Face valuri mediatice hotărârea conducerii Princeton University de a scoate numele lui Woodrow Wilson din titulatura școlii de afaceri publice și internaționale a Universității. Aparent această decizie a fost luată sub presiunea virulentelor proteste antirasiale și se înscrie în seria faptelor dezonorante care demolează statuile și monumentele „pătate” de rasism de pe teritoriul SUA și nu numai, puse pe seama noii ideologii promovate de Black Lives Matter.
Filosoful John Gray, dinspre stânga ideologică, evidenţiază similitudini de gândire şi acţiune între izbucnirile BLM din aceste zile şi mişcările milenariste ale Evului Mediu sau elitele comuniste staliniste şi maoiste: „Mișcările anarhice milenariste (ale Evului Mediu),… au fost împărtășite de fondatorii Americii … Generația woke a învățat o lecție similară de la predecesorii săi, de data aceasta despre eșecurile democrației americane. Respingând valorile de modă veche ca fiind complice în opresiune și esențialmente frauduloase, ei își extind puterea nu prin persuasiune, ci prin marginalizarea socială și ruinarea economică a criticilor lor. La fel ca în procesele înscenate, orchestrate de Stalin, discipolul lui Lenin, sau în sesiunile de umilire publică ale lui Mao, activiștii woke cer confesiune publică și căință de la victimele lor. Precum elitele comuniste, insurgenții woke își propun să implementeze o unică viziune asupra lumii cu ajutorul uzului pedagogic al fricii (s.a.). Respingerea privilegiilor de sorginte liberală, a libertăților individuale, se sfârșește cu tirania gloatei drept-credincioșilor”.1 Iar instituțiile americane se execută. Pe acelaşi ton şi publicistul Alexandru Lăzescu, dinspre dreapta, într-o recentă sinteză asupra efectelor concrete ale manifestărilor BLM, atrage atenția că „asistăm la un asalt asupra ordinii publice, libertăţii de expresie, toleranţei, respectului pentru istorie şi tradiţii fundamentale”2, făcând eforturi pe care le consider forţate de a asocia aplicarea principiului corectitudinii politice în SUA cu „Revoluția culturală” din China lui Mao (1965-1976).
Desigur că ceea ce se petrece poate fi pus pe seama eșecului învățământului, al neadaptării acestuia la provocările tehnologiei informaționale, care a condus la creșterea alarmantă, generalizată și a ignoranților în ale istoriei. Ignoranți pentru că cei mai mulți nu manifestă nici nu interes, iar ceilalți pretind că percep „istoria adevărată” pe baza fie a informațiilor acumulate în timpul școlarității, fie a lecturării unei unice cărți despre trecut, care le dă sentimentul că în istorie există un adevăr unic, imuabil și etern. Acestora li se potrivește maxima atribuită fondatorului psihologiei analitice Carl Gustav Jung, devenită virală pe Internet: „Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă”; cei mai mulți dintre noi ajungem să punem etichete unor persoane sau fapte pe care nu le cunoaştem aproape deloc, iar pe terenul istoriei, să ne cramponăm obsesiv de o îngustă şi imuabilă interpretare a trecutului, anulând din start orice formă de revizionism rezultat dintr-o îmbogăţire a materialului documentar.
Tot în percepţia publică are trecere „virtutea larg răspândită care identifică Istoria cu tabăra victorioasă”3, explicaţia fiind legată doar de o suprareprezentare a succesului, căci „în cea mai mare parte a istoriei … se scrie mai mult despre învingători decât despre învinşi”4. În general, Istoria nu se identifică nici cu învingătorii și nici cu cei care citesc prezentul retrospectiv. Ea se rescrie continuu și se revizuiește. Istoricii caută mereu să înţeleagă trecutul, dar, în acelaşi timp, examinează construcţiile istorice şi se asigură că interpretările sunt susţinute de dovezi şi argumente. Aceasta face ca istoria să fie vitală și să capete semnificaţii puternice. Pierre Vidal-Naquet (1930-2006) – un admirabil istoric prin rigoarea cu care analizează sursele şi mânia rece cu care polemizează cu cei ce exploatează în scopuri murdare memoria tragică a secolului XX – în Thèse sur le révisionnisme (1985), făcea o incursiune în istoria franceză a termenului: „Primii ”revizionişti” moderni au fost, în Franţa, partizanii ”revizuirii” procesului lui Alfred Dreyfus (1894), dar curând, cuvântul a fost reîntors de către adversarii săi şi această inversare trebuie să fie considerată ca simptomatică. Cuvântul a luat, prin urmare, un sens când pozitiv, când negativ, implicând mereu critica unei ortodoxii dominante”5. Deci, revizionismul istoric implică contestarea interpretărilor consacrate, tradiţionale, canonice. Cu siguranţă, trecutul poate fi revizuit prin noi descoperiri de fapte, dovezi și noi interpretări, care rezultă apoi din istoria revizuită şi permite astfel să fie ascultate și luate în considerare perspective diferite (și adesea opuse). În timp, se crează o tensiune între curentul principal istoriografic şi noile perspective ale revizionismului, ideile istorice fiind fie schimbate, fie întărite, în orice caz, clarificate. Dacă pe parcursul unei perioade de timp, ideile revizioniste depăşesc masa critică devenind noul status quo de stabilitate, se spune că a avut loc o schimbare de paradigmă.
În cazuri dramatice, revizionismul implică o inversare a judecăților morale mai vechi. Este ceea ce s-a produs după al Doilea Război Mondial, mai ales, în SUA, unde a crescut grupul de istorici care a anulat existența unei istorii definitive și universal acceptate, prezentând publicului național o istorie corectată și amplificată cu noi fapte, dovezi și interpretări din perspectivele mișcării feministe, mișcării drepturilor civile și mișcării indiene americane6, baza şi motivarea noii ideologii a corectitudinii politice, printre altele.
Când istorici profesioniști încearcă să inverseze interpretările de până atunci cu interpretări total opuse dar folosind metode frauduloase care încalcă probitatea cercetării istorice prin utilizarea unor documente false, atribuirea de concluzii false unor lucrări, surse, statistici, manifestarea unei totale neîncrederi în surse autentice sau traducerea în mod deliberat greşit a unor documente, este vorba despre negaţionism istoric. Exemplul cel mai elocvent al acestei forme nelegitime a revizionismului istoric este negarea Holocaustului, cea mai primejdioasă formă a antisemitismului.
În 1950, referindu-se tocmai la sfârșitul ignorării antisemitismului, imperialismului și totalitarismului, Hannah Arendt încheia prefaţa la celebra sa carte cu mesajul valabil până astăzi, însuşit de Occident, dar care e încă ignorat în societăţile tradiţionale: „Nu ne mai putem permite să luăm doar ceea ce a fost în trecut și să denumim pur și simplu ceea ce luăm astfel ca reprezentând moștenirea noastră, după cum nu ne mai putem permite să dăm la o parte răul și să-l considerăm efectiv doar ca o greutate moartă pe care timpul o va îngropa de la sine în uitare. Curentul subteran al istoriei occidentale a răzbit, în sfârșit, la suprafață și a uzurpat demnitatea tradiției noastre. Aceasta e realitatea în care trăim. Și din această cauză toate eforturile de a evada din oroarea prezentului în nostalgia unui trecut încă intact, sau în uitarea pe care o anticipăm într-un viitor mai bun, sunt zadarnice”7.
Exprimă demolarea statuilor personalităților rasiste noua paradigmă istoriografică care rezultă din revizionismul istoric? Răspunsul afirmativ este destul de evident.
Memoria președintelui american Woodrow Wilson nu face excepție. Rămâne unul dintre cei mai apreciați președinți atât pentru americani, cât și pentru europenii ce îl consideră „creierul” hotărârilor Conferinței de pace de la Paris, cea care a pus capăt Primului Război Mondial și a instituit bazele unei noi hărți politice a statelor naționale în Europa, a primei organizații internaționale – Liga Națiunilor – menită să democratizeze lumea și să conducă, pentru prima dată în istorie, la egalitatea pe arena internațională a statelor mici cu a celor mari. Românii îi vor purta recunoștință veșnică pentru sprijinul realizării statului național român întregit. Dar, liberalismul său democratic s-a împăcat perfect cu rasismul său. Un rasism manifestat permanent pe plan intern prin susținerea segregării rasiale pe care a impus-o mai multor agenții federale. De asemenea, s-a declarat împotriva accesului studenților de culoare la Princeton și în favoarea Ku Klux Klan. A susținut suprematismul rasei albe și pe plan internațional. De exemplu, la Conferința de Pace, respinge, prin consilierul său, „fără prea multe politețuri … introducerea unei Clauze în Pactul Ligii, care să consfințească principiul egalității de neam”8 (rasă-n.m.), propusă de delegații japonezi.
Pe 26 iunie, în urma controverselor iscate încă din 2015, președintele Universității Princeton Christopher Eisgruber a declarat că „rasismul lui Wilson a fost semnificativ și consecvent chiar și după standardele din perioada aceea”, iar consiliul de administrație a ajuns la concluzia că „opiniile și politicile rasiste ale lui Wilson îl fac nepotrivit pentru titulatura școlii de afaceri publice a Universității”9.
Este perceput revizionismul istoric o primejdie pentru stabilitatea unei națiuni sau a relațiilor internaționale? Da, pentru politicieni, chiar dacă nu îmbracă forma negaționismului istoric.
Teama de impredictibil, de contagiune, de pierdere a încrederii în istoria canonică, tradiţională se reflectă în „corul” politicienilor care fac un front comun foarte ciudat împotriva Occidentului, iar percepţia publică este contaminată de presupusa primejdie. Mai ales că termenul de revizionism este înfăţişat cu o conotaţie total negativă în dicţionarele explicative10 şi confundat cu revizionismul teritorial şi al tratatelor internaţionale. Politicienii îşi dau mâna peste barierele ideologice pentru a combate revizionismul istoric şi a argumenta, încă o dată, că destabilizarea lumii e cauzată de Occident. Iată două exemple recente: ale unui istoric român europarlamentar liberal și președintele Putin. Istoricul Vlad Nistor acuză „supralicitarea” momentelor criminale din istoria întunecată a umanităţii care „nu face decât să amplifice stări de tensiune şi să dăuneze stabilităţii globale”11, cu referire la blamarea memoriei unor personalităţi istorice prin dărâmarea statuilor în Occident. Vladimir Putin afirmă ritos că destabilizarea „principiilor unei evoluţii paşnice” a lumii așa cum au fost stabilite în 1945 de către Aliați se face prin „revizionismul istoric manifestat în Occident”12, evident de minimalizare a rolului principal, primordial al sovieticilor în obţinerea victoriei. Pe ambii îi unesc ideea conservatoare că „istoria nu poate fi rescrisă oricât ar dori unii sau alţii” (Nistor) sau mai mult decât şovină, că „(v)om închide gurile ticăloase ale străinilor care încearcă să rescrie istoria” (Putin), şi concluzia că, o dată în plus, destabilizarea lumii e cauzată de Occident, revizionismul istoric fiind unul dintre instrumentele ameninţătoare.
Este percepţia publică românească pe direcţia conştientizării necesităţii revizionismului istoric naţional? Nu, atât timp cât politicienii vor miza doar pe aspectele patriotismului populist.
Astfel, pe fondul amintit mai sus, percepţia publică românească majoritară emite zgomotos diatribe la adresa revizionismului manifestat în problemele sensibile ale istoriei naţionale. Comentariile negative însoţesc ieşirile în presă ale unor istorici profesionişti care încearcă să transmită publicului larg noile rezultate ale cercetării istorice şi interpretările acestora. Mă opresc într-o scurtă analiză de caz asupra uneia recente, ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la retragerea armatei şi a autorităţilor statului român din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa din acel trist sfârşit de iunie 194013. Istoricul Adrian Cioflâncă, în dialog cu Petru Clej de la RFI România, evidenţiază contextul istoric al retragerii, insistând, pe baza surselor istorice, asupra rapoartelor vremii care înfăţişează „un lucru trecut cu vederea în istoriografie”: nemulţumirea ţărănimii basarabene faţă de autorităţile româneşti, manifestată prin acte de agresiune ca „huiduieli,… altercații fizice pe parcursul retragerii, diferite scene de umilire a soldaților români, … (Î)n asta a constat în cea mai mare parte a situațiilor atacul asupra trupelor române, anume o agresiune verbală sau fizică, dar fără a se deschide focul în multe dintre situații. …(Ei) se folosesc de autoritatea prezenței sovietice, pentru a reclama și pentru a recupera bunurile care le fuseseră luate sau unii dintre ei pur și simplu pentru a jefui, pentru a se îmbogăți, profitând de haosul din 1940”. „Era foarte greu de admis pentru discursul oficial românesc că mulți dintre cei care protestaseră și își exprimaseră dezacordul față de ”ai noștri”, erau chiar ”ai noștri”, adică români basarabeni”14 – concluzionează autorul, stârnind corul comentariilor negative iritate. Din cei 27 comentatori 13 sunt astfel, 8 sunt neutri şi doar 6 susţin ideile textului15. Deci, aproape jumătate dintre cei care comentează nu acceptă decât vechea paradigmă istoriografică (evreii şi celelalte minorităţi naţionale într-o legătură strânsă cu Moscova au fost vinovate de agresiunile din timpul retragerii) şi amintirile rudelor, cunoştinţelor care au trăit atunci (amintiri, totuşi, influenţate hotărâtor de discursul oficial antisemit şi antibolşevic al acelor vremuri) acuzând istoricul ca fiind un „mercenar gen Boia … (care) se joacă extrem de periculos cu istoria”16.
Primarul unui oraş american nu se joacă periculos cu istoria când conştientizează recent, şi nu neapărat dintr-un elan populist, că: „Avem două pandemii în această țară, COVID-19 și rasism … Unul are șase luni, celălalt 400 de ani. Ambele sunt letale”17. Vectorii politici ai societăţii româneşti au şi ei şansa de a opta pentru revizionismul istoric şi nu pentru naţionalismul patriotard. Momentul sincronizării nu este prea departe. Dar numai dacă sunt atenți la rezultatele cercetării istorice a noului val.
NOTE___________
1https://www.marginaliaetc.ro/john-gray-filozof-politic-contemporan-adeptii-culturii-woke-nu-au-nicio-viziune-despre-viitor-la-fel-ca-in-procesele-inscenate-orchestrate-de-stalin-sau-in-sesiunile-de-umilire-publica-ale-lui-mao/, accesat în 30 iunie 2020.
2 https://www.marginaliaetc.ro/alexandru-lazescu-sunt-statele-unite-in-pragul-unei-revolutii-culturale/, accesat în 30 iunie 2020.
3Apud Ignazio Silone (1955), Alegerea tovarășilor, în Mark Mazower, Umbre peste Europa Democrație și totalitarism în secolul XX, traducere din limba engleză de Mihnea Gafița, București, Editura Litera, 2019, p. 15.
4 Niall Ferguson, Piaţa şi turnul Reţele, ierrhii şi lupta pentru putere, traducere de Paul Aneci, Iaşi, Editura Polirom, 2018, p.156.
5 http://www.anti-rev.org/textes/VidalNaquet87b/, accesat în 30 iunie 2020.
6 https://en.wikipedia.org/wiki/Historical_revisionism, accesat în 30 iunie 2020.
7 Hannah Arendt, Originile totalitarismului, traducere Ion Dur și Mircea Ivănescu, București, Editura Humanitas, 1994, p.8.
8 Mazower, Umbre peste Europa, p.123.
9 https://www.princeton.edu/news/2020/06/27/president-eisgrubers-message-community-removal-woodrow-wilson-name-public-policy, accesat în 01 iulie 2020.
10 Vezi https://dexonline.ro/definitie/revizionism, accesat în 01 iulie 2020. În cele 11 definiţii nu apare nicăieri ca „istoric”, ci doar ca „atitudine” şi „politico-ideologic”.
11 https://www.caleaeuropeana.ro/eurodeputatul-vlad-nistor-despre-rescrierea-istoriei-supralicitarea-unor-momente-reprobabile-nu-face-decat-sa-amplifice-stari-de-tensiune-si-sa-dauneze-stabilitatii-globale/, accesat în 01 iulie 2020.
12 https://www.g4media.ro/de-ce-insista-putin-pe-denuntarea-revizionismul-anti-rus-al-occidentalilor.html, accesat în 01 iulie 2020.
13 https://www.rfi.ro/politica-122382-iunie-1940-tarani-basarabeni-ataca-armata-romana-retragere-i, accesat în 9 iulie 2020.
14 Ibidem. Prezentări ale faptelor şi concluzii asemănătoare descoperim spre exemplu în cartea lui Vladimir Solonari, Purificarea naţiunii Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944, traducere de Cătălin Drăcșineanu, Iaşi, Polirom, 2015, pp.156-160, notele de la pp.351-352 şi în articolul cercetătorului Manuel Stănescu din revista Historia, https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/retragerea-armatei-romane-din-basarabia, accesat în 09 iulie 2020.
15 Ibidem.
16 Ibidem.
17 https://romania.europalibera.org/a/guvernatorul-virginiei-a-ordonat-%C3%AEnl%C4%83turarea-statuii-generalului-confederat-robert-e-lee/30653458.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Alexandru Lăzescu, dinspre dreapta, […], făcând eforturi pe care le consider forţate de a asocia aplicarea principiului corectitudinii politice în SUA cu „Revoluția culturală” din China lui Mao (1965-1976).
Autorii obisnuiesc sa-si imbrace ideile in multe cuvinte, dar pe mine ma amuza sa caut esentialul dintr-un articol si cred ca citatul de mai sus e simburele. Din acest citat am trage concluzia ca corectitudinea politica e corecta, revolutia culturala, nu.
Oare ce ar fi daca ar ajunge istoricii sa conduca lumea? Orice persoana care la cinci ani a omorit un pui de gaina va fi considerata, mai tirziu, criminala. Orice scriitor, poet, care a scris, in anumite conjuncturi istorice ceva de genul „grecotei cu ceafa groasa”, vor fi scosi din scoala, vor fi considerati nationalisti, antisemiti, negatori ai Holocaustului, care nici nu a aparut la vremea lui, cartile i se vor arde in piata publica, de statui nu mai vorbesc.
As intreba un istoric daca dacii au avut vreun drept sa locuiasca pe paminturile pe care au locuit? Cine le-a dat acest drept, le-a cumparat de la cineva, au chitanta, plateau impozit? Consider o uzurpare. As propune ca absolut toate evenimentele din ultimele 3000 de ani sa fie reconsiderate considerind carta ONU a drepturilor oamenilor, cele 10 porunci, constitutia s.a.m.d.
Desigur trebuie si istoricii sa manince o piine, trebuie si ei, nu asa, sa-si aduca contributia, sa aduca ceva nou…
Partea frumoasa e ca aici ilustrezi perfect alt citat, mai reprezentativ: „Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă”
Sămânța articolului are doua cotiledoane. Promulgated enumerat e cel de mai jos:
Filosoful John Gray, dinspre stânga ideologică, evidenţiază similitudini de gândire şi acţiune între izbucnirile BLM din aceste zile şi mişcările milenariste ale Evului Mediu sau elitele comuniste staliniste şi maoiste (…)
Conchid că abordarea este foarte echilibrata.
La rapoartele tehnice se obisnuieste sa se introduca, la inceput, un scurt rezumat, uneori si in lb engleza. Acolo se concentreaza simburele, cum imi place sa-i spun, al articolului respectiv. Umanistii insa, (oare de ce li se spune umanisti?, de parca tehnicienii nu ar fi umani, ci roboti) nu folosesc aceasta metoda, ci prefera sa lungeasca povestea si s-o imbirligheze, astfel incit nici ei nu mai pricep ce au vrut sa spuna.
Desigur, in carti, in articole stiintifice destinate specialistilor, lungirea nu strica, dar in articole de ziar, destinate publicului larg, chiar daca cititorii Contributors sunt cei mai buni, aceasta metoda oboseste si poate duce la intelegeri gresite.
E vina mea, dragă NT! Prima dată am citit comentariul de pe Handy, care e setat să redea textele în format reader, eliminând formatarea fonturilor, astfel că nu realizasem exact ce urmărești și am crezut că țintești o abordare părtinitoare a temei.
Despre modul în care aleg „umaniștii” să transmită fondul tematic, nu pot spune decât că acesta o fi cel care s-a impus în timp. Dacă preambulul unui referat tehnic sau a unei reglementari conține date privind scopul, justificarea și strategia acesteia, iar conținutul lămuritor este prezentat sintetic sub forma unui grafic, a unei diagrame sau un calcul în Excel, este pentru că noi folosim de obicei un limbaj logic binar: adevărat sau fals, da sau nu. În științele reale nu mai trebuie să explicăm de ce 1+1=2 sau 2*2=4. In schimb, pentru științele umaniste există o sumedenie de nuanțe, iar criteriile alese pentru analiza unei tematici, trebuie și ele mai întâi susținute și legitimate.
Se aseamănă puțin cu geometria lui Euclid, în care nu mai postulam că distanța cea mai scurtă intre două puncte este neapărat dreapta care le unește. Poate fi si „sinistra” care înconjoară lumea [;-)], iar plecând de la această ipoteză obținem rezultate spectaculoase.
De fapt ceea ce citati face parte din acelasi paragraf de introducere, in care Dl Dumache arata ca sunt pareri si de stanga si de dreapta care fac parelele intre actualele miscari si comunisti. Pozitionarea autorului se observa totusi inca de aici, cand dinspre stanga vorbeste despre „elitele comuniste” (elitism si comunism sunt cam in contradictie?!?), iar dinspre dreapta cu „eforturi pe care le consider forţate „.
Povestea articolului e lunga, imbarligata si destul de dificil identificat constient care e de fapt mesajul (o concluzie, ceva?), dar acesta transpare isidios: re-interpretarea actuala a istoriei e ok. Nu conteaza ca „Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă”. Si nu conteaza spiritul de turma si faptul ca multi lideri se alatura turmei si judeca in loc sa gandeasca. (quote din MiB: ” : Why the big secret? People are smart. They can handle it. : A person is smart. People are dumb, panicky dangerous animals and you know it.”) .
Este un principiu in justitie: o lege nu are efecte retroactiv. A judeca conform standardelor actuale societatea de acum sute de ani ar insemna sa daramam tot – toate vestigiile antice ar trebui demolate pentru ca au fost construite de sisteme sclavagiste (deci nu numai steagul confederat!), dar si sistemul de justitie, ca doar e bazat pe dreptul roman. Miscarea actuala, ca si cea comunista, nu e interesata de lege: considera ca are un ascendent moral si ca urmare e „indreptatita” sa faca „justitie” in piata publica cum considera. Dar sa ne imaginam ca peste 50-100 de ani este un alt curent care difera de actualul „politically correctness”: ar fi ok ca adeptii de acum sa fie tarati prin namol iar cei de atunci sa fie pusi la stalpul infamiei? Acest principiu al ne-retroactivitatii e fundamental pentru o societate: altfel o societate ar trebui sa nu faca absolut nimic, pentru ca ar risca pe viitor sa fie considerata infama.
Faptul ca un istoric sustine interpretarea/revizuirea istoriei e cel putin problematic: istoria trebuie descoperita si prezentata, NU JUDECATA. Aducerea la lumina a unor noi elemente poate numai sa o imbunatateasca.
And Ionescu, într-adevăr am ținut să arăt că abordarea temei este realizată de dl Dumache prin acea paralelă a celor două jumătăți simetrice, pe care le-am numit cotileadoane tocmai pentru a rămâne în paradigma sâmburelui, inițiată de antevorbitor.
Faptul că autorul citează exact cuvintele lui John Gray într-un caz, dar își permite o paranteză conținând o părere personală în celălalt caz, nu trebuie neapărat interpretat ca părtinitor. Poate fi la fel de bine subînțeleasă permisiunea ca cititorul să aibă o cu totul altă opinie.
Privitor la subiectul revizionismului, chiar domnul Dumache arată că nu susține judecarea istoriei dpdv al moravurilor și criteriilor actuale. Dar orice instituție, comunitate sau club poate decide să își schimbe heraldica, dacă aceasta este considerată la un moment dat neconformă cu ideile pe care le susține și dacă ea nu mai reflectă cu suficientă acuratețe spiritul ce definește acea comunitate.
Dl Dumache își expune teza că revizionismul nu e neapărat un lucru rău. Nu cere să fie rescrisa istoria. Dacă Princeton a ales să nu mai ignore rasismul fostului președinte american și să renunțe la a mai folosi numele Woodrow Wilson în galeria proprie nu e nicidecum rescrisa istoria, ci dimpotrivă: e completată cu date adevărate. Și chiar și acest exces de zel, cum ar putea unii să îl considere, nu este omniprezent: George Washington a fost și el proprietar de sclavi, dar totodată și conducătorul revoluției americane. Nu am cunoștință de niciun fel de cerere ca numele capitalei SUA să fie schimbat, de exemplu în Lincoln-city.
Cred că istoria nu e doar un act de arhivare a trecutului, ci și un act de interpretare a lui. Asta aș zice, de exemplu, că a făcut Bălcescu din Mihai Viteazu, contribuind astfel la unul din momentele importante ale istoriei noastre. De aceea cred eu că intelectualii care se ceartă astăzi cu Mihai Viteazu închipuindu-și că se ceartă cu Sergiu Nicolaescu greșesc – și intelectual, și moral.
Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să respingem ideea de revizuire în sine. Dar cred că depinde din ce motive o facem și pentru ce scop.
Cred ca ai prins „miezul” problemei !
Eu cred că ăsta e miezul:
(…} să ne cramponăm obsesiv de o îngustă şi imuabilă interpretare a trecutului, anulând din start orice formă de revizionism rezultat dintr-o îmbogăţire a materialului documentar.
Cam toți ne-am obișnuit să decupăm doar o idee din context și apoi, răsucind-o după cum ne convine, o reinterpretăm astfel încât tot articolul să pară neavenit. Chiar și intervenția mea, ca și a dumitale, suferă de această boală.
Corectitudinea politica nu este o mișcare condusă prin forță fizică de un guvern autoritar, este un set de principii și idei care uneori ajung într-o extremă ridicolă (de obicei sunt foarte puțini oameni care cad în această capcană).
Păcatul de a privi evenimente istorice prin ochii prezentului este câteodată evident, dar nu este cazul pentru Wilson – în epoca lui se purtau aceleași discuți rasiale ca în prezent, iar el a ales partea imorală.
Din cei 27 comentatori 13 sunt astfel, 8 sunt neutri şi doar 6 susţin ideile textului. Ce inseamna asta? Ca sunt sovini si nu accepta paradigma noua! spune autorul sigur pe sine. Nu e posibil ca argumentele sa fi fost slabute sau sa fi fost prezentate deslanat? Nu, pentru ca sunt in contradictie cu revizionismului istoric, care e ortodoxia actuala. Nu cumva ne invartim in cerc? Pare ceva mult mai simplu, de tip scoala-te tu ca sa stau eu. Si comunistii au refuzat paradigme vechi si au introdus unele noi, nu foarte fericite, doar ca sa darame, nu ca sa construiasca.
Aducerea in discutie a tezelor Boia ne duce pe toti cu gandul si la contactele lui aropiate cu vechile servicii. De altfel, Boia spune despre el ca e comentator si analist istoric, nu cercetator. Nu tin minte sa fi gasit Boia vreun document nou sau vreo sursa nou. El reinterpretaza ce au gasit altii inaintea lui.
„anulând din start orice formă de revizionism rezultat dintr-o îmbogăţire a materialului documentar”: da, dar in acest caz (black lives…) nu discutam de o imbogatire a materialului documentar ci de o interpretare diferita a aceluiasi material, bine cunoscut. Nu e la fel in restul cazurilor, de exemplu in cazul participarii armatei romane si a autoritatilor de ocupatie romanesti la crimele impotriva populatiei evreiesti civile din Odessa si Transnistria. Acolo e vorba de faptul ca, pentru romani, faptele astea (crime rasiste) erau necunoscute (pentru noi in acest caz exista o imbogatire a materialului documentar). Dupa o reactie initiala (fireasca, zic eu, pe fondul unor lucruri invatate altfel) de respingere, exista adaptarea la realitatea de necontestat si (sper eu) asumarea trecutului. Ceea ce ma mira este insa incercarea de a invinovati pe cei care nu aveau cum participa, macar, la acel trecut. E nu numai imoral, dar contraproductiv. Omul este o fiinta care invata o buna parte din viata si traieste din ce a invatat. La fel, probabil, ca rudele lui apropiate, homo sapiens e faurit de cultura si la nivel individual. Daca e educat intr-un fel, sa incerci sa-i schimbi educatia din temelii sau sa-i spui ca a fost profund eronata e ca si cum i-ai spune ca fiinta lui nu-si are rostul. Cum si de ce ar fi vinovati romanii de astazi pentru moravurile anilor 30-40 ai veacului trecut si pentru faptele criminale ale unora dintre inaintasii lor? Si ma mai mira si incercarea de a dori sa interpretezi istoria ca si cum totul s-ar intampla in momentul asta. Sclavia e la fel de veche ca istoria in sine. Noi o consideram astazi, in zona noastra de lume, ca ilegala si imorala. Dar nu a fost asa pentru o groaza de vreme. Nu poti, astazi, sa-l scoti din istorie pe Cezar cu mentiunea ca era posesor de sclavi sau pe Crassus ca l-a invins si crucificat pe Spartacus. Nu exista oameni deasupra timpului lor. E oare moral sa judecam personalitatile trecutului cu masura prezentului? Ar trebui, oare, in aceeasi cheie, sa-l scoatem pe Newton din istoria fizicii pentru ca a aparut mai apoi Einstein ? Oamenii trebuie judecati – si la fel si istoria – in cheia vremurilor in care au trait.
Da, dar statuile sunt in prezent, si se leaga exact de interpretarea pe care o dau cei de azi faptelor din trecut. Istoria nu o schimba nimeni, reperele istoriei si le alege fiecare cum vrea.
Ca sa dau un exemplu, cucerirea Transilvaniei de catre maghiari la anul 1000 era in cheia vremurilor de atunci. Cel mai tare cucereste pe cel slab. Dar n-am vazut romani care sa ridice statui pentru a comemora cucerirea maghiara. De ce oare? Pai, desi faptul in sine trebuie judecat la standardele de atunci, ce aleg romanii astazi sa comemoreze este judecat la ia identitatea si standardele de astazi. De aceea romanii aleg sa nu comemoreze acest eveniment, iar maghiarii aleg sa il comemoreze.
Problema e abolirea in post-modernitate a unei practici medievale esentiale pentru analizarea istoriei in academie: aceea a avocatului diavolului. Ca e vorba de imperialismul britanic, de genocidul amerindienilor, de sudul sclavagist, de confederatii americani, de apartheidul sud-african, stramosii nu mai au o voce care sa ii reprezinte pe europeni la bara istoriei. Asta s-a intamplat pentru ca scopul stiintelor umaniste s-a schimbat din acela de intelegere a fenomenelor si evenimentelor istorice la unul moralizator. Sa spui astazi ca sunt doua perspective asupra unui fenomen sau eveniment te face moralmente mai vinovat decat stapanul de sclavi – stapanul de sclavi are circumstante atenuante fiind produsul moravurilor vremurilor sale.
Am fost anul trecut la un simpozion pe tema libertatii de expresie intr-o universitate americana. La o discutie de grup o studenta asiatica si-a exprimat nedumerirea fata de afisarea steagului confederat: de ce este practicata inca de unii americani? Evident, raspunsul americanilor educati de la masa rotunda a fost rasismul; reprezentarea cat de cat empatica a ceea ce ar putea trece prin mintea unui redneck sudist nu e o preocupare legitima a mediului academic.
Ca o consecinta a ceea ce se intampla in universitati, aceeasi pradigma moralizatoare se perpetueaza si in jurnalism. Scrisoarea de demisie a lui Bari Weiss de la New York Times este extrem de ilustrativa:
„A new consensus has emerged in the press, but perhaps especially at this paper: that truth isn’t a process of collective discovery, but an orthodoxy already known to an enlightened few whose job is to inform everyone else… I was always taught that journalists were charged with writing the first rough draft of history. Now, history itself is one more ephemeral thing molded to fit the needs of a predetermined narrative.”
https://www.bariweiss.com/resignation-letter
Avocatul diavolului e o idee genială, însă ar trebui să și câștige. Situația de față pare absurdă: cine reprezintă pe cel care scria doar jumătatea lui de adevăr? Da, vrem să ne înnoim dar să nu schimbăm nimic?
S-ar putea ca, pana la urma, Marx sa fi avut dreptate: comunismul va invinge in societatile dezvoltate (chiar daca proletariatul e aproape de disparitie). Adevarul nu e rezultatul unei investigatii sau unei dezbateri, el e dinainte cunoscut si trebuie impus societatii (iar folosirea fortei e intru totul justificata!). Noua filozofie occidentala nu e altceva decat un marxism resapat!
Ziua asta o marchez cu rosu in calendar. Poate pentru prima data, sunt de acord cu AT.
Alunecarea spre moralizare este periculoasa. Si cand o face dreapta/biserica/etc, dar si cand o face stanga.
@AT,
In ziua de azi, avocatul diavolului, cel putin in ambientul corporatist, este considerat un element indezirabil. Un astfel de angajat poate distruge orice fel de echipa din care face parte. Toate manualele de management recomanda concedierea unui angajat care manifesta rolul de avocat al diavolului. Just FYI.
Parca este descrisa atmosfera din timpul poletcultismului descrisa de Marin Preda in cartile sale.
Dumnezeu sa ne apere de noua revolutie culturala nu maoista ci cretinista.
Mdha, marog, asa-zisii basarabeni creati de rusi – asemeni cu si asa-zisii ardeleni, bucovineni si banateni – isi zic azi toti MOLDOVENI! (a aparut o diferenta demna de subliniat)
Bunicul meu a fost acolo dupa eliberarea din 1941 si spunea ca nu puteau avea incredere in ei – erau cu doua fete! -, chiar daca, la fel ca si ardelenii, din punct de vedere etnic erau romani/ moldoveni (o rupeau imediat pe ruseste si minteau fara sa clipeasca). Asta in Chisinau, ca la tara nu se vorbea rusa daca nu era nevoie de ea – de aceea am rezerve in cele descrise de Cioflanca (imi aduc aminte de el de la evz si am info ca e promo de cercuri din ARDEAL)
Cui pe cui scoate!?
Omenirea pare gospodina care nu strânge gunoiul după ea ci așteaptă să-i dea cineva foc.
Istoria nu poate fi revizuită în nici un fel pentru că se referă la trecut. Nu se aplică criterii etnice,ideologice,politice,etichete de tot felul evenimentelor și personalităților istorice în funcție de ideologia dominanta sau la moda a prezentului.Nici statul și nici alte organizații nu au dreptul să stabilească care este adevărul istoric și să l impună societății.Numai și numai istoricii pot stabili adevărul istoric dar sa nu uităm că există mai multe școli istoriografice și istoria nu este o știință exactă.In istoriografie nu se lucrează cu dogme și nu se ia în considerare opinia despre istorie a gloate lor ieșite în stradă sau agenda politică a unei ideologii cum este in zilele noastre cea a corectitudinii politice sau progresismului.Wilson și ale personalități politice ,militare sau culturale trebuie să rămână la locul lor indiferent de opiniile lor politice sau rasiale sau de altfel.Nu e treabă unor neaveniți sa i judece .
Judecata si eticheta aplicata evenimentelor sau personalitatilor istorice nu este parte a adevarului istoric. De aceea, ea se poate schimba, in functie de perspectiva celui care priveste, chiar daca adevarul istoric ramane neschimbat.
De exemplu, Avram Iancu este judecat diferit de romani (erou) decat de maghiari (pentru care este doar un razvratit), desi este unul si acelasi om. „Unio Trio Natiorum”, care consfinteste politica de excludere a romanilor din viata sociala a Ardealului medieval, nu difera de politica lui Wilson care excludea non-albii din viata sociala a timpului lui, dar pe noi ne doare mult mai mult una decat cealalta. Ni se pare ciudat ca s-a daramat o statuie a lui Columb, dar cate statui am ridica noi grofilor unguri care ar fi taiat mainile taranilor romani pentru recolte prea mici?
Numai cine nu-si intelege propria subiectivitate in judecarea istoriei poate sa creada ca exista judecati si etichete eterne si obiective, independente de cultura si valorile celor care judeca.
Îstoria este o știință [socială], amintesc celor care uită. Relativizarea normei – a celei istorice în cazul acesta – poate conduce cu grație raționamentele în bălării. Ca în cazul d-lui interpret Lucian Boia.
Problema esențială este că distopii „1984” am experimentat deja, așadar cunoaștem locul în care se ajunge prin rescrierea istoriei. Exemplul Holocaustului, utilizat drept argument de un „profesor de istorie cu vechime prea mare”, este de fapt un contraexemplu. Negaționiștii sunt cei care de fapt au rescris/reinterpretat istoria. Relevarea ororilor Holocaustului reprezintă punerea faptelor istorice la locul lor, acolo de unde interpreții le mutaseră în ptopriul interes.
Fahrenheit 451 – singura soluție ca să pășim în această ”Brave New World” a inculților, incompetenților și moraliștilor inutili.
Câtă vreme trecutul este imuabil, indiferent cât de tare este încercarea de a-l reinterpreta, istoria și înțelegerea trecutului vor rămâne apanajul celor inteligenți și educați să aibă spirit critic.
Când însă educația va fi ”ajustată” de revizionismul imbecililor cuplat la mârlănia minciunilor ofertate de politicieni, vom rămâne fără oameni educați care să pună întrebări și să pună sub semnul întrebării.
Nu proletcultism, ci egalcultism – forma aceea abjectă utilizată în comunism pentru nivelarea ”drepturilor” oferite de inteligență oamenilor ce-și doresc să gândească critic în loc să accepte să fie sclavi pe plantația activiștilor de partid și ”ridicarea” nivelului de zero-cultură a proștilor, tâmpiților și nemernicilor – singurele persoane dorite întru construirea viitorului.
Încremenirea în analiză prin prisme politice (stânga-dreapta), religioase (creștin vs non-creștin), rasiste (alb vs negru) ne va aduce fix această devalorizare a civilizației de care vor profita politicienii nemernici și în care vor trăi lipsiți de speranță chiar cei ce îi vor sprijini și cei care aderă la așa-zisul revizionism și la moralism și la implementarea nu chiar atât de corectei corectitudini politice.
Să ne bucurăm însă de vremurile acestea în care este încă permisă discutarea polemică și argumentată ca să avem amintiri și ce povesti nepoților și strănepoților noștri.
@Valentin,
Așa ca sa dovedesc ca istoria poate fi revizuită, o să vă pun o întrebare personală. Cea ați face în situația în care ați lua un test ADN și ați afla că cel pe care îl credeați tată nu a fost și în realitate, și după întrebările aferente aflați că ați fost rodul unei relații extraconjugale? Dv. credeți că istoria asta ar trebui să stea imuabilă? Întrebarea e ipotetică, însă relevantă pentru pentru situația de față. Lucrurile se schimbă, inclusiv la scară istorică.
Cred ca ar mai fi un subiect de discutat cu calm: care au fost motivele ridicarii de statui unor personaje devenite astazi „controversate” daca nu chiar „criminale”, in tari democratice ( nu intra in discutie situatia statuilor dictatorilor si daramarea lor, care este , evident, complet diferita)? Fara alte date decat cele izvorate din cultura generala, parerea mea e ca NU datorita faptului ca au aparat sclavia ( cazul multor generali confederati), ca au detinut sclavi ( unii din parintii fondatori ai Americii), ca au omorat indienii americani ( Cristofor Columb s.a.). Aceste statui au facut trimitere la realizari deosebite, la vitejie si onoare pe campurile de lupta, la valorile culturale pe care le-au intruchipat personajele; in fapt, la contributiile POZITIVE pe care ele le-au adus natiunii respective. Aceste statui s-au ridicat ( de ex. cele ale unor generali sudisti in zone unioniste) cunoscandu-se apartenenta lor la sudul sclavagist dar si apararea unor valori conservatoare, a unor traditii ce au contribuit, in final, la formarea natiunii americane. Cred ca nu trebuie asimilata dorinta de cunoastere cat mai aproape de adevar a istoriei cu cea de punere a ei la punct.
@Adrian Cristescu,
Am o parere diferita de a Dv. aici. Ridicarea statuilor generalilor sudisti este problematica prin prisma motivatiei ridicarii lor, lucru ignorat de multi. Oamenii astia au fost tradatori la adresa SUA. Si-au declarat independenta si au pornit cu arma la lupta impotriva SUA. Sudul american dupa razboiul de secesiune a fost devastat, pus fara mila sub controlul nordului si multi dintre asa zisii generali, impreuna cu asa-zisul presedinte al sudului, au ajuns la puscarie pentru tradarea lor. Statuile au fost ridicate nu in nord, ci in sud (chiar Virginia e considerat stat sudist), la 50-60 de ani de dupa razboi, intr-o incercare a sudului de a arata pisica populatiei afro-americane care tocmai obtinusera dreptul de vot. Tot la vremea respectiva erau trecute tot felul de legi, asa-numitele Jim Crow, care incercau sa limiteze drepturile afro-americanilor, inclusiv cel de vot, care au fost respinse prin amendamente constitutionale (legi cu dedicatie care incercau sa puie o taxa de vot, si interdictia de a vota daca nu stie cineva sa citeasca), iar KKK era in plina floare. Masacrul din Tulsa, OK, s-a intamplat tot in aceeasi perioada.
Dupa cate vedeti, realitatea istorica a acestor statui e foarte problematica prin motivatia cu care au fost ridicate. E ca si cum cineva ar incerca azi sa ridice o statuie a lui Antonescu in Romania, cand omul a fost condamnat la moarte pentru crime de razboi impotriva evreilor si romilor.
Istoria nu se identifica cu învingătorii, asa cum se spune într-un citat din articol, ci este scrisa de învingători. Victima este întotdeauna o noțiune vaga numita adevăr. Din acesta cauza istoria nu este o știință exactă și nici serioasa. Napoleon o numea o sumă de legende care ajung sa fie acceptate si o tarfa.
Woodrow Wilson a fost un megaloman. A fost influențat să sprijine crearea unui stat al evreilor în Orientul Mijlociu, spunându-i-se că prin asta va deveni unul dintre marii oameni ai Istoriei. În 1917 declara: „Forma de guvernământ sovietică are toată simpatia mea, ca fiind ceea ce se potrivește cel mai bine poporului rus”. Însă, de bine, de rău, îi datorăm ceva, așa cum generalului Kisselef îi datorăm începutul modernizării României.
Pe de altă parte, să te răfuiești cu trecutul și cu morții nu e o probă de mare vigoare mentală, în timp ce democrații se dedau vechiului lor obicei de a instrumentaliza afro-americanii care nu bagă de seamă că europo-americanii și asiatico-americanii își spun simplu „americani”!
Nu este deloc deplasat să puneți în același tablou ceea ce se întâmplă în state și ceea ce se va întâmpla și la noi. Toate sunt semnele unei schimbări despre care nu prea avem curaj să vorbim. O schimbare foarte dureroasă.
Ideea că gloatele care dărâmă statui și luptă contra rasismului albilor ar fi majoritari este falsă și cumva hilară. Este doar o minoritate extrem de gălăgioasă. Asta nu-i dă legitimitate. N-am văzut vreunul din guralivii de pe străzi să lupte împotriva discriminării pozitive care este o formă gravă de rasism, care este continuată în virtutea inerției deși rezultatele sunt contrare celor așteptate. Și după 50 de ani de aplicare e greu de crezut că rezultatele așteptate vor apărea vreodată.
Majoritarii nu sunt ăia de pe străzi, majoritarii sunt extrem de atenți la ce se întâmplă și mulți dintre ei au armele alături. Și ”revoluționarii” s-ar putea să realizeze că schimbările drastice pe care le propovăduiesc agresiv nu întrunesc majoritatea. Și că revoluțiile sunt periculoase pentru că violența duce la violență.
Ceea ce mi se pare cu adevărat concludent este că societatea a conștientizat bagajul uriaș de toxine inoculate tinerei generații în sistemul de învățământ. Bagaj care este ulterior neutralizat încetul cu încetul de experiența de viață normală. Și cred că aici vor apărea schimbări majore în viitor.
@gelu,
Daca ati urmari sondajele, in ziua de azi majoritatea americanilor (60%) cred ca SUA se confrunta cu o problema rasiala, si asta constant peste vreo cateva luni deja, si chiar in sondajele Fox News. Daca 60% este pentru dumneata o minoritate galagioasa… cei galagiosi ies in strada. Ceilalti se uita doar la stiri.
Hai sa ma dau destept.
Nu cred ca s-a inteles esenta.Nu esenta problemei ci esenta situatiei la care face referire articolul.
Cred ca toti de pe aici au auzit de analiza SWOT.
Ceva de felul acesta trebuie facut si in cazul analizarii vietii oricarei persoane.
Greseala in momentul de fata este ca miscarea rasturnatoare de statui nu gandeste ci doar judeca.
Daca ar gandi ar analiza pe ansamblu toate faptele bune ale lui Woodrow Wilson si toate faptele rele.
Dar revizionistii BLM nu gandesc. Ei au ochelari de cal si JUDECA pe toata lumea folosind un singur criteriu. Criteriu rasial. A avut sclavi negri? DA sau NU.
Nimc dar nimic altceva nu conteaza.
Poti sa faci oricate fapte bune , sa aduci pacea mondiala, sa salvezi milioane de oameni de la moarte – toate sunt lipsite de importanta. Nimic dar nimic nu conteaza cu exceptia faptului daca ai avut sclavi negri.
Revizionistii daramatori de statui sunt cu totii niste rasisti.
Deoarece nu ii intereseaza decat sclavia neagra. Privesc totul prin prisma rasiala.
De exemplu in imperiul Roman nu exista ideea de rasa. Negrii erau niste albi arsi de soare si albii erau niste negrii care au stat la umbra. Sclavia nu facea nici un fel de diferentiere intre alb, negru , caucazian sau asiatic.
Dar Caesar a fost rasit pentru ca a avut sclavi negri.
A exista si sclavia alba si galbena si multe alte orori. Pe nimeni nu intereseaza.
Cine gandeste totul in termeni de rasa e rasist iar antifa si BLM sunt rasisti pana la os. Pe langa faptul ca sunt marxist-anarhisti.
Pana si pentru autorul articolului atitudinea mediocru rasista a lui Wodrow Wilson anuleaza orice merite a avut vreodata acest om in intreaga viata. Nu conteaza cat bine a facut Wodrow Wilson pe parcusul vietii, conteaza doar ca s-a uitat urat la niste negri. Asta in contextul in care 90% din populatia Americii era rasista in acea perioada.
Am spus mediocru rasista deoarece nu stiu ca Wodrow Wilson sa fi incendiat si spanzurat cu mainile sale vreun negru, sau sa fi dat legi pentru asa ceva sau sa fi platit pentru asa ceva pe altii. Deasemenea nu stiu ca Wodrow Wilson sa fi cerut exterminarea rasei negre asa cum cer acum unii reprezentanti de stanga din SUA si nu numai.
Poate ne spune dl. Dumache a cui apartine citatul: „rasa alba este un cancer pentru omenire”. Stim cu totii ce se face in spital cu zona canceroasa. Citatul apartine unei persoane care nu e acuzata de rasism si care in curand va avea statui in locul lui Wodrow Wilson.
Multumesc pentru atentie, daca am sa am timp am sa revin inclusiv referitor la taranii basarabeni care scuipau soldatii romani.
„Deasemenea nu stiu ca Wodrow Wilson sa fi cerut exterminarea rasei negre asa cum cer acum unii reprezentanti de stanga din SUA si nu numai.”
Formulare este defectuoasa. rReprezentanti de stanga din SUA cer esterminarea rasei albe.