joi, martie 28, 2024

Ce-a cautat francezul in Rusia?

Scandalul declansat de faptul ca Gerard Derpardieu a cerut si a obtinut cetatenie rusa, cu pasaportul aferent, merita o abordare realizata din cel putin doua unghiuri: politic si fiscal.

Din punct de vedere politic, gestul celui mai bine platit actor francez al momentului de a cere cetatenie rusa este unul extrem. Explicatia alegerii taman a Rusiei ca emitent al pasaportului rezida nu neaparat in impozitele mici pe care statul rus le practica si a faptului ca Derpardieu a vrut sa arate presedintelui Francois Hollande ca nu va plati un impozit considerat excesiv ci mai degraba intr-o fronda fata de afirmatiile premierului Jean-Marc Ayrault. Dupa cum se stie, acesta din urma a calificat schimbarea resedintei franceze pentru cea belgiana, in scopuri fiscale, drept lamentabil. Asadar Rusia a fost probabil, in viziunea lui Derpardieu, un loc care reprezinta nu doar excentrism, ci si un ‘ba pe-a ma-tii, uite unde ma duc eu numai asa, de-al dracu!’. Este evident ca actorul putea sa se stabileasca in oricare alta tara sau sa ramana cu pasaport francez, rezidenta fiscala belgiana protejandu-l oricum de nedoritul impozit. Dar alegand drept emitent al pasaportului chiar un stat adversar al vestului, vatra a comunismului si un loc in care drepturile omului sunt calcate in picioare, unii dintre co-nationalii lui Derpadieu nu au fost foarte incantati si acest lucru a dat prilej guvernantilor francezi sa deturneze discutia de la o problema de fond – exodul contribuabililor bogati determinata de o fiscalitate excesiva – la una de forma, in speta locul unde unii dintre acestia se refugiaza. Daca Derpadieu ar fi ales Irlanda, de exemplu, ca stat cu o fiscalitate foarte redusa, ori chiar Regatul Unit, atunci discutia despre forma ar fi fost doar una de cafenea, fara a putea deturna fondul, in speta efectele noului impozit de 75% ce se vrea a fi introdus in Franta pe veniturile anuale mai mari de 1 milion de euro. Ca o paranteza, amintesc ca premierul britanic David Cameron afirmat public ca va pune covorul rosu in fata investitorilor din hexagon, facand astfel o invitatie fatisa francezilor cu bani de a se stabili in regat. Dar, cum spuneam, rezidenta lui Derpardieu era deja stabilita in Belgia, lucru ce presupune ca actorul va deveni rezident fiscal belgian, conform regulilor internationale care consacra faptul ca rezidenta fiscala este data de numarul de zile dintr-un an (cel putin 180) petrecute intr-un stat. Astfel stand lucrurile cu rezidenta fiscala, devine evident, dupa cum argumentam mai sus, faptul ca pasaportul rus a fost cerut doar ca un gest de fronda.

Din punct de vedere fiscal, orice stat ar trebui sa fie constient ca rezidentii sai sunt cu atat mai mobili cu cat sunt mai bogati. Regula mai sus enuntata, privind stabilirea rezidentei fiscale, este valabila aproape in orice colt al lumii, cata vreme exista o conventie bilaterala de evitare a dublei impuneri. Ce a facut acum Gerard Derpardieu si, putin inaintea lui, Bernard Arnault (cel mai bogat european) reprezinta doar inceputul, doar un avertisment, fata de un guvern care vrea sa impuna o lege haiduceasca.

Despre Derpardieu s-a spus ca si-a rotunjit averea pe seama statului francez, care a fost generos in a-si finanta industria cinematografica. Acesta nu este insa un motiv ca Derpardieu si altii ca el sa simta vreo obligatie morala in a restitui ceda mai mare parte di bani inapoi, sub forma de impozite. Asta ca sa nu mai vorbim ca noua propunere legislativa nu este doar pentru actori… Daca statul francez considera ca veniturile actorilor sunt prea mari si acestea provin din finantarea publica, poate foarte usor sa o reduca. Oricum, e putin probabil ca Derpardieu personal sa mai beneficieze de vreo finantare din partea statului francez, cel putin nu sub guvernul socialist al presedintelui Hollande. Cum un impozit pe venit se aplica doar pentru viitor, deci pentru veniturile ce urmeaza a fi dobandite de la data intrarii in vigoare a noii legi fiscale, iar Derpadieu a preferat sa renunte la ele cu totul, decat sa dea inapoi statului trei sferturi, rezulta ca, cel putin aritmetic, argumentul ca Derpardieu se imbogateste in fiecare an preponderent pe seama finantarii din partea statului este fals. Logica ne spune, in acest caz, ca veniturile lui provin din alte surse.

Desi hulit de socialisti, exista un principiu care spune ca a plati cat mai putine impozite este natural. Acest principiu este acceptat de orice stat modern si se numeste optimizare fiscala. Optimizare fac toti contribuabilii care platesc un impozit progresiv insotit de multe deduceri si, mai ales, companiile, incepand cu cele care isi permit sa plateasca un consultant fiscal. Optimizarea fiscala nu trebuie confundata cu evaziunea fiscala, care inseamna sustragerea de la plata impozitelor prin reducerea bazei de impozitare in mod fraudulos (nedeclararea unor venituri, introducerea unor cheltuieli fictive, falsificatea unor documente contabile etc.). Stabilirea rezidentei fiscale intr-un stat cu fiscalitate mai redusa este si el un mijloc de optimizare fiscala perfect legal.  Orice discutie despre moralitate sau patriotism este inutila cata vreme cel mai mult te iubesti pe tine insuti si familia ta, apoi prietenii si cunostintele si, in cele din urma, iti iubesti tara, adica restul concetatenilor; iar, daca mai e loc, guvernul care ti-a stabilit impozitul… Patriotismul intervine, prin definitie, atunci cand esti solidar cu tara ta si concetatenii tai intr-o disputa cu o alta tara si/sau concetatenii ei, mai ales intr-una militara. In raprt cu proprii concetateni si propriul guvern termenul de patriotism este mai mult decat fortat, eventual doar apanajul unor masuri ale unui guvern care nu stie cum sa isi mai acopere cheltuilile administrative sau sociale, generate de lipsa de performante economice.

Precedentul Derpadieu-Arnault – ca sa ne referim la doua figuri publice – ar trebui sa fie un semnal pentru guvernele socialiste de oriunde ca un impozit pe avere sau pe veniturile mari nu isi va atinge nici macar scopul economic, ca sa nu mai vorbim de cel politic, Gerard Derpadieu bucurandu-se de o imensa popularitate in Franta. Daca el va ajunge sa fie impus, prin coborarea plafonului de venituri peste care se aplica, clasei mijlocii, care nu poate migra asa usor cu rezidenta fiscala, acest lucru va duce la destramarea acesteia (mai ales in statele in care este inca in formare).  In ceea ce priveste Franta, ca exemplu particular, desi are o clasa mijlocie solida, economia sa se confrunta cu o grava lipsa de competitivitate in raport cu economia Germaniei, de exemplu, reflectata intr-un deficit de cont curent ‘fruntas’ intre tarile europene. Cand ai un aparat administrativ urias si, in acelasi timp, cel mai redus nr de IMM-uri per capita din zona euro, stabilirea unui nou impozit este cel mai neinspirat lucru posibil, chiar si pentru un guvern socialist.

Pe langa (ne)doritul impozit pe veniturile considerate mari, trebuie amintit ca francezii sunt deja ‘beneficiari’ ai unui impozit pe avere. Gratie acestuia, Franta pierde oricum sume importante de bani prin emigrarea capitalului catre alte tari (de exemplu, statul francez castiga cam 2,6 mrd. EUR/an, pierzand insa, prin exodul de capital, cca. 125 mrd. EUR din 1998 si pana azi). De aceea impozitul pe avere a fost eliminat in Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Islanda, Luxemburg, Suedia si Spania. La aceste sume pierdute se adauga si cheltuielile generoase legate de administrarea unor astfel de venituri fiscale.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Eu nu cred că e vorba doar de un gest de frondă. Eu cred că e o nemaipomenită lovitură de imagine pentru Putin sau cel puţin aşa o vede el. Şi mai cred că existau contacte vechi între Depardieu şi serviciile ruseşti, astfel că acum nu s-a mai gândit nimeni să justifice cum a ajuns Depardieu să contacteze Rusia.

    Situaţia este cumva similară cu cazul Marga. La bătrâneţe, oamenii obosesc să mintă şi să se ascundă, ajung să o dea pe bune.
    P.S. Mi s-a mai spus că „paranoia is my middle name”, dar pe de altă parte, aşa cum spunea cineva de la Intel „only the paranoid survive.”

    • ”…o nemaipomenită lovitură de imagine pentru Putin…”
      CORECT !
      Dacă punem cap la cap filmările la „Rasputin” din 2011 și metodele „serviciilor” sovietice (pardon, rusești), avem următorul scenariu explicativ (cu grad înalt de probabilitate).

      Așadar, musiu Depardieu (tatăl comunist obtuz – să asculți Radio Moscova șezînd în Franța nu-i de ici de colo) filmează în Răsia. Acolo, la un pahar de spirt (îndoit, sau nu, cu apă) leagă prietenii cu diverși băștinași. Libațiile amicale continuă și în hexagon, ocazie cu care „genialul” artist mormăie diverse blesteme la adresa oprimantului sistem fiscal francez, precum și intenția de a se refugia în Belgia. Unul din colegii de chef raportează la Moscova, de unde i se transmite directiva „adu-l încoace, promite-i ORICE”. Altă băută în grup: ”Maestre Depardieu, Putinică vă primește cu brațele deschise. Ce ziceți ?” ”Ce să zic ?” Hîc ! ”Dacă Marine (Le Pen) îl admiră așa de tare, mă simt onorat. A la votre !” Hîc ! ”Da zdrastvuite Monsieur !”.

      Uite așa se scrie istoria !

  2. Dincolo de presupunerile si evaluarile corecte legate de motivatiile lui Depardieu, tot acest spectacol arata ca Rusia este departe de a fi un stat de drept. Decizia lui Putin si acordarea, peste noapte, a pasaportului si implicit cetateniei arata ca nici un fel de norma europeana in acest sens nu are corespondenta in Rusia. Bineinteles ca gestul este unul de propanganda a lui Putin dar nu este foarte departe de kilogramul de bomboane pe la dictatorul nord corean lumintat il da de ziua lui copiilor. Aceasta arata ca „asa vreu eu si eu sunt statul”. Eu asa as interpreta modul in care s/a pozitionat Putin.

  3. Oamenii bogaţi din fiecare ţara caută şi găsesc soluţii in a-şi proteja averile. Ceea ce fac francezii (cel puţin cei 2 amintiţti în articol) este firesc, doar că soluîiile alese de ei stârnesc discuţiile evidenţiate. Iar modul cum au hotărât ei să procedeze (să-şi stabilească domiciliul aiurea, acolo unde le e mai bine), este determinat şi de justiţia ţării respective, dar şi de modul cum se respectă legislaţia de către cetăţeni, cel puţin în partea sa fiscala. D-l Bodu, ca fost mare şi tare pe la ANAF, trebuie să ştie că la noi, de exemplu, marii bogataşi nu ar fi prea deranjaţi, chiar în cazul apariţiei unei legi ca-n Franţa, fiindcă aceştia au un bagaj aşa de mare de modalităţi în a ocoli legea, în a găsi tertipuri fiscale, mergând până la evaziune pe faţă! Şi asta, vă asigur, fără a păţi ceva, fiindcă la noi se poate…

  4. Se află incă pe continent mulţi „cetăţeni” europeni de bună credinţă ce trăiesc sub iluzia minunatei lumi noi, democratice şi liberale, făurite de structurile centrale ale Uniunii Europene.

    In realitate, Uniunea Europeană este o entitate non-democratică, cooperatistă, soft-totalitaristă, amorfă dar integristă şi, aşa cum rezultă foarte clar din tentativele recente ale CE şi BCE de a pune in comun riscurile şi pierderile statelor, socialistă.

    Taxele şi impozitele percepute de multe din statele mari ale UE nu sînt exagerate, ci de-a dreptul distructive pentru capitalul privat, şi totodată eufemisme pentru raptul instituţionalizat cu fundament ideologic colectivist. Pentru ca programele etatiste de jefuire sistematică să dureze, elitele politice europene au inventat şi pus in practică un mecanism de generare a complicităţii in rîndul elitelor culturale şi artistice. Stipendiile din această zonă şi desprinderea artelor şi educaţiei de piaţa liberă prin instituirea patronajului statal au fost acte premeditate ale guvernelor socialiste ce au încercat să-şi asigure astfel aliaţi importanţi in planul mediatic şi imagistic al războiului purtat de elite împotriva propriei populaţii. Iată de ce evadarea lui Depardieu a fost percepută ca o trădare şi tratată ca atare de presa şi politrucii francezi, uniţi in cuget şi simţire de actele violente săvîşite de cele 2 tagme impotriva averilor cetaţenilor. Lui Depardieu i s-a adus aminte că a participat -fără voie, dar pentru socialişti nu contează acest aspect- la Marele Jaf socialist şi că nu poporul francez l-ar fi ajutat să ajungă actorul admirat de astăzi, ci prada oferită de tovarăşi şi că, in consecinţă, ar trebui să se simtă recunoscător nomenklaturii şi statului care pasămite „i-a asigurat condiţiile pentru desfăşurarea activităţilor artistice”. Abia in acest moment a înţeles neghiobul de Depardieu raportul imoral in care se afla cu elitele poltico-mediatice şi abia atunci, după revărsarea de resentimente şi reproşuri mizerabile din presa franceză, a decis că e cazul să abandoneze chiar şi ideea de a fi francez altfel decît in inima sa, şi să-şi caute o altă patrie, asta pentru că, din păcate pentru el, actorul este un naţionalist convins şi are nevoie de o măicuţă care să-l adopte şi pe care să o iubească şi pe care s-o facă mîndră prin reuşitele sale. Dacă era un cetăţean al lumii, un produs al globalizării curente, Depardieu ar fi ales ca sediu fiscal orice insulă-paradis şi ar fi hoinărit liber prin lume, fără să dea nimănui socoteală.

    Cazul Depardieu nu este decît simptomul unei patologii paneuropene ce conduce la destrămarea naţiunilor, fără ca erodarea solidarităţii naţionale să conducă la dispariţia naţionalismului; in fapt, prevăd o explozie de naţionalism, din cel mai rudimentar soi, politicienii încercînd să frîneze procesul de dezintegrare a ataşamentului naţional printr-o propagandă tipică regimurilor totalitariste închise, in care exilaţii se transformă in duşmani ai patriei.

    Iată ce spuneam cu ceva vreme in urmă:
    „Uniunea Eurosovietica va sfarsi prin implozie: sentimentele si valorile nationale corodate permanent de propaganda europeista se vor narui la un moment dat, iar in locul lor nu va rasari vreun sentiment proaspat de infratire intre neamuri, si nici vreo recrudescenta a elanului/patosului eurofil originar, si nici vreun set de „valori europene” de necontestat, ci numai ura, dezbinare, invidii, frustrari si nostalgii toxice si vid ideatic si axiologic, intr’un proces funest de de-nationalizare a uniunii. Fara natiunile vivace ce se comporta ca niste forte motrice, UE va ramane o forma fara niciun fel de continut si niciun sens. Iar acest moment – al marasmului si dezintegrarii- este tot mai aproape.”
    şi, pentru că tot se vorbea de Franţa in opoziţie cu Rusia -„vatră” a comunismului, să reamintim publicului reacţia de gardieni bolşevici a autorităţilor in episodul arcelor-mittal:
    „Asta nu inseamna ca acea forma de nationalism fals si pagubos -tipica atat fascistilor cat si bolsevicilor- va inceta sa se manifeste in randul elitelor politice ale socialismului european. NU, tribalismul dement, protectionismul tembel si loialitatea fascistoida fata de „companiile nationale” vor caracteriza in continuare, pana la disparitie, politrucii din toata Europa. Iata’i in plin elan distructiv, gata de un nou mare jaf comunist, pregatindu’si cu minutie criminala loviturile asupra industriei si economiei prin invelirea lor in acelasi discurs grotesc patriotard:
    http://www.money.ro/tensiunile-dintre-p … 34335.html

    • excelent comentariu,ca intotdeauna, macar de l-ar citi mai multi.
      Spre deosebire de al camaradei de mai jos, care infiereaza si demasca si, mai ales, moare de grija bogatilor. desi ea insasi e in slujba bogatului voiculescu felix.

  5. Gresiti!
    Nu este fronda, ci o foarte sincera si concreta declaratie de principii si actiune.
    Bogatii lumii declara ca este acceptabila orice rezidenta, orice cetatenie (indiferent de natura regimului respectivei jurisdictii) atata vreme cat nu li se cere sa plateasca impozite mai mari, indiferent de circumstante, de cize economice, de războaie care trebuie sa fie finantate, s.a.m.d.

    In vreme precedentei Mari Crize, bogatii lumii au acceptat (pentru ca au considerat etic) sa plateasca impozite foarte mari pe venituri.
    In SUA, in 1929, la inceputul crizei, rata marginala de impozit pe venit era de 25%
    In 1932 – 63%
    In 1941 – 81%
    in 1942 (intrarea in razboi) – 88%
    in 1944 -94%
    in 1946 – 91%
    in 1952 – 92%
    1954 – 91%
    Doar din 1964 a scazut rata marginala de impunere la 77%
    1965 – 70%
    1982 – 50% etc.
    Din 2003 – 35%
    http://taxfoundation.org/article/us-federal-individual-income-tax-rates-history-1913-2011-nominal-and-inflation-adjusted-brackets
    Din 2013, rata marginala urca la 39,6% pentru veniturile mari
    http://www.mondaq.com/unitedstates/x/178778/Income+Tax/2013+Federal+Income+Tax+Update

    Depardieu exprima o pozitie a tuturor „exilatilor” milionari ai lumii: nu ne intereseaza, noi nu platim, descurcati-va singuri! Canalii.

    • Orice om va folosi urmatorul rationament de bun simt:

      De ce as plati x impozit in statul X, in loc sa platesc y impozit, mai putin, in statul Y?

      In timpul razboiului, raspunsul „milionarilor” a fost simplu: Platesc impozitul mare in SUA pentru ca aici imi pot desfasura afacerile (libertate economica relativa mai mare), aici statul imi protejeaza proprietatile (sistem de justitie eficient) si armata ma va apara daca un alt stat atenteaza la viata sau proprietatea mea. Cu alte cuvinte, platesc mult pentru a-mi apara libertatea – si toti au inteles asta, inclusiv „bogatii”.

      Dar, asa cum @euNuke spune mai sus, UE in general – si Franta in special – tinde tot mai tare sa nu mai fie un bun loc pentru afaceri (vezi amenintarile cu nationalizarea chiar din Franta – Mittal, spre exemplu), armata europeana oricum nu exista (NATO – sigura garantie autentica de aparare a UE, depinde in cea mai mare masura de SUA). Si pana la urma, cu ce scop sa plateasca un european asemenea impozite mari? Ca sa-si apere libertatea? Libertatea de a-i fi nationalizata afacerea? Sau libertatea de a nu-si putea cumpara, de exemplu, un bec cu incandescenta, pentru ca nu vor niste Eurocrati asezati pseudodemocratic in functie?

    • Acuma 70 de ani era alta mentalitate in toata lumea, inclusiv in SUA, referitor la participarea la un razboi. Se vede schimbarea deja din timpul razboiului din Vietnam, si la fel se poate vedea si acuma cu pacificarea din Irak/Afganistan.

      Dar acum, impozitarea asta nu are ca scop apararea tarii de un invadator, ci pur si simplu o modalitate a statului de a mai pune mana pe niste bani. Si problema cred ca vine din cauza felului cum sunt folositi mai departe. Mai ales in statele „socialiste” (gen Franta dar si unele tarile nordice), unde se pompeaza bani la greu in „protectia sociala”. Sau intr-un aparat bugetar foarte umflat (Franta are o inflatie de functionari publici, primari, consilieri, etc – dar nici noi nu stam rau cu 588 parlamentari, nu?)

      Mai pe scurt o atitudine de genul: „De ce sa dau eu xx% din venit ca sa stea acasa 10 puturosi?”.
      Sau: „De ce sa dau eu xx% din venit ca sa frece menta la birou 5 functionari cand 2 sunt de ajuns?”
      Sau: „De ce sa dau eu xx% din venit ca sa se imbuibe X parlamentari?”

      Acceasi atitudine o am si eu referitor la intentia unora de la noi sa reintroduca impozitul diferentiat. As fi dragut daca ar exista un site unde sa si poti compara impozitarea din toate tarile UE, sa stii unde vrei sa emigrezi :).

    • @casandra – maririle de taxe de la sfarsitul anilor ’30 si inceputul anilor ’40 au avut ca efect adancirea crizei economice (Marea Criza sau Great Depression). Fiscalitatea ridicata face parte de altminteri din politica etatista dusa de FDR, singurul presedinte american care a stat mai mult de doua mandate la Casa Alba. Taxele au continuat sa fie ridicate dupa incheierea razboiului pentru a plati cea mai mare parte din datoria publica (in mare parte costuri legate de razboi) care atinsese 110% din GDP.

      In ce priveste taxa marginala incepand cu 2013 – 39.6% pentru cuplurile care au un venit de $450,000 / an sau indivizii cu venituri de $400,000 – ea reprezinta o revenire la valorile din timpul administratiei Clinton, din anii ’90. Toate celelalte nivele de impozitare pe venit raman la valorile reduse de administratia Bush. Visul lui Obama de a impozita pe „bogati” (propunerea initiala a fost venituri de $250,000/an) nu a devenit realitate.

      Retineti ca cei care formeaza 0.7% din top venituri in SUA platesc 40% din totalul taxelor colectate de fisc. In timp ce cei cu venituri mici ce formeaza baza de 50% nu platesc practic taxa pe venit. Zero!!! Cel mai progresiv sistem de taxe pe venit exista in…SUA.

      Mariri de taxe care afecteaza pe toata lumea incepand din 2013: taxele de payroll, bani pe care cel putin teoretic contribuabilii vor beneficia la pensie (pensia de la stat si prin programul Medicare).

      • Lupule, de unde ai scos povestea cu „adancirea” crizei dupa cresterea ratei marginale a impozitului pe venit in timpul Marii Depresiuni?!
        Uite datele, le poti consulta singur:
        http://www.davemanuel.com/historical-gdp-numbers-united-states.php
        Ratele de crestere pe ani in SUA:
        1930: -8,6%
        1931: -6,5%
        1932: -13,1%
        1933: -1,3%
        1934: +10,9%
        1935: +8,9%
        1936:+13,0%
        1941: +17,1%
        1942: +18,5%
        1944: +8,1%
        Nu mi se pare ca New Deal si impozitarea agresiv-progresiva a veniturilor mari (in scopul finantarii marilor investitii publice din acele timpuri si a finantarii Social Security) ar fi adancit criza. Pe ce te bazezi? Pe afirmatiile partizane politic ale dreptei americane? Datele economice te contrazic.

        • Comparatia este eronata.da, Supraimpozitarea (plus blocarea consumului) a avut ca efect o scadere drastica a productiiei/inovatiei precum si a spiritului antreprenorial.
          Ca urmare, anual – ratele negative au dus economia americana pana la un nivel inferior maxim de la care a inceput cresterea (ajutata ulterior de comenzile uriase ale armatei).

        • @casandra – datele pe care le-ati postat in legatura cu cresterea economica din acea perioada sunt exacte. Insa, criza s-a accentuat spre sfarsitul anilor ’30. unul din motive este fiscalitatea exagerata. De-a lungul mandatului lui FDR, rata somajului a atins un maxim de 22%, a scazut sub 15% ca apoi sa urce din nou la 18%. FDR a practicat izolationasmul economic, consumul intern a scazut si joburile create in sectorul public (in general din domeniul infrastrucuturii) au avut un caracter temporar, prin urmare nesustenabile atat timp cat Guvernul nu le finanteaza. Lucrurile au inceput sa se imbunatateasca odata cu intrarea SUA in razboi, cand o multime de locuri de munca au fost create in domeniul militar. Guvernul s-a imprumutat masiv, astfel incat la incheierea razboiului datoria publica s-a aflat undeva in jur de 110% din GDP.
          Despre New Deal…atunci cand FDR a cautat sa il extinda a fost declarat neconstitutional de Curtea Suprema de Justitie.

          Nu sunt impotriva impozitarii progresive. Dar nu pot fi de acord cu impozitari exagerate. Ai numi „canalii” pe bogati este „class warfare” si cat se poate de nociv. Cu bine.

          • @Lupul Monarhist
            V-am spus cat de mult apreciez tonul dumneavoastra civilizat si perfecta politete a adresarii? Sunteti rara avis si va multumesc pentru calitatea comentariului.
            Putem sa avem opinii diferite, dar trebuie sa admit ca razboiul a favorizat refacerea economica a SUA. Mult. Totusi, am convingerea ca New Deal a facut mai mult bine decat rau si economiei, si populatiei.
            Nervosul apelativ „canalii” nu l-am adresat tuturor celor avuti, ci doar acelora care, in vremuri grele, resping orice efort personal, orice responsabilitate fata de cetate, si migreaza fara nicio retinere acolo unde le este bine lor. Uni bene… Mereu m-a enervat asta.

  6. „Este evident ca actorul putea sa se stabileasca in oricare alta tara sau sa ramana cu pasaport francez, rezidenta fiscala belgiana protejandu-l oricum de nedoritul impozit.”

    NB: GD a ramas cu pasaportul francez.

  7. Obiectul intregii discutii, se reduce, in ultima instanta, la o singura intrebare?

    Cand este justificat ca statul sa foloseasca forta pentru a dispune de resursele cetatenilor sai?

    Pentru ca asta este definitia impozitului. Statul foloseste forta sau amenintarea (ANAF, Politie, Justitie, etc.) pentru a dispune de o parte din resursele cetatenilor.

    Raspunsul este, din punctul meu de vedere, foarte simplu: statul are dreptul moral sa dispuna doar de acele resurse care fac ca formularea „resursele cetatenilor sai” sa aiba sens. Adica statul are dreptul moral sa dispuna doar de acele resurse necesare si suficiente pentru a asigura cetatenilor dreptul la viata si dreptul la proprietate.

    (Intr-un program de guvernare, asta s-ar traduce prin reducerea ministerelor la 3: Ministerul de Interne, Ministerul Apararii si Ministerul Justitiei – si, eventual, o agentie pentru Relatii Externe si o Agentie de Administrare Fiscala).

    Orice sistem fiscal care depaseste acest nivel necesar si suficient – apararea vietii si proprietatii cetatenilor – este imoral, incorect si este, indiferent de legile statului respectiv, FURT. Orice impozit care are alta destinatie decat apararea vietii si proprietatii cetatenilor este furt.

    Domnule Bodu, va apreciez pentru activitatea publicistica si politica, si sper ca dumneavoastra – precum si partidul din care faceti parte – veti intelege ca acest adevar simplu va poate aduce un rezultat in alegeri mult mai bun decat scorul PD-L de la parlamentare.

  8. Depardieu a fost pacalit pt ca in Rusia taxele la stat sunt mai mici dar taxa de protectie este mare . O sa vada el cat de curand

  9. Un comentator sustinea, in mod aberant şi in răspăr cu istoria celor 2 războaie mondiale, că, citez:
    „In vreme precedentei Mari Crize, bogatii lumii au acceptat (pentru ca au considerat etic) sa plateasca impozite foarte mari pe venituri.”
    In fapt, singurii „bogaţi” care au acceptat sistemul socialist de impozitare au fost magnaţii fascişti, clicile şi cartelurile interesate in jefuirea populaţiei şi in perpetuarea raporturilor de tip fascist dintre state şi corporaţii şi a monopolurilor conferite de agenţiile guvernamentale. Restul „bogaţilor” -cei ce nu au acceptat să fie jefuiţi sistematic de către organele statului- au fost victime ale regimurilor fasciste interbelice, jefuiţi şi prigoniţi, distruşi de criza provocată de politicile socialiste, cei mai norocoşi evadînd pe alte continente, iar cei mai ghinionişti -majoritatea- măcelăriţi pe teatrul de operaţiuni genocidare construit de aceiaşi lideri fascişti şi comunişti.

    Înainte de primul război fascist, rata marginală a impozitului pe profit era de 7%. Repet: 7 procente. Şi aşa rămas pînă la intrarea Americii in războiul mondial -practic un pretext esenţial al tuturor regimurilor totalitariste de extracţie socialistă- cînd a explodat la 73%.

    Anul debutului fascismului financiar in US este chiar 1913, cînd ia naştere cartelul monetar monopolist FED. In primii ani ce au urmat acestui eveniment crucial, opoziţia proprietarilor şi deţinătorilor de capital faţă de taxarea progresivă şi creşterea etapizată a taxării, adică a raptului instituţionalizat, a fost puternică. Astfel incît, din 1913 in 1916, rata a rămas neschimbată – 7 procente. in 1917 are loc prima creştere abruptă, la 67%, apoi, in 1918 urcă la 77%, şi pînă in 1921, sub pretextul refacerii după război, e fixată la 73%, creînd premisele primei mari crize economice socialiste. Abia in 1925 va fi coborîtă semnificativ -la 25%, in momentul in care elita politică va constata reacţia vehementă a societăţii in faţa jafului etatist cu justificări progresiste. Dar canaliile socialiste nu puteau fi potolite in rapacitatea lor extremă cu una cu două, aşa că şi-au antrenat naţiunile intr-un nou război distructiv care să le ofere un nou pretext pentru jaf sistematic. Camarazii din interbelic -Mussolini şi Roosevelt, care îşi trimiteau bezele şi dedicaţii peste ocean, au devenit peste noapte purtători ai unei duşmanii patologice pe care s-au străduit să o colporteze şi cetăţenilor obişnuiţi prin intermediul aparatului de propagandă alimentat de noile cuceriri tehnologice.

    Impozitul pe venitul personal este jaf in orice situaţie şi in orice cotă, suportabil pentru populaţie atîta timp cît este menţinut la un procent decent [dar nu şi moral], de pînă in 10%, statul şi funcţiile sale esenţiale -apărarea, justiţia, reprezentarea externă- fiind lejer asigurate din taxele şi impozitele aplicate societăţilor comerciale, precum şi din cele funciare. Impozitul pe venitul personal transformă cetăţeanul in sclav al statului, şi induce in mintea zapciilor sentimentul propriu stăpînilor de sclavi determinîndu-i să agreseze constant cetăţenii supuşi exploatării pe domeniile unor agenţii fiscale. Libertatea individuală este grav deteriorată şi ameninţată cu dispariţia prin perpetuarea acestei forme de impozitare. In plus, cetăţenii angajaţi in sfera privată cu contracte de muncă reglementate de agenţii statale ajung să trudească îndeosebi pentru stat -care culege roadele muncii acestuia in proporţie covîrşitoare, iară nu pentru patron, care este tot mai lipsit de autoritate şi pîrghii de putere asupra propriilor angajaţi. Impozitul pe venit transformă patronii in simpli delegaţi sau intermediari ai puterii sclavagiste exercitate de funcţionarii statului socialist. Ei lucrează pentru a obţine beneficii pentru stat, şi nu un profit pentru sine, şi sînt încurajaţi să pactizeze fascistoid cu tot soiul de instituţii şi agenţii guvernamentale dedicate redistribuirii, adică împărţirii prăzilor. Aşa-zisul profit -sumele ce rămîn in contul unei firme după extorcarea etatistă- este doar rezultatul unui act de generozitate al stăpînilor fascişti, o răsplată acordată celor mai docili slujitori din sfera aşa-zis privată a economiei.

    • @EuNuke: de acord cu tine in mare parte dar revenim la gestul lui GP si a celor care-l lauda:
      Tu te-ai duce in Rusia sa traiesti si sa faci afaceri acolo?

      • @PS. In Rusia nu m-aş duce, dar in China da.

        in Rusia, dacă nu eşti protejatul unui grande oligarh, care să te îmbrăţişeze in direct la teveu şi să arate poporului şi mafiilor că „ăsta-i băietu meu, nu v-atingeţi de el!”, poziţia ta in sistem este extrem de fragilă, protecţia şi reactivitatea justiţiei fiind chiar mai slabe ca in România. Asta nu înseamnă nu aş întreţine relaţii de afaceri cu ruşi sau că nu aş vizita Rusia in scop de afaceri. Dar nu fără o cercetare atentă prealabilă a eventualilor parteneri şi nu fără gardă personală permanentă. Ca turist e altceva. Rusia nu mai este un stat comunist şi nici prea socialist, dar raportul dintre mediul de afaceri şi putere este unul fascistoid, cu ierarhii medievale dezvoltate pe ierarhiiile militare ale serviciilor secrete întoarse in civilie, la ordin sau prin pensionare.

        In schimb China oferă oportunităţi mari, iar justiţia lor -foarte dură şi drastică- tocmai mi-a demonstrat că poate fi echidistantă condamnînd soţia unui înalt demnitar chinez care asasinase cu sînge rece un occidental.

        Mi-aş muta oricînd domiciliul fiscal in Hong Kong sau, dacă mi-aş permite, in Singapore.

        • Esti poet, sau inconstient euNuke. Sau poate filantrop.

          Constitutia Chinei, este a unui stat comunist neexistand terminologia de proprietate privata, doar de proprietate a intregului popor. Din cauza aceasta tot ce este inregistrat in China nu poate fi proprietate privata, si drept urmare conturile, bani, … etc. apartin firmelor, ce nu apartin actionarilor. Din aceasta cauza VW a deschis o filiala. Land Rover a deschis o filiala, iar oamenii de afaceri chinezi isi plaseaza banii in straintaturi (SUA si Canada – dupa unele statistici, propagate si de Hotnews). Trecand de efectele juridice ale lipsei proprietatii private, ca si comerciant, ai de a face cu niste omeni care nu ca nu gandesc in aceasi termeni ca si tine, dar nici nu sunt predispusi, si nici nu se gandesc in urmatorii 10 ani sa gandeasca in acesti termeni. In alta ordine de idei, minele cumparate, terenurile, … etc. toate investitile efectuate de catre firme chinezesti in lume sunt „bunuri ale Chinei”, un sinionim al „bunurilor intregului popor” chinez.

          Asta ca sa nu zici ca nu ai fost avertizat, caci ignorant am vazut ca esti !

          PS Stai linistit ca bogatii oameni de afaceri ante si interbelici nu au facut banii din munca lor; explozia productivitatii si a natalitatii, nu sunt decat efectul dezvoltarii pietii si formelor de energie – vitala si care ne ocupa cam 70 % din ceea ce suntem si ceea ce avem. Daca aceasta energie este si o facem ieftina, „succesurile e garantate”. Orin in contextul in care hidrocentralele se dezvoltau in SUA, Canada, Franta si Germania, centralele pe pacura si carbuni luau amploare in zona Ruhr si Rin si N Frantei (se roducea si benzina din carbune), este lesne de inteles ca puteai sa incepi sa produci. Problema era cu cat plateai sclavii care sa-ti extraga carbunele, astfel incat sa o duca pana pe la 47-50 ani, si sa iti mai reproduca si alti sclavi. Mai stiintific zis „…ca sa nu coboram mai jos in istorie, libertatea contractuala s-a concretizat in libertatea celor bogati de a impune oferta si dreptul celor saraci de a accepta aceste oferte impuse” – asta daca tu crezi in libertatea contractuala a contractelor de adeziune si a celor nenegociate (practicate si azi in state care garanteaza prin Constitutia – cu care umbla presedintele la piept – ca economia de piata se bazeaza pe cerere si oferta).Cu alte cuvinte, la energie ieftina (pe baza actelor normative pe care le edicteaza cei pe care i-ai ales si i-ai platit) si la mana de lucru sclavagista, oare ce profit legal, cinstit si onest ar iesi?
          PS Pentru corectitudine si informare iti recomand un articol scris de un american, care referitor la statul german din perioada interbelica mentiona urmatoarele : ‘Imagine a world with only Germanic people…no crime, no … , no wars, no suffering, no liberals corrupting our children, only 100% of the people doing good things..but the … and communists won ww2 and we get this garbage world”. Unfortunately!

          • @poeTent, mă îndoiesc că ai citit vreo constituţie a Chinei. Habar nu ai de modificările recente din legislaţia chineză ce au stabilit regimul proprietăţii private precum şi instrumentele de protecţie. De pildă amendamentul constituţional din 2004 ce consacră proprietatea privată a cetăţenilor şi înscrie totodată principiul inviolabilităţii, sau Legea Proprietăţii din 2007 care aşază in acelaşi plan normativ al ocrotirii legale proprietatea publică şi cea privată.

            Este adevărat că străinii nu au acces la proprietate privată in China continentală -aşa cum şi in România operează chiar şi in prezent o normă prohibitivă similară- dar Hong Kongul -indicat de mine ca destinaţie pozitivă pentru domiciliul fiscal- beneficiază de o legislaţie aparte. iată detalii, deşi sînt convins că un eurosocialist nu are niciun fel de curiozităţi legate de norma de drept privat şi evoluţia ei in ţările asiatice, poate sînt insă interesaţi alţi cititori:
            http://www.deacons.com.hk/eng/knowledge/knowledge_60.htm

            • „Ocrotirea”? Te-ai facut de bacanie au Nuke international(asio) – comunist ce esti! Unde si cand Dumnezeu am mai intalnit noi o astfel de formulare (nefericita)? Dar mai ales, cine a introdus-o?

              Intr-o tara si intr-o vreme in care nimeni nu investea nimic!

              Du-te euNuke si imbogateste-te acolo, dar nu mai incerca sa faci si prozeliti.
              Oricum ai cam gresit sensul, aia vin incoace. Puhoaie. Evident de bine ce este acolo …

    • Multa vorbarie care eludeaza esenta: Vrei sa traiesti intr-un stat ca SUA sau ca democratiile occidentale, unde taxele sar bine de 30% (pt cei cu cistiguri cel putin medii) ori in Romania, Rusia, etc., unde platest sub 20%? Mie mi-e clar unde vreau sa traiesc, de unde si alegerea.

      Cei care se pling de nivelul taxelor si stau intr-un sistem democratic, occidental, care le asigura posibilitatea de a-si asigura CINSTIT un mod de viata mai mult decit satisfacator, ar trebui sa faca toti acelasi pas ca Depardieu si sa se stramute in tarile sus-citate.

      Cei care stau in Romania si le pling de mila occidentalilor care platesc taxele considerate de ei exagerate vorbesc de o situatie in care de fapt le-ar placea sa fie si ei.

      Culmea nesimtirii a atins-o Ilie Nastase, care pine si el se simte suprataxat – in Romania!

  10. „Desi hulit de socialisti, exista un principiu care spune ca a plati cat mai putine impozite este natural. Acest principiu este acceptat de orice stat modern si se numeste optimizare fiscala. Optimizare fac toti contribuabilii care platesc un impozit progresiv insotit de multe deduceri si, mai ales, companiile” … „Orice discutie despre moralitate sau patriotism este inutila cata vreme cel mai mult te iubesti pe tine insuti si familia ta, apoi prietenii si cunostintele si, in cele din urma, iti iubesti tara, adica restul concetatenilor; iar, daca mai e loc, guvernul care ti-a stabilit impozitul… Patriotismul intervine, prin definitie, atunci cand esti solidar cu tara ta si concetatenii tai intr-o disputa cu o alta tara si/sau concetatenii ei, mai ales intr-una militara. In raprt cu proprii concetateni si propriul guvern termenul de patriotism este mai mult decat fortat, eventual doar apanajul unor masuri ale unui guvern care nu stie cum sa isi mai acopere cheltuilile administrative sau sociale, generate de lipsa de performante economice.”

    Sa nu utiati dl. Bodu sa trimiteti articolul dlui. Presedinte al Republicii si dlui. (ex) prim minstru – dl Boc, cu toate principiile si axiomele dvs. pretioase, astfel incat, acestia sa isi retraga afirmatiile nefiresti si nelalocul lor adresate dlui. Ion Niculaie (si altora), cand acesta a transmis ca isi va muta intreaga afacere in Bulgaria, cerand rezidenta fiscala. Suntem siguri ca v-au cerut sfatul, si ca i-ati consiliat cand il luase gura pe dinainte . Prin prisma adevarurilor afirmate de dvs., intuiesc o amenintare, ori un santaj – neprescrise inca …

    Nu uitati sa ne comunicati si noua pozitia dlui. Presedinte . O vom savura! Scutiti-ne va rugam de interjectii si expresiile necivilizate .

    P.S. Parerea mea, dar doar parerea mea, e ca nu e nevoie sa ma mut cu rezidenta fiscala, in alta tara cu fiscalitatea favorabila fara de Ro; e suficient sa va angajez pe dvs. ca si consultant fiscal de marca, si sa imi calculati TVA la afaceri, asa cum va chinuiati eroic in primavara anului 2006. Daca mai am si de recuperat TVA, succesurile sunt garantate. Sunt sigur ca voi iesi in profit si fara sa ma mut din Ro.

  11. in belgia la castiguri ce depasesc 30000 euro impozitul creste la 60 la suta chiar si mai mult .. cine de exemplu are un salariu de 3000 lunar trebuie sa plateasca statului belgian 5000 euro lunar . impozitul pe firma este de 35 la suta . cand mori daca esti cetacean belgian statul iti confisca jumatate din avere … daca esti salariat la sfarsitul anului trebuie sa platesti 15 la suta din suma totala care ai primit-o ca salariu . apoi daca ai casa impozitul anual a acestei proprietati este de peste 1000 euro anual …. mai doriti informatii ..

    • Da! Spune-ne si ce ofera Statul belgian de acesti bani colectati.
      Arata-ne mizeria din Belgia nesiguranta si insecuritatea belgienilor, a celor ce se plimba nelinistiti, cu frica, pe dupa zidurile medievale, ca nu cumva un tigan (sau o haita de tigani) ce nu s-a dedulcit la banii europeni, acaparati hapsan de cine stie ce ONG ce are in componenta persoane titrate prin strainataturi sa ii dea in cap, doar pt. 1 pachet de tigari.
      Arata-ne cum de banii astia politisti, procuorii si judecatorii belgieni isi bat joc de meserie si de concetatenii ai caror bani ii sug fara pic de mila.
      Arata-ne cum Belgia are cel mai scump km. de autostrada si in acelasi timp are cel mai mic nr. de kilometri de autstrada.
      Arata-ne cum s-au desfiintat spitalele in Bg., si mai arata-ne 100 de cazuri de greseli ale medicilor ce au dus la moarte, mutilare sau sechele pe tot restul vietii (si cum acesti medici au bagat sute si mii de euro neimpozabili in buzunar).

      Cu siguranta ca nu ai fost in Bg, de te tot minunezi atat .

  12. Depardieu s-a dus unde-s petrecerile si spriturile in toi. Putin s-a cinstit in trecut si cu Sarkozy si Berlusconi iar Depardieu a ars un party cu liderul cecenilor unde si fusese invitat ca un fel de cetatean de onoare. Avand in vedere ca si taxele la rusi sunt fixe si reduse (13%), cred ca e locul perfect pt stimatul actor francez:))

  13. Doua vorbe , 1 ban nu face. Principiul taxarii celui care produce este un principiu greșit. Adică , hotul care se duce si fura de la cel care are. Atita timp cit cei care nu produc ( statul, politicieni etc) vor sa gestioneze prin forța armata (poliție, armata) resursele celui care munceste,este total greșit. Cind un teoretician ajunge sa dea lectii si legi celui care produce se rupe echilibrul unei societăți. Taxarea este un furt ordinar pe care oamenii ar trebui sa o înțeleagă ca atare.

    • Total de acord! Incepand de maine sa-i taxam pe cei care nu au. Si, pentru doar ei vor fi singurii contribuabili, ii pazim numai pe ei. ca tot nu costa nimic …

  14. deh, daca n-au stiut romanii sa-l atraga?!
    Sa recunoastem ca ar fi fost cu atat mai interesanta o discutie pe aceasta tema, mai ales din perspectiva plasarii Romaniei intre cele doua axe.

  15. „I swear – by my life and my love of it – that I will never live for the sake of another man, nor ask another man to live for mine.” – John Galt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu
Sebastian Bodu este doctor in drept comercial (2002), MBA (2004) si cadru didactic universitar din 1996 (in prezent conferentiar si titular de curs la Institutul Bancar Roman). Intre 1996 si 2005 a ocupat diverse pozitii de avocat si consultant juridic la mai multe firme si companii multinationale (ultima fiind aceea de Director al Directiei Juridice si Compleanta din grupul bancar/asigurari ING Romania). Intre 2005 si 2007 a fost Presedinte al ANAF iar din 2007 pana in prezent deputat in Parlamentul European, in actualul mandat fiind Vicepresedinte al Comisiei Juridice a acestui for. Este membru PDL.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro