joi, martie 28, 2024

„Cazul Victor Neumann”. De ce ofițerii de securitate care au făcut poliție politică rămân mereu în umbra informatorilor?

O să prezint pe scurt „cazul Victor Neumann”: citez câteva note informative care documentează colaborarea istoricului cu Securitatea, fac unele observații asupra acțiunii de constatare a Colegiului CNSAS și pun în discuție responsabilitatea securiștilor – sugerată deja din titlu.

Constatarea colaborării

În luna martie 2021, Vasile Popovici, Radu Jura, Andreea și Adrian Filip Petcu, Daniel Dăian și Consiliul Județean Timiș au trimis Colegiului CNSAS cereri de verificare a relațiilor lui Victor Andrei Marius Neumann cu Securitatea. Aproape simultan, peste 100 de intelectuali au adresat șefului Consiliului Județean Timiș, online, o petiție, cerându-i să clarifice dacă Victor Neumann, în acel moment director al Muzeului Național de Artă Timișoara, a semnat sau nu declarația de necolaborare la care acesta era obligat prin lege. Victor Neumann semnase o declarație pe propria răspundere în ianuarie 2020 în care asuma: „nu am fost lucrător al Securității”. Lipsea referirea la „colaborarea cu Securitatea”.

Investigarea materialelor de arhivă relevante pentru „cazul Victor Neumann” a durat câteva luni. La 8 iulie 2021, Colegiul CNSAS a finalizat acțiunea de constatare. Aceasta stabilea că istoricul „a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată”. Departamentul de resort al CNSAS găsise documente privitoare la Neumann în mai multe dosare de arhivă: unul singur era pe numele lui Victor Neumann, dosar SIE, altele erau ale unor colegi, și tematice, precum Artă-Cultură și Națiuni conlocuitoare/Cultul Mozaic. Din anul 1989, istoricul urma să fie activ în „Acțiunea Venus2”, un compartiment de spionaj extern. Victor Neumann semnase un angajament de colaborare, în anul 1977, și trimisese informări sub cinci nume de cod. Astfel de fapte nu dovedesc prin sine colaborarea de tip „poliție politică”. Contează conținutul notelor scrise de informator și contextul în care ele au fost date.

În luna noiembrie 2022, Curtea de Apel București a decis în favoarea notei de constatare a Colegiului CNSAS.

Exemple ale colaborării cu Securitatea

Spicuiesc din câteva note informative, materia primă a „faptelor”.

Nota olografă din 22.03.1978 semnată cu numele conspirativ „Hodoș”: „În expoziția de istorie a Muzeului Banatului, sursa a sesizat existența unui (mormânt) schelet de sarmat (popor migrator), prezență care dă o imagine deformată, mai ales că în expoziție nu sunt prezente imagini echivalente cu privire la populația autohtonă care a trăit în Banat. /…/ directorul Muzeului din Golești[i],V.N./…/ a rugat sursa să transmită lui M.F. că este inadmisibilă prezența într-o expoziție muzeistică românească a unor descoperiri izolate și insuficient documentate, mai cu seamă când astfel de descoperiri pentru populația românească nu apar în expoziție”. Ofițerul de securitate la care a ajuns nota avea să anunțe, pe marginea filei, trimiterea acestei informații organelor P.C.R. și intenția de a documenta poziția directorului Muzeului (F.M., fost șef al secției de istorie).

Nota olografă din 30.03.1978, semnată cu același nume conspirativ: „Vizitând expozițiile de istorie ale Muzeului Banatului constatăm: inadmisibil de slab prezentată cucerirea Daciei de către romani. /…/ insuficient integrată problema continuității daco-române în Banat în aceeași problematică la nivel național. /…/ ar fi de preferat să se să se înlocuiască textele mai vechi cu texte noi, bazate pe ultimele documente de partid și pe ultimele cercetări științifice”. Observații pe margine: materialul „se va exploata la informare către organele P.C.R.”.

Nota olografă din 19.05.1978: „V.A., care lucrează la Laboratorul zonal și este folosită ghid, a făcut această activitate [ghidajele model de la Muzeul Banatului] sub o totală incompetență. De altfel, această persoană nu are cu ce să-și justifice activitatea muzeală. /…/ Ghidajul D.B. doar o dată a pomenit problema continuității. De altfel, se constată că ea nu integrează istoria și istoriografia bănățeană în cea națională”. Observațiile ofițerului de securitate: „Nota se va exploata informând organele Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă, tov. Președinte Preda pentru măsuri”.

Un alt citat, nota semnată la 8.08.1980 (olografă, nume de cod „Hodoș”): „În tematica de la expoziția de bază a istoriei medii de la Muzeul Banatului /…/ nu a fost prevăzută introducerea mormântului maghiar în sectorul rezervat primelor formațiuni statale românești. Din dispoziția lui F.M. acest mormânt a fost introdus în expoziție. /…/ părerea sursei este că materialzarea nu era cea mai potrivită, întrucât nu fusese sugestivă pentru vizitatori”. Observații pe margine: „Nota va sta la baza informării care se va efectua pentru organele PCR”.

Încă un citat nota din 1.02.1978 (olografă, nume de cod „Hodoș”): „Într-o discuție purtată la Secția de Istorie a Muzeului Banatului Timișoara de către muzeograful K.L., acesta a căutat să nege rolul naționalist al revoluționarului maghiar Kosuth Layos în revoluția de la 1948, căutând să lase impresia că revoluționarii români Nicolae Bălcescu și Avram Iancu nu l-au înțeles”. Consecința, anunțată pe marginea filei: „În colaborare cu ofițerul din problemă să fie luate măsuri de verificare a lui K.L.”.

Mă opresc aici cu exemplele. Ce am citat mi se pare suficient. Pasajele reproduse reprezintă cheia „cazului Victor Neumann”. Notele sale au fost utilizate de organul de represiune împotriva cercetătorilor despre care „Hodoș” a dat informații. Chiar dacă pe marginea filelor nu ar fi apărut notațiile cu obiectiv represiv, conținutul lor era suficient pentru a le califica acțiuni de poliție politică.

Într-un interviu, Neumann afirmă că notele sale exprimau „opinii științifice în domeniul istoriei care nu au vizat îngrădirea drepturilor fundamentale la viață privată”. Propaganda lui ar fi „vizat istoria, iar nu politica” (aici).[ii] Este adevărat, Victor Neumann nu a informat despre colegi care ascultau „Europa Liberă”; ori despre bancurile cu Nicolae Ceaușescu, devenite „răzbunarea” cotidiană a românilor pentru ce suportau; și nici despre planurile multora de a lua calea exilului. Însă temele continuității, ale prezenței daco-romane în Banat, ale locului maghiarilor în Transilvania etc. reprezentau pentru organele regimului național-comunist, în aceeași măsură,  subiecte de ordin politic. Erau la fel de „inviolabile” precum rolul conducător al P.C.R. ori întâietatea ideologiei comuniste. Fără o motivație politică, oarecarele detalii istorice nu aveau de ce să atragă interesul Securității. Fără luarea în considerare a rolului ofițerilor de securitate, de a controla ideile, nu avea sens să li se comunice atitudinea lui  Kosuth Layos din perspectivă naționalistă. Victor Neumann conștientiza răul făcut științei și oamenilor de poncifele ceaușismului pe care, iată, le-a servit. El și-a făcut o carieră academică, după Revoluție, din promovarea multiculturalității și din critica național-comunismului românesc.

Observații asupra acțiunii de constatare elaborate de Colegiul CNSAS

Victor Neumann a contestat decizia Colegiului CNSAS, reclamând tardivitatea cererii de chemare în judecată în fața Curții de Apel București. A contestat și fondul acesteia. Istoricul a adăugat o serie de materiale („înscrisuri”): Cartea de muncă, liste privitoare la rezultatele profesionale ș.a., gândite să dea măsura condițiilor ingrate în care a semnat angajamentul de colaborare.

Răspunsul Colegiului CNSAS adresat Curții de Apel București, amplu (22 de pagini), structurat, argumentează în detaliu cele trei criterii cumulative ale colaborării: „Să se fi furnizat informații”; „Informațiile furnizate Securității să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist”; „Aceste informații să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Colegiul a apreciat „înscrisurile depuse de pârât”, neconcludente soluționării procesului.

Am dat câteva exemple de note care comunicau Securității, susțineri și acțiuni ostile liniei oficiale. În anul 1989, Securitatea a plănuit să-l folosească pe istoric în străinătate. Victor Neumann a fost preluat de Grupa Operativă Teritorială 0544, urmând să rămână ilegal în afară pentru a fi dirijat cu sarcini operative. Călătoria lui Neumann în Israel și R.F. Germania probează că lucrurile evoluau fără obstacole în această direcție. Revoluția a oprit totul. În 1990, Neumann a fost abandonat, căci „după reîntoarcerea în țară, a evitat în mod sistematic contactul cu ofițerul de legătură”.[iii]

În materialele sale, Colegiul CNSAS nu face referire la ruperea, de către Neumann, a legăturilor cu Securitatea în varianta SIE, nici la susținerile sale, că recrutarea a fost făcută în condiții de șantaj[iv], nici la faptul că multe din informările lui erau neutre iar câteva, pozitive. Apreciez că rămânând la acțiunea de constatare a Colegiului, care solicită recunoașterea colaborării lui Neumann cu Securitatea, sărăcim dezbaterea publică asupra situației; punem în umbră complexitatea condiției unui cercetător precum el, pasionat de istorie, visând la o carieră științifică împlinită, obligat să trăiască într-un sistem gândit să toace aripile.

Spunând cele de mai sus, adaug că materialele puse la dispoziție de Departamentul de Investigații al CNSAS probează natura de poliție politică a activităților lui Neumann. Concluzia Colegiului este pe măsura faptelor: istoricul „a sprijinit în mod activ și direct controlul exercitat de Securitate asupra vieții intelectuale și profesionale a colegilor și specialiștilor cu care a intrat în contact”. Informațiile predate de Neumann au afectat persoanele urmărite. Consecințele au fost probate și erau previzibile pentru istoric.

Responsabilitatea securiștilor

Am amintit că dosarul de rețea deshis de către Direcția I-a a fost preluat integral de Grupa Operativă Teritorială 0544 Timiș în anul 1990. Din acest dosar aflăm că ofițerii de la 0554 se așteptau ca Victor Neumann să continue relația cu ei ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. O făcuseră deja, mai mult ca sigur, alți foști colaboratori. SIE își continua activitatea cu aproximativ aceeași oameni, pe aproximativ același calapod.

Noi știm, în principiu, că după Revoluție, fostele structuri represive s-au reinstalat, Securitatea Municipiului București devenind în luna februarie 1990, U.M. 0215, Centrul de Informații Externe transformându-se, la 18 ianuarie 1990, în SIE, sub conducerea spionului român Mihai Caraman, iar restul s-a vărsat în SRI în același an. Dar ne raportăm la continuitatea dintr-o epocă istorică în alta prin cunoaștere, abstract. O alta este trăirea când vezi concret cât de multe au rămas, din ce a fost. Ca și cum era necesar și un simbol al continuității, chitanța semnată de Victor Neumann, de confirmare a 100 de dolari primiți de la ofițerul de legătură înaintea plecării în Israel, poartă antetul Servicului Român de Informații! SRI este o instituție post-revoluționară, înființată în luna martie 1990. Dar data de pe document este: „6.VIII.`89”. Nu găsesc o explicație pentru această ciudățenie.

Lui Neumann i se reproșează transmiterea, către o instituție de represiune, a unor informații care se refereau la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și sprijinind, în mod activ și direct, controlul asupra vieții intelectuale și profesionale a unor colegi. Dacă aceste susțineri sunt valide, atunci ele caracterizează cu atât mai mult activitatea ofițerilor de securitate care i-au cerut lui Neumann informațiile și le-au folosit împotriva celor denunțați. Prin acești ofițeri s-a exercitat controlul asupra vieții intelectuale și profesionale a cercetătorilor. M-am uitat pe site-ul CNSAS, la rubrica „Hotărâri rămase definitive și irevocabile”. Acolo nu se află numele ofițerilor cheie din dosarul lui Victor Neumann, fostul maior Marin Andrei și fostul lt.col. Cârstea Adrian.

Cum este posibil ca judecătorii Curții de Apel București (și probabil, în curând, cei ai ÎCCJ) să dea verdictul că Neumann a făcut poliție politică, iar faptul să nu implice automat, într-o măsură și mai mare, pe securiștii din spatele lui? „Cazul Victor Neumann” punctează un defect nefast al actualei legislații a deconspirării: deciziile Colegiului CNSAS și ale Instanțelor de judecată care stabilesc activitatea de poliție politică a colaboratorilor nu au putere asupra ofițerilor de securitate sub controlul cărora primii au acționat. În acest fel, o lege de deconspirare a Securității a devenit în primul rând o lege de deconspirare a informatorilor ei.


NOTE

[i] Sursa (Victor Neumann) face referiri la el însuși folosind „persoana a III-a” – stilistică a notelor informative relativ răspândită.

[ii] Într-un text cu „precizări” publicat de săptămânalul Observator Cultural, Victor Neumann a calificat petiția din 2021 a celor 100 de intelectuali și un articol-sinteză semnat de Brîndușa Armeanca la postul de radio Europa Liberă (aici) drept o suită de „calomnii și instigare la ură” (aici).

[iii] Arhiva CNSAS, Dosar SIE 56782, f. 30.

[iv] În interviul pe care mi l-a dat în luna februarie 2023, Victor Neumann a povestit că ofițerul de securitate l-a amenințat cu pierderea locului de muncă dacă nu acceptă recrutarea. Într-una din zile, istoricul plecase mai devreme de la serviciu, dar semnase fișa de pontaj ca și cum ar fi fost prezent toată ziua. Securitatea pregătise împingerea lui în situația care l-a făcut șantajabil. Explicația lui Neumann este credibilă și corespunde altor cazuri de pregătire a recrutării pe care le-am investigat. Așa arătând lucrurile, notele pe care le-a dat de-a lungul anilor nu-l disculpă de acuzația de poliție politică.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Cum este posibil ca judecătorii Curții de Apel București (și probabil, în curând, cei ai ÎCCJ) să dea verdictul că Neumann a făcut poliție politică, iar faptul să nu implice automat, într-o măsură și mai mare, pe securiștii din spatele lui?

    Ghinion, pisica neagra, da, turnatorii erau turnatori, turnatoria era „obiceiul pamintului”. Se turna anonim, se turna personal, se turna sa-l bagi pe unu la apa si sa-i iei nevasta, sau chiar sa-ti creezi un avantaj, sau pur si simplu din invidie ca unu si-a luat masina si era aprozarist. Cel mai comod era s-o bagi pe aia cu dusmanul poporului, nu trebuiau nici un fel de argumente.

    Urit, tare urit. Dar azi nu se mai toarna? Ohoho, azi avem si camere, azi putem sa-l dam in gut pe vecin si mai usor, sau pe coleg. Azi sunt platforme in care poti turna oficial, si anonim. Cind e turnatoria nasoala, e nasoala atunci cind il vezi pe unu ca fura? La concerne exista organizatii puternice care isi zic „complain”, nu e nevoie de dovezi, ajunge o sopirla.

    • Turnătoria organizata a fost, cred, patentata de venețieni încă din sec XI, deși ar putea fi mult mai veche. In Veneția turnătoria era însa încurajată pentru depistarea corupției, nu in interes politic. In Veneția existau niște fante in care se puteau pune scrisori in acest sens.

      • Aici e o confuzie (mai degraba manevra), caci e o mare diferenta intre a denunta o infractiune (furt, delapidare, agresiune fizica asupra cuiva etc) si a denunta o opinie politica (nefavorabila autoritotilor) sau alt gen de opinie care este diferita de a altora, elemente din viata privata etc.
        Daca prima varianta este obligatorie pt orice persoana onesta, a doua este total inacceptabila dupa parerea mea.
        De asemenea vina este mult mai mare pentru organele de represiune care efectuau politia politica, decat a instrumentelor lor, turnatorii.
        Primii erau profesionisti ai raului, platiti sa faca rau atat individului cat si societatii pe ansamblu, reprimand orice curent critic la adresa abuzurilor de tot felul, a incompetentei si lipsei de moralitate a regimului comunist. Ei aveau puterea aparatului represiv si chiar a legilor comuniste de partea lor.
        Protestul fata de guvernarea comunista era catalogat ca ” actiune indreptata impotriva oranduirii socialiste” si pedepsit aspru prin lege.
        Ofiterii respectivi care puneau in practica acele nedreptati („isi faceau datoria”), care distrugeau vietile multor oameni nevinovati, nu au fost pedepsiti ba in plus li s-au acordat pensii speciale si traiesc si acum in huzur si libertate.

        • Sunt doua aspecte, cred eu. Conditiile regimului totalitar fac extrem de dificil de judecat cazurile de turnatorie. Romania era un lagar de concentrare, nu exista scapare. Numai cazurile clare, unde turnatorul si-a oferit serviciile sunt usor de clasificat. Al doilea aspect e legat de lucratorii de Securitate de ieri si de azi si de raspunderea lor. Nici asta nu e clar, de unde incepe raspunderea personala intr-un sistem totalitar.

    • Exista o explicatie – dosarele securistilor – corect formulat dosarele ofiterilor de securitate = inca activi sau/si in viata sunt protejate.

      Ar fi interesant sa renuntam la multi oameni dar in spatele lor se afla rudele lor – este o padure mare si deasa

  2. Ultimele 2 fraze sunt esenta. Ala e motivul pentru care eu nu dau multa importanta deconspirarilor de colaboratori cu securitatea. Pai scoti colaboratorii in fata, dar ii uiti pe cei care au facut posibila (sau obligatorie) colaborarea? Asta e o nedreptate. Altfel, e incredibil cu ce fleacuri se ocupa securitatea…

  3. Dupa 1990 nu am avut o lege a lustratiei ca nu s- a vrut. CNSAS a fost creat sa preia niste arhive. Dar nu a dat adevarate adeverinte decat la mari presiuni ale societatii civile. Multe dintre ele sunt discutabile, cu fapte marunte, date si din razbunari politice. Cert este ca pe masura ce trec anii mai ies la iveala alte si alte nume. Nu au existat verificari reale nici pentru conducerile din universitati, institute de cercetare, culte religioase, etc.. Multi, dupa 30 de ani stau linistiti la pensie.

  4. A turnat valea? Își pierde serviciu, onoarea, veniturile, etc!
    Securiștii care l-au recrutat și cu care a colaborat își mențin serviciul, pensia specială și onorabilitatea!
    Cine e mai vinovat, tirnătorul sau securistul?

    • Amândoi.

      Însă asta nu-l disculpă pe turnător.

      Faptul că securiștii sunt protejați de sistem și azi nu înseamnă că turnătorii dovediți trebuie să se bucure amnistie. Da, ar fi fost frumos să fie băgați al apă și securiștii, dar în lipsă de altceva, ciochiștii sunt mai buni decât nimic.

  5. Ce a fost mai inainte, oul sau gaina?
    Autorul are dreptate, dar concluzia o da pe finalul articolului expediata in 2-3 rinduri. Si nici asta nu e concluzia deplina. Securitatea era supusa si ea Partidului. Adica nici ea nu facea nimic de capul ei. Adica ajungem la o concluzie la care altii au ajuns acum peste 30 de ani: PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA. Cu el aplicat sigur societatea romaneasca ar fi aratat altfel.

  6. Ofițerii de securitate au fost cu mult mai toxici decât informatorii dar legea i-a protejat 30 de ani și ii protejează și în prezent. De ce? Fiindcă aceștia au întrat în structurile de forță și au făcut presiune pe parlamentarii corupți. Probabil nu putini….

  7. Dragă Gabriel,
    Ridici aici o chestiune generală, pe care o putem discuta oricând în cadrul unui forum academic sau civic: partea de responsabilitate ce le revine informatorilor pentru ce am trăit înainte de 89. Ar fi de discutat cu o asemenea ocazie, încă și încă o data, rolul Securității (și al securiștilor) pe de-o parte, precum și al informatorilor pe de alta.
    Putem cădea de acord din capul locului asupra faptului că nu toți informatorii sunt deopotrivă de responsabili semnând un angajament. E nevoie de evaluări nuanțate. Unii informatori au semnat angajamentul pentru că au fost implicați într-un avort, un accident de circulație, o mică găinărie, o relație homosexuală (penalizată de comuniști cu închisoare grea) etc. etc. Alții fiindcă au vrut felurite avantaje (post, pașaport, te miri ce). Alții fiindcă au dorit să toarne din pasiune (știu cazuri, există și așa ceva, dosarele de la CNSAS ilustrează și asemenea patologii). Indiferent de motiv, cred că trebuie să-i scoatem din discutie (și poate chiar să-i absolvim public) pe cei ce au mărturisit deschis că au semnat angajamente cu Securitatea și și-au cerut iertare. Sunt foarte putini aceștia: Mitropolitul Nicolae al Banatului, Alexandru Paleologu, încă din primele luni post-revoluționare… Onoarea lor mi se pare că a rămas intactă.
    Sunt alții ce nu s-au pocăit niciodată, ba chiar au trișat continuu și au facut tot posibilul să-și ascundă trecutul (deloc lipsit de consecințe pentru cei turnați) continuând să producă fapte nefaste pe aceeași linie. Între aceștia se numără și Victor Neumann. Nu numai că și-a dorit aprig o funcție de conducere, atât de mult încât l-a dislocat pe directorul aflat în post în nefastul an 2012 (e vorba de Marcel Tolcea), dar, la angajare, a eludat prevederea legală de a depune la dosar declarația de (ne)colaborare cu Securitatea. Când a apărut la suprafață, cu totul întâmplător, un act emis de CNSAS care-l identifica într-un dosar drept turnător sub numele de cod Hodoș, VN a început, cu aceeași neonestitate, să nege și să falsifice realitatea, convins că dosarul fusese distrus. Cu mâna lui, la trei decenii după Revoluție, VN a scris celor de la CNSAS că a fusese forțat să semneze de către ofițerul Indrei (cu pistolul la vedere!!), apoi, culmea-culmilor, a cerut Curții de Apel să-l admită ca martor pe chiar ofițerul de Securitate care l-a racolat, același Indrei, care să demonstreze pesemne că VN a fost de fapt băiat bun. Între cele două demersuri, VN nu vede nici cea mai mică contradicție! Ideea de a-l aduce ca martor pe ofițer nu cred că are precedent în analele Justiției române!! Ăsta e omul însă.
    Ce rezultă din toată această poveste aiuritoare: faptul că între ofițerii de Securitate și informatorii lor relațiile au continuat, până acolo încât informatorul și-a convins ofițerul să vină la bară, la o adică, iar, dacă Curtea de Apel București ar fi admis această uriașă aberație, am fi trăit s-o vedem și pe-asta.
    Același istoric l-a absolvit de vină, sub semnătură, într-un raport către Senatul UVT (2005), pe unul dintre cei care i-a reprimat pe protestatari în decembrie 89, pe Calea Girocului din Timișoara. Spun asta ca să arăt că între vechile obiceiuri de dinainte de 89 și comportamentul public de după există continuitate.
    Istoricul VN, cel aflat în solda Securității, trimisul ei în străinătate în timpul Revoluției, scrie azi senin despre Revoluție și despre Proclamația de la Timișoara (se poate da o simplă căutare pe Internet) și tot el scrie despre unui din autorii represiunii de la Timișoara spre a-l spăla de responsabilitatea de a fi dirijat reprimarea pe una din arterele orașului, unde au murit și au fost răniți oameni!
    Istoricul de ieri era gardianul național-comunismului ceaușist (directorul Florin Medeleș de la Muzeul Banatului a căzut victimă acestor turnătorii, fiind dat jos din funcție, între altele), iar azi, dacă l-ai citi și auzi pe același istoric, ai crede că e campionul anti-tezei ceaușiste, campionul multiculturalismului apărat de noi cei de la Societatea Timișoara din 1990 până azi, neîncetat. Câți istorici VN există oare?
    Ce nu poate spune sentința și ce nu știe nici CNSAS, dar ce unii timișoreni știu, e că între cei turnați la Securitate, a fost și nașul lui de căsătorie, scriitorul Șerban Foarță, denunțat împreună cu Andrei Ujică fiindcă a participat la Jimbolia la discuții despre Kabbală. În paranteză fie spus, preotul Mihail Avramescu de la Jimbolia, care-i primea acasă pe cei doi oameni de cultură, era evreu convertit, el însuși om de cultură din cercurile avangardei interbelice. Pentru asemenea esoterisme, regimul pedepsea aspru (a se vedea afacerea „Transcendentală”).
    De ce fusese trimis VN în Israel și Germania? – Pentru informații despre comunitatea evreiască din RO. Iar în Gemania fusese trimis fiindcă se lăudase la băieți că-i cunoaște pe câțiva disidenți notorii… Misterul cu suta de euro rămasă nedecontată nici nu e așa de impenetrabil. Suma rămăsese nedecontată la Securitate. Survenise Revoluția, iar omul era încă pe coclauri prin țări străine. Când a revenit, a semnat.
    Nu mai existau legăturile vechi? Oare? VN a fost plasat din misiune direct consilier la cabinetul ministerului Culturii (iar tu, Gabriel dragă, spui că legăturile băieților cu băieții s-au rupt!).
    Ar mai fi multe, foarte multe lucruri de spus. Aștept însă ca Justiția să tranșeze. Acesta e unul din cazurile abisale ce merită povestit într-o carte întreagă, pe care numai o confesiune deplină, publică, a celui în cauză o poate opri de la scriere.
    În nici un caz însă n-o poate opri un proces în defăimare pe care VN mi l-a intentat cerând să fie despăgubit cu o jumătate de milion de euro, proces pe rol.
    Omul nu numai că nu se pocăiește, ci vrea să-și apere onoarea. Și nu numai că vrea să-și apere onoarea, ci vrea și bani. Bani de la Secu, și bani și de la Vasile Popovici. De ce nu, în fond?!
    În concluzie, informatorii nu pot fi spălați de plano sub pretext că ofițerii de Securitate poartă integral responsabilitatea. Informatorii au fost persoane adulte. Nu toți cei care am trăit în comunism am semnat angajamente la Securitate. Să fie foarte clar.
    Și eu am fost tentat cu pașaportul pe dinaintea ochilor, ba chiar cu angajarea în diplomație imediat după absolvire, dacă aș fi trecut șase luni pe la Băneasa (am povestit aceste lucruri în mai multe interviuri – a se vedea discuția cu Cristian Pătrășconiu din Lapunkt.ro, reprodusă și în volum).
    Nu suntem o apă și-un pământ, iar tu, Gabriel, știi bine asta din propriile tale patimi, știi mult mai bine ca mine. Iar informatorii, cu privire la care trebuie să folosim un cântar fin, nu pot fi absolviți pentru turpitudinile lor, atunci când ele există și au lăsat urme în viețile oamenilor. Când ele nu sunt mărturisite și, astfel, șterse din cartea marilor păcate, atunci trebuie să ne batem să fie aduse în lumină. Sunt parte din viețile oamenilor: unii au suferit, alții au stors foloase din aceste suferințe.

    • Corect!

      Faptul că securiștii scapă sau au scăpat nu înseamnă că turnătorii merită iertați. Și unii și alții sunt la fel de toxici.

  8. Cred că se impun câteva observații și completări pe marginea cazului V. Neumann, așa cum a fost redat în articol. Mai întâi, ofițerul de legătură se numește Indrei, și nu Andrei. A fost declarat deja ”lucrător al Securității” (asta e sintagma din lege), în urma unei acțiuni a CNSAS, iar decizia definitivă e publicată în Monitorul Oficial încă din 2010. Se poate citi la acest link: http://www.cnsas.ro/documente/monitoare/2010/Indrei%20Ioan.pdf. Verificarea lui Ioan Indrei nu are legătură cu dosarul V. Neumann, ci cu dosarele unor persoane urmărite informativ de Securitatea Timiș timp de mai mulți ani.
    În al doilea rând, V. Neumann a susținut în instanță că a fost recrutat prin constrângere și a ales să-l cheme pe ofițerul de Securitate Ioan Indrei ca martor în favoarea sa. CNSAS s-a opus, pe bună dreptate, și a avut câștig de cauză în fața instanței, tocmai datorită publicării în Monitorul Oficial a hotărârii pe care am menționat-o mai sus. Dincolo de această vădită incompatibilitate juridică, mă întreb totuși câte dintre ”victimele” unui ofițer de Securitate, recrutate prin ”amenințare cu pistolul”, ar ști azi unde să-l contacteze pe securist ca să-l cheme ca martor într-un proces cu CNSAS…
    Legat de chitanța de decont a celor 100 $, ea se explică relativ ușor. Banii au fost primiți în toamna lui 1989, dar nu s-a luat chitanță în momentul predării sumei. După Revoluție, cineva a trebuit să-și facă ordine în contabilitate și a cerut retroactiv o chitanță, însă formularul era tipărit deja cu antetul noii instituții. E esențial de reținut că V. Neumann a recunoscut primirea acestei sume de la ofițerul CIE, ca ”bani de buzunar”, în 1989. Astea se petreceau într-o perioadă în care deținerea ilegală de valută era faptă penală și se pedepsea cu închisoarea (sau chiar cu moartea, dacă ne amintim ce s-a întâmplat cu Gheorghe Ursu în arestul Miliției).
    În privința limitelor pe care legea CNSAS le pune verificării ofițerilor, ele sunt multe și toate perfide. În prima variantă a Legii Ticu, declarată neconstituțională la plângerea lui Dan Voiculescu, în 2008, CNSAS se putea autosesiza și putea verifica orice ofițer de Securitate pentru care existau documente care probau fapte de poliție politică. În actuala lege, această prevedere a dispărut. CNSAS poate iniția verificări doar în două situații: prima, la cererea persoanelor care își studiază dosarele (V. Neumann și-a citit propriul dosar, dar nu a solicitat verificarea niciunui ofițer) și a doua, dacă ofițerul ocupă o funcție publică menționată la Art. 3 din lege. Atât se poate face și nimic mai mult! În încheiere, adaug și că au fost două încercări de amendare a OUG 24/2008 în ultimii doi ani, în sensul extinderii posibilității de verificare a ofițerilor de Securitate. Ambele proiecte de lege, depuse de USR, au fost desființate la Consiliul Legislativ, condus de Florin Iordache…

    • Tema articolului, dupa umila mea parere, depaseste subiectul particular al persoanei „V. Neumann”, pentru ca se propune, cred eu cam timid, iesirea din sablonul fixat din decembrie 89, adica mutarea apasarii de la turnatori la beneficiari. Asa cum zice @neamtu tiganu mai devreme, turnatori au fost de cand veacu’ si vor mai fi.
      Modul cum ei au fost/sunt racolati variaza intr-un spectru larg: voluntari, santajati sau stransi cu usa, accidental, mituiti, sau remunerati cu contract…
      Entitatea care ii pune in valoare ramane „benigna”. Lucratorii de la Securitate „isi faceau datoria” (si s-a considerat inoportun sa fie desconspirati dupa Revolutie) – fie ca obtineau „contractul” apeland la patriotism, nimicnicie/oportunism, sau la tortura.
      Ticalosi au fost turnatorii si atat. Atat de simplu de aratat cu degetul, mai ales ca multi dintre cei care aratau cu degetul aveau si ei ceva umbre …
      Si faptul ca Securitatea era creatia si sluga obedienta a Partitului (pana la momentul cand a rasturnat raportul de subordonare si a luat initiativa) nici nu s-a mai comentat. Ca sa nu inducem, doamnefereste, ideea de vinovatie colectiva! Ca si cum toti cei 4 milioane de membri de partid ar fi fost automat bagati la puscarie.
      Dar a fost bine sa nu intram in detaliul, ca Securitatea raporta Partidului ale carui ordine le executa, caruia ii era subordonata. (Vezi si citatele…)
      Pentru asta, s-a valorificat intens faptul ca insusi „cu voia dumenavoastra, ultimul pe lista” Iliescu a fost urmarit de Securitate – pus deodata la nivel cu detinutii politici – , dar ignorand ca doar in calitate de concurent la pozitia de lider al partidului (pentru vina ca el credea ca clica lui Ceausescu a intinat nobilele idealuri, nu pentru ca era contra comunismului).
      In acelasi timp, corespunzator cu nivelul lui ierarhic – Prim Secretar al organizatiei pe Judet – Securitatea din parohia lui, ii era subordonata.

  9. O completare la comentariul meu anterior: și cel de-al doilea ofițer de Securitate menționat în articol, Cârstea Adrian, figurează pe site-ul CNSAS cu o fișă biografică, accesibilă prin link-ul http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/CARSTEA_ADRIAN.pdf. După cum se poate vedea în fișă, a decedat în 1994, mult înainte de înființarea CNSAS. Din acest motiv nu mai poate fi verificat ca ”lucrător al Securității”, printr-o acțiune care să constate faptul că a încălcat drepturile omului. Pentru o astfel de acțiune trebuia să aibă calitate procesuală activă, adică să fie în viață.

  10. Ce întrebare.
    După decembrie 1989, întreaga securitate ( fara excepții) a fost reciclata.
    Au schimbat doar numele divizând in doua vechea organigrama.
    SRI și SIE.
    Iar trupele de securitate au fost trecute forțat la MApN și ulterior redenumite jandarmi.
    Întreaga masă de ofițeri a fost și ea reciclata.
    Unii au fost avansați devenind mega generali și pensionați . Cu pensii mărețe . Alții , tot după pensionare, reangajați la stat.
    Iar unii au devenit „capitaliști” fara să aibă habar de economie- finanțe.
    Pină statul a finanțat industrile acaparate de respectivii, tot a mers șnur.
    Îmbogățiri rapide , roluri politice tot mai sus puse.
    Influenta puternica in politica și societate.
    Recapitulând :
    – Turnător ajuns președinte de tara.
    – Fiu de securist devenit ministrul sănătății.
    – Fiul unui alt securist a devenit secretar adjunct NATO.
    – Un alt fiu de securist a fost șef de partid , prim ministru.
    – Sa nu mai vorbim de odraslele școlarizate in USA pe banii serviciilor. Reintorsi in țară, cariere fulminante dar degeaba. Nulități totale.

    Aveți habar citi bani au necesitat toate acestea ?
    Și de unde scoteau serviciile valuta necesară tuturor proiectelor de stat în stat ?
    Se pricepe ce interese sunt ca securiștii sa nu fie descompirati ?

    Justiția românească e o slugă.
    Identic ca democrația originala , ambele niste imitații . Model RSR.
    Nu credeți ?
    Întrebați pe tovarășul Predoiu .
    Ăla cu reformele penale declarate inconstitutionale de însăși CCR aservit total stăpânilor.
    După așa ” succes” profesional a fost ” lăsat la vatră ” ceva ani și reactivat .
    Tot că ministru al justiției.
    O fi un de ce pe care nu vrea să îl admită nimeni în tara statului de drepți ?
    Care stat nu intră absolut nimic cu statul democratic, de drept.
    Priviți Rusia și cum foștii KGB au acaparat puterea .
    Acolo pe fata, cu oameni cu grade pe sub costumul civil .
    La noi mai soft, mai pe ascuns dar tot acolo am ajuns.
    „democrația” epoleților in haine civile.

    • Aici va cam inselati!
      „…unii au devenit „capitaliști” fara să aibă habar de economie- finanțe…”
      In anii 80 (cel putin) in marile intreprinderi (combinate, institute de cercetare, platforme industriale) erau instalate chiar la vedere persoane din Securitate, distribuite pe sectii, departamente sau ce-or mai fi fost. Se prezentau oficial, la scurt timp dupa ce erai angajat, chiar ca stagiar: „Sunt locotenentul X si am in raspundere sectia x dpdv informational” (formularea aproximativa). Si aflai cu ocazia asta si cui raporteaza („colonelul Y raspunde de toata platforma”). Nu ar fi fost greu sa aflam de la colegii din alte sectii cum se numeau locotenentii de pe sectia lor. Asta nu insemna ca era totul la vedere, era doar un anunt ca ochiul neadormit al partidului vegheaza ca sa ne fie bine si eventual, sa nu cadem in pacat.
      Ofiterii astia aveaau o privire de ansamblu mai buna decat oricare inginer sau economist/finatist asupra tuturor conexiunilor, de orice fel. Aveau acces nelimitat la surse de informare pe care celalti doar le banuiam.
      Credeti ca erau nepregatiti pentru afaceri in stil capitalist?
      Ipoteza mea este ca tocmai asta a grabit caderea gastii lui Ceausescu: cadrele din Securitate – din ce in ce mai educate si mai stilate – ajunsesera la un nivel de la care se simteau umiliti sa fie simple unelte pentru infaptuirea politicii economice a unui partid readus la nivelul trivial ceausescu/dinca/dascalescu dupa ce au devenit constienti de potentialul lor: knowhow si reteaua de informare care ii poate duce la realizari personale incomparabile cu ceea ce le oferea pozitia de zbir.

      • „Sunt locotenentul X si am in raspundere sectia x dpdv informational”

        Aproape corect. O formulare autentică, întâlnită frecvent, era: ”răspund pe linie informativă de secția x” (informativă, nu informațională, a doua noțiune e modernă și reprezintă altceva).

        Însă ierarhia din servicii a continuat să se păstreze și după 1990, afacerile pe care le făcea Dan Voiculescu nu erau accesibile foștilor locotenți de Securitate din intreprinderi.

        Partidul nu era ”redus la nivel trivial”, asta s-a întâmplat abia după 1990. În teritoriu, Partidul însemna oameni ca Ion Iliescu (fost prim-secretar și la județul Iași și la județul Timiș) iar unor astfel de oameni nu le sufla Securitatea în ciorbă. Securitatea și-a luat revanșa abia după ce Traian Băsescu i-a adus în prim-plan. Florian Coldea e născut în 1971, iar George Maior e născut în 1967, ei nu erau securiști de intreprindere în 1985.

        • Mea culpa! da, „informativ” – m-a luat mana pe dinainte :-) – dar am zis ca reproduc aproximativ. Sincer, nu i-am dat mare atentie fiindca el venea la mine, nu eu la el. Erau de varsta noastra. Din cand in cand, mergand la „o bere” care se prelungea pana catre ora inchiderii si pierdeam numarul, ne trecea ca o strafulgerare gandul: „saracu X… nu s-ar fi distrat si el cu noi? sta ca cucu undeva singur. Nu ca nu ar afla si el bancurile spuse, dar poate ar fi tentat sa zica si el”. Deh, nu-l invita nimeni, evident!
          Dar despre nivelul „trivial” (poate iarasi e o exprimare neinspirata): la varf se ajunsese pe la inceputul 80, la o restauratie ca-n anii 50 in care puterea se baza pe cei vigurosi, nu pe cei cu scoala. Scoala se intorcea catre „fabrica de muncitori”. Ceausescu era obsedat, cred eu, sa scape de toti comunistii mai cu carte din jurul sau, caci il puneau in lumina proasta.
          Dupa ce i-am vazut la tv90 pe Dascalescu sau Dinca (de frica caruia trenurau ditamai directorii, indiferent, chiar si cei care ar fi fost indreptatiti sa-i scuipe in cap… ca vine Dinca cu pistolul la brau…) am avut momente de isterie. Cum a fost posibil sa traim cu spaima de acesti analfabeti rudimentari!!!? Eu, din banca mea, nu-i stiam, dar ei din conducere, care dadeau nas in nas cu vitele alea…?
          Cei cativa „primi” din leatul lui Iliescu, care se dadeau un fel de baroni locali – au fost un fel de eroi, in judetele unde se gasea, ba carne la discretie, ori hartie higienica sau, mai stiu eu ce minunatii, ce nu aveai voie sa duci in portbagaj – atat puteau!!! Mai dadeau si butelii! Pentru astia voteaza poporul PSD

          • Știți cu cine sunt căsătorite fiicele lui Ion Dincă? Știți ce pregătire profesională au? Știți ce făceau ele în 1990 ? Ca să primească vize americane la vremea aceea, dată fiind familia și profesia lor, înseamnă că nu știm o mulțime de lucruri despre ele și despre tatăl lor.

            Ceaușescu putea să fie analfabet, dar Dincă nu avea cum să fie analfabet, la fiicele pe care le avea. IQ-ul e din naștere, depinde de părinții biologici. Cel mai probabil, Ion Dincă juca un rol, în încercarea de a obține compasiune. Dar fiicele lui se aflau legal în Statele Unite, în ciuda biografiei lor profesionale.

            • Nu, pai asa, nici Ceausescu nu avea IQ-ul mic. As zice ca nu statea deloc rau la capitolul asta, oricat ne-ar fi placut noua sa-l bascalim.
              Ca o paranteza, acum, la o anumita varsta, chiar nu inteleg de ce ne satisfacea asa de mult orgoliul, gandul ca Ceasca ar fi redus mintal!
              Faptul ca era analfabet si ca avea un caracter execrabil nu e chestie de IQ. IQ-ul l-a ajutat sa promoveze compensand lipsa de educatie. Poate educatia l-ar fi impiedicat.
              El intr-o intoarcere catre politica de cadre din anii 50 – i-a eliminat din jurul sau pe cei care apareau mai stilati (care incepusera sa devina vizibil prin anii 70) si i-a „cultivat” (coincidenta de termen🙃, sa nu se intelaga ca are legatura cu cultura) pe cei care nu se sfiau sa-si afiseze grobianismul.
              Faptul ca – de exemplu – a dezgropat fantoma lui Patrascanu nu inseamna ca l-ar fi racolat pe unul ca el, in cercul „elitei” sale daca ar fi fost in viata. Calitatea esentiala a lui Patrascanu era ca a murit.
              Ceausescu a cautat sa elimine intelectualismul sa formeze clasa muncitoare nu clasa ganditoare – a reusit in buna parte, daca va mai aduceti aminte de refrenul postceausist „noi muncim nu gandim”.
              Problema comunistilor era ca intelectualii au indoieli, ceea ce pentru comunism este un virus letal.
              Faptul ca Dinca si-a dat fetele la scoala e total nerelevant in speta. Si fata lui Stalin a ajuns in America – e drept nu trimisa de tacsu – iar odraslele oligarhilor rusi care scuipa Occidentul decadent tot in Occident isi fac studiile. Si, mai erau si alti potentati care-si trimiteau odraslele la studii in Vest. Dar ideea e ca sistemul de putere cladit de Ceausescu se baza pe acest profil de politician: fara scoala, dar dur.
              Insusi marele carmaci si-a dat copiii la scoala, dar, pe care dintre ei l-a ales sa-i succeada? N-a avut noroc saracu, ca era slab cu ficatu’
              Ce- ar fi urmat cu generatia urmatoare, din fericire nu am mai apucat sa aflam; am putea face niste presupuneri vazand aparitii meteorice: A. Nastase, P. Roman…

            • @donquijote – Ceaușescu era viclean, nu era inteligent. La fel ca Liviu Dragnea, ca să folosim un exemplu mai apropiat de zilele noastre. Viclenia nu e inteligență, doar pare astfel.

              Problema nu e că și-a dat Dincă fiicele la școală, problema e că le-au acordat vize autoritățile americane în 1990, deși activau în serviciile secrete la nivelul la care activau. IQ-ul nu e din școală, e din naștere, am mai explicat asta.

              O discuție bazată pe a ignora astfel de realități nu duce nicăieri, ce treabă are Stalin aici?

            • Imi pare rau, dar faceti o confuzie. Viclenia nu este opusul inteligentei. Inteligenta il ajuta pe viclean sa-si realizeze scopurile (malefice din punctul nostru de vedere).
              Si nici nu am afirmat sau sugerat ca IQ-ul este dat de scoala – tocmai de-aia l-am dat pe Ceausesc ca exemplu.
              Scoala ajuta sa se puna in valoare IQ-ul. Pe eroii nostri i-a ajutat viclenia in locul scolii.
              „Geaba ai atata scoala daca nu te duce mintea!”
              Dragnea a fost un parlit de oportunist de mica anvergura, cum erau, pe vremea lui ceasca cu miile, smecherasi care plecau de la tara sa ii „faca” dupa aia pe cei din satul lor. (E materia prima pentru „cadre” la PSD). A prins un culoar favorabil, momentan, dar s-a dovedit ca e unul infundat.

      • @donquijote – inteligența reprezintă capacitatea de a face un lucru singur, pentru prima dată, fără să-l fi învățat de la nimeni. Viclenia reprezintă aplicarea unor pattern-uri deja cunoscute, de asta nu e inteligență.

        Școala asigură doar instruire, în timp ce valoarea IQ-ului reflectă rapiditatea cu care omul va învăța ceva nou. Operați cu noțiuni pe care nu le stăpâniți și faceți confuzie între inteligență și instruire. Volumul de cunoștințe crește, ca urmare a instruirii, dar sunt cunoștințe primite de la alți oameni, nu sunt descoperite pe cont propriu.

        Ceaușescu a împușcat oameni cu mâna lui, la colectivizare. Așa și-a demonstrat aptitudinile de lider comunist. Nu știm dacă Dragnea ar fi valorificat o asemenea oportunitate, dar știm sigur că n-a avut ocazia. Cariera unei persoane depinde și de oportunitățile care i se oferă, nu doar de calitățile personale.

        • „Operați cu noțiuni pe care nu le stăpâniți și faceți confuzie între inteligență și instruire”
          Ar trebui sa dau examen cu „harald” ca sa fiu autorizat sa inteleg termenul de viclenie sau ca sa se stie ca inteleg diferenta dintre inteligenta si instruire?
          Mai cititi o data ce am scris, ca sa intelegeti pentru ca altfel luati de bun numai ce credeti dvs

          • @donquijote – viclenia presupune un plan, conceput în prealabil. Inteligența presupune găsirea de soluții originale, tocmai în lipsa unui plan prealabil. De scris, ați scris asta:

            donquijote 16/03/2023 At 7:12
            (…) Ceausescu nu avea IQ-ul mic. As zice ca nu statea deloc rau la capitolul asta

            Nu există nici date concrete cu privire la IQ-ul lui Ceaușescu, nici relatări despre performanțele sale din copilărie, cum există despre Magnus Carlsen.

            În esență, folosiți subterfugii gen ”Mai cititi o data ce am scris” pentru a nu recunoaște confuzia dintre inteligență și viclenie. Iar genul ăsta de subterfugii se încadrează tot la viclenie, folosită pentru a câștiga în mod fals o dispută.

  11. Asta cu „politie politica” este cusuta cu ata alba.
    Introdusa o sopirlita ca sa scape informatorii.
    Toate informatiile aveau substrat politic. Fie in muzeografie, fie la externe sau armata.
    Ori ii lasati in pace pe toti(ca n-au facut politie politica, doar „datoria patriotica”), ori ii pensionati pe toti! Si de ce se pedepsesc informatoirii, dar cadrele Securitatii sunt lasate in pace? Nu vi se pare dubios?
    Problema nu e ce a fost. Problema e ca Securitatea -aproape in intregime pastrata- si-a creat noi retele. Cu oamei „curati”. Care dau informatii pe aceleasi subiecte?!!!
    Si problema e ca majoritatea celor ajunsi pe liste electorale in pozitii eligibile si in comisiile electorale, sunt cadre active sau informatori ai SRI/Securitate.
    In plus, puteti sa-mi aratati cate victime ale comunisto-securistilor au fost promovati? Mai nou, se simte un val de reluare a sicanelor fostelor victime, pentru a nu fi promovate. Acuzatii fanteziste, sustinute de sperjur. Datorat intereselor personale ale sperjurilor. Nerecunoasterea unor acte oficiale, mistificarea adevarului etc.
    Serviciile secrete nu au fost reformate decat de forma. Iar Cultuira…. a abundat de informatori sau securisti cu grad, acoperiti! Sau nevestele, amantele lor. Cati din ei/ele au fost eliberati din functii?

  12. Omul are fapte imputabile de justitia proletara: a refuzat sa aprecieze rolul sarmatilor (si nu al sarmalelor!) in istoria Banatului; a recomandat citirea lui L. Kossuth – fapt absolut criminal si a pagubit bugetul securitatii poporului cu 100 de dolari imperialisti („inexplicabil” regasiti in registrele democraticului SRI).
    La acuze, vocile ingemanate ale unui fost revolutionar optzecist prigonit si ale prigonitorului sau, colonel (inocent) de securitate criminala.
    Are insa si realizari: a conceput si dus spre victorie dosarul castigator al Timisoarei capitala culturala europeana. Apoi performante stiintifice stralucite: cinci editii romanesti ale Istoriei lui Homo Europaeus, rasplatite corespunzator de Academia Romana, sinteze de Istoria Banatului, in premiera absoluta in limba engleza la Londra si in germana la Berlin, etc. etc.
    Morala: O fapta buna nu ramane niciodata nepedepsita! Oare ramane si acum tot asa, in noua justitie democrata de extractie europeana de la noi?

    • Nu e nevoie de multă inteligență sau școală ca să se înțeleagă că aici nu e vorba de „justiția proletară”. Aici există deja o sentință dată de Justiția română, care spune că Victor Neumann a fost „colaborator al Securității”. Pe vremuri, Miodrag Milin, asta conta mult în ochii tăi. În rest, nu prea înțeleg cine a dus la victoria dosarului Timișoara capitala europeană a culturii (sau, mă rog, cum se spune mai sus). În privința celorlalte chestiuni, istoria merge înainte și rezervă multe surprize.

  13. Franz Ţandără , Experimentul Pitesti , CNSAS, informatorii si securistii

    „Era o plăcere de a tortura; era o distracţie.”

    „Oamenii curaţi la suflet n-au scăpat. I-am terminat pe toţi.”
    Franz Ţandără

    Un articol aparut recent pe Contributor.ro ( Gabriel Andreescu – „Cazul Victor Neumann”. De ce ofițerii de securitate care au făcut poliție politică rămân mereu în umbra informatorilor? ) ataca frontal problema impunitatii ofiterilor de Securitate in raport cu vanatoarea sistematica de informatori ai Securitatii, desi se stie ca dincolo de cei care au devenit informatori din convingere sau din interes , multi dintre informatori au fost obtinut prin teroare , amenintari si santaj.
    Opinia unui olandez care a tradus din scriitorii romani este elocventa in acest caz :

    ” … eu nu sînt de acord cu spusele doamnei Herta Müller că toţi care au avut angajament cu Securitatea sînt la fel de răi ca şi securiştii. Nu este aşa. Sînt foarte mulţi care au avut angajamente cu Securitatea pentru că au fost şantajaţi, nu au avut de ales. Dacă refuzau, poate că îşi pierdeau slujba sau erau transferaţi sau copiii lor nu mai puteau merge la facultate. Să nu uităm că, în România posttotalitară, securiştii nu au fost băgaţi la închisoare, au intrat în politică, în afaceri, sînt bine mersi, aceia erau oameni răi şi totuşi, uneori sînt blamaţi mai mult cei care au semnat un angajament, prin care dădeau nişte note de formă. Într-adevăr, au existat oameni care au refuzat să colaboreze sub orice formă. Toată admiraţia mea. Dar asta nu înseamnă că e o reţetă pentru oricine. Eu nu pot să condamn pe nimeni, nu sînt eu în măsură să spun ce să facă cei care au copii, părinţi în România.”

    Jan Willem BOS

    https://www.observatorcultural.ro/articol/democratie-nu-inseamna-doar-sa-mergi-la-urna-o-data-la

    Marea diferenta era aceea ca in cazul ofiterilor de Securitate „brutalitatea si incalcarea depturilor omului erau politica de stat” ( https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf). Altfel spus, tortura facea parte din fisa postului in lupta impotriva „dusmanilor poporului” fiind subscrisa notiunii de „datorie si patriotism” (!).
    In mod logic, ei au beneficiat si beneficiza inca de protectia sistemului avand impunitate penala si omnipotenta financiara, singurii vanati si expusi oprobiului public fiind informatorii care pe post de paratrasnet si interfata cu societatea puteau fi oricand deconspirati si sacrificati fara sa afecteze natura sistemului.
    Din aceasta perspectiva mentalitatea de tip securist cu ecouri pana in zilele noastre a fost definitorie pentru teroarea de stat, respectiv pentru institutia criminala a Securitatii si reprezentatii ei care beneficiaza si acum de o protectie oculta.
    Sinistrul tortionar Franz Tandara a relatat cu lux de amanunte si fara consecinte juridice ceea ce sistemul comunist a ascuns mai mult de jumatate de secol , respectiv modul in care a torturat si a ucis nevinovati , respectiv elita societatii romanesti :

    Sursa : https://youtu.be/t2gYiPP5cB4

    Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania , document oficial al statului roman, a sintetizat in 2006 strategia de sistem prin care intreaga societate a fost trecuta prin masina de tocat vieti si destine a regimului comunist :

    ” Imediat după înfiinţarea Securităţii, la 30 august 1948, organele represive şi-au intensificat acţiunile de supraveghere a tuturor cultelor, prin intermediul Serviciului III din cadrul Direcţiei I. S-a urmărit infiltrarea Bisericilor cu informatori, iar mănăstirile au devenit„obiective” aflate cu prioritate în atenţia Securităţii, fiind considerate potenţiale locuri de găzduire a elementelor legionare sau din rezistenţa armată. În intervalul 1948-1953 numeroşi preoţi, călugări şi teologi ortodocşi cu manifestări ostile regimului, cu trecut legionar sau doar inventat (s.n.)au fost anchetaţi, arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.Aceeaşi acuză de legionarism s-a vehiculat cu precădere şi cu prilejul celuilalt val de arestări care s-a produs după 1958. Potrivit unor istorici, tabelele cu preoţii aflaţi în detenţie între 1959-1962 indică o preponderenţă a clericilor apolitici (s.n.) ; însă între cei implicaţi politic dominau legionarii. Dar este foarte probabil că în mai multe cazuri această etichetă a fost folosită pentru a justifica arestarea, judecarea şi condamnarea unor persoane incomode pentru regim sau din răzbunare(s.n.)”.Chiar şi mişcării spirituale Rugul Aprins i s-a aplicat eticheta infamantă (s.n.)de organizaţie legionară („asociaţie mistico-legionară”), iar iniţiatorii ei, precum şi unii frecventatori au sfârşit în închisorile regimului.”p.461

    „În anul 1957 Securitatea organizează al doilea proces al „reeducării” (procesul Vică Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute în închisorile româneşti asupra mişcării legionare care ar fi organizat întreaga acţiune spre a sabota „opera de reeducare a deţinuţilor”(s.n.). Înscenarea eşuează datorită curajului şi inteligenţei celor acuzaţi pe nedrept, ei arătând, în cursul procesului, că totul a fost organizat din ordinul Securităţii (s.n.). Întregul lot de 8 acuzaţi a fost condamnat la pedepse între 15-22 ani muncă silnică”. p.163

    „Varianta oficială asupra acţiunii de ,,reeducare” stabilea drept vinovaţi pentru iniţierea şi desfăşurarea actelor de teroare din penitenciare, foştii studenţi legionari ( s.n.), deşi este evident că într-un stat totalitar, nu se putea acţiona fără aprobarea conducerii centrale(s.n.), iar reţeaua închisorilor nu putea fi controlată de adversarii comunismului, de legionari” (s.n.). p.274

    Sursa RAPORT FINAL : https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf

    Dupa 13 ani , sefa Directii de Investigatii din CNSAS a reluat pe Facebook tezele Securitatii despre legionarii care au ” initiat si desfasurat ” reeducarea” ” intr-o inchisoare condusa de securisti :

    Sursa : https://web.archive.org/web/20191108214355/https://www.facebook.com/germina.nagat.9/posts/147632879972551

    Ca sa nu mai existe dubii iar ambiguitatea si cinismul sa fie duse la extrem, dupa ce a sustinut tezele si implicit metodele Securitatii de altadata in 2013 , aceeasi sefa condamna demagogic securistii in 2021 :

    https://putereaacincea.ro/germina-nagat-cercetator-cnsas-statul-roman-democratic-a-venit-pe-lume-asistat-de-securisti-chiar-in-sala-de-nasteri/

    Ambiguitatea si cinismul extrem sunt caracteristice celor care rescriu istoria recenta inversand raporturile dintre agresori si victime :

    ” În condiţiile de azi, în care cei care au participat la revoluţia din 1989 sînt calificaţi deseori ca “impostori”, “eroii autentici” sînt obligatoriu din rîndurile miliţiei şi securităţii.”

    Marius Mihoc

    https://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/29/terorist-erou-martir-un-film-de-cornel-mihalache/.

    Dupa trei decenii care au trecut deja , situatia absurda si cinica in care securistii au primit certificate de revolutionar sau au devenit in democratie magistrati cu toate drepturile inclusiv cu pensii speciale , dupa ce au incalcat drepturile omului in comunism inclusiv ale copiilor ( https://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-fara-perdea-cinci-divizii-de-copii-turnatori-la-securitate-au-cucerit-la-trei-decenii-dupa-1989-viitorul-romaniei-19737629 ;
    https://www.g4media.ro/documente-cum-functiona-reteaua-informatorilor-copii-construita-de-fosta-securitate-raport-informativ-din-1989-despre-cum-erau-monitorizate-scolile-dintr-un-judet-din-ardeal.html) este cel mai bun diagnostic pentru o revolutie ratata , o societate decivilizata si dezumanizata , un stat esuat si o tara fara viitor din care oamenii pleaca unde vad cu ochii si in cele patru zari.
    Vorba unui cunoscator al domeniului : ” Har Domnului ca suntem in NATO !” ( si UE -n.n.).

  14. Ce se observă din turnătorii e ceva și mai abject, Hodoș turna colegii lui ca să le ia locul și să-i ponegrească, turna pe principiul ca să ies eu bine îi umplu de rahat pe ceilalți. Nu pentru bani sau din convingeri politice ci pentru interesul lui, personal.
    F.M. era chiar director atunci când îl încondeia proletar Hodoș, asta trebuie să înțelegeți, și Hodoș îl acuza de faptul că nu respectă linia partidului. Subtextul fiind, înlocuiți-l cu unul care respectă linia, unul ca Hodoș.
    Ambiție, viclenie, lipsă de scrupule și morală.

    /…/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro