marți, martie 19, 2024

Câteva întrebări existențialiste în context educațional

Cum poate contribui educația la devenirea personală?

Este „pregătirea pentru societatea viitoare” într-adevăr miza educației? Este educația menită să ajute la înțelegerea a ceea ce ne înconjoară pentru a ne putea integrasau adevărata ei menire este să formeze oameni care să transforme lumea?

Este un Buildung individual și social ceea ce ar trebui să urmărim? Și dacă da, cum?

Cum am putea găși cursul „corect” al educației?

Cum putem scăpa de actualul jargon copleșitor care ne ține captivi ca educatori într-o configurație prestabilită?

Auzim tot timpul, în toate programele și în toate sistemele de învățământ că trebuie să „pregătim elevii pentru locurile de muncă ale viitorului”sau să îi pregătim pentru potențialele schimbări dintr-o lume globalizata, web 4.0 etc.”.

Auzim foarte puțin insa despre faptul că ar trebui poate să îi ajutăm pe copii să își găsească propriul drum, oricare ar fi acesta. Auzim foarte puțin despre cum copiii și apoi adolescenții ar trebui  să se descopere pe ei înșiși și apoi să se decidă pentru o cale sau alta sau niciuna din cele sugerate de altiii sau  pre-existente. N-ar trebui să fie în regulă să nu aleagă o cale propusă, sugerată, sau mai ales impusă, de altcineva?  Nu ar fi oare mai bine pentru elev sau student nu doar să „navigheze pe harta cunoașterii ” sau să își creeze o “proprie hartă a cunoașterii”, ci poate să se simtă liber să nu folosească deloc conceptul de hartă și să nu caute o cale spre o destinație deja existentă.

Cum e mai bine?  Să țintim spre destinații deja cunoscute sau să ne fabricăm noi înșine destinații printr-o alchimie proprie învățării?  Este suficientă experiența pentru a învăța sau se poate învăța fără multe experiențe?  Învățarea din experiență este limitată dacă nu este însoțită de reflecția asupra experienței în așa fel încât la o următoare experiență și instrumentele de reflecție să fie îmbunătățite astfel încât  reflecția că facă un salt calitativ. Îi ajutăm oare pe copii să facă asta?

Cum poate educația să ne elibereze de constrângerile unei societăți materialiste, axată pe produse și procese și mai puțin pe cei care le crează?

Cum poate cineva să fie liber și să nu moară de foame fără să-și piardă demnitatea și mai ales fără să accepte compromisurile care ne pândesc la tot pasul?

Sistemele educaționale contemporane sunt  în  general preocupate de „pregătirea pentru viață”, viața așa cum o văd ei, cei care concep programele. Copiii devin devin astfel niște componente care vor trebui să se încadreze într-un organism funcțional, piese de puzzle deja decupate în forme care caută, sub îndrumare să-și găsească locul în angrenaj astfel încât creatorul acestuia să se bucure de spectacol și de succesul combinațiilor.

Care este atunci rolul profesorului când abordăm existențialist educația?

Îi putem ajuta pe copii să se (re)găsească pe ei înșiși atunci când noi (cel puțin unii dintre noi) suntem pe un drum continuu și întortocheat spre înțelegere? Avem cu adevărat o „poziționare” în cadrul culturii în care trăim? Avem în vedere implicațiile culturale asupra predării noastre zilnice? Circumscriem amprenta culturală triunghiului elev-profesor-materie sau o înscriem în ea?

Geert Biesta spune că „sarcina educatorului este de a trezi și de a consolida în altă ființă umană dorința de a exista în lume într-un mod „matur””.

Între „aufgabe” (sarcină) și „auftrag” (misiune)  modul “matur” recunoaște integritatea și alteritatea a ceea ce este „celălalt”. Ceea ce implică generozitate și respect pentru libertatea celuilalt.

Atingem maturitatea  atunci când ne dorim ceea ce este de dorit…sau nu este chiar așa?

Este rolul educatorului acela de a ajuta copiii să-și definească și apoi să își aleagă propriile dorințe într-un „mod matur în așa fel încât să facă trecerea de la „a fi supuși dorințelor” la „a fi subiectul dorințelor” în așa fel încât această  rearanjare/realiniere/reordonare/prioritizare a dorințelor să poată schimbă intensitatea lor?

Sustenabilitatea educațională, mai degrabă în sensul de Buildung decât în cel de Erzihung, are loc în acea zonă de mijloc în care copilul poate există simultan „în” și „cu” lumea. Putem oare face ca acest lucru să se întâmple prin intermediul pedagogiei și al unui curriculum înțelept?

N-ar trebui cumva să creăm  spațiul și oportunitățile în care copilul să… sară și să dea sens saltului, dar nu într-o singură direcție (care ar putea fi greșită și predeterminată), ci într-o câmp de direcții și în modalități variate în funcție de capacitățile sale de moment, de propriile experiențe și de modul de gândire „matur”, educat și liber? 

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Sunteti departe de realitatea din scoli. In scoli functioneaza mai degraba „am venit, am citit, am plecat” nu isi bat capul cu „am venit, cand am plecat ei au inteles si stapanesc materia”.

    Despre educatie de viata e si mai complicat discutam intamplator cu o profesoare cum o face ea pentru copii, eram oripilati ce viziuni de viata are.

  2. Daca intradevar dorim sa cream o “proprie hartă a cunoașterii” este necesara punerea la dispozitia tinerilor a multor alternative de educatie si invatamant din care acestia sa poata alege, la nevoie schimba si adapta necesitatilor personale.
    In primul rand, invatamant general de 10 de ani, cu terminarea clasei a 10 – ea tanarul sa poata opta pt viitoarea pragatire profesionala.
    Dupa clasa a 10- ea fie ca urmeaza drumul unei pregatiri profesionale prin invatarea unei meserii intr-un sistem dual, teorie la scoala si ucenicie la locul de munca timp de 3 ani cu sprijinul mediului privat.
    Dupa clasa a 8 opta in functie de rezultate tanarul s-ar putea inscrie la un liceu fie teoretic fie industrial ca dupa terminarea clasei a 10 sa fie evaluat si directionat fie catre invatarea unei meserii fie catre continuarea licelui.
    Astfel am putea castiga timp pretios in pregatirea tinerilor, astazi stim foarte bine ca dupa terminarea unui liceu multi dintre tineri ajungand „analfabeti functionali” inapti pt piata muncii.
    Tot o data trebuie reintrodus invatamantul technic la seral si fara frecventa pt cei care doresc sa recupereze liceul, sa obtina un bacalaureatul astfel incat sa poata urma o facultate technica.
    Prin acest sitem am crea deja destule alternative din care tanarul ar avea ce alege cu conditia sa existe scolile respective, este de datoria sistemului de invatamnt si fie puse la dispozitia tinerilor.
    Fiecare tanar este bun pt ceva incepand de la munca de salubritate si pana la urmarea celor mai inalte scoli, important, fiecare tanar trebuie sa termine o scoala in urma careia sa fie calificat pt o meserie sau alta sa obtina a alta pregatire.
    Prea multe reforme in ultima vreme, prea multa deruta si nesiguranta pt tineri si parinti.
    Totodata este nevoie de multa munca de indrumare si consiliere atat pt tineri si parinti astfel incat acestia sa poate alege cea mai buna optiune pt tanar in functie de capacitatile sale insa fara schimbarea mentalitatilor degeaba ne dorim un invatamant pe masura.
    Care mentalitati ? cele care nu au respect pt munca fizica, pt o meserie, aici fiind nevoie in primul rand de consilierea parintilor pt ca ei sunt problema.

  3. Sa nu confundam educatia si rolul ei cu invatamintul de stat si rolul acestuia in societate .Statul faciliteaza accesul minimal la cunostere iar profesorul, invatatorul ,nu au in competenta si rolul politic sau social educativ .Societatea capitalista nu educa politic sau social mase mari de oameni , ea asigura doar accesul la cunostere . Invatatorul sau profesorul nu fac altceva decit sa isi vinda stiinta cunosterii si asta doar in limitele unor programe scolare ce sunt parte a unei decizii comune Stat – profesor – parinti si elevi .Invatamintul de Stat nu poate inlocui nevoia de educatie , ca forma personala de viata , niciunui copil , elev sau student .Programele educationale exced simpla predare la curs a materiei decise ca si obligatoriu de invatat .Educatia se face acolo unde , inca din frageda pruncie , parintele si apoi copilul , doresc a fi participanti spre as satisface propria nevoie educationala .Parcursul ce tine de educatia ,ce cuprinde si invatarea , are in componenta si scoala dar ea nu este singura participanta la educatia unui cetatean .A pune „in circa” profesorului ,ce preda o anume materie la scoala , nereusitele viitoare ale elevului este o eroare .Fiecare este direct responsabil si este pus in fata unor decizii personale, luate , ca parte a nevoii de educatie .

  4. Cred ca educatia contemporana trebuie sa se bazeze pe stiinte fundamentale (mate, fizica, chimie, biologie), arte (plastice, vizuale, muzica, literatura), sport, filozofie, bune maniere si teologie (confesionala), la ciclurile primar, gimnazial si liceal.
    Cand zic „sa se bazeze” nu vreau sa zic ca trebuie facute toate de-a valma, cum se fac acum, ci trebuie gasit echilibrul curricular individualizat care sa avantajeze fiecare elev.
    Deci daca as fi eu şef la reforma invatamantului nu as pune accent pe „descongestionarea curriculei” ci mai degraba pe „diversificarea si flexibilizarea curriculei”.

    Iar toate materiile de tip „programare”, „robotica”, care au devenit foarte la moda si au acaparat mintea parintilor tineri care cred ca ii vor duce pe copiii lor spre viitor, sunt in general inutile, de multe ori nocive, pentru ca abat atentia de la lucrurile fundamentale.
    Tocmai pentru ca impun copiilor niste tipare de gandire, le limiteaza gandirea si spiritul.
    (Sunt utile doar in masura in care sunt privite ca o joaca si o relaxare; la egalitate cu jocurile pe calculator, fara alte pretentii cognitive si filozofice. Sau mai pot fi utile in masura in care devin aplicatii practice ale notiunilor de stiinte fundamentale menite sa exemplifice si sa completeze stiinta abstracta.)

    Copiii trebuie sa invete notiunile fundamentale care ii ajuta sa isi identifice sau creeze singuri uneltele de care vor avea nevoie in viata pentru scopul pe care si-l propune fiecare. Pentru ca viitorul a devenit mai volatil ca oricand, dar anumite lucruri nu se schimba niciodata, adica acele lucruri descrise de materiile insiruite mai sus.

    Cat despre a ajuta elevul sa se descopere si sa fie un spirit liber, cred ca este un ideal mai de graba, pentru ca tine de abilitatea fiecarui profesor de a fi model in viata si mentor. Ori asta mi se pare imposibil in invatamantul de masa. Este de masa si pentru elevi dar si pentru profesori. Intre zecile de mii de profesori din sistem, este limpede ca numai un mic procent sunt acolo din vocatie si sunt capabili sa dezvolte acel tip de relatie mentor-ucenic care te ajuta sa descoperi viata. Dar chiar si acestia nu il pot dezvolta cu oricare dintre elevii lor.

  5. Despre educatie si scoala se bate moneda de 30 de ani si tot nimic avem. In primul rand, toate cadrele didactice angajate pe durate determinate in functie de rezultate. La cls 1-4 invatatorii pot face si educatie daca parintii nu au reusit nimic, dar cu maxim 15 copii. Institutionalizarea copiilor de la 3-4 ani nu inseamna neaparat si educatie ci niste locuri unde isi lasa parintii copiii, jumate din zi. Un singur exemplu, cate grupe de gradinite ori clase primare vedeti in parcuri, in natura, sa invete empatie vizitand un spital, azil varstnici si sa invete alte comportamente pozitive in natura si societate ?!!!

  6. „Cum poate cineva să fie liber și să nu moară de foame fără să-și piardă demnitatea și mai ales fără să accepte compromisurile care ne pândesc la tot pasul?”

    Nerealist: prin transformarea necesitatilor de la baza piramidei lui Maslow din imperative in optionale/nenecesare, fara consecinte negative asupra mintii si corpului.

    Idealist (cu iz de totalitarism pt ca lipsa de optiuni la inceput + rigiditate post-diferentiere/specializare): prin functionarea similara, a ceea ce numim umanitate, cu a celulelor/organelor unui corp uman sanatos.
    Urmand metafora, liber ar insemna acceptarea pe viata a limitarilor proprii naturale cat si a celor impuse de solicitarile rolului prestabilit (cine/ce = instructiuni adn?) si a impactului asupra calitatii vietii/existentei.

    (Ceva mai) Realist: printr-o (super)majoritate cu acces direct la decizii ce afecteaza numere mari de indivizi, educata(nu invatata/spalata pe creier) sa gandeasca si sa actioneze doar in spiritul pragmatismului moral. Asta presupune un anumit tip de persoana/individ: pune intotdeauna interesul public inaintea celui personal, manifesta curiozitate si capacitate enciclopedica, nu gandeste/actioneaza pozitiv pentru interesul public doar din teama consecintelor negative, ci pentru ca asa-i „dicteaza” forul interior.

    Cele de mai sus nu reprezinta totalitatea raspunsurilor (im)posibile/probabile.

  7. Investiția majoră pe care ar trebui sa o facă statul român ar trebui sa fie în învățământul continuu. Cum bine spunea cineva anterior, scoli de meserii accesibile, scoli postliceale accesibile, cursuri post-universitare accesibile.
    Cu facilități pentru cei care se recalifica sau urmează cursuri de perfecționare profesională. Gen reduceri de impozite pe perioada școlarizării, grădiniță gratuita cu locuri prioritare pentru părinții care urmează cursuri de reconversie profesională, program de munca redus la 6h pe zi pe perioada școlarizării cu compensarea de către stat a restului de salar până la norma întreaga. Samd.
    Facilitățile pentru învățarea continua ar trebui sa fie cat mai multe și ușor de accesat pentru că oamenii să se poată integra și re-integra ușor pe piata muncii.
    (Îmi amintesc de cursurile de croitorie de acum 20 de ani, meserie foarte căutată atunci, dar care nu se mai caută acum. Daca acele femei ar fi avut șansa unor cursuri de reconversie profesională, în asistente medicale de exemplu, poate nu ar mai fi fost exodul de ‘bandante’ după închiderea fabricilor de confectii).

    Învățământul și strategia învățământului românesc trebuie sa ia in considerare piata muncii care este extrem de dinamica. Și să ofere, pe lângă învățamantul clasic – adresat tinerilor, forme de învățământ continuu adresat pietei de munca dinamice din Ro.
    Discuția nu ar trebui să înceapă mereu cu câtă matematica sau filosofie sa oferim elevilor, ci cu cate forme de învățământ ne adresam întregii populații a României, de la creșă, până la post-liceala și post-universitare.
    (Sigur, se poate vorbi de o inflație de diplome și titluri în Administrație. De aceea, poate, facilitatile ar trebui sa se adreseze mai ales forței de muncă privată -care aduce banii reali din economie. Sa fie ajutata sa se mențină cat de cat competitiva in dinamica economică actuala).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Lomaca
Constantin Lomacahttp://contributors
A lucrat 20 de ani ca profesor de Chimie si Biologie, sef de catedra de stiinte si director de curriculum in Sydney,Australia. In prezent este seful departamentului de Stiinte la Franconian International School in Erlangen, Germania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro