vineri, martie 29, 2024

Cât de realist este scenariul alegerilor anticipate în Republica Moldova?

Politica din Republica Moldova este fascinantă deoarece orice este cunoscut din teoria ştiinţei politice sau a dreptului constituţional nu are un echivalent în ceea ce se întâmplă în realitate.

Ne-am fi aşteptat ca, odată cu trecerea la sistemul alegerii prin vot direct a şefului de stat, regimul politic din Republica Moldova să corespundă mai mult regimului semi-prezidenţial, în sensul de a oferi soluţii pentru funcţionarea firească în condiţii de coabitare. În realitate, niciodată coabitarea nu a fost posibilă. Preşedintele ales a avut parte de o majoritate favorabilă în Parlament sau, atunci când nu a avut o astfel de majoritate, ea a fost confecţionată prin schimbarea apartenenţei de la un partid la altul. Acesta este efectul faptului că în Republica Moldova avem de-a face cu partide politice slabe, structurate în jurul unui lider, partide care nu admit dizidenţe interne şi care dispar practic odată cu dispariţia liderului. PLDM este un bun exemplu în acest sens. PD a supravieţuit dispariţiei lui Vladimir Plahotniuc dar este cu siguranţă mult mai slăbit astăzi şi se află pe o pantă descendentă din punct de vedere al electoratului care îl susţine.

Principalele forţe politice din Republica Moldova cunosc faptul că o coabitare între un prim – ministru de o culoare politică şi un preşedinte de o altă culoare politică este imposibilă. Mecanismele de mediere în astfel de situaţii există doar teoretic. Acesta este motivul pentru care campania PAS la alegerile prezidenţiale s-a bazat foarte mult pe promisiunea organizării alegerilor anticipate. Nici nu a fost nevoie să se explice foarte mult electoratului de ce este nevoie de o nouă convocare la urne. Liantul creat între cele două tururi între Maia Sandu şi Ilan Şor s-a bazat în principal pe promisiunea alegerilor anticipate. Nici Şor nu a trebuit să explice foarte mult propriului electorat de ce este nevoie de organizarea unor astfel de alegeri.

Ulterior câştigării alegerilor prezidenţiale, a persistat o perioadă ideea că PSRM se opune în continuare alegerilor anticipate şi va încerca să rămână la putere, chiar şi cu un preşedinte ostil. Partidele care o susţin pe doamna Maia Sandu au introdus o moţiune de cenzură, existând convingerea fermă că aceasta nu va trece, din moment ce PSRM continuă să aibă majoritatea în Parlament. Spre surprinderea iniţiatorilor acestei moţiuni, chiar înainte ca ea să fie discutată în Parlament, pe data de 23 decembrie, Ion Chicu şi-a anunţat demisia. Nu a fost un gest singular, ci unul calculat, aprobat iniţial la nivelul PSRM. Dovada este că, imediat după acest anunţ, în care premierul Chicu a declarat că gestul lui este primul pas pentru organizarea alegerilor anticipate, speakerul Zinaida Greceanâi a anunţat că dezbaterea moţiunii nu va mai avea loc, tocmai pentru a crea condiţiile declanşării alegerilor anticipate. Toate acestea s-au întâmplat în condiţiile în care era foarte clar că moţiunea de cenzură nu va trece.

Ce s-a întâmplat între timp? Cum a fost convins Igor Dodon că alegerile anticipate nu reprezintă un act de sinucidere politică? Explicaţia cea mai la îndemână, ţinând cont de precedentele opţiuni ale lui Igor Dodon, este că opţiunea alegerilor anticipate a fost sugerată de Federaţia rusă. O explicaţie care nu poate fi acceptată, dat fiind faptul că delegaţia PSRM s-a deplasat la Moscova după acest anunţ şi nu anterior. Care ar fi fost interesul Federaţiei ruse de a pierde controlul, fie şi doar la nivelul unei părţi a executivului, în Republica Moldova, după experienţele neplăcute din acest an în Belarus şi – parţial – Armenia? Explicaţia pe care o avansăm ţine mai degrabă de un calcul politic pe care Igor Dodon l-a făcut. Declanşarea alegerilor anticipate nu este deloc uşoară, iar percepţia publică este că, de pe data de 23 decembrie, PSRM nu mai este la putere, iar singurul exponent al puterii este Maia Sandu.

În ce situaţie ne aflăm în prezent?

Art. 101 din Constituţia Republicii Moldova este formulat în felul următor:

  1. Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuţiile ce le revin.
  2. În cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sau în cazul decesului acestuia, Preşedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar pînă la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează, dacă Prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern.
  3. În cazul demisiei Prim-ministrului, demisionează întregul Guvern.

Prima observaţie: odată cu demisia domnului Chicu, Republica Moldova nu mai are guvern, acesta fiind considerat demisionar. Constituţia Republicii Moldova nu este clară în situaţia în care primul – ministru demisionează. Alineatul 2 al art. 101 se referă doar la imposibilitatea exercitării funcţiei şi la deces, nu şi la demisie. Poate desemna doamna Maia Sandu un prim – ministru interimar din rândurile guvernului demisionar, prin aplicarea art. 101, alin. 2 sau poate demara procedura prevăzută la art. 98, alin. 1 potrivit căruia „După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru”?

Aceasta este situaţia în care se află în acest moment Preşedintele Republicii Moldova. Cea mai bună variantă pentru a ieşi din această capcană este folosirea consecutivă sau simultană a ambelor posibilităţi pe care le are la îndemână: desemnarea unui prim – ministru interimar din rândurile guvernului demisionar şi desemnarea unui candidat la funcţia de prim – ministru. Cea mai bună variantă, din punct de vedere al atingerii obiectivelor politice, ar fi folosirea simultană a celor două variante. Desigur, există şi varianta de a desemna doar un prim – ministru interimar şi la sfârşitul perioadei interimatului să nu fie desemnat niciun candidat pentru poziţia de prim – ministru. O asemenea opţiune ar trebui exclusă din start, deoarece există posibilitatea ca CCM să îl oblige pe Preşedintele Republicii Moldova să desemneze un candidat, interpretând foarte activ Constituţia, cum a făcut-o de nenumărate ori până acum.

Desigur, Maia Sandu şi partidele care o susţin ar fi preferat ca Ion Chicu să rămână prim – ministru pentru ca acesta să fie ţinta tuturor nemulţumirilor. Retragerea sa forţează intrarea noului Preşedinte în jocul politic, mult prea rapid după preluarea funcţiei. Ar fi fost mult mai comod a vorbi în continuare despre alegeri anticipate, în condiţiile în care guvernul PSRM s-ar fi confruntat cu multiple probleme. Orice prim – ministru va fi desemnat în acest moment, chiar şi înaintea votului din Parlament, va întări convingerea că la putere în Republica Moldova se află un singur personaj – Maia Sandu – care va deconta toate nemulţumirile.

Există şi varianta ca Maia Sandu să desemneze un prim – ministru interimar din rândurile guvernului Chicu, iar acesta să refuze. De fapt, este foarte posibil ca acesta să fi fost scenariul discutat în cadrul PSRM: refuzul explicit şi implicit de a mai fi asociat cu guvernarea, ceea ce înseamnă că orice membru al actualului cabinet demisionar va refuza poziţia de prim – ministru interimar. Aceasta ar explica şi preluarea integrală a discursului bazat pe alegeri anticipate în cadrul PSRM.

Maia Sandu va trebui să intre într-un joc politic riscant. Trebuie să desemneze un candidat pentru poziţia de prim – ministru care să nu obţină încrederea Parlamentului şi apoi un alt candidat (sau acelaşi) care să nu obţină încrederea Parlamentului. Art. 85, alin. 2 este clar în această privinţă: „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”. Astfel, cel puţin un om politic sau un tehnocrat va trebui sacrificat pe altarul alegerilor anticipate, dacă nu cumva două astfel de persoane. Există însă garanţia că partidele politice, în afară de cele care o susţin pe doamna Maia Sandu, doresc cu adevărat alegeri anticipate, în condiţiile în care s-ar putea să nu se mai regăsească în noul Parlament? Teoretic, niciun partid politic nu se opune alegerilor anticipate. Practic însă pot exista numeroase rezerve neexprimate. Toate partidele din Parlament vor iniţia discuţii cu Maia Sandu pentru a continua procedura alegerilor anticipate, având la îndemână şi opţiunea de a opri.

Maia Sandu mai are la îndemână o posibilitate: să propună un prim – ministru foarte bine pregătit şi o echipă ministerială pro-europeană şi să îndemne la un vot favorabil în Parlament, renunţând la ideea alegerilor anticipate. Un joc politic riscant, deoarece este posibil ca votul să fie favorabil, după cum este posibil să fie defavorabil.

Preşedintele Republicii Moldova nu a luat încă o decizie în acest moment. Orice decizie implică riscuri dar poate fi şi varianta câştigătoare. În conturarea unei decizii, factorul extern va fi decisiv. În acest context, vizita lui Klaus Iohannis la Chişinău şi anunţul unui sprijin concret pentru Republica Moldova este mai mult decât binevenit, în condiţiile în care Federaţia rusă nu a reacţionat favorabil faţă de Republica Moldova până în prezent, după rezultatul alegerilor prezidenţiale. Vladimir Putin a promis vaccinul Sputnik pentru Belarus, nu şi pentru Republica Moldova. Dat fiind faptul că episodul alegerilor anticipate nu are un final previzibil, este foarte posibil ca gesturile de bunăvoinţă să vină şi de la Moscova în curând.

Niciodată până acum în cariera sa politică Maia Sandu nu a avut toate cărţile de joc în mână. Uneori a avut anumite cărţi de joc, alteori a avut altele. Viitorul său politic – şi al parcursului european al Republicii Moldova – este strâns legat de felul în care va ştii să le folosească în acest moment, fără ca adversarii săi să poată anticipa următoarele mişcări.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. In sfîrșit, s-a găsit cineva (HOTNEWS prin platforma CONTRIBUTORS ) să invite la dezbateri pe problema BASARABIEI ! Nici nu pot ,nici nu vreau să-mi reprim bucuria pentru așa ceva , NU ! NU ESTE O PROBLEMĂ DE ”NAȚIONALISM ” românesc ! Aștept cu un interes nețărmurit orice punct de vedere exprimat . Altfel, nu se poate. Este dincolo de orice îndoială că altă cale NU EXISTĂ . La capătul lor , ”soluțiile ” adevărului vor răzbate de la sine.

  2. Cred ca liantul invocat la al treilea aliniat se refera la Maia Sandu si Renato Usatîi, si nicidecum la Ilan Sor, daca nu va este cu suparare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro