Cât de radioactivă este fracturarea hidraulică?

O întrebare care revine adesea atunci când se vorbește despre aditivii chimici folosiți în operațiunile de fracturare hidraulică este următoarea: Care este conținutul lor radioactiv? Urmată de alta: Dacă au conținut radioactiv, cât este el de periculos pentru sănătatea oamenilor din zona fracturărilor? Și, în general vorbind, cât de radioactivă este fracturarea hidraulică?

Răspunsurile la aceste întrebări necesită prezentarea celor două tipuri de radionuclizi (substanțe radioactive), artificiali și naturali, posibil asociați cu fracturarea hidraulică.

Radionuclizii artificiali sunt folosiți ca trasori radioactivi. Injectați o dată cu fluidul de fracturare în rocile supuse exploatării, acești radionuclizi permit determinarea profilului de injecție al sondei, a locației, distribuției și arhitecturii fracturilor create. Este, se poate spune, o radiografie cu raze X a zonei de fracturare. Așa cum doctorul are nevoie de investigația cu raze X (sau, mai nou, cu MRI) pentru a investiga în mare detaliul interiorul corpului omenesc, tot la fel, geologul utilizează trasorii radioactivi pentru a ști în detaliu câte fracturi au fost create pe unitatea de lungime, care sunt formele lor geometrice, unde sunt mai dense sau mai rare, cât fluid de fracturare a intrat în acele fracturi și multe alte detalii care conduc la creșterea eficienței operațiunii de fracturare hidraulică.

Reglementările internaționale prevăd pentru expunerile profesionale (de exemplu, în medicină) o limită de 50 mSv pe an cu un maximum de 100 mSv într-o perioadă de cinci ani consecutivi. Pentru publicul care nu lucrează în domeniu, se acceptă ca ne-dăunătoare o iradiere cu o doză de 1 mSv pe an. O iradiere cu o doză de 1 mSv pe an crește șansele de îmbolnăvire de cancer cu 0,0055%¹. Pentru exemplificare, nivelele de radiație din cadrul clădirii unde funcționează Congresul SUA (Capitol Building) ajung până la 0,85 mSv/an datorită conținutului natural de uraniu al granitului din structura clădirii. Aplicând modelul conservativ descris de International Commission on Radiological Protection¹, rezultă că cineva care a petrecut 20 de ani în interiorul clădirii Capitol ar putea avea o șansă suplimentară de 1 la 1000 de a dezvolta un cancer, peste și dincolo de orice alt risc existent.

Radionuclizii artificiali se prezintă într-o gamă largă în forme solide, lichide sau gazoase, iar utilizarea lor ca trasori radioactivi în gaura de sondă este strict reglementată² de guvernul SUA (U.S. Nuclear Regulatory Commission, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards). Este recomandat ca trasorul ales să aibă un nivel de radiație suficient de mare pentru a fi ușor de detectat, să aibă proprietățile chimice necesare pentru a-și îndeplini „misiunea” sa în gaura de sondă, iar perioada de înjumătățire (half-life) și nivelul de toxicitate să permită minimalizarea contaminării inițiale și remanente³. Operatorii care manipulează materialul radioactiv au obligația de a-l utiliza, transporta și depozita într-o manieră care să asigure că populația nu va fi expusă unei radiații mai intense de 1 mSv (1 milliSievert = 100 mrem), iar doza în orice arie de lucru nerestricționată să nu depășească 0,02 mSv (2 mrem) în orice oră. Pentru comparație, o radiografie X a oaselor bazinului pune în corpul dv. 70 mrem, iar un CT (Computed Tomography) scan vă expune la 1,000 mrem.

Pe lângă aceste obligații, operatorii mai trebuie să asigure că materialul radioactiv nu este accesibil, nu poate fi îndepărtat și nu poate fi utilizat de personal ne-autorizat. De asemenea, trebuie să existe o permanentă supraveghere în timpul folosirii lui pentru a preveni orice înstrăinare accidentală sau intenționată.

În industria petrolului , pentru că sunt ușor de identificat și măsurat, cei mai utilizați trasori radioactivi sunt următorii izotopi: Mangan-56, Sodiu-24, Technețiu-99 metastabil, Argint-110 metastabil, Argon-41 și Xenon-133[2]. În plus, se mai folosesc izotopii de Stibiu-124,Brom-82, Iod-125, Iod-131, Iridiu-192 și Scandiu-46 [1]. Tabelul următor prezintă cei mai folosiți radionuclizi în fracturarea hidraulică, împreună cu cantitatea de radioactivitate maximă acceptată de standardele în vigoare:

Exemple de radionuclizi artificiali și cantitățile utilizate în fracturarea hidraulică [1]

Radionuclizii naturali sunt cei prezenți în roci din timpuri geologice. Cunoscuți sub numele de Naturally Occuring Radioactive Materials (NORM) (Materiale Radioactive cu Apariție Naturală), izotopii de radiu, radon, uraniu și toriu se găsesc răspândiți în multe roci având diverse concentrații. Când izotopii NORM sunt concentrați sau expuși datorită activităților umane (gen fracturarea hidraulică), atunci se numesc TENORM (Technologically Enhanced Naturally Occuring Radioactive Materials).

Fracturarea hidraulică poate elibera o parte din acești radionuclizi naturali aflați în depozitele de șisturi argiloase. O dată eliberați din roci, ei se vor regăsi, cel mai probabil, dizolvați în apa sărată de zăcământ. Când sonda produce țiței sau gaze, o parte din apa de zăcământ ajunge la suprafață sub formă de apă de retur care poate elibera conținutul ei radioactiv.

Radionuclizii naturali prezintă o doză de radioactivitate mică dar măsurabilă. În ultimul timp, o dată cu intensificarea activităților de fracturare hidraulică, ei au devenit un subiect des discutat de opinia publică. Perioadele lor de înjumătățire sunt mai mari decât ale radionuclizilor artificiali și, în consecință, rămân pentru mai multă vreme în mediul înconjurător.

Analiza probelor de țiței și gaze din multe și diferite foraje a arătat că izotopii cu viaţă lungă (uraniu și toriu) nu sunt extrași din roci. Pe de altă parte, izotopii de radiu (Ra-226, Ra-224, Ra-228 ) sunt îndepărtați din rocile care îi conțin și de regulă apar în apa de zăcământ co-produsă cu țițeiul și gazul în timpul extracției. Acești izotopi și descendenții lor pot precipita din solutie, împreuna cu depuneri de sulfați și carbonați, sub formă de cruste sau mâl în țevi și pe echipamentul de foraj. Radonul-222 este descendentul imediat al izotopului de Radium-226 și de regulă se întâlnește în conductele de gaz. El se descompune rapid în Pb-210 care apoi se regăsește ca film subțire depus pe echipamentele de extracție.

Argila Marcellus, care se întâlnește în mai multe state (Pennsylvania, New York, Virginia de Vest, Ohio) este notorie pentru cantitățile mari de radon natural pe care le emană (fără a fi fracturată). Când mi-am cumpărat actuala casă din Pennsylvania (construită deasupra unui strat gros de argilă Marcellus), am fost șocat să constat că nivelul de radon din subsol depășea de peste două ori nivelul maxim admis de EPA (4 pCi/litru). Pentru că mi-a plăcut casa și locația ei, nu am renunțat: constructorul a instalat o pompă care ventilează permanent subsolul, scăzând astfel concentrația de radon mult sub pragul recomandat de autorități.

Nivelul raportat de radioactivitate naturală variază semnificativ în functia de radioactivitatea rocii rezervor și de salinitatea apei de zăcământ care este co-produsă din foraj. Cu cât este mai mare salinitatea, cu atât mai mulți izotopi NORM pot fi potențial mobilizați din roci. Întrucât salinitatea adesea crește o dată cu vârsta forajului, puțurile vechi tind să aibă nivele NORM mai mari decât cele tinere.

Pentru a exemplifica cât de radioactivă este fracturarea hidraulică, citez două studii de specialitate.

United States Geological Survey (USGS) a întreprins în anul 2009 un studiu al radioactivității naturale legate de fracturarea hidraulică a argilei Marcellus din statul Pennsylvania.⁴ Concluziile experților americani au fost că apa produsă din forajele fracturate hidraulic prezintă nivele scăzute de radiații alfa și beta (foarte puțin deasupra nivelului de radiații ale apei potabile), iar radiațiile gama nu apar deloc.

Un studiu similar, efectuat în Noua Zeelandă⁵ în 2013, la cererea Ministerului Sănătății din acea țară, a conchis sec:

Nici trasorii radioactivi utilizați în fracturarea hidraulică și nici izotopii NORM care sunt prezenți în regiunea Taranaki nu sunt „radioactivi” în sensul definițiilor legale. În realitate, ei conțin nivele de radioactivitate care sunt cu ordine de mărime sub cele pentru care controalele devin necesare.

Impactul potențial asupra mediului

Date oficiale, publicate în 2012 de către United States Government Accountability Office (GOA)⁶ estimează că 90% din apa sărată de zăcământ (cea încărcată cu radionuclizi naturali) este injectată în foraje adânci aprobate de EPA, iar cele 10% rămase sunt reutilizate, evaporate, utilizate pentru irigații sau deversate în apele de suprafață.

În Statele Unite, conform EPA, deversarea în apele de suprafață se poate face numai cu permise speciale eliberat de National Pollutant Discharge Elimination System (NPDES). Deversarea de apă de zăcământ în apele de suprafață fără permise NPDES este o crimă federală. Există, totuși, unele excepții pentru fracturarea hidraulică stipulate în legile în vigoare. De exemplu, scurgerile și infiltrările de apă de ploaie de la locul activităților de construcție din industria de petrol și gaze sunt exceptate de Clean Water Act. Un Amendament la Safe Drinking Water Act implică definiția injectării subterane. Injecția subterană legată de fracturarea hidraulică este exceptată, în afară de cazul când se folosește motorină. O altă excepție apare în legea Emergency Planning and Community Right to Know Act (EPCRA), potrivit căreia EPA și statele au dreptul să colecteze și să raporteze public date referitoare la folosirea și transferul chimicalelor toxice listate de utilizatori aflați pe o listă federală. Pentru că companiile prestatoare de servicii din domeniul petrolului și gazelor (cele care se ocupă de aditivii chimici) nu se regăsesc pe lista federală, ele sunt exceptate de la obligațiile impuse de EPCRA.

Impactul potențial asupra sănătății

EPA reglementează următorii radionuclizi întâlniți în apa de băut: emițătorii de particule alfa, emițătorii de particulele beta și fotoni (radiații gamma), radiu-226 și radiu-220 (combinat) și uraniu[4]. Tabelul de mai jos prezintă principalele riscuri potențiale asupra sănătății asociate cu radionuclizii amintiți:

EPA și legiuitorii din statul Dakota de Nord consideră că materialul radioactiv din apa de retur prezintă un risc potențial pentru cei care lucrează în locurile cu activități de fracturare hidraulică și stocare a reziduurilor, ca și pentru cei care trăiesc în apropriere, dacă nu se respectă procedurile corecte de manipulare a apei de retur.

Reglementările din SUA

National Regulatory Commission (Comisia de Reglementare Națională) și agențiile statale acreditate reglementează utilizarea radionuclizilor injectați în cursul operațiunilor de fracturare hidraulică din SUA.⁷

Agenția de Protecția Mediului a Statelor Unite stabilește standardele radioactive pentru apa de băut⁸. Agenții federali și statali nu obligă stațiile de tratare a apelor uzate care acceptă apă de retur să o testeze pentru radioactivitate. În Pennsylvania, de exemplu, EPA a cerut Departamentului de Protecția Mediului să convingă proprietarii stațiilor de tratare a apelor reziduale din anumite locații să efectueze testări de radioactivitate pentru apă. Deși furnizorii de apă potabilă sunt obligați să informeze consumatorii despre prezența radonului și a altor radionuclizi, datele respective nu ajung întotdeauna la cei interesați.

În 2011, ziarul The New York Times a descoperit ceea ce ei a numit „studii niciodată raportate” de EPA, precum și un „studiu confidențial al industriei extractive” concluzionând că radionuclizii din apa de retur nu pot fi niciodată diluați complet înainte de a fi deversați în apele de suprafață⁹. Ziarul a raportat de asemenea că Departamentul de Protecția Mediului din statul Pennsylvania a închis ochii în fața acestor situații și doar a atras atenția, fără să oblige companiile de extragere a gazului să trateze pe cont propriu apa de retur în loc s-o trimită la stații publice de tratare a apei.

1^The 2007 Recommendations of the International Commission on Radiological Protection, ICRP Publication 103

Ann. ICRP 37 (2-4), 2007 http://www.icrp.org/publication.asp?id=ICRP%20Publication%20103

2^ U.S. Nuclear Regulatory Commission, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards, Consolidated Guidance About Materials Licenses Program-Specific Guidance About Well Logging, Tracer, and Field Flood Study Licenses 2000 http://pbadupws.nrc.gov/docs/ML0037/ML003729920.pdf

3^IAEA International Atomic Energy Agency, Radiation Protection and the Management of Radioactive Waste in the Oil and Gas Industry, Safety Reports Series No.34, 2012, http://www-pub.iaea.org/MTCD/publications/PDF/Pub1171_web.pdf

4^Characterization, Geochemical Modeling, and Membrane Treatment of “Frac Water” related to Horizontal Hydraulic Fracturing of Marcellus Shale, http://water.usgs.gov/wrri/09grants/progress/2009PA95B.pdf

5^ Radioactivity in hydrocarbon exploration (including fracturing activities), http://www.trc.govt.nz/assets/Publications/guidelines-procedures-and-publications/hydraulic-fracturing/radioactivity-feb2013.pdf

6^ US GOA, Information on the Quantity, Quality, and Management of Water Produced during Oil and Gas Production, 2012, http://www.gao.gov/assets/590/587522.pdf

7^ Jack E. Whitten, Steven R. Courtemanche, Andrea R. Jones, Richard E. Penrod, and David B. Fogl (Division of Industrial and Medical Nuclear Safety, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards (June 2000). „Consolidated Guidance About Materials Licenses: Program-Specific Guidance About Well Logging, Tracer, and Field Flood Study Licenses (NUREG-1556, Volume 14)„. US Nuclear Regulatory Commission. http://www.nrc.gov/reading-rm/doc-collections/nuregs/staff/sr1556/v14/

8^Basic Information about Radionuclides in Drinking Water http://water.epa.gov/drink/contaminants/basicinformation/radionuclides.cfm#What

9^ Regulation Lax as Gas Wells’ Tainted Water Hits Rivers

http://www.nytimes.com/2011/02/27/us/27gas.html?pagewanted=all&action=click&module=Search&region=searchResults&mabReward=relbias%3Ar&url=http%3A%2F%2Fquery.nytimes.com%2Fsearch%2Fsitesearch%2F%23%2Fian%2Burbina%2F

O întrebare care revine adesea atunci când se vorbește despre aditivii chimici folosiți în operațiunile de fracturare hidraulică este următoarea: Care este conținutul lor radioactiv? Urmată de alta: Dacă au conținut radioactiv, cât este el de periculos pentru sănătatea oamenilor din zona fracturărilor? Și, în general vorbind, cât de radioactivă este fracturarea hidraulică?

Răspunsurile la aceste întrebări necesită prezentarea celor două tipuri de radionuclizi (substanțe radioactive), artificiali și naturali, posibil asociați cu fracturarea hidraulică.

Radionuclizii artificiali sunt folosiți ca trasori radioactivi. Injectați o dată cu fluidul de fracturare în rocile supuse exploatării, acești radionuclizi permit determinarea profilului de injecție al sondei, a locației, distribuției și arhitecturii fracturilor create. Este, se poate spune, o radiografie cu raze X a zonei de fracturare. Așa cum doctorul are nevoie de investigația cu raze X (sau, mai nou, cu MRI) pentru a investiga în mare detaliul interiorul corpului omenesc, tot la fel, geologul utilizează trasorii radioactivi pentru a ști în detaliu câte fracturi au fost create pe unitatea de lungime, care sunt formele lor geometrice, unde sunt mai dense sau mai rare, cât fluid de fracturare a intrat în acele fracturi și multe alte detalii care conduc la creșterea eficienței operațiunii de fracturare hidraulică.
Reglementările internaționale prevăd pentru expunerile profesionale (de exemplu, în medicină) o limită de 50 mSv pe an cu un maximum de 100 mSv într-o perioadă de cinci ani consecutivi. Pentru publicul care nu lucrează în domeniu, se acceptă ca ne-dăunătoare o iradiere cu o doză de 1 mSv pe an. O iradiere cu o doză de 1 mSv pe an crește șansele de îmbolnăvire de cancer cu 0,0055%. Pentru exemplificare, nivelele de radiație din cadrul clădirii unde funcționează Congresul SUA (Capitol Building) ajung până la 0,85 mSv/an datorită conținutului natural de uraniu al granitului din structura clădirii. Aplicând modelul conservativ descris de International Commission on Radiological Protection¹, rezultă că cineva care a petrecut 20 de ani în interiorul clădirii Capitol ar putea avea o șansă suplimentară de 1 la 1000 de a dezvolta un cancer, peste și dincolo de orice alt risc existent.

Radionuclizii artificiali se prezintă într-o gamă largă în forme solide, lichide sau gazoase, iar utilizarea lor ca trasori radioactivi în gaura de sondă este strict reglementată de guvernul SUA (U.S. Nuclear Regulatory Commission, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards). Este recomandat ca trasorul ales să aibă un nivel de radiație suficient de mare pentru a fi ușor de detectat, să aibă proprietățile chimice necesare pentru a-și îndeplini „misiunea” sa în gaura de sondă, iar perioada de înjumătățire (half-life) și nivelul de toxicitate să permită minimalizarea contaminării inițiale și remanente. Operatorii care manipulează materialul radioactiv au obligația de a-l utiliza, transporta și depozita într-o manieră care să asigure că populația nu va fi expusă unei radiații mai intense de 1 mSv (1 milliSievert = 100 mrem), iar doza în orice arie de lucru nerestricționată să nu depășească 0,02 mSv (2 mrem) în orice oră. Pentru comparație, o radiografie X a oaselor bazinului pune în corpul dv. 70 mrem, iar un CT (Computed Tomography) scan vă expune la 1,000 mrem.

Pe lângă aceste obligații, operatorii mai trebuie să asigure că materialul radioactiv nu este accesibil, nu poate fi îndepărtat și nu poate fi utilizat de personal ne-autorizat. De asemenea, trebuie să existe o permanentă supraveghere în timpul folosirii lui pentru a preveni orice înstrăinare accidentală sau intentionată.
În industria petrolului , pentru că sunt ușor de identificat și măsurat, cei mai utilizați trasori radioactivi sunt următorii izotopi: Mangan-56, Sodiu-24, Technețiu-99 metastabil, Argint-110 metastabil, Argon-41 și Xenon-133[2]. În plus, se mai folosesc izotopii de Stibiu-124,Brom-82, Iod-125, Iod-131, Iridiu-192 și Scandiu-46 [1]. Tabelul următor prezintă cei mai folosiți radionuclizi în fracturarea hidraulică, împreună cu cantitatea de radioactivitate maximă acceptată de standardele în vigoare:

Exemple de radionuclizi artificiali și cantitățile utilizate în fracturarea hidraulică [1]

Radionuclizii naturali sunt cei prezenți în roci din timpuri geologice. Cunoscuți sub numele de Naturally Occuring Radioactive Materials (NORM) (Materiale Radioactive cu Apariție Naturală), izotopii de radiu, radon, uraniu și toriu se găsesc răspândiți în multe roci având diverse concentrații. Când izotopii NORM sunt concentrați sau expuși datorită activităților umane (gen fracturarea hidraulică), atunci se numesc TENORM (Technologically Enhanced Naturally Occuring Radioactive Materials).

Fracturarea hidraulică poate elibera o parte din acești radionuclizi naturali aflați în depozitele de șisturi argiloase. O dată eliberați din roci, ei se vor regăsi, cel mai probabil, dizolvați în apa sărată de zăcământ. Când sonda produce țiței sau gaze, o parte din apa de zăcământ ajunge la suprafață sub formă de apă de retur care poate elibera conținutul ei radioactiv.

Radionuclizii naturali prezintă o doză de radioactivitate mică dar măsurabilă. În ultimul timp, o dată cu intensificarea activităților de fracturare hidraulică, ei au devenit un subiect des discutat de opinia publică. Perioadele lor de înjumătățire sunt mai mari decât ale radionuclizilor artificiali și, în consecință, rămân pentru mai multă vreme în mediul înconjurător.

Analiza probelor de țiței și gaze din multe și diferite foraje a arătat că izotopii cu viaţă lungă (uraniu și toriu) nu sunt extrași din roci. Pe de altă parte, izotopii de radiu (Ra-226, Ra-224, Ra-228 ) sunt îndepărtați din rocile care îi conțin și de regulă apar în apa de zăcământ co-produsă cu țițeiul și gazul în timpul extracției. Acești izotopi și descendenții lor pot precipita din solutie, împreuna cu depuneri de sulfați și carbonați, sub formă de cruste sau mâl în țevi și pe echipamentul de foraj. Radonul-222 este descendentul imediat al izotopului de Radium-226 și de regulă se întâlnește în conductele de gaz. El se descompune rapid în Pb-210 care apoi se regăsește ca film subțire depus pe echipamentele de extracție.

Argila Marcellus, care se întâlnește în mai multe state (Pennsylvania, New York, Virginia de Vest, Ohio) este notorie pentru cantitățile mari de radon natural pe care le emană (fără a fi fracturată). Când mi-am cumpărat actuala casă din Pennsylvania (construită deasupra unui strat gros de argilă Marcellus), am fost șocat să constat că nivelul de radon din subsol depășea de peste două ori nivelul maxim admis de EPA (4 pCi/litru). Pentru că mi-a plăcut casa și locația ei, nu am renunțat: constructorul a instalat o pompă care ventilează permanent subsolul, scăzând astfel concentrația de radon mult sub pragul recomandat de autorități.

Nivelul raportat de radioactivitate naturală variază semnificativ în functia de radioactivitatea rocii rezervor și de salinitatea apei de zăcământ care este co-produsă din foraj. Cu cât este mai mare salinitatea, cu atât mai mulți izotopi NORM pot fi potențial mobilizați din roci. Întrucât salinitatea adesea crește o dată cu vârsta forajului, puțurile vechi tind să aibă nivele NORM mai mari decât cele tinere.

Pentru a exemplifica cât de radioactivă este fracturarea hidraulică, citez două studii de specialitate.

United States Geological Survey (USGS) a întreprins în anul 2009 un studiu al radioactivității naturale legate de fracturarea hidraulică a argilei Marcellus din statul Pennsylvania. Concluziile experților americani au fost că apa produsă din forajele fracturate hidraulic prezintă nivele scăzute de radiații alfa și beta (foarte puțin deasupra nivelului de radiații ale apei potabile), iar radiațiile gama nu apar deloc.

Un studiu similar, efectuat în Noua Zeelandă în 2013, la cererea Ministerului Sănătății din acea țară, a conchis sec:

Nici trasorii radioactivi utilizați în fracturarea hidraulică și nici izotopii NORM care sunt prezenți în regiunea Taranaki nu sunt „radioactivi” în sensul definițiilor legale. În realitate, ei conțin nivele de radioactivitate care sunt cu ordine de mărime sub cele pentru care controalele devin necesare.

Impactul potențial asupra mediului

Date oficiale, publicate în 2012 de către United States Government Accountability Office (GOA) estimează că 90% din apa sărată de zăcământ (cea încărcată cu radionuclizi naturali) este injectată în foraje adânci aprobate de EPA, iar cele 10% rămase sunt reutilizate, evaporate, utilizate pentru irigații sau deversate în apele de suprafață.

În Statele Unite, conform EPA, deversarea în apele de suprafață se poate face numai cu permise speciale eliberat de National Pollutant Discharge Elimination System (NPDES). Deversarea de apă de zăcământ în apele de suprafață fără permise NPDES este o crimă federală. Există, totuși, unele excepții pentru fracturarea hidraulică stipulate în legile în vigoare. De exemplu, scurgerile și infiltrările de apă de ploaie de la locul activităților de construcție din industria de petrol și gaze sunt exceptate de Clean Water Act. Un Amendament la Safe Drinking Water Act implică definiția injectării subterane. Injecția subterană legată de fracturarea hidraulică este exceptată, în afară de cazul când se folosește motorină. O altă excepție apare în legea Emergency Planning and Community Right to Know Act (EPCRA), potrivit căreia EPA și statele au dreptul să colecteze și să raporteze public date referitoare la folosirea și transferul chimicalelor toxice listate de utilizatori aflați pe o listă federală. Pentru că companiile prestatoare de servicii din domeniul petrolului și gazelor (cele care se ocupă de aditivii chimici) nu se regăsesc pe lista federală, ele sunt exceptate de la obligațiile impuse de EPCRA.

Impactul potențial asupra sănătății

EPA reglementează următorii radionuclizi întâlniți în apa de băut: emițătorii de particule alfa, emițătorii de particulele beta și fotoni (radiații gamma), radiu-226 și radiu-220 (combinat) și uraniu[4]. Tabelul de mai jos prezintă principalele riscuri potențiale asupra sănătății asociate cu radionuclizii amintiți:

EPA și legiuitorii din statul Dakota de Nord consideră că materialul radioactiv din apa de retur prezintă un risc potențial pentru cei care lucrează în locurile cu activități de fracturare hidraulică și stocare a reziduurilor, ca și pentru cei care trăiesc în apropriere, dacă nu se respectă procedurile corecte de manipulare a apei de retur.

Reglementările din SUA

National Regulatory Commission (Comisia de Reglementare Națională) și agențiile statale acreditate reglementează utilizarea radionuclizilor injectați în cursul operațiunilor de fracturare hidraulică din SUA.

Agenția de Protecția Mediului a Statelor Unite stabilește standardele radioactive pentru apa de băut. Agenții federali și statali nu obligă stațiile de tratare a apelor uzate care acceptă apă de retur să o testeze pentru radioactivitate. În Pennsylvania, de exemplu, EPA a cerut Departamentului de Protecția Mediului să convingă proprietarii stațiilor de tratare a apelor reziduale din anumite locații să efectueze testări de radioactivitate pentru apă. Deși furnizorii de apă potabilă sunt obligați să informeze consumatorii despre prezența radonului și a altor radionuclizi, datele respective nu ajung întotdeauna la cei interesați.

În 2011, ziarul The New York Times a descoperit ceea ce ei a numit „studii niciodată raportate” de EPA, precum și un „studiu confidențial al industriei extractive” concluzionând că radionuclizii din apa de retur nu pot fi niciodată diluați complet înainte de a fi deversați în apele de suprafață. Ziarul a raportat de asemenea că Departamentul de Protecția Mediului din statul Pennsylvania a închis ochii în fața acestor situații și doar a atras atenția, fără să oblige companiile de extragere a gazului să trateze pe cont propriu apa de retur în loc s-o trimită la stații publice de tratare a apei.

___________________________

The 2007 Recommendations of the International Commission on Radiological Protection, ICRP Publication 103Ann. ICRP 37 (2-4), 2007 http://www.icrp.org/publication.asp?id=ICRP%20Publication%20103

U.S. Nuclear Regulatory Commission, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards, Consolidated Guidance About Materials Licenses Program-Specific Guidance About Well Logging, Tracer, and Field Flood Study Licenses 2000 http://pbadupws.nrc.gov/docs/ML0037/ML003729920.pdf

IAEA International Atomic Energy Agency, Radiation Protection and the Management of Radioactive Waste in the Oil and Gas Industry, Safety Reports Series No.34, 2012, http://www-pub.iaea.org/MTCD/publications/PDF/Pub1171_web.pdf

Characterization, Geochemical Modeling, and Membrane Treatment of “Frac Water” related to Horizontal Hydraulic Fracturing of Marcellus Shale, http://water.usgs.gov/wrri/09grants/progress/2009PA95B.pdf

Radioactivity in hydrocarbon exploration (including fracturing activities), http://www.trc.govt.nz/assets/Publications/guidelines-procedures-and-publications/hydraulic-fracturing/radioactivity-feb2013.pdf

US GOA, Information on the Quantity, Quality, and Management of Water Produced during Oil and Gas Production, 2012, http://www.gao.gov/assets/590/587522.pdf

Jack E. Whitten, Steven R. Courtemanche, Andrea R. Jones, Richard E. Penrod, and David B. Fogl (Division of Industrial and Medical Nuclear Safety, Office of Nuclear Material Safety and Safeguards (June 2000). „Consolidated Guidance About Materials Licenses: Program-Specific Guidance About Well Logging, Tracer, and Field Flood Study Licenses (NUREG-1556, Volume 14)„. US Nuclear Regulatory Commission. http://www.nrc.gov/reading-rm/doc-collections/nuregs/staff/sr1556/v14/

Basic Information about Radionuclides in Drinking Water http://water.epa.gov/drink/contaminants/basicinformation/radionuclides.cfm#What

Regulation Lax as Gas Wells’ Tainted Water Hits Rivers

http://www.nytimes.com/2011/02/27/us/27gas.html?pagewanted=all&action=click&module=Search&region=searchResults&mabReward=relbias%3Ar&url=http%3A%2F%2Fquery.nytimes.com%2Fsearch%2Fsitesearch%2F%23%2Fian%2Burbina%2F