joi, martie 28, 2024

Cazul Vişinescu- câteva rânduri pentru nostagici şi amnezici

Pe 5 februarie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat, murea Ion Mihalache- fusese condamnat în 1947, în cadrul procesului destinat să lichideze Partidul Naţional-Ţărănesc După şaisprezece ani de detenţie, Ion Mihalache era, în cele din urmă, înfrânt de foamete şi de bătaie. Dar demnitatea lui a rămas, intactă, până la capăt. Nu a cedat, nu a abjurat, nu a acceptat compromisurile care i-ar fi acordat viaţa, in schimbul onoarei. Cel responsabil pentru exterminarea sa, alături de a atâtor altora de la Râmnicu Sărat, este Alexandru Vişinescu, condamnat, ieri, 10 februarie 2016, la douăzeci de ani de inchisoare.

Comunismul românesc, asemeni celui sovietic, s-a dorit a fi etern. Legitimat de marxism- leninism, aflat în posesia secretelor istoriei şi ale dialecticii,el nu avea să cunoască sfârşit. Crimele sale nu erau crime, ci paşi spre atingerea unei lumi din care împilarea să dispară. Exterminarea adversarilor era condiţia atingerii acestei seninătăţi a societăţii intregi. Alexandru Vişinescu nu a fost un simplu călău sanguinar. El a fost executantul unei politici de partid şi de stat. Tortura şi brutalitatea erau mijloacele prin care acest proiect ideologic căpăta chip. Devoţiunea sa era faţă de ordinea pe care o slujea şi cu care se confunda. Morala comună era înlocuită cu morala comunistă- în cadrele acesteia din urmă, compasiunea, caritatea şi solidaritatea nu mai aveau loc. Ceea ce conta era ataşamentul faţă de cauză, faţă de partid.

Alexandru Vişinescu a fost parte a mecanismului pe care s-a fondat comunismul românesc. Un mecanism care a mizat, de la începuturile sale, pe pedagogia geamănă a înfricoşării prin teroare şi a domesticirii prin complicitate. Separată în duşmani şi în oameni ai muncii, societatea comunistă era guvernată de reguli şi de alegeri simple. Arhitectul acestui univers era Partidul- securitatea şi autorităţile penitenciare erau pârghiile prin care se realiza acest proces de remodelare global.

Modernizarea comunistă, elogiată de vocile stângii radicale de astăzi ca un triumf al progresului, a avut drept temelie brutalizarea unei intregi naţiuni şi înscrierea în codul genetic al comunităţii a valorilor resentimentului şi urii. Fabricile harnice şi bulevardele fără de sfârşit sunt complementul închisorilor, al morţii, al suferinţei, al exilului.

Noua umanitate zămislită de comunism s-a regăsit, după decembrie 1989, în Ion Iliescu. Ocrotirea paternă era restabilită. Uitarea se putea aşterne, cimentată prin consens. Regimul Iliescu a protejat, programatic, pe criminali şi pe inspiratorii lor partinici. Victimele au fost private de demnitate şi de justiţie.

Dincolo de silueta lui Alexandru Vişinescu se află eşafodajul comunist, cu cortegiul său de activişti, de securişti, de birocraţi şi de feudali locali. Din această magmă umană se recrutează elita ce exploatează statul, cu voracitate şi amoralitate. Capitalul simbolic şi financiar pe care îl posedă i-a făcut stăpânii de necontestat ai unei naţiuni de ierbivore entuziaste. În iunie 1990, cei care se opun acestei continuităţi sunt terorizaţi de statul însuşi. Ion Iliescu încerca să închidă un capitol, prin exterminarea , definitivă, a opoziţiei. După două decenii şi jumătate, această elită este în continuare vitală, robustă şi dominantă. Continuitatea cu ordinea comunistă a hrănit acest leviathan.

Cazul Vişinescu vorbeşte nu doar despre trecutul uitat de amnezici, dar şi despre propriul nostru prezent. Comunismul a pătruns, definitiv, in fibrele naţiunii noastre. El este una cu noi, asemeni unei cămăşi a lui Nessus.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Domnule, denunțați-l pe d. Iliescu la Parchet, și gata.

    Mă așteptam să scrieți despre recentul condamnat dacă a participat sau nu la război. Că am înțeles că se ruga de judecători să nu-l degradeze.

    • daca te deranjeaza articolul dlui Stanomir, argumenteaza, protesteaza, ca nu patesti nimic.
      Si, nu stiu daca realizezi, nici dl Stanomir nu se astepta la un asa comentariu de parcare :P

    • Visinescu nu a fost in razboi. A fost avansat in grad dupa ce si-a aratat calitatile de lupta si politice la inchisorile Jilava, Mislea si Rm Sarat.

  2. Domnule Stanomir
    Chiar nu pot fi de acord cu ideea dvs. conform căreia ”comunismul a pătruns, definitiv, în fibrele națiunii noastre”.
    Nu este nici pe departe adevărat, iar afirmația poate fi considerată o simplă figură de stil (nu prea reușită). Chiar când calitatea politicii românești lasă de dorit, educația și o sumedenie de aspecte ale vieții au intrat într-un proces de tristă degradare, România și românii nu sunt o țară și un popor de comuniști.

    • sunteti mult prea optimist; priviti in jur (strada, vecini, ziare) si spuneti-mi cati oameni gandesc liber si cati actioneaza liber?
      cati sunt cei care asteapta ajutor de la stat/primarie? citi vor un job sigur? cati vor locuinta de la stat? cati vor subventionarea creditelor pe care le-au luat in boom imobiliar , eventual cu franci, si acum vor sa fie SALVATI ?

      prin contrast: cati antreprenori exista? cati dintre antreprenori sunt sub 30 ani? care e procentul tinerilor sub 30 ani antreprenori? 1% ? restul stau cu parintii si sunt intretinuti de acestia :)

      cati oameni voteaza pomenile electorale – psd, pnl. pd/pdl, pmp ?

      asa ca, din cate vad in jur, suntem o natie care are nevoie de „sprijin exterior” – adica exact ceea ce ofera comunismul; il avem – ca natie – in sange :)

      • Aveti perfecta dreptate. Inca nu ne-am curatat mintile de apucaturile, metehnele comuniste. Majoritatea romanilor, educati mai mult sau mai putin se uita catre guverne pentru a primi ceva de pomana. Orice, numai sa fie gratis.

  3. frumos va shade ! auzi : natiune de ierbivore entuziaste ! pai ma intreceti domnule autor! si io is numit iredentist
    si ca sa nu ma las: omul nou ce azi ocupa plaiul rominesc, se cheama romin

  4. sunt un „nostalgic si/sau amnezic”, dar astfel de texte/discursuri, contribuie sigur la stimularea curiozitatii privind autorii morali ai comunismului romanes,c in faza sa stalinista. Si ma tem ca gasim si lucruri ascunse, care ar trebui sa ramana, inca o perioada, sub lacat. De ex.: problematica relatiei evreitate-comunism in RPR. Sa nu starnim daimonii….

    • vorbiti foaaaarte subtil despre „initiatori” ca sa spun asa … dar IMPLEMENTATORII sunt cei care au facut RAUL … cei care au incercat curatarea creierelor si alinierea a 23 milioane de suflete la unica morala „partidul e in tot si in toate” – partidul gandeste pentru tine, partidul iti spune ce ai voie, familia ta e inchinata partidului inca de la 3 ani …

      va clamati non-nostalgic … la pariu ca ati fost soim al patriei :)

  5. Cateva chestiuni in privinta procesului „Visinescu”:

    1. daca autorii. instigatorii sau complicii care au savarsit infractiuni de „tratamente inumane” impotriva detinutilor politici puteau fi condamnati in baza codului din 1968, atunci de ce a fost nevoie sa se adopte decretul-lege 118/1990 si legea nr. 221/2009, in conditiile in care victimele sau urmasii lor puteau primi despagubiri pe latura civila a procesului penal, asa cum s-a decis in cazul Visinescu?
    Sa fi fost o forma de „mita” mascata pentru a cumpara „tacerea” sau insistenta victimelor sau a urmasilor lor?

