marți, mai 17, 2022

Cat de ipocriti sunt stangistii cand vine vorba de imperialismul chinez sau rusesc

Ronald Reagan a calificat pe bună dreptate Uniunea Sovietică drept un “imperiu al răului“. Dar dacă vreo altă țară ar merita acum această etichetă, atunci aceea e China, gazda summitului G-20 din acest an, de la Hangzhou. Frumosul oraș este locul unde, în 1998, câțiva disidenți au înființat Partidul Democrației din China. Cei mai mulți dintre ei se află acum la închisoare sau în exil. Să nu vă așteptați ca vreunul dintre timizii lideri occidentali ahtiați după comerț să plece măcar capul în direcția acelor oameni care, într-un mod atât de nebunesc, au îndrăznit să militeze pentru idealurile occidentale.

Sau să se plângă cu adevărat de alte fărădelegi comise de gazda lor. Președinția lui Xi Jinping a dus la una dintre cele mai grave represiuni din China de după masacrul din Piața Tiananmen, din 1989. Peste 2.500 de disidenți au fost închiși sau au dispărut pur și simplu. Bisericile creștine – în special credincioșii romano-catolici loiali Vaticanului – sunt supuse represiunilor. În luna iulie a anului trecut, au fost reținuți sau interogați pese 300 de avocați și militanți pentru drepturile omului.

În China, statul de drept este o farsă. Tortura și alte abuzuri au devenit endemice. Sistemul juridic este o unealtă a Partidului Comunist.

China nu este numai o dictatură. Este un imperiu, care încearcă să distrugă limba, istoria și identitatea etnică a națiunilor sale captive. Musulmanii uiguri din Xinjiang (care își numesc “Turkestanul de Est“ țara pe vremuri independentă), populația din Mongolia Interioară și nefericiții tibetani simt cu toții călcâiul de fier al imperialismului chinez. China apasă totodată Hong Kongul și hărțuiește Taiwanul.

Influența Partidului Comunist Chinez se resimte și în Occident. Niciun lider european nu mai îndrăznește acum să se întâlnească cu Dalai Lama. Când dl. Xi vizitează capitalele occidentale, forțele noastre de poliție îi fac nevăzuți pe demonstranți. Cui îi pasă de libertatea politică atunci când în joc este comerțul?

Desigur, există motive pentru care relațiile de afaceri și dezvoltarea economică trec înaintea drepturilor omului. Acele economii occidentale care sunt înglodate în datorii și care stagnează nu își pot permite să se arate prea năzuroase.

Dar grav este faptul că stânga – partidul Linke din Germania, Alianța Nordică a Verzilor și a Stângii, „corbyniștii” britanici, susținătorii americani ai lui Bernie Sanders și Jill Stein (candidatul la președinție al Verzilor) și alții au atât de puțin de spus despre dictatura nemiloasă care ocupă și supune alte țări, distruge mediul, îi închide pe disidenți și strivește sindicatele independente. Cu siguranță că ei ar trebui să atace dur guvernele occidentale pentru tacita lor înțelegere cu regimul de la Beijing, așa cum s-au pronunțat și împotriva relațiilor comerciale cu Africa de Sud de pe vremea apartheidului.

Nici vorbă de așa ceva. Într-un text care parcă ar fi ieșit din mâna Consiliului de Afaceri chinezo-britanic, “Morning Star”, un ziar considerat de extremă strângă (da, încă mai există), scria: “Cu siguranță că anihilarea disidenților de către Xi este condamnabilă… dar verdictele trebuie să fie echilibrate “. Așa-zișii “antiimperialiști” occidentali deplâng prezența Americii în Pacific, dar fără să se întrebe de ce țări de la Japonia și până la Vietnam sunt deranjate de pretențiile teritoriale ale Chinei, susținute prin insule artificiale și de un arsenalul hi-tech care se dezvoltă rapid.

Cel mai izbitor este poate faptul că ei ignoră Tibetul, așa cum trec cu vederea și Ucraina și alte state est-europene care au suferit timp de secole în mâinile imperialiștilor ruși. Oricine se ridică împotriva Americii devine ipso facto instantaneu un erou al stângii: atât pentru dl Xi, cât și pentru Vladimir Putin.

Este absolut corect să consemnăm faptul că imperialismul, sclavia și dictatura au pătat în mod rușinos istoria țărilor occidentale. În prezent, multe lucruri merg prost în politica externă occidentală (deși, spre deosebire de China și Rusia, America și aliații săi încearcă măcar ca, în general, să fie o forță a binelui în lume).

Dar cu adevărat de remarcat este faptul că glasul cel mai apăsat al stângii se îndreaptă împotriva țărilor în care protestul este (încă, în general) legal și unde guvernele nepopulare pot fi demise prin vot, și nu împotriva regimurilor în care militanții de stânga occidentali s-ar trezi ei înșiși în închisoare în doar câteva ore, dacă nu în câteva minute.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

    • E un articol din britanicul The Times (5 sept.); e nevoie de abonament personal sau institutional pentru a-l citi. Titlul original: „Why does the left love tyrannical regimes?”

  1. Rezulta ca „stanga” sau stanga e reprezentata de oameni iresponsabili. In general iresponsabilitatea merge mana-n mana cu incultura crasa si cu nesimtirea crasa.

  2. Ucraina este un stat independent. Tibetul este o regiune a statului PRC, cu granitele recunoscute de ONU, SUA si UE. Daca Tibetul ar trebui sa fie liber de ce nu si Texas-ul, Catalunia, Tinutul Secuiesc sau Republica Ploiesti? Si Chile era un stat independent si SUA nu a avut niciun stres sa sustina asasinatul liderului ales democratic, in Vietnam s-au bagat ca sa opreasca „imperiul raului”, dar au inchis ochii la ce se intampla in Cambodgia. Nu cred ca se compara. Daca e ceva ce i se poate reprosa Chinei este infometarea propriei populatii din perioada „marelui salt”, dar acolo a fost dementa lui Mao, pe langa care Xi e un mic copil.

    E hilar cum un intelectual de mana a doua dintr-un stat cu o istorie de 150 de ani isi permite sa dea lectii celui mai vechi stat din lume inca aflat in existenta. Asa cum romanii au cucerit Galia si acum cei de acolo vorbesc o limba romanica, asa si China a cucerit Tibetul acum 300 de ani (nu doar in 1950, cum scriu detractorii) isi impune cultura (si a fost o lupta dreapta, in anumite perioade Tibetul a fost mai puternic). In istorie dintre toate imperiile chinezii au fost printre cei mai putin expansivi, in general doreau natiunile din jur sa acapareze cultura chineza (Japonia, Coreea in sec. VIII, Vietnam mai tarziu), au fost primii care au folosit cu precadere „soft power”, pe vremea cand in America de Nord si mai ales de Sud se intra cu pusca si macelul era la ordinea zilei. China a avut nevoie de 100 de ani sa isi revina dupa ce Marea Britanie a secatuit-o de resurse si i-a infipt droguri pe gat, cu forta, in pofida legilor Chinei. Toate sicanele cu insulele sunt jocuri de copii pe langa astea, si nu inseamna ca fiindca China e comunista Japonia are automat dreptate (sa nu uitam de violul Nanjing-ului).

    China nu e degeaba o civilizatie vie de mai mult de 2000 de ani si cu siguranta va gasi propriile moduri de a reduce nivelul de autoritarism si de a creste participarea cetatenilor la continuarea statului chinez (doar ei au inventat sistemul meritocratic de examinari in secolul VII cand in Europa nu vreau sa ma gandesc ce mizerie sociala era). Doar ca ei nu gandesc pe termen scurt, ca noi. Daca mai au de suferit 50 de ani pt ca urmatorii 200 sa fie de vis vor strange dintii si o vor face. Si sunt convins ca vor reusi. Si atunci cand vor fi in varf, nu se vor comporta cu aroganta englezilor, francezilor sau americanilor.

    • @zheng he
      Hai sa zicem ca te cred si ca peste 200 de ani China o sa fie de vis dar de ce acum comunistii chinezi ” strang din dinti” si omoara dizidentii ? Nu ar fi mai bine sa ii lase sa traiasca si sa participe si ei la vis ?

    • @ zheng he

      ” Tibetul este o regiune a statului PRC ”

      Tibetul a fost un stat independent , stat ocupat de armata Chinei comuniste in 1951 .

      Urmarea : peste 2 milioane de morti , oameni torturati cu bestialitate , sute de manastiri si sate distruse , lagare de exterminare a populatiei autohtone si inlocuirea acestora cu alogeni , Dalai Lama refugiat in India , religia budhista interzisa . Ai uitat ? Eu nu !

      ” Xi e un mic copil ” !

      Recoltarea organelor de la oameni vii a fost indeplinita la ordinul lui Xi Jinping ! Sub masca reprimarii miscarii Falun Gong ororile si traficul de organe au crescut brusc . Va trebuia un pretext pt a demara afacerea patronata de partid comunist corupt chinez .

      De asemenea , deținuții Falun Gong uciși de medicii ” SS ” sunt „materia primă” pentru expozițiile de cadavre plastificate expuse in întreaga lume . Oribil !

      ” E hilar cum un intelectual de mana a doua dintr-un stat cu o istorie de 150 de ani isi permite sa dea lectii celui mai vechi stat din lume inca aflat in existenta ” .

      Te deranjeaza adevarul intelectualului european eliberat de propaganda si cenzura comunista ? Adevarul te irita?

      China nu mai este un stat ci un lagar . Un cosmar creditat cu cel putin 60 MILIOANE de morti de la WW2 pina azi ! Bineinteles pe nr 2 troneaza URSS cu peste 40 MILIOANE !

      Un bastion al torturii si spalarii creierului .Un iad al ateismului absolut .

      ” China nu e degeaba o civilizatie vie ”

      Civilizatia Chinei a murit cu zeci de ani in urma cind intelectualitatea traditionala si seculara a Chinei a fost distrusa de zombificatii lui Mao din a caror miini nu lipseau celebrele „biblii ” rosii . E BINE SA FII REBEL !!! Asta a fost dictonul si imnul distrugerii . Remember ?

      „Doar ca ei nu gandesc pe termen scurt, ca noi. Daca mai au de suferit 50 de ani pt ca urmatorii 200 sa fie de vis vor strange dintii si o vor face. Si sunt convins ca vor reusi. Si atunci cand vor fi in varf, nu se vor comporta cu aroganta englezilor, francezilor sau americanilor. ”

      Propagandistule mincinos , daca tu crezi ca multi nu stiu istoria necenzurata a Chinei precum si planurile acesteia pentru viitor , te inseli .

      Bineinteles ca vor reusi . Vor reusi transformarea Sudului Asiei in cel mai mare lagar planetar , de la Taiwan pina in Orientul Mijlociu .

      Construirea in secret unei armate terestre uriase ( armata celor 200 milioane ) , Blitzkrieg in India , apoi continuarea unui „Salt Lung ” – fulger impreuna cu Pakistan si Iran pentru ocuparea depozitelor de petrol din Golf ale Arabiei Saudite concomitent cu scoaterea USA din zona prin atragerea acesteia intr-o diversiune navala in Marea Chinei de E si S .

      Sau credeai ca nu stim ce intentionati cu ” Salba de Margaritare ” ? Stim de asemenea si de impingerea populatiilor arabe spre Europa pentru blocarea acesteia . Nu , nu invazia palida a musulmanilor de acum ci ACEEA pe care o planuiti .

      Planuri cunoscut sub numele de „Tsunamiul chinezesc prin revarsarea directionata a barajului ” . Toate sint cunoscute .

      ” Si atunci cand vor fi in varf , nu se vor comporta cu aroganta englezilor, francezilor sau americanilor.”

      Bineinteles ca partidul planuieste propulsarea Chinei catre locul Nr 1 In Eurasia . Si va reusi . Aroganta zici ? NU . Obsessii criminale ? DA !

      Amenintat cu desfiintarea si disparitia , membrii PCC au pregatit miscarea expansionista a Chinei . Ordin de razboi . Dar au nevoie de petrol pt control si miscare . Doar India mai sta in cale cu rol de Polonia 1939 . Previzibil . De aceea ati planificat plantarea rachetelor nucleare linga Lhasa ? Ca sa le lansati de dupa dealul himalaian , in „umbra” radar ? Pentru a vaporiza conducerea civila si militara a Indiei adunata in New Delhi ? Ca de ceva timp numai asta va roade : cum sa terminati cu capul Indiei dintr-o singura miscare !

      Bineinteles ca nu va conta nr de lacuste chineze care vor fi sacrificate pt indeplinirea acestui plan dictatorial si nici victimele strivite de iuresul tavalugului galben .

      Liderii partidului estimeaza cel putin un 1 MILIARD . Victime de razboi . Ca de , trebuie sa faci loc pentru a planta alte sute de milioane de invadatori . Si mai trebuie si spatiu liber pentru inmultire . Mortii nu mai au nevoie de apa si hrana . Doar colonizatorii . Ce sa-i faci , e prea mare alomeratia in China si trebuie diminuata densitatea demografica printr-o miscare expansionista .

      Ce cuminte , pasnica si introvertita este China acum ! Dar se inarmeaza in draci pt a se apara de ” Pericole Externe ” .

      De aceea pregatiti planul autostrazilor catre India ? Sa aiba calea neteda pelerinii galbeni catre locul unde apune soarele ?

      Voi planuiti invazia dar altii au deja solutia ca sa va lasati oasele pe paminturile ocupate .

      Cinta la alta masa pt ca in Romania nu ai succes cu propaganda !

      Out of transmission !

      • „Vai de mine de unde stiti bre toate ororile astea despre ce ve face China ??A-ti citit planurile de razboi ale Marelui stat major chinez,la biblioteca nationala???”

        mneahhh… de ceva vreme s-au infiintat biblioteci si in spitalele psihiatrice… au si pacientii drepturi, ce naiba… :)

    • @ zheng he Sa nu confundam independenta cu autonomia, dictatura comunista cu libertati cetatenesti acordate minoritatilor, agresiunea si schimbarea granitelor cu respectarea tratatelor si legilor internationale. Ai o disputa, o poti rezolva la Haga. Cum priveste China vecinii mai mici? Nu cu aroganta! Lumea se schimba rapid si probabil China va avea un cuvint greu de spus in asezarea ordinii mondiale. Se asteapta intelepciune si cumpatare din partea ei. In niciun caz nu vreau sa imbrac zilnic aceasi salopeta si nici sa maninc acelasi castron de orez.

    • „Si atunci cand vor fi in varf, nu se vor comporta cu aroganta englezilor, francezilor sau americanilor.” Noi romanii stim pe propria piele ce inseamna ca un partid comunist sa fie in varf. Obraznicia, aroganta, cruzimea, sunt ceea ce caracterizeaza orice partid comunist, iar pentru cel chinez lucrurile stau cu mult mai rau.

  3. Impresia mea este ca Republica Chineza nici nu aspira la statutul de „stat de drept” si nici nu-si doreste sa fie numita asa.

    E plina istoria lumii de imperii. Anglia, Rusia, Turcia, chiar Spania, Portugalia si Franta au subjugat alte tari ale lumii si s-au folosit de bogatiile lor, timp de zeci sau sute de ani. Mai nou, „sferele de influenta” definesc „imperiile” moderne, care nu cuceresc neaparat prin forta armelor, ci si prin „know-how”, „lobby”, comert, stiinta, tehnologie, propaganda… Ocazional, se intampla sa mai vorbeasca si armele, atunci cand noile „imperii” au vreun interes ce nu poate fi securizat altfel.
    Imperiile moderne se lupta sau se inteleg intre ele, este in firea lucrurilor. Unele dintre imperiile vechi, „clasice”, manate, probabil, de un soi de „gena imperialista”, spera ca se pot aseza la masa marilor imperii moderne („la masa bogatilor”, cu se spune pe la noi). Dar au pierdut startul si vor ramane, probabil, doar cu visele de marire, fara a mai ajunge sa guste din aceasta.

  4. Ciudat cu iubim noi Ucraina si nu suflam o vorba despre ocuparea Bucovinei si a Cernautiului! Sau despre cum e tratata minoritatea romaneasca acolo!

    Deh, cand in joc este comertul, cui ii pasa de detalii?

    • Cică elveţianul-catalan Manuel Valls are fi zis şi el ceva despre Marianne. Care, după el, era o adevărată femeie europeană şi nu semăna deloc cu un anumit grup etnic care se refugiază în Europa şi despre care nu era politically-correct să sufli o vorbă.

      Drept răspuns, europencele de baştină l-au făcut albie de porci, şi asta cu toate că nu făceau comerţ.

      De, aşa se vede numai ce e politically-correct să se vadă, în rest gura e lipită cu Super Glue.

    • PS O fată e bătută cu furie într-un parc din Reims, fiindcă făcea plajă pe iarbă în costum de baie, iar agresoarele, 5 la număr, şi-au simţit sentimentele religioase ofensate de o asemenea indecenţă lipsită de moralitate.

      Primarul şi şeful poliţiei din Reims au început să ţipe, ca orice corect-politic, că e un conflict de stradă şi că nu are legătură cu religia. Nici măcar cu faptul că pe agresoare le chema Ines Nouri, Zohra Karim şi Hadoune Tadjouri. Ceea ce sună mai puţin a conflict de stradă şi mai mult a conflict de uliţă. Ca într-o anume provincie românească în care sunt multe uliţe şi la fel de multe sentimente religioase ofensate.

  5. Analiza este corecta, mai putin titlul care restrange ipocrizitia la tabara stangistilor. Interesele economice au si efecte negative. Intrebarea este: Cine este dispus sa renunte la avantaje?

  6. draga zheng he,
    exista o deosebire pe care idiotii utili si propagandistii platiti o trec sub tacere.
    daca in catalunia sau texas spui ca vrei independenta poti fi ales in parlamentul local. daca spui in tibet ca vrei independenta dispare pina si numele tau. de aia chinezii emigreaza in usa si europa si nu invers.

  7. D-le Zheng, interesant și corect excursul istoric, dar incorectă transpunerea în prezent. China imperială și-a impus hegemonia culturală prin soft power și și-a auto-limitat-o pe cea politică. Situația Chinei comuniste e inversată: cultural nu mai are nici un ascendent (dimpotrivă, civilizația vestică îi e net superioară) și joacă cartea „hard power” pt. hegemonia politica. O tactică greșită după părerea mea, practic îi aruncă înapoi în brațele USA pe toți vecinii care mai înainte se manifestau ca decise să se desprindă de sub tutela americană.

  8. Hong Kong?
    Pai asta nu a fost o concesiune pe 99 de ani?m Populatia nu este si nu a fost chineza?
    Mai ramane ca aitorul sa cerara eliberarea Danzingului care nicidata da nicidata pana in 1946 nu a fots polonez!

  9. I HAVE A DREAM!

    Peste noapte, China devine cel mai democrat stat din lume – este punctual zero al democratiei universale. Este statul de drept par excellance! In mod firesc, ca intr-un veritabil stat de drept care garanteaza si respecta toate drepturile cetatenilor sai, 100 de milioane de chinezi pleaca in Europa sa faca afaceri (atentie! sa faca afaceri, nu sunt imigranti, nu vor sa fie asisitati sociali – vin sa faca afaceri).

    Ce face Europa in fata acestui val?

    WELCOME TO YOUR NIGHTMARE MR Author!

  10. Of of, stangistii, cry me a river!

    Poate ca e mai legitim sa te ocupi mai intai de ticalosiile ALOR TAI si abia pe urma de cele ale alorlalti …? Si poate ca ar fi o dovada de comportament adult ca, atunci cand ti se arata mizeria de sub presul propriu, sa nu arati cu degetul la curtea vecina si sa scheauni „dar uite acolooooo ce uraaaaat eeeeee”…

  11. Autorul are dreptate in tot ce spune. Ceea ce ma intriga este ca vine din partea exponentului unui imperiu la fel de ipocrit.
    A te plange de starea democratie in Hong Kong este culmea ipocriziei. HK n-au fost chiar un exemplu de democratie in timpul administretiei britanice. Colonia a fost administrata de un guvernator numit de la Londra si numai cu cativa ani inainte de a fi returnata Chinei, in disprerare, britanicii au permis ca jumatate din membrii Consiliul Legislativ sa fie alesi prin vot universal.

    A pune problema HK-ului este un exemplu de ipocrizie pentru ca modul cum acest oras a fost ocupat este unul din cele mai rusinoase din istoria civilizatiei europene. Britanicii au declarat de doua ori razboi Chinei pentru imparatul interzisese exportul britanic de opiu (la 1840 partizanii free trade declarau razboi). Este primul exemplu de state sponsored drug war.

  12. Stimate domnule Lucas, stangistii sunt ipocriti tot timpul, nu numai atunci cand vine vorba de imperialismul chinez sau rusesc.

    • Da,da,vedeţi stânga franceză unde gradul de ipocrizie a devenit deja ticăloşie.Ca să nu mai amintesc istoria „stângii” româneşti…

  13. E foarte bun imperialismul chinezesc.
    Cea mai prospera tara a lumii,din punct de vedere economic, e China.

    O fi China zisa comunista,dar de fapt au economie de piata (practic e o piata libera),educatie extraordinara etc.
    Daca tot sunteti asa preocupat de soarta nu stiu caror turkmeni din China,cum de nu scrieti si de anihilarea altor etnii din Turcia ?
    Dar ceea ce spuneti nu e realitatea, turkmenii aceia din China sunt liberi sa isi vorbeasca limba si sa isi practice religia lor. Sigur,in China,islamistii prea agresivi sunt pusi la punct.
    Sunt 55 de minoritati,oficial recunoscute in China si uigurii sunt una din cele 55 de minoritati,oficial recunoscute.
    Imi puteti zice, domnule autor,cate minoritati recunoaste Turcia,in mod oficial?
    A ca dvs, vedeti ca islamisti radicali nu exista in China?
    Nu,nu exista,pentru ca in China nu e voie sa te apuci sa hartuiesti pe altii precum li se permite islamistilor agresivi,in Europa si in SUA.
    Mi se pare ceva normal.

    In China nu e un regim de stanga, e de fapt o economie de piata cu conducere autoritara,un regim de dreapta.
    Regim de stanga e in SUA,sub Obama si alti „conducatori luminati” ca Obama.

    Sa revenim,domnule autor, 18% din populatia Turciei sunt kurzi,dar Turcia refuza sa recunoasca aceasta minoritate.

  14. Zheng He este un troll rus. De multe ori m-au mirat nivelul de cunostiinte al unor comentatori special tintit catre subiectul unui articol. Parca s-au pregatit special pentru acel comment.. Daca EU si US sunt la eoni in urma unei treziri sociale, Romania nu este prea departe din pacate. . Generatia actuala de coporatisti puhavi si obisnuiti cu pacea au uitat povestile parintilor cu informatori care spuneau bancuri cu Ceausescu in grupuri ca sa prinda cate o musca nefericita in plasa. Si -a pierdut spiritul de lupta mental. De aceea, din pacate, planul Chinei de world domination cred ca va reusi spre oroarea multora ( tardiva ). Lumea ( EU, SUA, ) s-au obisnuit cu pacea si au lasa garda jos. Ro este pe acelasi drum din pacate. Nu este obligatoriu ca somnul sa cuprinda toata planeta. Unii au dorinte de cucerire si altii au ajuns la capatul dezvoltarii civilizatiei. Ca praful vor ajunge cei care considera ca „domnul zheng he”‘ este un om de bine sau ca „gardianul pragului” spune prostii.Romanii au supravietuit multe sec aici sub multe „cizme”. Nu este obligatoriu insa si pe viitor. Totusi cum bine sugera de data asta zheng he, o masa enorma de oameni nu ii controlezi cu democratie si fiecare facand ce vrea. Cu cat mai mare masa controlata, mai tiranic si mai aneantizat regimul de conducere va fi. Dar…cine sa asculte ? Cine sa vada ?

  15. Eu nu văd stânga americană cel puţin aşa prietenoasă cu ruşii, asta dacă democraţii sunt de stânga. Apoi, care-i problema cu uigurii, mai vrem încă un stat islamic, nu ne ajung cele care sunt acum? Chinezii, la fel ca şi preşedintele filipinez, tratează în mod corespunzător extremismul islamic. Din păcate, s-a dovedit că Islamul nu poate coexista cu lumea civilizată iar brutalitatea guvernelor este o necesitate în ţări musulmane, altfel fiind neguvernabile. Dacă guvernele din ţările musulmane îşi tratează cu brutalitate cetăţenii/supuşii, de ce am aştepta de la RPC un tratament mai bun pentru musulmani? Oricum, China imperială includea şi Mongolia, nu mai vorbim de uiguri. De tibetani îmi pare sincer rău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro