joi, decembrie 5, 2024

Cazul Kovesi, un devastator act de acuzare al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

1. „Luare de mită”

În cursul anului 2011, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi pretins și primit suma de 268.689,36 lei de la persoana vătămată în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Indonezia — Jakarta.
(sursa)

Remarcabil cât de succint e actul de acuzare la acest capitol. Înțeleg că a fost o mică dispută pe ce SIIJ a considerat cenzură a Parchetului General, faptul că persoanele n-ar fi fost trecute nici măcar cu inițiale – ceva deosebit de frivol, de vreme ce știm cu toții despre cine e vorba. Despre *ce* e vorba actul produs de dna Florea este, din cine știe ce motiv, mult mai rezervat. Asta comparativ cu ce știm deja de la „G.S.A.” – care și-a trâmbițat actul de acuzare pe vreo două, trei posturi TV „must-carry”. O anchetă e menită să afle adevărul, or, în loc să adauge elemente și detalii la ce știm deja, dna Florea scoate. În loc să clarifice circumstanțele faptelor, procurorul SIIJ le face mai confuze.

Sebastian Ghiță a pretins că a plătit banii pentru avionul cu care a fost adus infractorul Nicolae Popa din Indonezia. E o acuzație pe care a făcut-o repetat, în formularea asta, cu detalii care lipsesc din actul de acuzare. A spus și de ce a făcut asta, în cuvintele sale „Kovesi are un stil de-a face lucrurile, asa, nazist, extrem de agresiv si dur”. A spus că-și bazează acuzația și pe factura emisă de firma care ar fi făcut zborul respectiv către firma dlui Ghiță, în valoare de 268.689 lei. Altfel decât dacă e o coincidență uluitoare, la asta se referă și actul de acuzare.

Problema e că în actul de acuzare scrie că fostul procuror general, dna Kovesi, *ar fi primit* suma respectivă. Cum așa? Altfel decât dacă dna Kovesi este nu doar „Cucuveaua mov” ci și „Țiriac Air”, fie actul de acuzare al dnei Florea conține o minciună, fie pretențiile denunțătorului și martorului principal Ghiță. Apoi, actul de acuzare spune că extrădarea unei persoane condamnate este un act contrar îndatoririilor de serviciu ale PG – care anume ar fi, exact, îndatoririle respective? Ce o va fi împiedicat pe dna Florea să enunțe articol de lege în care i se interzice procurorului general să se implice în așa ceva? Mister. La fel de neînțeles este și referirea la „persoana vătămată”. În ce va fi fost vătămat dl Ghiță? În amorul propriu? Banii plătiți nu l-ar face victimă, ci complice, făcând la rândul său o faptă penală.

2. „Abuz în serviciu”

„Totodată, în perioada 2010-aprilie 2011, aflându-se în exercitarea funcției de procuror general al PÎCCJ, magistratul ar fi implicat instituția pe care o conducea în procedura extrădării respectivei persoane condamnate, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea 302/2004, care reglementează competența autorităților centrale române în materie penală, a disp. art. 70 și următoarele din Legea 304/2004, care reglementează organizarea și atribuțiile Ministerului Public și ar fi dispus suportarea cheltuielilor de transport pentru persoanele care aveau obligația să asigure aducerea în țară a persoanei condamnate și care făceau parte din Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR, precum a unei persoane care făcea parte din cadrele active ale SRI. Printre demersurile efectuate în vederea urgentării finalizării procedurii de extrădare ar fi fost organizarea unei vizite a unei delegații de procurori indonezieni în România, la sfârșitul anului 2010, deplasarea efectuată în Indonezia, la Jakarta, cu prilejul organizării unei conferințe, plata biletelor de avion ale persoanelor care au făcut parte din delegația desemnată să procedeze la aducerea în țară a condamnatului din bugetul PÎCCJ. De asemenea, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi determinat, prin autoritatea de care dispunea, ca Ministerul de Interne să pună la dispoziția IGPR suma de bani necesară plății transportului Jakarta — București.”

Bun, acum avem ceva mai mult suport factual. Dar confuzia rămâne. Articolul 10 din legea 302/2004 se referă la cine anume formulează cererile de extrădare, și atât – ministrul Justiției în cazul dlui Popa, nu procurorul general. Mă așteptam să citesc că dna Kovesi ar fi formulat cererea respectivă, actul însă nu pomenește așa ceva. Și atunci, unde e încălcarea?

De fapt, acuzatorii dnei Kovesi spun că aceasta s-a implicat în extrădarea infractorului Popa, deși nu era treaba ei. Chestie care, incidental, contrazice premisa celeilalte acuzații. Un set de fapte pot fi contrare atribuțiilor de serviciu sau pot să nu aibă legătură cu ele, dar nu și una și alta. Dincolo de asta, pot accepta că după părerea procurorilor Florea și Stan este ceva absolut îngrozitor, mizerabil, inacceptabil dacă un procuror se ocupă de punerea după gratii a unui infractor. Este însă și ilegal, penal chiar? Abuzul în serviciu pedepsește îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, dacă prin asta se cauzează o pagubă sau vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Or, eu ce văd descris mai sus este un funcționar public care îndeplinește altceva decât atribuțiile sale de serviciu, în mod excelent. Nu știu dacă dna procuror Florea știe acest aspect, dar în materie penală nu merge cu „minus cu minus fac plus”. Orice „minus” înseamnă lipsa unei fapte penale.

Oricum, eu am probleme în a identifica „plusul”. Ultimul element al definiției infracțiunii, cum anume e îndeplinit? Care e dreptul sau interesul legitim al lui Nicolae Popa? „De a nu fi extrădat prin implicarea procurorului general”? (Notă pentru fanii Antenei 3, întrebarea e retorică, ok?)

Nota bene, am lucrat mai sus cu materialul clientului. Am luat de bune susținerile lor, în actul de acuzare al dnei Florea, în comunicările dlui Ghiță de la Antena 3 sau România TV. Nu știu dacă ce spun ei e adevărat. Rămâne să vedem. Scriu asta fără să știu dacă au fost admise recuzările în acest dosar, eu sper să nu fie. Aș vrea să văd cum conving dnii Florea și Stan o instanță cu producția de mai sus. Așa cum văd eu acum, dna Florea și Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție au produs un act de acuzare devastator: împotriva lor înșiși.

COMPLETARE

„Motivarea hotararii prin care instanta ICCJ a dispus revocarea controlului judiciar impus Laurei Codruta Kovesi de procurorul SS (Sectia speciala pentru magistrati) Adina Florea in dosarul extradarii lui Nicole Popa desfiinteaza sever toate acuzatiile aduse fostei sefe DNA. Despre fiecare dintre acuzatiile aduse, adica luare de mita, abuz in serviciu si marturie mincinoasa, judecatorul Inaltei Curti stabileste ca „este lipsita de precizie, claritate (coerenta) si de suport probator”, iar controlul judiciar a fost nelegal.” (Ziare.com, 16 mai 2019)

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Justitia, reprezentata ca legata la ochi, trebuie sa trateze la fel orice persoana. Daca mai acceptam ca nimeni nu e mai presus de lege.
    Cind parlamentarii faceau scut de aparare impotriva colegilor, ne scandalizam: sa lase Justitia sa isi faca treaba.
    Asa trebuie si acum.
    Am protestat in apararea Justitiei. Atunci sa o lasam sa se pronunte. Poate zice, ca la atitia altii, „fapta nu exista sau nu e prevazuta in legea penala”.
    Daca Justitia nu se face la televizor, nici pe platforme online.

    • Iată un comentariu cu care sunt de acord, cu câteva observații.

      Primo, apropo de rațiunea de a fi a diverselor imunități, acel „scut de apărare”: așa cum am scris inclusiv pe platforma asta, există o rațiune de a fi acestui instrument, foarte îngustă: atunci când procurorii incriminează tocmai exercitarea unei prerogative a demnitarului și/sau cazul e frivol. Ce vor fi înțelegând alții, din pluralul tău, e treaba lor.

      Secundo, dacă la articolul de mai sus se referă ultima afirmație, ea e absurdă. Cu siguranță că nu pot face aici „justiție”, ar trebui să pot administra probe, audia martori, dau rezoluții, decizii etc. Departe de dorința și posibilitățile mele de a face una sau alta. Eu comentez doar un act produs de o autoritate publică, raportat la situația de fapt și de drept.

      Am făcut-o de altfel repetat, inclusiv în chestiuni legate de cazuri penale, Năstase, Dragnea, Vosganian etc. etc.

      Dincolo de asta, și eu aș vrea ca justiția să se pronunțe, o instanță de judecată. De asta am spus că n-aș vrea să avem decizii de recuzare, sau de infirmare, luate de procurori – deși ar fi legal așa ceva

    • N-are a face justiția cu ce se întîmplă acum. Cînd era Codruța-n scări, cum scotea unul capul, cum se scutura de praf un dosar, îi sărea catindatului cu colții la beregată și împricinatul era trimis la plimbare pe la DNA. Nu intra la pușcărie dar îi punea stop-joc și după ce se termina iureșul era lăsat în pace. Acum gașca de la putere îi aplică același tratament ca să vază pe pielea ei cum stă treaba. Din păcate, procurorii ăștia sînt tîmpiți rău și nu învață nimic din proverbul cu amestecatul în tărîțe iar tanti asta care acum îi dă prigoană Codruței nu realizează că o să pățească și ea la fel atunci cînd s-o învîrti iar roata. Ca și în politică, SRI, poliție, armată, au și ăștia din justiție găștile lor care alternează la putere și se cotonogesc toți între ei, care cum poate. Bineînțeles că totul se face în numele dreptății, anticorupției, combaterii terorismului și apărării țării, pentru patrie și bunăstarea poporului. Nimeni nu suflă o vorbă despre ciolan, combinații și privilegii pe viață.

      • „(…) îi sărea catindatului cu colții la beregată și împricinatul era trimis la plimbare pe la DNA.”

        Cin’ să fie, cin’ să fie? Dna Udrea? :-) Putem dezbate în concret un caz similar, dacă oferi astfel de elemente, sau pot trece comentariul la opinie politică.

        • Despre Codruța eu am o vagă bănuială, întemeiată pe un fel de precedent în ale eroilor din România. Am mai avut noi un erou d-ăsta care a murit ciuruit de gloanțele infame și a fost găsit atîrnat de sirena cu care chema clasa muncitoare la grevă. Pînă la urmă s-a dovedit că eroul clasei muncitoare și al luptei împotriva burghejilor escploatatori cari mîncau sudoarea boborului era informator și avea jumătate de normă la Siguranță. Îl chema Vasile Roaită și încă mai este printre noi sub formă de statuie în Bacău. D-aia nu prea cred eu în eroii ăștia de unică folosință care fac audiență, ci mai degrabă în cei care au murit prin pușcării și la canal și despre care nu prea vorbește nimeni.

        • Să fie vorba, de exemplu, de Orban (Ludovic) și a lui catindatură la primăria Capitalei, dle Doc? Fac și io pe avocatul diavolului, cineva trebuie să-și asume și un pic de spirit critic dus la extrem, în vremea asta a lui „cine nu e cu noi e împotriva noastră”.

          • Pot să îmi exprim o opinie în orice caz, singura condiție este să vorbesc în cunoștință de cauză. Mi se pare extraordinar cât de multă lume, inclusiv oameni care au „greutate” publică și care ar trebui să știe mai bine, nu se consideră constrânși în același fel, și consideră că pot să se refere la un astfel de caz într-un fel sau altul, pentru o teorie sau alta, fără să știe câtuși de puțin despre ce e vorba acolo.

            Incidental, cunosc cazul Orban, am citit motivarea achitării sale. În rezumat, faptele stau cam așa: după desemnarea drept candidat PNL la primăria Capitalei, dl Orban a intrat în legătură cu un om de afaceri trimis în judecată pentru corupție, de la care ar fi obținut promisiunea acestuia de plată a unei sume consistente către vreo două posturi TV, în beneficiul candidatului Orban. Plata asta intermediată era menită să eludeze legislația electorală, depășind plafonul cheltuielilor admis unui candidat. Procurorii au încadrat fapta asta la art 13 din 78/2000: folosirea influenței de șef de partid pentru a obține un folos necuvenit.

            De ce a fost dată achitarea? Fundamentul în fapt al cazului n-a fost infirmat, din contră, însă procurorii n-au putut demonstra peste orice îndoială elementul din definiția infracțiunii „folosirea influenței de șef de partid”. Conform jurisprudenței (temeinice) în această privință, legiuitorul nu s-a referit pur și simplu la deținerea unei funcții (dl Orban era vicepreședinte PNL) ci la folosirea ei activă în producerea folosului necuvenit. Iar asta nu s-a putut dovedi în acest caz, inclusiv (mai ales?) pentru că denunțătorul și martorul principal și-a modificat *în fața instanței* declarațiile date la anchetă, și a spus că în percepția lui dl Orban l-a interpelat în calitate de candidat / potențial primar la Bucureștiului, nu de șef la PNL.

            Nu văd absolut nimic de reproșat procurorilor în instrumentarea și trimiterea în judecată în acest caz. E un bun exemplu pentru a infirma teorii stupide, cum ar fi că activitatea unui parchet se poate judeca paușal, sau că o achitare implică automat o greșeală a procurorilor, dacă nu chiar un abuz, „dosar fabricat”, „dosar politic” sau mai știu eu ce trăsnaie. Nici vorbă.

            Și nici reciproca nu e valabilă, vezi cazul „Referendum” tot de la DNA.

    • Justitia romana e impartita in doua factiuni:
      1. Cei anticoruptie, precum majoritatea procurorilor, inclusiv Kovesi. O parte din judecatori este si ea anticoruptie si nu ia spagi de la PSD.

      2. Cei pro-coruptie, precum: gruparea Savonea din CSM, Adina Florea, Tudorel, judecatorii controlati de PSD precum Alina Ghica, avocatul hotilor – Victor Ciorbea, 7 din 9 judecatori CCR.

      Momentan, justitia romana este pro-coruptie, fiindca majoritatea institutiilor sunt controlate de mafia PSD. Justitia romana nu e monolit, ci depinde de cine e la putere azi. Maine nu stim ce se va intampla, depinde de cine va veni la putere.

      Intre timp, romanii raman in continuare prea prosti sa voteze cu oamenii cinstiti de pe buletinele de vot, asteptand miracole care nu vor veni, adancindu-se in mizerie si saracie.

      Asa e cu maimutele, nu invata nimic.

  2. Indiferent de alegatiile dnei Florea un lucru pare ilogic. Ce interes avea dna Kovesi sa-l aduca pe Popa si, in acelasi timp ce castiga dl Ghita dand acesti bani. Totul pare absurd!

    • Tot ce știm până una alta la acest punct vine pe filiera Ghiță, aș zice că trebuie să luăm cu un grăunte de sare (și, eventual, lămâie) ce spune fugarul la acest capitol: dna Kovesi ar fi urmărit avansul în propria carieră. E cumva bizar asta, de vreme ce dna Kovesi era la vârful carierei unui procuror: șef al Parchetului General.

      De menționat în context că motivația dlui Ghiță pare să difere de la o luare de poziție la alta, inițial era motivat de stilul agresiv al dnei Kovesi, apoi de faptul că erau prieten, apoi că i-ar fi promis că intervine în dosarul Asesoft…

      • Mai usor cu acuzele la dezvaluirile fugarului Ghita: in urma unor dezvaluiri marca Ghita, a cazut un om puternic, Coldea.
        Da, pe Ghita nu trebuie sa-l crezi in totalitate, dar uneori gura pacatosului adevar graieste. Caci era acolo, in miezul puterii.
        Uneori Justitia se foloseste de turnatori pentru a descoperi adevarul.
        Nu e singurul caz.

        • Mai ușor cu „mai ușor” : mincinosul cel mai bun e cel care umblă jumătăți de adevăr. Faptul că *uneori* spune adevărul nu înseamnă că într-un caz anume spune adevărul. Dar înseamnă, pe sfânta logică, că oricând nu-și poate proba alegațiile trebuie considerat mai degrabă ca mințind.

          • Fapta exista: minciunile cu adevaruri ale lui Ghita au incheiat cariera lui Coldea. Un om foarte puternic in Romania. Cum se zice in popor „cind intri in lături, te maninca porcii”.

      • Bun, dar ce avantaj ar fi avut Ghiță?
        Daca Ghiță a dat mită acei bani, ca să fie mită, trebuia ca Ghiță sa aibă un avantaj, nu Kovesi.
        Nu dai mită să nu ai niciun folos, ca nu mai e mită.

  3. [Doc: moderat, opinie politică repetată. Dacă poți produce ceva care să presupună din partea mea alt răspuns decât să cer să-ți acoperi afirmațiile, te rog.]

  4. Acuzatia nu trebuie probata in vreun fel – nici nu se poate…
    Important este sa o manjeasca pe Kovesi si aceasta sa nu devina sefa Parchetului European.

  5. Nu zic ca nu aveti dreptate !

    E clar ca asistam la o ditamai FIESTA anti Codruta pusa la cale de cei 3 indivizi
    adunati la Belgrad acum vreo luna.
    Apropo …e nedrept in acest context sa nu includeti si Realitatea Tv
    pe lista rusinii – macar jumatate din echipa lor joaca cu Gusa care se da ”ECHILIBRAT” adica
    o face pulbere pe LCK oridecat ori are prilejul, in timp ce o alta jumatate , grupata in jurul lui Rares Bogdan merg pe linia vechii Cantari.

    E clar de asemenea si ca Sectia Speciala actioneaza LA RUPERE,
    asa cum fac procurorii romani de cand se stiu (Portocala nu e – vai ! – un caz izolat) .

    Candva a fost nevoie de o interventie drastica a CEDO pentru a le lua din competenta
    arestarea de 30 de zile pe motiv ca NU SUNT MAGISTRATI . Cum sa nu fie MAGISTRATI
    cand Legea 303 /2004 se numea Statutul Magistratilor si ii includea ?
    Mai tineti minte care a fost consecinta ? In loc sa le faca statute separate
    Monica a schimbat numele legii – Statutul judecatorilor si procurorilor … romaneste suta la suta.
    Ulterior CEDO si multe alte foruri externe si-au pierdut interesul pentru subiectul ”procurorii romani” sau au considerat ca lupta anticoruptie e mult prea importanta si ca scopul scuza mijloacele. De aceea despre asta vom mai vorbi mult timp deacum incolo in conditiile in care Sectia Speiala porneste cu stangul, iar solutia dorita de lumea educata si de Comisia de la Venetia e ca DNA ul sa nu poata fi cercetat decat de DNA. Buna treaba !

    Sunt sigur ca ma simtiti ca sunt un telespectator (și) al Antenei 3 , iar eu nu neg ,
    motiv penru care imi permit sa evoc trecutele deschideri ale Cutiei Pandorei care aduc aminte ceva de speriat cu actualele malversatiuni.

    De pilda pe vremea cand Olguta (actionand ”tovaraseste” nu zic nu) i-a fortat pe niste
    intreprinzatori din Craiova sa vopsesca cu trafaletul propriu zidurile exterioare ale altor intreprinzatori ,iar DNA ul a acuzat-o fix de luare de MITA constand in obtinerea de capital politic. https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/update-olguta-vasilescu-a-fost-retinuta-de-dna-bucuresti-de-la-ce-i-se-trage-lovitura-grea-pentru-cs-u-474006.html

    Iar pe Toni Grebla cei de la DNA il acuzau candva DE INCALCAREA EMBARGOULUI constand intr-un export de nu stiu ce marafeturi catre Rusia prin Turcia. Nu era insa vorba de embargoul instituit de UE contra Rusiei ci de celalat instituit de Putin contra UE. DNA ul veghea cu mijloacele din otare la respectarea dispozitiei lui Putin
    https://www.curentul.info/actualitate/grebla-grup-infractional-pentru-spargerea-embargoului-rusesc/

    Sunt precedente care au pregatit drumul spre scena al doamnei Florea.

    • M-am uitat rapid pe articolul din Gazetă, încurci puțin lucrurile, pasajul factual pe care-l prezinți nu a fost la capitolul „luare de mită”, ci la cel de „folosire a influenței” :-)

      Altfel, mesajul tău conține foarte multe afirmații disparate, mare parte dintre ele fără legătură cu subiectul… Haide să ne ținem de el, ok?

  6. Oare d-na Kovesi, ca victima, nu are dreptul sa fie confruntata (fata in fata) cu acuzatorul ei?
    (conform noii si imbunatatitei legi penale)

    • :-) Nu, nu. Articolul are un subiect foarte îngust, pe măsura datelor pe care le avem: actul de acuzare formal făcut de SIIJ, acuzarea informală adusă public de Sebastian Ghiță, și legea. Dar aș fi foarte curios ce temeiuri au procurorii pentru punerea sub acuzare, sper, de dragul lor, să nu fie doar cuvântul unei persoane care nu poate fi măcar trasă la răspundere de justiția de aici în cazul în care încalcă legea.

    • Nu aveți impresia că noi, românii, dorim să avem în fruntea noastră (aleșii) numai sfinți?!
      Oameni care să fie buni pentru acel loc potrivit …?!

  7. O data e acuzata ca l-a pus pe Ghita sa plateasca transportul, apoi ca „, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi determinat, prin autoritatea de care dispunea, ca Ministerul de Interne să pună la dispoziția IGPR suma de bani necesară plății transportului Jakarta — București.”
    Pana la urma, sa se decida madam Florea, cine a platit transportul?
    Si mai e asta: a determinat, prin autoritatea de care dispunea, MI sa dea banii IGPR. Cum adica, care e autoritatea aia de care dispunea astfel incat sa determine MI sa faca o plata ilegala catre IGPR? S-a dus Kovesi la ministrul de interne si a zis ca-l baga-n puscarie daca nu da banii?
    Pe bune, tot acest act de acuzare e o bazaconie sinistra, parca e facut deliberat sa fie respins de judecator.

    • Prima oară când am citit actul de acuzare reacția a fost să notez că pare a fi scris din perspectiva infractorului :-) De unde și pasajul acela ciudat, dacă MAI a trebuit să fie supus unor presiuni ca să efectueze extrădarea, implicația imediată și evidentă e că n-a făcut-o fără astfel de presiuni! Or, extrădarea unui condamnat penal este o obligație, nu?! Dna Florea ar trebui să includă în dosarul acesta o acuzație de abuz în serviciu și favorizare a făptuitorului la adresa acelor angajați din MAI care au trebuit să fie supuși la presiuni ca să-l aducă în țară pe făptuitorul Popa. E inexplicabil de ce nu avem așa ceva. O scăpare, fără îndoială, altfel ar trebui să tragem concluzia că dna procuror Florea și șeful ei direct, dl procuror Stan, sunt de părere că nici n-ar fi trebuit extrădat dl Popa. Acesta din urmă, cel puțin așa crede, înțeleg că s-a produs în acest sens cu ajutorul Antenei 3.

  8. Daca – asa cumm spuneti- acuzatia nu trebuie si nici nu poate fi probata, pe cale de consecinta logica, nu se vor produce efectele ciate in ultima fraza.

    Asa mi se pare mie.

  9. ” Lasa-ti justitia sa se pronunte”. Care justitie? Infiltratii in justitie ai unui grup infractional?
    Codruta Kovesi are multi dusmani – coruptii sunt multi si puternici.

  10. Mi-ar plăcea să văd acum un autodenunț al tov. Băse, pentru că el a practicat pe scară largă lovirea dușmanilor cu buzduganul justiției. Apoi, ca un adevărat bărbat, le-a lăsat baltă (în sensul că nu-și recunoaște nici măcar o mică parte din vinile lor) pe Ritzi, Udrea acum și pe Kovesi. Mai mult, își scuipă foștii oameni care au lucrat mult pentru el – cazul recent al lui Cioloș.
    Pentru cine are un minim contact cu viața politică din RO, sunt adevăruri cu statut de truisme acelea că s-a furat la alegeri din toate părțile (nu numai Dragnea!), că justiția a fost instrumentalizată și infiltrată de toți cei aflați la putere, că Kovesi nu avea ce să caute la întâlnirile „publice” ale șmekerilor. Un cerc vicios din care nu ne mai scoate nimeni curând. Atât de mult s-au îndepărtat lucrurile de ceea ce-ar trebui să fie, încât, în loc de balanța ținută de zeița Themis legată la ochi, ar trebui să folosim un revolver de ruletă rusească!!!
    Totuși, să lovești în cei care-ar trebui să lovească în hoție și corupție spune ceva despre valorile tale și despre tabăra în care te afli!!! Să te prevalezi de argumentul imperfecțiunii și micilor macule din activitatea celor pe care-i urăști, nu-ți justifică ura, micimea și, la urma urmei atacul la fundamentele statului! Asta ar trebui să știe și la așa ceva ar trebui să reflecteze TT și juriștii lui de garaj-facultate privată. A eradica această mare mizerie ar trebui să fie un pilon al oricărui program de guvernare! (USR, Plus, PNL, se aude?). Despre ce mai putem vorbi când se dizolvă sub ochii noștri incipientul nostru stat de drept? Ce șanse mai avem, în lumea tot mai dură și competitivă care vine? Dacă nu e lege, ce facem? Devenim toți nelegiuți?

  11. O intrebare: este suficienta o „reclamatie”, ca sa cercetezi pe cineva, oricine, ca suspect?
    Eu stiu ca nu, dar nici nu sunt vreun „stiut” in domeniu
    Am cautat si gasit urmatoarele:
    „Dispozițiile legale analizate asigură caracter echitabil desfășurării urmăririi penale: pe de o parte, răspund exigenței ca orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadrul procesual (alin. 1 al art. 305); pe de altă parte, instituie o garanție în sensul că nicio persoană nu este pusă sub acuzație în lipsa unor indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (alin. 3 al art. 305).

    Această garanție subzistă mai ales în ipoteza în care, prin actul de sesizare (plângere, denunț, sesizare din oficiu) este indicată o anumită persoană în calitate de prezumtiv autor. Indicarea unei persoane în actul de sesizare nu este suficientă pentru ca această persoană să dobândească calitatea de acuzat/suspect și nici pentru a considera că urmărirea penală o vizează. Aceasta calitate se va dobândi, pe parcursul urmăririi penale, numai după ce, în baza probelor administrate, se va dispune efectuarea urmăririi penale cu privire la ea.”
    .
    Pot intelge ca s-a deschis urmarirea penala, ptr a se strange dovezi intr-un cadru legal..dar vad ca deja LCK are calitatea de suspect, care se dobandeste doar in urma administrarii unor probe. Care sunt aceste probe? Indicii rezonabile? ca eu unul nu le vad.
    Mita? OK..care sunt probele, indiciile? facturi? Martori? integistrari? Sunt doar afirmatii, OK (chit ca vin de la un tip santajabil, condamanat), deschizi dosar, asa, sa veriifici sesizarea intr-un cadru legal ,dar doar dupa administrarea unor probe treci la urmatorul pas, „suspectarea” pe bune…
    Deci, avem ceva indicii, dovezi, care au dus la urmarirea penala ca suspect a LCK?
    Altfel ne treezim cu j`de „sesizari” da la toti condamnatii indreptare catre procurorii si judectorii care i-au infundat, „suspecti” pe neve?
    Gresesc? Imi scapa ceva?

    • E suficient să existe o sesizare corectă formal adresată procurorilor pentru a deschide un dosar de urmărire penală in rem. (Singura excepție este dacă se supără Curtea dlui Dorneanu și-l închide cu forța). Ca să treci la urmărirea penală privind persoana, așa cum spui, trebuie să existe indicii rezonabile că ar fi săvârșit o faptă penală. Aici n-aș ști care sunt, pur și simplu. Iar problema nu e atât cu suportul factual pentru acuzații… ci cu încadrarea lor. Chiar luând de bun tot ce scrie SIIJ la al doilea capitol, chestia cu presiunile la adresa MAI și restul, tot nu văd cum poate fi încadrat așa ceva la „abuz în serviciu”. Dar, vedem. Între timp am aflat că recuzările au fost respinse, dna Florea are cale liberă să continue cu dosarul, dl Stan să-l supervizeze, bravo lor. Cum spuneam, sunt curios cum își vor vinde „producția” unei instanțe de judecată.

      • Eu sînt și mai curios cum și de cîte ori o să se tragă la sorți completul ăla de judecată, care dintre judecători o să se îmbolnăvească/intre în concediu/iasă la pensie/recuze /șcl, pînă cînd se va stabili o componență corespunzătoare noului cîmp tactic. E miză mare la mijloc, de-abia aștept să-i văd cum se mișcă sub cupola circului și ce motive au să mai scornicească eminenții ăștia care fac dreptate pînă la capăt ca să le dea în gură celor care au reformat justiția pînă s-a ales prafu’ de ea.

          • Păi, avem cazurile Dragnea & Dragnea. Primul, cel la care se referă și comentatorul lbi, în care justiția s-a mișcat impecabil și procurorii propovăduiau jurămîntul pe biblie printre țărani de ziceai că vezi filme făcute de Kusturica și cel de al doilea, în care Dragnea va prinde sfîrșitul lumii în așteptarea unei sentințe care se tot amînă din varii motive la fel de penibile ca și judecătorii ăia care se fac că aplică legile la milimetru, pe-o mînă cu avocații și cu nea Tudorică și nu mai știu ce să inventeze ca să-l facă scăpat. Că așa e justiția independentă românească, uneori e mai rapidă decît Flash pe steroizi, alteori umblă mai lent decît un melc beat, iar în alte cazuri stă legată la ochi și nu vede nimic, ca să iasă poza conformă cu modelu’ și să nu intre microsoftiștii sau optimiștii fiscali în depresie.

            • Nu mai sunt sigur de mine, atatea in si sub presa… o fi cazul Flaushat Miz-(E)ra (si) Labil versus Chiorpec Ness-Imtit, sau Berar Spur-Kat versus Bandyt Or-Dynar ?
              Deja pe la 40 de ani (cam la cat iesea un legionar/ucigas de meserie roman la pensie), si lumea se-nvarte tot mai anapoda.

            • Judecarea apelului dlui Dragnea a fost amânată repetat prin intervenția extraordinară și cât se poate de abuzivă a Curții dlui Dorneanu, un abuz multiplu și grav au făcut acolo. Mă îndoiesc însă că aceeași instituție va face un abuz similar PENTRU dna Kovesi. Există temeiuri să credem că, dacă se va ajunge acolo, va fi mai degrabă unul împotrivă. Nu de alta, dar unul s-a petrecut deja, la revocare, caz care a dus statul nostru în fața CEDO.

      • Nu cred ca este suficient sa ne multumim cu ce vor zice judectorii in aceasta cauza. Sa zicem ca nu o vor admite, bun, si mai departe?
        Mie imi da ca insasi sectia asta nou infiintata face un abuz grav de tot. Care trebuie supus justitiei.
        Daca nu au respectat legea, daca nu au avut indicii rezonabile ptr a trece de la in rem la in personam (adica „avem” si fapta si persoana, nu doar pe povesti, avem si ceva dovezi), daca si incadrarea este trasa de par ( doar lipsa de profesionalism?) avem abia acum indicii rezonabile ca putem avea un caz adevarat de abuz in serviciu, sau poate si mai grav, mita, trafic de influenta sau mai stiu eu ce.
        Apare astfel a doua intrebare :P
        -cine ancheteaza abuzurl celor care anchteaza abuzul?
        Poate LCK sa reclame pe undeva abuzul SIIJ? Cui? Cine instrumenteaza cazul?
        Abia atunci lucrurile se vor fi lamurit cu adevarat…este un abuz din prostie, din incrancenare idioata, sau este ceva comandat, de cine? ptr a obtine dna Florea vreun avantaj? TT? Ptr a intimida procurorii? Cine a orchestrat tarasenia?
        Deci, ultima intrebare: cine investigheaza infractiunile sectiei pentru investigarea infractiunilor din jstitie? :P TT?
        Sau este si SIIJ-ul asta vreo CCR intangibila?
        Si nu in ultimul rand multumiri pentru lamuriri.

        • Conduita profesională a procurorilor SIIJ e supusă controlului CSM, secția de procurori, prin intermediul Inspecției Judiciare. Șeful de secție, procurorul Stan, e fostul vicepreședinte al Inspecției Judiciare – înțeleg că e suspendat acum, sau așa ceva. Conducerea IJ este în continuare în post, în ciuda faptului că și-a gătat mandatul, în virtutea unui OUG emis de dl Toader. Dacă procurorii de acolo sunt acuzați de fapte de natură penală… tot SIIJ se ocupă. De altfel, dna Florea e subiectul unui astfel de dosar, care e în faza de anchetă – s-ar zice – la SIIJ.

          SIIJ e o opțiune politică proastă, inclusiv după organisme de profil tehnic de la nivel european. Rămâne să vedem dacă încalcă și tratate cu forță de lege, CJUE se va pronunța relativ curând.

  12. To’arasii care ne conduc par cam disperati si sunt dispusi sa faca orice, pentru a scapa de lege. Iata ca, desi o credeau invinsa, doamna Kovesi ii ameninta cu accederea la o functie din care le poate bantui, in continuare, cosmarurile… :) Iar to’arasii intra in vrie si se arunca spre prima solutie ce le vine in cap, pentru a o bloca. Cum mai spuneam, to’arasii nu mai au timp decat de tactica, nu si de strategie, iar in curand nici de tactica nu vor mai avea timp…
    Adicatelea, niste condamnati penal (Ghita si Udrea), care au fugit ca sobolanii, la zornaitul catuselor, striga „ba pe-a ma-tii!”, de peste mari si tari. Iar nou-infiintata sectie de „integritate” a Justitiei se grabeste sa plece urechea la fugarii penali. Si, coincidenta!, ancheta este condusa de o doamna procuror cu oarece recente dezamagiri in cariera de magistrat, Curat coincidenta!… :)
    Ma astept ca, maine-poimaine, din indepartatul paradis al speciilor exotice, Madagascar, domnul Mazare sa produca oarece dovezi „zdrobitoare”, impotriva Doamnei Kovesi.
    Hidra pesedista inca isi regenereaza capete si lupta, dar n-are timp sa si le creasca corect si sunt din ce in ce mai hade si mai debusolate.

    Nu credeam sa ajung, vreodata, sa-l citez pe domnul Ponta:
    „I​ncompetenților! Analfabeților! Urechiștilor! Infatuaților! Catastrofelor!””
    https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22981779-ponta-dupa-anuntul-lui-dancila-privind-oug-114-incompetentilor-analfabetilor-urechistilor-infatuatilor-catastrofelor.htm

    • Daca tu speri in dreptate invocindu-l pe Prim plagiatorul national, aferim.
      Altceva nu ai gasit mai bun pentru a face dreptate?

      • @ victor L

        Hehe, eu n-am facut decat sa dau „share” la mesajul domnului Ponta catre colegii sai pesedisti. Daca ai simtit nevoia sa reactionezi la el, e dreptul tau. :)
        Iar daca, de fapt, nu ultima parte a cometariului meu te-a deranjat, ci prima parte, nu pot decat sa ma bucur. :)
        Cat despre dreptate, se poate vorbi mult despre ea…. multi spun ca-i relativa… Progresul, insa, nu poate fi oprit, iar cine se incapataneaza sa se p..e contra vantului tot se stropeste, pana la urma… :)
        Bineinteles, Doamna Kovesi trebuie sa dovedeasca respect pentru lege si sa lupte pe cai legale. Oricum, actiunea este initiata ca sa o incurce, nu ca sa o distruga. Cu mutari pripite nu se castiga o partida.

  13. o cariera profesionala plina de scandaluri, abuzuri, suspiciuni nici macar un singur dosar de care cineva / oricine sa-si aduca aminte ca o realizare a DNA / PG sub sefia kovesista Lumea isi aduce insa aminte (1) de cetateni pusi sa jure pe biblie de procurori la ordinul lui Kovesi intr-o actiune quickie post referendumul in care marea majoritatea tarii a votat impotriva lui Basescu

    […]

    • Restul am moderat, formal (ca să zic așa) pentru „opinie politică” repetată, deși expresia mai potrivită în context ar fi fost delir de tip Antena 3.

      Înțeleg să corectez erori făcute cu bună-credință, atunci când e cazul, în schimb nu îmi fac niciun fel de obligație în a promova și răspunde la toate trăsnăile pe care le produce propaganda infractorilor.

      Am lăsat pasajul pe post de exemplificare: da, faptele prezentate mai sus sunt reale, însă nu dna Kovesi a fost procurorul-șef în cauză, ci dl Daniel Morar, în prezent judecător la Curtea Constituțională. Dosarul respectiv a fost între timp judecat și principalul acuzat, Liviu Dragnea, a fost găsit vinovat de toate instanțele de judecată în fața cărora a ajuns. Nu înseamnă asta ca instrumentarea dosarului ar fi fost perfectă, orișicât – dar despre asta cu altă ocazie.

      • Iar GURILE RELE spun ca Daniel Morar e acum un fel de DISPECER al intregii actiuni Anti Kovesi. A se vedea chiar si inregistrarea aceea desigur falsificata in care cineva cu o voce destul de kovesiana evoca statul cu fundul pe dosare , dar si fara vreo urma de duiosie nostalgica persoana lui Daniel Morar

  14. „Cazul Kovesi” este fabricat de borfasii, pardon, lorzii care au fost deranjati. cum sa indraznesti sa ataci hotii intr un stat cleptocrat ? anyway, altceva trebuie retinut : LCK nu s a atins de marile secaturi (vezi microsoft, eads, retrocedarile etc.). ce spune asta ? ca marile secaturi sint intangibile. daca prostovanii autonumiti intelligence (astia isi inchipuie ca s sinonimul inteligentei !) sint platiti de cetatean ca sa apere interesele altora, daca justitia este selectiva si fricoasa, ei bine, atunci romania are putine sanse sa se smulga din ghearele mafiei transpartinice, a carui singur scop este banul

  15. Tot vorbim de justitie si Kövesi insa fara a ne intreba cum este posibil sa avem situatii intratat de hilare. In cazul de fata, un delicvent care a reusit sa fraudeze statul si un numar foarte mare de cetateni s-a retras in Indonesia crezand, acolo nu-l poate gasi justitia romanesca.
    Si totusi l-a gasit si dupa indelungi negocieri cu statul respectiv s-a convenit extradarea acestuia si deferirea sa justitiei romane, procedura normala.
    In asemnea cazuri sunt implicate instutiii , persoane cu alte cuvinte un numar important de bugetari platiti din banii statului, al nostru.
    Cat de imbecile pot fi autoritatile romane daca s-a procedat conform invinuirilor.
    O situatie atat de delicata si de importanta majora fie trata si rezolvata in cel mai mafiot stil posibil ?
    Un procuror general al unei tari europene apeleaza la „serviciile” unui oarecare Ghita, personaj extrem de dubios cu legaturi in toate directiile ? cerandu-i bani pt trasportul unui delicvent ? o persona fizica creditand statul roman. Unde am ajuns ?
    Se apeleaza la serviciile unei firme private din lipsa posibiliatatilor si a impotentei autoritatilor de a organiza in conditii normale acest transport. Sunt incrimanti agenti ai serviciilor secrete care ar fi participat la acesta actiune ,ca au fost platite costurile deplasari etc.etc. iscandu-se o intrega nebunie mediatica si culmea totul a fost dezgropat inainte ca , Kövesi sa mearga la Bruxelles in vederea sustinerii interviului pt. postul de procuror general european.
    Domnul Popa putea fi urcat in orice zbor de linie escortat de agenti SRI fara nici o problema la costuri normale, cu acte si facuri in regula.
    Sunt proceduri standard in alte state, in Romania se apeleaza la mafioti.
    Ce stat mai poate fi considerat Romania ? ori il putem incadra de pe acum in randul statelor esuate ?
    In cazul de fata, hotii si mafiotii din presa precum Ghita , Andronic si Gusa si-au dat mana cu politicienii romani care au intrat in fibrilatie stiind ca eventul Kövesi sa va putea ocupa de cazurile lor. Mai grav , justitia ingenunchiata si pusa la pamant incepand cu Toader, CCR si parlament a intrat in acest joc murdar si ticalos intre presa, institutii si mediul politic.
    Este o situatie la vederea careia oricarui mafiot italian nu-i mai conteneste zambetul de pe buze.
    Cazul demonstreaza falimentul statului care din lipsa procedurilor clare, transparente si documentate este infrant din interior cat si exterior. Aranjamentele , increngaturile, dependetele create demonstreaza ca statul roman si asta nu de ieri, este infiltrat de oameni care nu doresc altceva decat sa profite, care gandesc in termeni tribali si de clan.
    Si totusi , sa-i fi cerut Kövesi lui Ghita acest „favor” banesc in schimbul a ce ? Si cine Ghita, trezorierul statului roman ? seful SRI, al bancii natioanle, ministru de finante ?
    Un alt fugar , Ghita cautat de justitia romana reuseste din „exil” sa dinamiteze ordinea de drept a statului roman prin diversi „intermediari” foarte interesati sa scape de probleme pe care chiar ei le au. Cum sa mai traiesti intr-o tara precum Romania ?

    • Articolul ia în considerare premisele de fapt, atât prezentate de SIIJ cât și de Sebastian Ghiță. E doar o premisă, și atât. În ce-l privește pe acesta din urmă, nu văd absolut niciun motiv pentru care ar trebui mai degrabă să cred că spune adevărul. Din contră.

    • Cam așa cred și eu că e starea de fapt actuală. Justiția și serviciile sînt două oale de fiert sub presiune pline cu rahat, supapa de siguranță s-a deschis și tocmai începe să-i împroaște cu căcat pe onorabilii care au avut bucătăriseala pe mînă. Chefi la cuțite, varianta neregizată, sezonul doi.

    • Asta am scris despre caz la trei zile după ce a apărut comunicatul DNA, mărturisesc spășit că nu am mai urmărit ulterior cazul cu pricina, cred că a fost clasat (?)

      https://www.facebook.com/miron.damian/posts/10153868017308779

      Râdem și glumim dar, pe cât pot să spun din comunicatul DNA, ultimul dosar împotriva lui Victor Ponta și Sebastian Ghiță e foarte, foarte slăbuț.

      Faptele sună cam așa, în primăvara lui 2012 PSD anunța că Tony Blair va conferenția la București, la invitația partidului. Era perioada internaționalistă a lui Victor Ponta, care voia să facă din PSD un partid ”social-democrat, european, modern”, modelul pentru formațiune și lider fiind fix laburiștii lui Blair. Secretul, prost păstrat oricum, era că Tony conferențiază pe bani frumoși – cineva va fi sponsorizat și apariția la București. DNA spune acum (și nu contestă nimeni, de altfel) că dl Ghiță a venit cu suma, totul fiind organizat de o asociație non-profit. Ulterior, Sebastian Ghiță a candidat din partea PSD, în condițiile în care desemnarea asta este făcută formal de președintele partidului. A și ajuns deputat, precum știm.

      Iar procurorii consideră că tot episodul de mai sus, privindu-l pe Victor Ponta, intră în notoriul art. 13, legea 78/2000, rezumat astfel: „folosirea autorității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite”. Or, eu nu prea văd cum se potrivesc faptele cu legea. DNA explică partea cu „folos necuvenit” – spun procurorii că atât timp cât legile prevăd cum se finanțează partidele și campaniile electorale, orice finanțări în afara acestui cadru ar constitui folos necuvenit (se poate presupune pentru întreg partidul). Problema e că oricât de mult bun-simț ar fi în observațiile procurorilor, acestea nu sunt bază legală. Tony Blair a conferențiat în RO fiind plătit de o asociație, cu bani primiți (legal, pot presupune) de la Sebastian Ghiță. V. Ponta a spus că a venit la invitația PSD și a conferențiat el însuși în deschidere. O minciună, o păcăleală, e drept. Dar un „folos necuvenit”, pe lege? Nu văd cum.

      Apoi, mai e partea cu „folosirea autorității” – sigur, e un fapt că președintele PSD e cel care stabilește formal candidații partidului, dar nu ajunge doar atât pentru scopul legii penale sus-pomenite. Procurorii trebuie să demonstreze că a folosit această autoritate pentru scopul specific al obținerii folosului necuvenit. Că a existat o condiționare acolo, candidatura lui Sebastian Ghiță contra banii ăia. Or, nu văd în ce spun procurorii vreo referință măcar la modul în care s-ar proba asta, nici măcar eroarea de raționament numită „post hoc” (dacă B urmează după A înseamnă că A e cauza lui B) nu se aplică, episodul e anterior desemnării candidaților.

      Sigur, ce avem e doar un comunicat al DNA – doar asta pot comenta. Dar în alte cazuri comunicatele astea, în sine, lăsau să se vadă cazuri solide, demonstrate ulterior în instanță. Aici însă nu sunt sigur chiar deloc.

  16. https://www.neweurope.eu/article/kovesi-romanian-eppo-favourite-under-fire/

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22911905-csm-respins-solicitarea-adinei-florea-arestare-procurorilor-lucian-onea-mircea-negulescu.htm

    https://actmedia.eu/daily/cristina-tarcea-accuses-political-attacks-against-justice-refers-to-liviu-dragnea-s-interests/79601

    Procese fabricate si rechizitorii halucinate ( deciziile TT de demitere a Codrutei Kovesi si a lui Augustin Lazar) ca pe vremea comunistilor. Desfiintarea statului de drept si înlocuirea cu legea bunului plac al ticalosilor.

  17. [Doc: Moderat. Înțeleg că dna Udrea e foarte fericită mulțumită cu PSD și dl Dragnea, că faptul că în sfârșit se demonstrează că a fost victima unor abuzuri. Sper că ai înregistrat faptul și-ți modifici trolling-ul în mod corespunzător]

  18. „…în actul de acuzare scrie că fostul procuror general, dna Kovesi, *ar fi primit* suma respectivă. Cum așa? Altfel decât dacă dna Kovesi este nu doar „Cucuveaua mov” ci și „Țiriac Air””

    Dacă MAI a prezentat un document privind achitarea „serviciilor de transport aerian”, nu văd de ce firma omului de afaceri pe care l-a consultat dl D Vâlcov înainte de a elabora Ordonanța 114 (după cum d-sa a declarat), nu confirmă sau infirmă primirea banilor. Altfel, transferul banilor de la Asesoft, către o firmă de construcții, care să plătească „servicii externe de aviatie generală 65400 EURO” cred că putea reprezenta orice plată, fără nicio legătură cu N Popa și cu atât mai puțin cu LC Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro