Pactului, era dispusa sa le gazduiasca in cadrul Parteneriatului pentru Pace).

Asadar, dupa ce acceptase sa faca parte din operatiunea multilaterala “Iraqi Freedom”, fiind inclusa in calculele planificatorilor militari aliati, Romania anunta intempestiv decizia de a-si retrage contingentul!? Ce ne inchipuiam, ca aliatii o sa sara in sus de bucurie, ca prestigiul nostru va creste? Si acum imi rasuna in urechi vorbele generalului american aflat in fruntea Comandamentului NATO pentru Transformare, pe care l-am vazut la o activitate in sudul Germaniei si care mi-a spus: “Pacat, dle ministru, de atatea lucruri frumoase pe care intentionam sa le facem impreuna …”

Pana la urma, este dreptul suveran al oricarui participant la o asemenea operatiune de a se retrage la un moment dat, numai ca, acest lucru trebuie decis democratic si adus la cunostinta aliatilor cu destul timp inainte, pentru a le permite sa acopere golul astfel creat, asa cum au procedat polonezii, care au facut anuntul cu doi, trei ani inainte.

Ori noi, ca sa punem gaz peste foc, am mai si “teoretizat” argumentand ca, oricum, Romania trebuie sa se concentreze mai mult pe operatiunile UE, decat pe cele ale NATO!? (De parca UE, si nu NATO, ne asigura securitatea in caz de necesitate …). Iar aceasta in conditiile in care, asa cum aveam sa aflu ulterior – fara sa stiu daca este si adevarat – motivatia deciziei pare sa fi fost dorinta de a o lua inainte presedintelui si de a-l priva pe acesta de avantajul de a face primul acest anunt, care se credea ca va fi pe placul opiniei publice ….!?

Ei bine, rezultatul – aceasta fiind principala consecinta interna a erorii politice respective – a fost ca pozitia internationala a presedintelui, mai ales in raport cu SUA, s-a intarit, in loc sa slabeasca, cum doreau initiatorii deciziei!? Pacat insa, ca acest “pocker politic intern” s-a jucat pe mize care privesc Romania ca tara …

Daca acestea au fost doua erori fundamentale, una strategica, alta tactica, comise dupa 2005, politica externa romaneasca a trebuit sa sufere continuu efectele unui proces decizional, hai sa-i spunem cu ingaduinta, cel putin neprofesionist …

La ce ma refer? Ma refer in primul rand la aparenta absenta a oricarei evaluari strategice a marilor tendinte din lumea contemporana. Spun aparenta, caci, chiar daca asemenea analize or fi existat – cel mai probabil, provenite din zona serviciilor de informatii, unde mai exista specialisti si, poate, si de la MAE – impactul lor asupra deciziei de politica externa nu s-a vazut si nu se vede!

Lumea actuala, in curs de tranzitie spre o noua ierahie mondiala de putere, tranzitie care, prin definitie, se face tinand mai putin cont de regulile impamantenite pana acum (vezi duritatea ciocnirilor de interese din interiorul UE, de pilda, o institutie care are mecanisme de reglementare a diferendelor relativ bine puse la punct), este din ce in ce mai imprevizibila, mai plina de primejdii, mai supusa actiunii  politicii de putere, decat perioada anterioara.

Ori, in atari conditii, instinctul, daca nu responsabilitatea, iti impune sa iti diminuezi cat poti mai mult si mai repede vulnerabilitatile, nu se te auto-vulnerabilizezi, cum facem noi introducand in dezbaterea publica teme artificiale si divizive, intaratandu-ne in plus si vecinii …

Iar toate acestea, pe fondul absentei aproape complete din dezbaterea interna de idei din cadrul UE si NATO,  unde nu parem sa fim prezenti decat fizic, la sumituri, al ignorarii deschiderilor unor mari puteri, viitoare superputeri, cum este China de pilda, facute pe baza unei prietenii de decenii, si al relevantei crescande a unor zone cum sunt Asia de Sud-Est, unde, in loc sa ne sporim prezenta si sa ne intensificam activitatea, ne-o restrangem bucurosi ca putem sa ne laudam in sedinta de guvern cu “economiile” astfel realizate …

Sigur, unii vor gasi analiza mea fie prea dura – personal consider ca este mai degraba blanda – fie naiva, in conditiile in care ministrul de externe este numit exclusiv pentru serviciile politice facute celor de la putere si vizeaza mai mult desemnarea drept candidat la prezidentialele din 2014, decat conducerea profesionista si responsabila a diplomatiei romanesti la moment de cumpana. Pai bine, omule, ce te asteptai de la o asemenea conducere,  imi vor spune ei …

Ei bine, le voi spune ca am datoria sa am asteptari: caci vremurile vor deveni tot mai grele, nu mai usoare, tot mai periculoase, nu mai sigure, ori, daca eu vad acest lucru, consider ca am datoria de a atrage atentia asupra sa, solicitand nu numai opozitiei sa se ocupe cat mai repede dupa preluarea puterii de politica externa si de securitate a Romaniei, ci si actualei conduceri, care, daca tine cu adevarat la romani, trebuie sa se trezeasca odata la realitate si sa inceapa sa faca ce trebuie,  si anume sa purceada neintarziat la recuperarea timpului pierdut pana acum!

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Deci eu personal nu inteleg despre ce vorbiti.

    Am senzatia ca articolul asta e scris in 2007 sau cand naiba aparuse situatia cu Tariceanu si retragerea trupelor nostre din Irak. Deci despre ce vorbim aici?

    Nu cred ca exista nici un motiv ca partenerii nostri americani sa aiba dubii in acest moment vis-a-vis de angajamentele noastre. Cine pune UE inaintea USA?

    Am observat ca impingeti puternic si „colaborarile” cu comunistii (China si Rusia), probabil v-ati virusat putin de la Iliescu.

    Eu zic ca cel putin in privinta Rusiei putem face un exercitiu de istorie aici: spuneti-mi va rog cand am iesit noi in avantaj din ORICE COLABORARE cu Rusia (URSS, Imperiul Tarist, sau orice alta forma de organizare).

    Deci?

    • Razboiul de independenta de exemplu – fara aportul Rusiei tariste nue era posibila obtinerea independentei. Asta nu minimizeaza efortul poporului roman, dar trebuie sa vedem raporturile de forte reale si nu intoxicarile eroice din pseudo-manualele de istorie. Evident a iesit bine si pentru Rusia, dar ce ne asteptam, sa vina si sa se sacrifice ei pentru interesele altui popor, fara sa aiba si ei ceva de castigat? Tu te-ai duce?

      Rusia a fost intotdeauna o belea pentru TOATE tarile mici si mijlocii din zona, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim in relatii proaste cu ea – ei sunt aproape, americanii departe, vorba aia. Ar trebui sa ne vedem lungul nasului – Rusia este totusi o fosta super-putere, noi nu prea suntem si nu am fost nimic, iar pentru americani contam doar pana cand interesele lor strategice (si banii) o dicteaza asa, in schimb Rusia va fi mereu aproape.

      • Înţelegerea cu Rusia de atunci nu a fost din iniţiativa noastră ca să se spună că le-am cerut ajutorul, ci a fost consecinţa acordului nostru de a le permite trecerea. Deci a fost un târg reciproc avantajos. A nu se uita că după ce i-am (i-au) înfrânt pe turci au ocupat 3 judeţe din sudul Basarabiei care erau atunci în componenţa României. Deci exemplul dat de dumneata nu e „viabil”.
        Iar argumentul proximităţii nu este iarăşi viabil, doarece ar însemna că Germania, spre exemplu, ar trebui să se supună Rusiei (asta înseamnă alianţă cu ruşii) pentru motivul că SUA este dincolo de ocean, câtă vreme Rusia este doar la două ţări distanţă. În plus aţi observat clar că Rusia este o FOSTĂ super putere, iar interesele SUA nu se limitează la ograda din spate (la proximitate). Războaiele SUA au fost de la începutul secolului 20 tot mai îndepărtate de teritoriul naţional şi nu văd nici un motiv să se termine mâine. Poate în 100-200 de ani vor intra într-o fază acută de decadenţă, dar până atunci şi Rusia va fi mult mai mică.

        • Ca de obicei, hotararile au fost luate peste capul Romaniei: La 8 iulie 1876, dupa ce Serbia, urmata de Muntenegru a declarat razboi Turciei, Alexandru al II-lea al Rusiei si Printul Gorchakov s-au intalnit cu imparatul Franz Joseph I al Austro-Ungariei si cu contele Andrássy la castelul Reichstadt din Boemia. Nu s-a facut nici un acord scris, dar pe parcursul discutiilor, Rusia a acceptat sa sustina ocupatia austriaca a Bosniei-Hertegovina, iar Austro-Ungaria, in schimb, a acceptat sa returneze sudul Basarabiei, pierdut de Rusia in timpul razboiului din Crimea, precum si anexarea ruseasca a portului Batumi, pe coasta de est a a Marii Negre. Bulgaria urma sa devina autonoma (independenta, conform notelor rusesti).

      • @ Stefan

        A invoca mereu apropierea geografica a Rusiei ca argument pentru compromisurile politice mi se pare nu doar depasit, ci direct neprincipial. Gindirea e depasita fiindca au trecut vremurile cind geografia dicta pur si simplu politica: e regretabil ca in era internetului se mai gasesc destui care sa sustina contrariul.
        Dar apoi, genul asta de gindire face casa buna cu indemnul „fa-te frate cu dracu’ sa treci puntea”. Ba, as zice ca gindirea asta face casa buna inca si cu:
        „copiaza ca sa treci la BAC”,
        „mituieste electoratul ca sa cistigi alegerile”,
        „adu minerii in capitala daca intelectualii devin prea critici”,
        „umfla aparatul administrativ daca nu-ti mai poti plati clientii politici”,
        „pune botnita presei daca se ia de tine”,
        „daca esti de stinga promite cit mai multe”,
        „chiar daca esti de dreapta, fii in continuare populist” (aici populismul e decontat intotdeauna de mase, nu de politicieni),
        „infiltreaza justitia daca ai devenit bogat pe cai ilicite”,
        iar daca totusi ajungi in fata ei,
        „sa strigi cit poti de tare ca-i vorba de un proces politic”.
        In fine, daca nu-ti mai merg afacerile si daca nu stii nici o meserie ca lumea atunci intra degraba in politica, caci politica ramine prin locurile astea mai departe profitabila pentru smecheri sau „bagabonti”: intii ca afli mereu inaintea multor altora ce se pregateste, apoi, daca faci greseli sau ilegalitati, in cel mai rau caz va fi scandal, dar nu vei plati niciodata pentru ele, dimpotriva, vei cistiga in popularitate. Caci aici, inca aproape totul ii este favorabil politicianului, inclusiv abstentionismul.

        Autorul articolului este el insusi politician din tabara adversa celor care sint acum la putere. Asadar, e normal sa fie volubil si critic. Ce-mi displace insa mie nu doar la el, dar la politicianul roman este lipsa de politete, lipsa de respect pentru efortul celuilalt, lipsa onestitatii si a scrupulelor dar si lipsa caintei: el se va comporta intotdeauna ca un guru politic sau diplomatic – el are sa ne invete, nu sa invete sau sa asculte, de aceea nici vorba sa slujeasca interesul public.

        Altfel, iertat sa-mi fie, mie jeluirea asta privind lipsa politicii externe in conditiile interne improprii de la noi – vezi societatea civila anemica, democratia originala de sorginte iliesciana, aparatul administrativ monstruos (supradimensionat), presa isteric partizana, imbicsita, incompetenta; vezi politicienii corupti si parveniti tipici carora nu doar ca nu le trece prin gind ca ar putea raspunde in fata legii, dar care se opun ei insisi oricaror reforme administrative – imi apare cam ca maneaua care-i zice patimas despre caracter, pirnaie si dusmani.

        Se spune in articol:
        „Prima si cea mai mare greseala pe care am putut sa o savarsim a fost sa consideram ca, prin admiterea noastra in NATO si UE, ne-am atins toate obiectivele si ne putem lasa pe tanjala …”

        De aici noi trebuie sa intelegem grabnic cit de mult ii pasa politicianului de soarta tarisoarei.

        Apoi:
        „Rezultatul este ca am ramas in ante-camera institutiilor respective, gata sa “racim” ori de cate ori se deschide usa si ne prinde curentul furtunii de afara … Ce bal, ce companie, ce bunatati pe masa, nimic din toate acestea nu ne-au devenit accesibile, fiind plasate in saloanele de la etaj, acolo unde noi, din propria noastra vina, ne-am incapatanat sa nu ajungem …”

        Nu va lasati amagiti ca-i vorba aici de vreo metafora. Caci aceasta-i chiar gindirea tipica a politicianului roman: pentru el, institutiile de aici sau de-aiurea sint de fapt niste mese exclusiviste si merita sa faci orice pentru a ajunge sa iei parte la ele – e vorba fireste de tertipuri politice, doar nu va inchipuiti ca la capitolul tertipuri intra si insanatosirea justitiei din tara.

        „In primul rand, in loc sa recuperam decalajul de dezvoltare care ne separa de ceilalti membri, l-am adancit, iar cu criza actuala, l-am amplificat exponential, cantonandu-ne, pentru multa vreme, la marginea Uniunii. In al doilea rand, nu am facut decat sa starnim invidia celor care au contribuit la fondurile respective, pe care noi ne incapatanam sa nu le accesam decat cu taraita, si care, pe buna dreptate, au inceput sa le revendice pentru nevoile lor, mai ales in conditiile crizei actuale … In al treilea rand, cel mai daunator, ne-am cantonat singuri si din punct de vedere politic intr-o liga aparte, in care suntem numai noi si bulgarii, o liga situata intre undeva intre calitatea de membru cu drepturi depline si cea de candidat care mai are de indeplinit o serie de conditii pentru a ajunge la acel statut (vezi monitorizarea pe justitie si interzicerea accesului la spatiul Schengen). In sfarsit, in al patrulea rand, am devenit astfel tinta predilecta pentru tot felul de masuri restrictive si discrimnatorii pe care unii membri le-au introdus, chiar si impotriva valorilor comune ale Uniunii in ansamblul ei (vezi discriminarile deschise la care sunt supusi romanii in Italia si Franta, sau cele mai putin vizibile la care trebuie sa faca fata zi de zi compatriotii nostri stabiliti in alte tari membre …).”

        Dupa inflatia asta critica subtire mai ca-mi vine sa intreb daca mai este vreun politician care sa mai stie ce-i aceea o (functie) exponentiala… Se vorbeste aici in mod ilogic de invidie in conditiile in care noi nu utilizam niste fonduri. Iar povestea ca „ne-am cantonat singuri intr-o liga aparte” e cam asa: am face bine sa intelegem ca politicienii care sint de ceva timp la putere n-au prestanta, sau mai pe sleau, n-au coloana vertebrala. Nu-i vorba ca sint incompetenti – sint si incompetenti –, problema e ca n-au caracter: „noi” v-am aratat ce inseamna sa ai caracter in politica. Desigur, demersul nu e dus pina la capat fiindca atunci ar deveni straveziu, ajungind ca creatiile manelistilor – in lumea lor nu este nici o incongruenta intre a fi pungas si a avea caracter, dimpotriva. Incit, „am devenit astfel tinta predilecta pentru tot felul de masuri restrictive si discriminatorii pe care unii membri le-au introdus, chiar si impotriva valorilor comune ale Uniunii in ansamblul ei” e o afirmatie care ne abate atentia – la problemele „compatriotilor nostri stabiliti in alte tari membre” – si ignora mai departe problemele in continuare grave din tara. Ce justitie, vedeti-va de treaba, nu mai sintem in stadiul in care sa vina altii sa ne mai ceara ceva – am depasit momentul –, de aceea sint nenorociti, nu doar fraieri, europenii aia care ne cer insistent sa diminuam coruptia: a se slabi, caci si ei o au pe-a lor. Iar ca sa le-o tai scurt, iti trebuie tupeu sau cum spuneam, caracter: dar unora le lipseste caracterul, stim noi cui.
        Recunosc din nou aici reflexul stingii comunizate si imbuibate de la noi, dupa care valorile si raspunderile sint comune, chiar si cele care ar trebui sa ramina individuale, in vreme ce profitul sau beneficiile sint deturnate catre indivizii cu functii sau demnitati publice, intelese, dupa cum am vazut, ca mese unde se impart bucate si unde iti faci relatii si cunostinte.
        S-ar parea insa ca sintem inca sub zodia lui Stefan Gheorghiu de vreme ce reprezentantii sai de seama ne dau nu doar lectii de politica, dar mai nou si de diplomatie.

        • Dle Muresan,
          Sunteti partinitor si vitriolic, in ciuda faptului ca imi imputati mie aceste trasaturi, in realitate, vi le insusiti. Dati-mi voie ca, dupa douazeci de ani de lucru nemijlocit in zona politicii externe si de securitate, cu rezultatul ca admiterea in NATO si semarea tratatului de aderare la UE au fost realizate in mandatul guvernului din care am facut parte, cred ca am si caderea si cunostintele sa pot face aprecierile pe care le-am facut.
          Sunteti nedrept, atunci cand afirmati ca exemplul cu balul a fost dat pentru ca nu as sti altceva, dati-mi voie sa va spun ca, in realitate, am ales exemplul respectiv pentru a fi mai pe intelesul tuturor, inclusiv al dvs. si al celor pe care vad ca ii slujiti.
          In sfarsit, a incerca, prin critica pe care mi-o aduceti, sa ii scuzati pe cei de la putere pentru erorile comise este un exercitiu lipsit de finalitate, caci nu putem avea politica externa, stau ci cand politica interna promovata de cei pe care ii sprijiniti este cea pe care o constata pe pielea lui price roman.
          Referitor la Stefan Gheorghiu, remarca dvs. ca cei care au trecut pe acolo nu au dreptul sa vorbeasca spune totul despre cat de democrat sunteti. Si dvs. dar si cei pe care ii aparati!

  2. Domnule Ioan Mircea Pascu, fost ministru al apararii mi se pare, scrieti frumos, cursiv, fara greseli de ortografie, cu fluiditate in exprimare, dar de ce nu recunoasteti ca : toate evenimentele care s-au intamplat si se intampla in Romania, atat inainte de 89′ cat si dupa aceea, nu au depins in nici o masura de hotararile sau dorintile celor douazeci si ceva de milioane de cetateni care se chinuie sa traiasca de pe o zi pe alta, sunt exploatati ( deocamdata intr-o masura mai mica, dar in viitor intr-o masura din ce in ce mai mare, li se creeaza toate conditiile de a ramane datori la bancile camataresti, ( astfel incat sa nu reuseasca sa agoniseasca nimic in tara ), li se creaza conditiile sa – si paraseasca tara in speranta unui trai mai bun, le sunt promovate as-zisele valori inculturale, li se creaza conditiile pentru a deveni inculti si analfabeti ( vezi evaluarea 2011 si BAC 2011 ), li se distruge sistemul de sanatate prin desfiintarea spitalelor; le este pastrat sistemul P.C.R ( pile, cunostinte, relatii ), coruptia si altele si asa mai departe. Daca vreti sa urcati in saloanele de la etajele superioare, faceti-o, pentru ca marrea masa a romanilor ( indiferent de varsta, sex, religie, nationalitate, nu are cum sa va stea impotriva ciar daca multi dintre ei formeaza asa-zisul ELECTORAT, pentru ca de la inceperea DEMOCRATIEI tot numai cei care trebuie au ajuns in sistemul de conducere.
    Pentru ca sa nu se certe lumea ca la usa cortului trebuie mult prea multe si nici dumneata, nici eu sau oricare cetatean al tarii nu poate face mare lucru; in rest, doar iluzii si apa de ploaie.

  3. chiar ma intrebam: unde este politica externa a Romaniei? sau: ce fac ambasadele Romaniei in lumea asta mare? aduc ele vreun serviciu tarii? sau: cine a fot la guvernare dupa 89 ce a facut? adevarul dureros pentru politrucii astia penibili este ca romanul nu mai poate fi prostit atat de usor ca in 89; aduci un text, cat de lung posibil sa plictisesti omul, deci nu spui ceva nou si apoi concluzionezi apoteotic: Soarta e de vina….

  4. „…nu numai opozitiei sa se ocupe cat mai repede dupa preluarea puterii de politica externa si de securitate a Romaniei”.
    1. Ce va garanteaza ca opozitia va prelua „puterea”? Admit, actuala opozitie pare sa aiba sanse rezonabile sa formeze un nou guvern dupa viitoarele alegeri. De aici si pana la certitudinea pe care o aratati, este insa cale lunga.
    2. Ce este aia „preluarea puterii”? Formularea asta mi se pare cel putin nefericita, casa nu zic trotzkista sau ceghevarista :). Nu credeti ca o formulare „civilizata” si democratica ar fi, sa zicem, „preluarea guvernarii”? De ce aceasta perpetuare a „puterii” („pohta ce-am pohtit” va fi zicind dl. Ponta…) in detrimentul unei „guvernari” oneste si eficiente?
    3. Sunt dezamagit de insiruirea de lucruri comune (geografia, Rusia este mare, trebuie sa aratam consecventa,…). Ma asteptam dela o dv. la perspective inedite, formulari provocatoare intelectual, scenarii in egala masura surprinzatoare si credibile. Nimic din toate astea, ati scris parca raspunzind grabit unei comenzi pe care trebuia sa o onorati.
    4. Intre „… dupa preluarea puterii” si „de politica externa” cred ca lipseste o virgula.
    5. Si totusi, care a fost povestea pasaportului lui Robert Gates, retinut de Securitate cand cu vizita lui Gerald Ford in Romania?

    • Dle Petre,
      Daca am spus lucruri comune pentru dvs, de ce nu le-ati spus dvoastra mai intai? Apoi, eu nu scriu ca sa va ofer dvs. suprize intelectuale. Nu m-ati angajata dvs. pentru asta. In sfarsit, „preluarea puterii” este o formula consacrata si nu una care reflecta dorinta mea de putere cum afirmati. Ia intrebati-va preferatii, ce fac daca nu incearca prin mijloace – inclusiv nedemocratice – sa se mentina la putere, ca de guvernat, nici vorba? Ca dovada, de ce se spune „Putere” si „Opozitie” in orice tara democratica? Deci, supararea dvs. mi se pare artificiala, motivata exclusiv de dorinta de a-i face scapati de critica mea pe cei responsabili, aflati acum la … putere.

      • Domnule Pascu,

        1. Imi pare sincer rau ca, oarecum offtopic, trebuie sa revin asupra formulei „preluarea puterii”, consacrata, dupa cum ziceti dv. Consacrata de cine? In afara de media romaneasca, renumita pentru cultura sa politica, n-asha (cum zicea nea Tache) si de SNSPA, ati putea aduce un exemplu dintr-o tara democratica unde un partid sau o coalitie „preia puterea”? Ati auzit dv. de. sa zicem, puterea republicana de la Washington? Sau de Partidul Conservator/Laburist britanic care a „preluat puterea” in Marea Britanie? Sau de Liga Nordului din Italia ca ar fi la „putere”? Partidul socialist din Portugalia a „preluat puterea”? Sper ca veti admite ca la Washington avem o administratie (administratie!) democrata/republicana, la Londra avem un cabinet conservator/liberal/laburist, Liga Nordului participa la guvernare (guvernare!) in Italia, si tot asa in Portugalia, Spania, japonia, Canada, you name it…
        2. Cred ca distinctia intre termenii de mai sus nu este similara cu dezbaterea despre sexul ingerilor. Pasiunea cu care aparati „preluarea puterii” in loc sa va doriti pur si simplu sa guvernati, va tradeaza ca fiind un ‘politician’ roman sadea (mentionarea vreunui partid este lipsita de sens…). Politicianul roman vrea „puterea” ca sa-i „faca” pe ceilalti, nu vrea sa guverneze sau sa administreze treburile tarii. Oricat ati nega dv., de vina este ADN-ul politic, al dv. si al celor formati, cu bune si cu rele, pe filiera ‘revolutionara’. Chiar daca sunteti ‘umblat’ si ‘citit’, tot aveti instinctele atavice ale politicianului roman care vrea „puterea”. Propuneti-va, draga domnule, doar (vorba vine…) sa administrati Romania cum se cade, si natiunea va va fi recunoscatoare.
        3. Afirmatia ca nu sunteti angajat de mine pentru a-mi produce surprize intelectuale, imi da paradoxal poate, sperante, Speranta ca, de fapt, dv. puteti mai mult cand vine vorba de a produce programe, viziuni, strategii de politica externa, dar aceste productii nu sunt ‘for free’, ca in cazul unor panseuri de genul celor postate pe contributors.ro. Pentru versiunea „full’ mi se pare rezonabil sa platesti, asa ca nimic de comentat. Exista totusi un risc pentru dv.: concurati pe piata panseurilor politico-literare cu, par egzamplu, dl. Vasile Marica pe care l-am vazut in seara asta pe Realitatea zicindu-ne „stati sa va spun eu cum e cu rusii, ca am fost acolo si am stat de vorba cu ei…” (se „dezbatea” cazu’ Medvedev vs Basescu). Si credeti-ma, dintr-un anumit punct de vedere, dl. Marica va ‘bate’ cand pune dansul de-o analiza politico-strategica…
        4. Este adevarat ca am votat cu cei care actualmente guverneaza (hmm…) Romania sau, ca sa va respect abordarea, au „puterea” in Romania acum. Va anunt ca as vrea sa ii schimb cu altii dar alternativa pe care o reprezentati dv. si amicii dv. politici nu ma atrage deloc. Nu stiu, sincer, ce sa fac. Puteti sa imi propuneti o alta guvernare? (pe dv. va exclud, fara suparare).
        5. De pasaportul lui Gates (Robert, nu Bill) nu va mai intreb. Om fi noi aliatii Americii, da’ nu se face sa-i dam pe goarna pe-ai nostri, ca e si ei baetzi patrioti…

  5. Pe fondul lucrurilor, adica in privinta pozitiei Romaniei in NATO si UE si cum nu isi valorifica in interesul sau aceste parteneriate comune si, paradoxal, al izolarii aproape totale chiar de state ca Franta, Italia, Germania, Marea Britanie- si lista e mai lunga- ca si din punct de vedere al lipsei unei viziuni strategice asupra a ceea ce se intampla acum in lume si ce isi propune in acest context Romania sa faca, problemele atinse de dl. Mircea Pascu sunt reale si grave, din nefericire pentru tara.Dupa ce in primul razboi mondial tara mai ramasese la un moment dat cu doua judete in jurul Iasilor, la 1 Decembrie 1918 a avut prima sa sansa istorica de a renaste in cadrul frontierelor sale reintregite intr-o Romanie Mare.Pretul platit a fost imens. Sute de mii de soldati morti pe campurile de lupta si o tara total ruinata economic. Dupa cel de al doilea razboi mondial, cei 50 de ani de comunism adus si impus , de la Moscova, au provocat mutilari aproape genetice tarii si poporului roman, in toate domeniile. Odata cu prabusirea imperiului sovietic si, ca o consecinta si a comunismului in „tarile de democratie populara”, Romania a avut o a doua sansa istorica, aceea de a reveni la democratie si la aliatii sai traditionali, devenind-cu mari eforturi si o ratacire prin tranzitie- membra a NATO si UE si avand,REALMENTE pentru prima data in istoria sa, o perspectiva clara de dezvoltare economica sustinuta si de prosperitate pentru romani, in conditii de deplina securitate de aceasta data.Este un lucru inacceptabil ceea ce s-a intamplat insa. In loc sa se valorifice la maximum aceasta realitate deosebit de favorabila, clasa politica din Romania s-a dovedit, in mod paradoxal si condamnabil total nepregatita si neputincioasa sa porneasca pe o asemenea cale, preferind sa plonjeze intr-o hartaneala interna permanenta,care a zdruncinat functionarea institutiilor statului, a prasit coruptia, singurul obiectiv al asumarii puterii si in cadrul alternantei fiind in principal imbogatirea clientelei politice si nu prosperitatea tarii si a poporului roman. Istoria va consemna cu siguranta aceasta pagina neagra pentru tara.Poate numai in tristii ani ’50 poporul roman a mai fost atat de abuzat, deceptionat si deziluzionat, si-a pierdut speranta de a trai mai bine si, in general, orice speranta, fiind gata sa accepte orice, i-au devenit indiferente adevaratul patriotism si iubirea de tara, traind doar de pe o zi pe alta; pe scurt, tara si poporul se afla din nou si iarasi in chip paradoxal intr-un grav moment de cumpana. Este nevoie de o schimbare radicala a clasei politice-nu de o reformare a ei- este nevoie ca destinele tarii sa fie luate in mainile unor romani atat integri cat si competenti si, din fericire, ca dintotdeauna in astfel de momente, tara a dovedit ca poate scoate la lumina asemenea romani. Si, in acelasi timp, avem nevoie de o justitie credibila care sa functioneze corect si prompt, fara nici o ingerinta politica, pentru a se putea reface si mentine echilibrul intre institutiile constitutionale ale statului ca si increderea cetatenilor in acestea. Si mai e nevoie de un lucru:un larg dialog social si o societate civila care sa isi asume un rol activ si preponderent, in raport cu institutiile statului Cu alte cuvinte, avem nevoie de o urgenta dar autentica reforma a statului, in interesul cetateanului nu al partidelor politice, in cadrul careia sa fie definite si optiunile strategce ale Romaniei ca tara membra a NATO si UE.Sunt foarte multe lucruri de facut in aceasta tara.Dar cu cat trece timpul se adancesc decalajele iar situatia se complica si mai mult.

    • Perfect adevarat, din pacate, insa, cu cat cei care raspund astazi de destinele noastre se vor crampona exclusiv de putere si vor intarzia sa inceapa sa faca ce trebuie, cu atat ne va fi mai greu dupa! Vorbesc de tara, de noi toti romanii, nu numai de cei care sunt acum in opozitie.

    • Dle Teo,
      Uitati ca numele meu a fost mentionat – adevarat, fara nicio dovada concreta – in raportul respectiv, insa alaturi, printre altii, de dl. Basescu si dl. Medar, pe atunci, consilierul domniei sale pentru Securitate nationala. Deci, daca eu sunt „vinovat”, la fel sunt si ei! Sper ca la asta va refereati cand ati citat raportul dlui Marty …

  6. Dupa cum excelent a remarcat Dl. V Florean, in Romania nu se mai poate vorbi despre salvare, cata vreme actuala clasa politica (putere si opozitie), nu e inlocuita din temelii.

    De treburile tarii sa nu se mai ovupe decat oameni care nu au mai facut niciodata politica, nici macar la nivelul de activist UTC. Apoi, toti cei care preiau puterea, sa fie scrutati atent de catre o comisie de control, pentru a le verifica adevaratele loialitati. Toate astea se pot face dupa modelul islandez, tara de care nu se mai aude deloc in presa. Ce am gasit pe blogul lui Eufrosin despre Islanda:

    Parcurgand titlurile din presa cineva picat din Luna ar crede ca Romaniei i s-au jucat deja zarurile si ca tot ce ne ramane noua de facut, ar fi sa emigram spre plaiuri aparent mai verzi.

    Nu e deloc asa. Da, am trecut prin 20 de ani oribili, de comunism-intors-pe-dos perpetuat acum de fiii celor din vechiul sistem, da, pare imposibila schimbarea, de fapt primenirea de care avem nevoie pentru a continua sa existam ca stapani in tara noastra si nu ca gloata deznationalizata si deculturalizata pe care dusmanii nostri si-o doresc, da, ne vine greu sa ne SOLIDARIZAM, dar trebuie acum s-o facem.

    Romani la noi acasa, ori sclavi ai FMI ?

    Daca nu de dragul nostru, macar de dragul copiilor si a nepotilor nostri..

    In Europa tocmai a avut loc o revolutie populara nesangeroasa, al unui neam echivalent in numar cu cetatenii Clujului. Nu s-a suflat un cuvant in media, dar pentru noi lectia e cat se poate de clara: chiar SE POATE ! Cheia succesului? Primenirea totala a clasei politice.

    Practic, vara aceasta cand va cadea guvernul si va cadea, avem datoria fata de urmasii nostri, sa nu mai permitem nici unui trepadus care a facut politica in ultimii 50 de ani, sa mai ocupe vre-o pozitie in guvern. Deasemenea, toti cei care vor sa ne reprezinte, vor trebui scarmanati pentru a li se afla originea adevarata.

    Nu de un ungur care sa-si reprezinte cu cinste etnia trebuie sa ne temem, ci de cei care purtand nume neaos romanesti, actioneaza metodic impotriva intereselor neamului.

    Acum, lectia pe care trebuie cu totii sa o pricepem. Va rog dati mai departe articolul acesta tuturor celor pe care ii cunoasteti. Nu am nevoie de trafic aditional pe blog si nici nu am nimic de castigat din asta, dar dupa atata amar si rele cate am indurat pana acum, e timpul sa ne desteptam.

    Chiar putem schimba Romania prin actiune civica, dupa exemplul islandez – dati mai departe:

    Dacă cineva crede că nu există cenzură astăzi , să-mi spuneţi dacă a fost cunoscut tot ceea ce se întâmplă în Egipt, de ce ziarele nu au spus nimic despre ce se întâmplă în Islanda:

    În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate , marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia.
    Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală.

    De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani:
    Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu?

    Iata pe scurt, istoria evenimentelor:
    2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.
    2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoava demisia primului- ministru şi a membrilor guvernului in bloc. Continuă situaţia economica nefavorabila.

    Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze sa le plateasca lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% dobanda.
    2010. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului.
    În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul.
    La referendumul, organizat în luna martie, 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.
    Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor
    bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toti bancherii implicati, pleaca din ţară.

    În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.

    Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran.Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică , din 522 care si-au depus
    candidaturile, pentru care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane.
    Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011.
    Prezinta un proiect de constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară.

    Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.
    Aceasta este scurtă istorie a Revoluţiei din Islanda:
    demisia guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili pentru criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.

    S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană?
    S-a comentat cu privire la acest lucru in talkshowurile politice?
    S-au văzut imaginile de la evenimentele la televizor? Bineînţeles că nu.
    Oamenii islandezi au fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.

  7. Ma tem ( vorba sa fie!) ca se neglijeaza voit anii`90; dl Pascu are scolile tov. Iliescu.
    Se uita ca in acei ani „externii” si-au pus masca de gaze in relatiile cu Romania.
    Acum e greu sa-i convingi ca vremurile alea sint apuse; mai ales ca ramine incontinuuu o acuza teribila: sinteti corupti.
    Iar noi sustinem (prin Justitia noastra cu dumbravi de pivnicerese si danileti) ca nu-si nu, sintem curati, doar ca strainii ne vor pierirea.

    • Uitati ca, din 1990 pana in 1992 si intre 1996-2000, adica cea mai mare parte a anilor ’90, PDL s-a aflat la guvernare, raspunzand inclusiv de politica externa a tarii. Asa ca ce reprosati referitor la acei ani, reprosati-le lor, nu altora. Iar daca va referiti la rolul presedintelui de atunci, referiti-va si la cel actual!?

      • Si dvoastra va faceti ca uitati, imi pare rau ca ma repet, dar nu va aduceti aminte cine voia tratatul cu, azi, defuncta URSS; si chemarea minerilor a darimat decenii de politica externa.
        Dar cum ziceam, scoala lui Iliescu are elevi buni.

        • Sigur, nu va pot reprosa ca nu ati citit cartea mea ” Batalie pentru NATO”, caci, daca ati fi facut-o, ati fi aflat ca eu am fost mandatat de dl. Presedinte Iliescu sa comunica ambasadei sovietice de la Bucuresti ca Romania nu va ratification tratatul, daca SE va dovedi ca Avesta divers de celeincheiate cu cele ate state foste socialiste. De aceea, a cesta nici nu a mai intrat la ratificare, desi FSN avea o manioritate confortabila in Parlament. Ulterior, faptul ca nu am avut tratat cu Rusia, fiind ultimo care l-am incheiat, ne-a creat un handicap fata de ceilalti candidati, care aveau, asa cum a recunoscut chiar dl. Ratiu, Dzeu sa il odihneasca! Iar cu minerii, daca mai avem rabdare si acces la unele arhive straine, nu este deloc exclus sa apara surprize …

  8. Din cate stiu „dosarele marilor proiecte” cel putin pentru UE erau identificate si stabilite prin capitolele de negociere iar pentru NATO, Strategia de tranformare chiar recunoaste ca se preiau masiv obiectivele vechi ale pre-aderari. Ma intreb daca nu cumva ne place sa credem despre noi ca am avea ce sa punem intre copertile TUTUROR acestor dosare ? Cred ca integrarea in NATO si UE chiar asta ne invata, ca daca am fi fost in stare sa promovam singuri aceste ‘mari proiecte” nu am fi asteptat atata. Poate ar trebui sa plecam de la premisa ca ultimii 20 de ani au demonstrat ca politica externa nu este un punct forte pentru noi. Proiectul economic pentru Irak, inceput inainte de integrare nu a fost gestionat mai bine, indiferent de orientarea guvernului. Proiectul economic pe Marea Neagra e mai vechi de 10 ani si nu a produs nimic. Securitatea energetica la fel, un subiect de 20 de ani. Nu mai vorbesc de diplomatia publica. Nu avem nici macar un amabasdor roman din partea UE trimis intr-o tara. Chiar daca avem un sef de departament in Bruxelles, stim ca nu conteaza, persoana respectiva mai da sporadic doar cate un interviu prin presa romaneasca. Ultima data, in Adevarul, a dat raspunsuri diletante la intrebari amatoristice, ma opresc aici.
    Probabil ca trebuie sa recunoastem ca am supraevaluat potentialul politcii externe si ca poate ar trebui sa pornim de la un nivel mai modest al asteptarilor.

    • Facet o mare nedreptate dlui Isticioaia, care ocupa o functie extrem de importanta, cea de Director General pentru Asia, adica exact continentul pe cale sa devina pivotul sistemului international. Daca ati sti numai cata lume imi cere sa mijlocesc o intalnire cu dl. Isticioaia aici la Bruxelles, v-ati schimba opinia …

      • In politica, chiar si in politica externa, discutam de rezultate si interese. Daia nic nu am facut un caz nominalizat. Am tot asteptat rezultate ca sa imi schimb opinia cat a fost la Beijing, mai astept si acum cand este la Bruxelles. Ne dati dumneavostra un semn cand e cazul, eu sunt sceptic, pentru ca stiu ca ambasadorii UE discuta direct cu sefa diplomatiei iar amabasadele UE din Beijing isi fac treaba cum se face, pe bilateral.
        Nici eu nu sunt multumit de cursul actual de politica externa, precizez asta ca sa fie clar ca nu iau partea cuiva.

  9. Ce mă deranjează uneori în relaţia cu interlocutorii şi articolele publicate de autorii români e incapabilitatea de a înţelege că un punct de vedere diferit asupra unei situaţii nu înseamnă că respectivul e mai puţin bine întenţionat sau mai puţin patriot. Pur şi simplu, interlocutorul are o altă viziune asupra situaţiei, cu atât mai bine, se prefigurează un evantai de soluţii mai diversificate şi alternative, apoi urmează dialogul şi selecţionarea celor optime.
    Revenind la titlul articolului, e clar că politica externă e oarecum incomodată de actualele dificultăţi financiare ale statului să spunem dar şi de stagnarea pe plan mental a resurselor umane, cel puţin în aparenţă. De remarcat că pe plan politic intern, declaraţiile politicienilor atât celor de la putere, cât şi a celor de la opoziţie nu ajută, ba mai mult chiar de cel care teoretic ar trebui să fie neutru.

    Un exemplu, gestionarea relaţiilor cu diaspora proprie.

    1. Partidele de opoziţie, susţin măsuri de discriminare, ceea ce creează pe termen lung un sentiment de alienare a comunităţilor care teoretic şi practic pot creea o interfaţă a politicii externe. Mă refer la refuzul de a acorda dreptul la vot (prin corespondenţă) sau condiţionarea lui(de plata unui impozit în ţară). În aceste condiţii, cum vreţi ca masa de oameni din exterior , cu relaţii în societăţile lor să aibă o atitudine de colaborare. Ba, să mai şi contribuie monetar-sume trimise în ţară, când statul-mamă i-ar considera cetăţeni de mâna a doua.

    2.Partidul de guvernământ, nici el nu excelează. Prin tăierile bugetare şi de personal, prin menţinerea unor persoane incompetente pe posturi contribuie în aceiaşi măsură la creşterea sentimentului de izolare a cetăţenilor de ţară.

    Cu o infrastructură imobiliară deja săracă(comparaţi doar la nivel de clădiri, utilităţi ambasadele unor ţări mai sărace teoretic decât România şi cele ale României) în ţările unde România e reprezentată, cum se vrea crearea unor relaţii de prestigiu. Poate să fie persoana reprezentantă un geniu bineintenţionat al relaţiilor externe dar dacă întâlnirea cu posibilii investitori externi privaţi etc are loc într-o cămăruţă 2×2 m, cum să exprim..pur şi simplu nu are şanse de finalizare din start. E greu de găsit arhitecţi şi designeri români capabili să transforme imobilele actuale în adevărate reprezentanţe ale spiritului naţional. Nu prea aş crede, din moment ce mulţi reuşesc peste hotare concursuri grele în care proiectează clădiri simbolice. Dar voinţă politică nu este. Chiar nu s-ar putea găsi din fondurile UE programe care să ajute reînoirea actualelor ambasade…

    Şi mai sunt multe de spus, calitatea resurselor umane. De altfel, ar trebui făcută o evaluare sinceră, care evenimente prezentate ca şi succese pe plan extern sunt cu adevărat succese datorită unor politici externe(viziune pe termen lung, efort intern), sau sunt de fapt mai puţin succese datorită unui interes extern în România(interes temporar, viziune scurtă).

  10. Aveti dreptate in multe privinte. Legat de votul prin corespondenta, temerile opozitiei se bazeaza pe modul in care acesta a functionat in 2009: record absolut de vot la Paris, urmat de numirea ambasadorului ca ministru de externe, multumirile – tardive, dupa ce spiritele s-au potolit – adresate de dl. presedinte, faptul ca nu s-au verificat niciodata actele ce trebuiau completate de votanti (Curtea Constitutionala, condusa de dl. Vida, propunerea Cotrocenilor, s-a ferit ca dracul de tamaie sa o faca, preferand sa contribuie la detensionarea situatiei prin renumararea voturilor … nule, adica apa de ploaie), faptul ca softul si comunicatiile sunt controlate de STS, aflat in subordinea unuia din cei doi candidat, dar mai ales angajamentul ministrului de externe luat in fata partidului ca PDL va castiga 1 milion de voturi, daca se introduce votul prin corespondenta!? Nu e suficient?

  11. Daca articolul ar duce lipsa de ironii, poate as crede anumite aspecte, dar asa nu. Diferenta dintre un ziar de scandal si asta nu e foarte mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Mircea Pascu
Ioan Mircea Pascuhttp://ioanmirceapascu.ro/
Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro