joi, martie 28, 2024

Cât trebuie alocat sănătății și educației? – Corelare între România și țările UE conform ponderii veniturilor bugetare în PIB

Contextul actual

În ultimii ani există din ce în ce mai multe dezbateri publice legate de procentul din PIB care ar trebui alocat sănătății și educației. Sunt date exemple din țări ca Germania, Franța, chiar țările nordice. Se discută despre faptul că acolo guvernelor le păsa și că prin subfinanțarea celor două domenii se afectează generațiilor viitoare. Toate aceste argumente sunt reale însă nimeni nu dezbate despre capacitatea României de a finanța aceste domenii, despre ponderea veniturilor guvernamentale în PIB și cam ce ar însemna pentru România dacă ar respecta procentele din vest.

Analizând ponderea veniturilor guvernamentale în PIB și făcând o paralelă între media UE-28 și România (conform Tabel 1) putem observă niște diferențe considerabile. Astfel, țării noastre îi este imposibil să ofere aceleași procente din PIB pentru diferite domenii deoarece strânge mult mai puțin la buget decât media UE. Pentru a înțelege exact care este diferență între noi și UE am realizat o serie de calcule, care să arate ponderea relativa a României din punct de vedere al nivelului colectării la buget.

Nivelul ponderii veniturilor bugetare în PIB

Analizând datele de mai jos, ne dăm seamă că în 2015, România s-a aflat la 77% din media UE în ceea ce privește ponderea veniturilor bugetare în PIB. Iar dacă luăm două țări cu care să ne comparam, vedem că suntem la 78% din nivelul Germaniei și 89% din nivelul Poloniei. Aceste cifre ne arată implicit, că dacă dorim să avansăm niște cifre pentru anumite alocări bugetare, trebuie sa corelam ponderile. În termeni simpli, 5% din PIB alocat educației, la gradul nostru de colectare, trebuie înmulțit cu 0,78 pentru a vedea ce pondere ar trebui să aibă educația în România comparativ cu Germania. Desigur că toate aceste calcule sunt făcute pentru a păstra echilibrul bugetar la actuală pondere a veniturilor în PIB.

Tabel 1 – Ponderea veniturilor bugetare in PIB (Sursa: Eurostat)

Cât ar trebui să aloce România pentru sănătate?

Analizând aceste date, am realizat o serie de simulări pentru bugetele sănătății și educației, pentru a vedea cam cât am putea noi aloca pentru a avea aceleași ponderi în buget ca în Germania și Polonia. Am ales aceste două țări datorită relevanței lor. Germania fiindcă în general reflectă media europeană iar Polonia fiindcă a trecut printr-un proces de tranziție post-comunistă.

Calculele au dat că, în domeniul sănătății, pentru a respecta ponderea mediei UE în bugetele naționale sau pe cea a Germania, România ar trebui să aloce pentru sănătate 5.6% din PIB, adică cu 1.6 puncte peste alocarea actuală. Dacă însă analizăm poziția noastră față de Polonia, vedem că la actualul nivel al colectării bugetare suntem aproape la nivelul Poloniei că efort bugetar ponderat.

Tabel 2: Ponderea cheltuielilor cu sănătatea in PIB (Sursa: Eurostat)

Cât ar trebui să aloce România pentru educație?

În domeniul educației, observăm că, raportându-ne la nivelul anului 2014, ar trebui să mai adăugăm 0.8 puncte procentuale pentru a ne corela cu media UE la nivelul nostru de colectare, 0.4 puncte pentru a ne corela cu Germania și 1.7 punte pentru a ne corela cu Polonia.


Tabel 3: Ponderea cheltuielilor cu educația in PIB  (Sursa: Eurostat)

Alocare surpriză pentru siguranță și ordine publică!

Analizând diferite domenii a ieșit în evidența o situație specială în ceea ce privește bugetul alocat cheltuielilor cu siguranță și ordinea publică. La acest capitol, România se situează peste media UE-28, iar dacă am corela cu ponderea veniturilor bugetare în PIB, vedem că suntem cu 0,4 puncte peste nivelul UE-28, cu 0,9 puncte peste Germania și cu 0,13 puncte peste Polonia. Asta arată că la acest capitol, România face una din cele mai mari alocări la nivelul UE, ponderat cu nivelul veniturilor.

Tabel 4 – Ponderea cheltuielilor cu siguranta si ordinea publica (Sursa: Eurostat)

Concluzii

În concluzie, calculele arată că cifrele vehiculate în spațiul public în ceea ce privește alocarea din PIB pentru educație și sănătate nu sunt realiste. Atâta timp cât ponderea veniturilor bugetare în PIB va rămâne în România de 33-34%, ne va fi imposibil să alocam aceleași procente pentru aceste domenii precum cei din vest. Corelând însă nivelul nostru de venituri ies niște procente mai realiste, respectiv 5.6% din PIB pentru sănătate față de 4% (raportat la 2014) și 3.8% din PIB pentru educație, față de 3% (raportat la 2014). Totodată, pentru a păstra media UE, siguranța și ordinea publică, ar trebui să coboare de la 2.2% (raportat la 2014) la 1.4%, pentru a păstra proporțiile.

Desigur că toate aceste cifre sunt doar puncte de plecare, valabile la ce colectăm azi. O mai bună colectare, ar putea duce la o creștere a ponderii veniturilor bugetare în PIB, realizând astfel resurse suplimentare pentru creșterea alocărilor în sănătate și educație. Cu toate acestea, este greu de crezut că la nivelul fiscalității din România se va putea ajunge la ponderile din vest. Despre acest lucru însă, vom discuta în alt articol.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Conteaza mult mai putin „cat” decat „cum” si „pentru ce”.

    Presupunand ca am cheltui 49% pentru educatie si 49% pentru sanatate, pastrand actualul sistem de organizare, credeti ca s-ar schimba ceva?

    ===

    Sau, altfel spus, daca educatia si sanatatea depend de cat cheltuieste statul pentru ele, atunci ce mai depinde de individ si de familie?

    Pe idea asta ar insemna ca orice om poate sa se imbuibe cat doreste, sa umble fara casca pe motocicleta, sa nu depuna nici un effort pentru a invata, pentru ca Statul raspunde in locul lui si este obligat sa cheltuie bani pentru a-I vindeca ficatul stricat de alcool, pentru a-I carpi craniul (cu cat creier o fi in el…) zdrobit ca a cazut de pe moticicleta fara casca samd.

    Ar mai insemna ca familia este doar un mijloc de reproducere, statul este cel care poart raspunderea cresterii si educarii copilului, ca daca nu merge ceva in educatia sa , statul e de vina.

    Discutia „cat cheltuieste statul pentru educatie si sanatate” este periculoasa pentru ca abate gandirea de la cum ar trebui cheltuiti acesti bani.

    Evident, e ca si cum ai intreba oamenii „Vreti sa va platiti datoriile?” Ghici ce vor raspunde. La fel si aici „Vreti ca statul sa aiba grija de voi?” Ghici ce vor raspunde.

    Pentru ca e mult mai comod sa nu faci nimic sa te imbuibi si sa bei si sa beneficiezi de ocrotirea sanatatii, sa te rezumi la a face un copil fara sa mai ai grija lui mai departe samd.

    A, nu sunt destule fonduri si inca mai sufar? Pai, sa mai cheltuie Statul bani pentru sanatatea mea si pentru copilul meu. De-aia e Stat…
    ==

    • Exista tari civilizate (unii le considera mult mai civilizate decat Romania) unde purtarea castii pe motocicleta este optionala, nu obligatorie. Statul chiar nu are nici o raspundere sau obligatie, poti sa cazi cu motocicleta si sa iti rupi o mana sau un picior, tratamentul si recuperarea sunt mult mai scumpe decat inmormantarea, iar cetateanul are sentimentul unei libertati partiale, macar poate decide singur pentru tartacuta proprie si nu altii.

  2. Este o abordare complet gresita, nevoile unui domeniu reprezinta sume, nu procente din PIB. A transfera discutia la procente din PIB presupune ca revendicarile nu vin din partea beneficiarilor (pacientii, respectiv elevii) ci din partea celor care profita de sistem si care si-ar dori o felie mai mare din tortul bugetar.

    Separat de asta, un aspect despre care s-a mai discutat: statistica trebuie folosita pentru a intelege ce s-a intamplat, nu pentru a stabili valori-tinta ale parametrilor. E adevarat ca se practica asta si la case mai mari, dar e la fel de gresit. Una e sa calculezi cheltuielile cu sanatatea intr-o anumita tara si alta e sa calculezi procentele alocate de la buget.

    • Multumesc pentru feedback! Eu am dorit sa arat in articol ca este imposibil sa vehiculam cifre de 5-6% pentru educatie si sanatate, atata timp cat noi strangem 30-35% din PIB la bugetul de stat. Sunt de acord ca abordarea nu trebuie sa fie statistica insa si persoanele care vin cu cifre atat de exagerate trebuie sa inteleaga ca nu avem de unde. Trebuie corelate cifrele si adaptate realitatii romanesti pentru a putea a avea o imagine corecta.

      • Cand ati luat-o pe calea statisticii si a procentelor din PIB discutia s-a mutat in plan imaginar sau politic pentru ca 1 procent din PIB e ceva atat de relativ incat nu spune nimic concret.

        In special intr-o tara in care „sanatatea” acopera aproape orice in masura in care ajung banii, iar daca nu sunt bani nu exista nici ingrijirea de baza, procentul din PIB e irelevant. Intai trebuie redefiniti contribuitorii si beneficiarii, serviciile asigurate si limitele lor, etc. Romania nu are un sistem de asigurari de sanatate ci un sistem de biruri de sanatate (procentul din salariu nu e o asigurare, e o taxa), iar dvs. scrieti un articol dintr-un birou caldut intr-o zi ploioasa: nu e asa ca realitatea e separata bine de niste ziduri si ferestre si mult imbunatatita de un calorifer si un scaun comfortabil?

  3. Trebuie dezvoltat invatamantul privat. Scoli de bucatari, soferi, astronomi, informaticieni, mecanici, etc. Astea se pot face foarte bine in privat, si copilul sau omul in varsta se poate duce si invata acolo, aceasta fiind alegerea lui.

    Iar finantarea e simpla, omul isi plateste din buzunar, dar i se scad banii din impozite. Si un sistem de granturi daca copilul vrea dar parintii nu pot, daca se si vede ca vrea. Copii dificili cu probleme, tot prin munca se pot imbunatati o parte, fonduri, donatii, scoli speciale pentru ei.

    Un alt moment important, sa se permita munca de la 13 ani, impozitare 0. Asa fac tarile nordice. Copilul are posibilitatea sa-si faca niste bani, dar cel mai important e ca capata o experienta care da un sens invataturii si il motiveaza. E interesant si pentru agentii economici, care pot veni direct la scoli sa ia meseriasi sau sa le ceara dezvoltarea unui proiect, un sfat tehnologic, care sa fie facut de elevi cu profesori, astfel sunt conectati la lumea reala.

    • Finantarea urmeaza elevul e prevazut in actuala lefe a educatiei.

      Doar ca aplicarea sistemului asta ar zdruncina puternic sistemul de privilegii cladit pe favorizarea scolilor – de fapt a sindicatelor respective.

      Cum nimeni nu ridica problema aplicarii „finantarea urmeaza elevul”, asta vine manusa tuturor.

      Mai nou scolile au inventat un nou system pentru a zadarnici mutarea elevilor si implicit aplicarea sistemului finantarea uremaza elevul:

      a) supra inscrierea – in loc sa faca 2 clase de cate 20 de elevi, fac una singura de 40 si astfel numeni nu mai poate veni prin transfer in scoala respectiva.

      b) s-au inventat „clasele speciale de engleza” – la care elevii de a V-a dau examen sa intre (!) evident ca nu te poti transfera la clasa respectiva de la lata scola daca nu ai dat si tu examenul ala, si chiar daca l-ai dat, e dat la alta scoala….

      Sistemul mafiot se apara astfel, zadarnicind orice prevedere legala prin astfel de artificii administratve.

      Pentru ca ministrul sa nu le vada se aplica 2 strategii:
      a) il tin ocupat cu tot felul de acuzatii, sa ii manince din timp
      b) se organizeaza dezbateri pe teme secundare pentru a abate atentia de la problema prtincipala.

      De fapt, cea mai buna aparare a acestor mafioti este faptul ca se ascund. Se ascund de opinia publica, protejati de „pritenii” din ministere si de sindicate.

      • Apropo de ” s-au inventat “clasele speciale de engleza” – la care elevii de a V-a dau examen sa intre (!) evident ca nu te poti transfera la clasa respectiva de la lata scola daca nu ai dat si tu examenul ala”
        Băiatul nostru exact o astfel de clasă a frecventat (si cu examenul aferent înainte).
        Inutil să vă mai spun ca din toți profesorii din scoală, cea mai nepregătită era… profesoara de engleză !
        Copiii de la clasa de „engleză” au ajuns pe la o Olimpiadă de profil de abia prin clasa 7-a… :-(

        • Stiu. Nici nu exista profesori de engleza prea multi.

          Clasele alea au fost inventate „la cererea parintilor”.

          A cerut cineva sa vada „cererile parintilor”?

          O minciuna sfruntata, prin tehnica „devierii”: parintii au cerut mai multa engleza (normal pe undeva) si asta a fost „creativ” transformat in „clasa speciala de engleza” facuta – „la cererea parintilor”.

          Cum spuneam, face parte din seria de tertipuri administrative pe care statul le foloseste pentru a lipsi de eficacitate masurile legale posbile – in acest caz finantrea urmeaza elevul si „depopularea” scolilor slabe prin transfer semnificativ.

          Eu as desfiinta de maine 12 octombrie 2016 aceste „clase speciale”. Sa fim intelesi, nu le-as desfiinta ca existanta fizica a elevilor si profesorilor ci as desfiinta caracterul lor „special”. Ar deveni clase ca si celelalte. Doar ca ar avea optional engleza. Si ce daca? Alte clase au optional de sah sau de botanica distractiva sau de mai stiu eu ce. Si asta nu le face „speciale”.

          ====

          Din semestrul doi al acestui an scolar as reduce numarul maxim de elevi dintr-o clasa la 20. Spatiile pot fi obtinuite prin eliminarea din scoli a After-school si prin instituirea orelor in afara scolii. De ce ora de biologie nu se poate face la un muzeu de spacialitate sau chiar in padure? De ce ora de sport nu se poate face pe terenul de sport? De ce? De lene.

      • Pai tu zici de clase speciale de engleza care sunt ogranizate tot de stat, si ca banii urmeaza elevul tot in sistmeul de stat. Tu nu vezi ca sistemul de stat nu functioneaza? Nu vezi ca lumea numai cand aude invatamant de stat, intelege tot? Lasa elevul sa se duca la cursurile de engleza, gatit, sport, sau ce doreste in privat. Iar fiindca la privat costa, se pot face deduceri din impozite. Eu inteleg ca e mai convenabil de colectat multe impozite, cu care faci dupa ce doresti fara sa-ti bati capul, iar daca cineva scartie, il pacalesti cumva. Dar uite ca oamenii inteleg, si se duc sa faca un curs de specializare in strainatate, mergi in aeroport si ai sa vezi o gramada de dentisti, medici, bucatari, meseriasi, care se duc in strainatate sa invete ceva, si se duc pe banii lor. Fiindca in romania nu functioneaza.

        • Pai da! Asta am tot zis si eu de am facut bataturi la degete: in scoala trebuie sa ramana doar nucleul curricular (romana, matematica, stiintele naturii), restul tot trebuie sa mearga in extracurricular, in privat , in Homeschooling partial samd.

          Sunt 2 motive pentru care ar trebui sa fie asa:
          a) diversitatea actuala a cererii de educatie face in mod obiectiv scoala incapabila sa o mai satisfaca – exista numeroase posibilitati de a face engleza, sport, educatie plastica samd in afara scolii. Pot fi si cluburi sponzorizate de stat, in paralel cu sistemul privat – pentru cei care nu-si permit sau pentru zonele unde initiativa privata ar fi obiectiv imposibila (cel putin initial)
          b) familia este cea care trebuie sa aleaga, nu statul. Astfel, familia cunoaste cel mai bine copilul si stie ce, cand, cum, cat timp sa apeleze la asemenea cercuri extracuriculare – este libertatea de a alege si reponsabilitatea individuala care ar trebui sa stea la baza unei societati capitaliste sanatoase

          In plus, scolile de stat sunt uniforme, ceea ce s-a lasat curriculum la decizia scolii (laudabila decizie in principiu) este distrus si lasat fara eficienta de o multime de fenomene: profesori incapabili sau incompetenti sa predea acele materii (cateodata obiectiv, fara a avea vreo vina – pur si simplu lipseste metodica disciplinei respective), derutarea acestora spre „mai importantele” romana si matematica (!) samd.

          De fapt, aceasta masura a extinderii curricculum la decizia scolii (pe care o sustin si eu) s-a luat izolat, nu in cadrul unui plan de reforma coerent. Cam toate masurile de „reforma” din 1990 incoace s-au luat asa, pe bucatele. De-aia nici nu dau rezultate: nu se bazeaza pe o ideologie clara si nu sunt gandite ca un set de masuri ce sa se sprijine
          ====

          Scolile private au acelasi mecanism ca si cele de stat. Singura deosebire este ca la scolile private platesti.

          Actualul sistem educational nu permite alegerea individuala si nu responsabilizeaza familia. Din aceste motive, oricat de multi bani ai baga in sistem (sa zicem, de dragul argumentatiei ca ai baga 99% ) tot nimic nu vei obtine.

          ====

          Noi extrapolam analiza statistica din statele cu educatie solida sau cel putin subiect de discutii serioase, extrapolam acesta aparat analitic la Romania, al carei sistem educational difera fundamental de cel din acele state. Nu difera doar prin manifestari, efecte, ci prin strucutra sa si baza sa ideologica.

          Din acest motiv, clasic as spune ca de fapt comparam mere cu buldozere. :-).
          ===

          PS Am vorbit despre educatie, ca pe ea o stiu mai bine. Suspectez ca mutatis mutandis acelasi raionament s-ar putea aplica si la sanatate, in sensul ca ar trebui mutata responsabilitatea de la stat la individ, pentru faptele si comportamentele, deciziile idividuale pentru a avea efecte

  4. Cifrele prezentate sunt cele aprobate in bugetele anuale de catre guvern si nici odata nu au fost atinse. In foarte multe din executiile bugetare trecute bugetele se aprobau undeva aproape de jumatatea anului fiscal. Spre exemplu bugetl de 6% din PIB necesar educatiei respectiv 5% sanatatii nu a fost atins niciodata. La fel putem spune si despre aparare unde finantarea a fost undeva intre 1,2% si 1,8%. Statistic vorbind cifrele pot spune multe insa e necesar sa fim sigur ca sursele furnizeaza informatii corecte. Putem sa alocam cat vrem unui sector bugetar daca banii sunt cheltuiti aiurea fara cap si pe reforme nesfarsite(vezi reforma din educatie/sanatate si cea mai ramas din aparare). Atat timp cat nu sunt realizate proiecte nationale pe termen mediu si lung care sa fie finantate pana la finalizare degeaba cheltuim si alocam resurse.Cateva exemple de bani risipiti aiurea fara perspectiva:
    – afacerea Microsoft unde s-au pompat bani si s-au umflat preturile artificial.
    – cardul electronic de sanatate – sistem care nici acum nu functioneaza in parametri si care nu ofera transparenta necesara asupra cheltuielilor pe fiecare pacient.
    – achizitii pentru sistemul de aparare de echipamente majore second hand fara sa revitalizam industria nationala si conserva/dezvolta capacitatile proprii.
    Pana cand nu vom intelege ca furatul banilor publici si risipa trebuie sa fie eradicate degeaba alocam 2 PIBuri pentru educatie alte 3 pentru sanatate si tot atatea pentru aparare.

  5. Ar fi trebuit să se ia în calcul şi alţi parametri bugetari.Ca de exemplu cheltuielile de asistenţă socială(exclusiv pensiile).Apoi cheltuielile alocate serviciilor secrete sunt prea mari.Şi salariile bugetarilor sunt prea mari comparativ cu mediul privat.Apoi,să urmărim şi pib-ul(nominal) care este foarte mic(pe cap de locuitor de numai 8600 €/loc iar în Polonia este de 11100 €/loc.Vreau să spun că România produce puţin şi cheltuie mult.Nu degeaba suntem penultimii din UE ca nivel de viaţă.De unde bani dacă se produce puţin?

  6. Nu inteleg ce se compara defapt? Am inteles, avem mai putini bani, dar de ce educatia primeste doar 4% din PIB daca este vitala dezvoltarii economice? Unde se duc restul de 96%? Ce se subventioneaza, si acele subventii sunt absolut vitale? Astea-s intrebarile care trebuiesc adresate.

  7. Este minunata raportarea la gradul de colectare la Buget. Daca, sa zicem, din motive de coruptie, gradul de colectare va scadea, eu zic sa micsoram si noi alocarea pentru educatie. vom atinge astfel culmi nebanuite de dezvoltare si progres.

    Da’ oare nu s-a gandit autorul sa compare, asa pentru echilibrul metodologic, si sumele in valoarea absoluta alocate educatiei in statele membre? Ori, poate alocarea per capita?

    Sau, ce-ar fi sa comparam politicile in domeniile educatiei si sanatatii intre Romania si statele europene (ori de-aiurea) care au obtinut performante in domeniile mentionate?!

    • @constantin. O mica citire a definitiei gradului de colectare ar ajuta. [nu are vreo legatura esentiala cu evaziunea fiscala]
      Un mic exemplu ar ajuta: marirea tuturor pensiilor mici cu 19% si impozitarea lor cu 16% -desi nu baga vreun ban in buzunarele pensionarilor- mareste gradul de colectare cu 0.7%.
      Gradul de colectare e intim legat de politica fiscala. Daca impozitezi putine venituri [scutire fiscala] ai si grad de colectare mic.

      PS. populatia scolara e in scadere de 20 ani., dar procentul din PIB creste si creste. Nr de sindicalisti din educatie creste si creste. Diametrul abdominal al sefilor de sindicat creste si creste

      • Stimate domn, va ofer cu placere definitia: gradul de colectare a veniturilor dintr-un anumit taxa ori impozit reprezinta raportul dintre incasarile efective din taxa sau impozitul respectiv si totalitatea obligatiilor de plata ale contribuabililor aferente acelei taxe sau acelui impozit. Desigur, definitia poate fi citita mai lesne cu fonturi ceva mai mari, dar daca doriti, incercati sa o cititi mica.

        Cu privire la factorii care pot influenta marimea gradului de colectare, intr-adevar, sunt mai multi, iar coruptia este unul dintre cei mai importanti. Cu toate acestea, eu am mentionat-o exemplificativ, spunand „sa zicem”.

  8. Domnule
    tin sa atraga atentia ca omu nu traieste cu procente statistice ci cu bunuri tangibile. (ceva in genu ca in statistica poti avea 0,67 pisici insa in viata reala ori ai pisica ori nu ai)
    De aici mai vine o neplacere. 1 procent din PIB ul Romaniei nu este egal cu un procent din cel al Germaniei ….
    Si din aceasta rezulta ca disponibilitatea pentru cheltuieli ce depasesc pe cele legate de stricta supravietuire ori functionare a statului e mai mare atunci cand procentui se deduce din venituri mai mari … si deci un 2% dintr-o suta pot fi mai greu de dispoibilizat decat 20% din doua mii.

    Ma scuzati ptr acestea … am observat ca in mod normal nimeni nu gandeste la stfel de „fleacuri” (pana cand nu se frige rau de tot ) – nici macar profesorii de statistica!

    Cat despre imbunatirea colectarii fiscale .. de acord cu dumneavoastra insa depinde si de societate . A nostra viseaza prea mult la situati anarhice … in numele libertatii .
    Mai observ insa ca in Romania exista o prea mare proportie de populatie care traieste/suprvietuieste cam un afara pietei intr-o economie cam promotova ce face ca fiscalizarea acestei zone sa tina de fantezie (de ex babutele cu stevie si marar)

    • Care ar fi opusul anarhiei pe care o descrieti, o colectare de 100% a unor impozite de 100%?

      Munca omului e un drept de proprietate, nu e complet la cheful statului sau al proletarilor dornici de impozitare de peste 100% (daca s-ar putea).

  9. Vad ca raportarea la PIB ii incurca pe unii. Sa vedem altfel, cu Bugetul. Daca in alte state in jur de 40% din valoarea PIB ajung la buget, la noi e vorba de doar 30%. Cu alte cuvinte, cei 6% din PIB pentru sanatate ar reprezenta 18% din buget, cei 4% pentru invatamantar fi 12% din buget si tot asa.
    N-ar trebui sa ne miram : cu neincasarea in totalitate a TVA dar si cu „cota unica” este greu de prevazut termenul de timp necesar ca raportul PIB/Buget sa se modifice ! Ce sa mai zic de intreprinderile cu capital de stat care lucreaza „pe pierdere” sau de cat se fura si din banii putini alocati invatamantului si sanatatii !
    Romanilor le place sa plateasca impozite mici (poti sa-i intelegi pe cei saraci dar nu sunt toti asa) pretinzand servicii in sanatate si invatamant ca in ocident ! Si uite ca nu se poate !

    • Cred ca problema e invers: romanii care platesc taxe mari si nu primesc mai nimic ar trebui sa fie cei mai nemultumiti, pentru ca ei sunt victimele sistemului. Cand platesti X% din 10.000 de lei e mult mai mult (de vreo 10 ori) decat X% din salariul minim pe economie, dar totusi nu primesti nimic in plus. Vi se pare echitabil?

      • Cică se numeşte „principiul solidarităţii”(…).Cu „explicaţia”:ce,pe ţigani şi pe ţărani să-i lăsăm să moară?

      • Sumele mari (evident si cele derivate din salarii /venituri mari) sunt necesare statului pentru a derula acele activitati derivate din raspunderea preluata de la individ.

        Altfel spus, deoarece statul stie mai bine decat individul ce ar trebui acesta sa decida, tot statul preia si raspunderea actelor individului. Evident, asta inseamna bani multi si impozite mari.

        Nu e vorba in realitate de principiul solidaritatii, ci de principiul substituirii in raspundere. Vulgar spus, Statul garanteaza educatia si sanatatea individului indiferent ce face acesta, dar o face in paralel cu a dicta acestuia in ce anume consta educatia si a-i spune ce sa faca (vezi legea cu produsele romanesti in supermarketuri).

        Indiferent ce face un individ, statul ii garanteaza totul , dar cu pretul renuntarii la libertatea individuala de a alege. Asta nu e principiul solidaritatii, asta e principiul substituirii in raspundere si deriva din Statul atotputernic.

        Daca vom avea curajul de a lasa individului o mai mare raspundere pentru faptele sale, in parlalel cu a-i garanta posibilitateea de a alege in loc de a-i garanta Paradisul pe Pamant, aceasta poveste a contributiei pentru repsectarea principiului solidaritatii s-ar diminua apreciabil.

        In loc sa ii luam individului o parte a venitului pentru a o intoarce tot la el, dar in modul in carte Statul atotoputernic si Tatuc o doreste, ar fi mult mai eficient sa ii lasam individului o parte mai mare a impozitului pentru a dispune de el, cu conditia insa de a-i lasa si raspunderea unei parti a snatatii sale si a educatiei sale si a copiilor.

        Nu exista nici un motiv pentru care Statul ar trebui sa inlature efectele lipsei de raspundere a individului pentru faptele sale, in conditiile in care Statul i-ar garanta posibilitatea de a decide informat, de a alege liber.

        Pe scurt, solutia nu este in a da mai multi bani, ci in a lasa mai mult la dispozitia individului.

        Un impozit mai mic contra libertatii de a alge (dar si a raspunderii pentru deciziile personale).

  10. Eu l-aș întreba pe autor, la cam câte procente din PIB s-ar încadra „cei șapte ani de acasă” ai societății din așa-zisa „țară”, numită „România”? Sau câte procente din același PIB ar „costa” ca fiecare om care are ceva de făcut în aceeași așa-zisă „țară” să-și facă bine treaba pentru care este plătit (prin salariu sau alte forme de venit)?

  11. Foarte interesant ce spuneti, desi, dupa mine, prima parte a titlului este discutabila: cat trebuie alocat? Greu de spus, depinde atat de tipul de stat pe care si-l doreste fiecare, de gradul de protectie asigurat de stat, nu musai pentru ca asa vor oamenii ci din „inertie” sau dintr-o neintelegere crasa a rolului statului. (spre exemplu voucherele alocate invatamantului obligatoriu cred ca ar creste competitia si calitatea, cu aceiasi bani alocati, fiecare parinte isi va cauta ssistemul pedagogic care i se potriveste, statul avand doar rolul de arbitru )
    Corecta a doua parte din titlu: corelara cu mediile si comparatia cu tari semnificative, Germania si Polonia.
    Putem porni analiza de la procente corelate cu mediile, pentru ca putem presupune ca mediile europene sunt sustenabile, analizand apoi fiecare segment functie de prioritatea pe care i-o acorda strategia nationala..ups, care o fi aia, cu subiect si predicat, nu doar aburelile cum ca toate sunt prioritati…si in fond niciuna, pentru ca banii nu ajung niciodata..ups iarasi, se pare ca la unii prisosesc (siguranta si ordinea sunt peste medie…oare de ce?)
    Corelara cu mediile ne spune ceva important: unde suntem „altfel” si unde nu. Iar ideea de a face referire la procentul alocarilor raportate nu la PIB ci la venituri este logica. Dar trebuie dezvoltata: bugetul general consolidat cuprinde mai multe bugete
    „bugetul general consolidat – ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum şi al altor entităţi clasificate în administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg”
    Putem discuta apoi despre cheltuilelile primare, adica fara platile de dobanzi…unde este echilibrul?
    Din aceasta pespectiva , a multimii de variabile care nu sunt „bune” sau „rele” ci depind de modul de abordare al distributiei bugetului ( avand ca baza veniturile si nu PIB-ul) corelarea cu mediile europene mi se pare corecta, pentru inceput.
    Dar discutia este incompleta fara a analiza modul cum se pot cheltui acei bani…cum se pot obtine efecte maxime cu aceeasi alocare? Pentru ca aici e marea „buba” de fapt, putem aloca in nestire daca banii sunt cheltuiti fara cap sau, ca sa o spunem p`aia dreapta, cand avem de-a face cu un sistem de alocare care jefuieste o parte a populatiei in detrimentul alteia, tot degeaba, „aia” vor fura mai mult, legal.

    • Va multumesc pentru comentariu! Intr-adevar, analiza trebuie dusa mult mai departe. Urmeaza sa public si alte studii care sa arata diferite anomalii din constructiile bugetare romanesti. Sunt insa atat de multe mituri care trebuiesc demontate incat va fi nevoie de multe analize.

    • Sistemul de vouchere exista, e prevazut in lege dar nu se aplica.

      Subscriu in ce priveste stabilirea rolului statului. Daca statul isi pune in minte (citeste: in lege) sa se substituie individului in ce priveste deciziile sale pertsonale si sa preia responsabilitatea actelor si deciziilor sale 100% sau aproape de 100% – atunci da! Cu cat mai multi bani alocati sanatatii si educatiei, cu atat mai bine. Bine, in sensul indeplinirii rolului statului de substitut al individului (si de garant al colectivitatii, reprezentant al unei natiuni de tipul Volk).

      Sau, in conditiile unui stat stabilizat in ce priveste proportia raspunderii stat-individ, iarasi poate fi valabil (cu observatia ca o poltica a la Bismark – „sa le dam ce vor ca sa le dam ce vrem noi, nu ce ar putea sa-si ia ei prin vot” e oricand posib ila). – iarasi ar fi relevant.

      Dar intr-un stat in care raspunderea deciziilor sale si a sortii sale ramane in cea mai mare parte la individ, procentul de alocare a resurselor devine mai putin important decat modul in care aceasta libertate (si raspundere atasata) este garantata.

      Pana acum, discutia in Romania s-a purtat doar pe cat la suta alocam unor sectoare, asta si pentru ca fundamentul ideologic a fost dezechilibrat, cu un 99% alocat statului autoritar.

      Daca mutam discutia pe teritoriul relatiei statului cu individul, statistica resurselor alocate devine mai putin relevanta comparativ cu mecanismul prin care se realizeaza echilibrul dintre raspunderea ce ramne la individ si raspundere pe care statul o preia de la el.

      O asemenea dezbatere presupune insa abandonarea pozitiei infelxibile a Statului -Dumenezeu, care are intotdeuna dreptate si care are in sarcina edificarea unui Paradis terestru pentru cetatenii ce canta si danseaza prin munti si prin campii.

      Altfel spus, sa renuntam la a cladi Utopia si vom avea destui bani pentru sanatate, educatie samd. Sau cel putin vom avea efecte mult mai bune decat incercand sa tot aducem Paradisul aici.

  12. e vorba de 6% DOAR PENTRU SALARII !!!!!
    toate celelalte cheltuieli materiale [inclusiv manuale si naveta] se afla in bugetele locale care nu au vreo legatura cu PIB.

  13. „5% din PIB alocat educației, la gradul nostru de colectare, trebuie înmulțit cu 0,78 pentru a vedea ce pondere ar trebui să aibă educația în România comparativ cu Germania” = 3,9%

    Daca insa inmultim 5 cu 1,78 obtinem 8,9

  14. Îmi pare rău dar „analiza” e superficială, pornită de la „premise teoretice” inadecvate şi în mare măsură eronate,este oarecum populistă şi propagandistică (politicianistă, am putea spune) şi în nici un caz profesionistă , ca să nu mai spun de „ştiinţifică” pentru că nu poate fi cazul.Dacă va fi nevoie pot argumenta fiecare din aceste afirmaţii cam „tari” ce-i drept. Sper ca totuşi autorul să înţeleagă şi să mediteze măcar un pic la cele ce urmează. România nu are o problemă cu „capacitatea de a aloca” (?!) şi nici cu „corelarea ponderii veniturilor bugetare cu potenţialul (?!) alocării”. Nu ! N-avem a discuta, a compara şi face calcule pe ponderi în cadrul PIB-ului. Acestea trebuie să rezulte implicit după ce bugetul României va fi construit pe priorităţi asumate, iar EDUCAŢIA şi SĂNĂTATEA categoric sunt priorităşi (azi ) de …grad 0, dacă mă pot exprima astfel. Ele trebuie asumate politic (obiective, durate / termene, resurse, politici salariale, politici specifice domeniilor etc.). Concomitent plecând de la aceste obiective şi politici asumate ca atare trebuie dezbătute public bugetele anterioare (pe ce s-au cheltuit, cu ce efecte pentru interesul public şi scopul în sine a educaţiei şi sănătăţii, banii publici alocaţi până acum), făcute reaşezările / realocările ce se impun (eliminarea cheltuielilor ineficiente / inutile şi a „sifonărilor” resurselor băneşti şi nu numai) respectiv alocate resursele suplimentare (atât cât va fi cazul !) pentru atingerea obiectivelor şi relizarea politicilor publice în acest sens, asumate ca atare de puterea politică. S-ar putea să rezulte pentru fiecare din cele două priorităţi 3%, 4%,5%, 7% sau 12%, habar n-am, din PIB. Dar nici aşa nu este foarte în regulă pentru că PIB-ul se „construieşte” într-un anume fel (foarte relativ şi foarte politic !) iar bugetul poate fi construit mult mai rezonabil şi mai corelat cu obiectivele pe care şi le propune.Aceasta dacă ,evident, raportările publice privind execuţia bugetară vor fi trasparente şi cât mai complete, respectiv solicitările ordonatorilor de credite ,vor fi făcute responsabil şi supuse ,în caz contrar,unor sancţiuni legale precum faptele de evaziune fiscală. Atunci vor rezulta ponderile acestor cheltuieli publice (cuantum-urile alocărilor de resurse) în totalul bugetului României , nu după statistici şi medii europene…şi mondiale , ci după o construcţie bugetară particulară şi adecvată unor obiective importante. NU TREBUIE SĂ CHELTUIM NICI MAI MULT NICI MAI PUŢIN DECÂT CONSIDERĂM CU TOŢII PRIN PUTEREA POLITICĂ (altă cale nu-i în condiţiile unui stat democratic !) CĂ ESTE NECESAR PENTRU A ATINGE OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC ŞI A ÎNSĂNĂTOŞI SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN PRIMUL RÂND PRIN ACORDAREA PRIORITĂŢII CE SE CUVINE ( INDISCUTABIL!) EDUCAŢIEI ŞI SĂNĂTĂŢII. Dar nici să aruncăm bani pe fereastră prin alocarea pe baza unor ponderi in PIB, cred că nu e cazul. Nu ! Eu unul nu am nevoie de procente din PIB ci de sume absolute rezultate dintr-o fundamentare şi construcţie bugetară responsabilă şi riguroasă, care apoi prin raportare la un total sau altul ne vor da şi referinţe procentuale RELEVANTE pentru fiecare exerciţiu bugetar în parte şi nu în ultimul rând , poate, relevante şi în raport cu ponderi şi medii europene sau mondiale….Vorba unui foarte bun prieten de-al meu medic „Nu sunt boli ci numai bolnavi”. Nu e alminteri nici cu bugetele şi PIB-urile ţărilor UE. Oricum tema comportă multe şi diverse discuţii (abordări) şi nu mi-am propus şă …epuizez subiectul. Rămân deschis discuţiilor (argumentate, contraargumentate ş.a.m.d.). Să nu se înţeleagă că am vrut cu orice preţ să minimizez sau anulez Doamne fereşte ,efortul şi munca autorului articolului. Nu ! Apreciez foarte mult ,chiar şi pe baza acestui tip de analiză, constatările / concluziile privind raportul total nefiresc şi mult altfel decât la alţii ,dintre ponderile alocate celor două domenii vitale (educaţie,sănătate) şi cele aferente cheltuielilor cu ordinea şi siguranţa sau alte structuri de forţă, nu-i aşa ,pentru binele şi fericirea cetăţenului(?!). Dar de prea multă vreme aud acest tip de mesaj şi abordare a subiectului prin raportarea la PIB şi practicile altora. Nu spun că sunt total lipsite de relevanţă aceste abordări,că nu ne pot spune câte ceva aceste comparaţii, dar în nici un caz nu pot fi o bază corectă de abordare / fundamentare (cu mare relevantă!) şi nici deloc practice / eficiente pentru rezolvarea problemei. Rămân deschis, în limita timpului disponibil, discuţiilor pe acest subiect.

  15. Am dat intimplator peste analiza dvs, chiar daca abia peste un an de la producerea ei. Va felicit, este foarte corecta si adecvata tehnic. Reflectind asupra subiectului va recomand o nuanta, pe care o voi folosi si eu de acum inainte. Tinind cont de cit suntem dispusi sa cheltuim in domeniu aspiratiile noastre de sanatate trebuie sa coboare pina la nivelul reflectat de statistica si nu sa solicitam cresterea pina la un anumit nivel din PIB prin comparare statistica fara sa fie clar ce vom obtine. In fond, daca alocarea ar fi de 5,6% din PIB lucrurile ar sta subit mai bine? Foarte probabil ca nu cit timp nu sunt delimitate corect prioritatile. Daca vrem mai mult, va trebui sa cheltuim mai mult, pina raportul intre asteptari si oferta se echilibreaza. Azi vrem sanatate ca in vest si cheltuieli ca in est. Cum nu putem sa ne multumim cu o apendicita operata 60% – nu ne ramane decit sa delimitam ce servicii vom avea la nivel de calitate/siguranta 100% si la ce servicii vom renunta daca nu le platim. Pentru ca miracole economice, mult cu foarte putin – nu exista! Americanii, care nu sunt prosti la afaceri, au ajuns sa cheltuie 17% din PIB-ul lor pe industria de sanatate! De ce oare? PS – daca ajungeti sa cititi acest mesaj si veti persista in analize viitoare privind alocarile bugetare din sanatate, inclusiv articole stiintifice, va invit sa ma contactati. Colaborarile interdisciplinare sunt uneori benefice.

  16. Problema trebuie sa porneasca de la urmatoarele premize;
    – relatia dintre input si output nu e liniara (de tip 20-80, dar nu 20-80)
    – ce se poate defini ca cerinta minima, respectiv care ar fi treptele de performanta si corelarea cu costurile
    – indiferent de suma absoluta, maximul e 100% si orice procent dat intr-o parte e scazut in alta
    O buna guvernare inseamna a identifica sub ce treapta de performanta nu am voie sa cobor si pana la care pot sa urc astfel ca procentul alocat sa nu „il fur” altor domenii prejudiciindu-le.
    Articolul imi indica pana unde as putea merge ca procent bazat pe precedentul din alte tari. Asta e continutul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tanase Stamule
Tanase Stamule
Conferentiar in cadrul Facultatii de Administrarea Afacerilor (cu predare in limbi straine) din cadrul Academiei de Studii Economice. Tine cursurile de Managementul Afacerilor si Management Intercultural, in limba germana. Prodecan al Facultatii de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro