Încă din toamna lui 2013, propaganda Moscovei, difuzată prin canalele de televiziune care se retransmiteau în Ucraina, a încercat să creeze un curent anti-UE. Rezultatul a fost diferit de cel scontat: după refuzul Guvernului Mikola Azarov de a semna acordurile cu UE la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, zeci de mii de oameni au protestat. Iar atunci când protestele păreau că se sting de la sine, președintele Viktor Ianukovici le reaprindea cu o și mai mare intensitate, din cauza brutalității cu care interveneau trupele speciale ale Ministerului de Interne. Utilizarea în exces a violenței venea, de regulă, după ce președintele sau premierul Rusiei își manifestau public dezamăgirea față de lipsa de fermitate a puterii de la Kiev în fața protestatarilor agresivi. În ianuarie, atunci când majoritatea din Rada Supremă controlată de Ianukovici a votat un pachet legislativ care copia legile din Rusia prin care se restrângeau drepturile și libertățile cetățenești, protestele din Ucraina au intrat în faza decisivă, dar și cea mai violentă. Acele proiecte de lege, afirmă presa de la Kiev, au fost redactate la Moscova, iar liderul de la Kremlin ar fi insistat personal să fie puse urgent în aplicare. De altfel, premierul rus Medvedev a condiționat a doua tranșă din împrumutul acordat în decembrie Ucrainei, care se afla în pragul colapsului economic, de stingerea Euro-Maidan-ului și reinstaurarea liniștii la Kiev. Ianukovici, altfel un politician experimentat și abil, presat de Kremlin, face greșeli în trei luni cât n-a făcut în întreaga carieră politică. Evaluările greșite ale Moscovei, presiunile la care Putin a supus autoritățile de la Kiev au contribuit la deznodământul dramatic al protestelor din Ucraina și la sabotarea propriilor instrumente de influență.
Deciziile păguboase ale Kremlinului au continuat. Moscova l-a trimis pe Vladimir Lukin la medierea între putere și opoziție la Kiev, însă, cu toate că emisarul rus a fost activ în timpul negocierilor, el n-a semnat acordul, sub pretextul că nu avea împuternicire. Inițial, Moscova recunoaște și sprijină acordul putere-opoziție, mediat de UE, pentru a-l dezavua ulterior, după fuga președintelui Ianukovici în Rusia. Acest episod a lipsit Moscova de ultima resursă de a modela evoluțiile politice de la Kiev.
Din acest moment, Kremlinul intră într-o nouă etapă în relația cu Ucraina. Obiectivul este același: Ucraina să nu adere la UE și NATO și să rămână în sfera de influență a Moscovei. Pașii tactici sunt diferiți: federalizarea și finlandizarea (neutralitate, o Ucraină în afara blocurilor politico-militare), dar și anexarea Crimeei de către Rusia. Însă anexarea Crimeei, primul și singurul obiectiv realizat, care schimbă dramatic geopolitica întregului spațiu extins al Mării Negre, urmată de destabilizarea sud-estului Ucrainei, de lansarea dezbaterii despre Novorossia (regiune înființată la sfârșitul sec. XVIII, care cuprindea teritoriile de pe litoralul nordic al Mării Negre, de la Donețk până pe Nistru, la Bender și Dubăsari), complică acum operaționalizarea celorlalți pași tactici. Numai că pentru Moscova federalizarea se vede prin ochelarii Novorossiei, ceea ce înseamnă ruperea în două a Ucrainei, estul și sudul, de la Lugansk până în Transnistria, urmând să rămână sub influența Rusiei. Poate în granițele Ucrainei federale sau sub forma unui stat „independent“, dar oricum sub influența Moscovei. De ce este vital acest coridor? Dacă Rusia nu controlează estul și sudul Ucrainei, ea nu are coridor terestru către Crimeea, pe care tocmai a anexat-o, și nici către Transnistria, un important cap de pod către Sud-Estul Europei și instrumentul prin care Moscova ține în șah Chișinăul, nu atât ca acesta să nu se unească cu Bucureștiul, cât să nu iasă de sub influența Rusiei, creând un precedent, care poate fi urmat de alte foste republici sovietice. Trebuie amintit aici faptul că elita militară și de securitate a Rusiei gândește mereu în termeni de teritoriu.
Pentru ca acest plan să devină realitate, prioritatea Rusiei era să împiedice desfășurarea alegerilor prezidențiale la 25 mai, prin destabilizarea Ucrainei. Un președinte legitim, rezultat al unui scrutin recunoscut internațional, poate reface unitatea țării, chiar dacă într-o formulă din care lipsesc Crimeea, Lugansk, Donețk. Ceea ce Rusia nu dorește să se întâmple, de teamă că a treia republică ucraineană, întărită de confruntarea cu Rusia, va putea adera la UE și mai ales la NATO. În cazul în care scrutinul nu poate fi blocat, pentru proiectul Novorossia este esențial ca alegerile să nu se desfășoare în estul și sudul Ucrainei, regiuni în care Rusia vrea să-și mențină influența. Asta însemna că de la Harkov la Odessa, trecând prin Lugansk, Donețk, Dnepropetrovsk și Herson, estul și sudul Ucrainei ar fi trebuit să fie sub controlul forțelor separatiste. Ceea ce nu s-a întâmplat. Moscova a evaluat greșit situația de pe teren. Analiștii ruși n-au sesizat amploarea schimbărilor produse, faptul că Ucraina de azi este diferită de fosta republică sovietică. Pe teritoriul Novorossiei sunt astăzi opt regiuni ucrainene. Dintre ele doar două, Donețk și Lugansk, sunt controlate de separatiști. În celelalte regiuni, tensiunile au fost dezamorsate, Kievul controlând cea mai mare parte din sudul și estul țării. Ucraina nu este atât de slabă pe cât credea Rusia, îmbătată de propria propagandă. Nu este un stat falimentar, pe care-l îmbrâncești ușor în colaps. Donețk și Lugansk sunt, după Crimeea, regiunile în care procentul de etnici ucraineni este cel mai redus, iar al celor care declară limba rusă ca prima limbă este cel mai ridicat. Tot în aceste două regiuni este și baza de putere a fostului președinte Ianukovici. Aici, Partidul Regiunilor, partidul fostului președinte, obținea în alegeri 90% din voturi. Asta explică de ce separatișii au câștigat puterea doar în Crimeea, Donețk și Lugansk.
Regiunile Donețk, cu 4,7 milioane locuitori, cea mai populată din Ucraina, și Lugansk, cu 2,4 milioane, sunt controlate de câteva mii de oameni înarmați și de televiziunile Kremlinului, ce creează impresia că toată Novorossia este în flăcări, imagini care n-au nicio legătură cu realitatea de pe teren. Paramilitarii separatiști nu sunt eroii prezentați de televiziunile moscovite care apără poporul de fasciști și naționaliști ucraineni, adepți ai lui Bandera, ci sunt de fapt elemente ale lumii criminale locale sau de import, din Crimeea și nordul Caucazului. Și nu sunt sprijiniți masiv de populație, cum se afirmă adesea. Doar între 1/4 și 1/3 din populație sprijină activ curentul independentist în Lugansk și Donețk. Ceilalți, marea majoritate, se ascund prin case, s-au refugiat la rude, în alte regiuni, își ascund nevestele și fetele de „eroii războiului poporului“, în majoritate tâlhari, găinari care sparg vitrinele magazinelor, umblă mai mult beți pe străzi, fură și răpesc. Acești voluntari proruși cred în Putin așa cum părinții și bunicii lor au crezut în Stalin și contează pe sprijinul Moscovei după referendum, când așteaptă intrarea trupelor ruse în Ucraina. Chiar dacă nu trebuie cu totul exclusă invazia trupelor rusești, ea e puțin probabilă, în această etapă. E limpede că Putin nu se aștepta la această reacție internațională, în special din partea SUA. Moscova a sperat în repetarea retoricii republicane din vara-toamna 2008, de la războiul ruso-georgian de cinci zile. Numai că, spre neplăcuta surpriză a lui Putin, președintele democrat Obama a forțat impunerea unui set de sancțiuni economice și politice, un preț pe care Moscova nu pare dispusă să-l plătească pentru două regiuni, Donețk și Lugansk, care nu-i asigură coridorul pe uscat care să unească Rusia cu Crimeea și Transnistria, capete de pod care pot fi sufocate de o Ucraină ostilă.
Un moment important, care a surprins punctele vulnerabile a ceea ce pare să fi fost planul rusesc, a fost ratarea preluării controlului asupra orașului Mariupol, fostul Jdanov, port la Marea de Azov, în sudul regiunii Donețk, pe unde trece șoseaua care face legătura între Taganrog, în Rusia, și peninsula Crimeea, recent anexată de Putin. Importanța Mariupol în planurile rusești se vede și din violența luptelor care au avut loc acolo. Însă, de vreme ce de la Harkov până la Odessa, celelalte șase regiuni au rămas loiale Kievului, intrarea trupelor rusești în estul și sudul Ucrainei ar fi declanșat un război clasic ruso-ucrainean, care nu se știe cum și mai ales când s-ar fi încheiat. Deci, pentru ca proiectul Novorossia să nu eșueze, separatiștii trebuie să preia ei mai întâi controlul asupra sudului și estului Ucrainei și abia, după aceea, armata rusă să intre în aceste regiuni, pe care câteva mii de separatiști nu le pot apăra mult timp, evitând o confruntare militară cu armata regulată ucraineană. Anexarea de către Rusia doar a regiunilor Lugansk și Donețk, o mică parte din Novorossia, este prea puțin față de proiectul inițial și nu îndeplinește principalul obiectiv, asigurarea legăturii terestre cu Crimeea.
Câștigul ar fi prea mic, 7 milioane de locuitori, două regiuni cunoscute pentru zăcămintele de cărbune, industrie metalurgică, construcții de mașini, însă cu enorme probleme sociale. De pe urma ocupării Lugansk și Donețk, Moscova s-ar alege cu noi sancțiuni economice și politice din partea Occidentului și ar fi consolidat sentimentele antirusești în Ucraina, pentru măcar două generații.
Cel mai probabil, alegerile prezidențiale de la 25 mai din Ucraina vor marca înfrângerea lui Putin și eșuarea proiectului Novorossia. Șansa Kremlinului era să nu permită ținerea acestor alegeri. Aventura ucraineană a lui Putin aduce mai multe daune Rusiei, decât beneficii. Anexarea Crimeei va costa Moscova cât nu face. Poate fi cântecul de lebădă al unui imperiu, construit cu migală, veacuri la rând. Înfrântă de câteva ori de-a lungul istoriei, Rusia se ridica, se moderniza și revenea în forță pe scena internațională. De astă dată, șansa Rusiei era să se modernizeze cu banii obținuți din exploatarea resurselor energetice. Putin a modernizat armata, și nu economia, a investit prea puțin în educație și cercetare.
Criza ucraineană a izolat Rusia pe scena internațională, i-a făcut prestigiul țăndări, a supus-o sancțiunilor economice și politice ale țărilor membre în cele mai selecte cluburi. Pe plan intern, criza ucraineană a fost un bun prilej de a extinde controlul polițienesc asupra societății rusești, asupra media ruse, a Internetului. Pe termen scurt, aceste măsuri își ating scopul, ele sugrumă orice opoziție. Pe termen lung, însă, ele ar putea compromite viitorul Rusiei. Și chiar al propriului regim politic, în următorii ani Putin având de lucru pentru a-și asigura supraviețuirea la Kremlin.
Aflându-se de 14 ani în fruntea Rusiei, dintre care 10 în calitate de președinte și 4 de premier, Vladimir Putin ar vrea să intre în manualul de istorie ca un nou Petru cel Mare, fondatorul unui imperiu puternic, modern, europenizat, însă ar putea fi comparat mai degrabă cu Nicolae II, groparul imperiului Romanovilor.
- Articol aparut pe site-ul revistei 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Vladimir Putin risca foarte mult si probabil nu-si permite sa piarda jocul strategic in Ucraina, va face tot ce poate sa obtina macar o „remiza” pentru a prezenta totul ca o mare victorie.
Evident, o adevarata victorie, cu consecinte geostrategice pe termen lung favorabile Rusiei, ar fi refacerea Imperiului si anexarea acestei „Novorussia”.
Pana acum pare o tentativa sortita esecului, ambii combatanti folosesc coruptia societatii ucrainiene si deocamdata Kiev-ul (via USA, UK, Germania ?!) a reusit sa mobilizeze mai multi oligarhi in favoarea sa.
La Mariupol, nu armata sau politia, ci un oligarh a organizat „militii” muncitoresti si a curatat orasul de separatistii inarmati.
Pentru ca armata si politia ucraineana sunt sub orice critica, par absolut incapabile sa vina de hac la cateva sute de separatisti „gainari” (o armata batuta de „gainari” ridica mari semne de intrebare cu privire la coruptie in interiorul conducerii armatei si la capacitati operationale).
Cum Putin, daca UE/NATO se mobilizeaza eficient, nu poate obtine acea victorie numita „Novorussia”, va incerca macar obtinerea unei forme de federalizare a Ucrainei, chiar si fara utilizarea unui asemenea termen care sperie Kiev-ul.
O „autonomie extinsa” e in fapt acelasi lucru, de altminteri orice forma mai avansata de „autonomie teritoriala” sau „etnica” nu e decat o etapa catre o federalizare „de facto”.
Nu e intamplator ca Ungaria vorbeste deschis, fara jena diplomatica, despre „autonomia maghiarilor din Transcarpatia”, asa cum fac si liderii maghiari din Romania despre un asa-zis „tinut”.
R.Moldova a facut deja eroarea de a acorda „autonomie” micului teritoriu (1.800km2, adica exact o treime din judetul Iasi) format din 4 enclave si numit „Gagauzia”. Iar acum unii lideri gagauzi fac drumuri la Moscova si vorbesc de „separarea” de Moldova si „independenta”. Ce sa mai spunem de „statutul special” acordat „regiunii Transnistria” ?!
La fel a facut si Ucraina cu „Republica Autonoma Crimeea” si stim ce a urmat.
Putin nu are neaparat nevoie de Novorussia, acum. Dar pare foarte important sa obtina „autonomii teritoriale” acolo unde sunt majoritati de etnici rusi sau de etnici rusi si ucrainieni rusofoni si rusofili. E reteta deja utilizata in R.Moldova cu Transnistria.
Rata de participare la alegerile din 25 mai, in regiunile sudice si estice ale Ucrainei, va fi un prim indicator al starii de spirit a cetatenilor din acele teritorii.
Daca absenteismul in „Novorussia” va fi mult peste 50% sau daca candidati pro-rusi vor obtine scoruri majoritare, desigur, Rusia nu va castiga, dar pentru Kiev va deveni dificil sa isi sustina o legitimitate in acele regiuni. Forta nu poate rezolva problema pe termen mediu si lung, iar Ucraina nu e un stat functional si puternic, ci corupt si guvernat haotic, falimentar fara sprijinul financiar al Occidentului.
In negocierile care vor urma inevitabil acestor alegeri din 25 mai, mai mult sau mai putin „democratice”, Kiev-ul va avea sarcina foarte grea de a gasi formule de „autonomie” care sa nu prefigureze in realitate o separare treptata a regiunilor sale sudice si estice. Rusia va impinge catre autonomii cat mai largi, e probabil ca o Germanie obisnuita cu federalismul va sustine aceasta pozitie (ambele au incercat si in R.Moldova sa sustina un plan de federalizare). Iar restul experientei UE (ca e vorba de Scotia, Catalonia sau Flandra) arata ca o autonomie extinsa conduce treptat spre federalizare si puternice tendinte separatiste.
Un oligarh a trecut la Mariupol de partea Kiev-ului.
„Milionarul ucrainean Rinat Ahmetov a făcut un apel către cetățenii ucraineni din Estul țării. Acesta le-a cerut să iasă la mitinguri care să susțină pacea. Omul de afaceri a condamnat vehement acțiunile teroriste ale separatiștilor pro-ruși din Donețk..
„Sunt zeci de mii de oameni care vor să iasă în stradă în Mariupoli, milioane în Donbas. Asta pentru că oamenii au obosit. Au obosit să trăiască în teroare, au obosit să iasă în stradă și să nimerească în ploaia de gloanțe, în orașe e banditism.
Asta e o viață pe timp de pace? Asta e o economie puternică? Oamenii vor să iasă la marșul păcii. În Mariupoli mi-au spus că au apărut mitraliere în oraș. Am telefonat organizatorilor marșului și i-am rugat să oprească marșul. Asta pentru că viața e cea mai importantă. Nu voi permite niciodată să se verse sânge. Am rugat să fie suspendată acțiunea, dar nu oprită. Asta pentru că dacă ne vom opri, Donbas va fi în sânge. Nu ne vom opri, noi nu putem fi opriți, nici de cei care se autodenumesc „Republica Populară Donețk”, a spus Ahmetov.
Milionarul ucrainean a condamnat și răpirile care au loc în regiune de la începutul tensiunilor. „A merge cu automatele prin Donbas… asta cum se numește?! A răpi oamenii pe stradă? Asta e o luptă împotriva locuitorilor țării noastre. Acesta este un genocid. Eu aici m-am născut și aici locuiesc. Îi chem pe toți să ne unim pentru Donbas fără arme, pentru Donbas și pace”, a spus sursa, menționând că oamenii vor protesta în fiecare zi începând cu ora 12.00, din 20 mai.
Ahmetov a spus că separatiștii pro-ruși au preluat controlul căilor ferate, fapt care reprezintă inima regiunii Donbas.”
Sa vedem cat de ascultat va fi si daca o majoritate de locuitori se va mobiliza impotriva separatistilor.
De ce nu cat Judetul iLF oV?
(alt nume ROMANESC, la fel ca si ZNA gOV)
Si federatiile astea sunt de mai multe feluri.
Iata, spre exemplu Polonia nu e federala, dar e formata din Voievodate cu Parlamente si guvernare locala accentuata, la fel cum vor fi la un mom dat toate EUROREGIUNILE.
Adevarul e ca, nu e totuna sa fii Euroregiune cu a fi Rusoregiune/Euroasiaticaregiune.
(marog, dar gagautza si harcovul nu vor putea forma niciodata singuri o Euroregiune si nici nu vor fi lasati sa detina CTRL asupra uneia)
Pana una alta, cu „materialul clientului”, se pare ca lucrurile nu stau asa de roz: http://www.bloomberg.com/news/2014-05-19/u-s-lng-won-t-replace-russian-gas-as-europe-seeks-supply.html?cmpid=yhoo
Sau asta a aparut fiindca rusul a batut palma cu chinezu’? Daca nu ma insel Bloomberg nu are acelasi actionariat ca RT…sau poate ca si Ilie Serbanescu bate campii: http://jurnalul.ro/editorial/romania-nu-este-crimeea-668008.html
Sau am pomenit de funie in casa spanzuratului?
Ce legatura are cu articolul observatia dumneavoastra?
Vreti sa spuneti ca Putin va continua santajul cu gazul asupra Europei si in felul acesta este castigator din start? Toata lumea stie ca a folosit si va folosi gazul ca arma politica numai ca acum Vestul stie pana unde e dispus sa mearga si anume pana la desfiintarea Rusiei ca putere globala.
Cred ca aveti dreptate si de fapt dintr-un plan complex care le-ar fi permis sa ajunga la gurile Dunarii, in final rusii s-au ales doar cu Crimea si aia izolata (e adevarat ca dl. Putin le-a promis pod, tunel, etc.). Cauza pana la urma e lacomia bolnava de a cuceri pamant cu orice pret si orice consecinte, caci parca bazele alea din Crimea erau inchiriate pentru vreo 50 de ani, deci nu era nici o sansa sa defileze NATO la Sevastopol cum se vaietau unii lideri rusi.
Ca efecte secundare raman pe langa izolarea internationala si afectiunea crescuta a vreo 40 milioane de ucrainieni ar fi revitalizarea NATO, marea sperietoare a rusilor, planurile noi ale europenilor de a-si gasi surse alternative de gaz (dragut era cum un suporter al energiilor alternative se ruga pe la CNN „Please, Vlady stop the gas for Europe! Give us a chance.”) si efecte economice inca greu de evaluat.
De unde se vede ce consecinte are faptul ca Putin are in Consiliul Suprem in majoritate generali peste 60 de ani, iar Obama economisti.
,,Ce si-ar dori sa obtina si cu ce s-ar putea alege UE din criza ucraineana”, ar fi un articol la fel de interesant, ca si cel privitor la Rusia.
1.UE isi doreste ,,controlul” asupra Rusiei, care nu functioneaza pe cale economica, decit pentru tari dependente economic de UE, ca Romania de pilda.O tara mare si bogata ca Rusia, are alternative care trebuie luate in considerare – incit sanctiunile economce sa nu arunce in recesiune UE in loc de Rusia.
Cu ce se poate alege UE din conflictul ucrainean? In incetarea livrarii de gaze si aruncarea Rusiei in ,,bratele” Chinei, incit UE si SUA sa nu poata face fata in viitor, blocului economic asiatic, a carui aparitie o ,,forteaza”. UE trebuia sa lase in pace – cel putin cita vreme Putin stapinaste Rusia, zona de granita economica si strategica a Rusiei – si inca nu este tirziu pentru acest lucru.
Rusia este tara europeana, iar UE trebuie sa-si evalueze corect limitele si sa nu ,,puna piciorul”, dincolo de zonele in care accesul sau inseamna fortarea liniei de siguranta economica si strategica a unei puteri economice si militare.
Aventura estica a UE, dincolo de zona teritoriala economic si strategic europeana, este eroarea strategica si politica, care a condus la conflictul de azi, chiar daca nimeni nu va fi dispus sa o recunoasca explicit.Ucraina nu trebuia atrasa in aceasta aventura.
UE trebuie sa-si recunoasca eroarea, sa ajunga la o intelegere cu Rusia pe aceasta ,,baza”, incit cooperarea economica si militara sa continue, ca si pina acum, pina cind acumularile economice, sociale, de clasa mijlocie si cele politice, indreapta tranzitia ruseasca spre modelul politic european.
Daca UE nu va intelege acest lucru si va forta impreuna cu SUA solutionarea, prin incercarea de a ingenunchia (economic) Rusia, in citiva ani situatia politica, economica si militara de pina in 1989, se va instala pentru alte citeva decenii.
Lumea occidentala trebuie sa inteleaga ca democratizarea nu poate fi impusa prin ,,forta sa economica”, ci prin conducerea proceselor economice si politice europene astfel, incit ,,rebelii” politici sa fie ,,cistigati” treptat,pentru democratie si de forta exemplului.Discernamintul trebuie sa fie absolut, incit intinderea ,,plapumei” politice si democratice europene, sa nu fie peste zonele care nu le apartin strategic si ca vecinatate…
Cind patrunzi in vizuina ursului sau in apropierea ei, poti sa te astepti la ce este mai rau, iar singura politica inteleapta este sa te retragi, fara sa ameniniti cu batul…