marți, martie 21, 2023

Cat de urgenta este adoptarea euro in Romania

Fiind parte a proiectului european, Romania nu are alternativa. Trebuie sa adopte euro mai devreme sau mai tarziu. In momentul de fata, Romania, la fel si alte state, functioneaza in interiorul UE cu derogare, insa nu una permanenta. Comisia Europeană a anuntat ca nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat cu Marea Britanie sau Danemarca. Din punctul meu de vedere, prioritar pentru Romania este conturarea unei viziuni clare cu privire la propriul traseu de adoptare euro, ceva mai mult decat trebuie sa adoptam euro si punct, n-avem de ales. O viziune concretizata (cat mai rapid as zice) intr-o strategie oficiala, un plan de trecere la euro. Caci, spre deosebire de alte tari, Romania inca nu are creionat asa ceva.

In plus, inainte de toate, Romania trebuie sa se situeze in context, cu realism. Lucrurile sunt foarte agitate in zona euro, deci o posibila extindere catre est iese categoric din discutie in momentul de fata. Iata doar un episod recent, chiar daca izolat, care arata care este starea de spirit in Europa. In urma cu doar cateva zile, „Business Insider” arata cum o noua miscarea aparuta pe scena politica de la Berlin „Alternativa pentu Germania” isi propune desfiintarea monedei euro. Grupul este alcatuit din economisti si intelectuali de renume, cunoscuti de altfel pentru euroscepticismul lor. (…) Noua formatiune solicita desfiintarea zonei euro si initierea unei dezbateri deschise pe tema masurilor de salvare. De alfel, miscare nu sustine destramarea UE, ci doar a zonei euro, iar tarile sa revina la vechile monede nationale ori sa formeze mici uniuni monetare.

La o prima vedere, reactii precum cele aparute in Germania pot parea insignifiante. In opinia mea, coagularea unor astfel de formatiuni nu este nicidecum de neluat in seama. Miza este uriasa. Concretizarea unui astfel de scenariu (pana mai ieri apocaliptic, azi devenit demn de luat in considerare) ar putea aduce Europa cu cateva decenii in trecut, atat din punct de vedere economic, cat si social si, mai mult ca sigur, ar conduce la destramarea insasi a Uniunii Europene.

Cum s-a ajuns aici, asta e intrebarea. Uniunea monetara e un proiect al elitei, se stie. S-a dovedit a avea insa o mare hiba. Nu a avut o strategie alternativa. Pentru ca nu exista un plan B, „elita” este nevoita acum sa minimizeze costurile, maximizarea profiturilor iesind din discutie. Odata acceptat in zona euro, un stat precum Romania se va confrunta cu o problema-cheie (asta dincolo de propria subperformanta sub aspectul competitivitatii, ceea ce-i va aduce costuri). Zona euro insasi nu are inca raspunsuri la intrebari de genul: ce facem daca un stat membru este in situatia de a falimenta, iese sau nu din uniune, ce mecanism de rezolvare avem, etc. Constructia initiala nu a luat in calcul scenarii alternative de acest gen. O astfel de criza a ajuns sa surprinda practic insasi mecanismele de functionare a uniunii monetare. Ce va face Romania odata aceeptata in club va fi o incetitudine pentru toata lumea, asemeni Greciei & stuff.

Dincolo de incertitudinea cu privire la insasi viitorul zonei euro, iata ce posibilitati cred ca are Romania in momentul de fata:

Varianta realist-optimista – Romania intra in zona euro in orizontul 2018-2020. In opinia mea acesta este cel mai probabil scenariu. Romania a facut progrese considerabile in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor nominale, insa punctul sensibil ramane recuperarea decalajelor din economia reala. Studiile de specialitate demonstreaza faptul ca Romania are capacitate foarta redusa de ajustare a economiei nationale. Romania nu detine inca instrumente alternative de stabilizare, capabile sa inlocuiasca instrumentul curs de schimb, pe care il pierde odata cu intrarea in zona euro. Nici din punct de vedere al structurii economiei, flexibilitatatii salariilor, mobilitatii factorilor de productie, convergentei ciclurilor de afaceri, integrarii pietelor financiare, similaritatii ciclurilor, dar nici din punct de vedere al mecanismele de  stabilizare fiscala automata, etc. Continuarea reformelor in economie devine conditie fundamentala.

Atat timp cat economia romaneasca va fi recuperat decalajele din economia reala, este indicat a se face toate demersurile pentru a intra in zona euro. Beneficiile vor fi resimtite si la nivel macroeconomic, dar mai ales la nivel microeconomic. Beneficiile vor rezulta din stabilitatea preturilor, accesul la o piaţă financiara mai larga si mai transparenta, sau eliminarea unor fluctuatii ale productiei care ar putea fi datorate politicilor economice diferite. Pentru anumite state stabilitatea preturilor si toate beneficiile rezultate din indeplinirea acestui obiectiv reprezinta o motivatie suficienta pentru participarea la zona euro. Stabilitatea preturilor conduce la reducerea dobanzilor, iar acest lucru prezinta inca un avantaj, atat pentru guvern, cat  si pentru consumatori sau firme.

Eliminarea costurilor de tranzactie asociate schimbului valutar, reducerea costurilor administrative, reducerea costului capitalului, precum si eliminarea riscului generat de incertitudinea privind evolutia viitoare a cursurilor de schimb vor fi beneficii de care vor avea parte romanii odata intrati in zona euro.

Varianta pesimista – Romania amana pe o perioada nedeterminata intrarea in zona euro, nu-si asuma raspunderea pentru o tinta precisa. Amanarea repetata a termenului asumat de intrare in zona euro poate reprezenta un punct slab pentru imaginea economiei romanesti. Asta inseamna ca e nevoie mai mult ca oricand de o analiza tehnica bine fundamantata, dar si de dezbateri publice serioase pe aceasta tema, care sa conduca la o viziune realista cu privire la adoptarea monedei unice in Romania, dincolo de declaratii politice. Odata fundamentata o strategie serioasa, va fi nevoie de eforturi comune, indiferent de culoarea guvernelor pentru a o duce la indeplinire in termenii tintei asumate.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. @dna SOcol. Grupulete care sa vrea intoarcerea la marca (sau Beppe Grillo in Italia care se intoarce la lira) au fost si vor mai fi. Ajunge un pic de demagogie, ceva prelegeri falsificate sau trase de par a la Roubini, ceva tabloide si gata – ne vedem cu o manif in Piata Universitatii. A se nota ca tarile in cauza indeplinesc criteriile cerute inclusiv inflatia, ceea ce NU ESTE cazul RO, indiferent cate zbierete se aud pe la TV. Exista vreun grup de industriasi, confederatii patronale in DE sau IT care sa sustina parascoveniile in cauza? NU!. Este leul expus unui atac ? raspunsul depinde de rezervele BNR, iar mentinerea lor la nivelul necesar COSTA (evident, nu veti auzi pe sticla astfel de argumente). Exista costuri zilnice pt. exportatori legate de operarea in 2-3 monede (importatori din Polonia/Cehia cu plati si in euro si in USD si in monezi locale), pe care iar le ignoram de dragul sforaitului pe sticla. PS. Chiar au fost „ciudati” cei care au infiintat/ aderat la euro?

  2. „Comisia Europeană a anuntat ca nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro”

    Ce tare suna, de parca Comisia Europeana nu este o emanatie a vointei suverane a celor 27 de state membre (inclusiv noi), ci ar fi o entitate separata. In momente de astea mi-e cu adevarat frica de birocratia de Bruxelles care functioneaza ca un suveran absolut.

    In ceea ce priveste adoptarea euro, este evident, in urma crizei, ca ar fi o nebunie. Doar daca vrem sa ajungem ca Grecia, Spania, Portugalia…

  3. In zona euro , doar tarile cu economii competitive reusesc sa se descurce .
    Exemplu de manual e Italia .
    Admisa in zona euro prin derogare (avea datoria publica in momentul adoptarii monedei , la 120 % PIB ) a pierdut masiv din competitivitate datorita a 4 mari probleme strins legate intre ele .
    1 – Imposibilitatea de a devaloriza moneda euro ( metoda folosita zeci de ani cu lira italiana pentru a mentine produsele competitive)
    2- Cresterea de taxe si impozite datorita cresterii cheltuielilor publice pina la un nivel atit de ridicat incit delocalizarea masiva a productiei si falimentele rasunatoare au devenit fapte cotidiane.
    3 – Lipsa totala de reforme , in special in sectorul bugetar care a fost mentinut si umflat ulterior ca un consumator nesatul de resurse financiare (exact ca in cazul grecesc)
    4- Un sistem pensionistic supradimensionat de o masa enorma de pensionati speciali/anticipat , de la virste de 40 – 55 de ani si pentru mentinerea caruia e necesara o cota extrem de ridicata de contributii anuale pensionistice obligatorii . Care presiune contributiva a dus tot la necompetitivitatea firmelor indigene .
    Dupa cum vedeti , Romania din acest punct de vedere seamana ca doua picaturi de apa cu sistemul italian .
    Momentan , doar devalorizarea controlata a leului de catre BNR mai mentine tara cit de cit competitiva .
    PS . Derogarile au prin definitie o limita de timp scrisa ( vezi derogarile Romaniei la normativele UE si data de sistare a acestora . Exemplu : deseurile menajere )
    Adoptarea euro e doar un angajament , fara o derogare cu limita de timp . Altfel , polonezii care au intrat inaintea romanilor in UE , ar fi in proces la Curtea Europeana de Justitie pentru neadoptarea monedei , incalcarea normei in materie . Care norma nu exista . :)

  4. Chiar, cum adica „nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro”? Pai cum, noi mai avem leul doar din mila lor, prin derogare? Renuntarea la leu nu e o hotarare suverana a tarii?

  5. Aderarea la zona euro se va produce prin 2020-2021 in mod realist si programat
    Nu vor fi amanari succesive dar va fi un dezastru pt economia medievala a Romaniei
    Oricum daca cititi Tratatul de Aderare al Romaniei si Bulgariei la UE(lucru pe care nu l-a facut nici un politician din Romania) veti afla din anexa III ca Romania e membra Schengen de la data aderarii din 1 ianuarie 2007
    si din anexa V parca ca e membra si in Euro ,cu derogare pana la indeplinirea tuturor conditiilor:60% din PIB-ul anual e maximul datoriilor publice si private,salariul trebuie sa fie parca o treime din media europeana si asa mai departe
    Trebuie sa avem infrastructura,economie,lipsa de coruptie,eficienta in administratie,lucruri pe care oricum nu le vom avea nici in 2020,dar va fi mai bine ca acuma,durerea va fi mai mica

  6. Doamna lector, asi dori sa va vad mutra luni de dimineata cand veti afla ca prietenii dvs. De la Bruxelles au sechestrat 10% din banii depunatorilor in bancile cipriote, cu scopul de a ridica o transa de 6 miliarde euro di datoria Ciprului scadenta. Nu mai vorbim ca un mare procent apartineau cetatenilor rusi! Cat de mare poate fi prostia alora de la Bruxelles sa creeze nesiguranta depunatorilor la bancile din zona euro? Dupa balamucul care va incepe luni, as vre sa vad daca mai aveti elanul sa sustineti aderarea Romaniei la euro!,
    Cenzura este un act abject oricum ati lua- o!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Aura Socol
Conferentiar universitar doctor, ASE Bucuresti cu specializari Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii monetare europene. In prezent Consilier Vicepresedinte Autoritatea de Supraveghere Financiara A lucrat 2 ani in cadrul Directiei de Analiza Macroeconomica din Ministerul Finantelor Publice A urmat stagii de specializare si cercetare in macroeconomie in cadrul unor institutii internationale de prestigiu precum FMI, Comisia Europeana, etc.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro