miercuri, ianuarie 20, 2021

Cazul Kamil Demirkaya

Am primit cu interes și bucurie vestea în conformitate cu care Curtea de apel București a respins, în primă instanță, cererea de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaya, cerere formulată de Ministerul de Externe de la Ankara.
Și nu este aici vorba eminamente despre solidaritatea de breaslă pe care obligatoriu trebuie să o nutrim față de un jurnalist care ar fi trebuit să plătească sump pentru vina de a-și fi exercitat libertatea cuvântului ori despre bucuria omenească că un semen al nostru este, cel puțin deocamdată, pus la adăpost de primejdia iminentă de a fi încarcerat și torturat. Și aceasta doar fiindcă regimul cu o conduită antidemocratică tot mai agresivă de la Ankara se comportă, după auto-înscenata încercare de lovitură de stat din vara anului 2017, din ce în ce mai sălbatic, mai în disprețul drepturilor omului față de toți cei pe care îi cataloghează drept apropiați ai lui Fethullah Gulen. Pe care îl socotește și îl desemnează public drept inspiratorul, sponsorul și organizatorul sus-menționatei lovituri de stat. În fapt doar o invenție pentru ca regimul d-lui Recep Erdogan să își facă de cap în voie, să decidă numeroase condamnări la moarte, îndeosebi în rândurile armatei, să opereze arestări, să impună concedieri masive în rândul corpului profesoral de la diferite niveluri de educație și, desigur, suprimarea presei independente.
Verdictul în cazul Demirkaya urma să fie unul revelatoriu pentru două chestiuni extrem de importante. Mai întâi pentru fermitatea orientării pro-europene a României, socotită de unii observatori și comentatori de presă din ce în ce mai relativă, unii spun chiar îndoielnică, și aceasta în pofida declarațiile contrarii ale mai marilor coaliției PSD-ALDE sau ale fruntașilor guvernului de la București. Ale doamnei premier Viorica Dăncilă însăși care, una spune în rușinoase, caraghioase, descallificante interviuri aranjate cu o falsă jurnalistă și difuzate cu prioritate de tot mai decredibilizata și politizata Televiziune publică, și alta face în exercitarea funcției ori în vizitele sale externe.
O decizie de extrădare ar fi fost de-a dreptul catastrofală pentru țara noastră îndeosebi din perspectiva preluării președinției rotative a Consiliului european la data de 1 ianuarie 2019. În al doilea rând, o decizie de extrădare ar fi însemnat un imens, un copleșitor semn de întrebare pentru independența justiției pe care guvernanții din Capitala României nu mai știu cum să o încalce, să o „adapteze” intereselor proprii, îndeosebi celor ale inculpatului de rang înalt Liviu Nicolae Dragnea.
Pentru moment, atât România cât și justiția au ieșit cu fața curată. Urmează însă și un recurs, o a doua instanță și tocmai de aceea ca ONG-urile care apără drepturile omului, libertatea de expresie, nelimitarea dreptului la azil politic să nu își reducă vigilența.
Dincolo de aceste fapte concrete, punctuale, rămâne o mare întrebare. Și anume, ce a vrut să spună premierul turc Erdogan atunci când i-a mulțumit doamnei Dăncilă pentru sprijinul românesc în anihilarea făptașilor pretinsei lovituri de stat eșuate din Turcia, de la mijlocul anului 2017. În ce a constat acest sprijin, cât de legal, cât de conform cu normele internaționale, cu drepturile și libertățile omului. Faptul ar trebui lămurit rapid fiindcă din partea celor care se află astăzi la Palatul Victoria te poți aștepta la orice. Din păcate.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Intr-adevar este o veste foarte importanta, un semn ca Romania mai are sanse sa fie privita ca o tara europeana. Din pacate, nu numai situatia jurnalistilor independenti este extrem de dificila in Turcia ci a tuturor intelectualilor, in general.
    Asta vara am fost impresionata de povestea unui universitar turc- matematician- Ali Nesin care a luat premiul Leelavati la ICM, cel mai important congres de matematica, organizat o data la 4 ani si unde se acorda medaliile Fields plus alte cateva premii ca cel amintit mai sus.
    Ali Nesin are o istorie extraordinara: studii de doctorat si postdoctorat in Statele Unite si Franta, post intr-o universitate americana, se intoarce in Turcia la moartea tatalui sau, un jurnalist, aprig opozant al puterii.
    Vrea sa organizeze un fel de ” Mathematics Village’ as an exceptional, peaceful place for education, research and the exploration of mathematics for a wide range of people” pentru tinerii care vor sa studieze in aceasta disciplina. Atat, el cat si prietenul si colaboratorul intra in vizorul autoritatilor, iar satul respectiv ( facut pe cheltuiala lor) este inchis de autoritati. Ajung sa organizeze aceste cursuri intr-o padure, in corturi dar si de acolo sunt expulzati iar cei doi prieteni si colaboratori sunt arestati.
    Istoria e lunga si complexa, pentru cine e interesat sa afle care e viata unui intelectual in Turcia, cineva care vrea sa faca ceva pentru tara sa si care nu joaca dupa cum ii canta Erdogan si acolitii, poate citi articolul de mai jos si viziona un mini-film prezentat la ICM 2018 in care Ali Nesin povesteste drumul din Turcia pana la obtinerea premiului Leelavati.

    youtube.com/watch?v=4Gykqp0grE0

    plus.maths.org/content/leelavati-prize-2018-ali-nesin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.