vineri, februarie 14, 2025

Carol Quintul și Francisc I: Rivalitate și promisiuni nerespectate. Rolul providențial al mamei și regentei Louise de Savoie

 

În prima zi din ianuarie mi-am pierdut soțul dar tot în prima zi din ianuarie fiul meu a devenit regele Franței. În ziua convertirii Sfântului Pavel fiul meu a fost în pericol să-și piardă viața. Și în aceeași zi a fost uns și încoronat în catedrala din Reims. Pentru toate acestea mă supun și sunt recunoscătoare proniei cerești, fiind răsplătită pentru toate necazurile și dușmăniile din primii ani ai înfloritei mele tinereți. Modestia mi-a fost alături, iar răbdarea nu m-a părăsit niciodată.”  

Louise de Savoie[1]

Există, fără îndoială, o istorie poate mai puțin familiară dar îmbogățită de personalități fascinante cu un rol providențial, aflate pe nedrept în umbra marilor suverani ai acelor timpuri, bunăoară cei ai secolului al XVI-lea. De exemplu, Louise de Savoie (1476-1531), mama lui François I-er (Francisc I, 1494-1547), rege al Franței, suveran cunoscut și emblematic al regalității epocii medievale și renascentiste. Al treilea personaj este Carol Quintul (1500-1558), prieten și adversar al lui Francisc I, poate cel mai puternic monarh al primei jumătăți de secol XVI, cu posesiuni precum regatul Boemiei, al Ungariei, al Castiliei, Aragonului și Neapolelui, arhiduce de Austria, suveran al celor 17 provincii ale Țărilor de Jos, stăpân peste un vast imperiu colonial spaniol.

Nu mi-am propus să insist asupra cauzelor rivalității dintre cei doi suverani, dominarea Italiei ocupând evident un rol central, ci mai degrabă asupra rolului salutar și constant al mamei suveranului francez, Louise de Savoie, cu deosebire în timpul unei perioade dramatice din existența acestuia. Contextul istoric este cel al bătăliei de la Pavia din 24 februarie 1525, al cărei rezultat a fost capturarea regelui Franței Francisc I de către armata împăratului Carol Quintul. Prizonierul a fost internat, cred că acesta este cuvântul potrivit, inițial la Lujanes[2] și apoi la Alcaraz. La acel moment starea sa sufletească a fost una deplorabilă, după cum este probabil de înțeles. Corespondența între ilustrul prizonier regal și mama sa relevă legătura indestructibilă dintre aceștia: „Nu mi-au mai rămas decât onoarea și viața, iar pentru ca veștile să vă aducă un pic de încurajare, am rugat să fiu lăsat să vă scriu. Această permisiune mi-a fost acordată….Am speranța că Dumnezeu nu mă va abandona. Prea umilul și supusul Vostru fiu, François”[3], scrie lui Louise de Savoie, suveranul deznădăjduit. „Pentru onoarea mea, dar și a națiunii mele, aleg mai degrabă o captivitate onorabilă decât o fugă rușinoasă.”[4] Francisc I a trecut prin momente grele în timpul captivității. Sora sa, Marguerite d’Angoulême, dar și Carol Quintul însuși au vizitat un prizonier de neconsolat. Dialogul dintre învingător și învins este edificator și important pentru posteritate, poate și pentru că nu lipsește o doză importantă de cavalerism, proprie ținutei și onoarei regale:

  • „Sire, aveți în fața Voastră un prizonier și un sclav.
  • Nu, nu un sclav ci un frate apropiat, un prieten adevărat pe care-l consider liber și-l voi elibera.”[5]

Onoare și cavalerism însă nu naivitate. Pentru a-l elibera, Carol Quintul a solicitat cedarea mai multor teritorii precum Bourgogne, Artois, Flandra și renunțarea de către Francisc I la orice operațiuni militare în teritoriile italiene. Concomitent a propus ca sora sa, Eleonora, să se căsătorească cu regele francez, văduv la acea dată, cu intenția de a lega astfel inclusiv pe linie familială Sfântul Imperiu Roman (de neam germanic) de Regatul Franței.

Mai importantă poate decât bătălia de la Pavia respectiv urmările sale a fost faptul că Francisc I a lăsat regatul Franței în grija mamei, Louise de Savoie. Aceasta și-a asumat pe deplin rolul de Regentă și a condus statul din abația Saint-Just de lângă Lyon. Vestea înfrângerii și mai ales a captivității fiului său nu au destabilizat-o, cel puțin aparent, pe Louise de Savoie. Cuvintele sale au fost elocvente: „Regele este prizonier dar Franța este liberă”. Regenta va depune toate eforturile pentru a obține eliberarea fiului său. În cele din urmă, după încheierea tratatului de la Madrid (1526), care a formalizat cerințele sus-menționate ale lui Carol Quintul, Francisc I a fost eliberat, o eliberare condiționată și de preluarea de către Carol Quintul a celor doi fii ai săi, François și Henri (viitorul Henric al-II-lea), ca o garanție a respectării angajamentelor luate. La Hendaye, pe 17 martie 1526, schimbul sus-menționat s-a realizat.

Odată pus în libertate, Francisc I s-a dezis imediat de orice angajamente. A constituit „Liga Sfântă” alături de statele italiene, Papalitate și Anglia lui Henric al-VIII-lea, cu intenția de a reîncepe ostilitățile. Merită menționată aici scrisoarea lui Carol Quintul adresată ducelui d’Arcos, vice-rege al Spaniei, dată la Burgos în data de 22 ianuarie 1528, relevantă pentru întreaga stare de fapt:

„Este bine-cunoscut că mă gândeam deja să-l eliberez pe regele Franței, prizonier în Regatul meu deoarece am considerat că cele stabilite cu acesta ar conduce la pacea în întreaga Creștinătate, pe care dintotdeauna am dorit-o și, astfel, mi-ar permite să continui campania împotriva Necredincioșilor…Ori acum când este liber tocmai a încheiat alianțe cu suverani și alte puteri pentru a ne declara război. Își trimite ambasadori pentru a încheia noi tratate. Chiar dacă nu există niciun motiv pentru ca eu să modific clauze agreate în prealabil, obiectivul meu principal rămâne totuși pacea, atât cu regele Franței, cât și cu ceilalți suverani creștini aliați ai săi și m-am gândit să negociez cu el din nou și chiar să renunț la ceea ce a fost deja convenit. Am aprobat solicitările ambasadorilor, iar ei au fost foarte satisfăcuți dar totuși nici ei, nici regele Franței nu au dorit să rostească nicio asigurare că va fi respectat întrutotul ceea ce s-a hotărât, nici măcar să-și retragă armatele din Italia, acestea purtând război pe teritoriul nostru. În schimb, mi-au cerut să eliberez fiii regelui Franței…Copiii sunt ceea ce regele dorește cel mai mult și, de îndată ce i-am elibera, ar avea un atu în plus în război. Nerespectându-și cuvântul dat când nu-i are lângă el, ar fi și mai puține șanse să și-l țină odată ce i-ar recupera…Acum ne amenință cu războiul, cu sânge și foc, pe noi și pe supușii noștri. Mă consolez știind că nu voi fi cauza tuturor dezastrelor și morții ce vor urma și că Dumnezeu va ajuta credința și misiunea mea, cum a făcut-o de fiecare dată până astăzi.[6]

 În acest moment s-a evidențiat cu adevărat Louise de Savoie care a înțeles că un conflict nu va duce la nimic constructiv. Aceasta a contactat-o pe cumnata sa și mătușă a lui Carol Quintul, Margareta de Austria, regina Țărilor de Jos. Cele două femei vor fi autoarele păcii de la Cambrai din 3 august 1529, rămasă în istorie sub numele de „Pacea Doamnelor.”[7] Clauzele tratatului de la Cambrai au păstrat în linii mari ceea ce s-a convenit la Madrid însă, schimbare majoră, Bourgogne a rămas în posesia Franței. De asemenea, în schimbul unei recompense de 2 milioane livre aur, cei doi fii ai regelui Francisc I au fost eliberați. Termenii păcii de la Cambrai au fost respectați, iar cei doi suverani s-au reîntâlnit la Aigues-Mortes în anul 1538, într-o atmosferă descrisă de cronicarii vremii drept afectuoasă[8]….Lucrurile nu se vor opri însă aici. Cei doi protagoniști și rivali s-au aflat aproape de un nou război în anul 1542, obiectul disputei fiind același: Italia, mai exact orașul Milano. Avantajul inițial al armatei împăratului Carol Quintul a fost anulat de lipsa lichidităților necesare plății soldaților mercenari, de înaintarea otomană în Ungaria și de opoziția luterană din statele germane. Până la urmă totul e bine când se termină cu bine, tratatul de la Crépy-En-Laonnois (1544) încredințând Bourgogne Franței și Milano Spaniei lui Carol Quintul.

Louise de Savoie a fost personajul providențial de lângă fiul său, regele Francisc I. Regentă a Franței în două rânduri (1515 și 1525), a condus țara cu determinare și a negociat personal prevederile tratatului de la Cambrai. Alături de cardinalul Antoine Duprat[9] a asigurat supraviețuirea statului în condițiile dramatice ale înfrângerii de la Pavia și ale captivității regelui Francisc I. Dintotdeauna fiul a recunoscut sprijinul și aportul mamei sale, semnând uneori scrisori cu formula „Le Roi et Madame”.[10] Însăși Louise de Savoie a utilizat, în corespondența sa, expresii de sorginte regală precum „à mon seul plaisir”.[11] Louise de Savoie a fost o admiratoare a artei italiene și l-a influențat profund pe fiul său, inclusiv în aducerea mai multor maeștri italieni în Franța. Să nu uităm de Leonardo da Vinci și de prezența sa la curtea lui Francisc I,  acesta din urmă cunoscut astăzi drept monarh emblematic al Renașterii franceze. Louise de Savoie și Francisc I au lăsat posterității monumente precum castelele de la Blois, Chambord și Fontainebleau. Devotamentul și respectul suveranului față de mama sa au fost vizibile atât în formulele scrise de adresare, precum „votre très humble et très obéissant fils François”[12] („al vostru prea umil și prea supus fiu François”) precum și, de exemplu, în descrierea ceremonialului de înmormântare a lui Louise de Savoie (1531) în care suveranul a fost de neconsolat, iar pe sicriul regentei au fost încrustate efigia, coroana și manta ducală. Regentă în două rânduri, Louise de Savoie „chiar și în veșnicie, nu va fi niciodată regină”.[13]

În finalul acestui articol îmi permit să subliniez două aspecte importante ale personalității lui Louise de Savoie. Pe de o parte, relația acesteia cu sultanul otoman Soliman Magnificul sau Legiuitorul: Regenta nu a ezitat să negocieze prin orice mijloace eliberarea fiului său captiv la Alcazar: „Te implor, Mare Împărat, să-ți arăți mărinimia și generozitatea eliberându-mi fiul”, acestea au fost cuvintele lui Louise de Savoie[14]. Desigur relația între Franța lui Francisc I și Imperiul otoman al lui Soliman Magnificul este mult mai vastă, însă antanta a fost deplină fie și dacă ne referim la protecția acordată Sfântului Mormânt, respectiv Bisericii Latine din Ierusalim. Ordinul sultanului a fost fără echivoc: „Vor păstra oratoriile și spațiile pe care le ocupă în prezent fără ca nimeni să-i poată oprima sau tulbura în orice fel. Să se știe aceasta!”[15]. Pe de altă parte, este evident că pentru Louise de Savoie, regentă și mamă, Francisc I, rege și fiu, a reprezentat totul, încă de la nașterea sa: „François, prin grația Domnului rege al Franței și Caesar al meu, a văzut pentru prima oară lumina zilei la Cognac înspre orele 10 ale dimineții zilei de 12 septembrie a anului 1494.”[16] Cu siguranță și afecțiunea fiului a fost necondiționată, dublată de o încredere pe măsură. În anul 1515 Francisc I, înainte de campania militară din Italia, a emis o ordonanță regală prin care și-a desemnat mama ca regentă. În premieră a fost utilizat oficial acest termen pentru o femeie.[17] Încrederea fiului a fost onorată de mamă de-a lungul întregii sale vieți. Louise de Savoie nu a ezitat să conducă țara cu hotărâre la ceasuri de restriște, nu a șovăit în a negocia cu marii suverani ai epocii precum Carol Quintul și Soliman Magnificul și nu a pregetat să facă apel la membri ai familiei extinse, precum Margareta de Austria. Și toate pentru un singur obiectiv: prin persuasiune și tact, calități prin excelență ale diplomației feminine dintotdeauna, consfințirea păcii. Louise de Savoie este, fără îndoială, o figură istorică fascinantă: Regentă a Franței, om de Stat, om de cultură, mai presus de toate mamă devotată.

Varianta inițială a articolului a apărut în revista Tribuna, “Revista de cultură”, anul
XXII, nr.526, 1-15 august 2024, pp.19-20.


[1] Kuperty-Tsur, Nadine; «Le Journal de Louise de Savoie: nature et visées» Louise de Savoie (1476-1531), édité par Pascal Brioist et al., Presses universitaires François-Rabelais, 2015, p. 263-276 (doc. electronic). 

[2] Fortificație tip turn în apropiere de Madrid, conform Camille Garandeau, “Louise de Savoie, la femme derrière François I-er”, disponibil la https://www.pointdevue.fr/histoire/histoire-de-france/louise-de-savoie-la-femme-derriere-francois-ier

[3] Sophie de Livry, Emmanuel de Waresquiel, „Mémoires du Monde, Cinq siècles d’histoires inédites et secrets au quai d’Orsay”, ed. L’Iconoclaste, Paris, 2001, p. 32.

[4] Ibidem, p. 33.

[5] Ibidem, p. 34

[6] Ibidem, p. 35

[7] La Paix des Dames în orig. (sursa larousse.fr).

[8] Sophie de Livry, Emmanuel de Waresquiel, op. cit., p. 34

[9] Antoine Duprat (1463-1535), primul președinte al Parlamentului de la Paris (1508), cancelar (1515-1535), prelat și cardinal (din 1527), partizan al întăririi puterii regale (conform larousse.fr).

[10] Conform P. Brioist, L. Fagnart, C. Michon, „Louise de Savoie”, disponibil la https://orbi.uliege.be/bitstream/2268/133647/2/2_introduction.pdf

[11] Ibidem

[12] Conform Stephane Gal, „Extrait de Histoires verticales”, ed. Champ Vellon, 2018, disponibil la https://www.lesamisdebayard.fr/wp-content/uploads/2022/01/Extrait-lettre-Les-Amis-de-Bayard-N%C2%B047-Lettre-de-Francois-1er-4.pdf

[13] Conform Aubrée Davis-Chapy, „Louise de Savoie a la tête du Royaume. Entretien avec Aubrée David-Chapy”, revue ”Conflit”s, 21 octombrie 2023, disponibil la https://www.revueconflits.com/louise-de-savoie-a-la-tete-du-royaume-entretien-avec-aubree-david-chapy/

[14] Sophie de Livry, Emmanuel de Waresquiel, op. cit., p. 36

[15] Conform Antoine de Levis Mirepoix de l Académie Française, „Francois I-er”, disponibil la https://www.canalacademies.com/emissions/francois-ier/les-academiciens-racontent-lhistoire-francois-1er-2-2

[16] Kuperty-Tsur, Nadine; «Le Journal de Louise de Savoie: nature et visées», op. cit.

[17] Conform Aubree Davis-Chapy, „Louise de Savoie a la tête du Royaume”, op. cit.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Frumos text.
    Carol Quintul a fost o mare personalitate, un om foarte cult si in același timp modest. S-a retras la mânăstire si i-a lăsat tronul lui Filip al II-lea. Mare greșeala. A fost toată viata foarte bolnav si se pare ca in ultimii ani guta îl ținea la pat. Am văzut mormântul lui Carol Quintul la Escurial.
    Portretele sale arata pentru prima data bărbia proeminenta care va fi embleme degenerescentei dinastiei habsburgice, după multiple căsătorii in aceeași familie.
    François I era un temperament vulcanic, cam nesăbuit, afemeiat, dar si iubitor de cultura si arte (o parte din colecția de tablouri de la Louvre, inclusiv Gioconda, i se datorează) si deși a suferit multe înfrângeri, era un bun strateg. A fost primul vest european care a înțeles ca trebuie găsita o soluție de a bloca accesiunea unui imperiu care sa controleze întreaga Europa (cel german). Pentru asa s-a făcut frate si cu dracu, cu turcii.
    Ca o curiozitate era f înalt, avea 1.95m.
    Prima jumătatea a secolului 16 a adus in scena mari pasionalități precum Carol Quintul, François I, Soliman Magnificul, Henri VIII, si … Luther. Cu Luther au interacționat toți, mai puțin Suliman deși a scris mult despre necesitarea unei noi cruciade a creștinătăți împotriva otomanilor, in special după prăbușirea regatului maghiar de la Mohacs.
    Relația dintre François I si Henri VIII a fost mai mult decât politica, amândoi au avut-o in pat, temporar, unul ca amanta, ce de-al doilea ca soție, pe Anne Boylen.

  2. Am avut un manager pe nume Savoy. Avea dovezi ca stra-strabunicii lui au venit din Franta de prin, sa spunem 1700 si s-au stabilit in Nova Scotia ori pe acolo. Un tip citit, elocvent si cu mult bun simt. Vorbea o franceza stalcita de Quebecos. Facem haz de el….
    Ce vreau sa spun e ca lumea e mica dar e loc pentru cei mari. Genetic.
    Numai bine Domnule Lotreanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosmin Lotreanu
Cosmin Lotreanu
Diplomat (ministru plenipotențiar), absolvent al Facultății de Istorie (Universitatea București) respectiv al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (studii post-universitare). A îndeplinit calitatea de consul general al României la Trieste (Republica Italiană), având misiuni externe anterioare în Republica Turcia respectiv Republica Serbia. Contributor la revistele culturale La Punkt, ARCA (Arad), Argeș respectiv Marginalia (“platforma de idei, comentarii, analize, note și luări de poziție, recenzii și recomandări”).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro