vineri, martie 29, 2024

Cauzele economice ale lui Decembrie 1989

Criza economică a neostalinismului românesc pus in practica de regimul sultanist al lui Nicolae Ceausescu a subminat promisiunea industrializării ca motor al prosperităţii crescânde. Strategia de investiţii şi cheltuieli a statului indică faptul că pentru regim industrializarea dobândise o viaţă proprie care avea întâietate asupra drepturilor economice elementare. Această strategie distributivă deosebit de punitivă a inspirat mare parte a mobilizării de masă care a contribuit decisiv la prăbuşirea regimului.

Eşecul economic al statului de dezvoltare naţional-stalinist a avut în Romania cauze care erau atât structurale, cât şi contingente. Cel mai important, şocul petrolier din 1979 a subminat o economie tot mai intensivă energetic, determinând regimul să preia mult mai multă datorie externă, chiar în timp ce dobânzile explodau. Astfel, expansiunea continuă a industriei oţelului, petrochimice şi a construcţiilor de maşini din timpul anilor ’70 s-a tradus în niveluri înalte ale consumului de energie şi într-o vulnerabilitate crescândă faţă de şocuri exogene ale furnizării ei. Cu toate acestea, analiza de mai jos nu susţine argumentul că regimul Ceauşescu „a împrumutat frânghia cu care s-a spânzurat”, în cuvintele lui Kotkin si Gross, viziune îmbrăţişată de foşti iniţiaţi ai regimului din România.[1] Spre deosebire de alte state socialiste, Ceauşescu a construit marea masă a datoriei nu la ratele scăzute ale dobânzii din perioada 1973-1978, ci la ratele înalte din 1979-1981, într-un efort de a salva marile capacităţi de procesare a petrolului construite la sfârşitul anilor ’70.

Primul şoc petrolier (1973) nu a afectat România la fel de mult pe cât a afectat alte ţări în curs de dezvoltare, deoarece ţara era în măsură să satisfacă o mare parte a nevoilor ei energetice din câmpurile petroliere locale şi a reuşit să încheie trocuri „petrol contra maşini industriale” cu Iran, Irak şi Libia[2]. Stagflaţia de după 1973 a condus la o cerere descrescândă în Comunitatea Europeană, reducând astfel cota exporturilor româneşti către statele dezvoltate; unele dintre pierderi, însă, au fost compensate de cererea crescândă din alte ţări în curs de dezvoltare, mai ales cele bogate în petrol (Lawson 1983; Linden 1986).

În schimb, al doilea şoc petrolier din 1979 şi criza datoriilor declanşată de schimbările de politici monetare din nucleul capitalist dezvoltat au pus capăt efectului de tampon pe care aceşti factori îl avuseseră asupra economiei româneşti. Principalul motiv al acestei vulnerabilităţi era că expansiunea fără precedent a industriilor consumatoare de petrol şi investiţiile nesăbuite în rafinării petroliere şi în producţia de echipamente de procesare a petrolului din timpul celei de-a doua jumătăţi a deceniului au triplat în mod dramatic cererea României de petrol, de la 5 milioane de tone în 1975 la 16 milioane de tone în 1980. Potrivit unui fost oficial din comerţ, dacă rafinăriile puteau conta pe 10 milioane de tone de petrol intern, capacitatea lor fusese extinsă la procesarea a 33 de milioane de tone. Aceste rafinării şi fabrici de echipamente de rafinare angajau zeci de mii de muncitori şi, chiar dacă închiderea lor nu era de negândit, dată fiind capacitatea dovedită a statului de realocare a forţei de muncă, Ceauşescu considera că această opţiune rămânea în afara a ceea ce era adecvat din punct de vedere economic.

În consecinţă, deşi România menţinuse un nivel scăzut al proporţiei serviciului datoriei externe atât după standardele ţărilor nou industrializate, cât şi ale celor est-europene, în 1978 ea a început să-şi sporească datoria externă, pentru a plăti pentru importurile necesitate de triplarea cererii de petrol. În acest mod, regimul a împins ţara spre un nivel înalt al datoriei suverane nu prin „cumpărarea” aprobării cetăţenilor cu ajutorul consumului extensiv, cum sugerează Kotkin şi Gross, ci datorită angajamentului lui ideologic rigid faţă de norma suveranității absolute și ideile economice care vedeau expansiunea industriei chimice drept „al doilea val” al industrializării socialiste.

Dilema era adâncită de două şocuri geopolitice. Primul era revoluţia iraniană, care a perturbat acordurile petroliere ale lui Ceauşescu cu Şahul Iranului. Din nefericire pentru regimul Ceausescu, la puţin timp după ce Irakul a înlocuit Iranul în această funcţie, războiul lui Saddam Hussein cu Iranul a însemnat scăderea vânzărilor de petrol către România.[3] Efectul combinat al acestor şocuri a avut drept rezultat o dependenţă crescândă de petrolul sovietic, o situaţie care punea sub semnul întrebării una din priorităţile centrale de politică externă ale lui Ceauşescu: autonomia faţă de Uniunea Sovietică. Confruntat cu perspectiva sacrificării mult-preţuitei lui autonomii faţă de Moscova, regimul a preferat să caute soluţii alternative.

Oricât de împovărător ar fi fost şocul petrolier pentru strategiile economice preferate ale lui Ceauşescu, mutaţiile dramatice din lumea finanţelor au fost cele care au produs, în cele din urmă, condiţiile pentru pierderea legitimităţii regimului. Prima mutaţie financiară privea nivelul dobânzilor. În 1979, capitalul internaţional privat a devenit considerabil mai scump, în urma acţiunii bruşte a Statelor Unite de a creşte ratele dobânzii într-un moment în care ideile monetariste câştigau teren peste tot în Occident (Eichengreen şi Lindert 1992; Blyth 2002). Această mutaţie în politicile publice occidentale a condus la o creştere dramatică a ratelor dobânzii pentru datoriile suverane, împingând multe guverne ale unor ţări în curs de dezvoltare în incapacitate de plată (Balassa 1985; Easterly 2001). Epoca finanţării ieftine a dezvoltaționismului național-stalinist luase sfârşit.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, între 1976 şi 1981 datoria externă a României a crescut de la 0,5 miliarde de dolari (sau 3% din PIB) la 10,4 miliarde (sau 28% din PIB şi 30% din exporturi). În 1981, plăţile dobânzilor au ajuns la 3 miliarde de dolari, de la abia 8 milioane de dolari cu şase ani în urmă. De-a lungul perioadei 1980-1982, ţara a trebuit să plătească 6 miliarde de dolari creditorilor externi, iar în 1982 România avea deja nevoie de 80% din exporturile ei în valută forte pentru a-şi finanţa datoria externă. La început regimul a apelat la FMI pentru ajutor, aşa cum făcuse la sfârşitul anilor ’70, când FMI plătise resurse pentru a acoperi deficitele de export legate de inundaţii şi cutremur. La începutul lui 1981, Consiliul Director al FMI a aprobat un împrumut de 1,3 miliarde de dolari (cu 300% mai mult faţă de cota României), dar temerea creditorilor de o contaminare cu criza din Polonia i-a determinat să îşi retragă depozitele din România şi să anuleze liniile de creditare interbancare. Situaţia a fost complicată şi mai mult de acuzaţiile băncilor occidentale că băncile româneşti încălcau practicile bancare, inclusiv prin „cecuri suveică”.[4] Cererile de rostogolire a împrumuturilor ajunse la maturitate erau respinse, ceea ce a condus la acumularea unor arierate de 1 miliard de dolari până la sfârşitul anului. Ţara a fost exclusă în mod efectiv de pe pieţele de creditare internaţionale şi, prin urmare, a ajuns să încalce acordul stand-by cu FMI.

Rezervele băncii centrale fiind de doar 400 de milioane de dolari, era nevoie de o mutaţie dramatică de politici pentru a aborda criza datoriilor. La acest moment, ceea ce a înclinat balanţa împotriva regimului a fost faptul că creditorii au convins FMI că România avea nevoie de o a doua şansă. Cum scria lui James Boughton, istoricul oficial al FMI:

Deşi personalul s-a întâlnit în diverse ocazii cu creditori bancari importanţi în toamna lui 1981 pentru a le explica amploarea măsurilor pe care autorităţile le luau pentru a-şi consolida finanţele, acesta a ajuns treptat să accepte îndoielile băncilor referitoare la angajamentul României faţă de reforme. Fondul a refuzat să renunţe la termenii acordului stand-by şi nu a permis niciun fel de retragere în timpul primului an al programului, în afara celei făcute la momentul aprobării iniţiale. (Boughton 2001)

După doi ani de străduinţe pentru a-şi satisface obligaţiile financiare internaţionale, guvernul român a trimis principalilor ei creditori o scrisoare prin care îi informa că nu îşi mai poate permite plata la timp a datoriei externe faţă de băncile comerciale. În ianuarie 1982, România a început negocierile cu un consorţiu de nouă creditori bancari, având ca observatori personalul FMI. Dat fiind că băncile nu au oferit un acord de reeşalonare la timp pentru a relua acordul stand-by, personalul FMI a decis să indice susţinerea lui faţă de regim şi a oferit o retragere simbolică de 10 milioane de dolari, o măsură extraordinară[5]. Această acţiune a FMI i-a liniştit pe creditori, care în cele din urmă au fost de acord cu reeşalonarea în decembrie 1982.[6]

Pentru a satisface graficul de achitare a datoriei, Ceauşescu a cerut o revizuire radicală a planului cincinal care să facă din achitarea anticipată a datoriei externe prioritatea principală a politicii economice. Nicio nouă datorie nu trebuia contractată de la creditori privaţi sau de la alte state.[7] Până şi contractarea de împrumuturi de la FMI și Banca Mondială a fost interzisă în 1988. Dat fiind că expansiunea industrială era menită să continue, toate importurile trebuiau reduse drastic, iar valoarea exporturilor trebuia să crească.

În curând, elanul pentru achitarea datoriei a ajuns la niveluri stahanoviste: în 1988 şi 1989, Ceauşescu a decis să plătească 1 miliard de dolari din datorie prin vânzarea a 80% din rezerva de aur a ţării.[8] Drept rezultat al acestor măsuri drastice, între 1982 şi 1987 România se lăuda cu cea mai rapidă reducere a datoriilor ca procent din PIB din lume. În mod asemănător, un deficit de cont curent de 2 miliarde de dolari în 1982 s-a transformat într-un surplus de 9 miliarde de dolari până în 1989. Într-o manifestare hotărâtă de virtute fiscală, bugetul guvernamental închidea pe plus. În mod paradoxal, în termenii cifrelor conturilor externe şi ai politicii fiscale, România era un performer de vârf. În 1987, BRI[9] l-a abordat pe şeful Băncii Naționale a regimului pentru a transmite mesajul că deţinătorii de obligaţiuni suverane ale României găseau programul de achitare anticipată a datoriei suficient de credibil. În consecinţă, BIS recomanda energic ca restul datoriei suverane să fie plătit la termenii agreaţi în acordul de reeşalonare a datoriei din 1982. Ceauşescu a respins vehement recomandarea şi a continuat pe aceeaşi linie, sfârşind cu mesajul că regimul renunţa la finanţarea occidentală pentru totdeauna.[10] În acelaşi an, regimul reducea pânâ și comunicarea de date fundamentale către FMI și Banca Mondială, instituții cu care regimul de la București intra în conflict deschis.

Comprimarea consumului intern prin intermediul reducerii planificate a cererii a contribuit la scăderi accentuate ale PIB-ului: de la 6% în 1983 la 0,5% în 1983 şi 5,8% în 1989. Într-adevăr, profunzimea austerităţii şi ritmul ameliorării deficitului comercial erau mult peste ceea ce se aşteptau pieţele, iar efectele acestora erau amplificate de iniţierea de proiecte de infrastructură şi industriale noi şi scumpe. După cum arată restul capitolului secţiuni, rezultatul strângerii curelii a fost mobilizarea de masă împotriva regimului.

Extras din Cornel Ban, Dependenta si dezvoltare. Economia politica a capitalimsului romanesc, Editura Tact, 2014.


[1] Vezi Kotkin şi Gross 2010: 28-30). I. G. Maurer, fost premier al epocii Ceauşescu, a declarat în 2001 că în anii ’70 „pentru cetăţenii obişnuiţi, care nu o duseseră niciodată atât de bine din cauza împrumuturilor lui Ceauşescu, situaţia economică reală a ţării nu era vizibilă” (Betea 2001: 267).

[2] România, o ţară CAER de nivel mediu, putea să aibă puţin mai mult de jumătate dintre resurse acoperite pe plan local.

[3] Murgescu 2010: 393.

[4] FMI, „Romania-Foreign Debt Position”, 15 septembrie 1981; memorandum pentru Brian Rose (director adjunct al Departamentului European) din partea şefului misiunii, Geoffrey Tyler, cu un memoriu secret din partea lui Rose pentru directorul executiv; în IMF/CF (C/Romania/1760 „Stand-by Arrangements 1973-1981”).

[5] „Romania – Staff Report for the 1982 Article IV Consultation and Review of Stand-By Arrangement”, EBS/82/73 (April 29, 1982) cu “Additional Information”, EBS/82/73, Sup. 1 (14 iunie 1982). Informaţiile suplimentare provin din declaraţiile personalului de la EBM/82/85 (21 iunie 1982), pp. 3-4.

[6] New York Times, 4 august 1982; Financial Times, 8 decembrie 1982. Pentru o trecere în revistă comparativă, vezi Clark et al. 1992.

[7] Interdicţia referitoare la contractarea de alte credite a fost formalizată în 1987; vezi Partidul Comunist Român, Protocolul Comitetului Executiv nr. 31, 28 decembrie 1987, p. 2.

[8] Declaraţie a fostului fostului guvernator al Băncii Naționale, Florea Dumitrescu, în Fin.ro, 26 septembrie 2011. Acest fapt a fost confirmat de Mugur Isărescu, actualul guvernator al Băncii Naționale, în Capital, 17 ianuarie 2011.

[9] Este vorba de Bank for International Settlements (BIS), în românește Banca Reglementelor Internaționale (sau Banca de Decontări Internaționale), instituție bancară ce oferă servicii de specialitate băncilor centrale (naționale) din întreaga lume. (n. tr.)

[10] Interviu cu Florea Dumitrescu, Jurnalul Naţional, 31 martie 2009.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Felicitari autorului pt studiu, dar si editorului Contributors pentru ideea publicarii textului.

    D-le profesor, traduc eu, daca imi permiteti: 1. In decembrie 1989 s-a iesit in strada pentru caldura, carne si portocale, nu pentru libertate. 2. Comunismul romanesc s-a prabusit economic, nicidecum ideologic, care e alive and kicking.

    Insa pentru punctul 1 va veti lua multe mustrari de la iacobinii de serviciu ai nationalismului romanesc.

    Pe de alta parte, cretinismul lui Ceausescu de a plati datoriile externe are efecte incredibil de lungi in mentalul societatii romanesti: in Romania anului 2014 a nu avea datorii e considerat de populatie un lucru meritoriu. Evident, e pe dos: cine nu are datorii demonstreaza ca nu e in stare sa plateasca datorii, deci din punctul de vedere al economiei capitaliste a nu avea datorii inseamna a nu fi in stare sa iti manageriezi, in fond, propria viata (plecand de la premisa ca omul vrea sa progreseze incontinuu, si deci are nevoie de fonduri pt scoli,etc etc). Stiu, astea sunt truisme, doar ca e f frustrant pentru mine (36 de ani, antreprenor) sa vad oamenii din generatia mea cum se lauda ca ei nu au nici un credit bancar pt ca nu e bine sa aiba datorii.

    O zi buna!

    George Coman

    • „cine nu are datorii demonstreaza ca nu e in stare sa plateasca datorii, deci din punctul de vedere al economiei capitaliste a nu avea datorii inseamna a nu fi in stare sa iti manageriezi, in fond, propria viata (plecand de la premisa ca omul vrea sa progreseze incontinuu, si deci are nevoie de fonduri pt scoli,etc etc)”

      De acord cu dumneavoastra , pt a te dezvolta ai nevoie de capital, dar ceea se uita in comentariu este ca banii sunt mai „scumpi” in Ro comparativ cu alte state, ca la noi in tara nu castiga contracte firmele cu cea mai buna oferta ,ci cele cu cel mai bun „comision”.
      Politica fiscala incurajeaza evaziunea, creare de locuri de munca ioc.
      De ce ma rog sa incerc sa ma dezvolt, cand statul nu stie decat sa ia si sa redistribuie la „clientela” politica? Si sa o mai fac si pe credit mai scump si politici economice imprevizibile si total daunatoare tuturor oamenilor cinstiti din tara asta?
      O viziune pe termen lung in privinta economiei Romaniei nu exista ,se merge pe „carpeli”.
      Sau sunt eu incapabil sa imi dau seama de viziunea factorilor politici?

    • Ciudată abordare, dragă domnule!
      De ce ar trebui să mă îndatorez dacă sînt mulțumit cu ce am? Nu-mi doresc Bugatti sau Maserati. Un BMW sau un Mercedes pe care sa-l schimb la 3-4 ani e suficient.
      Cu ce credeți că ar ajuta Liechtensteinul, îndatorarea?

      • Orice firmă și orice persoană are în mod normal datorii de plătit și de încasat, e pur și simplu dovada unui peisaj economic sănătos. Teama de datorii face parte din mentalitatea rurală, transmisă parțial și în mentalitatea de salariat pe viață, în așteptarea izbăvitoare a pensiei. Însă lumea civilizată nu funcționează așa.

        • Lumea civilizata functioneaza asa.Iti iei un credit,de la cineva care nu are banii aia,pentru ca ii ia de la altcineva ,din dobanzile pe care le plateste primului cineva.Si muncesti frate de-ti rupi spinarea, multumindu-i Domnului ca te tine sanatos si-putere sa-ti platesti datoria unui tip care ti-a dat bani cu imprumut din banii altui tip,fa fel de inadtorat ca si tine.Asta sa fie lumea civilizata,vorba jidanului Marx,exploatarea omului de catre om?

      • Ceausescu a redus datoria din proprie initiativa, contrar sfaturilor primite inclusiv din partea finantatorilor, deci argumentul dvs privind lipsa datoriilor nu are legatura cu situatia concreta. Pe langa asta, e discutabil in sine. Cat timp activele sunt mai si o duc bine, nu e rau sa n-ai datorii, mai ales la dobanzile la care face referire articolul. Problema e ca Ceausescu a platit datoriile cu pretul distrugerii activelor. Degeaba ai datorii zero daca industria e complet depasita. Asta a fost costul real, pe care il mai platim si acum, mai mult decat foamea de atunci. Macar daca ar fi ramas ceva din atatea sacrificii. La sfarsitul anilor 90 am vizitat la o intreprindere cel mai modern centru de calcul din tara din anii 70. Era neatins de atunci. Nici macar mobilierul nu era schimbat. Era una din intreprinderile tinute in viata, cu eforturi din partea statului. Cine stie cate „ctitorii” au mers direct la fier vechi.

        In loc sa accepte realitatea, regimul Ceausescu a incercat sa obtina performanta si „independenta economica” luptandu-se direct cu „indicatorii”: datoria externa, productia de otel pe cap de locuitor, de medalii olimpice, de porumb la hectar etc. Degeaba a construit Ceausescu faimosul mega-camion daca n-a putut sa vanda decat in jur de 5 bucati. Toate lucrurile astea nu sunt performate ci pierderi imense.

    • „a nu avea datorii inseamna inseamna a nu fi in stare sa iti manageriezi ,in fond,propria viata” asa cum vrem noi ar fi continuarea onesta.progresul incontinuu bazat pe fonduri din ce in ce mai mari are legatura tot cu progresul nostru,,al dreptei lacome.. si se supara lumea ca dreapta nu mai e plauzibila si cine nu pune botu e comunist

      • Nu stiu de unde va infromati de ati ajuns la ideea ca dreapta lacoma nu e performanta.
        Intotdeauna stanga a fost si va fi nepereformnata economic.E insasi doctrina stangii care permite „scurgerea” de fonduri dinspre investitii sper asistenta sociala.E evident ca fara investitii nu poti ramana viabil economic/financiar.
        In practica lucrurile nu sint de fapt in alb si negru si intodeuna politice de stanga trebuie automat „echlibrate”/alternate (?) cu politica economica de dreapta.
        In final as adauga ca in timp ce UE se zbate inca in criza economica ,SUA a depasit deja anul 2008 la multi indicatori economici.E un contra-argument valabil pentru ce ati scris mai sus?

        • nu prea e un contra argument valabil.
          dreapta intotdeauna a avut probleme cu lacomia,care, de altfel, e si motorul ei.
          Criza actuala este originara din usa,iar faptul ca ue plateste este o dovada ca la castig mai mult noi,la paguba impreuna,mai mult voi.
          Notiunea asta de performanta economica nu are valoare in sine,consecintele acestei performante sunt de judecat,ori nu prea am vazut multi oameni multumiti in Romania si totul ,tot timpul trebuie luat de la capat.
          in cazul patriei noastre,notiuni gen: privatizare,investitor,afaceri samd au dobandit datorita dreptei si realitatii conotatii negative: furt,hot,hotii .sau sunt simple vorbe goale,la care omul da din mana.
          cred ca dreapta romaneasca a reusit sa fie la prefacatorie si minciuni la fel de performanta ca regimul Ceausescu si sa ia exact aceleasi masuri ca sa repare ceva structural : nici una.
          vorbe goale si 150000 de specialist,lins pantofi la corporatii si banci si o piata libera trucata si favorabila numai marilor jucatori favorizati.
          o stanga slaba ,fara doctrina clara si fara combativitate produce o dreapta monstruoasa care are pofta de investitii totale,fara scurgeri in mofturi ca asistenta sociala si vrea ca toti sa creada ca a trai inseamna sa ai datorii si sa le platesti cu bucurie si elan.

    • Asta cu lipsa datoriilor e doar o perspectiva. Nu inseamna ca e gresita. Unii prefera libertatea in adevartul sens bunastarii de televizor (masini tari sau case de fitze). In acest caz ei prefera sa se intinda cat le este plapuma atata timp cat mediul antreprenorial in Romania este viciat de politicianism.
      A-i acuza de inapoiere este putin miop. La fel cum inapoiere consider a-ti cumpara plasme de ultima generatie si masini tari in timp ce tu ai un salariu de bugetar sau angajat la privat sensibil la rectificarile bugetare sau bunul mers al firmei si inflatie. Una e sa imprumuti si investesti in ceva care sa produca valoare si alta e sa te impopotzonezi cu lucruri pe datorii. Ori nu reiese clar pe care ii considerati inapoiati.

  2. Foarte gresit sa dai vina prabusirii economiei comuniste de stat…. pe socul petrolier. Toate tarile comuniste si capitaliste s-au confruntat cu socul petrolier, si fiecare a reactionat diferit la noul context. Pana la urma cele comuniste s-au prabusit definitiv. Problema a priori este economia de stat, etatizarea vietii economice, adica imposibilitatea structurala a eficientei intr-un regim al economiei planificate. Oriunde, oricand, cu si fara Ceausescu sau soc petrolier, economia de stat se va prabusi, pentru ca produce pauperitate si exploatare.

    @ George Coman – saracia si libertatea politica sunt corelate. S-a iesit si pentru libertate, s-a strigat „Libertate”, nu ati fost probabil acolo si va permiteti sa decideti pentru ce s-a iesit in strada. Eram o natiune umilita dar nu total animalizata.

    • Mai usor domnul „dolarel” cu idealismul.
      S-a iesit pentru mancare ,domnule! Si este absolut normal si perfect uman ca s-a intamplat asa.Peste tot in lume si in istorie s-a iesit in strada pentru stomac.In primul rand stomacul conteza pentru fiecare dinre noi.Se stie asta de pe vremea imperiului Roman.
      Lasati faza cu „libertate”.Este drept ca au fost si cetateni care au strigat „libertate”,dar mare parte dintre ai au putut fi numarati cateva luni mai tirziu in Piata Universitatii.Ilici a luat aproape 90% dintre voturi.Mesajul a fost „nu ne vindem tara”, si nu „vrem democartie si stat de drept”.

  3. In anii 70 , Romania a cumparat (pe datorie) o sumedenie de licente de productie . De la Renault , BBC , (elvetienii de la Brown, Boveri & Cie ) . Rolls Royce (motoare de avion) , Thoshiba (masini unelte si aparatura de automatizari ), Pfaff , s.a.m.d.
    Valuta cheltuita nu a fost recuperata prin exporturi de produse construite cu aceste tehnologii . Dacia era calitativ sub nivelul Skoda , sistemele de incalzire a trenurilor erau sub calitatea originalelor germane . (acestea doar citeva expemple ) .
    Ca urmare , mareata industrie creata nu a reusit sa achite datoria facuta si atunci tot la industria usoara , industria alimentara am ramas sa achitam datoriile .
    Asta a fost trait de fiecare care a apucat vremurile cartelelor alimentare din anii 80 . (in vest au existat strict si exclusiv in primii ani dupa 1945).
    Articolul dumneavoastra e extrem de instructiv dar sa nu uitam ca Ceausescu avea un CC al PCR cu care se sfatuia , un Comitet de stat al planificarii care dadea „solutii” din partea „specialistilor” si o BNR care analiza financiar problemele . + o academie de stiinte numita Stefan Gheorghiu care asigura o masa constanta anuala de „specialisti ” in economie si finante . Respectivii „experti” , „specialisti” au ajuns dupa 1989 mari reciclati , importanti politicieni sau in cel mai rau caz , grasi pensionati . A da vina doar pe familia Ceausescu e o nedreptate istorica .
    Nici Hitler nu putea face ce a facut daca nu avea o sumedenie de complici . La toate nivelurile .
    Iar azi nu sintem departe de anii 80 . Datoria facuta nu se vede in infrastructura , dezvoltare industriala , satele sint tot ca acum 150 de ani . Deci , invatam ceva din istorie sau ne imprumutam tot mai mult pina la urmatorul soc al datoriilor nationale ?

    • Domnule Ștefan, CSP-ul chiar avea specialiști. BNR-ul, tot specialiști avea. Dar, Academia Ștefan Gheorghiu nu dădea specialiști, ci altceva: politruci. Sînteți ușor cofuz.
      Faptul că nu cunoașteți aceste lucruri elementare din epoca ”comunistă” mă face să cred că sînteți dintr-o generație mai ”proaspătă”.
      Faptul că după ’89 CSP-ul s-a evaporat nu înseamnă că a fost cea mai bună variantă. Iar economiștii de acolo, chiar știau ceva mai mult decît puzderia de doctori în economie de astăzi.

      Nu profesionalismul a fost veriga lipsă a ”comunismului”, ci constrîngerile politice. Drept dovadă sînt zecile de mii de specialiști români plecați în anii ’90, ajunși profesori universitari, cercetători de top sau experți în cele mai avansate țări. Dispariția celor mai buni specialiști și corupția endemică au condus la starea națiunii de azi.

  4. Domnule profesor,

    va multumesc pentru articol. Sunt foarte incantat de perspectiva pe care o aduceti si de cercetarea pe care o faceti.

    Consider ca este importanta o discutie despre modelul de crestere economica pe care Romania trebuie sa il urmeze. Cred, de asemenea, ca modelul acesta trebuie ales explicit si urmarit in asa fel incat cetateanul de rand sa aiba sansa de a trai mai bine. Analizele dumneavoastra ne pot ilumina asupra ultimilor 60 de ani si asupra provocarilor la care ne putem astepta.

    Aceste analize sunt importante mai ales ca Romania a facut deja niste alegeri in legatura cu pietele financiare (apartenenta la UE) si este pe cale (la nivel declarativ cel putin) sa adere la zona Euro.

    Punctual in legatura cu acest articol pot spune ca imi confirma niste suspiciuni pe care le-am avut mai demult. Nu cred ca Romania putea evolua arbitrar, dar nici condamnata nu era la directia pe care a ales-o Ceausescu (dupa cum spuneti si dumneavoastra, din cate inteleg). Este important ca liderii de azi sa invete aceasta istorie, daca nu vor sa ajunga si ei in situatii asemanatoare.

  5. „Această strategie distributivă deosebit de punitivă a inspirat mare parte a mobilizării de masă care a contribuit decisiv la prăbuşirea regimului.”

    Sa inteleg ca o alta strategie mai desteapta, mai putin punitiva, ar fi permis supravietuirea regimului comunist in Romania?
    Eu imi amintesc ca in 1989 s-au prabusit absolut toate regimurile comuniste din Europa, nu doar cel din Romania, si asta indiferent cit de punitive le erau strategiile.

    Regimurile comuniste s-au prabusit, domnule Ban, pentru ca ideile socialiste si comuniste sint falimentare. Nu exista strategie care sa le faca viabile pe termen lung.

    „mutaţiile dramatice din lumea finanţelor au fost cele care au produs, în cele din urmă, condiţiile pentru pierderea legitimităţii regimului.”

    Pierderea legitimitatii regimului comunist?! Legitimitatea unei dictaturi?! Asta trebuie sa fie o gluma. Cum poti sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata?

    „După cum arată restul capitolului secţiuni, rezultatul strângerii curelii a fost mobilizarea de masă împotriva regimului.”

    Teroarea era inspaimintatoare sub cizma lui Ceausescu, domnule Ban, lumea era infricosata, erai luat pe sus pentru cea mai neinsemnata manifestare de opozitie sau nemultumire si in Bucuresti nu a existat nici o mobilizare de masa împotriva regimului inainte de mitingul din 21 decembrie cind, deja, lovitura de stat intrase in linie dreapta. La radio s-au auzit explozii, rafale de mitraliera, urlete disperate si abia asta, combinata cu fuga lui Ceausescu, a scos lumea in strada pe 22 decembrie. Conform planului.

    Chiar nu inteleg ce sens au incercarile astea de rescriere a istoriei in epoca internetului.

    M-am uitat peste cv-ul dvs si am vazut: 1998/99 B.A./J.D., Babes-Bolyai University (Romania).

    Prin urmare, in 1989 aveati in jur de 12-13 ani. Si imi explicati mie – care eram in Bucuresti, am trait toata mizeria anilor ceausismului, am fost in Piata Palatului pe 21 decembrie si, ulterior, am aparat ca un prost dracu mai stie ce obiectiv timp de 24 de ore, cu pusca in mina, pina m-am lamurit ca am intrat intr-un rahat si m-am dus acasa la nevasta si copil, lasindu-i balta cu „revolutia” lor cu tot – cum si de ce a cazut regimul comunist al lui Ceausescu.

    A fost o lovitura de stat domnule Ban, nu ce pretindeti dvs, iar articolul de mai sus e lipsit de orice valoare.

    • Poate ca a fost lovitura de stat,dar asta nu inseamna ca argumentatia economica a articolului nu este corecta.
      Sper ca e corecta ,nu sint specialist si nu o sa stau acum sa verific verdicitatea tutoror datelor prezentate,voi acord credit autorului.Gasesc argumentatia economica prezentata veridica.
      Si mai ales incearca sa prezinte o scurta sinteza a cadrului macroeconomic a Romaniei.
      Cred ca deteriorarea economiei si a nivelui de trai a fost un catalizatro foarte bun pentru rasturnarea regimului.Indiferent ca a pornit de la o lovitura de stat.

  6. Articol bine documentat si analiza corecta. Poate ca totusi ar fi trebuit inceput cu informatia ca la o capacitate de productie de cca 6 milioane tone titei/an Romania si-a construit, cu mari eforturi si cheltuieli (indatorare), o capacitate de prelucrare (rafinare) de 30 milioane tone ! Un risc mare. Da, au urmat „socurile petroliere”, revolutia din Iran, razboiul Irak-Iran, evenimente greu de prevazut (?) la dimensiunile la care s-au produs dar RISCUL ; conducerea unei tari are dreptul sa-si asun=me in asa masura ?
    Si o intamplare dele inceputul anilor ’70 : delegatie romana la Londra, spre a contracta utilaj pentru rafinaria din Pitesti. Furnizorul stabileste pretul si termenul de livrare : doi ani. Seful delegatiei romane insista pentru un termen de sase luni. Membrii delegatiei il trag de maneca :-„Suntem doar la fundatie!”. El insista. Furnizorul accepta noul termen, cu un adaus la pret. „Seful” e de acord. Utilajele, livrate la termen, stau pe rampa inca doi ani !!!

  7. Domnule Cornel Ban, mulțumesc pentru acest text. Este important să înțelegem și componenta economică a falimentului regimului Ceaușescu. Aspectele politice și sociale le cunoaștem din experienața personală, însă am impresia că lipsește o analiyă obiectivă și în privinșa acestora. Ne mulțumim cu pseudo-analize deocamdată.
    Tabloul economc pe care-l expuneți explică nu doar paragina economiei din anul 1989, ci și – parțial – situația economică de azi. Și evoluțiainvestițiilor străine în România. Și structura capitalului autohton. Explică multe, dar nu justifică nimic. Am fi putut face mai mult, cred.
    Remarc, cu tristețe, faptul că opinia publică este însă formată din ”galerii” prea puțin raționale și prea mult emoționale. Opiniile dumneavoastră sunt fie acceptate, fie respinse, în funcție de convingerile anterioare ale ”microbiștilor” politici. Încă nu suntem capabili de gândire analitică. Și dacă asupra trebutului nu suntem capabili de identificarea unui trunchi de lectură comun, mă tem că nu suntem capabili nici de susținerea comună a unui proiect de dezvoltare economică viitoare. Acest comportament este de neînțeles pentru orice om rațional. Pare că nu observăm că gâlceava pe care o cultivăm cu grijă între ”galerii” provoacă pierderi sistematice tuturor și fiecăruia. Și s-a ajuns deja la capătul drumului. Pentru o alrgă majoritate a populației României numărăm deja a doua generație de ”victime ale crizei”, oricare ar fi fost criza respectivă. Când două generații ale familiei trăiesc precar, sărăcesc, nu-și valorifică potențialul, se creează deja o culturăp a supraviețuirii, nu a succesului.
    Într-un fel, analiza dumenavoastră ne avertizează că repetăm, la alt nivel și în alt context politic, neghiobiile de altă dată. Și vom suferi la fel, dacă nu învățăm nimic. Câteodată, alegerile prostești în economie au efecte similare, indiferent de caracterul democratic, ori nu!, al statului. Democrația nu garantează inteligența economică, nu-i așa?

  8. Interesant studiul si comentariile. As aduga un alt aspect, CAER-ul.
    Multi oameni uita acest aspect. URSS a incercat sa creeze, si o vreme a reusit, un spatiu economic controlat de ei (apropo, nici Rusia de azi nu are alte „preocupari”, uniunea euroasiatica fiind visul lui Putin de a dirija economic intreaga zona , fie mituind-o cu gaz, fie prin amenintari sau actiuni militare directe).
    Romania a exportat mai ales in CAER, Piata Comuna fiind o piata „grea” unde se cerea calitate. cam greu de realizat cu tehnologiile noastre.
    Pe de alta parte Ceausescu era obsedat de suveranitate, de neamestecul in treburile interne etc
    Un articol interesant
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ceausescu-caer-piata-comuna
    Cei care au lucrat in intreprinderile mari de stat dinainte de `89 stiu ca principala problema era sa produci , nu sa vinzi. Multe produse mergeau in URSS, dar si in economia nationala, care avea o rata de alocare de cca 30% din buget pentru investitii. Investitii adesea aiuristice, dar care sutineau productia.
    In acest fel economia avea o cerere intretinuta artificial care depasea oferta….lucru care nu s-a mai intamplat dupa prabusirea de facto a CAER in 1989 , si desfiintarea lui in 1991.
    Evident dupa evenimentele din 89 prabusindu-se cererea , au falimetat companiile care nu mai puteau acum sa vanda. Chiar daca nu se intampla nimic la noi in 89 situatia economica ar fi mers din rau in mai rau, prabusindu-se cererea.
    Am recuperat greu si din acest motiv
    http://www.zf.ro/zf-24/nici-cu-plus-3-5-in-2013-romania-nu-ajunge-la-pib-ul-din-2008-fata-de-1989-suntem-la-132-8-12094952
    Unii isi aduc aminte de perioada socialismului „relaxat” si cred ca ar fi fost posibil ca el sa functioneze si dupa anii 80. Experienta cu incapacitatea de plata din `82, l-a facut pe Ceasuescu sa fie obsedat de achitarea intregii datorii publice externe (cca30% din PIB din cate-mi aduc aminte), sarcina datoriei nefiind extrem de greu de suportat in cazul in care am fi avut acces la dobanzi rezonabile de refinantare si am fi avut o balanta echilibrata natural , si nu prin interzicere, practic, a importurilor de tehnologie si materii prime (poate va mai aduceti aminte de de fenomenul „dezaluminizarii”, sau al reducerii consumului de cupru, adesea peste limitele tehnice rezonabile. a atelierelor de”autoutilare” care voiau sa produca tehnologie proprie, evident la parametrii inacceptabili de calitate si fiabilitate).Cheia, atunci ca si acum, era ca randamentul banului imprumutat sa fie unul pozitiv, sa produca dezvoltarea care sa amortizeze in timp imprumutul, si nu sa creeze o gaura si mai mare…si atat.
    Sistemul de piata planificata, in care voluntariatul relatiilor contractuale era inlocuit de dirijismul macro sau chiar la nivel mondo a acumulat decalaje tehnologice care l-au facut necompetitiv la nivel global. Socialismul sau comunismul sunt doar niste utopii care nu pot rezista in timp, duc la stagnare, la servitute si la atrofierea calitatilor umane care produc dezvoltare. Este o iluzie sa cezi ca libertatea poate fi inlocuita de siguranta, si aia iluzorie. Siguranta, singura, nu produce dezvoltare.Sa ne gandim ce siguranta ( a locului de munca,sa zicem) ar mai fi avut astazi „clasa muncitoare” daca am fi avut doar intreprinderi de stat, fara un CAER care sa cumpere orice, avand ca scop, printre altele, echilibrara balantelor statelor membre, un fel de da-mi-o mie, na-ti-o tie, si cu o competitie acerba unde calitatea este elemntul principal.

    • Bine punctat. Capitolul doi si patru din carte acopera aceste aspecte insa accentul cade pe lucruri mai putin cunoscute.

  9. 1.Comunismul ca sistem s-a ,,bucurat” dupa disparitie, doar de respingere in bloc, fara a exista analize ,,tehnice” si ideologice, privind cauzele nefunctionalitatii sale economice.
    Comunismul n-a avut cauze ,,sistemice” de nefunctionalitate, fiind ca orice sistem economic, reformabil si perfectibil.
    Comunismul n-a beneficiat de la proclamarea ,,nationalizarii” din 1848 de catre Marx, de nici o imbunatatire sistemica sau de vreo reforma institutionala, la fel cum astazi nimeni n-a construit un proiect ,,calitativ”, altul decit pe masuri punctuale, de reconstructie industriala, ca mod de reformare practica a Romaniei.
    2.Din pacate pentru comunism si ca dezastru pentru capitalismul sudamerican de azi, ,,sediul materiei” reformelor comunismului sau reconstructiei industriale de azi, nu se afla in micro sau macroeconomie, ci in zona stiintifica a stiintelor social-politice si sociolgiei.
    Adica in zona stiintifica care construieste sau face performante institutiile unui sistem sau altul, aducind ,,regulile” institutionale in zona in care ele produc performanta economica si COMPETITIVITATE economica nationala.
    Accelerarea dezvoltarii economice nu se poate produce printr-o masura punctuala, ,,cantitativa”, ca de exemplu diminuarea CAS sau a TVA, fiind necesara functionalizarea intregii economii prin masuri institutionale, care de produca inalta cultura generala, tehnica, economica, manageriala, etc. si FUNCTIONALITATE SISTEMICA.Dezvoltarea economica isi are sediul materiei, in masuri politice, economice, organizatorce, administrative, stiintifice, etc. ,,calitative”, INSTITUTIONALE, inaccesibile economismului – ceeace explica nu doar stagnarea economica a Romaniei, ci si existenta doar a citorva state dezvoltate economic, intr-o ,,mare” de tari inapoiate economic si social.
    Accelerarea dezvoltarii industriale nu este posibila inafara creierii unor noi institutii, generatoare de dezvoltare economica, deoarece actualele institutii, sint numai de ,,administrare economica nationala” si nu au aceste atributii, nu au tehnici de dezvoltare economica, nici raspundere ministeriala sau personala, pentru stagnarea economica.
    Revenind la cauzele esecului economic al comunismului, putem arata ca acesta a devenit un ,,capitalism de stat” dupa nationalizare, care a pierdut instrumentele economice si institutionale, care faceau viabil,functional, ,,capitalismul liberal” existent anterior nationalizarilor.
    Comunismul putea deveni functional pastrind proprietatea de stat, dar intreprinderile erau obligate la concurenta pe piata nationala si apoi mondiala, pentru a produce bunuri competitive si la preturi de piata.
    Apoi, trebuia revenit la ,,actiuni” (socialiste), create banci comerciale si un sistem financiar care sa sustina dezvoltarea si competitia interna dintre intreprinderi – adica o piata socialista.
    Atributiile si resursele financiare si investitionale, cele de inventie-inovatie, dezvoltare tehnologica, etc., trebuiau transferate treptat catre intreprinderile de baza, de la CSP si Centralele Economice, creindu-se intreprinderi independente, la fel ca in China de AZi
    Era necesara o ,,dezvoltare institutionala”, care sa preia atributiile de la centru, incit fiecare intreprindere sa poata coopera cu altele in privinta asocierii sau productiei, in mod direct, functie de cerinele si nevoile proprii, fara intermediarii birocratici (perturbatori):CSP sau Centralele Economice.
    Cu siguranta, ca aria concreta a reformarii comunismului este mult mai larga, dar viziunea asupra ei, ar fi aceasta, in linii mari.
    Concluzia articolului ar trebui sa fie, ca odata realizat un anumit sistem economic, el trebuie imbunatatit continuu, pentru a fi competitiv si performant – ceeace nu se intimpla in Romania de 25 de an, ca urmare a refuzului Guvernelor de a cunoaste, evalua si promova proiecte economice, de orice provenienta.
    Stagnarea economica se datoreaza intotdeauna politicienilor si,,economistilor” oficiali, care resping din motive personale, orice proiect care ar putea scoate Romania din stagnare si esec economic.

    • „COMPETITIVITATE economica nationala” înseamnă o aberație în sine. Adam Smith s-a ocupat de problema asta în urmă cu 300 de ani și a ajuns la niște concluzii, Ceaușescu s-a străduit în disperare să facă exact pe dos, iar ”omul nou” creat de comunism nu înțelege nici astăzi de ce Adam Smith avea dreptate și nu Ceaușescu.

      De fapt, comunismul a fost o idee bună, însă greșit aplicată, așa e? :P

    • Io aș zice să vă uitați la Statele Unite și să explicați în ce măsură ”accelerarea dezvoltării industriale” are vreo legătură cu instituțiile guvernamentale la care visați dvs.

  10. Stimate, d-le Andrei L.,
    Autorul a prezentat corect cauzele externe, economce si financiare, care au determinat falimentul economic al Romaniei, tara ,,nereformata” comunist, asa cum am incercat sa arat, pentru a face fata competitiei economice mondiale si schimbarilor negative Romaniei, pe piata economica mondiala.
    Situatia este putin mai complicata, factorii economici interni si externi, impreuna cu cei politici externi, au determinat caderea in ,,lant” a comunismului, dupa ce Gorbaciov a ,,renuntat” politic la el.
    Dupa 5 ani de reforma politica(glasnost, perestroika) esuata, fara o reformaECONOMICA ca cea pe care am schitat-o mai sus, U.Sovietica era falimentara economic, avind o datorie externa de 100 de miliarde de dolari, productia de petrol scazuse de la 950 milioane de tone in 1985 la numai 320 milioane de tone in 1989, incit populatia era amenintata de foamete.
    In lipsa reformei economice, sfatuit (probabil) de d-na Raisa Gorbaciov (doctor in stiinte politice), in lipsa unei viziuni reformatoare a comunismului, l-a considerat nefunctional, renuntind in numele U.Sovietice, la acest sistem.
    In mod firesc, bulgarele de zapada al renuntarii s-a rostogolt rapid si a produs caderea in lant a sistemului in Europa.
    Cit din revolutie apartine populatiei si ce au facut pentru rasturnarea lui Cesusecsu ,,copiii” sai de suflet, nici nu mai conteaza, decit pentru istorici…

    • hahahaha

      Editura aia care publica textele marxistilor de pe Critic Atac! Nu multumim domnule Ban….

      Articolul dumneavoastra sufera rau tocmai pe partea economica pe care chipurile o abordeaza. Falkentul socialismului, aici si oriunde si oricand, poate fi sintetizat in doua vorbe:
      1. absenta pietelor si a preturilor care face din start ineficienta alocarea resurselor. fara preturi, nu se puteau decide prioritati ca nu se puteau identifica raritati.
      2. socialismul a aruncat la gunoi proprietatea privata si a inlocuit-o cu proprietatea comunelor. de tragedia comunelor nu se poate sa nu fi auzit.

      cam atat despre un articol, probabil cartea e la fel, care nu spune nimic concret si nimic economic.

      PS:
      De cand a ajuns aceasta platforma forumul stangistilor de pe Critic Atac sau Voxpublica?

  11. Concluzia tragică și ineluctabilă este că toate privațiunile îndurate de populație în acei ani au fost vândute la preț de fier vechi. Este un „corolar” nu mai puțin criminal decât a impune cartele și frig polar sub orice acoperiș în timp de iarnă. Cumva însă, este perceput drept un fel de fenomen „ecologic”, în sensul în care o industrie întreagă condamnată la dispariție prin legile economiei libere, nu putea avea alt sfârșit decât să fie vândută la kilă. Dincolo de impactul celor aproape 4 milioane de locuri de muncă pierdute în câțiva ani, există fenomenul la fel de tragic al extincției unor categorii de specialiști, dat fiind că nu orice profesionist al vremii era neapărat tarat de ADN-ul unor cunoștințe și practici falimentare. It is what it is, cum se spune- dar practicile economice aberante ante-revoluție nu justifică urmarea- nu e vorba aici de menținerea cu orice preț a unor industrii falimentare, cât, în nu puține cazuri, de dispariția subită și miraculoasă a unor piețe de desfacere, fie ele și în lumea a III-a. În 1990, nu orice fostă unitate economică avea o valoare nulă, sau în fine, evaluată la greutatea ei în fier vechi.

  12. Domnule Ban, as vrea sa va intreb care este, de fapt, statutul dvs didactic pentru ca nu mi-e clar.

    Vad ca pe contributors va recomandati ca profesor de economie politica la Pardee School of Global Studies, Boston University, iar AICI figurati ca assistant professor for International Relations at the Frederick S. Pardee School of Global Studies at Boston University.

    Nu stiu exact cum e la Pardee School, dar intr-o universitate tipica americana „an assistant professor is an entry-level faculty member. They are generally on the tenure track (although the term „assistant professor” does not guarantee this) but do not have tenure yet. Typically, within about seven years an assistant professor will either be promoted to associate professor or will leave the university, although the timing can vary a little and it’s theoretically possible to remain an assistant professor forever.”

    Pina la urma ce sinteti, profesor – asa cum va recomandati pe contributors, sau asistent – asa cum apareti pe site-ul Pardee School of Global Studies at Boston University?

    Multumesc.

    • 1. Asistent universitar în sistemul universitar american se traduce prin TA: Teacher Assistant.
      2. În același sistem universitar, românescu „lector universitar” se traduce prin „assistant professor”. :)

  13. Dear Megan:
    Thanks for pointing that out. I am a tenure-track assistant professor, as my website makes it clear. I was told that „asistent universitar” has a different meaning than „assistant professor.” At any rate, my CV is public and you can employ whatever title you find most compelling. Unlike some of my colleagues, I am loathe to use English nouns in Romanian. If contributors would like to use asistent universitar I have no problem with that.
    The website is here for all to see
    http://www.bu.edu/pardeeschool/profile/cornel-ban/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cornel Ban
Cornel Ban
assistant professor of International Relations; Co-Director of the Global Economic Governance Initiative, Frederick C. Pardee School of Global Studies, Boston University. http://www.bu.edu/pardeeschool/profile/cornel-ban/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro