Anul aproape de final a fost plin de informatii privind conduita rea a unor jucatori pe pietele financiare. Scandalul indicilor (Libor, Eurobor), pe baza carora se bizuie grosul tranzactiilor pe piete, a detinut cap de afis. Alte acuzatii grave formulate de autoritati de reglementare si supraveghre din SUA si Europa privesc manipularea pietelor produselor de baza, a pietelor valutare, etc. Un lung sir de probleme litigioase implica nume grele din lumea bancara/financiara in relatia cu clientii, lipsa de transparenta, vanzarea de produse cu valoare indoielnica, tranzactii la marginea legii, remunerarea staff-ului managerial de varf, etc. Aceste scandaluri, parca fara sfarsit, intaresc punctul de vedere ca sistemul financiar este serios deraiat, ca este nevoie de reforma radicala a modului sau de functionare. Comisarul UE Joaquim Almunia a facut recent o declaratie ce merita toata atentia; el s-a intrebat daca ceea ce pare unora exceptie nu este in fapt obisnuinta, chiar “regula”. Aceasta interogatie exprima consternarea multora privind functionarea pietelor, a celor financiare in special. Problema cheie este urmatoarea: criza adanca de acum a revelat ceea ce este inerent in functionarea pietelor, sau exista circumstante (ce au precedat criza) care au accentuat trasaturi negative ale acestora?
Discutia privind functionarea pietelor financiare poate fi amorsata prin mai multe grile interpretative si planuri diferite –metafizic, teoretic, operational/practic. O grila de citire si un plan filosofic ar spune ca pietele, ca institutii de relationare intre indivizi, organizatii, sunt amorale; considerentele etice, de ordin moral, nu ar avea ce cauta in ecuatie. Aceasta este o abordare, in opinia mea, neconvingatoare, chiar si pentru faptul ca vocatia pietelor este si una teleologica/ normativa, daca ne gandim la relatia intre ele si nevoia de a evita concentrarea puterii economice si politice. Fara piete nu poate exista competitie si spirit intreprinzator, libertate intr-un sens profund. Prin urmare, discutia despre piete nu poate eluda chestiunea moralitatii. Dar aceasta chestiune nu priveste numai judecati de valoare privind conduita oamenilor, ale organizatilor ca entitati individuale, ci are si temei de ordin pragmatic. Ultima afirmatie se refera la functionarea pietelor cu posibile concentrari de putere (monopoluri si ologipoluri), externalitati (pozitive si negative), rente necuvenite, abuzuri pe piata, etc. Exista o intreaga teorie consolidata care judeca pietele in functie de sansele pe care le ofera participantilor, de cum incurajeaza (sau nu) inovatia, relatia itre economic si politic. De aici apar recomandari de politici in materie de legislatie anti-trust, internalizarea unor costuri sociale (ex: impactul asupra mediului), legislatia privind lobby-ul si contributii la campanii politice, etc.
Si o aparare infocata a pietelor neingradite nu se poate rupe de chestiunea morala, a unei concurente corecte; vezi scrieri ale lui Friedrich von Hayek, Ludwig von Mises, Israel Kirszner, etc. Naratiunea legaturii ombilicale intre piete si valori morale include intre precursori pe Adam Smith cu “Teoria Sentimentelor”(1759). Max Weber a subliniat frugalitatea, seriozitatea si cinstea in dezvoltarea unui anume tip de capitalism, dintr-o perpectiva “protestanta”. Kenneth Arrow, Amartya Sen si altii vorbesc despre valori morale ca bunuri publice, care ajuta sistemele economice sa functioneze mai bine. Inferenta este automata pentru judecarea pietelor.
Banii sunt o expresie a avutiei, a dorintei de a castiga. Cum ii face fiecare om, organizatie, conteaza enorm pentru functionarea ca ansamblu a economiei, a societatii . Daca reguli de baza pentru o societate decenta, dreapta, nu sunt respectate, pietele nu lucreaza in mod decent, in beneficiul celor mai multi. Aceasta este marea problema pe care finanta (sectorul financiar) o are cu restul economiei acum. Intrucat nu avem de-a face cu fraude singulare, cu exceptii. Manipularea pietelor, practicata de nume dintre cele mai sonore din business, este dovada peremptorie a deraierii sistemului. La asa ceva s-au referit Almunia si altii care arata cu degetul la “integritatea pietelor”, la deficitul abisal de incredere ce s-a creat.
Era inevitabila evolutia din ultimele decenii a pietelor, care a culminat cu izbucnirea crizei financiare? Intr-un anume sens, dar unitaleral, da, daca ne gandim la miscarea ciclica a economiei, la existenta ciclurilor financiare lungi (Claudio Borio), la ceea ce Robert Shiller, in siiajul lui Hyman Minsky, numeste exuberanta irationala. Dar este o orbire sa contesti rolul pe care valul de dereglementari, credinta cvasi-mistica in inovatie financiara (oricare ar fi) si functionarea perfecta a pietelor, le-au avut-o in modelarea unei evolutii ce a produs un mare derapaj, inclusiv de ordin etic. La aceasta insiruire este de adaugat toleranta fata de conduita certata cu legea, scrisa si nescrisa.
Pietele, pot fi imbibate cu mai multa, sau mai putina moralitate, in intruchiparea participantilor. Conduita acestora depinde, intre altele, de cadrul de reglementari, nationale si internationale, de norme interne de functionare a organizatiilor (banci, entitati non-bancare) si, nu in cele din urma, de o cultura a bunelor practici. Cand citesti mesaje de email ale unor traderi de la banci mari si care au iesit la iveala, iti dai seama de ethos-ul jalnic care domina activitatea lor, cultura organizationala din care fac parte. Si cand manipularea pietelor, asa cum arata investigatii deschise de autoritati in SUA si Europa, implica cele mai mari nume de pe pietele financiare, realizezi cat de strambe sunt/au ajuns lucrurile.
Un argument in favoarea sttus quo-ului ar suna astfel: ca asa functioneaza, mai mult su mai putin, pietele din totdeauna, ca criza a devoalat ce era ascuns numai, ocultat de ani de crestere economica (de marea bula speculativa). Ca, in fond, ca sa parafrazam pe Churchill, fie ele cat de rele, pietele sunt oricum mai bune decat oricare alt sistem economic. Hiba acestui rationament este hipersimplificarea, intrucat pietele nu sunt, ca functionare, un dat imuabil, celest; ele functioneaza mai bine , sau mai rau. Avem o gama larga de fiintare a ceea ce numim economie de piata in lumea industrializata, in capitalism. De aceea este nevoie de reglementari care sa impiedice formarea de entitati monopoliste (fenomenul “too big to fail’/“too big to save’), sa previna captura politicii publice de catre mari corporatii, abuzul pe piata, manipularea pietelor, accentuarea riscurilor sistemice, etc. Ce propun rapoartele Larosiere, Liikanen, Vickers, Tyrie, regulile Volker (care ar interzice proprietary trading, adica utilizarea banilor deponentilor in scopuri speculative) indica o cale de urmat potrivita. Este necesara si reintroducerea legislatiei Glass Steagall (ca dupa Marea depresiune), care separa bankingul comercial de cel de investitii.
La ESMA (autoritatea europeana care se ocupa de reglementarea pieteleor de capital) si la alte organisme cu atributii similare exista comitete care se ocupa de “integritatea pietelor”, de “protectia investitorilor”. Este insa nevoie de abordari ample, care sa lege conduita individuala pe piete (business conduct) cu aspecte sistemice (macroprudentiale), pentru a schimba o stare de lucruri rea.
Pietele cer incredere intre participanti, care uneori se poate rezuma la strangere de mana (gentlemen’s agreement), sau reclama statuare formalizata, prin garantii de tot felul. Pietele inseamna insa si relatia intre actori si autoritati, intre cetateni si stat, pun in discutie chiar functionarea democratiei daca reguli de baza nu sunt respectate de cei mari, puternici. Finanta sufera acum de un mare deficit de credibilitate din cauza ca a fost salvata cu bani publici de la prabusire in conditiile in care regulile ce stabilesc raporturile intre ea si restul economiei nu s-au schimbat inca spre bine destul.
Intr-o lucrare recenta, Geoff Mulgan face distinctia intre ‘locuste” si “albine” in scrutarea capitalismului contemporan. Cu ani in urma, Horst Kohler, fost presedinte al Germaniei si fost director general al FMI, a folosit adjective similare in descrierea unor componente ale industriei financiare, pentru a deosebi entitati “de prada”, care extrag valoare, de cele care o creeaza. Manipularea pietelor, conduita imorala si in afara legii a multora in industrial financiara nu trebuie sa fie acceptata, cum nu trebuie sa fie nici exonerarea de vina prin simpla plata a unor penalitati de catre organizatii –mai ales cand acestea din urma beneficiaza de subventii directe si implicite ca urmare a ‘riscurilor sistemice” presupuse. Problema ahazardului moral apare pregnant si in situatia cand vinovatii clare nu sunt insotite de pedepse corespunzatoare, care sa aiba efect de demonstratie si caracter disuasiv.
Ascensiunea unor grupuri politice extremiste, de stanga si de dreapta, este explicabila si prin insatisfactia multor cetateni fata de captura politicii publice de catre big business, de catre finanta, fata de sentimentul ca economia nu functioneaza in beneficiul majoritatii cetatenilor. Si atunci este firesc sa ne gandim la ce se poate face ca pietele sa fie mai aoproape de o buna functionare, care priveste alocarea resurselor si distributia castigurilor.
Pietele financiare au nevoie de o aducere a considerentelor de etica profesionala si morala in prim plan.
Dupa ce discutati despre rolul cultural al moralei publice in functionarea institutiilor pe piata libera, chestiune care se afla in afara teoriei econimice serioase, adaugati:
„Un argument in favoarea sttus quo-ului ar suna astfel: ca asa functioneaza, mai mult su mai putin, pietele din totdeauna, ca criza a devoalat ce era ascuns numai, ocultat de ani de crestere economica (de marea bula speculativa). Ca, in fond, ca sa parafrazam pe Churchill, fie ele cat de rele, pietele sunt oricum mai bune decat oricare alt sistem economic.”
1) Unde mai e etica pe care o apreciati initial?
2) Tendinta de concentrare a capitalului este veche de pe vremea reginei Victoria. Se cheama tendinta spre cvasimonopol.
Paul Sweezy si Michael Kalecki (primul un ecnomist marxist veritabil, al doilea un semi Keynesian si oarecum marxist) s-au ocupat pe larg de asa ceva.
Mai multe gasiti in studiul de aici http://monthlyreview.org/2011/04/01/monopoly-and-competition-in-twenty-first-century-capitalism
Rămâne întrebarea cum. Comportamentul moral (orice va fi însemnând) nu poate veni doar din cadrul formal, ci ține de regulile informale în sens North aflate în interacție prin agenții de pe piață cu regulile formale.
O idee ar putea fi capitalizarea pe acele reguli informale care susțin comportamentul moral, susținerea lor prin politici publice culturale de ex.
Într-o zonă cu capital spiritual puternic ca a noastră probabil că abordarea trebuie să fie diferită de una în care domină ateismul ca Cehia.
O soluție concretă presupune mai întâi o caracterizare empirică a structurii capitalului social și cultural. Este extrem de bizar în acest condiții că strategia de cercetare a Ro pe următoarea perioadă nu alocă bani pe această direcție de cercetare, care e decisivă pentru conceperea politicilor publice proactive pentru optimizarea mediului în care se dezvoltă piețele (schimbarea structurii de stimulente indirect, prin influențarea capitalului social și cultural). Îmbunătățirea modului de gestionare a capitalului natural este o subproblemă a acestei probleme, de care depinde implementarea oricărei strategii de dezvoltare durabilă.
Poate de la nivelul dvs se poate influența ceva în direcția asta. Altminteri o să rămânem reactivi mereu la corupție și degradarea capitalului natural.
” Pietele, pot fi imbibate cu mai multa, sau mai putina moralitate, in intruchiparea participantilor.”
abordarea dvs complica prea mult partea simpla a problemei. vorbind de piete in general, ingredientul principal care mentine pietele in echilibru nu este moralitatea de care sunt „imbibati” participantii, ci gradul de intelegere a ce se intampla. cu cat e mai clar ce se intampla pentru cat mai multa lume, cu atat e mai greu sa sa faci ce nu trebuie. la un supermarket e suficient de clar cand cineva fura, suficient de ieftin de controlat sistemul si suficient de ieftin de intervenit in caz de ceva. nu moralitatea cumparatorilor este principalul obstacol in calea furturilor dintr-un supermarket, ci camerele de luat vederi si etichetele electronice.
in cazul bancilor, unele lucruri sunt suficient de clare si nu acolo sunt problemele. criza nu a fost declansata de finantarea traditionala, ci de partea de „complex finance”, unde e mai greu de urmarit ce se intampla. lucrurile nu sunt clare nici pentru cei carora ar trebui sa le fie. ca sa mentin comparatia, cei pusi sa controleze nici nu ar sti unde sa puna echivalentul acelor camere de luat vederi sau security tags.
exemplu concret din zilele noastre. cei de la vanzari vor sa inceapa la banca x un un gen de derivative care pana acum nu au fost facute decat de alte cateva banci, cu apetit de risc mare. dar ideea e ca daca aia pot, de ce sa nu putem si noi, mai ales ca se aude ca este vorba de un „upfront profit” gen 8% (din notional), de sute de ori mai mare decat pot spera sa obtina dintr-o tranzactie simpla. poti sa faci cateva milioane dintr-un foc. este vorba de o nota pe 15 ani care plateste un cupon in functie de spreadul dintre doua rate de tip „constant maturity”, cele doua rate apartinand unor curbe (yield curves) distincte si fiind puncte de maturitati diferite. cele doua curbe nu sunt tocmai lichide. bineinteles, spreadul se inmulteste cu un „leverage factor” mare (20). si toata structura este „callable”, adica poate fi inchisa la cererea bancii cu returnarea notionalului catre client. cel care vrea aceasta tranzactie este clientul. si-a facut propriile calcule, e multumit de ele. cererea vine de la client.
decizia asta nu o va lua un singur om. sunt mai multi care au un cuvant de spus. problema este ca greutatea acelui cuvant este invers proportionala cu nivelul de intelegere a ce se intampla. mai exact, la partea de „complex finance” decizia cade in proportie ingrijoratoare pe umerii multor oameni care ar pica cu brio la testele de intrare date unui junior trader (iar analistii din presa comentatorii profesionisti nici atat). degeaba ai facut la viata ta 20 de ani de trading pe fx spot. nu te ajuta.
revenind la discutia generala, dvs, ca specialist in finante cu reputatie, unde ati pune camerele de luat vederi in cazul asta? ce ati vrea sa controlati? cum va asigurati ca nu o sa aveti un alt portofoliu toxic care sa explodeze peste 5 ani? concret, in momentul de fata, singurul obstacol este decizia managerilor (cu ceva timp in urma unul personaj cheie a fost dat afara pentru ca nu era suficient de agresiv). in toata povestea nu e nimic ilegal. rapsunsul „nu inteleg, deci nu pot fi de acord” ar fi bun, dar nu rezolva problema functionarii sistemului, pentru ca atrage automat nevoia de a va da demisia si de a lasa pe altul. tranzactia poate sa iasa bine, sau poate sa iasa prost. nu se stie cum o sa fie. cum puteti dvs trage linie aici intre cei care actioneaza in interesul bancii si cei care vor doar sa exploateze niste slabiciuni ale sistemului?
poti eventual evita minciuna dar nu poti lupta cu hotia legiferata.
ca sistemul financiar a penetrat (subordonat) zona politicului e un fapt cunoscut.
atunci de unde incepem? cum putem avea un legiuitor corect cind ne indreptam spre o societate a castelor profesionale? sint dispusi cei indreptatiti sa o faca sa renunte la un sistem bazat nu pe profesionalism si libera concurenta ci pe extragerea facila a rentelor?
Pietele sunt morale pentru ca sunt eficiente. In rest e gargara.
Sa fim seriosi. Moralitatea este o notiune inventata de om. Ca urmare definita de om. Si mai ales impusa de om (de obicei altor oameni). Pietele au regulile lor si nu au nici o legatura cu moralitatea. De fapt piata este un loc in spatiu (real sau virtual) in se fac tranzactii. Un loc nu poate fi moral in sine. Moralitatea tine de cei fac tranzactiile. Deci e nevoie de niste oameni care sa stabileasca si sa impuna regulile dupa care se stabileste moralitatea. Problema apare cind acestia inchid ochii la ce se intimpla in piata pentru ca au un avataj (nu neaparat personal). Deci guvernele in cele din urma au fost fericite pentru ca existenta acestor bule a creat o bunastare artificiala in jurul pietelor respective. De care bunastare au beneficiat indirect guvernele macar prin linistea sociala adusa de bunastarea populatiei. Deci cine este „vinovat” de lipsa de moralitate a pietelor? Cei care au avut sarcina de a aplica regulile – in esenta guvernele. Cine trebuie pedepsit? NIMENI pentru ca toata lumea a beneficiat direct sau indirect, mai mult sau mai putin, de pe urma „imoralitatii” pietelor. Poate doar guvernele ar trebui sa raspunda pentru ca fapt ele s-au comportat imoral, dar pina acum nu s-a vazut guvern tras la raspundere. Povestea cu votul este o poveste. Pentru a functiona aceasta poveste ar trebui ca oamenii care voteaza sa fie morali dar cum nu exista instanta care sa stabileasca reguli de moralitate in privinta acordarii votului votantii sint liberi sa voteze cum doresc (adica imoral) pentru cei care par sa ofere avantaje mai mari sau sint mai simpatici sau ce criterii doriti dar in nici un caz de moralitate. Daca un guvern face ce este moral (spre exemplu sa reduca cheltuielile spre nivelul veniturilor) va ajunge rapid la „groapa de gunoi a istoriei” de unde nu va mai iesi curind. In schimb sint votati cei care s-au comportat imoral in guvernare pe principiul – cu astia a fost mai bine si poate ca de la ei mai pica ceva si pentru noi.
Pietele sunt fix la fel de morale ca oamenii,care vand si cumpara…ca la piata…!
Piete morale nu stiu, dar piete responsabile este musai!
Cred ca responsabiltiatea a fost uitata.
Responsabilitatea este legata de echilibru si de capacitatea de a adopta pozitii moderate si nici intr-un caz extremele.