joi, ianuarie 28, 2021

Cât de obiectivi suntem cu obiectivele noastre?

„A fost odată ca niciodată.. Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana s-au căsătorit de tineri, au avut mulți copii frumoși, și-au condus împărăția în armonie până la adânci bătrâneți, bucurându-se de dragostea supușilor și respectul zmeilor și vrăjitoarelor. Ș-am încălecat pe-o șa etc.”.

Privită „la rece”, povestea pare mai neverosimilă decât orice basm; n-ar putea convinge nici măcar un copil. Și cu toate acestea, „la cald”, de multe ori avem tendința să reacționăm ca și cum am crede în astfel de utopii. Iar când vine vorba de ceea ce vrem, adoptăm uneori o manieră ușor solipsist-infantilă, ca și cum lumea ar fi fost creată ca să ne facă nouă pe plac, inclusiv să se supună obiectivelor noastre.

Fără îndoială, obiectivele au rostul lor – dacă scopul dă intenției noastre o formă, obiectivul e acela care, atunci când e bine definit, îi dă un conținut. Dar cu ce se deosebește obiectivul față de ambiguitatea unei simple dorințe sau, de ce nu, a unui mare ideal? Prin concretețe. Obiectivul este, sau ar trebui să fie… SMART, un acronim în engleză pentru caracteristicile de Specific, Measurable (măsurabil), Attainable (obtenabil), Realistic (realist), Timelimited (cu termen de finalizare).

Ca orice abstracțiune, conceptul de „obiectiv”, ca și caracteristicile sale, sunt contra-intuitive; nu putem stabili vreo asociere cu ceva din natură. Natura lucrează din „greșeală în greșeală, spre victoria finală”; nu are nici o intenție să obțină ceva anume, cu atât mai puțin niște obiective. Așa că, m-am gândit să nu mă afund în definiții și descrieri, ci să ilustrez conceptele de mai sus folosind un exemplu simplu, dar și foarte popular în zilele noastre: pierdutul kilogramelor în plus.

Să ne închipuim că abia am ieșit din desfrâul gastronomic al sărbătorilor de iarnă. Ne studiem în oglindă silueta pe care până mai ieri o consideram acceptabilă, dar acum ne dezamăgește, oftăm, mai slăbim o gaură la curea… e clar, așa nu mai merge. Trebuie să facem ceva pentru a „a arăta mai bine”. Un scop care e ușor de înțeles de oricine, care dă o formă, o… siluetă, dacă vreți, intenției noastre. Dar, în același timp, e și vag. Cum știi că „arăți mai bine”?

Pentru a concretiza scopul, avem nevoie de un obiectiv. Dacă apelăm la sfaturile aritmeticienilor în d-ale nutriției, vom afla că, funcție de vârstă, sex și înălțime, greutatea ideală este atâtea kilograme, pe care o putem atinge în atâtea luni, cu condiția ca zilnic, să consumăm atâtea calorii și să ardem la sală atâtea calorii. Iată și obiectivul: „pierderea a X kilograme în Y luni”. Pare SMART, nu? Puteți să verificați: cel puțin pe hârtie, nu cred că avem ce să-i reproșăm.

În realitate – după cum au observat toți cei care au trecut printr-o dietă – obiectivul nu este deloc SMART pentru că nu este realist. El ignoră un adevăr elementar, dar mult mai simplu de înțeles decât formulele și tabelele cu calorii. Ceea ce noi numim azi metabolism uman, e un mecanism îndelung șlefuit în miliardele de ani de ani scurse de la apariția vieții pe Pământ. O viață care a evoluat în condiții de hrană foarte precare, și pentru care abundența de care ne bucurăm noi, cei care parcurgem rândurile de față, a fost aproape inexistentă. Chiar și azi, foametea este considerată cea mai serioasă amenințare la adresa sănătății globale. Iar în condiții de foamete supraviețuiesc cei care-și chivernisesc cel mai bine caloriile, și nu fotomodelele. Altfel spus, metabolismul e optimizat pentru supraviețuire, și nu pentru estetică. Așa că își va apăra „cu dinții” kilogramele cărora le-am pus noi gând rău. Prin urmare, dacă nu avem tulburări de metabolism sau de comportament, tot ce ne trebuie de fapt e cumpătare și un pic de mișcare, adică exact ce suntem îndemnați să facem prin anunțurile de interes general de la TV.

Înclin să cred că cele de mai sus nu sunt o „senzație” pentru nimeni. Și cu toate acestea, cantitatea de reclame pentru produse și servicii de optimizare a siluetei pare mult mai mare decât ne-ar îndemna logica de mai sus să credem. Iar cum oferta urmează cererii, deducem că oamenii se ghidează mai degrabă după prejudecățile proprii și privirile celor din jur, decât după rațiune. Fiindcă ce altceva i-ar putea îndemna să se comporte ilogic, adică să se înfometeze voluntar și să tragă excesiv de fiare?

Nu susțin că ar trebui să construim raționamente sofisticate în orice împrejurare. Dacă ar fi să folosim exclusiv logica, probabil că nici n-am mai ieși din casă din cauză că nu suntem în stare să ne alegem hainele deoarece n-am avea suficiente date la dispoziție pentru a lua o decizie argumentată. Pentru situațiile obișnuite, de zi cu zi, evoluția ne-a înzestrat cu intuiție, acea colecție de mecanisme minunate care ne permit să înțelegem o realitate complexă în fracțiuni de secundă și aproape fără niciun efort. Spre exemplu, „citim” aproape instantaneu natura prietenoasă sau ostilă a intențiilor unui necunoscut aflat pentru prima oară în fața noastră; sau știm când soția e supărată sau copilul a luat o notă proastă chiar fără să le vedem fața sau să le auzim vocea.

Dar, atunci când e vorba de elemente raționale cum ar fi obiectivele, fie ele personale sau legate de muncă, limitările rațiunii nu sunt un motiv suficient de bun pentru a o înlocui cu intuiția sau cu prejudecățile. De ce? Am văzut ce complicat s-a dovedit a fi obiectivul, la prima vedere atât de simplu, al kilogramelor în minus, într-un caz în care beneficiarul era și manager, și executant. Închipuiți-vă acum cum stau lucrurile într-un proiect real, cu o echipă numeroasă, în care obiectivele capătă un caracter dogmatic, care nu poate fi supus criticii și nu admite obiecții sau ajustări. Într-o astfel de situație – destul de frecventă – îmi vine în minte butada marelui Nicolae Iorga, care, întrebat fiind de ce și-a schimbat atât de des culoarea politică, a replicat: „Dragă, doar boul este consecvent în viață!

Altfel spus, degeaba avem obiective SMART, dacă nu suntem și noi… smart.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Razvan Pintea
Razvan Pintea
Răzvan Pintea este consilier pentru dezvoltare personală și orientare în carieră în cadrul Centrului de Psihologie și Training CONFIDENT si oferă life & career coaching pe diverse platforme. Răzvan a acumulat o bogată experiență în relațiile interumane atât în calitate de expert în management și IT, cât și în rolul de soț și tată a doi copii. Pasionat de literatură și filozofie, își dorește să ajute oamenii din poziția de consilier, considerând ca astfel contribuie și la propria dezvoltare personală. Scrie articole pe diverse teme de dezvoltare personala, orientare in carieră sau teme de interes social și publică haiku in limba engleză. Îl puteți urmări activitatea atât pe blogul personal www.pintea.me cât și pe pagina Facebook @consiliere.razvan.pintea

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.