vineri, iulie 10, 2020

Câteva cuvinte la despărțirea de Paul Goma

Ne-am despărțit cu răceală, rapid, parcă indiferenți de scriitorul Paul Goma. Ici-colo, câteva articole fals omagiale, mai curând circumstanțiale, scrise parcă din obligație. Infernul actelor formale.
Nu se putea, mă-nțelegi, să nu dăm ceva, dar nici nu era de bon ton să ne inflamăm prea tare. Nu de alta, dar puteam să fim luați în vizor de profesioniștii gândirii politic corecte care nu admit că se pot opera distincții, diferențe între ceea ce a făcut bine și ceea ce a făcut rău o anume personalitate.
Admit, nu e nici moral, nici istoricește corect să relativizezi ori chiar să negi de-a dreptul Holocaustul. Din păcate, Paul Goma a făcut-o în eseul Săptămâna roșie 28 iunie- 3 iulie sau Basarabia și evreii care nu prea este de natură să îi facă cinste. Nu e tocmai lăudabil felul în care același Paul Goma s-a despărțit de regretata Monica Lovinescu care, de la microfonul Europei Libere, a făcut pentru el imens. Nici față de Europa Liberă însăși, față de directorii ei, fie că s-au numit Noel Bernard, Vlad Georgescu, Nestor Ratesh sau Nicolae Stroescu, Paul Goma nu s-a comportat ireproșabil. Or, Noel Bernard, de pildă, i-a susținut activ disidența, i-a asigurat un anume fel de protecție, i-a difuzat textele, la fel cum au făcut-o, poate nu cu regularitatea pe care și-ar fi dorit-o disidentul și scriitorul Paul Goma, și ceilalți directori ai Serviciului românesc al Europei Libere.
Eu, licean în anii 70, am auzit prima dată numele lui Paul Goma pe unde scurte. Mai întâi ca inițiator al mișcării disidente excepționale, curajoase, sinucigașe în contextul politic de atunci, mai apoi când Virgil Ierunca i-a difuzat de-a lungul a mai multor emisiuni ample fragmente din Gherla. Îi fuseseră difuzate înainte și fragmente din Ușa noastră cea de toate zilele. Nu știu dacă și romanul Ostinato.
Dincolo de toate aceste defecte, minusuri, scăderi, Paul Goma a fost unul dintre puținii români care l-au înfruntat deschis pe Ceaușescu, regimul lui și au evidențiat natura criminală a comunismului. I-a plătit cu vârf și îndesat lui Ceaușescu faptul de a-l fi păcălit în august 1968, atunci când a făcut-o pe patriotul, pe curajosul, pe independentul față de Moscova. Într-un lung interviu acordat în 1978 lui Noel Bernard, dar și în cartea Soldatul câinelui, Goma a povestit pe larg cum el, fost deținut politic, socotind că țara se află în pericol a dat fuga să se înscrie în Gărzile patriotice și chiar și în PCR. Din care a plecat, exclus, în 1971, după scandalul și anchetele Securități de care a declarat că nu se teme, toate prilejuite de cenzurarea la București, dar și apariția în străinătate a romanului Ostinato.
Marele Eugen Ionescu știa, fără îndoială, ce spune când susținea că Paul Goma este un Soljenițîn român. Nu, nu atât de mare precum originalul, nuanța Ionescu, numai că nici România nu are dimensiunea a ceea ce era pe vremea aceea Imperiul sovietic. Alți confrați, din convingere, din invidie sau, cine știe?, poate din înalt ordin au susținut și răspândit pe unde au putut ideea că Goma nu ar avea talent, că face zgomot în jurul lui doar spre a-și asigura celebritatea. Un asemenea moment, o confruntare dintre Nicolae Breban și Noel Bernard pe tema raportului dintre talent și conștiință, este redat de Ioana Măgură-Bernard în cartea ei, Directorul postului nostru de radio.
De fapt, valoarea operei, dar și a acțiunii politice exemplare a lui Paul Goma au fost negate de unii profesioniști ai dezinformării și înainte, și după 1989. Să ne mire? De ce? S-au găsit recent unii care au negat esența fenomenului Pitești așa că de ce să ne omorâm cu firea să apărăm pe cineva care ne-a pus în oglindă lașitatea, faptul că am fost cam prea mult un popor vegetal, cum bine observa Ana Blandiana. „Toți vecinii noștri se mișcă, își cer drepturile care li se cuvin. Până și rușii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Și așteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noștri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câștiga în ciuda Securității ”, observa Paul Goma în celebra Scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu și citită la Europa Liberă pe data de 2 martie 1977.
Tot într-un martie, anul acesta, Paul Goma a plecat din această lume. Uitat de toți, de editurile franceze care nu mai erau interesate de realitatea comunismului. Dar și de noi. Îndeosebi de noi. Mai ales de cei pentru care exemplul, acțiunile lui Paul Goma au reprezentat o povară. O dojană morală. Că doar nu toată lumea putea, pe vremea dictaturii comuniste, să naveteze nestingherit pe ruta București-Paris și retur.
Așa cum au făcut-o o parte dintre neîmpăcații detractori ai lui Paul Goma.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „Ne-am despărțit cu răceală, rapid, parcă indiferenți de scriitorul Paul Goma.”

    Da, iar dacă se întreabă cineva de ce, răspunsul este același cu cel la întrebarea de ce Paul Goma nu a vrut să revină în România. …Anume, pentru că domnia-sa a fost permanent și deosebit de intransigent.

    …Intransigent față de autoritățile comuniste, intransigent față de slugile lor din cultură și presă care au rămas astfel și după Revoluție.

    Paul Goma a plecat dintre noi dezgustat de noi. Iar noi nu am fost și încă nu suntem capabili să înțelegem motivul dezgustului său. Din această pricină, nu doar că nu am făcut efortul de a ne schimba, de a deveni mai buni, așa cum aștepta, poate prea exigent, dar optimist, Paul Goma, ci am început să-l privim cu ostilitate, pentru curajul său de a ne fi pus oglinda în față și de a ne vedea, astfel, așa cum suntem.

    Acum, când nu mai este aici pentru a ne spune în față cum suntem, poate că îl vom prețui, în mod ipocrit, mai mult.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  2. A fost printre putinii romani cu coloana vertebrala, atat inainte cat si dupa 1989. Ca s-a acrit la batranete este, poate, de inteles, el n-a avut recunoasterea pe care o merita. De aici si conflictele lui cu unii din cei enumerati mai sus.

  3. Reținem: „Marele Eugen Ionescu știa, fără îndoială, ce spune când susținea că Paul Goma este un Soljenițîn român.”
    Parafrazîmd: „Marele Paul Goma știa, fără îndoială, ce spune în eseul (de peste 200 de pagini) Săptămâna roșie 28 iunie- 3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii”. Posibil că nu a venit încă vremea ca măcar argumentele prezentate detaliat în acele pagini să fie studiate și analizate „sine ira et studio” și fără infuziile de ură care se revarsă asupra tuturor celor care „nu gîndesc ca noi”. E de așteptat să treacă și acest val de isterie, așa cum va trece și cel cu coronavirusul. Se pare că omenirea trebuie să facă față periodic unor asemenea cicluri, din care însă nu întotdeauna a ieșit mai lucidă. Speranța trebuie să moară întotdeauna ultima și asta ne dă perspectiva de a rămîne totuși normali, într-o lume năpădită de toate anormalitățile posibile, dintre care corectitudinea politică nu e nici pe departe singura,

  4. De Paul Goma ne-am ,,despartit” in 1989, odata cu victoria sa neasteptata contra lui Ceausescu.Sper sa fim iertati cu totii, ca pina la plecarea sa din lume intre el si noi s-a instalat raceala timpului.Important este sa nu-l uitam niciodata….

  5. Povești. A fost un scriitor de primii 100, nu mai mult. Iar biografia lui e practic falsă, a fost anticomunist din calcul, după ce a încercat si nu a reușit să acceseze establishment.Nu e o conștiință, a făcut totul calculat si pentru imagine. Dacă rămâne ca ceva, rămâne ca scriitor bun, dar nu mate, prin 3-4 carti, celelalte până la 70 fiind ilizibile.

  6. „Admit, nu e nici moral, nici istoricește corect să relativizezi ori chiar să negi de-a dreptul Holocaustul.” Nu asta face Paul Goma in romanul sau. (De fapt nu „istoriceste corect” ci „politcally correct”.) Paul Goma se refera la manipularea datelor istorice, la implicarea evreilor in actiuni contra statului roman, la prezenta lor in structurile PCR (unde, cum zicea dl. Tismaneanu, erau „suprarprezentati”) si prezenta lor in structurile de represiune din Romania, dupa 1948 (aparatul de partid, armata, politie, securitate, inchisori, lagare de munca). Un subiect care pare sa fie cel mai ermetic la abordare pana acum in istoria Romaniei, Paul Goma fiind, iata ca din nou, o exceptie. RIP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)