luni, ianuarie 25, 2021

Câteva cuvinte în amintirea lui Vlad Georgescu

Aș dori să dedic comentariul meu de astăzi memoriei lui Vlad Georgescu. Istoric, profesor, jurnalist, unul dintre puținii autentici disidenți din România anilor ’70 și fost director al Departamentului Românesc al Europei Libere în cea mai consistentă parte a ultimului deceniu comunist. De la a cărui moarte, cel puțin suspectă, se împlinesc azi 30 de ani.
Specializat în Evul Mediu târziu românesc și în Epoca Luminilor, Vlad Georgescu s-a alăturat disidenței anti-comuniste românești în ultima parte a anilor ’70. S-a numărat printre susținătorii lui Paul Goma, ai lui Mihai Botez și cam în aceeași perioadă a scris eseul Politică și istorie. Cazul comuniștilor români care nu va putea să apară decât în exil, grație eforturilor editurii Ion Dumitru din München. A fost arestat, anchetat, bătut de Securitatea comunistă, a fost aproape silit de aceasta să recurgă la soluția emigrării. În pofida faptului că soția lui, d-na Mary Georgescu, era de origine germană, istoricul nu a recurs la formula de emigrare cea mai la îndemână, preferând să ceară plecarea în Statele Unite tocmai pentru a sublinia dimensiunea politică a deciziei sale. Despre “cazul Vlad Georgescu” s-a vorbit destul de mult la Europa Liberă, postul asumându-și, la un moment dat, rolul de a serializa și difuza pe calea undelor cartea Politică și istorie.
Anul 1981 a fost unul dintre cele mai dificile din istoria Europei Libere în limba română. Am în vedere când spun asta atentatul eșuat din seara zilei de 21 februarie, îmbolnăvirea gravă, fără nici o șansă de însănătoșire, a lui Noel Bernard, legendarul director și arhitectul formei moderne a Radioului, atacul împotriva lui Emil Georgescu, pe atunci principalul redactor al Actualității românești.
Aproape pe tot parcursul anului cu pricina, interimar la conducerea Departamentului a fost Mihai Cismărescu, cunoscut ascultătorilor sub numele de Radu Gorun. Încă din acea vreme, când deja devenise de domeniul evidenței că Noel Bernard nu mai prea are șanse de însănătoșire, conducerea americană a postului a făcut o opțiune majoră. Succesorul lui Bernard avea să fie Vlad Georgescu. Cu toate acestea, lui Mihai Cismărescu, care fusese mai bine de 28 de ani șef al Redacției de Știri și care devenise director adjunct în 1980, i s-a cerut să mai rămână un an în fruntea Secției române, deși depășise vârsta pensionării, spre a asigura o tranziție cât mai firească și a-i lăsa lui Vlad Georgescu răgazul de a se familiariza cu specificul muncii din Radio.
Viața a vrut însă cu totul altfel. Îmbolnăvirea nașteptată a lui Mihai Cismărescu a făcut ca încă din aprilie 1982, Vlad Georgescu să preia conducere Secției române a Europei Libere. Știa că “locul unui cercetător, al unui om de știință, istoric în cazul meu, era mai degrabă printre cărți, la catedră decât în mijlocul vâltorii politice”. Cu toatea acestea, și-a înțeles rapid misiunea, în primul său editorial spunând că „și totuși astăzi, mă aflu aici, la München, departe de liniștita viață academică americană citind Scânteia în fiecare zi și vorbindu-vă despre problemele contemporane. Nu mă aflu aici din propria mea dorință. Mă aflu exclusiv din vina partidului: a reușit să aducă țara într-o astfel de stare încât orice om român de bine, orice om de bine, orice român care nu se lasă furat de interesul lui personal și preocupat doar de bucuriile și necazurile lui-care se gândește și la binele țării, și la bucuriile și necazurile neamului- are datoria să iasă din izolare, să rupă tăcerea și să-și spună cuvântul. Nu poate fi vorba despre o adevărată renaștere a țării atâta vreme cât românii de ambele părți ale frontierelor, artificial închise, nu-și vor spune gândurile”. Editorialul inaugural se încheia astfel: “Când am plecat din România, în urmă cu câțiva ani, un general de Securitate mi-a cerut să promit că vpoi duce în străinătate numai o activitate de folos țării. Am promis. Venirea la Europa Liberă arată că mi-am ținut făgăduiala”.
Până la începutul lui august 1988, prin munca zilnică de director, prin editorialele săptămânale, Vlad Georgescu a slujit țara. A urmărit și analizat specificitățile „deceniului satanic”, așa cum a numit în Jurnalul său anii ’80 profesorul Mircea Zaciu, acțiunea de „demodernizare” a României, așa cum a fost ea numită de Mihai Botez. Într-un editorial rostit la începutul anului 1988, Vlad Georgescu sintetiza exemplar, tragismul situației țării. “Se construiesc blocuri, dar în ele lipsește confortul veacului 20, se fabrică automobile, dar ele nu circulă din lipsă de benzină, se dezvoltă agricultura și se obșin cele mai mari recolte din istoria țării, dar Scânteia face apel la folosirea calului și a căruței”. Noel Bernard a fost printre primii care a observat insinuarea și ravagiile cultului deșănțat al personalității lui Nicolae Georgescu. Vlad Georgescu a avut meritul de a sesiza intensificarea acțiunilor protestare, înmulțirea numărului de disidenți. Pe care i-a sprijinit cât a putut de la microfonul Radioului.
Mărturisesc că la început, ascultătorul fidel care eram al Europei Libere, a privit cu reticență venirea la conducerea postului a lui Vlad Georgescu. Omul nu era gazetar, i-a trebuit însă o scurtă vreme să se familiarizeze cu tainele noii sale ocupații. Nu dispunea de extraordinara prezență radiofonică a marelui său predecesor, avea însă avantajul că era primul director venit nemijlocit din România, iar analizele sale au beneficiat mult de pregătirea lui de istoric.
Pe de altă parte, se cuvine amintit faptul că i-a fost dat lui Vlad Georgescu să conducă destinul Departamentului românesc al Europei Libere la vreme de schimbare. Administrația americană, noul președinte al SUA, Ronald Reagan, nu s-au mai lăsat amăgiți de doctrina coexistenței pașnice. Reagan a denunțat Uniunea Sovietică drept imperiu al răului și a decis intensificarea acțiunilor anti-comuniste. Ceea ce a adus cu sine și o schimbare de doctrină la nivelul corporației Europa Liberă- Libertatea și intensificarea caracterului militant al postului. Tonul programelor a devenit mai dur, Actualitatea românească a avut șansa unei noi echipe (Neculai Constantin Munteanu, Șerban Orăscu, Gelu Ionescu, Emil Hurezeanu), Programul politic a dobândit un plus de relevanță odată trecut în grija Ralucăi Petrulian, a sporit ponderea emisiunilor de cultură.
Din păcate, lui Vlad Georgescu nu i-a mai fost dată șansa de a fi martorul și comentatorul Revoluției. Undeva, vechiul său prieten, Gelu Ionescu, scria că ar putea să parieze că, și dacă nu ar mai fi fost director și și-ar fi realizat visul de a reveni la activitatea academică, este mai mult ca sigur că Vlad Georgescu nu ar fi putut sta deoparte. Ar fi luat primul avion spre București să vadă cum se scrie istoria.
Nu a mai fost să fie. Misterul morții premature, la doar 51 de ani, a lui Vlad Georgescu pare-se că își află dezlegarea în arhivele SIE.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Propun sa-l intrebam si pe Constantin Balaceanu-Stolnici despre moartea lui Vlad Georgescu si sa vedem ce parere are despre tumora cerebrala care i-a provocat moartea. Doar este neorolog, nu-i asa?

  2. Sa observam ca pe atunci lupta era purtata de CAVALERI IN ARMURA
    impotriva unor DRAGONI capabili sa scoata flacari pe nari.

    Acum nu prea mai avem parte decat de performanțe de nivelul
    celor puse in scena – de exemplu – de catre doamna Firea – batai cu frisca intre clovni
    la care publicul nu este atent , fiind iesit in pauza, la o țigara, un suc ….sau la
    ce mai face omul intre doua acte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.