Cavalerul Neagu Djuvara

L-am cunoscut pe profesorul Neagu Djuvara în garsoniera sa de la Paris, înainte să îmi fie referent la doctoratul meu în arhitectură pe care îl pregăteam în capitala Franței. Dezbăteam împreună relația dintre istorie și arhitectură. Micul spațiu reunea contrariile românului aflat în exil: pe de o parte farmecul parizian, pe de altă parte constrângerile unei suprafețe reduse. Pe de o parte libertatea de a fi trăit dincolo de Cortina de Fier, pe de altă parte suferința de a fi departe de țară.

Revenit în patrie, Neagu Djuvara a continuat să trăiască pentru alții: „am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc.” După o emisiune TV la care mă invitase, filmată în plin centrul Bucureștiului, la Palatul Șuțu, voia să străbatem drumul acasă pe jos, deși ploua teribil. A fost greu să îl conving să luăm un taxi. În mașină discutam despre destinul României și al Occidentului, cu realism, dar fără regrete. După cum spunea altădată, „civilizația europeană este menită să dispară. Asta este o lege universală.” Taximetristul asculta, întrerupând muzica complet. În acel moment, îi sună telefonul șoferului care ne inundă cu un ton de apel plin cu manele ce combinau iubirea, prietenii și dușmanii. Ne-am uitat cu înțeles unul la altul și ne-am continuat drumul ce ne mai rămăsese, în tăcere.

Într-o seară mi-a lăudat cu ardoare talentele sale de bucătar: „nu se poate, dragul meu, să vii de la studenți si să nu mănânci până la ora asta”. Îmi oferise să îi mănânc supa pe care și-o preparase, sub pretextul că trebuie să gust din experiențele sale gastronomice. Era o ființă generoasă.

Știind că oamenii sunt în căutare de modele, m-am întrebat ce poate fi luat drept model de la Neagu Djuvara? Iată câteva direcții simple care pot fi urmate:

LIMBA

Soluția pe care a folosit-o Neagu Djuvara pentru perfecționarea limbii franceze este cea învățată la liceul său Janson de Sailly de la Paris: „să alegem un mare stilist […] Odată culcat seara, ca o pregătire de adormire, să citești încet, timp de o jumătate de ceas, doar o pagină în fiecare seară. Adormi cu acea muzică a frazelor.” Pentru a rămâne impregnat de limba română, Neagu Djuvara afirma: „Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu și am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 23 de ani de ședere în Africa!”

L-am văzut în mai multe rânduri pe profesorul Djuvara luând dicționarul aflat la îndemână ca să aprofundeze sensul vreunui cuvânt zicând „să cercetez în dicționar”. Mai adăuga „n-am încetat niciodată să fac studii”.

Martor al schimbărilor unui veac, observa cum „comunicarea reală este invers proporțională cu facilitățile tehnice. Faptul că nu se mai scrie așa de mult și de consistent, că nu se mai trimit acele scrisori amicale, care sunt un gest de confident, adică împărțirea unor lucruri intime, a cam afectat comunicarea. Și în societate se vorbește mai puțin ca înainte, în primul rând din cauza telefonului. De când au apărut telefoanele portabile e o isterie întreagă.” Au mai trecut câțiva ani până ca statele să ia măsuri în acest sens. Din septembrie 2018 telefonul mobil va deveni complet interzis în școlile și liceele din Franța, incluziv în pauze, cu scopul de a „favoriza raporturile interpersonale”.

TINEREȚEA ȘI CURIOZITATEA

Neagu Djuvara spunea: „Curiozitatea mea intelectuală se întinde în toate domeniile. Dacă vine instalatorul să îmi repare ceva în baie, stau cu el de vorbă, fiindcă mă interesează meseria lui.” Cine vrea să își păstreze tinerețea ar trebui să știe că toată viața trebuie să aibă nivelul de curiozitate al unui tânăr: „Hermann Graf Keyserling, un filosof german care era la modă prin anii ‘20-’30, a spus că oamenii au o singură vârstă toată viața. […] eu cred despre mine că am avut mereu 26 de ani…”

Profesorul Djuvara nu se temea de nou: „Peste tot unde se introduc lucruri noi, există la început impresia că forma nu are fond. Nu are, dar și-l construiește în timp.”

Într-o zi mi-a spus cu aceeași tinerețe: „Eu aș merge să dansez în discotecă, deși lumea ar considera asta ciudat”. Afirma „Dansez singur din când în când, dacă aud niște discuri… Mi se mișcă picioarele singure.”

Iar într-o altă zi m-a lăsat din start fără răspuns: „Cum o să fim noi în 2020?” Aproape a ajuns să vadă.

ADEVĂRUL

Profesorul Djuvara afirma cu tărie: „Să fii întotdeauna onest, să spui adevărul, Să nu cauți să iei bunul altuia. Sunt foarte multe persoane, dar foarte multe, care tânjesc după bunul pe care-l văd la vecin. Nu doar avere ci orice, situație, reputație… Mie nu mi-a fost niciodată poftă de ceea ce are altul.” Sau „Nimic nu servește mai bine țara decât cunoașterea (sau necunoașterea) adevărului, pe cât putem noi, oamenii, să-l deslușim – fiindcă adevărul în totalitate numai Dumnezeu îl cunoaște.” Și „Eu, unul, nu vreau să cunosc în istorie lucruri care să fie politically corecte, și altele nu.”

DATORIA FAȚĂ DE ROMÂNIA

L-am întrebat odată într-un interviu ce mesaj poate da românilor plecați în străinătate? A răspuns ca și în alte dăți „Pentru mine cea mai mare dramă pe care o trăiește România în momentul de față este că tinerii vor să părăsească această țară și dacă pleacă în străinătate şi găsesc de lucru acolo nu se mai întorc în România. Noi, generația mea și toți predecesorii mei, cele trei-patru generații care m-au precedat și care au făcut studii în străinătate, nici unul din ei nu avea de gând să stea acolo după ce își termina studiile. Se întorcea cu acel bagaj intelectual și, în ochi, cu imaginea altor peisaje urbane decât la București și încercau să facă același lucru la ei acasă. Dar niciodată nu se gândeau să plece și să părăsească țara. Așa ca mesajul meu este: «Tinerilor, dacă puteți, chiar dacă o duceți mai rău la noi în țară, e o datorie supremă să vă întoarceți și să reclădiți România»”.

A face ceva pentru țară este însă altceva decât a fi mândru de România. După Neagu Djuvara, „«Mândria de a fi român» este un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naționaliști fiecare, ci să fim europeni și să ne înțelegem cu vecinii noștri europeni.”

UN CAVALER ÎN NOAPTE

După cum avea să povestească mai târziu, „în 2003, Bogdan Fezi m-a invitat în calitate de referent (eram la Paris într-un fel de vacanță) să asist la prezentarea tezei sale de doctorat […] Când s-a terminat, au început mici discuții cu asistenții, cu publicul care era acolo și cel mai tânăr dintre cei doi membri ai juriului francez mi s-a adresat mie. Zice: „Domnule profesor, e un lucru foarte interesant […] Cum vă explicați că în acest oraş relativ vechi nu aveți nici un monument civil care să fie mai vechi de jumătatea veacului al XIX-lea?” Discuția se întinde, profesorul Djuvara reface istoria României și sala însăși pare că devine franco-română. După delicatesele și amabilitățile specifice unui astfel de eveniment, pleacă singur în noapte… La cei 86 de ani ai săi se simțea ca la 26 de ani, așa cum s-a socotit toată viața.

Rămân cu speranța că Neagu Djuvara avea dreptate când afirma că tiparele istoriei se repetă. Cred că la momentul necesar vor apărea alții ca el, care să se comporte precum li se cerea vechilor cavaleri: „îți vei iubi țara unde ești născut”, „nu vei minți și vei respecta cuvântul dat”, „vei fi generos și vei fi darnic cu toți”, „vei fi, peste tot și totdeauna, apărătorul Dreptului și al Binelui împotriva nedreptății și a Răului”.