    2. decizia data in cauza Visnescu ce condamna: acte de abrutizare si maltratare a detinutulor politici (supusi batailor, torturilor, infometarii, lipsei de tratament medical etc) sau/si acte de persecutie din motive politice?
    Infractiunea de „tratamente inumane” era prevazuta in codul penal din 1968 si avea urmatorul continut:
    ” Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvîrşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreunuia dintre următoarele fapte: a) constrîngerea de a servi în forţele armate ale adversarului; b) luarea de ostateci; c) deportarea; d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal; e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege. Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sînt săvîrşite în timp de război, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii.”

    Conform art. 6 litera c) din Statutul TMI Nurenberg, crima imporiva umanitatii consta in:
    „(c) Crimes Against Humanity: namely, murder, extermination, enslavement, deportation, and other inhumane acts committed against any civilian population, before or during the war; or persecutions on political, racial or religious grounds in execution of or in connection with any crime within the jurisdiction of the Tribunal, whether or not in violation of the domestic law of the country where perpetrated.Leaders, organizers, instigators and accomplices participating in the formulation or execution of a common plan or conspiracy to commit any of the foregoing crimes are responsible for all acts performed by any persons in execution of such plan.”

    Se observa, cred eu, diferenta neta intre cele doua infractiuni, astfel ca nu trebuie sa fii specialist in drept ca sa o intelegi.

    3. daca te uiti cu atentie in decizia data de ICCJ, opinia minoritara se refera la o infractiune din Codul penal al lui Carol II (art. 2312), considerata prescrisa. Ceea ce este de-a dreptul incredibil, in continutul opiniei minoritare se precizeaza foarte clar ca aceasta priveste doar „latura penala”, nu si latura civila, ceea ce in limba romana se traduce asa: e prescrisa raspunderea penala, nu si raspunderea civila !!!

    Asa ceva este de neinteles pentru ca oricine isi poate imagina ca raspunderea pentru o fapta penala e intotdeauna mai grava decat pentru o fapta ilicita civila … sau, mai simplu, opinia minoritara a ICCJ trebuia sa precizeze ca daca e prescrisa raspunderea penala, cu atat mai mult si raspunderea civila e prescrisa.

    Apoi, in Codul penal Carol II NU EXISTA art. 2312 … Probabil s-a dorit a se face referire la art. 231 alin. 2, care prevede ca „De asemenea nu se pedepsesc aceia care, după începerea executării vreuneia din infracţiunile cuprinse în acest titlu, le denunţă autorităţii, mai înainte de a fi descoperite şi în timp util, astfel ca să fie împiedecată consumarea lor.”

    In orice caz, art. 231 din Codul penal Carol II este in legatura cu infractiunile de complot sau de omisiune a denutarii complotului.

    Ori asemenea situatie ridica urmatoarea problema, dupa parerea mea: judecatorii care l-au condamnat pe Visinescu au facut-o pentru a aplica corect legea penala sau pentru a da „satisfactie” opiniei publice, stiut fiind ca acest caz „Visinescu” a starnit cel putin un interes al unei institutii publice (IICMER-ul), daca nu cetatenilor?

  6. Inca ceva:

    Si Curtea de Apel Bucuresti si ICCJ au avut in vedere infractiunea de „tratamente neomenoase” din Codul penal din 1968.
    Adica o prevedere legala care nu era in vigoare la data savarsirii faptelor de catre Visinescu !!!
    Desigur, conform Constitutiei din 1991, legea nu retroactiveaza, exceptie facand dispozitiile din legea penala si cea contraventionala „mai favorabile” !!!

    Intrebarea care se pune e urmatoarea: daca codul din 1968 a putut retroactiva pentru fapta imprescriptibila de „tratamente neomenoase”, de ce nu a putut retroactiva codul penal din 2014 pentru „infractiunile contra umanitatii” prevazute in art. 439?

    • ptr ca politicul dicteaza juridicului ; si azi e dimocratie in romania asa cum a fost si atunci; atunci se chema dimocratie popolara sau dictatura proletariatului
      ptr tineretul patriei; toate ziarele avea frontispiciul cu „proletari din toate tarile,uniti va „

    • Am citit foarte pe scurt motivarea dar raspunsul la mirarea ta este cam asa: (exemplu orientativ)
      CP 1936 – infractiune pedepsita 30 ani
      CP 1968 – forma valabila intre 1990-1996 – 20 de ani
      CP actual – 25 ani

      Inculpatul beneficiaza de cel mai bun CP din toata perioada scursa de la comiterea faptei si pana in prezent.

      De aceea Visinescu a fost condamnat pe CP 1968.

  7. Mi se pare dificil sa contrazicem teza comunismului din fibra romanului, mai ales citind comentariile de pe aici. Oricum, in ciuda chichitelor juridice si a altor copacei ce ne impiedica sa vedem, padurea ramane: un criminal tinut pe palme zeci de ani a ajuns in sfarsit condamnat – un picut. Merita sarbatorit, la mai multi!

    • De acord. Din ce observ au aparut imediat comentarii care incearca sa mute problema crimelor comunismului intr-o zona abstracta, in care nimeni nu-i vinovat, iar condamnarea legala de acum este la fel cu cele politice din anii comunismului.
      Bai baieti, tocmai asta-i diferenta intre tribunalele poporului si justitia din ziua de azi: primele erau doar niste instante prin care se dadea o aparenta de legalitate asasinatului comis de stat contra populatiei Romaniei. Justitia de azi, cu bune sau cu rele, este pur si simplu o justitie.

  8. inca una ce spune ceva despre romini :”Peste 15 milioane de apeluri au fost primite anul trecut la Numărul Unic de Urgenţă 112, mai mult de jumătate (61,9%) fiind false,”

  9. Intradevar, asa cum corect observa autorul, pe vremea „cealalta”, societatea era „separată în duşmani şi în oameni ai muncii” . Pe de alta parte este greu de contestat ca si in zilele noastre societatea se impartita in cei buni si ceilalti (neocomunisti,, vanduti Rusiei si lui Putin, asistati si altele asemenea calificative / dl Basescu e cel mai prolific in descoperirea lor, dar exista si o sumedenie de alti contributori).
    Probabil ca la aceasta vesnica falie perceputa ca pe un simbol al bolsevismului se referea autorul când vorbeste despre definitiva patrundere a comunismului in fibrele natiunii.
    O cale de mantuire de acest separatism national ar putea-o oferi un plus de amabilitate si toleranta din partea fiecaruia. Cat de greu ar fi de exemplu ca atunci când ne referim la Visinescu sa ne amintim ca pe langa tortionar omul este acum si un tataie de 90 de ani si ca haituirea lui pe strada de fetiscanele cu microfoane nu ne onoreaza ?
    In acest spirit al concilierii afirm ca , vorbind despre „natiunea de ierbivore entuziaste”, autorul a avut in vedere cu precadere momentul 20 mai 1990 al primelor alegeri, când Iliescu si Frontul Salvarii Nationale au obtinut scoruri zdrobitoare. Numai atunci atitudinea ierbivora a avut o asemenea acoperire nationala , in rest lucrurile au stat de obicei in cumpana. Pentru a se ajunge la o astfel de interpreatare articolul trebuie citit cu toleranta si multa buna credinta.
    O sa vedeti insa ca „cealata tabara” va profita de lipsa de precizie pentru a-i reprosa in veci sintagma cu ierbivorele, tot asa cum toate cartile si atitudinile publice ale domnului Patapievici au fost reduse samavolnic de adversarii sai la chestia aia cu omuletii patibulari.

  10. O intamplare adevarata pe care mi-am reamintit-o cand am aflat ca Visinescu a fost condamnat pentruca incalcase chiar legislatia regimului comunist si nu pe cea de azi a unei societati democratice despre care nici nu se discuta. Astfel de incalcari lea recunosut intr-un anume fl si regimul comunst spre exemplu in cazul condamnarilor este drept selective care au urmat experimentului Pitesti.
    Profesorul meu de istorie din perioada liceului a definit astfel fascismul desi noi am inteles ca se referea in primul rand la ce traiam noi adica la comunism. Spunea cam asa: Atunci cand un regim care a impus populatiei practici nedemocratice, samavolnice si de dictat nu-si mai respecta in infaptuirea acestor samavolnicii, nici macar legile de el insusi impuse atunci acest regim este fascist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro