joi, martie 28, 2024

Cazul „Ana Birchall”

Cu două-trei excepții, s-a scris destul de puțin despre semnificația excluderii din PSD a doamnei Ana Birchall, până mai deunăzi una dintre marile starlete ale partidului.
Bine școlită în străinătate, posesoare a unei diplome de licență în Drept obținută la o universitate de top din Statele Unite, elegantă, prezentabilă, cu o situație materială mai mult decât înfloritoare (această din urmă însușire nefiind însă nicidecum o excepție în rândul așa-zișilor social-democrați, mulți dintre ei deținând averi considerabile, unele cu proveniență cel puțin dubioasă, dar de care Doamne ferește să vorbești fiindcă te alegi instantaneu cu acuzația de populism!), d-na Ana Birchall, născută Călin, lansată în politică de dl. Mircea Geoană, a făcut parte din mai multe guverne pesediste. A fost ministru al Afacerilor europene, a fost interimar la Justiție. Cele mai recente funcții ale doamnei Birchall au fost acelea de vicepremier și de ministru al Justiției.
Din acest ultim post, prim-ministrul Viorica Dăncilă și șleahta ei de semidocți, de analfabeți funcționali, cu diplome universitare și de doctori obținute la universități de cartier, cu frecvență redusă ori ca urmare a unor plagiate dovedite, au încercat să o excludă prin august. Numai că președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze, pe motive strict constituționale, cererea de revocare.
Marțea trecută, la capătul acelei jalnice psihodrame, cu aer de ceartă de mahala, cu lacrimi, acuzații, uși trântite prezentate drept ședința CExN al PSD, doamna Ana Birchall a fost exclusă din PSD. Motivul? În calitate de ministru al Justiției, d-na Birchall a vorbit….despre justiție. O asemenea acuzație nu putea inventa decât mintiuca și condiția intelectuală altminteri bine intuită de dl. Claudiu Manda ot Craiova a d-nei Dăncilă. Carevasăzică s-a ocupat și vorbit despre un domeniu pe care era însărcinată să îl gestioneze. În realitate, fosta membră PSD care, ce să vezi?, vorbește bine și limba engleză, aceea care , după zicerile piticei intelectual Dăncilă, e folosită de toți cei ce vor să denigreze România, unde mai pui că e bine văzută în SUA, era pe punctul să desființeze Secția specială. Aceea inventată de PSD și de irespirabilii juriști făcuți pe puncte și la apelul de seară, așa cum sunt domnii Șerban Nicolae, Florin Iordache și Eugen Nicolicea, în vederea intimidării procurorilor. Secție gândită pe criterii gestapoviste și având-o în frunte pe o anume doamnă Adina Florea, fiica unui pesedist de primă generație, un bătrânel cu o gândire comparabilă cu aceea a torționarului Vișinescu.
Doamna Birchall a polemizat pe tema Secției speciale cu d-na Lia Savonea, președinta CSM, o insă cu simpatii pesediste clare. Amică la toartă cu o altă juristă garantată de PSD, tovarășa Dana Gârbovan.
De fapt, doamna Birchall a cochetat cu deviaționismul. Adică cu o atitudine care le provoca spaime mai marilor comuniști, de la Lenin și Stalin la Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. O atitudine pentru a cărei stârpire aceștia recurgeau la procese-spectacol și la execuții.
Azi, doamna Dăncilă nu poate comanda condamnări la moarte. Dar mai are încă puterea de a ordona excluderi din partid. A făcut-o slujindu-se de cei pe care i-a numit mieros „colegii”. Cărora le-a aprobat tacit acțiunea. Oare ce va spune respectiva insă când îi va veni și ei rândul? Atunci când i se va decide descăpățânarea.
Închei comentariul de astăzi cu precizarea că dezvăluirile în cascadă, tunetele și fulgerele pe care le produce zilnic după excludere d-na Ana Birchall poate că sunt spectaculoase, însă nu o exonerează de răspunderea de a fi fost complice fărădelegilor comise de mai marii PSD în vremea în care partidul s-a aflat la guvernare.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Domnule Mircea Morariu cum puteti afirma : „președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze, pe motive strict constituționale, cererea de revocare” cand chiar Curtea Constitutionala a demonstrat ca nu a procedat legal/constiutional.

    Slugarnicia fata de actualul presedinte este surprinzatoare acum in „democratie” , cum pot aparea in „Contributors.ro” asemenea dezinformari ?

    Chiar daca responsabilitatea este a autorului cred ca platforma aceasta devine putin credibila gazduind asemena articole (tot articolul este de fapt jalnic, afirmatii propagandistice fara argumente )

    Cred ca este o mare dorinta de a citi articole interesante ( o dovada este numarul mare de accesari a platformei dumneavoastra) dar cu astfel de „contributori” ….. asa s-a intamplat si cu GDS, PACAT

    • ” …cum puteti afirma : “președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze, pe motive strict constituționale, cererea de revocare” ”

      „ARTICOLUL 85
      ……..

      (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

      (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. ”
      (Constituția României)

      Așa cum se poate lesne observa, în ultimii doia ani CCR s-a depărtat din ce în ce mai mult de Constituție, devenind o anexă a guvernării cleptocratice. Necesara revizuire a Constituției României impune o regândire a arhitecturii CCR, astfel încât să fie populată cu magistrați și specialiști în drept constituțional absolut independenți și NU cu politruci.

  2. „era pe punctul să desființeze Secția specială…”

    Despre competențele d-nei Birchall probabil știe cel mai bine dl M Geoană (sunt atât de multe argumente în presă încât mi-e jenă să le reamintesc).

    Dar, cu privire la poziția d-nei Birchall cu privire la Secția Specială (SIIJ) și eventuala ei desființare nu mă încumet să vorbesc. Asta pentru că există un proiect de lege în parlament exact în sensul desființării ei depus spre dezbatere și adoptare exact de USR. Da, da, acel USR al d-lui D Barna, fost candidat la alegerile prezidențiale și înjurat de o săptămână în toate mediile de informare că nu le-a câștigat, de parcă ar fi crezut cineva că le putea câștiga.

    Or, mie aici „Cazul Birchall” îmi pare a fi mâna americanilor. Pe de o parte, combinația cu dl Geoană, fiu de „fost”, domnia-sa fost ambasador în State, acum „mare boss” la NATO, iar pe de altă parte, d-na Birchall care a studiat în SUA, cu un nume (adoptat) care este străin de valorile noastre tradiționale, cum este și cel al d-lui Cioloș, fiul lui Soros, și susținând un proiect al USR-Dan Barna, sigur nu este sănătos pentru patria noastră. Bine că a fost exclusă din PSD!

    Dar eu cred că tot de la Dan Barna și USR/PLUS i se trage…

  3. Ideea ca A.B. ar fi fost complice faradelegilor comise de mai mari PSD poate fi acceptata ca o impresie la prima vedere.

    Aparent a cautionat ,prin simpla ei prezenta, golaniile unora dar, o alta ipoteza ar fi ca, poate a crezut ca fiind mai aproape de varful puterii psdiste putea sa influenteze in bine comportamentul celor la care ne referim si a actionat in consecinta.
    Din pacate s-a dovedit ca s-a inselat !

  4. 1. „Docentul” critic de teatru nu vede in psd decat analfabeti si semidocti.
    2. Care or fi „motivele strict constitutionale” pentru care WKI a refuzat revocarea? Mai ales ca presedintele s-a dovedit mereu paralel cu constitutia, iar „docentul” nu ni le prezinta.
    3. Invectivele „docentului” la adresa unor alte personalitati decat VD imi conforma ca am gandit bine cand l-am categorisit. In afara dansului, şi, eventual, WKI, Orban, Citu, nimeni altcineva nu poate face parte din categoria „telectualilor”.

    • Înainte de a fi prost crescut, obraznic, citeste Constituția, nene Sandu. E vorba despre schimbarea compoziției politice a guvernului, Se vede ca esti prost pregătit. Din stirpea pesedistă.

      • Domnule Mircea Morariu , cum am scris mai sus nu mai incercati sa „trisati” cititi motivarea CC siguranta afisata ascunde un mare gol si probabil disperarea sa prindeti un post … vestea proasta este ca este prea mare inghesuiala … raman mirat cum CONTRIBUTORS poate gazdui asemenea articole

  5. Eu nu cred că mai există vreo șansă pentru Romania.
    dar dacă totusi o astfel de ȘANSĂ, dacă ar exista , ar fi dată
    de o revenire la INTEGRITATEA MORALĂ.
    Partizanii lui Johannis nu au așa ceva și nici chiar candidatul lor nu excelează
    din moment de personaje TOXIC – PESEDISTE (stiu ca e cam pleonasm…:)
    …asadar personaje toxic pesdiste precum PONTA devin utile și …iauzi ia …chiar ”rezonabile ” …Klaus dixit.

    Dl Moraru care este in acest moment un sustinator al lui Johannis , un sustinator critic , nicidecum un partizan fanatic , asadart autorul articolulului a avertizat de nu stiu cate ori ca Ponta nu poate fi in nici un caz ”util” si ca deci orice forma de colaborare sau doar coexistenta cu el e nocivă.
    Aceeasi rectitudine principială o manifestă acum față de madam Birchall .
    O multime de cetateni condeieri ii ridica piedestal bizarei aparitii aduse mi se pare in PSD
    de catre Geoana. , cel bine relationat la Washington. Iubesc tradrea PSDista , iar pe tradatori ii pupam de nu mai putem ./..acesta este ”principiul” adaptat la Balcania de nord.
    Dl Moraru pune din nou lucrurile in ordinea lor logica si moralaă.
    PS. La Realitatea tv o doamnă Bulai sustine cauza lui Johannis spunand ca e de bun simt sa vina la dezbaterile cu el insusi cu o casca orin care sa primeasca rasounsurile de la consilieri.
    E asa o mare densitate de laudatori slugarnici , iar dorinta doamnei de a se afirma este atat de profunda incat nici ca se putea o deraiere mai mare – ai lui Dancila o vor cita insistent ca ”A RECUNOSCUT”.

  6. Domnule Profesor,

    Domnule Profesor,

    Cand Mircea Geoana a revenit in tara dupa ce fusese ambasador, a adus inapoi si garnitura de agenti SIE din care unii au ajuns ministri, altii academicieni, mari sefi si directori. Eu cunosc 3 , din care unul intr-un singur an a fost facut director peste un mare institute de cercetare si academician. Altii, au fost facuti ministrii fiind inca la post in US. Pentru multi, foarte multi altii, asa ceva e imposibil!
    Altfel cum sa iti explici ca doamna Ana Calin din comuna Fulga , judetul Prahova, ajunge sa faca facultatea si doctoratul la Yale, apoi lucreaza ca avocat pe Wall Street in NY, are o avere impresionanta si brusc vine acasa si se face deputat de Vaslui? Sa fie o ambitie atat de mare , sa te cuprinda setea de putere ca un drog ca in locul unei situatii infloritoare in US sa alegi sa fii deputat si ministru in Romania , cand colegii de partid stalcesc pana si limba romana, si au facut o scoala de mantuiala? Ce demon sa te impinga sa te amesteci cu mediocritatea din PSD si chiar din PNL? Nu cumva un ordin de la domnul comandant? Mai avem cazuri de domnisoare ministrii care erau chiar profesori la Harvard si au sosit acasa , la ordin, probabil.
    Un weekend excelent va urez din Stanford, US

    • O intrebare: era mai bine sa fi fost cu studii la Moscova si agenti KGB? Si un sfat: in text apare pluralul nearticulat „ministri” scris cu 2 i. Si pentru ca apare de doua ori tind sa cred ca ati lipsit la lectia respectiva.

  7. CTP spunea bine despre „revolta ” lui Tudorel Toader: „Isi pregateste evreul!”.

    Cu referire la comportamentul unor lideri nazisti care, presimtand sfarsitul, se apuca sa ajute cate un evreu care sa ii serveasca drept „certificat de buna purtare” dupa caderea nazismului.

    Evident insa ca faptele lor reprobabile ramaneau reprobabile dar bietii evrei care suferisera priveau neputinciosi cum liderul nazist isi flutura evreul ajutat si chiar obtinea circumstante atenuante din asta.

    Unii chiar erau primiti intr-un partid democratic al vremii in care aduceau cu ei spiritul nazist mizerabil, spre regretul tardiv al membrilor.

    Cine o crede pe Birchal, va regreta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro