sâmbătă, ianuarie 23, 2021

Câteodată despre seceră, ciocan și mitralieră, dar niciodată despre brațul care le-a mânuit

Gata, ne-am liniștit! Parchetul General a decis că dosarul Revoluției din 1989 poate fi clasat. A ajuns la concluzia că unele fapte au fost soluționate, altele s-au prescris, iar altele nici n-au existat. La o sumară privire asupra raportului emis de parchet observăm că s-au dat numeroase decizii de neîncepere a urmăririi penale și că nu s-a discutat deloc problema responsabilității politice.

Revoluția din 1989 a însemnat în România (și doar în România) peste 1000 de morți, mii de răniți și nașterea unei democrații care nu-și poate găsi nici astăzi liniștea pentru că este întemeiată pe crimă, abuz și confuzie. Ce anume n-a existat? Au dispărut poate crucile din cimitirele revoluției din mai multe orașe din țară? S-au stins poate durerea și singurătatea din casele unor părinți rămași mult prea devreme fără copiii lor? Sau din casele unor copii rămași timpuriu fără părinți sau fără frați?

Nu, probabil că nu, dar justiția a decis că au existat explicabile și pardonabile erori umane datorate oboselii și exaltării generale. Cu alte cuvinte, justiția românească a decis că în spatele haosului organizat în decembrie 1989 (cu o uzină de producere și propagare a zvonurilor și cu arme împărțite generos în stânga și-n dreapta) nu s-a aflat nimeni. Câteva gloanțe răzlețe au fost eliberate din arme ținute de mâini nervoase și nepricepute, aceste gloanțe au atins din greșeală câțiva oameni rătăciți pe străzi și în piețe, iar câțiva tineri exaltați s-au sinucis din orgoliu și din spirit de neadaptare.

E oare normal ca urmașii celor morți să se mulțumească cu o decizie de neîncepere a urmăririi penale sau de prescriere a faptelor? Copiii, părinții, frații lor nu au murit de bătrânețe sau de boală, ci au fost uciși de cineva (subordonat altcuiva, care, la rândul lui, răspundea unei alte persoane aflate mai sus în ierarhie). S-a reușit în (mult prea) puține cazuri condamnarea unor unelte aflate pe trepte inferioare ale ierarhiei, dar o aparentă naivitate absolut înspăimântătoare a determinat pe procurori să ocolească problema responsabilității la vârful ierarhiei care se instituia în România lui decembrie 1989.

Cred că nu e forțat să spunem că această soluție anunță prevalarea periculoasă a unei legitimități a haosului și a manipulării în fața legitimității statului de drept. Aceasta să fie oare marea lecție pe care noi o învățăm din ceea ce ar trebui să reprezinte „miraculosul an 1989” în istoria României? Sau somnul rațiunii ne-a cuprins iremediabil?

Este cert că o mare parte din probe nu mai există. Dar, în memoria oamenilor care și-au jertfit viețile în 1989, discuția nu ar trebui să se oprească la o soluție confortabilă care să permită celor responsabili atât pentru numeroasele victime (în marea lor majoritate rezultate în zilele 22 și 23 decembrie 1989), cât și pentru distrugerea ulterioară a probelor să respire ușurați și să salute, cu cinism, binefacerile și normalitatea unei astfel de soluții. Mai mult, cred că nu ar fi greșit să spunem că această îngropare a dosarului Revoluției ne indică ce se va întâmpla, în doar câțiva ani, și cu dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 și cu alte dosare care au deopotrivă miză istorică și politică.

În final să amintim măcar câteva nume din cele peste 1000, de care procurorii Parchetului General au auzit, dar a căror moarte nu au considerat-o prea relevantă pentru problema cercetată:

Ewinger Slobodanca, 21 ani, ucisă la 17 decembrie 1989, Timișoara.

Alexandru Radu Ionescu, 17 ani, ucis la 21/22 decembrie 1989, București.

Octavian Burcioaică, 13 ani, ucis la 23 decembrie 1989, București.

Sabin Agache, 33 ani, ucis la 23 decembrie 1989, Brașov.

Ștefan Silviu Mincă, 14 ani, ucis la 23 decembrie 1989, București.

Emil Duhnea, 39 ani, ucis la 22 decembrie 1989, București.

Ana Ghidănac, 54 ani, ucisă la 23 decembrie 1989, București.

Ariadna Carp, 29 ani, ucisă la 23 decembrie 1989, București.

Lucrețiu Mihai Gîtlan, 19 ani, ucis la 23 decembrie 1989, București.

Nicolae Vlase, 19 ani, ucis la 22 decembrie 1989, Brașov.

(Din Cartea Morților, Fundația Academia Civică, București, 2013)

În concluzie, lor și celorlalți peste 1000 de oameni care au murit în decembrie 1989 cine la va face dreptate și când?

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. In afara de vreo doi romani de isprava Paul Goma, Doina Cornea, Corneliu Coposu, Arsenie Boca, Iustin Parvu restul au tacut si nu au facut nimic … in consecinta la schimbarea puterii cu esalonul doi … lucrurile au continuat ca si pana atunci.

    Azi nu vedem decat o legitimare a imposturii … oamenii s-au pacalit pe ei si culeg ce au semanat …

    Monstrii ratiunii isi fac in continuare drum si loc si vor incepe din ce in ce sa-si arate tot mai simtita prezenta in coruptie endemica, lipsa valorilor de orice fel, minciuna, lipsa de respect pentru om si valorile umane. Libertatea, libertatea de expresie, viata privata vor avea de suferit pentru ca minciuna va vrea sa infunde adevarul si nu o poate face decat perpetuandu-se.

    • Ei, nu chiar „vreo doi romani de isprava”; au fost si sint mai multi, nu doar cei enumerati din subiectivism.
      Unii traiesc printre noi, dar ori nu ii observam, ori NU VREM sa ii vedem. Pe altii nu-i intelegem decit dupa trecerea timpului.

      • Pai sunt, nu zice nimeni ca nu sunt … Ideea e ca cei care nu sunt s-au dat drept cei care sunt si cei care nu sunt s-au gandit ca ei sunt si cand cei ce nu sunt au vrut sa arate ca „sunt” au aratat cu degetul pe vreo doi care nu sunt ca cei care nu sunt sa creada ca sunt … cand de fapt nu sunt …

  2. In una, doua generatii o sa vedem efecte care o sa-i dea fiori reci oricarui om care mai pastreaza o bruma de umanitate in el …

  3. Marturisesc ca titlul imi place foarte mult, este inspirat. Felicitari.
    O singura neplacere: din Timisoara doar o victima? Poate e orgoliul, dar tara inca mai dormea cind 40 de persoane nu doar ca au fost ucise (se spune ca si in spital), dar au fost ARSE in crematoriul bucurestean, iar cenusa aruncata la canal.
    Toti procurorii generali ai Romaniei sint complici.
    Ca au tratat cu „celeritate”, vorba cuiva, dosarul Revolutiei, pina la disolutie.

  4. Romanii nu-si dau seama dar marea lor majoritate care doarme somnul ratiunii nu isi dau seama ca prin tacerea lor sunt complici comunistilor si a ororilor care s-au savarsit in regimul comunist si care s-au continuat si perpetuat o data cu reprimarea brutala a mineriadelor din 89.

    Inconstienta nu vrea sa se priveasca pentru ca astfel adevarul ar iesi la lumina …

    • Romanii nu sunt in somnul ratiunii. Ei doar isi dau seama ca ridicarea lor din 1989 a fost preluata si manipulata de fiii si urmasii comunistilor din anii ’50, de securistii vanduti strainilor fie ei AVO, DGSE, KGB, BND. Faptul ca unii comunisti nationali au fost lasati in fata sa se desfasoare inconstient a fost doar o manevra intentionata.
      Romanii sunt constienti ca nu au acum nicio sansa. Est – West tot un drac. Dovada este faptul ca s-au ridicat in 2012 impotriva regimului criminal al lui Traian Basescu si exponentii lui nu numai ca nu au ajuns la puscarie ci conduc bine merci tara, baga la puscarie pe cine vor, au exterminat ce partide, vor extermina oameni, vor puterea de a spune de la inceput cine TREBUIE sa castige alegerile, fac legea in politica externa, isi aroga reprezentarea la nivel european, au dat lovituri de stat prin CCR si nu ii pedepseste nimeni..

      • Cred ca Traian Basescu si CCR au facut si lucruri bune si ca pe langa romanii care au fost pentru Traian Basescu e clar ca au fost si romani care au fost pentru. Traian Basescu totusi a fost ales si confirmat prin vreo doua referendumuri, care in ciuda speculatiilor au intrunit quorumul legal.

        Partea intr-adevar ciudata legata la confirmarea referendumului de catre CCR e cum a iesit quorumul, in esenta o ecuatie matematica simpla, diferit pentru niste judecatori. Aici e intr-adevar ciudat …

        Legat de deciziile bune ale CCR as amiti chestiuni legate de respingerea legii Big Brother in formatele initiale care reprezentau abuzuri grave la libertatea cetatenilor, liberalizarea accesului la esichierul politic prin defiintarea limitarii cu privire la numarul de oameni care poate infiinta un partid politic, acum e 3, inainte cred ca erau necesari vreo 25.000. Sigur hotararea a venit cu 25 de ani intarziere, dar e totusi un semn ca cineva acolo vegheaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Andreea Carstea
Andreea Carstea
Andreea Cârstea este istoric, cercetător, șef al Departamentului Cercetare-Istorie Orală din cadrul Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului (parte a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet). S-a alăturat echipei Memorialului Sighet în mai 2006. Licență și masterat în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Masterat în comunicare și publicitate la SNSPA București. Din 2014 este doctor în comunicare, cu o teză despre strategiile de legitimare în discursul electoral românesc din prima decadă postcomunistă.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.