Primele zile ale primăverii au adus o adevărată furtună politică și mediatică pe tema fiscalității și a cheltuielilor publice. Considerăm necesară și benefică dezbaterea publică a acestor teme foarte importante pentru toți cetățenii României. Dar să recapitulăm diferitele propuneri. Proaspătul Prim-Ministru propune reducerea CAS pentru angajat și, poate, pentru angajator cu 3%-5%. Unul dintre liderii Opoziției reclamă ironic mărunta greșeală a Prim-Ministrului, susține că această reducere trebuie făcută la angajator și critică lipsa estimării impactului bugetar. Diferenţa dintre cele două propuneri este una evidentă: reducerea contribuţiei la angajat ar aduce mai mult venit net în buzunarul acestuia (deh – vin alegerile), pe când reducerea contribuţiei la angajator ar putea ajuta la reducerea costurilor şi, potenţial, la crearea de locuri de muncă. Drept replică pentru amândoi, Președintele argumentează împotriva reducerii CAS pe motivul adâncirii deficitului din bugetul de pensii și susține, în schimb, creșterea salariilor celor 1,2 milioane de bugetari cu 15% începând cu 1 iunie 2012. O astfel de măsură, susține Președintele, nu este „în nici un caz din populism” și va avea consecința pozitivă a creșterii consumului.
Nu ne putem împiedica să observăm că declarațiile publice de până acum denotă o lipsă fundamentală de înțegere a fiscalității și, respectiv, a impactului acesteia asupra economiei și finanțelor publice. Să începem cu discuțiile despre CAS. Este evident pentru toată lumea că actualul Cod Fiscal penalizează munca. Contractele individuale de muncă (4,5 milioane la privat și 1,2 milioane la stat) au nivele ale CAS împovărătoare în mod absolut, dar și relativ la alte țări din regiunea centrală și estică a UE. La un salariu net de 1000 de lei în mână se plătesc, de către angajat și angajator, peste 800 de lei către fisc.
Prima observatie este că, din punct de vedere economic, diferența între CAS pentru angajat și angajator este strict contabilă. Aceste contribuții sunt costuri ale muncii care sunt suportate din veniturile firmei respective și în urma cărora rezultă salariul net. Clasificarea lor în 6 (șase!) contribuții ale angajatorului și 4 (patru!) ale angajatului este per total irelevantă și pur contabilă. Ceea ce contează este suma totală care se scade din veniturile firmei pentru fiecare angajat, alături de celelalte costuri operaționale, și se varsă fiscului. Lucrurile fiind clarificate, este relativ simplu de calculat costul unor astfel de măsuri. Având în vedere previziunile pe 2012 de venituri bugetare din CAS de 51 miliarde de lei (8,8% din PIB), o scădere de, să zicem, 10% (adică de la 45,5% la 41%) ar costa 5,1 miliarde de lei pe tot anul 2012, indiferent de unde se reduc procentele. Din păcate, niciunul dintre susținătorii acestei idei nu a produs și o estimare a impactului pozitiv al unei astfel de măsuri ca, de exemplu, numărul de locuri de muncă create sau “albite”, veniturile suplimentare la buget ca urmare a creşterii consumului, etc.
Observația conform căreia scăderea CAS ar duce la adâncirea deficitului bugetului pensiilor este, de asemenea, un fals “adevăr”. Este adevărat că România are un buget al asigurărilor sociale separat, din punct de contabil, de cel curent. Din nou, însă, această diviziune, cel puțin până la completa independență legală și operațională măcar a Casei Naționale de Pensii Publice, este artificială. Ceea ce contează, din punct de vedere economic, este câți bani colectează Statul și pe ce îi cheltuiește. Cel mai bun argument este faptul că toate creditele externe, atât cu FMI și UE, cât și cele de pe piețele internaționale, sunt făcute pe baza cifrelor consolidate. Cu alte cuvinte, creditorii României sunt interesați de deficitul agregat al finanțelor publice, și nu de diferitele lui componente. În consecință, argumentația Președintelui nu stă în picioare.
Ce este, totuși, de făcut, având în vedere rara unanimitate din jurul nivelului ridicat al fiscalizării muncii? Soluția propusă de noi este una simplă, eficientă, dar şi echitabilă în acelaşi timp: un sistem de contribuţii sociale care să încurajeze hărnicia şi eficienţa, să crească gradul de conformare voluntară, dar şi să elimine excepţiile care nu fac decât să creeze categorii privilegiate de contribuabili şi să submineze principiul solidarităţii, principiu care stă la baza modului în care sunt calculate şi platite contribuţiile sociale obligatorii. Propunerea noastră se bazează pe luarea concomitent a două măsuri: (i) plafonarea bazei de calcul a tuturor contribuţiilor sociale la un nivel rezonabil, nivel pe care noi îl considerăm a fi de trei salarii medii şi (ii) eliminarea tuturor excepţiilor de la plata contribuţiilor sociale. Calculul contribuţiilor sociale nu trebuie să depindă, ca acum, de modul în care este obţinut venitul.
Dăm un exemplu care să arate dimensiunea problemei. Actualul Cod Fiscal favorizează plata unor contribuţii sociale mai mici sau chiar ocolirea plății acestora prin favorizarea angajaților independenți. Aceștia, în număr de circa 600.000, compun o lungă listă de forme de organizare precum PFA, drepturi de autor, profesii libere, la care se adaugă microîntreprinderi, firme de consultanță, sau chiar persoane care obţin câştiguri de capital sau din închirieri. În mod normal, ne-am putea aștepta la un număr echivalent de contracte de CAS, dar, în realitate, sunt doar puţin peste 100.000, din care majoritatea covârșitoare plătesc suma minimă legală. Ce ne arată aceste cifre? În primul rând, ne arată dimensiunea fenomenului de planificare fiscală, pentru a evita sarcina fiscală uriaşă existentă în cazul veniturilor din contracte de muncă/activităţi dependente. Cu alte cuvinte, aproximativ 500.000 de persoane (10% din forța de muncă) se angajează dependent pe o sumă minimală și primesc restul veniturilor ca angajat independent. Mai trebuie făcută observația că mai puțin de 1% din angajații dependenți au venituri lunare mai mari decât suma de trei salarii medii. Contribuţiile sociale obligatorii fiind în cea mai mare parte neplafonate (singura excepţie fiind contribuţia individuală la CAS – 10,5%, plafonată la 5 salarii medii), persoanele cu venituri medii şi mari (care au grad de conformare mare) preferă să își încaseze veniturile în afara contractelor clasice de muncă.
Orice calcule făcute în acest moment cu privire la impactul politicilor fiscale ale statului sunt distorsionate sever de realitatea creată de actualul sistem legislativ – incoerent, dificil de înţeles, creator de dezechilibre şi injusteţe socială. În consecință, noi am propus această reformă: plafonarea bazei de calcul, eliminarea excepţiilor, simplificarea legislaţiei. Plafonarea bazei de calcul are un cost minimal care constă în pierderea unor venituri la buget de la mai puțin de 1% dintre angajați, care au salariu peste plafon. Însă veniturile suplimentare, care apar datorită calculului CAS pe baza cuantumului venitului, și nu a sursei sale, compensează din plin această pierdere și, în estimarea noastră, pot aduce la buget aproximativ 2 miliarde de lei suplimentar. Estimarea este, însă, una foarte conservatoare, câştigurile putând fi semnificativ mai mari. Numai dupa ce sistemul va fi pus în ordine, vom putea să ştim cu precizie impactul oricărei măsuri de politică fiscală, inclusiv cu cât pot fi reduse cotele contribuţiile sociale obligatorii. Noi considerăm că potenţialul de reducere este unul semnificativ.
Într-un articol viitor vom reveni pe tema consumului – este necesară și de dorit stimularea lui? În ce măsură relansarea economică trebuie să se bazeze pe consum? Vom examina principalele opinii din piața politică, atât din punct de vedere al logicii, cât și al eficientei folosiri a banului public. Reamintim că în Pactul Fiscal pentru o Nouă Republică se regăsesc integral propunerile noastre pentru reducerea, simplificarea și reformarea fiscalității în România (http://www.nouarepublica.ro/un-pact-fiscal-pentru-o-noua-republica/).
Articol scris de Mihnea Vasilache si Gabriel Biriş, co-autori ai programului economic al Noii Republici
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Total in treacat, ca tot propuneti domniile voastre eliminarea exceptiilor si obligarea tuturor: de principiul contributiei voluntare ati auzit domniile voastre? De ce sa contribui la un sistem de la care nu astept si nu pretind nimic?
Ca idee:
Voi fi dispus sa platesc CAS la nivelul real al veniturilor, atunci cind voi avea o minima garantie ca banii respectivi imi vor folosi MIE la un moment ulterior.
Circula pe net un calcul privitor la sumele pe care le investeste un angajat in acest fond raportat la ce va primi (teoretic) la pensie pentru ~10 ani cit reprezinta durata de viata dupa pensionare, si raportul nu e incurajator deloc: ceva de genul bagi 20 lei si primesti 1.
Statul roman nu prezinta absolut nici o garantie, iar fondul de pensii este in faliment (pierderi de 1 mld euro/an, inseamna faliment).
Solutia pe termen mediu (10 ani maxim, deoarece nu cred ca actualul sistem mai are mult pina la colaps) trebuie sa mearga spre abandonarea obligativitatii pensiei de stat.
Din pacate fiscaitatea un functioneaza in acest fel nicaieri in lume. Acestea fiind spuse „bomba intarziata” a pensilor trebuie abordata rapid, ceea ce vom face in urmatoarele luni. Una din directiile pe care se merge si pe care o luam in calcul este incurajarea si cresterea pensiilor private si/sau a conturilor de economisire segregate. In acest fel cine economiseste mai mult va avea o pensiemai mare.
Mihnea,
Reforma ar trebui sa inceapa cu eliminarea minciunii.
Angajatii ar terbui sa primeasca de la angajator TOT costul muncii lor, din care sa-si plateasca ulterior taxele (cam cum e in USA/GB).
Daca dupa asta mai ramine vreun politruc ne-descapatinat mai discutam despre taxe. ;)
Faptul ca nu functioneaza asa in alte tari nu spune nimic despre valoarea acestei idei: poate ca e buna, poate ca putem fi primii care sa o implementeze si sa o dam ca model celorlalti. Cineva trebuie sa fie primul, nu credeti? A urma pe altii e caracteristica specifica mediocritatii.
1. nu este pensie de stat este indemnizatie sociala, nu face parte din avere, nu este mostenibila, nu este transmisibila;
2. principiul este cel al solidaritatii sociale: dvs. platiti pt. parintii dvs. sau ai mei, copii dvs. sau ai mei vor plati pt. noi;
3. sistemul voluntar este bun, se bazeaza pe acumulare, sunt si facilitati fiscale-apropo de diferenta CAS angajat-angajator;
4. sistemul si acum este mixt: P1 (public), P2 (public administrat privat), P3 (privat cu deductibilitate in limita a aprox 120 lei lunar);
5. sistemul privat nu este garantat de multe ori nici ca sume nete platite nu mai vorbim de randamente;
6. imaginativa ca maine nu ar mai fi contributiile la obligatorii: ce faci cu pensionarii in plata? cati tineri ar alege o excursie, un club, un telefon si nu o economisire de lunga durata pe principiul ca am timp pana atunci, poate nu ajung, si cand va fi atunci vor umple Piata Victoriei si vor ajunge cazuri sociale?
7. sa ne mai gandim si la cei care muncesc la negru in Romania sau aiurea si care vor genera o problema majora sociala la batranete.
Posibile solutii:
1. cresterea gradului de deductibilitate in sistemul privat;
2. obligativitatea aderarii la un fond privat conditionat de intarirea legislatiei in ceea ce priveste mecanismul de supraveghere a fondurilor private;
3. crearea unui fond de solidaritatea sociala pe principiul pe care a fost creat fondul proprietatea (% procente din companii de stat ca tot au fost create cu munca si sacrificiul actualilor pensionari) si care prin administrare eficienta sa acopere macar si partial deficitul din sistemul public de pensii;
4. si ceea ce nu ne place dar sigur se va intampla va creste gradual varsta de pensionare.
In incheiere va doresc sa traiti cel putin 90 de ani ca statul sa va plateasca mai mult decat ati platit (nu contribuit platit!!!).
OK, sa admitem. Intrebarea este, ce avantaje are aceasta solutie?
Eu unul sunt pentru scaderea fiscalitatii – masurile propuse o cresc. Pe de o parte scade fiscalitatea pentru salariile mari (peste trei salarii medii, cam 1%, cum zici) pe de alta creste foarte mult pentru amaratii care isi creaza microintreprinderi, PFA etc. profitand de cotizatiile mai mici. +2%, zici.
Pe de o parte Patriciu, vedetele de televiziune sau fotbal vor plati aproape de 0-1% in cotizatii sociale, pe de alta parte masura ar ucide o mare parte din initiativa privata. Nu cred ca Dan Voiculescu va crea mai multe locuri de munca fiindca nu mai plateste (practic) contributii, dar multe firme mici vor fi inchise. Acestea fiind spuse, oricum Voiculescu sau Patriciu nu platesc multe contributii, veniturile lor fiind derivate din capital, nu din munca…
Sunt intru totul pentru simplificare si evitarea niselor. Dar de cand acest lucru se intampla creand o noua nisa pentru bogati si trebuind facuta o retro-calculare a veniturilor la sfarsitul anului, pe baza declaratiilor privind toate veniturile, pentru a determina la ce transa se incadreaza contribuabilul? Asemenea noua nisa ar cere cheltuieli de administrare comparabile cu cele necesare de impozitele progresive! Si asta, pentru a construi o contributie sociala regresiva.
Pai daca toti si-ar face PFA, din ce bani s-ar mai plati pensiile? De ce sa existe exceptii de la regula? De ce sa nu contribuie toti la fel, de la avocati la taximetristi si de la jurnalisti la fotbalisti? PFA-ul este deocamdata o protita de scapare de taxe. Iar eventuala disparitie a IMM-urilor nu e o scuza suficienta pentru furt, chiar si legal.
Pe de alta parte multi din cei care cistiga peste, sa zicem 2000 eur, nu sunt de acord sa plateasca 1600 de eur la stat. Si atunci gasesc diverse portite (iar la venitul asta, crede-ma sunt suficiente…. de la dividende luate pe la firme din paradisuri fiscale pina la tot felul de chitibusarii contabile). De ce sa nu fie o regula pentru orice peroana care obtine venituri?
@Bogdan,
Bogdan tata, tu de ce nu-ti faci PFA sau IMM sau orice altceva in afara de angajat?
Stii ce inseamna sa ai in contract clauze care spun ca respectivul contract se termina cu notificare de 10 zile?
Cit ai preaviz tu ca angajat? Legal: 20 zile lucratoare iar angajatorul nu te poate concedia fara motivatii legale beton.
Citi din cei care lucra pe PFA/IMM ai auzit tu ca au intrat in somaj?
De cite ori ai alergat tu dupa clienti sa-ti dea banii pe care ti datoreaza?
Astea sint doar citeva dintre diferente.
Daca te tin curelele fa-te patron, daca nu taci si plateste 45% din munca ta catre stat.
Eliminarea exceptiilor combinata cu plafonarea va permite si reducerea cotelor CAS, dar a incepe cu reducerea este a pune calul inaintea carutei
De ce a lua cat mai multi bani de la Patriciu, Voiculescu sau altii care se presupune ca ar avea bani e un scop? E fix capra vecinului, daca cineva are bani trebuie jumulit (eventual sub pretextul nemernic „i-a furat”), cine nu are bani are dreptul sa traiasca cat mai bine din impozitele celorlalti. „De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi” – 20 de ani mai tarziu si comunismul e inca principalul curent in materie de fiscalitate. De ce crezi ca Voiculescu trebuie sa plateasca impozite mai mari: e mai bolnav ca altii si cost mult pe tratamentele platite de stat, o sa aibe o pensie foarte mare sau utilizeaza mai mult serviciile publice oferite de stat, gen invatamant sau aparare nationala? Sau doar pentru ca se presupune ca „are” inseamna ca „e burghez, nu trebuie sa mai aibe”?
Explicatia pretextului nemernic: daca banii sunt furati trebuie confiscati, nu impozitati. Impozitul e din munca cinstita, furtul se confisca, nu se legitimizeaza: nici cu un impozit de 99% din banii furati nu e corect, aia 1% ramasi sunt tot bani furati. In schimb poate cineva munceste 16 ore pe zi la 2 locuri de munca, are venituri de 2 ori mai mari si plateste de 2 ori mai multe impozite decat vecinul lui care bea linistit berea si priveste la televizor in cele 8 ore diferenta: DE CE?
„Prima observatie este că, din punct de vedere economic, diferența între CAS pentru angajat și angajator este strict contabilă” – afirmatia asta e adevarata pt mediul privat, nu si pt stat.
Pentru cei 1.2 mil de bugetari CAS scazut la angajat inseamna automat cresterea salariului net iar scaderea CAS pentru angajator inseamna mutarea unor bani dintr-un buzunar in altul al statului.
Cit despre baza de impozitare, eu as face un calcul mai simplu. Daca e sa-l credem pe organas:
http://businessday.ro/05/2011/cate-persoane-lucreaza-si-cate-persoane-nu-lucreaza-in-romania/
Populatia ocupata a Romaniei e de ~ 9 mil. Toti ar trebui sa plateasca aceste contributii sociale si impozit pe salariu (incluzind aici si patronii, si cei care traiesc din dobanzi la depozite). iar limitarea ar face-o mai degraba la 5 salarii medii.
Pe linga asta as inaspri foarte tare pedepsele pentru munca la negru. Ceva de genul: pentru fiecare angajat la negru gasit, 10-20 k eur amenda si puscarie cu suspendare la prima abatere.
Dar cine sa faca toate astea?
Problema pe care descrieti se rezova simplu pri introducerea unei legisau regulamente care recalculeaza salariul in asa fel incat suma neta sa ramana neschimbata
Nu stiu daca doar plafonarea la 3 salarii medii ar fi suficienta. Eu zic ca fiscalizarea muncii ar trebui sa coboare si ea mult. Parerea mea, absolut empirica, deci usor criticabila, este ca se va ajunge la un grad mare de conformare cand se va ajunge la raportul: o treime statului, doua treimi angajatului. Adica eu chiar am vazut multi oameni care pe aici ar accepta plata completa a taxelor pe munca: 2 lei la angajat, un leu la stat. Ma refer la tot felul de oameni, angajati, angajatori, studii medii/superioare, etc. Ajungem la o fiscalizare totala pe la 33, hai 35% din cheltuiala salariala.
Din ce am vazut eu sunt destule tari in UE care merg pe aceste valori.
Altfel eu sunt de acord cu eliminarea exceptiilor (pfa-uri, drepturi de autor, etc) , cu plafonarea la o limita rezonabila (3 salarii medii pare ok)
Foarte bun articolul, si sunt intrutotul de acord cu propunearea dumneavoastra. Eliminarea exceptiilor si chicitelor ar usura colectarea fondurilor CAS, si ar lasa fara paine o gramada de hartogari care in prezent analizeaza si aproba toate aceste exceptii, contribuind la alte economii in fondul bugetar.
Tocmai de aceea multi nu vor fi de acord, pentru ca nu vor sa-si piarda slujba de bugetar plimbator de hartii. Nu vreau sa zic ca toti bugetarii sunt inutili, departe de mine acest gand, dar cu cat sistemul fiscal e mai complicat cu atat se creeaza mai multe locuri de munca fara rost.
In Franta, tara care are aceleasi mari probleme cu fiscalitatea ridicata, se bate moneda pe asa reducerea contributiilor si compensarea lor cu zisa TVA sociala; masura a fost abandonata (amanata ?) din cauza anului electoral insa pana la urma cred ca aceasta va fi solutia. Ea are si avantajul ca incurajeaza consumul din productia interna (creatie de locuri de munca) importul fiind penalizat;
„Nu ne putem împiedica să observăm că declarațiile publice de până acum denotă o lipsă fundamentală de înțegere a fiscalității și, respectiv, a impactului acesteia asupra economiei și finanțelor publice.”
Factorii de decizie inteleg foarte bine doar ca modificarea pe care o propuneti ii afecteaza personal in mod negativ .
Majoritatea celor cu putere de decizie pe aceasta tema isi obtin grosul veniturile in cadrul categoriilor „privilegiate” din punct de vedere fiscal ( nu ma refer la salariu de demnitar care nu este mare ci la veniturile/onorariile din cabinete de avocatura/ notariale /consultanta obtinute in mod direct sau prin intermediul rudelor apropriate ( sotii, copii, etc)
Daca ne uitam in declaratiile de avere ale demnitarilor o sa vedem ca grosul veniturilor ( ale familiei adica includem si sotul /sotia) nu sunt in categoria veniturilor din munca ( taxate din greu) ci in categoria „exceptiilor”
Mai mult nu doar factorii de decizie dar si factorii de presiune: media, ONG-uri isi castiga veniturile tot in categoria „exceptiilor”: drepturi de autor, consultanta, microintreprindere .
Dvs si D-l Biris sunteti printre cei putini care sustin in mod onest o initiativa care, desi corecta, le poate afecta negativ castigul personal imediat . (toata stima pt acest lucru -cu atat mai credibil este demersul dvs )
Din acest motiv cred ca modificarea propusa de dvs desi in mod evident este de bun simt elementar nu o sa fie implementata prea curand – intotdeauna se vor inventa ratiuni de existenta a exceptiilor si in acest fel de metinere a unui nivel rdicat de taxare pt categoria ne exceptatilor;
Singurul mod eficace care ii va forta sa accepte modificarea este ceea ce se intampla acum pe piata muncii si tinde sa devine un fenomen de masa : angajatorii platesc angajatii folosind forme alternative ( micro, PFA) nu doar pt cei cu salarii mari ( lucru care se intampla de ani buni) ci si pt salarii relativ mici (1500 -2000 RON)
Scuze pt un comentariu asa lung
Ar mai fi o varianta care ar reduce mult fiscalitatea pe munca: baza de raportare a contributiilor platite de angajat si angajator. Angajatul sa continue sa plateasca contributiile sociale ca si in prezent, iar angajatorul sa plateasca o contributie sociala generala raportata nu la salariile angajatilor, ci la execedentul brut de exploatare. Fiecare (munca si capitalul) sa plateasca raportat la beneficiul sau brut. Respecta Contributie sociala generala ar alimenta fondurile de pensii, sanatate, somaj, etc. ca si pana acum.
Astfel, angajatorii nu vor mai fi stimulati sa utilizeze munca la negru sau plata la gri a salariatilor, nu vor mai fi interesati sa faca plati pe PFA sau microintreprinderi. Sau sa sugereze salariatilor lor cu salarii mari niste adrese offshore…
Idee, intrebare, nelamurire, oare n-ar fi mai bine combinarea scaderii CAS-ului angajat-angajator cu recuperarea salariala ? Adica, fiecarui bugetar trebuie sa i se adauge, pt. recuperarea pierderilor salariale de 15% ori 16%, iar daca aceasta recuperare salariala s-ar face, in sectorul bugetar, din 5%-scadere CAS, plus, 10%, 11%, recuperare(crestere) salariala, ar rezulta o recuperare salariala de 15%, 16%. In plus, angajatii din sectorul privat ar fi si ei beneficiarii acestei masuri a scaderii CAS-ului. Cred ca la MFP si Guvernul Romaniei, sunt probleme cu aplicarea regululor din aritmetica si matematica. Cred ca pe vremuri de criza si recesiune, un Guvern trebuie sa fie inventiv si inovator, pt. a rezolva problemele poporului pe care-l conduce. In Banat exista o vorba: Banul e ca balegarul, trebuie imprastiat unde trebuie, cum trebuie si cand trebuie si atunci vei culege roadele cele bune si mari.
„diferența între CAS pentru angajat și angajator este strict contabilă”
Nu numai. Inca de pe vremea „fluturasilor de salariu”, aceasta distinctie a permis statutului sa ia impozite mari pe munca, fara ca oamenii obisnuiti sa stie si sa vada acest lucru. Noi astia de suntem economisti sau intrerpinzatori – stim. Dar restul populatiei, votantii?
Exista probabil sute de mii de oameni care habar nu au cum sunt jupuiti, si chiar daca incerci sa la explici, iti vor raspunde: „ce treaba am eu cu impozitele firmei?” (sa nu uitam ca a fost un ministru al muncii care a venit cu acelasi argument).
Parerea mea: ar fi benefic – da. Se va face – nu.
„Într-un articol viitor vom reveni pe tema consumului – este necesară și de dorit stimularea lui? În ce măsură relansarea economică trebuie să se bazeze pe consum? ”
Intreaga economie se bazeaza pe echilibrul dintre productie si consum, sau, altfel spus, oferta si cerere asa ca intrebarea pusa de dvs nu are sens.
Prin cresterea salariilor bugetarilor nu va creste consumul ci se vor plati restantele la banci. Reducerea cheltuielilor angajatorilor privati ar avea efectul ca produsele romanesti ar fi mai competitive, productia ar creste, ar creste angajarile. Dupa o anumita limita, asta ar duce la concurenta intre angajatori pentru angajati, si angajatorii ar fi obligati sa mareasca salariile. Cand salariile vor creste suficient la privati, angajatii la stat vor fi atrasi in sectorul privat. Ce-i asa greu?:)
Interesant articol, dar nu ia in seama cele 2 milioane de romani plecati peste hotare. Inteleg ca trebuie sa fim solidari cu parintii si bunicii lor lasati in grija noastra. Inteleg ca angajatul roman plateste mai mult decat contribuitorii individuali (PFA, IMM, drepturi de autor, etc.). Nu inteleg de ce trebuie insa sa platim pensiile/ajutoarele persoanelor inapte de munca atunci cand aceste au un sustinator care obtine venituri in alta tara. Solutia, in opinia mea, nu o constituie sufocarea cu alte taxe a micului intreprinzator care si asa de-abia isi duce zilele. Solutia este solidaritatea romanilor care obtin venit peste hotare, dar nu contribuie la bunastarea rudelor lasate in tara. Ok, sa plateasca PFA CAS, dar sa plateasca si rudele din strainatate CAS pentru cei care beneficiaza de bugetul asigurarilor sociale. Inteleg nevoia de solidaritate, dar sa nu biciuim acelasi magar amarat pentru ca la un moment exista pericolul sa isi dea duhul.